Dr. Mihail: Adică da, ai într-adevăr, ai pe spate acea recomandare de cantitate la câte luni, adică câte cupe pui și câte…
Ilinca Tranulis: La greutate, probabil, da.
Dr. Mihail: Și e ceva de care trebuie să ținem cont?
Ilinca Tranulis: Eu sunt pentru hrănit cu lapte praf la cerere.
Dr. Mihail: La cerere. Stai să-mi aduc aminte cum am făcut noi. Noi am hrănit cam pe la… Dar Navania a și cerut, adică cerea la orele la care trebuie să mănânce.
Ilinca Tranulis: Exact, se reglează, pentru că compoziția laptelui de la sân poate să varieze foarte mult de la un moment la altul. Compoziția laptelui praf e aceeași mereu. Drept care un copil care mănâncă oarecum aceeași cantitate, normal că își va regla și intervalele de somn, cât de cât. Dar da, nu vreau să ne uităm așa doar să vedem indicația pediatrului sau cutiei de lapte praf, ci să ne uităm la copil. Atenție însă aici, pentru că nu orice plâns înseamnă foame. Tindem să supraalimentăm copiii. Aici, trebuie să înveți să te uiți la copil în ansamblu. Ia bine îngreutate, urinează, are scaune suficiente. Cel mai probabil, mănâncă suficient, dar nu înseamnă că la fiecare scârț, îi mai oferi niște lapte praf. Știu că a mâncat recent, hai să vedem ce altceva ar putea să aibă nevoie, rezolv problema aia și atunci nu-i mai trebuie lapte praf. Dar și asta este mai greu decât să primesc niște indicații. Din 3 în 3 ore îi dau atât, a, n-ai mâncat atât, stai, că te conving eu să mai mănânci atât. Noi toți vrem soluții simple, clare, rapide. Dar nu suntem toți la fel, nu au cum să funcționeze astea bine. Adică riscul cel mai mare este de supraalimentare și de nerespectat nevoia copilului. Copilul ăla nu va mai știi când îi e foame, când e sătul, nu va fi în contact cu senzațiile astea ale lui.
Dr. Mihail: Și cum facem, așteptăm să plângă de foame și…?
Ilinca Tranulis: Să dea semne de foame, îi oferim și-l lăsăm să mănânce cât vrea. Dacă e un copil sănătos, bineînțeles că dacă e o problemă de sănătate, nu ne mai bazăm pe instinctele lui. Dar dacă este un copil sănătos, ne putem baza pe asta, s-ar putea să ceară peste jumătate de oră încă niște lapte, poate bea puțin acum și vrea peste jumătate de oră, mult mai mult, poate îi era doar sete. Ne adaptăm pe parcurs, dar suntem cu ochii la copil, nu cu ochii în aplicație, mor cu aplicațiile alea de hrănire. Am avut o mamă care alăpta și îi zic, erau ceva probleme, zic, ok, hai să pui copilul la sân să văd cum suge. Și s-a gândit, s-a gândit, zice, nu știu, la ce sân îl pun? Zic, nu știu, dincolo de cât l-ai pus ultima oară. Și a trebuit să-și scoată aplicația. Toate chestiile astea ne deconectează de noi și de corpul nostru. Ok, pot fi de ajutor din când în când, dar trebuie să simți tu care-i sânul mai plin, să înveți să identifici asta la tine, nu, aoleu, unde mi-e telefonul? Am devenit toți atât de digitalizați că ne pierdem pe noi. Nu e o problemă, nu e nimic să se uite în aplicație, dar imaginea de ansamblu este că noi nu mai suntem atenți la corpul nostru. Nu mai suntem atenți când e foame copilului. Am aplicație că trebuie să mănânce. Mi-a sunat aplicația să-l culc. Păi stai că e vesel și bine, mersi, de ce să-l culc? Ok, poate să ne ghideze, dar copilul dictează lucrurile astea. Corpul nostru dictează lucrurile astea.
Dr. Mihail: Deci să folosim aplicația doar așa. Orientativ sau la început, așa câteva zile. Să fim atenți dacă aplicația ne deconectează de la feeling-ul nostru, pentru că într-adevăr și tot ce ai zis mai devreme, de fapt la asta se rezumă, să nu mai fii atât de ahtiat după programe scrise pe cutii, date de doctor sau whatever pe care le citești, ci să te lași tu conectat. O să simți probabil când copilului e foame, o să simți când nu mai vrea să mănânce, o să simți dacă e timpul să se culce sau nu. Să ai puțină încredere și în copil, și în corpul tău, că știu ce au de făcut, adică, pe bune, am funcționat așa până la sute de mii de ani, de ce brusc, că acum nu mai putem? Și avem instrumente, adică avem în mod cert instrumente și instincte care se activează în momentul în care copilul se naște, de care tu habar n-ai. Adică eu mă duc aminte că la fiecare copil, prima întrebare, cea mai mare întrebare care îmi venea în minte era, uei, se naște copilul ăsta și îl aduce acasă, ce faci cu el? Că nu știi cum să, ce faci cu el? Dar în momentul în care îl iei în brațe și ajungi cu el acasă, băi, fac mâinile singure ce au de făcut, știi deja cum să-l ții, cum să-l schimbi, adică, da, ai învățat cum să-i pui pampersul, ai pus pampersul, da, l-ai dus, l-ai întors, l-ai spălat, l-ai pus, l-ai dat biberon, adică, pleacă mâinile singure și nu e că înveți asta la facultate, că nu te învață nimeni asta la facultate, efectiv avem instincte să facem lucrurile astea. Și e important să le păstrăm și, da, aplicația poate să te ghideze, să-ți dea informații în plus. De exemplu, eu știu, la ce noi am folosit o aplicație chiar până acum, care îți arată, cred că sunt multe aplicații, dar uite, o să caut și trebuie să reținem, să o pun jos în descriere, e o aplicație în care spui ziua concepției, practic, și îți anunță când sunt acele leapuri ale copilului. Dacă poți să ne zici după aceea ce sunt acelea leapurile, adică, sigur o să-ți explici mai bine decât mine, dar în principiu în acele leapuri copilul, noi asta vedem, că copilul are niște schimbări de dispoziție, poate să nu doarmă și așa, măi și la noi lipurile s-au nimerit efectiv în ziua respectivă.
Ilinca Tranulis: Auzi, dar ia zi, știai de ele de dinainte să se întâmple?
Dr. Mihail: Nu, ne uităm în aplicație. Deci ce făceam noi era așa, ne trăiam viața liniștiți și în momentul în care într-o noapte copilul nu doarme și trebuia să-l plimb 4 ore din noapte, cât a dormit, dimineața ne gândim, ok, oare ce e în el? Hai să ne uităm în aplicație. A, păi e ziua de leap și fix se confirmau zilele alea de leap.
Ilinca Tranulis: Așa, da, dar am și părinți care anticipează aceste perioade dificile. Eu cred că da și oricum îi stresează numai apropierea. Stai mă că de venit oricum vine. Lasă așa, vezi tu atunci. La fel și părinții care mă întreabă, dar ce fac în caz de colici? Păi nu știu, are colici? Păi nu are. Păi atunci de ce ne bate în capul? Suntem anxioși, toți suntem anxioși și auzim din jur o grămadă de povești de groază și vrem să fim pregătiți pentru orice, dar cumva, da, conectatul ăsta cu copilul te duce în altă lume unde nu mai există ceas, nu mai există program, nu mai… și trebuie să te lași acolo. Că altfel nu funcționează. Este foarte greu să… Am încercat cu primul. La primul am făcut toate greșelile din lume. Am încercat să-l bag pe el în programul meu, că așa știam eu, că el trebuie să mănânce la 3 ore. Și ăsta plângea la 2 ore jumate și urla. Bineînțeles că am cedat, dar mă simțeam vinovată. Aoleu, în cartea mea scrie că la 3 ore. Adică cumva, toate chestiile astea exacte ne scad încrederea în noi și nu mai suntem atenți la instincte. Uite, apropo de instincte, țineam pe vremuri curs de puericultură cu viitori părinți, cu grupuri mari. Și aveam un manechin și îl dădeam mamelor să-l pună, să-l țină ca și când l-ar pune la sân. Vreo 80% puneau pe partea stângă. Întrebam la începutul cursului, fără legătură cu experimentul ăsta, cine-i stângaci, cine-i dreptaci. Și nu avea nicio importanță, nu ține de stânga și de dreapta, eu sunt stângace și tot pe stânga tind să pun copilul la sân mai frecvent.
Dr. Mihail: De ce?
Ilinca Tranulis: Pentru că acolo se liniștește mai repede, pentru că aude bătăile inimii pe care le-a auzit în burtă 9 luni de zile.
Dr. Mihail: Eu nu mai simt, adică când o plimb, și acum seara uneori o plimbă ca să adormă sau în noapte când se trezește, și tot pe stânga o ține.
Ilinca Tranulis: Ok, cumva, asta e tot un instinct că bebelușul se liniștește mai repede pe partea aia, fără să conteze. Există teoria și că ai mâna dreaptă, mâna dominantă, la majoritatea, liberă, dar eu nu este mâna dominantă liberă, ci tot pe partea aia îl țineam. Bineînțeles că există și excepții, dar avem aceste instincte, trebuie doar să ni le ascultăm și să ni le… Mă întreabă mulți părinți, dar când să-l înțarc, dar când să-l las să plângă, dar când zic, mă, nu vă mai agățați de toată știința asta, care e minunată, da, trebuie să știm cum să o folosim. Zic, căutați în sufletul vostru acolo ce simțiți voi despre a lăsa copilul să plângă noaptea ca să învețe să adormă, despre a-l înțărca. Eu când povestesc de înțărcat, că s-ar putea să plângă, îmi cere mama sfaturi de înțărcat, când văd lacrimi în ochii mamei zic, ok, cred că nu ești încă pregătită și dacă nu ești pregătită nu va funcționa. Deci, ce e în noi și cum simțim noi, toată lumea îmi zice, nu-l mai ține atât în brațe, mă, dacă tu simți să-l ții în brațe, ține-l în brațe.
Dr. Mihail: Corect, de acord, de acord.
Ilinca Tranulis: Deci, trebuie să fim în contact cu instinctele astea, uite, eu de-aia cred că sunt pricepută la vorbit despre lucrurile astea, sunt persoane care sunt în contact cu aceste instincte din start, sunt persoane care sunt complet paralele, cum eram eu la început, dar cu cei trei copii, am ajuns la al treilea să funcționez doar cu instinctele și a fost fenomenal. Mi-a luat trei copii să învăț lucrurile astea, pentru că sunt o fire extrem de rațională și de calculată și de anxioasă, care vrea totul exact. Dar am văzut ce le priește și am început să înțeleg că, bă, stai, că are și ăsta un cuvânt de spus, cât o fie el de mic și de nepriceput. De fapt, el știe cel mai bine și când e foame și când e somn și când e tot, știe să-mi spună, eu trebuie doar să învăț, să ascult.
Dr. Mihail: Avem instinctele astea, trebuie să ne deconectăm un pic de la tot ce ne spun aplicațiile și toate listele pe care le avem și să încercăm să le simțim. De multe ori, instinctul o să ne ducă pe calea corectă, care e copilul.
Ilinca Tranulis: Nu avem cum să greșim cu instinctul.
Dr. Mihail: Nu avem cum să greșim cu instinctul.
Ilinca Tranulis: Ne prindem că e ceva în neregulă, cerem ajutor. Cu instinctul, puțin probabil. De-aia, totdeauna, o mamă știe mai bine de starea copilului decât un medic. Vine la medic și zice, ceva e în neregulă. Nu-mi dau seama ce. Îl consult, îmi pare perfect, nu, ceva e în neregulă. Și îl iei pe ăsta la puricat. Dacă știi că mama nu e cea mai anxioasă în lume și știi că e o persoană rațională, ancorată în realitate, ceea ce nu știi totdeauna. Dar, da, trebuie să verifici că mama știe totdeauna mai multe decât tine. Tu îl vezi jumătate de oră și s-ar putea să pară ok. Dar ea stă tot timpul cu el și a văzut niște schimbări.
Dr. Mihail: Zi-mi te rog, legat de înțărcat, la ce vârstă se recomandă înțărcarea sau din nou e ceva ce simți?
Ilinca Tranulis: Nu e nicio recomandare. Organizația Mondială a Sănătății zice exclusiv șase luni, de bază un an, alăptat până la doi ani și peste. Copilul se înțarcă singur la un moment dat.
Dr. Mihail: E ok să-l alăptezi la patru ani?
Ilinca Tranulis: Este ok să-l alăptezi la patru ani.
Dr. Mihail: Adică inclusiv îmi dau seama că e posibil să fie o prejudecată.
Ilinca Tranulis: Da, toți le aveam. Și eu am, eu am.
Dr. Mihail: Adică cumva la un moment dat când văd, nu știu, un băiețel de… și nu știu de ce mă gândesc la băiețel, și zi, vrea țâță, dar cum să zic, băiețel la patru ani deja merge ca lumea, vorbește, raționează, zice, dă-mi țâță că mi-e foame și se pune și mănâncă. Eu, sincer, am o prejudecată care știu că nu e ok. Cum să nu mai am prejudecată asta?
Ilinca Tranulis: Am avut-o și eu înainte de a avea copii. La primul copil ți-am zis că l-am înțărcat repede, la al doilea mi-am propus să alăptez un an. Am alăptat doi ani și nouă luni, pentru că la un an era adorabilă când vroia să sugă, era imposibil de înțărcat, în fine, nu imposibil, dar foarte greu de înțărcat, că i se lumina fața când știa că urmează să sugă. Fiimea nu era, era destul de, mânca destul de puțin, era ok cu greutatea, dar la un moment dat, mânca o chestie cu mare poftă, ceva făcut de mamă. Și o întreabă mamă, e bun? Da. Mai bun decât laptele lui mamă? Nu. Cum? Cum să o înțarc când pentru ea era cea mai plăcută, cea mai frumoasă chestie posibilă? Bineînțeles, e mama nedormită, terminată, obosită, începe serviciu, ok. Dar să fie decizia lor împreună. Al treilea a supt până la 3 ani și 8 luni, s-a înțărcat singur. Sugea ultimele luni, sugeau dată la două săptămâni, timp de 3 secunde. Îl întrebaam, tu mai înghiți? Eu ștind clar că el a luat fix două înghițituri. Da. Zic, vine lapte? Da. Era confort, era conectare cu mine, mergea la grădiniță, când îl luam de la grădiniță, pentru el secundele alea erau bune. Sau veneam acasă, mai sugea noaptea, nu, noaptea se înțărcase, seara, la culcare, dimineață. Scurt, puțin, de multe ori doar în casă, știa că nu mai îi dau pe afară și nu avea nevoie. Deci uite, am trecut de la reguli stricte, știute de pediatrii, la instinctiv totul și din toate am avut de învățat. Dar aceasta treia experiență a fost fenomenală, care a fost o naștere naturală, neindusă, fără epidurală, cu pus copilul pe piept, cu pus copilul la săn și cu tot, aproape tot pachetul, n-am avut oră magică, a fost, nu știu, un sfert de oră.
Dr. Mihail: Ce e ora magică?
Ilinca Tranulis: Ora magică este prima oră, imediat după o naștere, de obicei naturală, când copilul ar trebui pus pe piept. Instinctiv, mama care naște pe câmp, ce face cu copilul? Ia și îl pune pe piept. Durează puțin până se elimină și placenta. Dacă pui bebelușul pe piept, un bebeluș născut dintr-o naștere naturală, la termen, sănătos, fără intervenții medicale prea multe, stă puțin acolo, după care începe și se împinge singur în coate și în genunchi, spre săn, se duce la săn, se atașează la săn și începe să sugă. Dacă intervii, pui mâna pe el, îl împingi așa, ai oprit procesul. Deci trebuie lăsat în ritmul lui și nu mai știu, uite știam procentul, în principiu, 80% din copiii lăsați să facă lucrul ăsta, dacă sunt din naștere naturală nemedicalizată, vor face lucrul ăsta. Tot instincte. Că nu l-a învățat nimeni, nu îl ghidează nimeni. De ce se colorează mai tare areola în timpul sarcinii? Ca să o vadă copilul ăsta care nu vede culori, vede diferență de luminozitate. Areola închisă pe o piele deschisă o să o vadă.
Dr. Mihail: Care cred că e atât de sănătos, pentru copil, să fie primul lucru pe care îl face când iese în lumea asta nebună și în mediul ăsta complet diferit de unde a fost, să aibă acea oră magică în care să sugă, nu?
Ilinca Tranulis: Și în care aude bătăile mamei, aude respirația mamei, simte pieptul care se mișcă în același ritm, ca în burtă, în jurul areolei sunt niște glande, care secretă o substanță cu miros asemănător cu lichidul amniotic pe care îl simte pe mânuțe. Și atunci se duce și după miros acolo. Cine gândește niște lucruri atât de complexe? Uite, doar natura poate să facă chestia asta și ne trezim noi că suntem mai deștepți decât natura și invertăm cezăriene și lapte praf. Da, sunt salvatoare. Dar nu folosite la modul la care sunt folosite acum.
Dr. Mihail: Dar așa a funcționat umanitatea întotdeauna.
Ilinca Tranulis: Ne dăm seama de o chestie, uite, când s-a descoperit laptele praf, a fost o perioadă ce coincidea cu emanciparea femeilor. Femeile, în fine, la noi în țară, erau trimise la serviciu oricum la 3 luni, dar femeile voiau să fie libere și au profitat de existența acestui lapte praf. El era marketat ca mai bun decât alăptatul. După aia, făcând abuz de ceva, ne prindem, stai mă că nu e chiar așa, da? La fel și cezăriana. Pa, minunată, ia uite ce bine. Stai, că nu e chiar așa. Asta e știința, învățăm, da? Ideea e să învățăm puțin mai repede că, uite, ne pierdem…
Dr. Mihail: Deja le știm, trebuie să le aplicăm. Uite cum e cu antibioticele, nu? Că s-au inventat antibioticele, s-au salvat vieți, e o minune a medicinei, dar, uei, stai așa, dacă iei la fiecare răceală… Am puțină febră, dă-mi și mie un antibiotic. Da, exact, nu e chiar așa, îți face rău. Bun, ok, păi am învățat și am înțeles ce înseamnă alăptare, de fapt, și cum ar trebui făcut, și faptul că ar trebui să ne întoarcem la bază și nu ai cum să înlocuiești această naștere naturală, ținut copilul la piept, ora magică, adică așa trebuie să se întâmple, orice incubator ai inventa și orice formulă de lapte praf, ele pot salva vieți care altfel nu ar avea nicio șansă, dar ele nu sunt înlocuitori pentru aceste lucruri magice.
Ilinca Tranulis: Pentru mama și copilul sănătoși.
Dr. Mihail: Da, corect, da. Zi-mi, te rog, ce facem la șase luni? Pentru că la șase luni, ok, indiferent dacă îi dăm formulă sau dacă îl alăptăm, la șase luni se recomandă diversificarea. E ok să o facem un pic mai devreme?
Ilinca Tranulis: Nu, a fost o perioadă când cei hrăniți cu lapte praf erau sfătuiți să înceapă diversificarea mai pe la patru, nu mai este această recomandare, încercăm să scăpăm și de ea. În jurul vârstei de șase luni trebuie începută diversificarea, pentru că nu laptele matern, sau în fine, formula nu se schimbă, nu devine apă chioară, ci nevoile copilului cresc. Apar niște nevoi care nu sunt satisfăcute de laptele matern, prima al dintre ele și cea mai importantă, nevoia de fier. Drept care în jurul vârstei de șase luni, când copilul stă câte cât în funduleț cu sprijin minim și e interesat de mâncare, pot să încep să-i dau de mâncare. Și îi dau de mâncare, important este să-i dau chestii nutritive, hrănitoare, pline de nutrienți, pe cât posibil. Trebuie să-l trec prin toate grupele alimentare și repejor. El este și într-o fereastră imunologică, când riscul de a dezvolta alergii este mai mic. Drept care vreau să-i dau cel târziu până într-un an cam toți alergenii, inclusiv nuci, alune, pește, fructe de mare, soia, de toate. Ouă. Absolut, ouă chiar de la început. Drept care, eu am un curs de diversificare unde am încercat să structurez cât mai mult informația, apropo de chestii simple. Pfa, mi-ar fi super simplu să am un A4 printat în prima zi aia, în a doua zi aia. Nu funcționează așa. Am un curs amplu în care îi dau mamei ghidajul ca ea să hotărască ce e mai bine pentru copilul ei. Dar recomandarea mea generală este să începem în jurul prânzului cu câteva legume, introducem carnea repejor după și adăugăm și puțin unt sau ulei și avem o masă completă, super nutritivă și de ajutor din toate punctele de vedere. După aia, fructe lactate, nuci alune, le introducem și pe ele. Repejor, în a doua, a treia masă. În ritmul copilului, în ritmul mamei, o mamă care e la al treilea copil, acel copil sigur va mânca mult mai repede, mai multe mese, dar când ești la primul copil și ai o grămadă de stresuri de cum prepari, cum cumperi, cum organizezi totul, probabil ca a doua, a treia masă le vei introduce ceva mai târziu. Deci ne adaptăm la mamă și la copil. Ne adaptăm la copil. E un copil care nu a luat grozav în greutate, e un copil care are reflux. Mă adaptez și îi dau alimentația în felul ăsta. Se constipă, schimb alimentația, mai retrag din solide. Fac chestii în funcție de copil, nu în funcție de o listă standard care ar trebui să se aplice tuturor copilor. Că nu există așa ceva.
Dr. Mihail: Știi că există două modalități în mare de al hrăni, când începi diversificarea? Este ceva care se cheamă baby led wean?
Ilinca Tranulis: Da, weaning, da.
Dr. Mihail: Weaning, în care tu îi pui în față mâncarea și el mănâncă singur, nu?
Ilinca Tranulis: Bucăți, da.
Dr. Mihail: Și modalitatea clasică în care îi pasezi mâncarea și îi dai cu lingurița.
Ilinca Tranulis: Așa le numim, dar eu te întreb pe tine. Care e mai clasică de fapt?
Dr. Mihail: Dacă ne gândim noi așa în istoria omenirii, care crezi că a fost folosită mai mult? Măi, sincer, nu cred că aveam blendere în pădure, nu?
Ilinca Tranulis: Exact. Da? Se mai… De atât de greu? Se mai făcea o chestie, mama îi mesteca mâncarea. Singurul mod în care îi puteai pasa. Dar sunt absolut convinsă că bebelușul ăla care dormea în peșteră și care stătea non stop la maică-sa în brațe, la un moment dat, când mama mânca, se înfigea în ce mânca mama și băga în gură. Pentru că asta fac și copiii noștri. Doar că noi zicem, nu, nu, nu, nu, stai, stai, că n-ai șase luni, stai, că nu ești în scaun de masă. Chestii, un… Oarecare cadru, trebuie să-l avem. Dar să nu ignorăm semnalele astea, care sunt importante. Deci, da, autodiversificarea, eu cred că a existat de când lumea a prins avânt, de când a apărut cartea Baby Lead Weaning, care înseamnă că un copil sănătos dezvoltat normal, în jurul vârstei de șase luni, este pregătit să mănânce bucăți. Bucăți de alimente noi, bucăți mari, fără chestii rotunde, nu poți să-i dau ceva gen cremvuști, că e risc de înec, a rupt o bucată cu gingiile și se poate îneca, nu-i dau boabe de strugure, nu-i dau măsline. Copilul își ia de pe masă. Pe de o parte, relația lui cu mâncarea are șanse să fie mult mai bună, pentru că este o joacă, e o chestie distractivă să descoperi, să le vezi cum se storcoșesc în mână, cum unele sunt mai zemoase, unele sunt mai puțin zemoase. Copilul își respectă nevoile. Mănâncă la început de curiozitate, el nu știe că mănâncă, el știe că bagă niște chestii în gură, dar pe parcurs se prinde că asta e, că astea îmi dau niște senzații în corp și nu mai am nevoie de lapte imediat după. Și acești copii sunt mult mai dispuși să testeze alimente noi și să aibă pe tot parcursul vieții o relație bună cu mâncarea, plus ei se dezvoltă psihic și motor puțin mai bine prin această activitate, coordonează mai bine mână-gură, mișcarea mână-gură, învață să bea din pahar, uite, un pahar deschis, normal, nu trebuie să treacă prin etapa de biberon, la început, bineînțeles, că vor turna pe ei, că nu au mișcarea fină, nu o pot controla bine. O s-o verse de 20 de ori, a 30-a oară, o să nimerească ceva mai bine. Din nou, nu există o vârstă când copilul va ști să mestece, va ști să bea din pahar, trebuie să-i dăm ocazia să exerseze, iar el e dispus să exerseze în jurul vârstei de șase luni. Ce se mai întâmplă la șase luni? Punctul de gag, la care…
Dr. Mihail: Asta mi se pare foarte interesant.
Ilinca Tranulis: La care copilul e deranjat de o bucată mai mare și o scuipă. La șase luni este mai în față pe limbă decât la zece luni, un an, un an jumate, când e mult mai în spate pe limbă, adică mult mai aproape de căile respiratori. Ceea ce înseamnă că dacă îmi e frică să-i dau bucăți la șase luni, o să amân, o să-i tot dau piureuri și o să amân până la, să zicem, un an. Este mai mare riscul atunci, copilul tot trebuie să învețe să gestioneze bucata aia, dar îl punem cumva într-un pericol puțin mai mare pentru că alimentul, bucata mare, se duce mai aproape de căile respiratori, crescând riscul de înec.
Dr. Mihail: Deci riscul de înec e mai mic la șase luni.
Ilinca Tranulis: Exact și e mai mare pe măsură ce avansează în vârsta. Pentru că punctul ăsta sensibil care îi declanșează reflexul de a vârsa, e mai aproape pe limbă la șase luni și el se depărtează. Mai departe de căile respiratori, că de fapt asta ne interesează.
Dr. Mihail: Da, mai departe, mai departe de căile respiratorii, ok. Deci dacă, adică e bine să-i dăm bucăți, dar ce bucăți? Știu că există tot felul de site-uri în care îți arată cam cum trebuie să tai fructe, legume, în funcție de vârstă.
Ilinca Tranulis: Exact, trebuie să fie mai mari decât pumnul lui, ca să-i iasă din pumn. El nu știe să dea drumul voluntar, el va molfăi ce îi iese din pumn. Moi, să le strivească între limba și palat, nu-i trebuie dinți. Dacă așteptăm să apară măselele, păi măselele apar la 2 ani, de ce să așteptăm să mesteci o chestie moale cu măselele? Nu, îi dau mai devreme, le strivește, învață să le plimbe în gură, sunt niște modificări care se întâmplă în jurul vârstei de șase luni. În fine, ele se întâmplă continuu, dar devin semnificative la șase luni. De exemplu, toți bebelușii au niște obrăjori, d-ăștia, proeminenți, așa, cu multă grăsime. Rolul acestei grăsimi este să stabilizeze limba pe mijlocul cavității bucale, că acolo îi trebuie să stea pentru înghițit, pentru supt. Pe măsură ce înaintează în vârstă, pe la șase luni, se observă că acest strat s-a îngustat, nu mai are obrăjorii ăia așa simpatici, tocmai pentru că obrajii vor face loc limbii să se miște în lateral, să plimbe mâncarea, să formeze bolul alimentar și să-l înghită. Mandibula vine mai în față, în fine, se întâmplă multe lucruri care îl pregătesc să mănânce. Riscul de înec e cam același și la piureuri și la bucăți, se și cu piureuri, doar că piureul nu poate să blocheze calea respiratorie. Dar în principiu, dacă respectăm câteva reguli, copilul este atent la ce face, e în toane bune, nu mă scălâmbăi la el la masă doar ca să mai înghită o bucățică de mâncare, nu-i pun tableta care să-l facă pe el atent la desene și nu atent la ce face el cu mâncarea. Nu las frații mai mari, asta am pățit-o pe pielea mea, contrari sfaturilor, frații erau călare pe el, nu, să nu cumva să te atingi de dovlecel, dacă mănânci dovlecel nu mai ești fratele nostru. Ideea ar fi ca el să fie atent la ce face. Dacă e atent la ce face, riscul să se înece și dacă eu respect condițiile de pregătit al bucăților, riscul să se înece este foarte mic. Da, sfătuiesc și am și în cursul de diversificare toți părinții să știe manevre de dezobstrucție de căi respiratorii, dar în principiu făcând totul corect, riscurile sunt mici. Piureurile, în schimb, ok, ne-e frică, poate nu simțim că e copilul pregătit, este ok să începem cu piureuri, dar tendința la piure care e? Să numărăm lingurițe. Să mai dăm încă una pentru bunica, încă una pentru bunic, încă una pentru cățel, deși copilul ne-a dat clar semne că nu mai vrea. Să nu-l lăsăm să se murdărească, să nu-l lăsăm să pună mâna în piure. Lasă-l să pună mâna în piure, lasă-l să și-l toarne în cap. Dă-i o linguriță.
Dr. Mihail: Nouă ne-a fost greu pentru că suntem obsedați de curățenie și efectiv era peste tot și ne gândeam ce naiba facem.
Ilinca Tranulis: Când ești obsedat de curățenie, te tratezi tu, că altfel n-ai nicio șansă. Da, un copil trebuie să se murdărească. Este ok.
Dr. Mihail: Acum o lăsăm, da bine, deja suntem la un an și cinci luni și îi dăm farfuria în față și, na, o lăsăm, ne-am relaxat deja și fie îi dăm, nu știu, îi dăm cu lingurița, bucățile mari le ia, bagă mâna în iaurt, se dă cu cremă pe față, se bucură, adică am reușit să trecem de…
