Dr. Mihail: Omule, te salut! Doctor Mihail aici. După cum ai văzut, în acest episod „Boabe de cunoaștere” vorbim despre manosferă. Și manosfera asta este un nou curent care, din păcate, învață adolescenții de astăzi ce înseamnă adevărata masculinitate și, din păcate, acest curent o face într-un mod profund greșit. Și atenție, când vorbim despre un băiat de 14-15 ani, nu ni-l putem imagina intrând pe internet și căutând cum poate să fie toxic masculin. N-o să caute asta. O să caute maxim lucruri de genul: „Cum aș putea să am mai multă încredere în mine” sau „Cum aș putea să atrag atenția unei fete”.
Și prin tot acest conținut de fitness, disciplină și motivație începe să se insinueze. Conținut care le explică că lumea este o junglă, că relațiile sunt doar jocuri de putere, că femeile sunt adevărații tăi adversari, iar vulnerabilitatea este o condamnare la eșec. Și personajele care fac asta sunt personaje pe care nu ți le-ai fi putut închipui că, de fapt, stau și îți educă copilul.
Așa că astăzi, fără să-i judecăm, vrem să înțelegem ce este acest curent. De ce și cum am putea să ne ferim de acest curent și de unde ar putea să învețe adolescenții despre ce înseamnă o masculinitate sănătoasă. Iar invitatul nostru de astăzi este doamna doctor Sandra O’Connor. Este psiholog clinician. Mulțumim UniCredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul „Boabe de cunoaștere” și sprijină aceste inițiative educative. Sandra, bine ai revenit la Boabe!
Sandra O’Connor: Bine te-am găsit!
Dr. Mihail: Ce faci?
Sandra O’Connor: Ce să fac? Am venit să vorbim despre manosferă, despre labirintul ăsta în care se rătăcesc adolescenții adesea când încearcă să găsească o identitate.
Dr. Mihail: Nu e doar o prostie de pe internet această manosferă.
Sandra O’Connor: Sub nicio formă, pentru că promite succes. E o întrebare pe care eu o pun tot timpul părinților adolescenților atunci când lucrăm împreună. Îi întreb dacă au discutat vreodată cu copiii lor despre ce înseamnă să ai o valoare, să fii un om de succes, să fii un om valoros, și adesea răspunsul este: „Nu. De ce să vorbesc despre asta?”. Sunt anumite aspecte pe care ar fi atât de important să putem să le aducem noi în discuție cu copiii noștri, dar pe care uneori nu le discutăm pentru că nu ni se par importante.
Dr. Mihail: Corect. Adică de ce am discuta cu copilul despre ce înseamnă succesul, nu? Sau cum să ai valoare, nu? Adică e ceva ce parcă nu-ți vine natural să discuți cu copilul, dar iată că ar putea fi motive să discuți asta.
Sandra O’Connor: Uite, dacă ne gândim noi, ca adulți: ce înseamnă pentru tine valoarea, ce înseamnă pentru tine succesul? Și noi, când ne punem această întrebare, adesea suntem perplecși. Încercăm să găsim o valoare ierarhică cumva, să vedem unde ar putea să fie plasată valoarea unui om. Ei, dacă tu te duci încercând să vezi „cum aș putea eu să fiu special”. Nu asta faci în adolescență?. Încerci să aparții.
Nevoia asta de apartenență socială la grupul tău, la un trib al tău, este atât de mare în adolescență. Ancestral, trebuia să aparținem tribului. Altfel ne mânca leul în savană. Acum avem nevoie să aparținem unui grup ca să nu rămânem pe din afară, să nu fim excluși social. Și atunci, adolescenții, când vor încerca să găsească o direcție identitară pe internet, vor merge înspre succes: „Vreau să fiu apreciat, vreau să fiu valoros, vreau să fiu important, vreau să fiu văzut”. Și acolo se strecoară ce? În acest caz, manosfera pentru bărbații tineri. În multe alte cazuri, avem extraordinar de multe capcane de succes.
Dr. Mihail: Aha. Ok. Zi ce înseamnă de fapt manosferă. Adică cum ai putea-o defini, sau cum arată, cum se comportă și vorbește un aparținător al manosferei care apare pe ecranul telefonului adolescentului?
Sandra O’Connor: Păi, în primul rând, vezi un om care are prestanță, este un om carismatic, un om cu o importanță. Manosfera în sine… părțile foarte toxice ale manosferei sunt cele care aduc această contaminare a unei generații întregi, aș spune eu a mai multor generații. Manosfera în sine ce zice este că, pentru a reuși în viață, eu o să-ți dau niște pași simpli cu trei componente. Acele trei componente sunt: tu (lucrul cu tine), lucrul cu relația și conexiunea cu divinitatea.
Dr. Mihail: Dacă tu le aliniezi pe astea trei, nu? Da, dacă eu ți-aș pune în afara manosferei aceste lucruri, ai putea fi de acord cu mine. Ai zice: „Da, mă, sunt bune chestiile astea. Ok, lucrul cu tine, lucrul cu relații simplu. Da, corect”.
Sandra O’Connor: Da, doar că încep să fie nișate și radicalizate. Ceea ce înseamnă lucrul cu tine, înseamnă o imagine lipsită de conținut, foarte lipsită de conținut, că este doar cum arăți, ce ai, ce posesiuni ai și unde te situezi tu ierarhic, care este valoarea ta strict din punct de vedere material și estetic.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Partea de relație este cum îți găsești tu un partener într-o relație instrumentată. O relație instrumentată înseamnă că tu o să ai un partener care este doar o resursă pentru propria ta prosperitate.
Dr. Mihail: Aha.
Sandra O’Connor: Și atunci femeia este obiect, e obiectificată. Este ceva care te susține și îți crește ție valoarea, pentru că este reprezentarea ta.
Dr. Mihail: Da.
Sandra O’Connor: Deci se duce orice capacitate de a crește relațional. În relație crești doar tu. Iar partea cu divinitatea este ce aș spune eu, în analiză… noi îi spunem în psihologie „principiul de externalizare a responsabilității”: n-am fost eu, n-a fost să fie, n-a fost aliniat, n-a vrut Dumnezeu. Deci, orice eu nu reușesc atunci când mă duc pe parcursul meu, are deja două surse de preluare externă a responsabilității. Ori femeia mi-a vrut răul, ori societatea…
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: …și divinitatea. Și atunci cumva, în momentul în care tu îți cauți identitatea și îți zici: „Identitatea sunt trei pași, câțiva pași ai de făcut doar și după aceea tu ajungi la succes”, nu? Te duci așa într-un cerc.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Și în cercul ăla, noi nu ne dăm seama, dar rămânem prinși într-un mecanism. Într-un mecanism care devine toxic și obositor, și din care câțiva reușesc să obțină succesul. Statistic ei validează funcționalul acestui circuit. Și câțiva rămân prinși permanent până când ajung inutili pentru societate. Există și un termen în manosferă pentru asta. Se numesc „blackpill”. Le-ai încercat pe toate, n-ai reușit nimic. Ceva este clar o disfuncție la tine. Genetic ești disfuncțional. Ceva nu este în regulă cu tine.
Dr. Mihail: Blackpill. Adică n-ai reușit. E pastila neagră.
Sandra O’Connor: Ești doomed, nu mai ai nimic. Nu mai poți să ajungi niciunde. Tu ești clar un beta din momentul ăla. Tu nu mai poți să ajungi un lider și nu mai poți să ajungi în fruntea societății. Și nu este pentru că n-a fost corect sistemul pe care ți l-a vândut manosfera, că manosfera vinde un sistem, ci pur și simplu ceva în structura ta este atât de defect încât tu nu ai cum. Nu e vina lor că ți-au vândut acești câțiva pași, această strategie.
Dr. Mihail: Ți-au dat pași foarte clari, da? Adică trebuie să fii bine cu tine, da? Te duci…
Sandra O’Connor: Trebuie să te trezești. Întâi trebuie să te trezești.
Dr. Mihail: Asta e între ghilimele, nu? „Te trezești”.
Sandra O’Connor: Nu e adusă întâmplător. Deci este „The Red Pill in the Matrix”. Știi? Este Matrixul în care ți se dă la un moment dat o pastilă albastră și una roșie, și tu trebuie să alegi dacă vrei să te trezești în a percepe realitatea cu toată complexitatea ei sau dacă vrei să rămâi și să trăiești așa ca până acum.
Dr. Mihail: Dar asta e o schemă clasic folosită în aceste culte sau secte. În tot felul de culte care vor să te atragă, care de fapt îți spun că realitatea în care trăiești tu e simulată, trebuie să te trezești, nu? Adică e din filmul Matrix, și asta îți face și manosfera, nu? Îți explică că lumea în care ești tu acuma e greșită, ei au secretul, nu? Așa este.
Sandra O’Connor: Dar uite, sunt stratificate. Există atât de multe principii care așa funcționează, și aș merge un pic în afara manosferei, pentru că escrocheria a existat întotdeauna în umanitate. S-a manifestat cum există un segment de populație al oportuniștilor, care așa funcționează, ca și mamiferul parazitar care își dă seama unde poate să meargă, unde poate să se adapteze pentru a putea să funcționeze cu cât mai puțin efort și cu cât mai multă reușită. Nu aș spune dacă este rău sau bine. Nu suntem în a judeca aici. Facem o strictă analiză biologică.
Dr. Mihail: Mi se pare super șmecher. Deci asta e escrocheria. Da. Încerci să faci cât mai puțin efort și să obții cât mai multe foloase de acolo.
Sandra O’Connor: Corect. Cum fac asta? Nevânzând un produs, ci vânzând o ideologie. Promițând o ideologie în care eu trebuie să te conving că tu, făcând parte din această unitate secretă de oameni speciali care doar ei au acces la această ideologie, poți să ajungi undeva în fruntea listei, poți să ajungi la tot ceea ce înseamnă pentru tine succes. Dacă vrei să fii într-o dezvoltare spirituală, o să-ți dau zece pași ca să poți să ajungi la liniște și la pace. Nu, dar vino la noi, trezește-te înspre conștiință. Îți arăt eu și facem toată chestia asta, și după aia o să ajungi acolo unde trebuie. Asta dacă ai făcut toți pașii.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Și dacă ești dintre cei speciali. La fel, în orice schemă, fie că e terapie, fie că este dezvoltare personală, peste tot există această nișă de escrocherie care îți vinde panaceul universal, cum se mergea mai demult cu cortul, știi, și cu circul. Bine, nu știu, am citit despre asta. Și se vindea un leac universal.
Dr. Mihail: Corect. Era panaceul universal.
Sandra O’Connor: Ei, acel panaceu universal acum nu mai este îmbuteliat. Este și îmbuteliat uneori, dar acum este ideal. Idealizăm masculinitatea, idealizăm spiritualitatea, idealizăm dezvoltarea personală și o idealizăm în diferite scheme. Schema piramidală nu mai funcționează. De ce? Pentru că, pe cât se înalță piramida asta, tu devii tot mai potent, dar baza începe să devină tot mai segmentată. Și dacă încep să fie mulți oameni care se pot prinde că tu de fapt le vinzi o iluzie, și dacă îți pleacă baza, te-ai dus și tu. Ei, sistemul ăsta, manosfera, este un cerc.
Dr. Mihail: Ce înseamnă? Adică piramidal înseamnă că totul pleacă de aici, și baza asta se fragmentează. N-ai control. De ce manosfera e un cerc?
Sandra O’Connor: Păi, uite, hai să-ți zic de ce nu ai control. Pentru că piramidal înseamnă: eu fac o sectă, nu? O să-i zicem așa, fac un grup, un club, o familie, un trib, cum vrei tu să-i zicem. Și mai întâi îi iau pe ai mei, cei de bază, fondatorii, și apoi tot adunăm, adunăm și zic: „Dă mai departe vestea, cheamă-ți și prietenii”. Și noi ne înălțăm în funcție de câți oameni vor veni să investească în acest proiect comun. Ei, cu cât mai mare devine piramida, cu atât mai instabilă este baza, pentru că asta înseamnă că baza e fragmentată.
Dr. Mihail: Da, da, da.
Sandra O’Connor: Știi care e cercul în manosferă, în această…?
Dr. Mihail: Păi?
Sandra O’Connor: Cercul zice: depinde totul de tine. Faptul că n-ai reușit înseamnă că n-ai depus suficient efort. Ei, dacă tu ai depus suficient efort și te-ai dus la sală și ai făcut bani și uite, ai reușit să investești și ești ok, n-ai găsit femeia potrivită. E femeia cea care te ține înapoi. Mai învârte-te în cercul ăsta că n-ai ce să faci. Trebuie să te învârți pentru că cercul ăsta de fapt este cel care este tribul nostru. Tribul nostru e cercul. Și atunci tu te duci și tot nu. În viață mai schimbi relații. În viață mai ai momente în care nu crezi în Dumnezeu că te-a rănit ceva și zici: „Am pierdut credința”. Și uite așa te tot învârți, pentru că întotdeauna sunt două elemente, două picioare de masă care n-o să fie tot timpul aliniate, și atunci rămâi acolo într-un ciclu perpetuu. Și dacă tu rămâi disfuncțional, ca într-o centrifugare de perpetuum mobile, vin alții. Vin alții. Pentru că, întotdeauna când este suficient de mare eșantionul, va fi o mână de oameni care să pară reprezentativă pentru succesul acestui sistem. Adică o să găsești printre semenii tăi adolescenți pe unul care ajunge să aibă și un corp frumos, ceea ce în manosferă se cheamă „looksmaxing”.
Dr. Mihail: Da, da. Looksmaxing. Să arăți cât mai bine.
Sandra O’Connor: Are o mașină șmecheră, are o femeie care îl reprezintă și care îl ascultă, și care e așa parte dispensabilă, care e acolo pentru imagine. Și-l vezi și cu cruciuliță, făcând cruce. Adică, și acela o să fie reprezentativ și o să zici: „Aha, uite, el a putut, eu nu pot, eu sunt de vină, eu trebuie să rămân în cercul ăsta până performez”. Știi ce este foarte interesant la manosferă? Toate lucrurile astea se fac în micro-circles. Adică sunt de-a dreptul niște comunități în care ei se susțin reciproc. Tu nu decizi că ai eșuat. Decide cercul tău pentru tine. Adică, în momentul în care tu ești blackpilled, în care tu nu mai poți să funcționezi și se decide că, băi, le-ai încercat pe toate, dar nu merg, nu tu ești cel care te devalorizează, este comunitatea. Și atunci ce faci? Demonstrezi, încerci să îți obții valoare, încerci să obții conexiuni, încerci să impresionezi, încerci tot timpul să fii o parte funcțională a micro-comunității tale toxice, pentru că altfel ei te devalorizează.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Că de fapt asta cauți acolo. Cauți să fii un om valoros. Și ce îți spun? Îți spun că e foarte greu să fii valoros pentru că există potențialul să devii incel, adică un celibatar involuntar. Asta înseamnă.
Dr. Mihail: Da. Ce înseamnă incel?
Sandra O’Connor: Incel înseamnă un bărbat care nu poate avea partener, care a devenit celibatar involuntar. De ce? Pentru că se presupune că nu există suficiente potențiale partenere care să poată să aleagă bărbații. O să vorbesc despre asta, că este cel mai mare bullshit din…
Dr. Mihail: Da, am văzut că teoria spune că, în lume, 20% dintre bărbați vor fi cu 80% din femei.
Sandra O’Connor: E bullshit. Deci m-am uitat acuma ca să văd din ce an s-a schimbat dinamica de populație. Într-adevăr acuma sunt mai mulți bărbați decât femei cu 1% din populația globului, adică cu circa 40 de milioane per planetă.
Dr. Mihail: Aha.
Sandra O’Connor: Dinamica s-a schimbat din 2016, vag. Înainte erau mai multe femei decât bărbați. Adică de circa 10 ani de zile s-a rămas fără partenere disponibile. Pentru că, știi, 40 de milioane pe o planetă întreagă este 1%. 1% din populație. Acuma hai să ne uităm că nu toată acea populație este o populație la vârsta de 20-40 de ani care este „willing to mate”. Deci e absolut absurd să aruncăm cu astfel de procente și să spunem…
Dr. Mihail: Stai un pic. Ei zic de procente ca și populație sau ca și disponibilitate? Asta nu înțeleg.
Sandra O’Connor: Păi, noi trebuie să luăm procentul ca eșantion de populație întâi, ca eu să pot să zic „doar 20% din bărbați vor avea capacitatea de a fi într-o relație bună în care să fie susținuți”. Aia înseamnă că eu din start anulez 80% din populația planetei și zic: „Băi, 80% sunteți loseri, adică inceli. P-ăștia n-o să vă aleagă nici dracu”. Că celelalte care sunt din populația planetei, femeile care rămân fără… alea o să aleagă să rămână fără sau nu știu ce o să facă. Adică e foarte greu. Că dai niște cifre și te poți juca cu cifrele. Știu, fac cercetare, faci ce vrei cu cifrele alea, dar dacă îi zici unui adolescent o chestie de genul ăsta și el zice „Uau!”, n-o verifică, nu are o sursă credibilă, vine de la cineva care clar are bani, mașini, are o relație care pare să fie acolo în susținere… nu va înțelege că ceea ce i se vinde acolo nu e că e o minciună, este o iluzie. Nu există. Nu are nicio bază reală pentru ca el în mod real să se sperie și să spună: „Am doar 20% șanse să am o parteneră”. Nu există o bază reală pentru așa ceva. Bazat pe ce? Pe faptul că în ideologie se spune că femeile caută un bărbat care are un anumit aspect, are bani și are un statut. Și singurele lucruri care le interesează pe femei sunt lucrurile materiale. Asta presupunem, nu? Că în această mentalitate înseamnă că acel procent de femei din populație, toate cele 49%, sunt top model, nu? Și stau acolo la ales văzându-i bătându-se pe ăia 20%.
Dr. Mihail: Da, e un nonsens care ți se vinde. Dar oricum, întorcându-mă la definiție, pentru că ai definit manosfera și după aia ne-ai explicat ce e o escrocherie. De fapt manosfera este o escrocherie.
Sandra O’Connor: Da, toți liderii manosferei vând programe. Sunt niște documentare extraordinare despre manosferă. Toți liderii manosferei au programe de investiții în care, pentru a putea să faci parte din tribul lor, trebuie să investești o sumă minimă. Suma minimă fiind acolo la, nu știu, 100 de euro poate, sau de la 100 de euro în sus, pentru că totuși lucrând cu adolescenți, ei nu au o bază financiară atât de vastă. Ei, clar, dacă tu vei investi, ca pe orice piață de investiție, există acest potențial ca tu să poți să ai un câștig, în funcție și de suma pe care o investești. Ei, aceste programe te învață cum să investești, cum să devii un om mai bun. Practic, ce te învață ei nu e ceva rău, doar că te învață într-un procent în care tu niciodată nu vei putea de fapt să obții ceea ce au obținut ei. Pentru că ei au milioane de subscriberi care tocmai le-au plătit 100 de euro ca să poată să folosească acest program. Tu nu.
Dr. Mihail: De regulă, noi nu folosim nume și nu numim oameni în acest podcast pentru că vorbim despre idei și despre direcții. Dar e un nume pe care nu mă feresc să-l folosesc pentru că-l știe toată lumea și vreau să facem cumva legătura pentru cei care se uită și încă nu au înțeles. Un reprezentant de top din manosferă este Andrew Tate.
Sandra O’Connor: Corect. Right.
Dr. Mihail: Exact. Adică îți explică ce e succesul, îți explică ce înseamnă să fii bărbat. Are o atitudine agresivă și deplorabilă față de femei. Andrew Tate, înțeleg că a urcat pe scena unui festival mare, pe la Beach, Please. A, nu a fost pe scenă.
Sandra O’Connor: Da.
Dr. Mihail: Și cumva asta e o validare foarte periculoasă pentru adolescenți, și o să vorbim despre ce se întâmplă de fapt în mintea unui adolescent, cum este el agățat și pescuit, dacă există imunitate la manosferă sau cum să-ți crești copilul în așa fel încât să fie imun la manosferă. Dar ca să încheiem cu definiția, mă uitam la un documentar, la un vlog făcut de Zlăvog, și era despre un personaj. La un moment dat el se întreabă dacă personajul respectiv este din manosferă sau nu. E un checklist făcut din cinci puncte care trebuie bifate, nu trebuie toate bifate. Și întrebarea este dacă nu cumva manosfera evoluează, încât și-au dat seama că „băi, e prea ridicol ce facem dintr-un anumit punct de vedere” și își schimbă un pic forma. Adică iată cele cinci puncte. Unu: succesul ca identitate centrală. Adică scopul scuză mijloacele, identitatea ta centrală este succesul.
Sandra O’Connor: Check.
Dr. Mihail: Check. Și dacă vrei succes, vino la noi că-ți dăm program ca să devii de succes ca noi.
Sandra O’Connor: Exact. Că eu și cu frații mei cu mașini decapotabile din spate toți facem asta. Nu fi incel. Vino cu noi în gașcă ca să ai… îți dăm un program de 20 de euro.
Dr. Mihail: Atenție, nu vorbesc cu mine, că eu n-o să cumpăr asta, dar vorbesc cu un adolescent de 14 ani care are nevoie de bănuți în plus. Vrea să… se simte nesigur, nu? Vrea să aibă și el o iubită. Caută și el pe internet, și internetul e pervers, pentru că el caută „cum pot să am succes” și ajunge acolo. Al doilea check. Discurs de tip self-made: creează o aură de legitimitate și totodată hrănește speranța că și tu poți realiza aceleași lucruri.
Sandra O’Connor: Da, dar e radicalizat, pentru că self-made are foarte multe aspecte. Da, self-made e minunat să putem să ne creștem copiii spunându-le: „Tu ai o foarte mare abilitate de a ajunge acolo unde vrei”. Dar este foarte important să înțeleagă că există mulți alți parametri: parametrii sociali, oportunitatea, ceea ce se întâmplă în viața ta. Sunt foarte, foarte mulți alți parametri pe care n-o să poată să-i atingă toată populația.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Adică self-made te duce în direcția în care tu poți să dezvolți o abilitate, nu în direcția în care tu obții doar rezultatul maxim.
Dr. Mihail: Da, în manosferă discursul tip self-made este: „Am pornit de jos, am fost sărac. Acum am toate mașinile de lux, avion privat. O să te învăț și pe tine să faci asta”.
Sandra O’Connor: Corect.
Dr. Mihail: Bun. Deci check. După aia avem… Asta e o chestie interesantă. Familia ca formă de validare: soție, casă și viață așezată, care este atribuită capacității deosebite de a fi provider. Adică un rol de gen atribuit bărbaților în patriarhat. Nu la toți, dar unii au această familie ca formă de validare și o înfățișează, o arată constant. Și aici, atenție, aici este o migrare între manosfera de acum câțiva ani, în care femeia este ceva dispensabil, e ceva ce trebuie să iei doar ca statut, e adversarul tău, ea e inamicul (discursul tip Andrew Tate sau frații Tate), și există acest discurs mai nou în care oamenii își arată de fapt familia așa, ca formă de validare, dar cu acest aer de provider.
Sandra O’Connor: Păi, pentru că atunci tu ai un rol care este important, nu? În momentul în care este o tabără contra celeilalte tabăre, există riscul să pierzi. Dacă tu te polarizezi și spui: „Suntem noi împotriva femeilor”, chiar există un risc real ca acel război să nu fie neapărat câștigat. Dar dacă dai o motivație și pentru femeia care vine aici, ca să simtă că ești parte din ceva mai măreț decât tine… Tu vei fi aici, eu voi avea grijă și o să fiu provider, și o să fiu modelul clasic în care pe mine familia mă reprezintă. Adică asta ce înseamnă? Copiii vor fi o reprezentare a mea. Trebuie să nu mă facă de rușine și să facă ceea ce eu consider că trebuie să facă copiii ăștia. Soția la fel, este reprezentarea valorii mele. Atâta timp cât este reprezentarea valorii mele, este acolo în siguranță. I’m providing for her. În același timp, nu s-a dus chiar atât de departe manosfera de faptul că poate n-o fi dispensabilă, dar nu este suficient de valoroasă încât să aibă o singură poziție. Adesea, cel puțin acum, în mentalitatea și în logica manosferei, providerul are dreptul să aibă mai multe. Este cum spuneau: monogamie unidirecțională. Dacă ai auzit acest termen, adică soția este monogamă, ei sunt poligami.
Dr. Mihail: Hm. Așa e. E monogamie unidirecțională. Am o completare la checklist-ul lui Zlăvog, dar într-adevăr există și asta. Fight them, join them. E o chestie foarte des folosită în orice escrocherie. Nu poți să te lupți cu cineva, trebuie să-i tragi de partea ta. Uite, zice Claudiu: stepford wife, adică soție trofeu. Is a cultural term for a submissive wife. E un termen cultural pentru o soție submisivă, docilă, care se încadrează perfect în normele stereotipice tradiționale.
Sandra O’Connor: Corect. Este cadrul tău de susținere, nu? Tu ești ajutat să devii ceea ce tu meriți să devii sau vrei să devii.
Dr. Mihail: Cred că avem și bărbați adulți în manosferă, nu? Care au familie și copii și trăiesc în continuare în această iluzie a manosferei. Și eu îmi dau seama că recunosc acest pattern.
Sandra O’Connor: Există anumite persoane care dau validitate curentului, pentru că te uiți la ei și dacă nu-i cunoști extraordinar de bine, nu? Ei pot să zică: „Uite, chiar este o formulă de succes”. Într-adevăr, așa este cum promite. Doar că, de câte ori există o singură sursă de resurse, nu pot foarte mulți consumatori să fie cap de trib, că nu au cum. Pentru că sursa de venit este redusă, și atunci și manosfera trebuie să se plieze pe nevoia socială. Nu știu cât va mai fi între noi și când se va duce la un moment dat. Probabil se va transforma în altceva, dar această manosferă nu este toxică în totalitate. Este toxică prin modul în care reduce toate aceste principii la radical. Că dacă te uiți la principii în genere, de aceea e ușor să vrăjești un adolescent. Principiul în genere pare foarte sănătos până în momentul în care vezi cât este de reducționist. Pare sănătos, nu? Du-te la sală. Vrei să arăți bine? Du-te la sală.
Dr. Mihail: Corect. Pare sănătos. Exact.
Sandra O’Connor: Vrei să te aprecieze lumea și să te vadă ca valoros? Du-te fă bani.
Dr. Mihail: Da.
Sandra O’Connor: Doar că nu poți. Nu poți să te duci la sală și tot să fie în același fel și tot să meargă să facă bani, și chiar să facă bani. Și atunci este atât de mare presiunea asupra ta încât o să simți că eșuezi, o să simți că e ceva insuficient la tine, și văd foarte multă depresie în rândul adolescenților. Văd dependențe de jocuri de noroc pentru că a face bani, atunci când te duci înspre manosferă la 14, 15, 16 ani, nu este neapărat o resursă disponibilă.
Dr. Mihail: Corect, nici măcar din investiții.
Sandra O’Connor: Și atunci e foarte greu pentru că tu te duci acolo, ți se dau toate aceste coordonate care, dacă te uiți, sunt coordonate relativ corecte. E ca și cum eu ți-aș zice: „Vrei să mergi la New York, nu e nicio problemă. Te duci, iei un avion din aeroport, te duci până acolo, poți să faci escală. Îți dau opțiuni de escale”. Îți zic și după aia: „Du-te, hai pa. Eu ți-am zis cum se ajunge la New York. N-am greșit”.
Dr. Mihail: Tu de ce ești așa prost? Du-te!
Sandra O’Connor: Păi trebuie bani de bilet. Păi da, corect, depinde de tine. Du-te fă bani. De ce ești sărac? Știi? Îți dau responsabilitatea și după aceea tu zici: „Da, măi, dar uite, tot încerc să fac ce-mi zici tu”. Și eu zic: „Păi da, dar ai crezut? Do you have faith? Nu crezi în asta? Vezi, n-a fost momentul tău acum. Ai încredere. Mai dă-mi încă 20 de dolari pe lună pentru programul ăsta, că o să vină și la tine, o să vină și rândul tău”.
Dr. Mihail: Și e nasol pentru că dincolo de acești 20 de dolari sunt vieți care… sau minți care pot fi distruse de această presiune istovitoare pe care o aduce acest fail. Pentru că într-adevăr, repet, este o escrocherie. Ok, deci e manosfera. Este o escrocherie care te stoarce de puținii bănuți pe care tu îi ai ca adolescent și care te poate distruge psihic. Revenim la checklistul lui Zlăvog. Deci, primul a fost succesul ca identitate centrală. Doi: discurs tip self-made. Trei: mai nou, familia ca formă de validare. Patru, asta e delicioasă: credința în Dumnezeu ca scut împotriva acuzelor de imoralitate. Deci, în manosferă, bărbatul din manosferă are această credință în Dumnezeu și o arborează încontinuu. Sărută crucea, face crucea, se duce la biserică, se filmează cum merge la biserică, îl invocă în permanență pe Dumnezeu, sau nu în permanență, în foarte multe ipostaze. Atenție, e ca scut împotriva acuzelor de imoralitate. Adică, cu alte cuvinte, toți mafioții care fac toate nefăcutele, îl au pe Dumnezeu în dreapta, ca orice om simplu care se uită la el să zică: „Ia uite, domnule, el e cu Dumnezeu, este credincios”.
Sandra O’Connor: Păi sunt noile bule papale. Astea au fost întotdeauna. Te duci să cumperi cupoane, „heaven coupons”, așa le zic eu. Te duci și zici: „Păi da, dar eu am greșit, dar mergem că se ridică mănăstirea, mă duc, dau acolo, dau la biserică, mă duc să ajut, că e sistem de puncte”. Și atunci, în mintea lor, adesea credința nu este de fapt o credință în care tu în mod real și autentic vrei să fii tu un om care aduce valoare acestei lumi. Tu vrei să fii omul valoros din lumea asta. Valoarea lumii vine înspre tine, nu tu dai valoare lumii în care trăiești. Și atunci e foarte interesant să ne uităm la oameni și să le vedem spiritualitatea, că e atât de simplu să distingi cineva care chiar crede în mod real și are o formă de a trăi spiritual, și cineva care se folosește de asta ca de scut și zice: „Ei, lasă că-mi spăl eu păcatele mâine”. E ok. Nu se vindeau bule papale în trecut? Te duceai și plăteai și îți dădea spălări de păcate. Biserica catolică în trecut făcea asta. Te duceai și… Câte bule papale? Păi cu cât erai mai bogat, cu atâta cumpărai mai multe. Nu s-a schimbat nimic, s-a schimbat numele. Acuma se numește manosferă.
Dr. Mihail: Hm. Da. Deci chestiile astea evoluează. Asta o vedeam și în politică, apropo de folosirea religiei și a credinței ca scut împotriva imoralității, nu? La ultimele alegeri. Adică e cât se poate de evident, dar cumva foarte mulți oameni în simplitatea lor o văd ca pe o valoare. Dacă ai o cruciuliță pe tine și dacă zici „Doamne ajută, că așa a vrut Dumnezeu, de aia am avut succes”. Nu am avut succes că am fost eu imoral și am făcut toate tâmpeniile non-etice și mi-am bătut joc de generații de adolescenți. Nu. Am avut succes pentru că am crezut și Dumnezeu mi-a dat.
Sandra O’Connor: Corect. Dar este o formă mai elevată de a arunca cu nume, nu? Adică name-dropping, cum spun americanii.
Dr. Mihail: Așa. Și cinci: estetică aspirațională. Toate elementele astea sunt țesute într-o imagine a unei vieți mai mult decât ideale, care prin muncă, familie și credință poate fi accesată de către oricine. Doar trebuie să ne cumperi programul.
Sandra O’Connor: Corect. Și dacă te uiți, este structura de bază a tuturor schemelor care sunt acum pe piață. Cum spuneam, că este spiritualitate, că este „du-te și regăsește-ți, ia-ți pastila roșie de feminitate”, că nu e doar manosfera aici. Adică sunt foarte multe curente acum. De ce? Pentru că noi ne întoarcem înspre emoții, ne dăm seama că suntem ceva mai mult decât o funcție într-un sistem, începem să lucrăm ca indivizi, ceea ce nu-i neapărat foarte bine, că noi suntem niște mamifere tribale, și atunci ce facem? Psihicul nostru are nevoie de trib, are nevoie de un cerc de apartenență. Este tot mai greu să găsești cercul de apartenență pentru că din copilărie deja noi nu mai avem tot satul care crește copilul. Noi avem diverse instituții sau entități care cresc un copil. Și atunci un copil care poate ar fi avut… acuma vorbim de băieți… ar fi avut o expunere la o masculinitate sănătoasă, la o relație care să fie cât de cât echilibrată, să vadă că există o împărțire de responsabilitate, de valoare în relație, că noi creștem împreună, nu? Poate nu mai are asta. S-a născut și s-a dus la grădiniță. Pot să fie părinții cei mai extraordinari. Asta aș sublinia. Faptul că copiii se duc înspre manosferă nu înseamnă că au părinți dezinteresați acasă. Aș vrea să nu legăm ceea ce aduce algoritmul în fața unui adolescent de iresponsabilitate parentală, pentru că nu sunt legate.
Dr. Mihail: Păi, am putea zice că de ce i-au dat telefonul, nu? Sau… nu ai cum să controlezi asta la un moment dat.
Sandra O’Connor: De ce îi dai telefonul la 14, 15 ani, 16 ani? Nu există să nu aibă deja.
Dr. Mihail: Bun. Ăsta e un lucru important de știut. Am o întrebare paranteză pentru că într-adevăr deci această estetică aspirațională în care avem viața perfectă, corp perfect, soție perfectă, familia perfectă, bani, vacanțe perfecte, toate aceste lucruri. Întrebarea e așa de fapt: dacă ne uităm pe internet și vedem că cineva are numai familie perfectă, corpul este perfect, mașini, bani, succes, vacanțe perfecte, totul este absolut maxim… E ceva în neregulă acolo? Putem bănui că e ceva în neregulă acolo?
Sandra O’Connor: Este ceva în neregulă peste tot, Mihail. Nu există perfecțiune. E o imagine absolut falsă. Am lucrat de atât de multe ori în terapie cu femei, cu bărbați care mie mi se păreau cei mai frumoși oameni pe care i-am văzut până acum și care se credeau urâți, care nu se vedeau așa. Perfecțiunea stă în ceea ce noi așteptăm să se ridice la nivelul unor așteptări care sunt realizabile. Dacă eu am niște așteptări care sunt cumva așezate în concret și în conștient și sunt raționale, și nu se duc cine știe în niște fantezii care sunt intangibile, acolo pot să aleg să ating uneori anumite forme de perfecțiune, nu? Dacă mă duc eu la sală și zic: „Am și eu un obiectiv aici”. Mă duc cu acest obiectiv și dacă l-am atins, mă mai duc să văd, poate pot și alt obiectiv.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Și poate că pentru mine unele… nu știu, am eu inserția musculară care să-mi permită să arăt așa. Și unii pot să se ducă la sală 20-30 de ani și n-o să arate așa cum își doresc, că nu au această inserție musculară. Adică nu știu, îmi stă mie umărul în jos și orice aș face eu n-o să mi se urce în sus că nu există capacitatea fizică a organismului meu să poată să-mi ridice musculatura.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Și atunci, dacă noi promitem „fă ca mine și toți o să fim perfecți și o să fim niște cartiere de oameni perfecți, cu case perfecte, cu familii perfecte, cu corpuri perfecte”, mințim, vindem o iluzie pentru că nu există așa ceva. Ceva acolo doare, ceva acolo aduce suferință, ceva acolo nu este perfect aliniat. Toți avem momente de foarte bine și momente de rău și de foarte rău. Exact așa este și acolo. Chiar dacă estetica îți spune „totul este așa cum îți dorești și tu să devii”.
Dr. Mihail: Deci e doar o parte, aia e doar o parte pe care vrem s-o înfățișăm acolo.
Sandra O’Connor: Păi tu mi-ai zis, uite, gândește-te puțin, mi-ai zis: „acum ne uităm pe internet și ne uităm la cupluri perfecte. E totul bine acolo?” Nu știu. Hai să ne gândim din copilăria noastră, un cuplu perfect în Hollywood, unde vrei tu, care și acuma e perfect și în care n-a fost nimic acolo greșit și n-am aflat niciodată nimic și zicem: „Uau, uite ăștia sunt…”. Îți vine în minte?
Dr. Mihail: Nu.
Sandra O’Connor: Or fi, poate sunt, dar nu se înfățișează.
Dr. Mihail: Da, adică înfățișarea, o tentativă a unei vieți absolut perfecte ar putea să fie un red flag, știi? Mi-ar plăcea să înțelegem asta, ca să nu stăm în tăcere și să invidiem ceva ce nu există. Și să ne acuzăm pe noi că nu suntem și noi așa. Adică trebuie să înțelegem, ăsta e red flag. Și uite, învățăm inclusiv din escrocheria manosferei, că toate astea sunt așa niște bombe din astea de artificii cu fum în ochi care te fac să nu vezi ce este în spate. Acuma, limbaj codificat ca filtru de apartenență. Atenție, pentru cei care auziți, asta e din manosferă. Red pill. Ai explicat ce e red pill. Când te-ai trezit la realitate.
Sandra O’Connor: Trezirea, da.
Dr. Mihail: Alfa, beta.
Sandra O’Connor: Alfa, beta. Alfa este cel care este capul de haită. Beta sunt toți ceilalți care, na, trec și ei pe acolo. Acuma să ținem cont de faptul că într-o haită de lupi nu sunt 20 de alfa. Adică și conceptul în sine este atât de aberant pentru că pentru fiecare trib există un alfa. Un alfa. Tu n-ai cum să vii în tribul meu, să te fac alfa, că aia înseamnă că mă detronezi.
Dr. Mihail: Și lupul alfa nu-ți vinde curs de cum să ajungi și tu alfa, că n-are sens.
Sandra O’Connor: Corect. Culmea, lupul alfa este cel care protejează tribul. Și nu prea vrea să vină alți alfa, că ei se determină prin luptă care rămâne alfa, și celălalt se duce la beta când a venit un nou alfa în trib.
Dr. Mihail: Bun. Looksmaxing. Am înțeles. Looksmaxing e că trebuie să arăți bine, e datoria ta. Mogging. Nu știu ce înseamnă, l-am găsit pe internet. Mai există COPE, mai există Mewing. Mewing este… sunt niște exerciții care au o bază fiziologică foarte precară, dar există acolo de făcut cumva cu limba, ca să-ți faci maxilar de bărbat, să-ți întinzi maxilarul. Există bone smashing. Ai auzit de bone smashing? Sunt adolescenți care se lovesc intenționat cu ciocanul în oasele maxilarului sau în bărbie ca oasele să se fractureze puțin și să se facă bărbia mai pătrățoasă.
Sandra O’Connor: Da, pentru că acest looksmaxing îți spune că tu poți să ai aceste trăsături. Și e cam greu să ai aceste trăsături dacă te-ai născut genetic într-un fel, nu poți tu să le faci prin exerciții faciale. Asta e ca face yoga-ul pentru riduri. Orice medic îți spune că chestia asta este sănătoasă, dar vag spre imposibil să-ți modifici practic forma maxilarului prin asta. Adică ar trebui s-o faci cred că opt ore pe zi, să-ți faci ca un fel de aparat dentar pe care îl porți, transformat din mușchii tăi.
Dr. Mihail: După aia, există reducerea femeilor la categorii rigide: Chad, Stacy. Înțeleg că una este de lăsat, una e de păstrat, ceva de genul ăsta. Teoria hipergamiei, care spune că e credința că femeile sunt programate biologic să vâneze doar bărbați puternici și bogați și că vor pleca la primul mai bun. Deci, you have to stay alpha. Trebuie să fii tu ăla top mereu. Negarea sănătății mintale: refuzul ideii de depresie, anxietate, terapie, convingerea că bărbatul puternic nu plânge și nu cere ajutor.
Sandra O’Connor: Ceea ce îți arată în ce mod au evoluat din punct de vedere emoțional de copii. Pentru că atunci când tu crezi cu tărie că un bărbat nu trebuie să plângă, acela este un bărbat care deja nu a putut să-și exprime emoția. Și atunci când ajungi într-un punct în care, ca adult, tu militezi pentru o emoție reprimată, este o emoție de care nu poți să scapi oricât ai vrea tu, și aceea este furia, pentru că toate emoțiile reprimate la un punct se transformă în furie și în agresivitate. Și atunci, dacă tu asociezi astea cu alfa, e foarte ușor să-ți justifici temperamentul, să justifici agresivitatea și să spui: „Băi, așa este un bărbat adevărat”. Pentru că e foarte greu să înțelegi că nu, acestea sunt toate rănile și toate incapacitățile de a manifesta niște emoții care la un moment dat îmi fac rău mie.
Dr. Mihail: Dar știi cum? Asta cu negarea sănătății mentale e fix capacitatea unui parazit care este descoperit și atacat de corp, de a face noi enzime care se întorc împotriva imunității tale, care îl fac imun imunității noi create. Este un fel de manosferă care zice: „Ok, ce s-a întâmplat luna asta? Păi, am mai pierdut 20% dintre clienți că s-au dus în terapie și și-au dat seama că e un bullshit și că le facem rău. Aha, ce facem? Păi, hai să negăm sănătatea mentală, să le explicăm că să fii supărat, deprimat și așa, e vina ta. N-ai lucrat suficient. Ești slab. Ești slab, și dacă rămâi în mentalitatea asta, rămâi beta. Tu trebuie să depășești, să ieși din mentalitatea asta, să crești.” Adică ți se vând aceste soluții, dar nu sunt soluții, de fapt sunt niște idei. Eu îți zic „tu trebuie să faci asta”. Faptul că eu îți zic „tu trebuie să faci” nu înseamnă că ți-am zis și cum. Tu trebuie să nu fii deprimat.
Sandra O’Connor: Mă bucur totuși că încep să fie niște role models și bărbați în societate care sunt sportivi, care sunt actori, care sunt vizibili și care încep să vorbească despre sănătate mintală, despre depresie, anxietate, echitabilitate. Încep să fie tot mai multe astfel de exemple în societate și cred că asta o să contracareze puțin această iluzie a faptului că acești oameni valoroși fac parte din manosferă.
Dr. Mihail: Hm. Da. Și știi cum auzim totuși această replică foarte mult de la multe alte categorii de oameni, iar discursul clasic sună cam așa: „Ai, domnule, că pe vremea mea, când se muncea, nu exista depresie. Ce? Că dacă te trezești, te duci la muncă și îți faci treaba, n-ai nicio depresie. Păi, normal că dacă stai pe canapea toată ziua, te ia depresia”.
Sandra O’Connor: Corect. Dar acuma pot să fac o glumă, dar marii lideri ai manosferei nu se duc la muncă toată ziua. Fac investiții și stau pe canapea toată ziua.
Dr. Mihail: Adică cumva se contrazic aceste…
Sandra O’Connor: Nu au o muncă în care să spui că făceau ca bunicii noștri, se trezesc dimineața, se duc la câmp… Ceea ce fac ei este social media în mare parte, networking, investiții și sală.
Dr. Mihail: Și sală. Exact.
Iată continuarea și finalul transcriptului, corectat și organizat sub formă de dialog:
Dr. Mihail: Bun, acuma am înțeles ce e manosfera, care este jargonul manosferei și cum această escrocherie încearcă să te exploateze emoțional în cel mai vulnerabil moment în care ești, pentru că ai 14, 15, 16 ani, nu ești pe deplin format, de-abia încerci să înțelegi cum funcționează lumea asta. Ești cumva genetic programat să nu-i mai crezi pe părinți. Asta este un fel de apărare. E un fel de impuls genetic care, pe vremuri, pe noi ne făcea să nu-i credem pe părinți. Și există teoria asta care cumva încearcă să explice de ce adolescenții o să creadă mult mai repede orice prieten sau orice prieten de familie, și nu pe părinți.
Sandra O’Connor: Sunt depășiți. Nu neapărat că nu au legătură cu părinții, pentru că să știi că ce am descoperit eu în terapie este că majoritatea adolescenților care merg înspre manosferă, cel puțin din mediul nostru psiho-social, merg ca să-și impresioneze și să le arate părinților că au reușit.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Deci părinții au un rol. M-a surprins și pe mine, pentru că este puțin diferit. Nu se duceau înspre apartenență la trib, ci erau: „Vreau să mă dovedesc, vreau să le arăt eu că am putut”. Și în genere, pentru că a existat acolo un părinte care a spus că nu sunt suficienți.
Dr. Mihail: E posibil, dar fii atent, ce ai zis tu nu vine decât să confirme această teorie, care, repet, este o teorie cumva evoluționistă care spune că acest impuls al tânărului la 14-15 ani să le arate părinților că „o să-ți dovedesc” este o programare genetică a noastră, care nu ne ține în același trib unde putem să ne împerechem cu cineva înrudit cu noi și să facem copii bolnavi. Este o protecție genetică care te face să… Adică, gândește-te, sunt situații în care un părinte îi spune copilului același lucru de zece ori și el zice: „Nu cred”, și se duce la prieteni și îi zice celălalt, care nu e părinte, îi zice un lucru și copilul se întoarce și zice: „Tata, uite!”. Și tatăl zice: „Păi, ți-am zis de zece ori asta și tu nu-l crezi”. Pentru că ești făcut cumva în adolescență să nu mai auzi de părinți și să-ți cauți perechea într-un alt trib, să te duci să te plimbi. Și ăsta e un moment foarte vulnerabil în care copilul – și cumva are legătură și cu faptul că nu e vina ta ca părinte. Oricât de bine l-ai educa, există un moment în care copilul ăla se va desprinde de tine, va căuta informații în altă parte, la prieteni, pe internet, în manosferă. Și ăsta e momentul în care manosfera vine și te agață cu un cârlig ca pe un pește care n-are niciun fel de protecție, care nu înțelege despre ce e vorba. E vreun pattern special al acestui adolescent care e vulnerabil la manosferă? Care sunt cei mai vulnerabili copii să se ducă în această direcție?
Sandra O’Connor: Da. Cei care nu au o imagine masculină sănătoasă. Și aici aș spune ce înseamnă de fapt o imagine de masculinitate sănătoasă. Înseamnă să poți să înțelegi că a fi bărbat implică un anumit grad de imperfecțiune.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Că nu este nimic greșit să existe slăbiciune, că nu este nimic greșit în eșec. A, uite, chiar asta aș vrea să vorbim puțin. Eșecul în manosferă este ceva absolut debilitant. Eșecul nu este în manosferă prilej de învățare. Nu. Noi când ne creștem copiii, spunem: „Ai greșit, nu-i nimic. Mai faci o dată, înveți ce o să faci diferit data viitoare. Nu este despre tine, este despre situație”. Ei, în manosferă, tu de fapt tot ceea ce faci cu tot acest program este să eviți eșecul. Să nu eșuezi ca om. Și atunci, dacă tu ai un tânăr care își caută sensul, scopul, direcția, poate că nu a avut acces la un exemplu de masculinitate sănătoasă. Și din nou subliniez, nu pentru că nu a fost acolo – poate n-a fost prezent fizic, poate a lucrat foarte mult, poate nu a știut să stea suficient de mult să îi ofere timp copilului, să-l scoată la o pizza, la un fotbal, la o poveste și să zică: „Hai să vorbim și noi despre viață”. Sau s-o fi gândit: „Când e cazul, lasă că mă ocup”. Și nu și-a dat seama că „cazul” e la șase ani, la șapte ani, la opt ani, în timp ce crește. Nu, la un moment dat l-ai scos tu la 18 ani și zici: „Hai să-ți dau o bere și acuma povestim noi despre ce este să fii bărbat”. Copilul tău știe deja de patru ani ce înseamnă pentru el să fie bărbat de patru ani. Asta dacă a început târziu. Și atunci e foarte important să înțelegem că da, sunt foarte vulnerabili, și cei mai vulnerabili sunt cei care nu au avut fie o prezență masculină echilibrată în tată, în familie, în mentori, în modul în care au putut să acceseze alte prezențe masculine, pentru că noi avem foarte multe prezențe masculine în viață.
Dr. Mihail: Cum arată această masculinitate sănătoasă?
Sandra O’Connor: Exact așa. Bărbatul care nu este perfect, care poate să se îmbolnăvească (nu înseamnă că este un beta), care poate să plângă uneori când pierde ceva (nu înseamnă că este slab), care poate să aibă momente de dificultate, care poate să nu fie întotdeauna the main provider, care are nevoie și de ajutor, care cere opinia celorlalți și asta nu înseamnă că el este incapabil să poată să ia o decizie.
Dr. Mihail: Dar știi, asta înseamnă că noi tradițional suntem cumva construiți și dăm apă la moară manosferei pentru că noi tradițional suntem fix opusul la ce ai descris mai devreme. Familia tradițională din România bifează foarte multe din căsuțele pe care tu tocmai le-ai enumerat.
Sandra O’Connor: Noi suntem într-un spațiu în care acum începem să recuperăm câteva sute de ani de evoluție și de dezvoltare socială, în care nu suntem încă în pas cu restul lumii. Tradiționalismul la noi este în genere o familie în care bărbatul trebuie să meargă și să facă ceva pentru a-și demonstra valoarea. El este responsabil de sinele identitar, de statut, iar mama este acolo pentru gospodărie, sine emoțional, stă, ocrotește, îngrijește și are grijă ca totul să fie în regulă pentru ca acel bărbat să poată merge mai departe. Acuma ne-am dezvoltat și noi totuși, nu mai suntem chiar în acel punct, dar avem o bază căreia îi spunem tradiție (că nu ne place să-i spunem trecut) din care pornesc toate aceste curente, și atunci prinde foarte bine la noi. Pentru că o să vină unul și o să zică: „Ce, bă, că așa era și în trecut, că am auzit eu, lasă că știu eu. Vin bărbații înapoi, au venit femeile să ne ia nouă joburile”. Deci au venit ca imigranții, nu? Să ne ia joburile. Deci, știi, e foarte ușor să vinzi o idee și să zică omul: „Da, mă, chiar așa e? Ai avut dreptate, 20%… vai de capul meu, ce fac eu cu 20%? Numai atâtea-s toate femeile care mă vor. Trebuie să mă duc la sală”. Și crezi, pentru că nu, eu îți dau un procent și dacă eu sunt suficient de credibil o să zici: „Da, mă, Sandra e psiholog clinician. A zis o chestie, e logică, trebuie să mă gândesc, o să iau în considerare chestia asta”.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Pentru că mulți dintre liderii manosferei, uită-te puțin la ei, ei etalează tocmai valorile manosferei, nu? Dacă te uiți la liderii spirituali din alte secte și alte forme de toxicitate, ei etalează ceea ce vând ei. Fiecare îți arată: „Uite, vrei să fii ca mine, după chipul și asemănarea mea”.
Dr. Mihail: Așa, ca mică paranteză, ai descris masculinitatea sănătoasă ca fiind reprezentată de un bărbat care poate să greșească, se poate îmbolnăvi, nu e un beta dacă se îmbolnăvește, poate să plângă, poate să-și arate emoțiile. E anormal ca un bărbat să nu plângă deloc?
Sandra O’Connor: Da, este anormal ca un om să nu plângă deloc. Organic, organismul nostru are nevoie și de descărcarea asta. Noi avem emoții. Emoțiile sunt la fel pentru toți. Emoțiile coexistă. Le avem pe toate în același timp ca abilități și sunt disponibile în orice moment. În momentul în care eu sunt copil, mă nasc cu un plâns.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Plânsul acela are un scop funcțional, biologic. Dacă la un moment dat plânsul acela nu mai există, este pentru că plânsul m-a pus în pericol sau că plânsul nu mi-a fost ascultat. În momentul în care eu m-am dezvoltat ca mamifer pe planeta asta, plânsul ăla atrăgea atenția asupra anumitor aspecte sau pur și simplu era un plâns de detensionare. Dacă eu la un moment dat n-am mai putut să-mi folosesc această abilitate (că este un skill, e o abilitate), n-am mai putut s-o fac, e ca și cum ai mai multe chiuvete în casă și una dintre chiuvete e înfundată permanent.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: E sănătos să fie înfundată permanent? Nu știu, dacă te-ai obișnuit te duci la altele, dar eu aș zice că nu.
Dr. Mihail: E interesantă perspectiva asta cu chiuveta care e înfundată permanent, și e un lucru care cumva ar trebui să ne dea de gândit. Dacă nu plângi niciodată ca persoană matură, înseamnă că ceva e posibil să fie blocat undeva, nu? În felul în care ai fost învățat, în care ți s-a spus că bărbatul nu plânge niciodată.
Sandra O’Connor: Ceva s-a solidificat în direcția aceea. Poate să fie ceva care nu se va mai debloca. Dacă eu am învățat să trăiesc într-un anumit fel și tot ceea ce s-a întâmplat mi-a creat niște neurosinapse (că neurosinapsele se creează în funcție de expunere), dacă eu fac toate lucrurile cu mâna dreaptă, va fi foarte greu după 40-50 de ani să-mi folosesc mâna stângă. Deci va fi subdezvoltată. Exact la fel este și cu partea asta emoțională. Dacă eu nu am putut să exprim tristețe, frustrare, vulnerabilitate, înseamnă că eu nu am putut și nu știu cum să mă apropii de emoțiile acelea. Și poate s-a creat o disociere atât de profundă încât eu chiar o să cred că nu există pentru mine, dar ele există. Iar iluzia asta că un bărbat vulnerabil este un bărbat slab sau că este vreun beta, eu zic că e o mare iluzie. Sunt bărbați faimoși, cunoscuți, care în opinia mea (că, na, îmi dau opinia ca femeie), nu sunt beta și care mie nu mi se par că sunt niște oameni vulnerabili pe care îi vezi că plâng toată ziua. Nu. Sunt o mulțime: sunt fotbaliști, sunt actori…
Dr. Mihail: Cum i-ai explica acum unui adolescent de 16 ani care a văzut titlul acestui podcast că scrie „manosferă” și are întrebări și se uită acum… Cum i-ai explica că vulnerabilitatea nu e slăbiciune?
Sandra O’Connor: Exact cum i-am explicat eu copilului meu de trei ani de ce nu cumpărăm parizerul cu girafă care face nu știu ce și are flori în păr și a zis: „Mami, hai să luăm girafica”. Și am zis: „Măi, nu, uite, hai să-ți explic. Girafica asta are o poză foarte colorată pentru că ție îți plac pozele foarte colorate și pentru că girafa este foarte drăguță, dar conținutul este foarte toxic. E făcut din asta, asta, asta. Noi nu mâncăm așa ceva. Sunt oameni care mai cumpără, dar știi, pe măsură ce învățăm, nu cumpărăm”. Și copilul meu nu a mâncat niciodată pateul „girafica”. Și atunci, tu când vine copilul cu o problemă la tine, tu ce-i spui? „E rău, n-avem voie. Noi nu facem în casa asta”. Îi explici de ce. Îi spui: „Uite ce înseamnă pentru tine valoare. Ce om cunoști tu în viața ta care este valoros? Ce înseamnă pentru tine un om de succes? Cine e? Cunoaștem noi în familia asta cine e de succes? Păi, tu ești de succes. Ce-ți place la mine? Cum mă vezi că mă port cu ceilalți oameni? Vrei să-ți zic eu ce mă face de succes dacă crezi că sunt eu? Sau vrei să mergem la cutărică, îl întrebăm pe Mihai ce-l face de succes?” Eu sunt acolo să te ghidez și să-ți explic cum aplicăm seturile de valori pe care le-am clădit noi, și atunci după ce ți le explic pe astea, îți dau și posibilitatea să-ți clădești și tu seturi de valori. Dar eu sunt părinte acolo, nu? Și spun: „Măi, asta le face rău celorlalți”. Nu știu ce să zic.
Dr. Mihail: Păi, și atunci dacă un copil de 14-15 ani se uită pe internet și împrumută acele seturi de valori din manosferă, înseamnă că locurile alea erau goale, cineva nu a sădit valori acolo înainte?
Sandra O’Connor: Da. În general, cei mai vulnerabili sunt cei care au locuri goale. Dacă te uiți la documentarele care există acum online despre manosferă…
Dr. Mihail: E unul pe Netflix, nu?
Sandra O’Connor: Da, da, da, este cel al lui Louis Theroux. O să vezi că majoritatea celor care sunt prinși acolo au niște goluri. Au niște goluri mari, goluri de atașament în mare. Și tu, aderând la manosferă, practic semnezi o viață fără atașament. O să fii perpetuu nefericit dacă nu vine validare externă. Și de asta zic, e un cerc, e o capcană, pentru că tu n-o să poți să primești validare din relație. Dacă tu nu valorifici femeia care este lângă tine sau eu nu valorific partenerul meu, eu n-o să mă pot bucura pentru simpla lui prezență. La un moment dat o să mă plictisească, trebuie să-l schimb, că nu mai e, și s-a dus pattern-ul, nu mai ai ce să faci. Și atunci, dacă eu nu pot să cresc în relație cu acel om, și relația în sine nu are o valoare, este doar instrumentală – omul ăsta mă face să arăt bine, omul ăsta mă face să mă simt bine, omul ăsta mă ajută pe mine –, dacă omul ăla nu mai e provider, nu mai dă nicio validare, nu mai are scop și nu mai are rol, eu sunt nefericit și trebuie să mă duc să caut altceva. Dacă banii nu vin, s-a întâmplat ceva? Nu știu, a venit AI-ul și a plecat, a căzut marketul și nu mai am bani de investiții, trebuie să mă duc să caut altceva.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Trebuie constant. Eu sunt prins. Eu n-am timp să mă gândesc de ce sunt eu nefericit, de ce mă duc la sală. „Dar uite, am bifat toate căsuțele astea, dar parcă nu-i la fel. Am trei Bentley-uri în parcare, dar eu tot am tristețe că na”.
Dr. Mihail: Păi, poate pentru că ești un beta, ești incel. Nu te-ai gândit? Nu te-ai gândit la asta un pic și să încerci… Există și cealaltă parte a manosferei, se cheamă „Tradwives”. E o oglindă feminină. Tradwives, femei care romantizează rolul exclusiv de casnică, dependență financiară totală, și curentul prinde, se pare, la fel de bine afară. E manosfera cumva doar pentru băieți, sau uite să prindă și la celălalt sex, sau ambele sexe?
Sandra O’Connor: Păi, nu e, pentru că asta spuneam: „If you can’t beat them, join them” („Fight them, join them”). E foarte greu să fie ceva numai pentru băieți dacă relația are un scop acolo. Că nu vine nicio femeie, nu merg așa ele pe stradă și zic: „Ia uite un Bentley, gata. Mă scuzați, domnule”. Adică șansa este extraordinar de mică. Este spre zero ca tu, pentru simplul fapt că ai o mașină bună, să-ți bată cineva în geam și să zică: „Sunt aici pentru a fi a ta”.
Dr. Mihail: Deci cineva ar trebui să explice asta băieților. Nu-mi dau seama… Și eu când eram mic îmi închipuiam că dacă o să am o mașină mișto, șmecheră, rapidă, decapotabilă, cumva, nu știu… adică nici măcar nu-ți închipui asta, dă impresia că o să fii atât de valoros că o să poți să ai orice parteneră îți dorești. Și în realitate nu se întâmplă. Adică nu cred că se întâmplă așa.
Sandra O’Connor: Păi nu, că sar câțiva pași, tu te imaginezi deja acolo. Ăsta e și trucul manosferei. Îți vinde o idee când ești deja în capătul de final. Nu-ți arată pașii, nu-ți arată structura socială, faptul că fata aia trebuie să te placă, că poate ai un caracter aiurea, că poate nu îi place cum comunici, că poate, nu știu, miroși urât, ceva. Deci sunt atât de multe chestii care intervin în relațiile noastre cu ceilalți încât tu, ca să poți să-ți manifești acest vis, ce trebuie să faci? Păi, trebuie să ai stația aia unde te duci tu cu decapotabila și acolo te așteaptă femeile care asta așteaptă. Și atunci ce faci? Se mai face un cerc, cercul femeilor care caută chestia asta ca ei să poată să se întâlnească.
Dr. Mihail: Aha.
Sandra O’Connor: Și mai este un nou cerc toxic care zice: „Dacă tu ești suficient de frumoasă și te duci la sală și ești suficient de blândă și ești suficient de docilă, îți vei găsi băiatul”.
Dr. Mihail: Îți vei găsi băiatul. Vă recunoașteți? Asta-i ca la… am auzit o dată chestia asta și o aud constant. Constant o aud în cercurile astea. Orice tip de sectă este și orice direcție merge: „Ne recunoaștem. Știu că sunt oamenii mei, sunt conștienții”. Aia era mai demult, știi? Cu conștienții, conștienții în univers. Acuma este: „Ne vedem din priviri”. Păi, normal că dacă te tot plimbi așa cu Bentley-ul și te uiți după ce femeie se uită după tine, păi aia o să se uite după tine, care așteaptă și te caută pe tine cu Bentley-ul. Și atunci zici: „A avut dreptate. Asta e”. Păi, normal, dacă tu antrenezi și tabăra A și tabăra B, la un moment dat va funcționa, dar după aia ce fac când sunt în Bentley împreună?
Sandra O’Connor: Holy shit! Că asta nu i-a mai învățat nimeni.
Dr. Mihail: Hai că e nașpa. Nu e doar pe internet. S-au uitat la niște looksmaxing. Sunt tabere care se întâlnesc și sunt făcute. E junglă pe TikTok sau pe orice rețea.
Sandra O’Connor: Dacă intri, o să vezi că există o mulțime de capcane. Iar adolescenții sunt cele mai vulnerabile persoane din specia umană. Ei cumpără cele mai multe produse, dacă stai să te uiți. Marketingul este pentru ei în genere. Modul în care tu îți trăiești viața. Dacă tu te uiți puțin, să stai o zi așa și să zici: „Eu o să explorez să văd cine pune cele mai multe: Haide, machiază-te cu mine, haide, îmbracă-te cu mine, haide, fă unboxing cu mine, haide în vacanță cu mine”. O să vezi că este o limită de vârstă maximă acolo.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Și minimul începe destul de devreme. Chiar dacă nu avem putere financiară ca adolescenți, avem părinți. Și după aceea avem această nouă piață, manosfera, care spune: „Și poți chiar și tu să faci asta, pentru că uite câți adolescenți multimilionari sunt”. Nu știu, vreo doi în România cred că. Da. No, acuma haideți toți, că puteți fi toți.
Dr. Mihail: Dar are legătură cu trendul ăsta „Get ready with me” sau n-are legătură? Adică e ceva care tot așa, poate să pară inofensiv, dar să devină toxic.
Sandra O’Connor: Da, pentru că te face să aparții și te face să simți că ai o conexiune cu persoana respectivă. Nu? Tu când stai să te uiți la cineva… Eu dacă mi-ar fi zis mie cineva în liceu: „Auzi, nu vrei tu să te uiți la una cum se machiază în fiecare dimineață măcar 20 de minute?” What?
Dr. Mihail: Mi-am dat seama de altceva. Cum ar fi să vină, exact când eram noi la liceu, să vină unul la mine și să zică: „Auzi, nu vrei mâine dimineață să vii acasă la mine să vezi cum mă îmbrac, cum mă spăl, cum mă machiez?”
Sandra O’Connor: Exact. Tu vezi cum devine normalitate o chestie care părea absolut aberantă, părea absolut absurdă, dar știi ce se întâmplă? Acuma îți dă subiect de discuție și îți dă apartenență. „Ai văzut-o pe Kelly?” „O da, da. Hai facem și noi așa”.
Dr. Mihail: „L-ai văzut pe Andrew?” „O da, păi facem și noi așa”. Așa. Care ar fi un scut aici? Să nu ne uităm la „Get ready with me”? Un scut aici ar fi…
Sandra O’Connor: …de câte ori avem oportunitatea de a o face, să vorbim cu adolescenții noștri despre tot ceea ce vedem că se schimbă în comportamentul lor, să avem curiozitate, să-i cunoaștem, să-i înțelegem, că noi nu suntem acolo să fim doar lideri de opinie și să fim mentori și să le arătăm direcția în viață. Suntem acolo și sunt…
Dr. Mihail: Cum abordăm discuția asta? Uite, de exemplu, dacă ai un adolescent în casă care a văzut trendul „Get ready with me” și face și el „Get ready with me”.
Sandra O’Connor: Păi, stau să vorbesc și să văd care-i spațiul, ce se întâmplă în viața lui, unde-i locul ăla. Eu am un adolescent care va fi imediat de 20 de ani. Le-am discutat toate chestiile astea, mă rog, ce a ajuns și pe la copilul meu a fost discutat și am zis: „Ok, cum vezi asta pe viitor? O vezi ca pe o direcție de carieră? Vrei să te…” Deci adolescenții vor cred că în proporție majoritară să se facă youtuberi sau vedete. E normal, e o parte biologică a adolescenței să vrei să fii văzut. Nu doar atât, dar chiar crezi că ești văzut de toți ceilalți. E ca și cum tu ai fi pe scenă și constant cineva ar avea atenția înspre tine. De aceea e și foarte greu să fii adolescent, pentru că te simți constant observat. Și atunci ce faci? Îți trebuie repere să știi eu cum funcționez, și să găsesc pe careva care să-mi arate cum să funcționez. Uite, ăsta-mi arată cum mă îmbrac, ăsta-mi arată cum mă machiez, ăsta-mi arată cum vorbesc, ăsta-mi arată cum să mă port, ăsta-mi arată cum să-mi fac eu maxilarul, să arate, nu știu, cum e la modă anul ăsta. Deci îți cauți repere foarte multe, și atunci dacă tu vrei să-ți înțelegi adolescentul, zici: „Băi, am văzut că-ți place chestia asta. Ce înseamnă pentru tine? Sau explică-mi că eu nu înțeleg”.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: „Zi-mi să înțeleg și explică-mi”.
Dr. Mihail: Ok, intri într-o discuție care o să fie practic… o să fie între voi doi… prilej de a crește… diferită, dar prilej de a înțelege, prilej de creștere și comunicare. Uite, eu am un băiat care împlinește nouă ani anul ăsta și care nu știu ce vrea acuma, BMW, CSL, nu mai știu ce vrea, și am discutat despre asta. Este foarte pasionat de mașini. Pare că e foarte vulnerabil în partea asta de „hai, self-made, du-te ia-ți 10 mașini”, că îi plac foarte mult. Noi avem discuțiile astea deja spre valoare umană. „Uite, de ce e atât de importantă o mașină, ți-o dorești tu? Ce-ți oferă? Îți place cum arată? Îți place puterea? Vrei să mergi repede? Avem limită de viteză în România”. Adică stau și vorbesc ca oamenii cu el. Dar gândește-te așa: dacă e un adolescent care e nerăbdător și are chef de viață și este plin de adrenalină, și pe de o parte îi pui Andrew Tate, cu super mașini, cu super boxing, cu bitches, cu looksmaxing, adică toată nebunia care îți place, și pe de altă parte sunt părinții lui boring care zic: „Hai să vorbim despre valori umane” – sună a TVR Cultural, știi? Cum facem TVR Cultural să fie cool? Asta e întrebarea. Adică să zică: „Mamă, ce șmecher să ai valori!”.
Sandra O’Connor: Tu îți cunoști copilul. Cum a ajuns copilul crescut de tine să fie în capătul ălălalt al lumii? Înseamnă că pe undeva s-a făcut o scindare, s-a făcut o separare foarte mare de interacțiune. Eu nu știu, n-am zis așa: „Hai să vorbim despre valorile umane”. Am zis: „Hai, bro, să vedem. Eu mai sus de Hyundai nu urc. Asta e max-ul. Vrei să-ți cumperi mașina, trebuie să ți-o faci. Dar vezi că ca să ți-o faci îți trebuie studii, îți trebuie facultate. Vrei să fii cineva, nu? Sau ce vrei să fii? Păi, vreau să fiu DJ. Păi, dă-mi voie să-ți explic. Să fii DJ… sunt trei în lume care-s tari și care merg. DJ-ii nu dorm noaptea. Ce faci? Vrei DJ la nunți? Nu”. Stau și vorbesc cu copilul. Și zice: „Păi nu, că nu vreau la nunți”. „Păi, dar dacă vrei, gândește-te, ăsta-i jobul tău până la 40-50 de ani. Hai că bagă încă… Uite, Guetta merge la un Untold. Vrei să mergem?” Zice: „Păi, ăla-i bătrân”. „A, deci nu vrei să fii DJ când ești bătrân”. Până la urmă a venit și a zis: „Bine, mă, mă fac și eu doctor ca tati”. Na, nu știu, dacă devine DJ, o să-i arăt podcastul ăsta. Dar poți vorbi cu copilul fără să fii boring. Noi nu trebuie să fim boring. Trebuie să-i cunoaștem ca să știm cum le vorbim. Altfel, cum le vorbim despre educație sexuală, cum le vorbim despre… Asta e educație emoțională. Eu să pot să-i vorbesc copilului despre manosferă înseamnă că eu pot să-i zic cum să se poarte într-o relație. Asta înseamnă că eu am disponibilitatea de a vorbi cu copilul meu. Îi dau voie să mă vadă și pe mine imperfect, și pe mine imperfectă. Îi dau voie să mă vadă că m-am certat odată cu partenerul meu și ne-am și împăcat.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Și e parte din această imperfecțiune a vieții în care el vede acolo un exemplu de cum să funcționeze. Dacă el e safe acolo, dacă e în siguranță, dacă e iubit, el n-are de ce să zică: „Ok, acuma am 18 ani, mă duc undeva complet opus”. Se duce, dar în explorare. Nu se duce să-și caute identitatea, că identitatea lui s-a clădit deja până la un punct. Pentru că dacă nu e clădită și nu a avut aceste discuții, dacă asta este primul contact pe care îl are, e posibil să fie unul violent și permanent sau aproape permanent.
Dr. Mihail: Da, da. E interesant. Uite, ca paranteză, e fiică-mea aia mai mare care a început să zică: „A, vreau să fac vlogging, să nu știu ce”. Și i-am zis: „Boss, vrei să faci vlogging? Îți iau cameră, îți dau tot ce știu, vii la studio să filmezi, dar lași școala. Trebuie să lași școala, efectiv pleci de la școală și vii și te faci vlogger și ai toată susținerea mea”. Și se uita așa și nu înțelegea (că știe că mai fac mișto, dar vorbeam serios cu lăsatul școlii pentru că e full-time job, adică nu prea ai cum, și aia o să iasă ridicol). „Lași școala, te las să pleci de la școală, îți promit, și vii și faci treaba asta”. A zis: „Tată, tu ești nebun? Ai luat-o razna? What?”. Și, mă rog, mi-a fost frică un pic la propunerea asta. Lasă…
Sandra O’Connor: Uite ce pot să-ți zic eu, că totuși lucrez de 26 de ani cu copii, cu adolescenți, și știi de câte ori au venit părinții și au zis: „Băi, mi-e groază, mi-e groază că copilul ăsta n-o să ajungă să facă nimic”. Veneau speriați, veneau în terapie. Ăștia-s ăia care veneau să spună în terapie, nu-i ziceau copilului. Toți, fără excepție, sunt oameni realizați, oameni faini, oameni cu care se vede că la un moment dat adultul a stat și a zis: „Păi, eu trebuie să mă implic. Chiar trebuie să mă implic. Am fost, dar pare că n-am fost suficient de implicat”.
Dr. Mihail: Mhm.
Sandra O’Connor: Și e atât de important să ne dăm seama că, măi, cât ne ia, cât ne ia din viața noastră să stăm și să vorbim cu un copil?
Dr. Mihail: Știi, uite, acum spre final mi-ar plăcea să facem… să ne adresăm la două posibile categorii de oameni care se uită și chiar au nevoie de informația asta. În primul rând, pentru adolescentul ăla care ne ascultă, care a ajuns aici și care dacă se uită la acest podcast înseamnă că deja a înțeles că ceva e putred acolo. Cum poate să iasă din zona asta? Dacă prietenii lui sunt în manosferă, dacă este loser și e incel dacă nu face toate lucrurile astea, dacă este prins deja în sectă, da, într-o adevărată sectă, o escrocherie, dacă e prins acolo, unde să caute ajutor? Cum să iasă de acolo? Fără să-și piardă valoarea, pentru că i-au însușit că alea sunt valorile lui. Da. Fără să-și piardă această valoare, să facă un transfer corect de valori. De unde să înceapă?
Sandra O’Connor: Păi, mai întâi iei pilula albastră. Glumesc. Ai ajutor. Întotdeauna când te găsești într-un punct de dificultate, te duci și ceri ajutor. Există acum terapie, consiliere școlară. Nu vrei să vorbești cu nimeni despre asta? Vrei tu să începi să înțelegi și să vezi lumea altfel? Există, exact la fel cum există site-uri de manosferă, există site-uri care vorbesc despre masculinitate sănătoasă pentru gameri mai ales. Deci sunt…
Dr. Mihail: Cum se cheamă, mi-ai zis? Îl urmăresc și eu.
Sandra O’Connor: Cred că Healthy Gamer GG, dacă nu… Healthy Gamer GG este un site foarte fain care este foarte bun pentru adolescenți.
Dr. Mihail: Și vorbește de psihologie, filozofie, introspecție, la granița de filozofie cu religie, spiritualitate. Foarte mișto.
Sandra O’Connor: Corect. Și sunt o mulțime de… Noi putem să avem… Dacă până și Lil Wayne a început să vorbească despre sănătate mintală, nu te-ai aștepta, nu? Adică Snoop Dogg vorbește despre sănătate mintală. El are programe de dezvoltare personală pentru copii, și-a dat seama când s-a născut fetița lui și copiii mai mici pe care îi are acum că e nevoie să lucreze la stima de sine. Adică să ne uităm să vedem că nu toți oamenii realizați sunt oameni care nu au principii și care nu cred în sănătatea mintală. Nu. Cum îl cheamă pe Varane? Varane a vorbit despre depresie. Raphaël Varane. Este Pedro Pascal, care acuma, for God’s sake, toată lumea îl știe, nu cred că e văzut mai puțin de un alfa. Nu? Sunt o mulțime de oameni valoroși în lumea aceasta, de bărbați valoroși în lumea aceasta care pot fi luați drept mentori. Da, self-made este un concept bun, atâta timp cât îți dai seama că și atunci când ești… tu ai ajuns undeva și tu singur ai făcut ceva, ești un simplu om.
Dr. Mihail: Hm.
Sandra O’Connor: Vei avea vulnerabilități. Parteneriatul ăla e important să te susțină în mod real și autentic. Adică chiar să fii acolo și tu când ai un moment de dificultate. Și atunci echitabilitatea în relație e foarte importantă. Să fii și tu o valoare pentru persoana cealaltă, nu doar o valoare prin ceea ce obții și prin ceea ce ai tehnic. Asta înseamnă validare externă. Dacă eu mă duc la sală, sunt valoros. Păi ce te faci dacă îți rupi un picior? Nu mai ești valoros? Dacă eu am bani sunt valoros. Ce te faci dacă se întâmplă ceva și nu mai ai bani? Ți s-a dus valoarea. Adică dacă valoarea ta în sine stă doar în ceea ce tu poți să ai sau să primești din exterior, acolo avem un mare pericol. Că șansa ca tu să pierzi măcar unul din aceste elemente e de 100%. Aș spune, arunc cu procentul ăsta. Și atunci, ce putem noi să le spunem celor care ascultă și zic: „bă, mi-e greu”, este că atâta timp cât ești deja parte dintr-un grup, n-o să te elimine nimeni. Adică îți garantez eu că nu sunteți toți alfa. E ok. Poți să fii beta asumat. În regulă. Dacă nu este gașca ta din copilărie cu care ești prieten și acum la 50-60 de ani și dacă sunt toți în mentalitatea asta, ți-aș zice: mai uită-te o dată la ei. Tu o să schimbi o grămadă de prieteni în viață. Tu poți să aduci acolo oameni care să fie pe lungimea ta de undă, care să te cunoască, care să te accepte așa cum ești. Și tribul nostru e important să ne accepte așa cum suntem. Nu să zică: „poți să fii parte din această gașcă dacă ai următoarele căsuțe bifate”. Și căsuțele bifate nu sunt „să fii un om bun, să ai bun simț, să te porți frumos cu ălalalt”, știi, să fie „bă, să ai bani, să te prezinți, să fii așa, nu știu, peste un standard”. Știi că atunci când te duci la parcuri de distracție și trebuie să treci peste o anumită înălțime, știi? Aici trebuie să treci prin cadrul ușii, să-ți zică: „atâta e brandul, atâta te măsurăm să vedem cât trebuie”. Ce faci? Pui o burtă, îți rupi un picior? Adică hai să fim coerenți și să ne gândim că relațiile dintre oameni sunt mult mai mult decât ce mașină ai, ce bani ai, ce se întâmplă cu tine, cine ești tu ca om e cel mai important.
Dr. Mihail: Super, super, super la obiect pentru cineva care poate este în acest cerc al manosferei și vrea să iasă. Ce le-ai recomanda părinților, care dacă au ajuns deja până în acest moment al episodului înseamnă că posibil ori sunt curioși și la ce să fie atenți în viitor și au înțeles că trebuie să meargă acum (adică nu trebuie să aștepți să vezi red flags. Te duci și vorbești cu copilul tău, îl cunoști, îi dai acele valori, că atunci când el are contact cu această manosferă, nu mai are loc unde să intre acele valori goale, pentru că le are pe alea mai pline, mai reale în el). Dar pentru părinții care poate au dat click pe acest podcast pentru că își recunosc copilul în această zonă a manosferei, ce să facă mai departe? Pentru că dacă nu deții limbajul codificat, nu deții acel slang, nu deții, nu înțelegi lucrurile, copilul n-o să te ia în serios. Ce să facă mai departe? Unde să… cum să se infiltreze ca să-și salveze copilul de acolo?
Sandra O’Connor: În momentul în care tu ai o pârghie de a face ceva, înseamnă că copilul este încă în contact cu tine. Există terapie, există cercuri de dezvoltare personală și pentru adolescenți. Nu e nimic greșit în a vrea să fii Iron Man, nu e nimic greșit în a vrea să fii într-un anumit punct din punct de vedere și financiar și fizic și… Dar e când îți amputezi partea emoțională, aia e greșit.
Dr. Mihail: Da. Un material care sper să ajute oameni și mă super bucur că am reușit să-l facem despre ce înseamnă această manosferă, care este o escrocherie care exploatează copii care, din păcate, din varii motive n-au niște valori foarte bine sădite, și fix în momentul de cea mai mare vulnerabilitate. Pentru mine, de exemplu, adolescența a fost cea mai grea perioadă din viața mea.
Sandra O’Connor: Și pentru mine. Cred că pentru toți oamenii adolescența e grea.
Dr. Mihail: Păi, dar e grea rău de tot.
Sandra O’Connor: Da.
Dr. Mihail: Adică nu se compară cum e acum. Acum e dans. Adică apar greutăți, dar ai cumva instrumente să le depășești, știi? Adică e ca și cum ai fi la sală și iei o bară grea, ai mușchi, te încordezi, ai ridicat-o, ai pus-o la loc, bang, ești șmecher. Față de o greutate care te strivește. Adolescența are natura asta de a te strivi pur și simplu, și n-ai instrumente. Ți-e rușine să le ceri părinților. Te simți singur, te simți abandonat, n-ai nicio speranță că vei reuși, te simți un beta încontinuu și ăla e momentul în care vin acești escroci, te agață de un abonament de 20 de euro și în schimb îți distrug psihicul, știi? Și mă bucur că avem acest manual cumva descriptiv al manosferei și așa un checklist pe care oamenii să-l recunoască. Fie că ești adolescent implicat, I feel you. Adică efectiv ești… Adică ce pot să zic e că trebuie să ai mare grijă. Acuma, acuma mă simt un pic stingher să vorbesc așa de față cu un psiholog clinician, dar ți-o pot zice din propria experiență. Adică, asta îți pot zice cam prin ce am trecut eu. Poate o să treci și tu prin asta, dar ce pot să zic e că o să treacă. Adică lucrurile o să treacă, o să crească într-un mod firesc. O să fie din ce în ce mai puțin greu până când n-o să mai devină greu. Și trebuie doar să fii atent într-adevăr pe unde navighezi. Și dacă ești aici, probabil că ești deja pe un drum bun. Dacă ai reușit să parcurgi acest podcast, să ne auzi, să ne înțelegi, înseamnă că yes, you made it. Ai reușit, o să iei un track bun și, da, îți mulțumesc foarte mult că ai venit și ne-ai povestit cu atâta pasiune despre manosferă.
Sandra O’Connor: Ce spuneai tu acuma, cred că putem sumariza într-o idee: știi când se joacă copiii și sunt scaunele alea muzicale în care întotdeauna se scoate câte un scaun? În adolescență ai senzația că o să rămâi fără scaun.
Dr. Mihail: Nu-i așa? E o iluzie? Sunt tot atâtea scaune.
Sandra O’Connor: Așa e. Pentru că sunt câți oameni trăiesc pe planeta asta, fiecare are un loc.
Dr. Mihail: Așa e.
Sandra O’Connor: Și ți se vinde iluzia asta că „hai repede că când te așezi nu mai este scaunul”. Nu e adevărat. Este scaun. Sunt câte scaune vrei tu. Nu-ți ia nimeni scaunul. Scaunul tău e acolo. Man-made, looksmaxing sau nu, tu o să ai un scaun. Și atunci, acolo e important să-ți dai seama: nu e tribul ăsta cel cu care te potrivești. Nu-i al tău, frate. Caută altul. Nu trebuie să aparții… O să ai timp să găsești la triburi câte vrei tu.
Dr. Mihail: O să ai un scaun, dar vedem dacă într-un Bentley sau în Logan. Nu, glumesc, glumesc. Ne permitem gluma asta pentru că suntem la final de podcast și am înțeles deja. Deci dacă ai râs, e bine. Ne-am obținut ce ne-am dorit din acest material despre manosferă. Sandra, mulțumesc din suflet.
Sandra O’Connor: Mulțumesc și eu de invitație. Și trebuie să găsim un alt subiect. Da. E al doilea podcast pe care îl avem acum. Trebuie să ne gândim la un alt subiect pe care să-l abordăm poate spre finalul anului.
Dr. Mihail: Ne gândim.
Sandra O’Connor: Ne gândim. Bine, mulțumesc mult.
Dr. Mihail: Da, îți mulțumesc ție că ai rămas până aici. Dacă ai să ne povestești ceva din zona manosferei, te rog scrie-mi, povestește-mi. Dacă vrei să-mi povestești cum ai ieșit din manosferă, scrie-mi, povestește-mi despre asta. Sunt curios să aud aceste lucruri. Dacă ai întrebări, scrie-le jos în comentarii. Mulțumesc UniCredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul „Boabe de cunoaștere” și prin asta sprijină aceste inițiative educative. Ciao! Pa!
