Dr. Mihail: Omule, te salut! Eu sunt doctor Mihail și astăzi la „Boabe de Cunoaștere” vorbim despre relații abuzive. În România, peste 600 de cazuri de violență domestică au fost raportate oficial doar anul trecut, dar știm cu toții că cifrele reale sunt mult mai mari, pentru că cele mai multe dintre femei nu vorbesc despre asta. Iar realitatea nu-i ocolește nici pe adolescenți. Generațiile Z și Alfa raportează niveluri îngrijorătoare de abuz emoțional, digital și fizic în cuplurile lor.
Iar astăzi vorbim despre abuz. Nu doar despre abuz fizic, ci vorbim și despre abuz emoțional, verbal și psihologic, despre controlul în relații, despre manipulare, despre vinovăție și despre acel tip de violență care nu lasă vânătăi pe piele, dar lasă răni adânci în suflet. Facem, deci, diferențierea între ce este normal într-o relație, ce este o ceartă normală, obișnuită, cum arată o relație normală față de relațiile perfecte pe care le vedem în social media și când lucrurile, lent, devin anormale, periculoase și trebuie abordate corect. După episodul pe care l-am avut cu Sara Almadani, am primit sute de mesaje de la voi, așa că am înțeles că este nevoie de mai mult decât un dialog pe tema asta. Avem nevoie de claritate, avem nevoie de educație, de știință relațională și despre asta vorbim astăzi.
Sandra, bine ai venit la „Boabe de Cunoaștere”!
Dr. Sandra O’Conner: Bine te-am găsit!
Dr. Mihail: Vorbim despre relații abuzive și ne dăm seama cu toții… e un subiect pe care nici măcar nu trebuie să-l prezint sau a cărui importanță nu mai trebuie să o prezentăm. Avem din ce în ce mai multe probleme în relațiile din jurul nostru.
Dr. Sandra O’Conner: Cred că sunt mai vizibile, nu cred că avem din ce în ce mai multe probleme. Cred că acum, cu social media, cu capacitatea de a ajunge la cât mai multe informații, problemele care există – uneori într-o nișă de normalitate, uneori în afara acestei nișe de normalitate – în relațiile noastre sunt vizibile. Și această vizibilitate ne face să avem o suprareacție, poate, la faptul că relațiile au și probleme și că relațiile au mai multe tipuri de probleme, din care unele duc înspre abuz.
Dr. Mihail: Ce înseamnă, hai să definim de la început, o relație abuzivă? Cum ne dăm seama? Și în contextul de astăzi, ne interesează probabil pe majoritatea dintre noi cum ne dăm seama că o relație este abuzivă? Care sunt semnele unei relații abuzive față de o relație în care ne certăm din când în când, în mod normal?
Dr. Sandra O’Conner: Distincția este foarte simplă. O relație conflictuală nu este în mod obligatoriu o relație abuzivă. Iar ceea ce distinge între o relație conflictuală și una abuzivă este raportul de putere. Într-o relație abuzivă există întotdeauna un factor dominator, ceea ce înseamnă că cineva în acea relație, în general abuzatorul, încearcă să fie într-o poziție de putere asupra partenerului și de control.
Dr. Mihail: Ce înseamnă „raport de putere”? Adică, dă-mi un exemplu de o diferență în raportul ăsta de putere.
Dr. Sandra O’Conner: Simți că ești într-o relație în care celălalt are rolul de dominator. Asta înseamnă că nu poți să te exprimi întotdeauna autentic, că îți este teamă poate să vorbești, îți este teamă să faci anumite alegeri care sunt autentice și se duc înspre nevoile tale personale. Îți poate fi restricționat modul în care tu interacționezi cu ceilalți și atunci există un control pe care îl manifestă celălalt, întâi subtil și după aceea din ce în ce mai accentuat, asupra modului în care tu funcționezi în lumea ta.
Dr. Mihail: Ok, deci încerci să fii… adică nu mai poți fi tu autentic. Te gândești din ce în ce mai mult la cum să te comporți ca să nu-l deranjezi pe celălalt, ca să nu fii criticat și să nu-i greșești.
Dr. Sandra O’Conner: Pentru că modul în care tu funcționezi, de la un punct, începe să se simtă că este un mod greșit. Și din punctul acela, tu stai și încerci să protejezi emoțiile celuilalt, să protejezi relația. Ești într-o continuă muncă de vindecare și de solidificare a relației, în care simți că ești din ce în ce mai neadecvat și că celălalt trebuie să-ți spună cum să fii, să-ți dicteze cum să fii, pentru ca tu să nu fii abandonat sau pentru ca tu să poți să primești iubirea atunci când o meriți.
Dr. Mihail: Aha, ok. Dar totuși, în relații, uneori, ăsta este și sensul, că stai foarte mult cu celălalt, îl observi, ai o altă perspectivă și ajungi să corectezi anumite lucruri, nu? Adică ajungem în relații, la nivel de sfaturi sau rugăminți, să-l corectăm poate pe celălalt și să ne corectăm și noi pe noi înșine. Știi de ce te întreb asta? Pentru că dacă cineva care ascultă acum discuția asta ar putea-o interpreta într-un mod greșit, în care să zică: „Auzi, eu sunt cum sunt, ia-mă așa cum sunt. Nu mă modific în niciun fel pentru tine.” Și atunci dispare orice fel de efort de a crea o relație. Ori mă iei așa cum sunt, cu toate bunele și relele, sau nu mai am o relație. Și e posibil ca unii oameni să nu aibă o relație fix din cauza acestei abordări.
Dr. Sandra O’Conner: Oricum, marja noastră de capacitate de a modifica ceea ce suntem este mică. Noi putem schimba comportamente. De la o anumită vârstă, este foarte greu să ne schimbăm în esență, din punct de vedere al valorilor pe care noi le-am adoptat.
Dr. Mihail: Așa este, da. Adică e greu, trebuie să-ți redefinești tot sistemul de valori.
Dr. Sandra O’Conner: Nu e imposibil, se întâmplă, dar pentru a-ți redefini tot sistemul de valori e în genere nevoie de un eveniment care să determine asta, și nu de o persoană. Noi nu ne schimbăm pentru alți oameni. Și atunci, ceea ce putem modifica pentru a avea o relație funcțională este comportamentul, nu valorile. Eu nu voi putea să accept la un om faptul că are valori complet diferite de ale mele. Voi putea în perioada de îndrăgostire, de euforie, de honeymoon stage, după care toate chestiile astea despre care am zis „nu contează, trecem peste” vor începe să aibă o proporție din ce în ce mai mare. Și atunci, dacă noi nu am reușit să creștem în relație comportamental, să sudăm puțin partea de funcționalitate, faptul că are un ditamai dulapul roșu în mijlocul sufrageriei, la un moment dat mă va deranja.
Dr. Mihail: Asta e foarte important, pentru că din ce-mi dau seama din ceea ce spui, înseamnă că primul pas către o relație abuzivă este fix acest mare compromis pe care îl faci atunci când te îndrăgostești de cineva care are valori diferite de ale tale.
Dr. Sandra O’Conner: Are potențial. Asta spui: „Are potențial”. Când te îndrăgostești de potențial… Ar putea să fie… că nu e niciodată definitoriu, pentru că sunt subiective relațiile, dar atunci când simți că are potențial, poate să fie primul tău steag roșu.
Dr. Mihail: Ce înseamnă „potențial”? Explică.
Dr. Sandra O’Conner: „Dacă va lucra puțin la chestia asta, dacă va fi mai înalt, dacă va fi mai cizelat, dacă va fi mai… are potențial, dar trebuie.” Dar nu așa cum este. Așa cum este acum, acest partener, în șase luni de zile nu aș fi mulțumit în această relație. Dar dacă se schimbă și reușește să facă compromisuri, atunci este un partener adecvat. Și atunci trebuie să fim foarte atenți cu acest „potențial”.
Dr. Mihail: Și care e opusul? Deci, dacă mă gândesc din start că partenerul ăsta are potențial, nu este unde ar trebui, dar poate să ajungă acolo, e steag roșu. Care e opusul? Adică, ce ar trebui să simt atunci ca să nu am acest steag roșu când întâlnesc prima dată un partener?
Dr. Sandra O’Conner: Aș face o mică paranteză aici. Este foarte greu să intrăm în iubire romantică de durată dacă nu există un mic grad de toxicitate la început. Din păcate pentru toată omenirea, deoarece tot sistemul nostru relațional este clădit de modul în care noi am trăit, de modul în care noi am fost expuși la familie și la relații pe care le-am perceput până atunci. Și dacă nu am avut această excepție, care e utopică și imposibilă, de a vedea doar relații funcționale și de a trăi doar cu relații perfect funcționale, există un anumit dram de toxicitate care pentru noi va fi normalitatea. Și atunci, fluturașii în stomac și faptul că te îndrăgostești va fi automat înspre cineva care îți aduce și nivelul de toxicitate cu care ai fost obișnuit.
Dr. Mihail: Scade nivelul ăsta de toxicitate de la generație la alta sau crește, din contră? Pentru că, în mod normal, te gândești că, cu atât de multe… Aici vreau doar să facem o paranteză și revenim la ce înseamnă o relație normală. Dar mi se pare curios faptul că avem din ce în ce mai mult acces la psihologie, la cărți de educație personală, dar generațiile noi, Gen Z și Gen Alfa, par că tind să recunoască din ce în ce mai multe relații abuzive, toxice în jurul lor și par să aibă o problemă de relaționare unii cu alții. Cum se împacă această abundență de cunoștințe, totuși, cu creșterea acestui nivel de disfuncționalitate în relații?
Dr. Sandra O’Conner: Este o mare diferență între teorie și practică, după cum știi și tu, și nu toată teoria se aplică în practica noastră personală. E un grad de toxicitate… este imposibil de eliminat în relație, pentru că noi toți avem un anumit grad de narcisism, un anumit grad de toxicitate, pentru că trăim într-o societate… Fără un anumit grad de narcisism, n-am putea să ne facem apartenența la trib, care e foarte importantă în adolescență. Deci, e normal să avem un grad de narcisism.
Dr. Mihail: OK, e o remarcă importantă, vizavi și de podcastul pe care l-am avut cu Sara Almadani, în care am vorbit despre narcisism. Dar există, deci… narcisismul, să înțeleg că este un spectru și un pic de narcisism e normal să avem?
Dr. Sandra O’Conner: Adică ne place… iubire de sine. Nu vorbim atât de mult de iubirea de sine. O iubire de sine care ne securizează foarte bine limitele personale va avea la un moment dat un anumit grad de, hai să spunem, egoism perceput, în care noi o să ne alegem pe noi în defavoarea celorlalți. Dar atâta timp cât „în defavoarea celorlalți” nu înseamnă că alegerea mea de a mă alege pe mine însumi îți face rău ție, atunci nu este o trăsătură narcisică pe care, poate, uneori o s-o și manifest în relații. Este imposibil. O s-o manifești față de copii, uneori o să o manifești față de parteneri. Este normal să se manifeste, până în momentul în care această trăsătură nu se manifestă suficient de des încât să înceapă să-i facă rău celuilalt și vedem că o facem repetitiv, vedem că o facem ciclic și vedem că o facem constant. Nu este o formă de abuz. O formă de abuz este atunci când ceva începe să se transforme într-un comportament repetitiv, care e ca o picătură chinezească: începe să erodeze, să dăuneze, să facă rău și să distrugă, mai repede sau mai încet, dar cu certitudine.
Dr. Mihail: Acum, revenind la ce ai spus… Ai spus că „acel partener are potențial” e un steag roșu. Când nu e un steag roșu? Cum ar trebui să înceapă o relație fără să am acel steag roșu?
Dr. Sandra O’Conner: În momentul în care simți că există partea de atracție, care este importantă – și asta o subliniez pentru că aud atât de des acum în cabinet, în conferințe, peste tot, oameni care zic: „O să mă duc împotriva atracției și o să mă duc acolo unde este liniștea de la început.” Nu, că citești în toate articolele posibile că trebuie să-ți liniștească sistemul nervos. Da, frate, dar nu de la început! Adică, nu atunci când stai și sistemul tău nervos nu mișcă o undă și tu stai și zici: „Măi, uite, ăsta este, n-are niciun steag roșu. Ăsta e partenerul meu, de-aici clădim.” Nu poți clădi fără dramul ăla micuț de „mi-am găsit potențialul de persoană”. Deci, va fi un pic partea de potențial, dar după aceea treci repede la o suprapunere a valorilor, ca să vezi dacă avem suficiente elemente comune încât noi să putem trăi și fără potențialul ăsta, să găsim lucruri mai bune în alte părți, să creștem și să dezvoltăm în alte direcții. Pentru că dacă potențialul ăsta este o chestie esențială, vitală pentru funcționarea relației pe viitor, atunci nu… intrăm noi deja într-o poziție de putere din start, pentru că noi îl evaluăm pe celălalt și zicem: „Nu este up to par, nu este încă la standardul meu de relație. Trebuie să-și schimbe un pic valorile astea, că nu ne potrivim cu ele.”
Dr. Mihail: Deci, să n-ai niciun steag roșu, și ăla e un steag roșu, de fapt. Trebuie să fie un pic… adică, nu un pic, trebuie să… E bine să te îndrăgostești. Ce înțeleg eu este, și asta ar fi o abordare sănătoasă, că atunci când te îndrăgostești de cineva, să știi că te-ai îndrăgostit nu înseamnă că e partenerul tău pe viață. Când dragostea se mai domolește, trebuie să alegi dacă rămâne doar o îndrăgosteală și se termină cu ea, sau dacă se transformă într-o relație pe termen lung, atunci când aveți valori comune. Cum ai spus tu, omul poate să-și schimbe comportamentul, dar nu poate să-și mai schimbe valorile. Poți să ne dai niște diferențe de valori, ca să înțelegem concret ce înseamnă o diferențiere în valorile a două persoane?
Dr. Sandra O’Conner: Uite, de exemplu, factorul de libertate. Îl putem vedea diferit. Unii văd libertatea în a putea să aibă timp personal și spațiu personal cu sine, și spațiu personal cu prietenii, cu familia, în care nu vor să divizeze și să împartă întotdeauna acest spațiu. Sunt oameni care nu comunică atât de des, mai ales acum că există telefoane, social media, o mulțime de maniere de comunicare. Sunt oameni care au o comunicare ceva mai reținută și mai restricționată. Și atunci, unul dintre lucrurile care pot fi schimbate și sunt sănătoase este tipul de comunicare și modul în care noi ne petrecem libertatea, în care zicem: „Uite, aici e cercul meu, aici e cercul tău, le suprapunem, facem o diagramă Venn și vedem în centru cum putem noi să ne ajustăm comunicarea asta, încât să nu mă simt nici eu respins și să nu te simți nici tu sufocat.” Pe unde ajustăm, unde pot să am și eu spațiu, unde e nevoie de spațiul tău non-negociabil… Noi avem niște non-negociabile și atunci trebuie să putem să ne discutăm non-negociabilele și să vedem dacă sunt ele compatibile.
În schimb, dacă tu trăiești într-o mentalitate în care, bărbat fiind, să spunem, ai văzut că femeia trebuie să aibă un anumit rol de funcționalitate în familie și asta aștepți și de la partenera ta, atunci diagramele astea Venn vor fi: „Eu am nevoie ca tu să renunți la libertatea ta, pentru că eu o văd ca pe o libertate nesănătoasă, și să te pliezi, să intri cu tot cu Venn-diagramul în bulina mea.” Și atunci tu vii în bulina mea și doar diagrama asta mai este în relație. Partea ta de bulină este anulată, nu poate să existe. Sau, din când în când, o să fiu generos și o să te mai las și o seară cu fetele. Sau invers, dacă femeia a văzut că bărbatul trebuie să fie un provider puternic, o să pună această nevoie de masculinitate toxică asupra partenerului și i se va părea constant că nu se ridică la nivelul standardului și va face exact același lucru: îl va împinge în bulina lui complet, dar din când în când va zice: „Păi, numai tu trebuie să contribui la partea asta dintre bulinele noastre, pentru că tu ești responsabil de…”. Și atunci, asta e foarte greu să se schimbe dacă valorile celor doi nu sunt similare.
Dr. Mihail: Perfect. Și vezi aceste diferențe de valori, zici „OK, lasă, o să-l educ eu în timp”. E posibil să ai dificultăți cu asta, pentru că odată ce ai acele valori, rămâi cu ele. Și pe lângă ce ai povestit acum, cred că există și multe alte valori pe care le avem în felul în care vedem lumea, în felul în care percepem lucrurile din jurul nostru, care sunt mult mai greu de granulat și de povestit, dar le simți. În momentul în care simți că diferă valorile acelea, trebuie să-ți dai seama că o să fie greu. Pe de altă parte, cred că atunci când întâlnești o persoană care are valori foarte asemănătoare cu ale tale sau foarte compatibile cu ale tale, de fapt atunci se instalează acea liniște, nu? Acea liniște că ești cu persoana potrivită. N-ai nevoie de dovezi, n-ai nevoie de poze, n-ai nevoie de justificări. Simți, pur și simplu o simți când discuți cu ea seara la un ceai, după o zi grea, simți că este persoana cu care te înțelegi.
Dr. Sandra O’Conner: Aici, al doilea steag roșu. Atunci când simți chestia asta, trebuie să nu vină în completarea unui ciclu de abuz. Deci, s-o simți fără să fie partea în care ne-am certat atât de tare încât am trecut prin stadiile astea de ciclu abuziv și acum, când este acalmia, simt „vai, ce bine mă înțelegi acum!”. Deci, trebuie să simți că și atunci când persoana asta te irită, te enervează, vă mai certați, aveți conflicte, nu te simți abuzat, nu te simți restricționat, nu te simți amenințat, nu simți frică sau vinovăție excesivă raportat la relația cu persoana aceasta.
Dr. Mihail: Hai să… am definit relația abuzivă. Mi-ar plăcea să intrăm acum un pic în amănunte și să vorbim despre tipurile de abuz, pentru că înțelegem deja că abuzul nu este doar fizic.
Dr. Sandra O’Conner: Abuz fizic, abuz emoțional, abuz sexual, abuz economic și abuz, mai nou, virtual.
Dr. Mihail: Virtual, da. Ce-i abuzul virtual?
Dr. Sandra O’Conner: Control al telefonului, control al paginii de social media, stalking, o manieră în care cineva își exercită puterea printr-un control excesiv al activității noastre online. Adesea cerând… nu știu dacă ai văzut așa, și asta poate să fie oarecum abuziv, dar unii o văd ca pe o formă de iubire: „Ionică și Ionela” – profil de social media împreună, în care tu scrii și nu știi cu cine vorbești. Și asta este o formă de control într-o relație de codependență. Îmi pare rău tuturor celor apropiați care aveți astfel de conturi, asta e realitatea.
Dr. Mihail: Am văzut oameni mai în vârstă care probabil că au… Adică am văzut genul acesta de profil la oameni mai în vârstă, care cred că e diferit, e un fel de profil de familie.
Dr. Sandra O’Conner: Exact. E diferit la cineva de 20-30-40 de ani, e diferit la cineva care este deja 40 plus și pur și simplu nu are energia mentală să stea și să navigheze atât de mult și atunci toți sunt într-un mesaj unde deja partea de romantizare a relațiilor poate că s-a dus și nu mai este necesară. Și am văzut asta și la influenceri, influenceri mari și de la noi și din afara țării, unde poate fi o formă de business.
Dr. Mihail: Dacă ai un cont comun în care vă afișați vacanțele, lucrurile pe care le faceți, poate fi o formă de business sau acolo aveți ceva… și e sănătoasă dacă e o formă de business?
Dr. Sandra O’Conner: Depinde cum o definim. Dacă o definim… Păi, dacă relația mea este o relație pe care eu am s-o mediatizez și zic: „Iubi dragă, uite, nu ne facem noi un cont ca formă de business, care să fie public și care să fie acolo într-o anumită dinamică și care va trebui să aibă întotdeauna un anumit aspect?”, că doar eu clar n-o să vorbesc seara când ne certăm noi la Netflix pe cine știe ce tâmpenie care nu era relevantă. Ceea ce înseamnă că noi o să avem aici contul-mască, care ne va reprezenta pe amândoi cât suntem de minunați. Deci, dacă noi împreună nu facem ceva și acel cont „Ionică și Ionela descoperim Parisul” nu-i dă omului posibilitatea să vadă o explorare care nu are de-a face cu relația, de fapt, ci cu un parcurs comun pe care îl au acești oameni, toate acele conturi au o componentă toxică destul de serioasă care o să saboteze relația propriu-zisă.
Dr. Mihail: Și pentru că creierul tău vede constant diferența între ce afișezi pe acele conturi și realitatea…
Dr. Sandra O’Conner: Relația e… e oare și obligativitatea de a-ți mediatiza relația?
Dr. Mihail: Cred că… o obligativitate de a-ți mediatiza relația constant frumoasă.
Dr. Sandra O’Conner: E și asta o… constant, pur și simplu, că dacă este un business, noi știm, cei care suntem în mediul online, că dacă este un business, tu, datorită algoritmului, ai obligativitatea de a posta cu o anumită frecvență. Ceea ce înseamnă că tu ești obligat practic să postezi despre relația ta cel puțin de, hai să spunem, trei ori pe săptămână dacă vrei să ai vizibilitate. Păi, asta pune un stres enorm, pentru că te duce din autenticitate înspre o structurare care îți dezumanizează relația, o transformă într-un business. E nesănătos pentru relație.
Dr. Mihail: Deci, probabil că dacă vrei să ai un cont comun de social media în scop de business, trebuie să-l păstrezi doar business. Adică păstrezi business-ul acolo și-ți vezi de viața ta, îl dai unei echipe să se ocupe de el.
Dr. Sandra O’Conner: Da, da. Și uite, am avut un podcast chiar săptămâna trecută cu Mihnea Măruță, unde am vorbit despre identitatea virtuală și cum există acest paradox al identității, în care noi ne construim, cum spune el, din cioburi virtuale această statuie care este identitatea noastră virtuală, unde facem un efort constant să adunăm lucrurile frumoase și facem un efort constant să le ascundem pe alea urâte. Adică, e greu să faci asta cu tine însuți, dar este și mai greu când o faci într-o relație, în care tot ce este urât sau tot ce este, poate, normalul unei relații, tu ascunzi cu premeditare, să arăți doar ce e frumos.
Dr. Mihail: E foarte greu și gândește-te, și asta cred că e important, pentru că noi într-o relație oricum suntem indivizi. Când noi vorbim despre noi în social media – și social media joacă un rol covârșitor în modul în care noi ne conturăm acum relațiile, cel puțin Gen Z și Gen Alfa – eu, ca individ, în social media pot să-mi permit să vorbesc despre fisurile mele. Eu chiar o fac adesea. Vorbesc despre „asta e o parte proastă, la asta lucrez, la asta nu lucrez”. Chiar dacă sunt un profesionist în domeniul sănătății mintale, eu o să vorbesc despre factorul de umanitate. Dar într-o relație, eu nu pot să-mi asum puterea de a vorbi despre fisurile relaționale sau despre fisurile celuilalt. Am nevoie de acceptul lui, pentru că eu postez și aș vorbi dintr-o perspectivă subiectivă în care eu invalidez, practic, și invadez spațiul de intimitate și vulnerabilitate al celuilalt. Și atunci, eu nu văd, ca specialist, o manieră în care ar putea fi posibil fără ca doi oameni să fie extrem de asumați. Și atunci ar exista niște fisuri și niște încălcări ale vulnerabilității celuilalt.
Dr. Mihail: Ok, deci… e foarte greu să vorbești despre fisurile relației în digital. Se și înțelege de ce. Și înseamnă că suntem predispuși cumva a ne arăta doar ce e frumos într-o relație și atunci asta poate să fie una dintre aceste distorsiuni la care tinerii în ziua de azi sunt predispuși, nu-i așa? Pentru că tinerii rareori declară că au fost victimele unui abuz. 77% recunosc comportamente abuzive în alte cupluri. Le e greu să vadă abuz la ei în relație, dar văd abuz foarte bine în alte relații, acolo unde el nu există. Și tocmai pentru că ne este foarte greu să vorbim despre fisurile unei relații în social media, suntem predispuși în a vedea doar relații perfecte, constant, în fiecare zi în feed și să le comparăm cu propria noastră relație.
Dr. Sandra O’Conner: Așa este. Cu toate că noi, cumva, involuntar, căutăm să le găsim pe alea care nu funcționează. De aceea, ergo, tot cancanul care vine și se face o foarte, foarte mare tevatură pe tema tuturor relațiilor care ajung cumva cu disfuncția în mediul public. Pentru că noi avem o trăsătură ca oameni, se numește biasul persoanei a treia, în care nouă nu ni se poate întâmpla niciodată.
Dr. Mihail: Și întorcându-mă și la anii tinereții mele, știu că de câte ori mergeam cu prietenii într-o excursie și vedeam că o dau de gard cu relația, ziceam: „Ce buni suntem noi, super! Uite ce relații am eu!” – relații care sunt de 20 de ani în urmă și evident nu erau atât de bune, că nu sunt acum cu mine. Dar noi, în momentul în care vedem un eșec, nu ne uităm care sunt acele puncte din eșec pe care ar trebui eu să le evit ca să nu ajung în această situație, ci mă uit și zic: „Măi, dar ce bine sunt eu! Eu nu am cum să ajung în această situație!” și încep să blamez victima.
Dr. Sandra O’Conner: Victima fiind relația respectivă sau cineva din acea relație. Nu se știe. În genere, într-o relație de codependență în care nu există un abuzator principal, se schimbă rolul. Fiecare om devine abuzatorul celuilalt.
Dr. Mihail: Dorința asta… e cumva sinonimă cu „să moară capra vecinului”, nu? Și faptul că te uiți peste gard și vezi că acolo este mai murdar și asta îți dă oarecare satisfacție… Această comparație e un reflex probabil uman, normal, nu? În a te uita la celălalt și a simți o satisfacție pe care și eu recunosc că o simt uneori și mă face totuși să mă simt vinovat sau mă face să mă întreb de ce simt o satisfacție când văd că alții se ceartă. Pentru că mă compar cu relația mea și-mi dau seama că relația mea totuși nu e așa, adică nu ne certăm de față cu alții, să zicem, sau pe probleme atât de mici pe cum le văd acolo. E un lucru normal ăsta sau e ceva la ce ar trebui să lucrez eu, de exemplu, personal?
Dr. Sandra O’Conner: Păi, cum spuneam, noi avem un fel de dezumanizare a relației, în special în social media, pentru că avem tendința să vedem că ceilalți postează adesea momentele frumoase și noi doar pe acestea le vedem. Și atunci este o normalizare, inclusiv a disfuncțiilor din relațiile noastre, atunci când vedem că există relații care nu merg bine. Este un fel de normalizare în care noi, comparativ, zicem: „Ok, în primul rând, o să-mi dau bifa de normal. E normal, uite, și alții se ceartă.” Și după aceea o să-mi dau bifa de „Păi, dar noi suntem mai bine!”. De ce? Pentru că în social media nu ajunge relația în care oamenii s-au certat pentru că au lăsat două căni pe mobilă și s-au certat două ore pentru acele două căni pe mobilă, ci este ceva care e foarte grav, care a ajuns deja într-un stadiu care este preluat și distribuit adesea de către ceilalți. Dacă te uiți la celebrități, în momentul în care tu vezi ceva pe social media, este post-despărțire. Nu vezi procesul. Foarte rar. În România, cu atât mai puțin, sau în zona noastră europeană, în care e atât de scrutinizată viața noastră publică. Dar la noi, în genere, tu vezi partea de abuz doar atunci când cineva a luat deja o decizie. Și asta e normal, nu? Pentru că ți-e teamă și de abuzator, nu prea postezi ceea ce se întâmplă pe social media, dar asta îți ia și posibilitatea de a vedea ce înseamnă normal în disfuncție, ce înseamnă normal în conflict, faptul că este o normalitate în a avea conflicte, că este o normalitate în a vrea uneori să-l împachetezi pe celălalt și să-l trimiți de unde l-ai luat sau de unde a venit singur. Asta este o parte a normalității.