Medic si tata de inger.

 

Inainte de a incepe as vrea sa expun cateva clisee si idei preconcepute pe care le imprumutam de la altii fara sa intelegem, pe buna dreptate, despre ce este vorba.

1. Nu ma simt pregatit sa am un copil; nu vei fi pregatit niciodata, pentru ca asa ceva nu exista. Din momentul in care esti maturizat fizic si poti concepe un copil esti pe deplin capabil sa il ai; la 15 ani nu esti pregatit, dar daca ai trecut de 18 te poti considera deja un adult si da, poti avea un copil.
2. Nu am conditia financiara sa pot avea un copil. Asta este foarte putin probabil. Daca nu ai absolut pe nimeni si de-abia ai iesit in lume dintr-un orfelinat atunci cu regret as putea fi de acord cu tine; altfel nu. Copilul poate fi costisitor daca vrei tu sa il faci costisitor; altfel il poti imbraca cu 50 lei din cap pana in picioare si singurul lucru care va costa intr-adevar vor fi pampersii.
3. Vreau sa ma mai distrez putin, sa-mi realizez planurile, nu am timp de copii; cat se poate de fals; cunosc oameni care s-au realizat si si-au consolidat cele mai frumoase  planuri cu copilul in brate. Copilul este cea mai mare sursa de inspiratie pentru mine, si eu personal impreuna cu Andreea am avut cele mai mari achievementuri de cand s-a nascut Anastasia. De distrat … ok, nu te vei putea distra de 4 ori pe saptamana ca inainte; dar daca te planifici bine si gasesti cu cine sa-l lasi vineri sau sambata seara ( crede-ma, vei gasi bunic, parinte, prietena care sa-l dadaceasca cu placere) te vei distra de 10 ori mai tare decat inainte de copil 😀 (trust me );

Daca am vreun regret, acesta este ca am facut-o pe Anastasia la 27 de ani cand puteam sa o fi facut la 20. Si toate cele 3 puncte de mai sus au stat la baza amanarii, toate cat se poate de false. Unul din aceste puncte s-a anulat de la sine intr-o dupa amaiza oarecare; parcam masina in centru vechi; in fata mea o femeie parca cu manevre repetitive din mana o alta masina, cu un sugar in brate. mama a 5 copii; 3 baieti si 2 fete. cei 2 baieti mai mari tineau locurile libere de pe strada ocupate de niste lazi de plastic; fetita mai mare statea la cativa metrii de maica-sa pe scara unui magazin si avea grija de sora-sa mai mica; sugraul din brate sugea la san fara nicio problema vis-a-vis de jobul mamei sale. Atunci m-am simtit penibil pentru toate fricile si nesigurantele noastre in legatura cu copiii. Cum sa te mai gandesti ca poate “nu ai suficienti bani” sau ” nu te-ai realizat inca” pentru a avea un copil cand femeia asta parcheaza masini cu 5 copii dupa ea. Si nu trebuie sa ai 5, poti incepe cu unul 🙂

Nu voi da  detalii aici legate de perioada prenatala. Anastasia s-a nascut destul de usor. Mancam la restaurantul tailandez preferat, felul nostru preferat de mancare – un pad thai – si atunci Anastasia s-a decis sa iasa la lumina (singura careia nu i-a convenit a fost doamna venita cu mopul sa stearga balta de lichid amniotic lasata la masa la care am mancat 🙂 ). Am ajuns la spital, dupa cateva ore de contractii fara dilatare s-a nascut si Anastasia printr-o cezariana.

Prima saptamana e mai grea. Pana realizezi ca nu este atat de greu sa ai grija de un copil si descoperi ca ai niste instincte innascute in a ingriji un copil; toti le au; animalele stiu exact cum sa-i hraneasca, cum sa-i apere si cand sa le dea drumul in lume; Toate acestea sunt inscrise in codul tau genetic: cum sa-l tii in brate, cum sa nu adormi cu el in brate cum adormeai odinioara, cand sa-l hranesti, cand ii este rau, cand ceva e in neregula; le vei simti pe toate. Pe langa asta, sunt atatea siteuri de calitate care te vor bombarda cu sfaturi super bune ; ( unul pe care-l pot recomanda este http://www.babybump.com – doar introduci data estimata a nasterii si  ei iti vor trimite tot ce trebuie sa stii despre cresterea si ingrijirea copilului tau adaptate la varsta reala).

Vei invata sa schimbi scutece, care sunt cele mai bune scutece, cum si cand se alapteaza, cum se mulge laptele si cum se depoziteaza ( yeah right!), ce haine sunt bune de luat, ce incaltari ii vor proteja piciorul, cum sa ii tratezi raceala, cum sa-i suflii nasul, sa il speli pe dinti, sa-i faci baie, sa-i ungi iritatiile, etc. .. toate vor veni de la sine.

Daca ai noroc, cel cu care ai facut copilul va fi langa tine si veti imparti “datoriile” . De ce intre ghilimele? Pentru ca eu niciodata nu le-am simtit ca pe o povara. Intre mine si Andreea a fost in permanenta o concurenta intre cine va sta mai mult cu copilul, cine va face mai mult. Rutina zilnica de ingrijire este o placere si o implinire. Pentru ca nu simti ca si cum ai face ceva pentru altcineva. Este ca si cum te ai ingriji pe tine insuti. Ca si cum ti-ai comanda o mancare buna din meniu, ti-ai lua o carte, ai sta la spa. Cand faci lucruri pentru copilul tau te bucuri si tu de ele.

Primul an – easy peasy! Copilul doarme mai tot timpul si are cele mai basic cerinte. Este lipit de mama lui care il alapteaza si aici un sfat: sa fie alaptat macar un an, si in masura in care este posibil mama sa stea acasa un an. Sute de studii in acest sens demonstreaza beneficiile fizice si emotionale are alaptarii si ale amanarii despartirii de mama pe cat mai mult posibil, pe care nu le voi insira aici.

Anul doi incepe distractia. Incepe sa mearga, incepe sa vorbeasca si sa rada la glumele tale ( macar ea rade la ale mele .. ). In perioada asta este bine sa o dai la gradinita. O ajuta in a deveni o fiinta sociala, intra in contact cu toti germenii la care incepe sa faca imunitate si il lasa sa se intoarca la munca pe cel care a ramas acasa cu ea un an.

Pe parcurs ce trece timpul lucrurile avanseaza si devin din ce in ce mai complexe. Realizezi pe parcurs ca in mainile tale sta destinul unui alt om, momentan un omulet, dar care va deveni adult si tot ce faci si ii explici si ii arati il va forma si afecta profund. Ceea ce va conta in relatia cu copilul este că tata/mama sa incerce sa traiasca o viață de integritate și onestitate, evitând ipocrizia și recunoscând propriile neajunsuri, astfel încât copilul sa aibe un exemplu realist și pozitiv de a trata lumea. Nu va conta ce ii spui sa faca, ce ii spui sa nu faca. Va conta ca tu sa faci ce trebuie si prin asta sa fii un exemplu pentru el.

Ce am decis eu cu Andreea(sotia) a fost sa incercam sa nu ne schimbam viata  dupa venirea Anastasiei pe lume. In perioada asta Andreea a avut cele mai mari realizari: si-a dat demisia de la corporatie, si-a deschis un blog care a avut si are un real succes ( http://www.suntuncopac.com ) si un mic atelier de rochii ( “Livada cu rochii ” ),  plecand cu Anastasia in varsta de 6-7-8 luni cateva zile pe saptamana la Dragonul Rosu dupa materiale, carand-o efectiv peste tot cu ea. Tot ce avea nevoie Anastasia era prezenta mamei si sanul de la care sa manance. Nu trebuie sa te baricadezi in casa si sa fierbi legume pentru copil toata ziua; este dovedit nesanatos, pentru ca renuntand la cine esti tu si la ce vrei sa faci pentru copil vei ajunge sa-l blamezi  pentru cine puteai fi si nu esti. Cand a implinit un an si 2 luni Andreea a plecat la un curs de yoga in Bali. (am plecat si eu dupa ea, singur, cu copilul, pe un zbor de 14 ore … cum a fost? easy peasy 🙂 ! – despre asta intr-o alta postare) . A obtinut diploma de instructor si si-a deschis propria sala de yoga, avand propriul sau bussines. Toate aceste schimbari, realizari, inbunatatiri si treziri la realitate le-a avut cu Anastasia in brate care a este un izvor de inspiratie si iubire.

De pe la un an si ceva o dam la gradinita. De atunci programul meu este ca un ceas, si il pot rezuma cam asa: ma trezec drevreme, o pup ( 5 minute .. 🙂 .. ) si ma apuc de treaba. Plec deacasa si incepe dorul de ea. Incerc sa fiu cat pot de eficient incat sa plec la 4 de la spital ca sa o iau de la gradinita. De-aici ma integrez intr-o a doua copilarie. Mergem in parc, ne dam de-a berbeleaca, dam paine la pasarile de pe lac, sau la mall, cumparam mingii de la tonomate, mancam ceva, mergem acasa sa picatam, ne vedem cu prieteni in oras, mergem acasa sa mancam, facem baie, povestim diverse, apoi ii inventez povesti ( as putea scrie o carte cu povesti cu trenuri magice care traverseaza poduri suspendate peste nori si care ne duc in tara viselor) pana incepe sa motzaie si adoarme pe la 9-10 in bratele mele. In tot acest timp o iubesc ca pe un copil si o respect ca pe un adult. Parerile mele nu trebuie sa fie si ale ei. Are dreptul sa le aiba pe ale ei si sa si le apere. Unde ele nu coincid, negociem. Incerc sa o fac sa inteleaga ca ea nu este centrul universului si nu totul sa invarte in jurul ei, si ca lucrurile cu adevarat bune sa intampla cand iti traiesti viata pentru altii, pentru a-i servi pe altii, cand poti fi si ultimul, cand nu trebuie sa  ai mereu dreptate. Si ma minunez cand vad ca intelege.

De cand am devenit constient, pe la 3-4 ani si pana sa o am pe ea, am simtit mereu ca pe undeva sunt incomplet, ca ceva lipseste. Cand adorm cu ea in brate, aceasta senzatie dispare complet, magic, iar dorinta de a-i fi in permanenta un exemplu bun ma schimba, cu adevarat, fundamental.