De ce copilul tău NU te ascultă și de ce este NORMAL să fie așa

Omul meu, te salut! Dr. Mihail aici și astăzi avem un material care diferă un pic de materialele pe care le avem de obicei și de temele pe care le abordăm, pentru că vorbim despre copii și cum putem să creștem copii corect, la ce să ne așteptăm, cum se explică anumite comportamente pe care nu le înțelegem și ce constă de fapt în succesul în a crea un adult sănătos, emoțional securizat, care știe să-și facă relații ca lumea, care se bucură de viață, care are performanță la locul de muncă, care câștigă mai mulți bani și care trăiește o viață mai calitativă. Și foarte mulți oameni au încercat să răspundă la aceste întrebări și răspunsurile sunt, din păcate, contraintuitive, după cum o să vedeți în acest material.

Despre Parenting

Atenție, acesta nu este un material despre parenting, există foarte mulți experți care vorbesc despre parenting, de foarte multe ori ce vedem noi pe internet despre parenting, de multe ori probabil că ați sesizat, este exagerat. De exemplu, materiale în care experții în parenting ne spun, nu, nu pupa copilul pe gură, pentru că o să-i transmiți bacterii și pentru că o să-l înveți să pupe alți oameni pe gură. Ceea ce e o tâmpenie. Sunt tradiții și culturi de fapt în care părinții își pupă pe gură copiii. Până la o anumită vârstă, bineînțeles, în primii ani de viață, când el devine adolescent, poate este ceva, să zic, contraindicat din punct de vedere emoțional. Dar nu, nu-i transmiți pe gură bacterii copilului. Copilul ăla are nevoie de bacterii de la tine încă de când se naște. S-a demonstrat că copilul când se naște pe cale vaginală, el ia bacterii de acolo care îl ajută la un microbiom mai sănătos și la nivelul pielii și la nivelul gastrointestinal care o să ducă la un adult mai sănătos sau un copil mai sănătos cu mai puține eczeme, cu mai puține dermatite, cu mai puține alergii, cu mai puține infecții și așa mai departe. Deci, atenție la oamenii pe care îi ascultați pe internet și atenție la lucrurile pe care le credeți în privința parentingului. Cred că parentingul îl putem rezuma la câteva reguli absolut de bun simț pe care fiecare om le știe și le simte. Un copil are nevoie de sprijinul tău și material, dar și emoțional pe care îl oferi prin timp. Stând prezent cu copilul tău timpul necesar, iubindu-l, luându-l în brațe, când plânge să-l iei în brațe, nu să-l lași în pat să plângă să se învețe. Copilul are nevoie de atenția ta și de iubirea ta, în special în primii ani de viață, șapte, opt ani de viață, până când ajunge adolescent.

Lucrurile esențiale care formează un adult de succes

Și acum ajungem la subiectul nostru pentru că foarte mulți părinți sunt speriați de faptul că mi-am iubit copilul, l-am crescut atât de securizat, i-am dat încredere în el, i-am explicat chestii, m-am ocupat cu timpul meu de el și deodată devine un adolescent rebel și zice mamă, tată, lasă-mă în pace, plec de acasă, mă duc la petreceri, nu-ți mai răspunde la telefon și te întrebi băi ce s-a întâmplat, de ce am crescut acest copil? Sau vedem copii la prieteni de-ai noștri care aparent sunt din familii bune, dar ajung să fie rebeli și să se certe cu familia și vreau să explicăm chestia asta. Prima sursă pe care o să dau este o carte care se cheamă Don’t Trust Your God, este scris de un scriitor pe nume Seth Davidwovitz. Cartea asta este despre date, despre cum poți să analizezi datele mari pe care le avem și cum poți să tragi concluzii de bun simț din datele respective. Ce se descrie în primul capitol este să zic, se descriu lucrurile esențiale care vor forma un adult de succes. Și se pare că lucrurile astea esențiale nu se rezumă la calitatea familiei tale, la educația pe care o iei, nu se rezumă la deciziile pe care le iei tu ca părinte. În cartea asta autorul spune că un părinte trebuie să ia în primii doi ani de viață aproximativ 1700 de decizii importante pentru copilul său. Ce cremă îl dai, la ce grădință îl duci, când îl plimbi, când îl culci, ce tip de lapte praf îi dai, cum le combini, când introduci alimentele, cum îl ajuți să meargă și așa mai departe. 1700 de decizii. Și una singură se pare că are cea mai mare importanță în calitatea viitorului adult. Și cum s-au extras datele și cum s-a ajuns la concluzia pe care imediat v-o spun, s-a făcut în felul următor: asta a făcut un cercetător care poartă numele Raj Chetty. Este un indian genial care a primit multe premii de geniu în științe și în informații și în înțelegerea lucrurilor și în concluziile pe care le trage. Și acest om de știință a luat ceea ce se cheamă Registrul American de Plătitor de Taxe, care este un registru amplu cu foarte multe informații, foarte complex, în care fiecare cetățean american este urmărit din momentul în care se naște până în momentul în care moare. Și în acest registru sunt incluse date, precum părinții, venitul părinților în funcție de taxele pe care le plătesc, frați și surori, locul în care acei copii locuiesc, vecinii și calitatea vecinilor acelor copii, ce salariu încep să aibă acești copii, cât de des merg la vot, cât de des răspund la chestionare din acestea statistice epidemiologice care se fac la tot felul de recensământuri și așa mai departe. Practic este o bază de date enormă care urmărește oamenii de la naștere până la moartea lor și din aceste date pot să tragi niște concluzii. Și se pare că cel mai important factor care ghidează succesul viitorului adult nu este nici educația părinților, nu este nici școală la care îl dai pe copiii, pentru că foarte mulți oameni dau copiii la școli foarte scumpe, crezând că asta e cireașa de pe tort, asta este ceea ce le va decide destinul. Deci nici școală la care învață acei copii, nici măcar dacă termină școală sau nu sau dacă termină facultatea sau ce tip de facultate o să aibă, ci cel mai important factor care contează în succesul viitorului adult este cartierul în care stai. Este efectiv cartierul în care stai prin prisma vecinilor cu care acest copil, la un moment dat adolescent, o să intre în contact. Și ceea ce arată acest mare și amplu studiu este că, de exemplu, fetițele care trăiesc în cartier în care au vecine, nu vecini bărbați, ci vecine, femei care sunt inventatori de succes, au cele mai mari șanse să ajungă inventatori de succes. Copiii care stau în cartiere unde vecinii fac sport, deci dacă copilul tău nu te vede neapărat pe tine și ceea ce faci tu contează foarte mult, dar dacă copilul tău vede vecini care ies dimineața și alergă în parc, este foarte plauzibil să credem și asta s-a demonstrat în această cercetare, că acei copii vor fi mai predispuși să facă sport și să aibă o viață mai sănătoasă. Și lista asta, bineînțeles, continuă cu aceste exemple pozitive, dar oamenii s-au întrebat de ce oare cartierul contează mai mult și sunt câțiva metrici care practic definesc un cartier bun. Unul este legat de numărul de vecini din acel cartier care au studii superioare, și vorbim de studii superioare pe bune, adică numărul de profesioniști care au terminat o facultate și lucrează profesional în acel domeniu complicat. Deci cu cât numărul de vecini inteligenți care sunt performanți la locul de muncă, care au terminat o facultate, cu cât numărul ăsta e mai mare, cu atât ai mai mari șanse ca copilul tău să fie mai de succes. Repet, nu școala la care îl dai, ci numărul de vecini care au terminat o facultate. Al doilea metric care a contat în această cercetare a fost numărul de familii biparentale, adică familii care trăiesc cu mamă, tată și așa mai departe și copii. Și al treilea factor care a contat, e un pic ciudat, era numărul sau procentul de persoane care completează aceste chestionare la recensământ. Deci cu cât vecinii vor completa mai des chestionarele de la recensământ, atunci practic se consideră că vecinii ăia sunt mai disciplinați și probabil că transmit această disciplină și copilului tău, ei fiind vecini, copilul tău văzând acei oameni disciplinați.

Ipoteza privind genetica noastră

De ce se întâmplă asta? Pentru că și aici intervine o a doua ipoteză, n-am găsit cercetările acestei ipoteze. Am văzut-o de mai multe ori în social media și pare o ipoteză validă, da? Deci nu trebuie să o luăm ca bună, pentru că n-am găsit o cercetare în privința asta, puteți să căutați voi dacă vreți și dacă găsiți, lăsați jos în comentarii un link către asta. Dar se pare că noi suntem programați încă de demult, noi ca animale, pentru că din punct de vedere biologic suntem animale, ceea ce ne separă de alte animale este faptul că avem această conștiință. Suntem conștienți de propria noastră existență, avem un creier mult mai puternic, putem să simțim lucruri și multe alte lucruri, în detaliile cărora nu s-o intrăm. Dar se pare că noi suntem programați genetic ca în momentul în care ajungem la adolescență și ce înseamnă adolescență? Înseamnă că atingem o oarecare maturitate sexuală. În cazul fetelor asta presupune momentul în care le vine ciclul, în cazul băieților presupune momentul adolescenței în care ei pot să ejaculeze lichid spermatic cu spermă suficient de ok cât să poată fecunda un ovul și astfel momentul în care din punct de vedere biologic cei doi pot să procreeze chiar dacă ei nu sunt pregățiți pentru a se reproduce. Din punct de vedere legal trebuie să aibă 18 ani, din punct de vedere fiziologic sau psihologic nici măcar 18 ani nu este suficient. E bine să te duci într-o zonă un pic de 20, 22, 25 de ani când creierul e perfect format.

De ce nu te ascultă copilul tău?

Dar din punct de vedere strict biologic tu te poți să reproduce ca femeie de exemplu sau ca fată în momentul în care ți-a venit ciclul. Ciclul ăla reprezintă faptul că tu ai un ovul care se secretă, care practic e expulzat din ovar și în momentul în care el nu e fecundat el este eliminat prin acel ciclu menstrual, prin menstruație mai exact. Asta înseamnă că tu în momentul ăla poți să te reproduci și în momentul acela al adolescenței se activează, din punct de vedere genetic, se activează anumite tendințe în comportament care te fac pe tine să respingi tot ce îți spun ție părinții tăi și să cauți alte validări și alte informații din alte părți. Asta este una din explicațiile pentru care copilul tău poate să te asculte, să creadă tot ce îi spui tu, să i separă că ești super deștept ca părinte și tu poate chiar ești super deștept ca părinte. Dar la un anumit moment dat, la 13-14 ani, dacă tu îi spui ceva, lui o să i separă acel lucru o prostie. Dar dacă vecinul sau prietenul de familie îi spune același lucru, el o să zică, wow, cât de tare este acest lucru, cât de adevărat e acel lucru și tu îi spui, păi stai că și eu ți-am spus asta, dar lui i se pare că ceea ce spui tu este o prostie. Explicația la care revin este faptul că în momentul în care tu începi sau când atingi vârsta reproductivă, acesta este un mecanism biologic care pe tine te apără de un potențial incest. Pentru că noi pe vremuri trăiam în triburi foarte mici, să zicem în triburi de 100 de persoane. Într-un trib de 100 de persoane e foarte probabil să întâlnești o verișoară, un unchi de gradul 3, de gradul 4, care să aibă aceeași vârstă, care să pară din alte familie, dar fiind înrudit din punct de vedere genetic, tu dacă faci copil cu persoana respectivă, șansele ca două gene stricate să se împerecheze și să dea naștere la un copil bolnav sunt foarte mari. Practic, ăsta este e mecanismul prin care biologia te apără de la a face un copil cu o rudă îndepărtată în tribul tău și de a face un copil bolnav. Mecanismul ăsta te face să nu-ți mai placă din punct de vedere psihologic, să nu te mai aliniezi la valorile și la emoțiile tribului în care tu trăiești și asta te împinge să cauți un alt trib. Și astfel au apărut migrațiile dintre triburi, ghidate de acest mecanism genetic cel mai probabil, în care tu în momentul în care atingi vârsta adolescenței, tu începi să cauți un alt trib în care să ajungi să te reproduci și după ce te-ai reprodus undeva la 18-19 ani, acest mecanism se stinge și ție din nou, ți se pare că tribul tău e cel mai frumos și te întorci acolo, deja probabil cu copil cu o nouă familie. Asta este și motivul pentru care copiii de foarte multe ori când ating perioada adolescenței, aproape că nu te mai înțelegi cu ei și începi din nou să te înțelegi cu ei la 18, la 20, la 25 de ani. Mie, pot să fiu sincer dacă încerc să îmi aduc aminte, pot să spun că aproape la fel mi s-a întâmplat, doar că trăim alte timpuri, bineînțeles că nu plecăm în alte triburi să ne reproducem, Doamne ferește, dar perioada aia de adolescență e o perioadă în care tu nu mai ești de acord cu valorile părinților tăi, cu lucrurile pe care ei ți le spun, pentru că genetic ești programat să fugi de ei.

Ce putem să facem dacă ai noștri copii nu ne ascultă?

Și ce învățăm din asta este faptul că noi, ca părinți, fie că avem copii care urmează să intre în această perioadă, fie că am avut copii care au trecut de această perioadă și vrem să înțelegem ce s-a întâmplat de fapt, ce putem să tragem de aici ca și concluzie și ce putem să facem dacă avem copii care trec prin această perioadă este să ne dăm seama că influența noastră asupra acestor copii în perioada adolescenței este extrem de mică. Orice am face, oricât de mult i-am pedepsi, oricâte meditații le-am lua, ori la câți psihologi i-am trimite, influența noastră ca părinți în adolescența copiilor scade dramatic. Și ceea ce poți să faci bazându-ne pe cele două lucruri despre care am vorbit până acum, această carte de care v-am spus și această ipoteză care circulă pe internet, cel mai bun lucru pe care poți să-l faci astfel încât să continui această educație bună a copiilor tăi este, 1 e mai greu într-adevăr, fie să te muți într-un cartier bun, un cartier în care ai oameni civilizați, oameni care fac sport, oameni care au reușit. Nu un cartier snobish, nu un cartier cu oameni parveniți, ci cu oameni care efectiv sunt profesioniști, sunt muncitori, sunt disciplinați, trăiesc în familii biparentale. Aștia sunt oamenii de la care copilul tău o să învețe mult mai mult decât o să învețe de la tine sau de la școală la care îl dai. Un al doilea lucru pe care putem să-l facem, care este mai ușor, este să ne cultivăm relații bune, pozitive cu adulții din jurul nostru și să ne facem prieteni care pot influența pozitiv acești copii. Și probabil că mulți dintre noi, instinctiv, ajungem să simțim asta, pentru că fără să existe aceste studii, eu îmi duc aminte cum părinții mei care își doreau ca eu să devin medic, niciodată în viața lor nu mi-au zis, băi, dar nu vrei să dai la medicină? Din contra, era o psihologie inversă din asta ciudată în care ziceau, băi, nu da la medicină, uite și bunica e medic, tata e medic, lucrează o grămadă, e greu, mai bine te faci IT-ist, mai bine te faci altceva. Dar în același timp, toți prietenii părinților mei erau medici, cumva de la sine înțeles, pentru că taică-meu e medic, erau colegii lui, dar toți prietenii părinților mei erau medici, mergeam la petreceri cu medici, îi vedeam, îi stimam, învățam chestii de la ei și ce mi-a recunoscut maică-mea la un anumit moment dat este că ea în secret vorbea cu toți acești prieteni de-ai lor și îi ruga, îi ruga efectiv în genunchi să mă cheme la spital în gardă. Ruga o prietenă, ginecolog să mă cheme, să mă sune și să-mi zică, atenție eram în clasa nouă, doamna asta mă chema și cumva probabil că în mare parte datorită ei și datorită mamei care o ruga să facă asta am ajuns să fac medicină și să-mi placă medicina. Deci doamna aceasta, care în fine, Gianina Brașoveanu am mai povestit despre asta, ea mă suna, eu eram în clasa noua, ea mă suna și zicea, hei ce faci Mișa? Uite am o cezariană, nu vii să mă ajuți? Că am rămas fără ajutor și n-am cu cine să nasc. Ea bineînțeles avea cu cine să nască, avea cu cine să intre în sală, fie o moașă, fie o asistentă, fie o rezidentă, dar ea se prefăcea că nu avea cu cine să intre în sală și mă chema să o ajut. Iar eu pur și simplu mă simțeam, cum să vă zic, mă simțeam validat. Îmi plăcea să mă duc să văd și să asist la o cezariană, să o ajut să tragă de mușchi, să scoată copilul, să văd copilul. Era efectiv o minune să vezi așa ceva. După aia mă lăsa să cos sau mă ajuta să cos pacienta, bineînțeles totul supravegheat și totul super controlat. Lucrurile astea mie mi-au insuflat o iubire față de medicină și față de chirurgie pe care niciun părinte, oricât de mult și-ar bombarda copilul cu informații sau cu rugăminți, n-ar putea-o insufla. Și astfel, mergând des la aceste cezariene, la aceste gărzi, văzând împreună cu ea pacienți, am prins drag și de ce face ea și de profesionalismul ei și de rigoarea cu care opera și de disciplina cu care făcea toate lucrurile. Și am văzut medicina vie acolo întâmplându-se și asta m-a făcut să mă îndrăgostesc de medicină și practic în capul meu nu exista nicio altă variantă de a merge la nicio altă facultate care să îmi placă mai mult decât această medicină. Deci iată că maică-mea și părinții mei practic făceau asta cumva instinctiv și ăsta e cred că un exemplu foarte bun de luat și pentru voi dacă sunteți părinți și aveți copii și vreți să le dați o direcție mai bună. Oricât de mult le-ați spune fă-te avocat, n-o să-i ajute. Dar dacă vă faceți prieteni avocați, ieșiți cu ei în oraș, îi lăsați pe copiii voștri să vadă cum se comportă, cum vorbesc, ce succes financiar au, cât de satisfăcuți sunt de munca lor, atunci e foarte probabil ca acel copil să urmeze sfatul vostru pe care îl dați în felul ăsta, să zic, mai ascuns, mai…nu-mi dau seama cum să zic.

Ce spun studiile despre relația părinte – copil, după o anumită vârstă?

Și totuși ca să nu rămânem la aceste date anecdotice, fie că vorbim despre o carte, e părerea unui scriitor, fie că vorbim despre social media unde nu găsim surse neapărat, fie că vorbim despre experiența mea personală cu părinții mei, pot să vă aduc în față și acest studiu care se cheamă When Friendships Surpass Parental Relationship as Predictor of Long-Term Outcomes. Și ceea ce se spune în acest studiu e un studiu făcut pe 86 de băieți și 98 de fete care au fost urmăriți de la 13 ani, deci cam în mijlocul adolescenței, până la 27 de ani. Și au fost evaluați prin rapoarte observaționale, autoevaluări, rapoarte de la părinți și rapoarte ale prietenilor apropiați. Deci oamenii ăștia, 200 aproape, au fost urmăriți timp de 14 ani cu rapoarte care erau luate și de la ei și de la părinți și de la prieteni și așa mai departe. Și ce s-a constatat? Atenție mare! S-a constatat următorul lucru că calitatea prieteniilor strânse în adolescență a fost un predictor semnificativ mai bun al rezultatelor la vârsta adultă în ceea ce privește relațiile cu colegii și partenerii romantici, performanța la locul de muncă și simptomele depresive. Deci a fost predictor mai bun decât rapoartele părintești despre relația părinte-adolescent. Ce înseamnă asta? Concret, studiul întreg, puteți să intrați pe link-ul din descriere și să-l citiți, este foarte interesant, este foarte complex, dar concluzia acestui studiu este că această calitate între adolescent și prietenii lui este un factor predictiv, adică pune o influență mult mai mare asupra ce relații o să aibă viitorul adult, ce relații sau parteneri romantici o să aibă, ce performanță o să aibă la locul de muncă și simptomele depresiei sunt mult mai mult influențate de calitatea relației adolescentului cu prietenii săi decât calitatea relației adolescentului cu părinții. Deci părinții în cazul de față au un rol inferior, au un rol foarte mic, dar ce prieteni are adolescentul are o influență foarte mare asupra viitorului adult. Posibil pentru că avem aceste gene pe care încă nu le-am descoperit, doar bănuim că le avem, care ne spun în adolescență să ne tirăm din tribul nostru, să plecăm din tribul nostru să căutăm alt trib. Sunt gene care ne spun că părinții noștri nu mai sunt relevanți. Pe de altă parte e probabil ca părinții noștri să n-aibă repere în discuția cu noi. Noi avem repere în discuția cu colegii de aceeași vârstă, avem aceleași probleme, ne înțelegem mult mai bine, putem să fim mult mai sinceri unul cu altul și atunci putem să facem relații mult mai calitative cu prietenii decât cu părinții care sunt un tutore. Ce s-a constatat în final la acest studiu și este super important pentru părinții care se uită acum și au un adolescent în casă cu care nu se pot înțelege, ce s-a constatat este că acei părinți care au copii securizați din punct de vedere emoțional, adică copii care au fost iubiți, care au fost ținuți în brațe, care au fost ținuți aproape, care au avut o relație foarte bună cu acel copil până în adolescență, acel copil securizat care este sigur pe el, care nu are frici, care nu are anxietăți sau are puține, acel copil o să aibă mai mult curaj de a se desprinde de părinții lui, o să aibă mai mult curaj să caute relații bune cu prietenii săi, o să aibă mai mult curaj să pună mai mare preț pe relația cu prietenii săi decât pe relația cu părinții și aia sunt copiii care sunt cei mai predispuși la avea o relație mai strânsă, mai nesănătoasă cu părinții săi, ceea ce pare să fie un lucru absolut normal și ceea ce în contextul în care ai vecini ca lumea și relațiile pe care le are copilul tău cu prietenii săi sunt ca lumea, sunt relații strânse. Atenție, de multe ori e posibil să încurcăm cu altceva relațiile ca lumea, să vedem diferit relațiile ca lumea dintre copilul nostru și prietenii săi, dar revenind la idee, cu cât relațiile copilului tău adolescent cu prietenii săi este mai bună, cu atât șansele ca el ca adult să aibă relații bune cu colegii, să aibă parteneri romantici buni, să aibă performanță la locul de muncă și să aibă mai puține simptome depresive este mai mare. Cu cât relația adolescentului tău cu prietenii este mai ok, cu atât el o să fie mai ok în viață. Relația ta ca părinte cu adolescentul tău se pare că n-are absolut niciun fel de rezultat sau lucru de spus în legătură cu viitoarea lui viață. Totuși acea securitate a atașamentului în acest studiu, adică cât de atașat ești tu de copilul tău în copilărie a fost un factor predictiv pentru relația ta cu acel copil în viața adultă. Și asta din nou revine la acea idee genetică care încă nu este demonstrată. Ce spune de fapt acest paragraf din studiu este că dacă ai o securitate a atașamentului bine conturată în copilăria copilului tău, în adolescență el o să te respingă, el o să țină mai mult la prietenii săi decât la tine, dar o să se întoarcă la tine după ce trece de acea adolescență pentru că o să își aducă aminte cât de bine l-ai crescut, cât de bine l-ai informat și o să se întâlnească inclusiv cu lucruri de genul băi mamă, dar la 15 ani m-ai zis să nu fac chestia aia și eu am făcut-o, băi dar tu aveai dreptate să știi. Adică copii ajung să dea dreptate părinților în viața de adult.

Concluzie

Care este concluzia acestui mic material pe care îl fac despre cum putem să ne creștem copiii sănătos? Este că nu trebuie să fim speriați de faptul că al nostru adolescent nu ne mai respectă, pleacă de acasă și așa mai departe. Este un lucru normal, dacă asta se întâmplă înseamnă că probabil l-ai iubit în copilărie și ai crescut un copil sigur, l-ai securizat ca și atașament. Faptul că el pleacă să caute alte relații și va învăța de la alți oameni e un lucru pe care trebuie să-l știi și te poate ajuta pentru că în felul ăsta tu poți să te înconjori de oameni de calitate de la care copilul tău să învețe. Tu poți să te muți într-un loc, dacă vrei să te muți undeva de exemplu, poate că acest lucru o să te ajute, să te muți într-un loc în care copilul tău să intre în contact cu vecini de calitate, pentru că asta se pare că influențează foarte mult. În articolul ăla făcut de cercetătorul indian din Statele Unite, se pare că acei copii care s-au mutat în cartiere bune, am descris ce înseamnă cartiere bune mai devreme, au avut un venit cu 25% mai mare decât copiii care au stat în cartiere mai puțin bune. Deci un sfert, poți să-ți crești venitul cu un sfert, ceea ce e un bine considerabil.

Lasă copilul să-și aleagă prietenii

Și trei, lasă-l pe copilul tău să-și facă prietenii pe care vrea el să-i facă. Dacă are prieteni cu care tu nu ești de acord, e posibil ca viziunea ta să fie un pic greșită. Vreau să vă zic doar câteva lucruri, din nou, anecdotice. Luați-le ca atare, sunt din propria mea experiență. Când eram mic și trăiam la Chișinău pe la 7, 8 ani, după aia, 9, 10, 11 ani, ne-am mutat în București, dar mă întorceam în fiecare vacanță în Chișinău, aveam două tipuri de prieteni. Aveam prieteni pe care bunica mea îi plăcea foarte mult. Erau băieți foarte de treabă, erau băieți care citeau cărți, ieșeau afară de mâna cu bunica, se plimbau în jurul lacului, erau visători și aveam pe de altă parte o altă gașcă de prieteni care, unul a ajuns în închisoare, încă este în închisoare, unul a fost găsit în lac, i-au găsit capul în lac, unul nu știu unde a ajuns, altul care era cel mai bun prieten și cu care țin legătura și acum a ajuns undeva prin Moscova, a fugit din Moscova când a început războiul, este IT-ist, în fine. Oamenii au ajuns în toate direcțiile și aia era o gașcă de adolescenți care se drogau. Erau efectiv drogați, adică drogați, mă rog. Fumau iarbă, dar pentru 13 ani, la 12-13 ani să fumezi iarbă, ai putea-o cataloga ca pe drogați. Bunica zicea, ai, te duci afară cu acei drogați, ce o să înveți de la ei? O să înveți numai prostii, du-te și joacă-te cu Sasha și cu Vania și așa, care-s băieți buni și care se plimbă de mână cu bunica. Și taică-meu, s-a dus la ea și a zis, băi bunico, îți place de Sasha și de Vania? Du-te tu și joacă-te cu ei, lasă-l pe Mișa să-și aleagă el prietenii. E suficient de educat cât să înțeleagă ce să facă și să facă alegeri corecte în viața lui. Iar eu eram prieten cu ei, ieșeam cu ei în oraș, dar nu am fumat niciodată cu ei, n-am ajuns niciodată în închisoare, slavă Domnului, și mi-am urmat traiectoria pe care, cumva, părinții mei mi-au insuflat-o prin educația pe care mi-au dat-o, fără să-mi interzică să fiu prieten cu anumiți oameni. Și pot să vă spun că aveam niște relații foarte de calitate cu acei oameni. Chiar dacă comportamentul lor nu era tocmai cel mai bun, lucrurile pe care le vorbeam, relația strânsă emoțională pe care o aveam unii cu alții, lucrurile pe care ni le povesteam și ce trăiam acolo împreună, era un teren fertil de creștere al omului care vine de acasă cu educație și poate să aibă relații de calitate cu semenii săi. Bineînțeles că m-am mutat în România, mi-am făcut alți prieteni, mai ok, nu mai era un mediu, să zic, atât de criminal cum întâlnea în Chișinău, deci nu mai eram, să zic, predispus la comportamente de acest tip la prietenii mei. Dar părinții mei, absolut niciodată în viața lor, nu mi-au zis vreodată cu cine să fiu prieten și cu cine să nu fiu prieten. Ceea ce am văzut că se întâmplă foarte des. Am auzit de povești de, nu știu, adolescenți care sunt complet separați de prietenii lor, li se iau telefoanele, sunt pedepsiți pentru că vezi că ăla e dintr-o familie rău famată, noi avem o familie cu prestigiu în oraș, tatăl tău a muncit, are bani, noi avem o reputație. Cum ieși cu ăla care este de altă etnie? Cum se poate să ieși cu ăla care nu are bani? Maică-sa lucrează la Mega. Întâlnesc astfel de comportamente și acum. Iar părinții aceia, acelor copii de 15-16 ani, nu înțeleg cât de importantă e relația aia, pentru că relația aia e autentică. Relația aia îți formează copilul, dar nu ceea ce faci tu cu copilul tău la 15 ani o să-l formeze. Aia are o foarte mică importanță. Astea sunt lucrurile pe care voiam să le spun astăzi și sper să vă ajute să vă înțelegeți voi copilăria, să-i înțelegeți pe copiii voștri dacă aveți și dacă sunt mici, să vă împăcați cu gândul că ei o să vă respingă în adolescență ceea ce este normal și ceea ce puteți să faceți este să-i lăsați în pace, să aibă relațiile pe care și le doresc cu prietenii lor, pentru că sunt foarte importante, iar lucrurile pe care voi le puteți influența este cartierul în care locuiți cu acel copil și de ce prieteni vă înconjurați, pentru că acei prieteni o să aibă o foarte mare influență asupra acestor copii ai voștri.