Defecația este un proces natural asupra căruia rareori ne concentrăm atenția. Majoritatea oamenilor se așează, își fac nevoile și își continuă ziua. Totuși, cercetările arată că poziția corpului în timpul defecației poate influența semnificativ sănătatea intestinală și eficiența acestui proces, putând ameliora severitatea constipației.
Ce este constipația – conform criteriilor Rome IV
Constipația este definită medical ca având mai puțin de trei scaune pe săptămână, frecvent asociată cu scaune tari, dificultate în evacuare sau senzația de evacuare incompletă. Această condiție poate avea diverse cauze, inclusiv motilitate intestinală scăzută, dietă săracă în fibre sau coordonare musculară deficitară.
Cum influențează poziția corpului defecația?
Cele mai multe toalete moderne ne obligă să adoptăm o poziție verticală, care nu este optimă din punct de vedere biomecanic pentru evacuarea completă a scaunului. Când stăm așezați pe WC-ul clasic, mușchii planșeului pelvin creează o rezistență care încetinește procesul defecației și necesită mai mult efort și mai multă presiune, ceea ce poate deveni problematic.
Soluția:
- Poziția ghemuit (nu râde) – utilizată de-a lungul istoriei, permite o relaxare mai eficientă a mușchilor planșeului pelvin și o aliniere mai naturală a rectului și a intestinelor, reducând astfel necesitatea de a forța.
Conform unui studiu publicat în Journal of Clinical Gastroenterology (2019) utilizarea unei poziții modificate de defecație (cum ar fi sprijinirea picioarelor pe un scăunel în timp ce stai pe toaletă = poziția ghemuit) poate reduce efortul și scurta durata petrecută pe toaletă. 1
Pe românește, defecația în lanul de porumb, în poziție ghemuită, este mult mai corectă fiziologic decât cea de pe WC. Dar asta nu înseamnă că trebuie să mergi în lanul de porumb – este incomod și neigienic. Iată ce poți face 👇🏼
Cum să adopți poziția optimă pentru defecație?
- Ridică genunchii mai sus decât nivelul șoldurilor: Utilizează un scăunel mic pentru a simula poziția ghemuit. (există scaunele special concepute pentru asta, în comerț; poți însă improviza cu ce găsești prin casă).
- Apleacă-te ușor în față: Aceasta reduce presiunea asupra planșeului pelvin.
- Respiră profund: Crește presiunea intraabdominală pentru a facilita evacuarea scaunului.
- Relaxează planșeul pelvin: Evită forțarea excesivă, care poate duce la hemoroizi sau alte complicații.
De ce este importantă postura?
Un studiu din 2010, publicat în Journal of Neurogastroenterology and Motility, a demonstrat că schimbarea poziției corpului poate:
- Reduce semnificativ presiunea asupra rectului;
- Crește eficiența defecației, scăzând riscul de constipație cronică. 2
Beneficiile poziției ghemuit pentru prevenirea constipației
- Reduce necesitatea de a forța, astfel scade riscul apariției hemoroizilor sau fisurilor anale;
- Protejează mușchii și organele. Poziția naturală sprijină colonul și uterul (mai ales la femei);
- Facilitează golirea completă a intestinului, prevenind acumularea scaunului.
Concluzie
Dacă te confrunți cu constipație, o schimbare minoră în poziția de defecație poate avea beneficii majore. Ridicarea genunchilor cu ajutorul unui scăunel, combinată cu tehnici de respirație corectă, poate transforma acest proces într-unul mai confortabil și mai eficient.
Dacă aceste metode nu funcționează sau dacă experimentezi simptome severe, cum ar fi dureri abdominale sau sânge în scaun, consultă un medic.