Articole

4.3.2018

Medic și tată de fată

Medic și tată de fată

UcFtNq6+TcacaFKYUO5b9Q_thumb_b9c5

Înainte de a începe să discutăm despre ce înseamnă să devii părinte, vreau să clarific câteva clişee şi idei preconcepute pe care le tot auzim şi le împrumutăm fără să le analizăm.

1. „Nu mă simt pregătit să am un copil.”

Să fim sinceri: nu vei fi niciodată 100% pregătit. Pregătirea completă pentru a deveni părinte este o iluzie. Din momentul în care eşti matur fizic şi responsabil în gândire, eşti capabil să ai grijă de un copil. Dacă ai trecut de 18 ani, eşti un adult şi da, poţi deveni părinte. Nimeni nu porneşte la drum având toate răspunsurile – nici măcar cei care par că ştiu totul.

2. „Nu am condiţia financiară să pot avea un copil.”

Şansele să fie adevărat sunt foarte mici. Dacă nu ai absolut pe nimeni care să te sprijine şi de-abia ai ieşit dintr-un sistem de protecţie socială, atunci da, înţeleg. Altfel, un copil poate fi crescut cu cheltuieli minime.

  • Îl poţi îmbrăca cu 50 de lei din cap până-n picioare (şi va arăta grozav).
  • Da, există costuri cu scutecele, dar în rest, nu copilul te obligă să cheltuieşti pe lucruri scumpe, ci propriile tale aşteptări.

3. „Vreau să mă mai distrez puţin, să-mi realizez planurile, nu am timp de copii.”

Fals. Cât se poate de fals.
Cunosc oameni care şi-au realizat cele mai mari visuri şi planuri cu copilul în braţe.

  • Copilul devine o sursă incredibilă de inspiraţie.
  • Personal, cele mai mari realizări le-am avut după ce s-a născut Anastasia, iar asta mi-a arătat că nu există moment perfect, ci doar determinare.

Iar în ceea ce priveşte distracţia, da, poate nu vei mai ieşi de patru ori pe săptămână. Dar te vei distra mult mai intens, mult mai bine, pentru că vei aprecia fiecare moment altfel. Şi, da, vei găsi bunici, prieteni sau rude care abia aşteaptă să te ajute – iar acele seri de distracţie vor fi de zece ori mai valoroase.

Dacă am vreun regret, acela este că am făcut-o pe Anastasia la 27 de ani, când, sincer, aș fi putut să o fac la 20. Și da, toate cele trei motive de mai sus au stat la baza amânării, toate complet false. De fapt, unul dintre ele s-a anulat într-o după-amiază obișnuită, când am avut o revelație.

Parcam mașina în Centrul Vechi și în fața mea era o femeie care manevra cu o precizie uimitoare o altă mașină, totul cu un sugar în brațe. Lângă ea, un mic „batalion” de copii: trei băieți și două fete. Cei doi băieți mai mari țineau ocupate locurile libere de parcare cu niște lăzi de plastic, fetita cea mare avea grijă de sora mai mică stând pe o scară din apropiere, iar sugarul sugea liniștit la sân în timp ce mama lor era complet concentrată pe parcare.

Cinci copii. Femeia aceasta jongla viața de zi cu zi fără să stea pe gânduri despre „condiții ideale” sau „timing perfect.” În acel moment m-am simțit penibil pentru toate fricile și nesiguranțele noastre legate de a avea copii. Cum să te mai gândești că „nu ai suficienți bani” sau că „nu ești pregătit” când femeia asta își vedea de treabă cu cinci copii în jur? Și nu trebuie să ai cinci. Poți începe cu unul. 😊

Despre perioada prenatală, nu o să intru prea mult în detalii. Anastasia s-a născut destul de simplu. Eram la restaurantul nostru thailandez preferat, savurând un pad thai – felul nostru favorit – când Anastasia s-a decis să iasă la lumină. Singura persoană care nu a fost impresionată de moment a fost doamna care a venit cu mopul să curețe balta de lichid amniotic de la masa noastră. 😅

Am ajuns la spital și, după câteva ore de contracții fără dilatare, Anastasia a venit pe lume printr-o cezariană. Și da, viața nu mai e la fel, dar e infinit mai frumoasă.

Prima săptămână cu un nou-născut e, fără îndoială, cea mai grea. E un proces de adaptare până îți dai seama că, de fapt, nu e chiar atât de complicat să ai grijă de un copil. Descoperi că ai niște instincte înnăscute care preiau controlul. Le avem cu toții. Gândește-te la animale: știu instinctiv cum să-și hrănească puii, cum să-i protejeze și când să le dea drumul în lume. Toate acestea sunt înscrise în codul tău genetic. Știi cum să-l ții în brațe, cum să te ferești să adormi cu el în brațe, când să-l hrănești, când îi e rău sau când ceva nu este în regulă. Le vei simți pe toate.

Pe lângă instinctele tale, există o mulțime de resurse care îți fac viața mai ușoară. Internetul este plin de site-uri și aplicații de calitate care te bombardează cu informații utile. Un exemplu bun este www.babybump.com – introduci data estimată a nașterii și vei primi sfaturi adaptate la vârsta copilului tău, de la îngrijire la dezvoltare.

Vei învăța rapid cum să schimbi scutece, să alegi cele mai bune, cum și când să alăptezi, cum să mulgi laptele matern și să-l depozitezi (da, serios!), ce haine și încălțări să-i iei, cum să-i tratezi răceala, să-i sufli nasul, să-l speli pe dinți, să-i faci baie sau să-i ungi iritațiile. Toate aceste lucruri vor veni de la sine, natural.

Dacă ai noroc, partenerul tău va fi alături de tine și veți împărți responsabilitățile. De ce spun „responsabilități” între ghilimele? Pentru că, sincer, nu le-am simțit niciodată ca pe o povară. Între mine și Andreea a existat mereu o competiție sănătoasă: cine stă mai mult cu copilul, cine face mai multe pentru el.

Rutina zilnică de îngrijire nu este doar o sarcină de bifat; e o plăcere și o împlinire. Nu simți că faci ceva pentru altcineva. E ca și cum te-ai îngriji pe tine însuți. E ca atunci când îți comanzi mâncarea preferată, te pierzi într-o carte bună sau te răsfeți la spa. Când faci lucruri pentru copilul tău, te bucuri și tu de ele.

Primul an? Easy peasy! Copilul doarme mare parte din timp și are cele mai simple cerințe: hrană, somn, iubire. Este lipit de mama lui, iar alăptarea este ideală, măcar pentru un an. Un sfat sincer: dacă e posibil, mama ar trebui să stea acasă în acest prim an. Beneficiile alăptării și ale conexiunii continue între mamă și copil, atât fizice, cât și emoționale, sunt susținute de sute de studii pe care nu le voi detalia aici, dar crede-mă pe cuvânt, sunt esențiale.

Anul doi? Aici începe distracția! Copilul începe să meargă, să vorbească și să râdă la glumele tale (măcar cineva râde la ale mele, nu?). În această perioadă, o idee bună este să-l duci la grădiniță. Îl ajută să devină o ființă socială, să intre în contact cu germeni care îi vor construi imunitatea și, în același timp, îi dă ocazia celui care a stat acasă să revină la muncă.

Pe măsură ce timpul trece, lucrurile devin mai complexe. Realizezi că în mâinile tale stă destinul unui alt om. Deocamdată e un omuleț, dar va deveni adult, iar ceea ce faci, spui, explici sau arăți acum îl va forma și afecta profund.

Cel mai important lucru în relația cu copilul tău este să fii un exemplu. Trăiește o viață de integritate și onestitate. Recunoaște-ți propriile neajunsuri, evită ipocrizia și arată-i cum să trateze lumea cu respect și responsabilitate. Nu va conta atât de mult ce îi spui să facă sau să nu facă; ceea ce va conta este să faci tu însuți ceea ce trebuie. Copiii sunt ca niște bureți, iar exemplele pe care le oferi vor fi cele care vor modela omul mare din copilul mic.

XlMiscsBT82rDTwAyaEhtw_thumb_4758

Ce am decis eu și Andreea (soția) a fost să încercăm să nu ne schimbăm radical viața după venirea Anastasiei pe lume. Surprinzător sau nu, în perioada asta Andreea a avut cele mai mari realizări. Și-a dat demisia de la corporatie, și-a deschis un blog de succes ( www.suntuncopac.com ) și un mic atelier de rochii („Livada cu rochii”). Cu Anastasia în vârstă de doar 6-8 luni, Andreea mergea câteva zile pe săptămână la Dragonul Roșu după materiale, carând-o efectiv peste tot cu ea.

Tot ce avea nevoie Anastasia era prezența mamei și alăptarea. Nu trebuie să te baricadezi în casă și să fierbi legume pentru copil toată ziua. Este dovedit că, dacă renunți complet la cine ești tu și la ce vrei să faci pentru copil, vei ajunge, mai devreme sau mai târziu, să-l blamezi pentru cine ai fi putut fi, dar n-ai devenit.

Când Anastasia a împlinit un an și două luni, Andreea a plecat la un curs de yoga în Bali. (Da, am zburat și eu după ea, singur, cu copilul, pe un zbor de 14 ore… Cum a fost? Easy peasy! 😊 Dar despre asta într-o altă postare). La Bali, Andreea a obținut diploma de instructor de yoga și, odată întoarsă, și-a deschis propria sală de yoga. Acum are propriul business și a creat un spațiu unic pentru comunitatea pe care o construiește.

Toate aceste schimbări, realizări și treziri la realitate le-a avut cu Anastasia în brațe, care continuă să fie un izvor nesecat de inspirație și iubire. Copiii nu sunt un obstacol în calea realizărilor; dimpotrivă, pot fi motorul care să te propulseze spre cele mai frumoase versiuni ale tale.

De pe la un an și ceva am dat-o la grădiniță. De atunci, programul meu e ca un ceas elvețian și îl pot rezuma cam așa: mă trezesc devreme, o pup (5 minute… 😄) și mă apuc de treabă. Plec de acasă și începe dorul de ea. Încerc să fiu cât mai eficient la spital, ca să pot pleca la ora 4 și să o iau de la grădiniță.

De aici începe magia. Intrăm într-o a doua copilărie. Mergem în parc, ne dăm de-a berbeleaca, hrănim păsările de pe lac sau mergem la mall, cumpărăm mingi din tonomate, mâncăm ceva rapid, iar acasă pictăm, ne întâlnim cu prieteni sau mai inventăm jocuri. Seara, facem baie, povestim diverse, iar apoi îi spun povești – despre trenuri magice care traversează poduri suspendate peste nori și ne duc în Țara Viselor – până începe să moțăie și adoarme în brațele mele, pe la 9-10.

În tot acest timp, o iubesc ca pe un copil și o respect ca pe un adult. Cred că e important să știe că părerile mele nu trebuie să fie și ale ei. Are dreptul să aibă propriile opinii și să le apere. Atunci când ideile noastre nu coincid, negociem. Încerc să îi transmit că ea nu este centrul universului și că lucrurile cu adevărat frumoase se întâmplă atunci când trăiești pentru ceilalți, când îți pasă de ceilalți, când poți accepta să fii ultimul sau să nu ai mereu dreptate.

Și mă minunez de fiecare dată când văd că înțelege.

UNADJUSTEDNONRAW_thumb_6e63

C6nlmkvoRE6RKKkygXkCFQ_thumb_980d

De când am devenit conștient, pe la 3-4 ani, și până să o am pe ea, am simțit mereu că, pe undeva, sunt incomplet, că ceva îmi lipsește. Însă, când adorm cu ea în brațe, această senzație dispare complet. E magic. Dorința de a-i fi în permanență un exemplu bun mă schimbă cu adevărat, profund și fundamental.

iQBcPNnZRYquqhdNcuUq2Q_thumb_9346