Tot ce trebuie să știi despre CANCERUL DE SÂN, controlul medical și prevenția lui

3.11.2023

Cancerul de sân: discutăm despre cauze, prevenție, controale regulate și rolul autoexaminării.

ATENȚIE: Autoexaminarea NU înlocuiește controlul medical! De fapt, unele societăți medicale sugerează evitarea acesteia, deoarece poate duce la interpretări greșite. Indiferent de situație, recomandarea clară este să mergi regulat la medic pentru ecografie și mamografie. Sănătatea ta merită toată atenția!

Salutare, oameni buni! Eu sunt dr. Mihail și astăzi vreau să vorbim despre cancer și nu schimba acest canal, pentru că din ce am observat oamenii ori de câte ori, aud de ceva așa dramatic, gen cancer, schimbă canalul, se uită pe altceva și m-am gândit de ce se întâmplă asta. Și mi-am dat seama că asta se întâmplă pentru că oamenii nu înțeleg de ce facem cancer sau când ai un risc să faci cancer și de ce se întâmplă asta. De cele mai multe ori, când auzi că cineva a făcut cancer, te gândești, wow, ce ghinion, sau dacă ți se întâmplă ție, te gândești, Doamne, de ce m-a pedepsit Dumnezeu să fac asta? Și avem impresia că acest cancer este înscris în codul nostru genetic, că ne este dat să facem cancer. Ori lucrurile nu stau chiar așa. Cu mici excepții, când ai anumite gene care îți dau un risc, aparte de a face cancer de sân, de cele mai multe ori, asta se întâmplă din cauza interacțiunii codului nostru genetic cu mediul și cu ceea ce facem noi în viața de zi cu zi. Apropo de asta, acest doctor David August, în cartea Sfârșitul Bolilor, descrie un mod foarte interesant sau un fel în care ar trebui să privim cancerul, cu care eu sunt de acord. El spune că noi folosim greșit acest termen, am făcut cancer, în loc să folosim un alt termen pe care urmează să vi-l spun. Și vreau să fac o paralelă. Ți s-a spart țeava în baie și începe să curgă apă și se inundă baia ta. Și noi folosim expresia a făcut cancer ca și cum am spune am făcut apă la baie. Tu, de fapt, nu faci apă la baie. Baia ta se inundă, ți s-a spart o țeavă și îți curge apă în baie. În același fel, noi nu facem cancer ci mai degrabă corpul nostru cancerizează. Adică, începe să se comporte ciudat în defavoarea noastră.

Acum când vine vorba de cancer de sân, sunt două lucruri pe care pot să le faci. În primul rând, poți să-l eviți. În al doilea rând, dacă ai făcut cancer, poți să îl tratezi. Din păcate însă, peste 80% din femei se prezintă, în România cel puțin, cu o formă avansată de cancer de sân unde nu mai e ce să faci. Este ca și cum ai face o daună totală la mașină și te duci la mecanic cu ea. Sunt foarte puține lucruri pe care le mai poți face ca să prelungești viața acelui pacient și nu să îl vindeci complet. Însă, dacă te prezinți la început, când cancerul este în stadiu incipient, tu poți să îl scoți și să te vindeci complet de cancer. Deci, tu poți să eviți să faci un accident sau dacă ești prudent și totuși te lovește cineva, poți să îți repari mașina. Dar dacă faci daună totală pentru că nu mergi la medic și pentru că nu practici această prevenție, atunci, din păcate, poate să fie prea târziu. Acum, dacă vorbim de prevenție, sunt trei lucruri principale care duc corpul tău la cancerizare. Și când vorbim de cancer de sân, ne referim în primul rând la alcool, consumul de alcool. Acum, nu spun că nu trebuie să consumi deloc alcool, dar este bine mereu să-l reduci. Dacă te duci la o petrecere, în loc de 3 pahare bea 2 pahare și încearcă să faci un program în care, de exemplu, de luni până vineri să nu bei deloc, să ai o singură zi pe săptămână sau două zile pe săptămână în care să bei alcool. În al doilea rând, este foarte bine să renunți la fumat, pentru că tutunul, nicotina, sunt factori favorizanți pentru cancerul de sân. Și al treilea rând este stresul. Ori de câte ori ești stresat, trebuie să înțelegi că nu doar tu te simți nasol, ci și corpul tău se simte nasol și poate să reacționeze la acest stres prin cancer. Totuși, cercetătorii au descoperit că unii oameni care practică această prevenție ajung să facă cancer. Iar oamenii care nu practică prevenția asta și consumă alcool, consumă tutun și sunt stresați, scapă de acest cancer. Și asta ne duce la al doilea lucru și care, de fapt, este cel mai important în cazul cancerului de sân, este să te duci la medic.

Te duci o singură dată pe an, îți ia 20 de minute să faci o ecografie mamară care e complet nedureroasă sau în funcție de vârsta ta și de riscul pe care îl ai, poți să faci și o mamografie. Iar aceste două investigații îți arată complet dacă ai un sân curat sau dacă ai un sân care are un factor de risc. Și dacă prinzi acel cancer în faza lui incipientă când este cât un bob de fasole sau cât un bob de orez, tu poți foarte simplu să-l scoți și să îți prungești durata vieții cu 20-30 de ani, în 20 de minute de control. Dar, din păcate, potrivit datelor Eurostat, doar 0,2% din femeile din România care sunt trecute peste 50 de ani ajung la medic ca să facă un astfel de control. Și, de cele mai multe ori, aceste femei, când fac cancer de sân, ajung prea târziu. Ok, și în afară de această examinare la doctor, este foarte important să faci un lucru foarte simplu pe care îl faci la tine acasă, la tine în baie, se cheamă autoexaminare. De ce o faci la baie? Pentru că la baie te dezbraci ca să te speli și ai oglindă și este locul potrivit în care poți să vezi și să preîntâmpini, practic, un dezastru și să ajungi mai repede la medic, uitându-te la tine. Iată câteva lucruri pe care poți să le faci.

În primul rând, inspecția în oglindă. Ce trebuie să faci? Este să te dezbraci, să te uiți în oglindă, să îți pui mâinile în șolduri și să te întorci puțin în partea stângă, puțin în partea dreaptă și să te uiți la sânii tăi. La ce trebuie să fii atentă aici? Este să vezi dacă sânul tău are aceeași dimensiune, aceeași formă și dacă ele sunt la fel de simetrice sau asimetrice cum au fost până acum. Trebuie să te îngrijorezi dacă vezi că sfârcul tău, mamelonul, adică este schimbat în dimensiune, dacă pielea începe să capete o altă culoare, dacă ai o inflamație sau dacă vezi o gâlmă care îți proemină sau dacă forma sânilor începe să difere față de forma cu care ești obișnuită. Al doilea lucru pe care trebuie să-l faci este să ridici mâinile și din nou să te întorci stânga, dreapta, să observi din nou dacă vezi vreo schimbare de formă, dacă vezi o schimbare a pielii, dacă vezi vreo inflamație. Și un alt lucru pe care trebuie să fii atent atunci când ridici mâinile în acest fel este să vezi dacă din mameloanele tale începe să curgă un lichid, fie el fluid, albicios, lăptos sau chiar și gălbui. Acesta este încă un semn care trebuie să te trimită la medic. După aceea, intri în duș și începi să faci duș și foarte multe femei confirmă că e cel mai simplu să își facă această autopalpare în duș pentru că atunci când pielea este umedă și te-ai dat și cu săpun, practic mâna ta alunecă mult mai bine pe sân. În acest caz este bine să ridici mâna deasupra capului și să faci această palpare începând din axilă, să simți dacă în axilă ai vreun ganglion care s-a mărit în volum. După ce ai plecat din axilă este bine să palpezi fiecare cadran al sânului începând din exterior, mergând în jos, mergând în interior și mergând în sus și în felul ăsta cu apăsări gentile, totuși ferme care alunecă pe piele să simți dacă ai vreun nodul în plus, ai un nodul nou apărut și să-l conștientizezi, să-ți dai seama că este acolo. Și atunci acela poate fi un semn că e bine să mergi la un doctor și să-ți faci o ecografie să vezi despre ce e vorba la acest nodul. E foarte important însă nu te panichezi pentru că de foarte multe ori poți avea noduli care sunt reactivi la ciclul tău menstrual sau la schimbările menstruale și acei noduri de regulă se umflă rapid și sunt dureroși. Și dacă nodul acela e apărut de curând și este dureros, cel mai probabil nu este cancer, este pur și simplu un nodul inflamator al sânului care va dispărea odată cu schimbarea hormonală care a intervenit de curând. Deci nu trebuie să te sperii, dar e bine să te duci la un doctor care să-ți facă ecografie și să vadă despre ce e vorba, cum arată acel nodul și să începi practic o urmărire care din nou îți poate salva viața atunci când este descoperit recent. Deci sunt trei lucruri. Întâi te uiți în oglindă, după aceea ridici mâinile și te uiți în oglindă, după care îți faci această palpare în duș. Alte femei, de exemplu, preferă să facă palparea asta în pat și atunci după ce ți-ai făcut dușul, dacă ai uitat să faci asta, ești în pat, ești întinsă, din nou te întinzi în pat cu mâna la spate și îți faci aceeași palpare. Și din nou ține minte că această autoexaminare nu este suficientă doar ea. Este bine să o combini cu prevenția și cu mersul constant la medic și să faci această autopalpare o dată la câteva săptămâni. Oameni buni, aveți grijă de voi, faceți alegeri corecte, nu uitați de această autoexaminare și țineți minte, corpul vostru nu face cancer, corpul vostru cancerizează, iar pentru asta trebuie să prevenim acest lucru sau dacă acest lucru se întâmplă este esențial pentru viața noastră să descoperim acest lucru din timp să punem acest dop la țeava care s-a spart și să nu ne inundăm baia. Aveți grijă de voi și faceți alegeri corecte pe curând.

De interes pentru tine

Cea mai tare aplicație din telefonul meu: InfoCons

Cea mai tare aplicație din telefonul meu: InfoCons

În profunzime
Cea mai tare aplicație din telefonul meu: InfoCons
Uleiul de MĂSLINE: beneficii terapeutice. Cum îl alegi?

Uleiul de MĂSLINE: beneficii terapeutice. Cum îl alegi?

În profunzime
Uleiul de MĂSLINE: beneficii terapeutice. Cum îl alegi?