Cum să recunoști o relație abuzivă și să ieși din ea | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Sandra O’Conner

18.6.2025

Abuzul nu înseamnă doar violență fizică. Manipularea, umilirea repetată sau controlul ascuns sub masca iubirii sunt tot forme de abuz.

În acest episod, vorbim cu Dr. Sandra O’Conner, psiholog clinician, despre ce înseamnă cu adevărat o relație abuzivă și cum o putem recunoaște. Vorbim despre abuzul emoțional, fizic, sexual, economic și digital, dar și despre gelozie, narcisism, manipulare (gaslighting), trauma bonding și mecanismele psihologice care le susțin.

Avem nevoie, în România, de mai mult dialog public despre relații toxice, de soluții și recomandări sănătoase, validate științific. Pentru adolescenți, pentru părinți, pentru toți cei care au trecut printr-o relație abuzivă sau vor să înțeleagă cum arată una.

📞 HELPLINE: 0800 500 333 – linie telefonică destinată victimelor violenței domestice. Acest serviciu este asigurat 24/24 ore, 7/7 zile. Numărul este apelabil gratuit din orice rețea cu acoperire națională.

Material susținut de UniCredit Bank.

Project manager: Claudiu Enescu
Video editor: Cătălin Constantin
Social media manager: Vlad Ionescu
Video production: Creative Cat

Dr. Mihail: Omule, te salut! Eu sunt doctor Mihail și astăzi la „Boabe de Cunoaștere” vorbim despre relații abuzive. În România, peste 600 de cazuri de violență domestică au fost raportate oficial doar anul trecut, dar știm cu toții că cifrele reale sunt mult mai mari, pentru că cele mai multe dintre femei nu vorbesc despre asta. Iar realitatea nu-i ocolește nici pe adolescenți. Generațiile Z și Alfa raportează niveluri îngrijorătoare de abuz emoțional, digital și fizic în cuplurile lor.

Iar astăzi vorbim despre abuz. Nu doar despre abuz fizic, ci vorbim și despre abuz emoțional, verbal și psihologic, despre controlul în relații, despre manipulare, despre vinovăție și despre acel tip de violență care nu lasă vânătăi pe piele, dar lasă răni adânci în suflet. Facem, deci, diferențierea între ce este normal într-o relație, ce este o ceartă normală, obișnuită, cum arată o relație normală față de relațiile perfecte pe care le vedem în social media și când lucrurile, lent, devin anormale, periculoase și trebuie abordate corect. După episodul pe care l-am avut cu Sara Almadani, am primit sute de mesaje de la voi, așa că am înțeles că este nevoie de mai mult decât un dialog pe tema asta. Avem nevoie de claritate, avem nevoie de educație, de știință relațională și despre asta vorbim astăzi.

Sandra, bine ai venit la „Boabe de Cunoaștere”!

Dr. Sandra O’Conner: Bine te-am găsit!

Dr. Mihail: Vorbim despre relații abuzive și ne dăm seama cu toții… e un subiect pe care nici măcar nu trebuie să-l prezint sau a cărui importanță nu mai trebuie să o prezentăm. Avem din ce în ce mai multe probleme în relațiile din jurul nostru.

Dr. Sandra O’Conner: Cred că sunt mai vizibile, nu cred că avem din ce în ce mai multe probleme. Cred că acum, cu social media, cu capacitatea de a ajunge la cât mai multe informații, problemele care există – uneori într-o nișă de normalitate, uneori în afara acestei nișe de normalitate – în relațiile noastre sunt vizibile. Și această vizibilitate ne face să avem o suprareacție, poate, la faptul că relațiile au și probleme și că relațiile au mai multe tipuri de probleme, din care unele duc înspre abuz.

Dr. Mihail: Ce înseamnă, hai să definim de la început, o relație abuzivă? Cum ne dăm seama? Și în contextul de astăzi, ne interesează probabil pe majoritatea dintre noi cum ne dăm seama că o relație este abuzivă? Care sunt semnele unei relații abuzive față de o relație în care ne certăm din când în când, în mod normal?

Dr. Sandra O’Conner: Distincția este foarte simplă. O relație conflictuală nu este în mod obligatoriu o relație abuzivă. Iar ceea ce distinge între o relație conflictuală și una abuzivă este raportul de putere. Într-o relație abuzivă există întotdeauna un factor dominator, ceea ce înseamnă că cineva în acea relație, în general abuzatorul, încearcă să fie într-o poziție de putere asupra partenerului și de control.

Dr. Mihail: Ce înseamnă „raport de putere”? Adică, dă-mi un exemplu de o diferență în raportul ăsta de putere.

Dr. Sandra O’Conner: Simți că ești într-o relație în care celălalt are rolul de dominator. Asta înseamnă că nu poți să te exprimi întotdeauna autentic, că îți este teamă poate să vorbești, îți este teamă să faci anumite alegeri care sunt autentice și se duc înspre nevoile tale personale. Îți poate fi restricționat modul în care tu interacționezi cu ceilalți și atunci există un control pe care îl manifestă celălalt, întâi subtil și după aceea din ce în ce mai accentuat, asupra modului în care tu funcționezi în lumea ta.

Dr. Mihail: Ok, deci încerci să fii… adică nu mai poți fi tu autentic. Te gândești din ce în ce mai mult la cum să te comporți ca să nu-l deranjezi pe celălalt, ca să nu fii criticat și să nu-i greșești.

Dr. Sandra O’Conner: Pentru că modul în care tu funcționezi, de la un punct, începe să se simtă că este un mod greșit. Și din punctul acela, tu stai și încerci să protejezi emoțiile celuilalt, să protejezi relația. Ești într-o continuă muncă de vindecare și de solidificare a relației, în care simți că ești din ce în ce mai neadecvat și că celălalt trebuie să-ți spună cum să fii, să-ți dicteze cum să fii, pentru ca tu să nu fii abandonat sau pentru ca tu să poți să primești iubirea atunci când o meriți.

Dr. Mihail: Aha, ok. Dar totuși, în relații, uneori, ăsta este și sensul, că stai foarte mult cu celălalt, îl observi, ai o altă perspectivă și ajungi să corectezi anumite lucruri, nu? Adică ajungem în relații, la nivel de sfaturi sau rugăminți, să-l corectăm poate pe celălalt și să ne corectăm și noi pe noi înșine. Știi de ce te întreb asta? Pentru că dacă cineva care ascultă acum discuția asta ar putea-o interpreta într-un mod greșit, în care să zică: „Auzi, eu sunt cum sunt, ia-mă așa cum sunt. Nu mă modific în niciun fel pentru tine.” Și atunci dispare orice fel de efort de a crea o relație. Ori mă iei așa cum sunt, cu toate bunele și relele, sau nu mai am o relație. Și e posibil ca unii oameni să nu aibă o relație fix din cauza acestei abordări.

Dr. Sandra O’Conner: Oricum, marja noastră de capacitate de a modifica ceea ce suntem este mică. Noi putem schimba comportamente. De la o anumită vârstă, este foarte greu să ne schimbăm în esență, din punct de vedere al valorilor pe care noi le-am adoptat.

Dr. Mihail: Așa este, da. Adică e greu, trebuie să-ți redefinești tot sistemul de valori.

Dr. Sandra O’Conner: Nu e imposibil, se întâmplă, dar pentru a-ți redefini tot sistemul de valori e în genere nevoie de un eveniment care să determine asta, și nu de o persoană. Noi nu ne schimbăm pentru alți oameni. Și atunci, ceea ce putem modifica pentru a avea o relație funcțională este comportamentul, nu valorile. Eu nu voi putea să accept la un om faptul că are valori complet diferite de ale mele. Voi putea în perioada de îndrăgostire, de euforie, de honeymoon stage, după care toate chestiile astea despre care am zis „nu contează, trecem peste” vor începe să aibă o proporție din ce în ce mai mare. Și atunci, dacă noi nu am reușit să creștem în relație comportamental, să sudăm puțin partea de funcționalitate, faptul că are un ditamai dulapul roșu în mijlocul sufrageriei, la un moment dat mă va deranja.

Dr. Mihail: Asta e foarte important, pentru că din ce-mi dau seama din ceea ce spui, înseamnă că primul pas către o relație abuzivă este fix acest mare compromis pe care îl faci atunci când te îndrăgostești de cineva care are valori diferite de ale tale.

Dr. Sandra O’Conner: Are potențial. Asta spui: „Are potențial”. Când te îndrăgostești de potențial… Ar putea să fie… că nu e niciodată definitoriu, pentru că sunt subiective relațiile, dar atunci când simți că are potențial, poate să fie primul tău steag roșu.

Dr. Mihail: Ce înseamnă „potențial”? Explică.

Dr. Sandra O’Conner: „Dacă va lucra puțin la chestia asta, dacă va fi mai înalt, dacă va fi mai cizelat, dacă va fi mai… are potențial, dar trebuie.” Dar nu așa cum este. Așa cum este acum, acest partener, în șase luni de zile nu aș fi mulțumit în această relație. Dar dacă se schimbă și reușește să facă compromisuri, atunci este un partener adecvat. Și atunci trebuie să fim foarte atenți cu acest „potențial”.

Dr. Mihail: Și care e opusul? Deci, dacă mă gândesc din start că partenerul ăsta are potențial, nu este unde ar trebui, dar poate să ajungă acolo, e steag roșu. Care e opusul? Adică, ce ar trebui să simt atunci ca să nu am acest steag roșu când întâlnesc prima dată un partener?

Dr. Sandra O’Conner: Aș face o mică paranteză aici. Este foarte greu să intrăm în iubire romantică de durată dacă nu există un mic grad de toxicitate la început. Din păcate pentru toată omenirea, deoarece tot sistemul nostru relațional este clădit de modul în care noi am trăit, de modul în care noi am fost expuși la familie și la relații pe care le-am perceput până atunci. Și dacă nu am avut această excepție, care e utopică și imposibilă, de a vedea doar relații funcționale și de a trăi doar cu relații perfect funcționale, există un anumit dram de toxicitate care pentru noi va fi normalitatea. Și atunci, fluturașii în stomac și faptul că te îndrăgostești va fi automat înspre cineva care îți aduce și nivelul de toxicitate cu care ai fost obișnuit.

Dr. Mihail: Scade nivelul ăsta de toxicitate de la generație la alta sau crește, din contră? Pentru că, în mod normal, te gândești că, cu atât de multe… Aici vreau doar să facem o paranteză și revenim la ce înseamnă o relație normală. Dar mi se pare curios faptul că avem din ce în ce mai mult acces la psihologie, la cărți de educație personală, dar generațiile noi, Gen Z și Gen Alfa, par că tind să recunoască din ce în ce mai multe relații abuzive, toxice în jurul lor și par să aibă o problemă de relaționare unii cu alții. Cum se împacă această abundență de cunoștințe, totuși, cu creșterea acestui nivel de disfuncționalitate în relații?

Dr. Sandra O’Conner: Este o mare diferență între teorie și practică, după cum știi și tu, și nu toată teoria se aplică în practica noastră personală. E un grad de toxicitate… este imposibil de eliminat în relație, pentru că noi toți avem un anumit grad de narcisism, un anumit grad de toxicitate, pentru că trăim într-o societate… Fără un anumit grad de narcisism, n-am putea să ne facem apartenența la trib, care e foarte importantă în adolescență. Deci, e normal să avem un grad de narcisism.

Dr. Mihail: OK, e o remarcă importantă, vizavi și de podcastul pe care l-am avut cu Sara Almadani, în care am vorbit despre narcisism. Dar există, deci… narcisismul, să înțeleg că este un spectru și un pic de narcisism e normal să avem?

Dr. Sandra O’Conner: Adică ne place… iubire de sine. Nu vorbim atât de mult de iubirea de sine. O iubire de sine care ne securizează foarte bine limitele personale va avea la un moment dat un anumit grad de, hai să spunem, egoism perceput, în care noi o să ne alegem pe noi în defavoarea celorlalți. Dar atâta timp cât „în defavoarea celorlalți” nu înseamnă că alegerea mea de a mă alege pe mine însumi îți face rău ție, atunci nu este o trăsătură narcisică pe care, poate, uneori o s-o și manifest în relații. Este imposibil. O s-o manifești față de copii, uneori o să o manifești față de parteneri. Este normal să se manifeste, până în momentul în care această trăsătură nu se manifestă suficient de des încât să înceapă să-i facă rău celuilalt și vedem că o facem repetitiv, vedem că o facem ciclic și vedem că o facem constant. Nu este o formă de abuz. O formă de abuz este atunci când ceva începe să se transforme într-un comportament repetitiv, care e ca o picătură chinezească: începe să erodeze, să dăuneze, să facă rău și să distrugă, mai repede sau mai încet, dar cu certitudine.

Dr. Mihail: Acum, revenind la ce ai spus… Ai spus că „acel partener are potențial” e un steag roșu. Când nu e un steag roșu? Cum ar trebui să înceapă o relație fără să am acel steag roșu?

Dr. Sandra O’Conner: În momentul în care simți că există partea de atracție, care este importantă – și asta o subliniez pentru că aud atât de des acum în cabinet, în conferințe, peste tot, oameni care zic: „O să mă duc împotriva atracției și o să mă duc acolo unde este liniștea de la început.” Nu, că citești în toate articolele posibile că trebuie să-ți liniștească sistemul nervos. Da, frate, dar nu de la început! Adică, nu atunci când stai și sistemul tău nervos nu mișcă o undă și tu stai și zici: „Măi, uite, ăsta este, n-are niciun steag roșu. Ăsta e partenerul meu, de-aici clădim.” Nu poți clădi fără dramul ăla micuț de „mi-am găsit potențialul de persoană”. Deci, va fi un pic partea de potențial, dar după aceea treci repede la o suprapunere a valorilor, ca să vezi dacă avem suficiente elemente comune încât noi să putem trăi și fără potențialul ăsta, să găsim lucruri mai bune în alte părți, să creștem și să dezvoltăm în alte direcții. Pentru că dacă potențialul ăsta este o chestie esențială, vitală pentru funcționarea relației pe viitor, atunci nu… intrăm noi deja într-o poziție de putere din start, pentru că noi îl evaluăm pe celălalt și zicem: „Nu este up to par, nu este încă la standardul meu de relație. Trebuie să-și schimbe un pic valorile astea, că nu ne potrivim cu ele.”

Dr. Mihail: Deci, să n-ai niciun steag roșu, și ăla e un steag roșu, de fapt. Trebuie să fie un pic… adică, nu un pic, trebuie să… E bine să te îndrăgostești. Ce înțeleg eu este, și asta ar fi o abordare sănătoasă, că atunci când te îndrăgostești de cineva, să știi că te-ai îndrăgostit nu înseamnă că e partenerul tău pe viață. Când dragostea se mai domolește, trebuie să alegi dacă rămâne doar o îndrăgosteală și se termină cu ea, sau dacă se transformă într-o relație pe termen lung, atunci când aveți valori comune. Cum ai spus tu, omul poate să-și schimbe comportamentul, dar nu poate să-și mai schimbe valorile. Poți să ne dai niște diferențe de valori, ca să înțelegem concret ce înseamnă o diferențiere în valorile a două persoane?

Dr. Sandra O’Conner: Uite, de exemplu, factorul de libertate. Îl putem vedea diferit. Unii văd libertatea în a putea să aibă timp personal și spațiu personal cu sine, și spațiu personal cu prietenii, cu familia, în care nu vor să divizeze și să împartă întotdeauna acest spațiu. Sunt oameni care nu comunică atât de des, mai ales acum că există telefoane, social media, o mulțime de maniere de comunicare. Sunt oameni care au o comunicare ceva mai reținută și mai restricționată. Și atunci, unul dintre lucrurile care pot fi schimbate și sunt sănătoase este tipul de comunicare și modul în care noi ne petrecem libertatea, în care zicem: „Uite, aici e cercul meu, aici e cercul tău, le suprapunem, facem o diagramă Venn și vedem în centru cum putem noi să ne ajustăm comunicarea asta, încât să nu mă simt nici eu respins și să nu te simți nici tu sufocat.” Pe unde ajustăm, unde pot să am și eu spațiu, unde e nevoie de spațiul tău non-negociabil… Noi avem niște non-negociabile și atunci trebuie să putem să ne discutăm non-negociabilele și să vedem dacă sunt ele compatibile.

În schimb, dacă tu trăiești într-o mentalitate în care, bărbat fiind, să spunem, ai văzut că femeia trebuie să aibă un anumit rol de funcționalitate în familie și asta aștepți și de la partenera ta, atunci diagramele astea Venn vor fi: „Eu am nevoie ca tu să renunți la libertatea ta, pentru că eu o văd ca pe o libertate nesănătoasă, și să te pliezi, să intri cu tot cu Venn-diagramul în bulina mea.” Și atunci tu vii în bulina mea și doar diagrama asta mai este în relație. Partea ta de bulină este anulată, nu poate să existe. Sau, din când în când, o să fiu generos și o să te mai las și o seară cu fetele. Sau invers, dacă femeia a văzut că bărbatul trebuie să fie un provider puternic, o să pună această nevoie de masculinitate toxică asupra partenerului și i se va părea constant că nu se ridică la nivelul standardului și va face exact același lucru: îl va împinge în bulina lui complet, dar din când în când va zice: „Păi, numai tu trebuie să contribui la partea asta dintre bulinele noastre, pentru că tu ești responsabil de…”. Și atunci, asta e foarte greu să se schimbe dacă valorile celor doi nu sunt similare.

Dr. Mihail: Perfect. Și vezi aceste diferențe de valori, zici „OK, lasă, o să-l educ eu în timp”. E posibil să ai dificultăți cu asta, pentru că odată ce ai acele valori, rămâi cu ele. Și pe lângă ce ai povestit acum, cred că există și multe alte valori pe care le avem în felul în care vedem lumea, în felul în care percepem lucrurile din jurul nostru, care sunt mult mai greu de granulat și de povestit, dar le simți. În momentul în care simți că diferă valorile acelea, trebuie să-ți dai seama că o să fie greu. Pe de altă parte, cred că atunci când întâlnești o persoană care are valori foarte asemănătoare cu ale tale sau foarte compatibile cu ale tale, de fapt atunci se instalează acea liniște, nu? Acea liniște că ești cu persoana potrivită. N-ai nevoie de dovezi, n-ai nevoie de poze, n-ai nevoie de justificări. Simți, pur și simplu o simți când discuți cu ea seara la un ceai, după o zi grea, simți că este persoana cu care te înțelegi.

Dr. Sandra O’Conner: Aici, al doilea steag roșu. Atunci când simți chestia asta, trebuie să nu vină în completarea unui ciclu de abuz. Deci, s-o simți fără să fie partea în care ne-am certat atât de tare încât am trecut prin stadiile astea de ciclu abuziv și acum, când este acalmia, simt „vai, ce bine mă înțelegi acum!”. Deci, trebuie să simți că și atunci când persoana asta te irită, te enervează, vă mai certați, aveți conflicte, nu te simți abuzat, nu te simți restricționat, nu te simți amenințat, nu simți frică sau vinovăție excesivă raportat la relația cu persoana aceasta.

Dr. Mihail: Hai să… am definit relația abuzivă. Mi-ar plăcea să intrăm acum un pic în amănunte și să vorbim despre tipurile de abuz, pentru că înțelegem deja că abuzul nu este doar fizic.

Dr. Sandra O’Conner: Abuz fizic, abuz emoțional, abuz sexual, abuz economic și abuz, mai nou, virtual.

Dr. Mihail: Virtual, da. Ce-i abuzul virtual?

Dr. Sandra O’Conner: Control al telefonului, control al paginii de social media, stalking, o manieră în care cineva își exercită puterea printr-un control excesiv al activității noastre online. Adesea cerând… nu știu dacă ai văzut așa, și asta poate să fie oarecum abuziv, dar unii o văd ca pe o formă de iubire: „Ionică și Ionela” – profil de social media împreună, în care tu scrii și nu știi cu cine vorbești. Și asta este o formă de control într-o relație de codependență. Îmi pare rău tuturor celor apropiați care aveți astfel de conturi, asta e realitatea.

Dr. Mihail: Am văzut oameni mai în vârstă care probabil că au… Adică am văzut genul acesta de profil la oameni mai în vârstă, care cred că e diferit, e un fel de profil de familie.

Dr. Sandra O’Conner: Exact. E diferit la cineva de 20-30-40 de ani, e diferit la cineva care este deja 40 plus și pur și simplu nu are energia mentală să stea și să navigheze atât de mult și atunci toți sunt într-un mesaj unde deja partea de romantizare a relațiilor poate că s-a dus și nu mai este necesară. Și am văzut asta și la influenceri, influenceri mari și de la noi și din afara țării, unde poate fi o formă de business.

Dr. Mihail: Dacă ai un cont comun în care vă afișați vacanțele, lucrurile pe care le faceți, poate fi o formă de business sau acolo aveți ceva… și e sănătoasă dacă e o formă de business?

Dr. Sandra O’Conner: Depinde cum o definim. Dacă o definim… Păi, dacă relația mea este o relație pe care eu am s-o mediatizez și zic: „Iubi dragă, uite, nu ne facem noi un cont ca formă de business, care să fie public și care să fie acolo într-o anumită dinamică și care va trebui să aibă întotdeauna un anumit aspect?”, că doar eu clar n-o să vorbesc seara când ne certăm noi la Netflix pe cine știe ce tâmpenie care nu era relevantă. Ceea ce înseamnă că noi o să avem aici contul-mască, care ne va reprezenta pe amândoi cât suntem de minunați. Deci, dacă noi împreună nu facem ceva și acel cont „Ionică și Ionela descoperim Parisul” nu-i dă omului posibilitatea să vadă o explorare care nu are de-a face cu relația, de fapt, ci cu un parcurs comun pe care îl au acești oameni, toate acele conturi au o componentă toxică destul de serioasă care o să saboteze relația propriu-zisă.

Dr. Mihail: Și pentru că creierul tău vede constant diferența între ce afișezi pe acele conturi și realitatea…

Dr. Sandra O’Conner: Relația e… e oare și obligativitatea de a-ți mediatiza relația?

Dr. Mihail: Cred că… o obligativitate de a-ți mediatiza relația constant frumoasă.

Dr. Sandra O’Conner: E și asta o… constant, pur și simplu, că dacă este un business, noi știm, cei care suntem în mediul online, că dacă este un business, tu, datorită algoritmului, ai obligativitatea de a posta cu o anumită frecvență. Ceea ce înseamnă că tu ești obligat practic să postezi despre relația ta cel puțin de, hai să spunem, trei ori pe săptămână dacă vrei să ai vizibilitate. Păi, asta pune un stres enorm, pentru că te duce din autenticitate înspre o structurare care îți dezumanizează relația, o transformă într-un business. E nesănătos pentru relație.

Dr. Mihail: Deci, probabil că dacă vrei să ai un cont comun de social media în scop de business, trebuie să-l păstrezi doar business. Adică păstrezi business-ul acolo și-ți vezi de viața ta, îl dai unei echipe să se ocupe de el.

Dr. Sandra O’Conner: Da, da. Și uite, am avut un podcast chiar săptămâna trecută cu Mihnea Măruță, unde am vorbit despre identitatea virtuală și cum există acest paradox al identității, în care noi ne construim, cum spune el, din cioburi virtuale această statuie care este identitatea noastră virtuală, unde facem un efort constant să adunăm lucrurile frumoase și facem un efort constant să le ascundem pe alea urâte. Adică, e greu să faci asta cu tine însuți, dar este și mai greu când o faci într-o relație, în care tot ce este urât sau tot ce este, poate, normalul unei relații, tu ascunzi cu premeditare, să arăți doar ce e frumos.

Dr. Mihail: E foarte greu și gândește-te, și asta cred că e important, pentru că noi într-o relație oricum suntem indivizi. Când noi vorbim despre noi în social media – și social media joacă un rol covârșitor în modul în care noi ne conturăm acum relațiile, cel puțin Gen Z și Gen Alfa – eu, ca individ, în social media pot să-mi permit să vorbesc despre fisurile mele. Eu chiar o fac adesea. Vorbesc despre „asta e o parte proastă, la asta lucrez, la asta nu lucrez”. Chiar dacă sunt un profesionist în domeniul sănătății mintale, eu o să vorbesc despre factorul de umanitate. Dar într-o relație, eu nu pot să-mi asum puterea de a vorbi despre fisurile relaționale sau despre fisurile celuilalt. Am nevoie de acceptul lui, pentru că eu postez și aș vorbi dintr-o perspectivă subiectivă în care eu invalidez, practic, și invadez spațiul de intimitate și vulnerabilitate al celuilalt. Și atunci, eu nu văd, ca specialist, o manieră în care ar putea fi posibil fără ca doi oameni să fie extrem de asumați. Și atunci ar exista niște fisuri și niște încălcări ale vulnerabilității celuilalt.

Dr. Mihail: Ok, deci… e foarte greu să vorbești despre fisurile relației în digital. Se și înțelege de ce. Și înseamnă că suntem predispuși cumva a ne arăta doar ce e frumos într-o relație și atunci asta poate să fie una dintre aceste distorsiuni la care tinerii în ziua de azi sunt predispuși, nu-i așa? Pentru că tinerii rareori declară că au fost victimele unui abuz. 77% recunosc comportamente abuzive în alte cupluri. Le e greu să vadă abuz la ei în relație, dar văd abuz foarte bine în alte relații, acolo unde el nu există. Și tocmai pentru că ne este foarte greu să vorbim despre fisurile unei relații în social media, suntem predispuși în a vedea doar relații perfecte, constant, în fiecare zi în feed și să le comparăm cu propria noastră relație.

Dr. Sandra O’Conner: Așa este. Cu toate că noi, cumva, involuntar, căutăm să le găsim pe alea care nu funcționează. De aceea, ergo, tot cancanul care vine și se face o foarte, foarte mare tevatură pe tema tuturor relațiilor care ajung cumva cu disfuncția în mediul public. Pentru că noi avem o trăsătură ca oameni, se numește biasul persoanei a treia, în care nouă nu ni se poate întâmpla niciodată.

Dr. Mihail: Și întorcându-mă și la anii tinereții mele, știu că de câte ori mergeam cu prietenii într-o excursie și vedeam că o dau de gard cu relația, ziceam: „Ce buni suntem noi, super! Uite ce relații am eu!” – relații care sunt de 20 de ani în urmă și evident nu erau atât de bune, că nu sunt acum cu mine. Dar noi, în momentul în care vedem un eșec, nu ne uităm care sunt acele puncte din eșec pe care ar trebui eu să le evit ca să nu ajung în această situație, ci mă uit și zic: „Măi, dar ce bine sunt eu! Eu nu am cum să ajung în această situație!” și încep să blamez victima.

Dr. Sandra O’Conner: Victima fiind relația respectivă sau cineva din acea relație. Nu se știe. În genere, într-o relație de codependență în care nu există un abuzator principal, se schimbă rolul. Fiecare om devine abuzatorul celuilalt.

Dr. Mihail: Dorința asta… e cumva sinonimă cu „să moară capra vecinului”, nu? Și faptul că te uiți peste gard și vezi că acolo este mai murdar și asta îți dă oarecare satisfacție… Această comparație e un reflex probabil uman, normal, nu? În a te uita la celălalt și a simți o satisfacție pe care și eu recunosc că o simt uneori și mă face totuși să mă simt vinovat sau mă face să mă întreb de ce simt o satisfacție când văd că alții se ceartă. Pentru că mă compar cu relația mea și-mi dau seama că relația mea totuși nu e așa, adică nu ne certăm de față cu alții, să zicem, sau pe probleme atât de mici pe cum le văd acolo. E un lucru normal ăsta sau e ceva la ce ar trebui să lucrez eu, de exemplu, personal?

Dr. Sandra O’Conner: Păi, cum spuneam, noi avem un fel de dezumanizare a relației, în special în social media, pentru că avem tendința să vedem că ceilalți postează adesea momentele frumoase și noi doar pe acestea le vedem. Și atunci este o normalizare, inclusiv a disfuncțiilor din relațiile noastre, atunci când vedem că există relații care nu merg bine. Este un fel de normalizare în care noi, comparativ, zicem: „Ok, în primul rând, o să-mi dau bifa de normal. E normal, uite, și alții se ceartă.” Și după aceea o să-mi dau bifa de „Păi, dar noi suntem mai bine!”. De ce? Pentru că în social media nu ajunge relația în care oamenii s-au certat pentru că au lăsat două căni pe mobilă și s-au certat două ore pentru acele două căni pe mobilă, ci este ceva care e foarte grav, care a ajuns deja într-un stadiu care este preluat și distribuit adesea de către ceilalți. Dacă te uiți la celebrități, în momentul în care tu vezi ceva pe social media, este post-despărțire. Nu vezi procesul. Foarte rar. În România, cu atât mai puțin, sau în zona noastră europeană, în care e atât de scrutinizată viața noastră publică. Dar la noi, în genere, tu vezi partea de abuz doar atunci când cineva a luat deja o decizie. Și asta e normal, nu? Pentru că ți-e teamă și de abuzator, nu prea postezi ceea ce se întâmplă pe social media, dar asta îți ia și posibilitatea de a vedea ce înseamnă normal în disfuncție, ce înseamnă normal în conflict, faptul că este o normalitate în a avea conflicte, că este o normalitate în a vrea uneori să-l împachetezi pe celălalt și să-l trimiți de unde l-ai luat sau de unde a venit singur. Asta este o parte a normalității.


Dr. Sandra O’Conner: Nu cred că există o relație funcțională în care să nu te gândești la un moment dat de ce ți-ai ales acest partener și dacă n-ai făcut cumva o alegere proastă. Pentru că exact astea sunt momentele în care re-alegi. Noi tot avem senzația, nu, când citim toate aceste citate inspiraționale, că tu îl re-alegi în fiecare zi, ca și cum te-ai trezit dimineața, îți pui cafeaua, te uiți și zici: „Vai, puiul meu, te re-aleg să avem o relație.” Nu! E în momentul ăla în care zici: „Băga-mi-aș picioarele… ok, fie, hai, te re-aleg, lucrăm cumva la asta.” Deci re-alegerile sunt în momente de dificultate, nu sunt în momente de bliss.

Doar că, atunci când facem această re-alegere, distincția – cum ziceai tu – între normalitate și abuz este faptul că, dacă eu fac această re-alegere, nu renunț la mine, nu mă reduc, nu-mi reduc nevoile, nu-mi minimalizez capacitatea de exprimare, nu minimalizez modul în care eu pot relaționa cu ceilalți, nu mi se taie colacii de salvare, nu mi se taie dreptul de a vorbi, nu mi se taie dreptul de a funcționa. Eu nu mă reduc pe mine re-alegându-mi partenerul de viață.

Dr. Mihail: Și da, nu renunț la mine atunci când îmi aleg partenerul de viață. Mi se pare foarte frumos ce spui și e foarte sănătos pentru noi toți să auzim asta, pentru că dincolo de conștientizarea abuzului în relații și de lucrurile care se întâmplă în social media, trebuie să auzim și despre această normalitate. Pentru că atunci când le vedem constant pe social media, riscăm să ajungem să credem că orice relație este toxică doar pentru că avem conflicte și că fiecare din noi este abuzator doar pentru că îți cere ceva sau te ceartă pentru ceva. Deci e normal să avem conflict în relație. Și granița asta mi se pare că se conturează din ce în ce mai mult. Granița între conflict sănătos și o relație toxică, abuzivă, este acolo unde renunți la tine, unde valorile noastre sunt atât de diferite încât trebuie să mă controlez constant cum mă comport, și asta nu poate să dureze mult timp.

Dr. Sandra O’Conner: Foarte important să auzim asta și pe mine mă ajută să aud asta.

Dr. Mihail: Am vorbit despre abuzul digital. Abuzul fizic este evident și înțelegem ce este. Dar când apare abuzul fizic? Cum ai putea defini abuzul fizic? Dacă te-a împins, e abuz fizic?

Dr. Sandra O’Conner: Dacă te-a trântit o… aici fac o distincție, că eu sunt așa, mai pe zona de gri. Abuzul fizic este în momentul în care tu ești lovit de către cineva. Responsabilitatea loviturii clar îi aparține celuilalt. Acum, în funcție de mediile în care noi am trăit și în funcție de interacțiunile pe care le avem cu celălalt, pot exista niște interacțiuni fizice în care celălalt nu te agresează. Oamenii se mai împing, oamenii își mai trântesc o carte, oamenii își mai aruncă o farfurie mai încolo pe masă. Asta este și în funcție de expunere. Dacă eu am trăit într-o casă în care agresiunea a fost foarte pregnantă, eu va trebui să-mi reglez acest mecanism în timp și n-o să pot s-o fac din prima. Și în momentul în care tu îmi apeși un trigger, s-ar putea ca declanșatorul meu să fie în furie reactivă. Și atunci trebuie să știu să fac diferența între furia reactivă – în care arunc o pernă, nu știu, o cană în capul tău, sau dau cu piciorul într-o pernă până reușesc să-mi înlocuiesc acest comportament – pentru că adesea aceste comportamente nu vor fi activate decât în relație. Mie nu mi se activează anterior și pot să trăiesc 20-30 de ani fără să am un astfel de comportament, și după aceea, când tu mă trigăruiești și îmi activezi tocmai rănile pe care eu, de voie, de nevoie, va trebui să le lucrez ca să pot avea vreodată o relație funcțională cu tine sau cu altcineva, atunci o să vină comportamentul.

Și aici e distincția: este comportamentul acela un comportament abuziv, care te rănește pe tine direct? Atunci este abuz. Este un comportament de furie reactivă la care eu trebuie să lucrez în anger management? Atunci relația poate să nu se transforme într-una toxică, abuzivă, dar este clar un steag roșu mare, mare, care trebuie după aceea să-l luăm și să-l transformăm.

Dr. Mihail: De ce e un steag roșu mare dacă, să zic, trântești uși, te împingi sau arunci o farfurie sau îți manifești furia printr-o reacție fizică, chiar dacă ea nu-l lovește pe celălalt?

Dr. Sandra O’Conner: E un steag roșu și asta ne zice nouă, dacă noi suntem cei care îl facem, că trebuie să mergem să ne ocupăm, să ne asumăm responsabilitatea acestui comportament.

Dr. Mihail: Ai spus că, totuși, abuzatorului poate să i se pară că celălalt e de vină pentru comportamentul lui. Nu este un fel de victim blaming în relație?

Dr. Sandra O’Conner: Păi, așa i se va părea tuturor. Nu știu de câte ori am auzit: „Cu alții nu m-am purtat așa. Doar tu determini în mine aceste reacții.” Ceea ce este, adesea, o realitate. Pe noi ne declanșează doar oamenii care sunt foarte aproape de zona noastră de vulnerabilitate și de intimitate. Poate nu o să mă declanșeze cineva într-un magazin, dar mă va declanșa partenerul meu de viață, că știe exact ce să declanșeze. Știe exact care sunt butoanele sensibile care o să mă enerveze. Apasă pe ele, voluntar sau involuntar.

Adesea, în relațiile care au un grad de normalitate… hai să folosim cuvântul ăsta, nu-mi place deloc, dar…

Dr. Mihail: Nu-l folosim, că nu-mi place deloc.

Dr. Sandra O’Conner: Funcționale. O să zicem funcționale. Sunt două tipuri: funcționale și funcționale conectate, îmi place mie să le spun. Alea funcționale au un anumit grad de toxicitate și pot să funcționeze la un moment dat toxic, să meargă înspre mecanic.

Dr. Mihail: Stai așa… funcționale, vorbim de relații. Funcționale înseamnă că funcționează, rămân împreună cumva, într-un fel sau altul?

Dr. Sandra O’Conner: Da, dar nu neapărat într-un mod bun, pentru că bunicii noștri au fost funcționali aproape în majoritate.

Dr. Mihail: Funcțional nu înseamnă că e perfect sau că e bun. Înseamnă însă că rezistă într-un fel sau altul certându-se la fiecare trei zile, nevorbindu-și, împăcându-se după aia și așa mai departe. OK. Și sunt cele bune, care sunt „funcționale conectate”.

Dr. Sandra O’Conner: Funcționale conectate, care au un proces de reparație. Eu nu mă deconectez de tine în momentul în care trecem prin ceva dificil. Poate îmi iau o pauză scurtă, dar rămâne partea de comunicare, de contact empatic. Pot să mă uit în ochii tăi, nu mă uit în stânga-dreapta când avem o discuție, sau dacă o fac, pot să mă întorc foarte repede în procesul reparatoriu. Pot să-mi asum responsabilitatea pentru partea mea. Și atunci noi avem acest fir invizibil care este între noi, chiar și atunci când avem potențiale rupturi relaționale. Și asta nu zice „îmi bag picioarele, eu o să mă duc că avem copii și trebuie să stăm împreună pentru copiii ăștia”. Asta spune că noi vom rămâne în relație și pentru noi, pentru modul în care noi vom trece prin asta împreună, pentru calitatea noastră ca cuplu, nu doar pentru faptul că mergem structural foarte bine.

Dr. Mihail: Uneori, totuși, îți vine să-ți bagi picioarele pentru câteva minute.

Dr. Sandra O’Conner: Pentru câteva minute îți vine să-ți bagi picioarele, după care realizezi că na… e o minciună sfruntată cei care spun că au relații în care nu le-a venit să-și bage niciodată picioarele. Nu are cum să fie așa, pentru că noi în relație lucrăm exact rănile pe care le-am moștenit din relațiile cu care am trăit copii fiind.

Dr. Mihail: Și înțeleg că alea sunt rănile pe care relația ți le scoate în evidență, pentru că fix la alea trebuie să lucrezi.

Dr. Sandra O’Conner: Exact. Fix acolo trebuie să lucrezi. Dacă nu-ți activează nimeni aceste răni, problema este că tu n-o să le vindeci și atunci există potențialul ca ele să se manifeste în alte relații de intimitate, în relația cu copiii tăi, în altă manieră, dar la fel de toxic.

Dr. Mihail: Uite, am auzit o replică ce vine dintr-o altă perspectivă, în care se spune că întâi trebuie să te vindeci pe tine, trebuie să rămâi singur, să te regăsești, să te reechilibrezi și, odată vindecat și perfect, să-ți cauți cealaltă jumătate.

Dr. Sandra O’Conner: Odată vindecat, nu mai vrei să intri în nicio relație. Cred că e un sfat foarte prost, pentru că în momentul în care tu ai ajuns la un punct de vindecare aproape completă – nu există așa ceva, dar ce înseamnă punct de vindecare? Că pe mine nu mă mai activează ceilalți. Și asta înseamnă că eu nu mă mai raportez atât de intens, empatic, la ceilalți. Păi, cum construiesc așa o relație? O să fiu un observator activ al tuturor celorlalți, asta înseamnă că devin criticul lor. Dacă te vindeci prea mult, nu mai ai cum să crești într-o relație. E ca și cum tu ți-ai făcut o casă țiplă, exact cum voiai tu, și vine acum partenerul tău de viață să se mute în viața ta, după ce tu ai deja niște pretenții exigente. Și atunci doar o să stai și o să te uiți unde își pune cănile, unde își pune farfuriile, cum își împăturește hainele în viața ta. Poate îi mai faci așa, loc, să mai pună două poze, niște haine în dulap. Asta nu este o relație echitabilă. Acolo tu ești toxicul acestei relații.

Dr. Mihail: E totuși un moment în care îți dai seama că ai de lucru cu tine până să începi o relație, dacă ai prea multe răni și dacă rănile din trecut, din istoricul tău, te fac să cauți relații cu potențiali abuzatori? Când tu cauți exact ce ai zis tu la început, să replici ceva ce știi și ți-e familiar, cauți ceva toxic. E un moment în care îți dai seama că trebuie să pui totuși un pic de frână, să mai lucrezi un pic, nu la casa perfectă, dar măcar să ai țigla pe casă, ca să zic așa, și abia apoi să cauți o relație.

Dr. Sandra O’Conner: Aici sunt niște puncte pe care le-ai spus și ți le voi răspunde punctual. În primul rând, tu nu cauți abuzatorii. Abuzatorii te caută pe tine. Nu stai tu ca victimă să zici „mă duc să mai caut un abuzator”. Nu, tu cauți protectorul. Iar abuzatorul care caută o victimă, care este în genere anxioasă, va căuta omul care are nevoie de protecție. Tu nu alegi, ești ales. Momentul în care îți dai seama dacă ceva este dificil sau greșit la tine este când rămâi. Când îți dai seama deja că acest om este un abuzator și tu alegi să rămâi fără să ai un proces reparatoriu asumat de către celălalt, fără să ai înțelegerea și acceptarea emoțiilor tale. Adică nu-ți zice omul: „Măi, am greșit, hai să lucrăm la asta, mă duc în terapie.”, ci partenerul îți zice: „Tu ai niște probleme din traumele tale anterioare și ai de lucrat cu ele. Du-te în terapie să lucrezi la ele și o să vezi că ne va merge mai bine. Dacă tu nu mă provoci, eu n-o să-ți fac așa ceva.” Și atunci du-te, repară-te, ca să putem lucra. Asta ți-a răspuns și la a doua întrebare. Nu trebuie să ne reparăm noi anterior. Mă repar pentru ce? Dacă eu nu știu că-mi plouă în casă, degeaba mă apuc eu să repar acoperișul. Vreau să mă asigur că nu plâng în magazin dacă a luat cineva ultima sticlă de apă minerală, că pot să-mi conțin emoțiile. Astea țin de mine, dar în relație, eu n-am să știu ce mă declanșează decât în momentul în care sunt în relație.

Dr. Mihail: Îmi place perspectiva ta optimistă, pentru că a avea o relație cu un abuzator nu înseamnă din start că gata, trebuie să termini. Există soluția în care celălalt își asumă, înțelege că are de lucrat. Poate sunt oameni care se uită la acest podcast și pot să audă că, uite, acest comportament nu este corect, dar există o rezolvare. Există o șansă pentru toată lumea, doar că toată lumea trebuie să înțeleagă realitatea de la care pleacă.

Dr. Sandra O’Conner: Da. Și oricum, ca să punem o etichetă de „abuzator” pe cineva, el trebuie să aibă ciclul ăsta repetitiv al abuzului.

Dr. Mihail: Ce este acest ciclu repetitiv al abuzului?

Dr. Sandra O’Conner: Vine o parte de tensiune. Simți că ceva e în neregulă, dar fără ceva clar. Simți doar că plutește ceva în atmosferă. Asta poate să dureze o zi, două, o perioadă mai extinsă, dar vine tensiunea în care tu începi să calci ca pe ouă să nu greșești și simți că ceva e în starea celuilalt. După care vine o explozie. După partea de explozie, vine o parte de reparatoriu, care este complet disproporționată cu partea de explozie, merge fix în partea cealaltă, unde totul este exact așa cum este necesar. Vine cu foarte multă conectare. După care vine o perioadă de acalmie, în care ai senzația că, huff, s-a liniștit totul. Ce bine progresăm noi! Doar că, dacă se lungește perioada de acalmie, există un potențial real ca perioada de explozie să se scurteze și să meargă mult mai repede, mult mai sus.

Dr. Mihail: Și ciclul ăsta devine repetitiv.

Dr. Sandra O’Conner: Și dacă se repetă o dată la câteva săptămâni, o dată la două-trei luni, atunci este deja un ciclu de abuz. Dacă se repetă o dată pe an, toți avem astfel de… ăsta deja nu mai este un tipar.

Dr. Mihail: Cum poți să-l diferențiezi de certurile normale? Cum pot să nu încurc certurile normale cu un ciclu de abuz?

Dr. Sandra O’Conner: Care e diferența între o ceartă care se repetă o dată la trei săptămâni și un ciclu de abuz? Hai să vedem în ce constă cearta asta. Pot să revin cu ea înspre tine? O să te enerveze, dar îmi este frică că-mi faci ceva dacă revin cu ea? Este o ceartă despre o chestie serioasă pe care tu o faci și mie îmi va fi frică să vorbesc despre asta, pentru că dacă eu vorbesc, tu o să devii abuziv? Atunci e abuz. Dacă mi-e frică de repercusiuni, dacă mi-e frică de pedeapsă, dacă mi-e frică că n-o să mai vorbești cu mine, că o să mă pedepsești, că o să mă lovești… dacă mie îmi este frică să vorbesc despre ceea ce simt, atunci există o formă de abuz. Deci, dacă eu trebuie să zic: „OK, ăsta e un subiect pe care nu-l mai pot discuta niciodată, nu am cum, că de câte ori îl voi discuta, va fi o formă de abuz”, acolo e partea în care tragem un semnal de alarmă.

Dr. Mihail: Partea de tensiune, nu? Adică simte victima acea tensiune că nu poate deschide acel subiect?

Dr. Sandra O’Conner: Da, dar tensiunea este atunci când simți că vine din partea celuilalt, nu e întotdeauna acest subiect. De exemplu, m-am supărat pe tine că răspundeai seara la telefon celor de la job. Ne certăm foarte tare. Dar după aceea, în două zile, putem reveni la subiect și poți să zici: „Măi, uite, trebuie să facem un compromis aici, pentru că înțeleg ce spui, dar trebuie să înțelegi și o chestie de la mine. Hai să vedem cum facem compromisul.” Dar dacă eu răspund în momentul ăla și zic: „Tu nu ai ce să-mi zici mie aici! Ăsta e modul în care eu lucrez și, dacă o să mai zici ceva, eu direct o să zbier sau poți să te muți!”, asta înseamnă că dinamica relației este toxică, este abuzivă. Eu spun: „Doar așa va funcționa. Îți convine, nu-ți convine, emoțiile tale pentru mine nu sunt importante.” Așa nu. Trebuie să putem oferi reparatoriu.

Dr. Mihail: Și partea de constrângere de pe partea cealaltă, nu? Când vine cineva și-ți spune: „Nu-mi doresc să te mai îmbraci așa” sau „Nu-mi doresc să mai ieși cu oamenii ăștia”?

Dr. Sandra O’Conner: Și atunci celălalt știe că există o vinovăție enormă și că întotdeauna va exista scandal dacă va exercita acest comportament, chiar dacă acel comportament nu încalcă limitele de loialitate în relație. Pur și simplu i se taie relațiile cu prietenii.

Dr. Mihail: Deci e o constantă negociere și trebuie să înțelegem că a da cu pumnul în masă și a spune „astea sunt regulile” nu e un mod corect.

Dr. Sandra O’Conner: Inclusiv negocierea refuzului celuilalt. Pentru că dacă celălalt nu vine abuziv și zice: „Uite, îmi pare foarte rău că nu înțelegi, dar eu chiar trebuie să răspund la telefon și am nevoie să existe deschidere din partea ta să mă asculți”, acolo putem pune un refuz. Și atunci celălalt își face propria evaluare: pot accepta sau nu pot accepta? Și dacă pot, cât timp pot să accept acest lucru înainte de a simți că eu am renunțat la nevoile mele pentru tine? Pentru o perioadă scurtă o fac. Toate lucrurile acestea sunt parte din normalitatea relațiilor, atâta timp cât nu devin sufocante pentru ceea ce suntem noi ca oameni.

Dr. Mihail: Am vorbit despre blamarea victimei în contextul unei relații. Dar și în societate, de foarte multe ori este blamată victima. Ori de câte ori se întâmplă o nenorocire, vedem oameni care spun: „Sigur a făcut ea sau el ceva de a meritat asta. Păi, tu ți-ai cerut-o, de ce te-ai îmbrăcat așa seara târziu?” De unde vine această blamare a victimei?

Dr. Sandra O’Conner: Vine exact din ceea ce vorbeam anterior, din biasul de persoana a treia, în care ai senzația că li se poate întâmpla tuturor celorlalți, dar nu ție. Și atunci, ca să te protejezi, trebuie să ai niște repere, să bifezi niște căsuțe care să-ți arate: „Uite, sigur, dacă eu nu fac asta și asta, mie nu are cum să mi se întâmple”. Și atunci sigur ei au făcut ceva. Pe undeva, vine din frica noastră de a nu păți același lucru. Blamăm victima și zicem: „Cu asta a greșit, dar eu n-o să greșesc cu asta, deci eu sunt protejat.”

Dr. Mihail: Dar îți trebuie totuși un pic de conștiință ca să-ți dai seama că în felul ăsta tu minimalizezi acel abuz.

Dr. Sandra O’Conner: Asta este din cauza lipsei de transparență și de discuții. Da, avem foarte multe informații, dar ele sunt în niște cărți, undeva. Generațiile tinere au acces mai degrabă la rezumatul cărților pe diverse canale, la pastile condensate. Și dacă noi nu avem o imagine foarte clar desfășurată a ce înseamnă o relație care are conflict și faptul că relațiile conflictuale sunt un procent covârșitor… niciodată nu le rezolvăm pe toate. Știu că Gottman zicea că un procent se rezolvă, restul sunt non-negociabile. Dar asta se rezolvă în ani, în decenii. Să nu fim aroganți și ridicoli și să zicem: „Da, dar eu o să-mi lucrez relația în cinci ani.” Imposibil.

Dr. Mihail: De ce de foarte multe ori victimelor le este rușine să vorbească despre asta? De ce se simt vinovate și de ce, de multe ori, chiar cred că merită să li se întâmple ceea ce li se întâmplă?

Dr. Sandra O’Conner: Asta este definiția abuzului. În momentul în care simți aceste lucruri, poți să-ți dai seama că este un abuz. Aș face o scurtă descriere: abuzul fizic înseamnă că cineva te lovește într-o manieră în care tu te simți agresat fizic. Nu că te-a împins mai încolo. Abuzul este când te-a tras de păr, te-a trântit, ți-a dat un pumn, ți-a dat o palmă. Acolo deja este un abuz care îți arată foarte clar că ești într-o relație cu potențial periculos. La abuz emoțional, te minimalizează, te distruge ca sine, îți explică că nu ești suficient, că ești prost. Simți că ceea ce ești ca om începe să fie cioplit și ciobit. Abuzul economic este când tu depinzi financiar de celălalt și nu poți să scapi, pentru că asta se vede în genere la femeile care stau acasă cu copiii și au renunțat la carieră.

Dr. Mihail: Și poți să le ai pe amândouă, poți să ai aceste bucăți în conjuncție?

Dr. Sandra O’Conner: Pot să fie toate, și toate patru, de fapt. Dar nu e o regulă. Va merge în funcție de expunerile anterioare și de cum se așează vadul apei. Mult prea puțini abuzatori intră într-o relație analizând conștient ce se va întâmpla acolo. Asta înseamnă o patologie, și e mult prea mic procentul de oameni care pot fi diagnosticați cu narcisism.


Dr. Sandra O’Conner: …Știu că ne place să-l aruncăm în stânga și-n dreapta, să ne facem tatuaje cu el, dar nu este atât de des întâlnit pe cât credem. Toți avem trăsături narcisice, unele mai predominante și unele mai puțin intense. Dar pentru a putea să ai un diagnostic de patologie narcisică, sociopată sau psihopată, ai nevoie să bifezi foarte multe căsuțe și ăsta este un procent mic al populației. Există, și noi citim despre ei în ziare, pentru că de aceștia aflăm, dar nu este un procent atât de mare.

Și mai este și forma aceasta de abuz, abuzul sexual, la care noi ne așteptăm să fie doar sub formă de viol. Dar nu este doar sub formă de viol. Este și sub forma restricționării și condiționării comportamentului sexual în relație.

Dr. Mihail: Ce înseamnă asta?

Dr. Sandra O’Conner: Ești obligat să-ți faci „sarcina de soț” sau de nevastă, că altfel celălalt se supără și face un scandal și vă certați și plânge și merge în camera cealaltă și spune că nu este iubit. Adică, tu simți că este o responsabilitate și o condiționare de a face sex. Ăsta e abuz sexual, nu doar… sunt multe forme. Sau oameni care o fac – se numește și auto-violare, există un termen – ca să nu piardă relația, să nu piardă apropierea de partener. Oameni care acceptă, și asta se vede foarte mult la generațiile acestea tinere, acceptă anumite tipuri de interacțiune sexuală care nu sunt în concordanță cu valorile sau cu plăcerea lor, pentru că consideră că e ceva ce trebuie să facă. Deci, toate aceste forme sunt forme de abuz, atunci când tu nu poți să-i spui celuilalt: „Georgică, chestia asta pentru mine, nu știu dacă e de explorat sau nu, dar în momentul ăsta din viață nu simt că vreau să fac acest lucru.” Și Georgică zice: „Bine, dar înseamnă că nu știu dacă pot toată viața așa.” Asta este o formă de constrângere care poate să se transforme în abuz.

Dr. Mihail: Nu știu ce să zic… Adică, acuma e așa, dar nu știu dacă pot toată viața fără diverse forme…

Dr. Sandra O’Conner: Ok, sau se uită la tine și zice… Asta am auzit-o, ține-te de scaun: „Băi, nu știu ce să zic. Acum avem o relație foarte bună. Arăți foarte bine acum, este în regulă, dar nu știu la 60 de ani ce-o să fie.” Asta o spun oameni de 30 de ani. „Pentru că mie nu-mi plac bătrânele. Adică la 60 de ani s-ar putea să trebuiască să mă duc să-mi caut pe cineva mai tânăr.” Deci, asta este o formă de abuz. Asta deja este abuz emoțional, care poate să meargă la un moment dat înspre o condiționare sexuală.

Dr. Mihail: (râde) E amuzantă că e absurdă, dar dacă o spui serios cuiva cu care vrei să ai o relație, e într-adevăr un abuz.

Dr. Sandra O’Conner: Păi de asta am și spus-o așa, pentru că de multe ori noi le trivializăm și nu ne dăm seama că pe termen lung chestiile astea sunt foarte neplăcute. Adică cineva să înceapă să te condiționeze: „Știi, eu înțeleg că ție nu-ți plac chestiile astea, dar nu știu ce să zic, atunci o să trebuiască să mă duc la alți oameni.” Ăsta e abuz. Astea sunt valori comune, inclusiv sexualitatea. Cum zice Esther Perel, sexul nu e un lucru pe care-l faci, e un loc în care te duci. E o parte din conexiunea unor oameni.

Dr. Mihail: Are legătură această discrepanță între nevoi sexuale și consumul din ce în ce mai larg de pornografie?

Dr. Sandra O’Conner: Are de-a face cu lipsa educării sexuale și a faptului că noi nu știm și nu ne permitem să vorbim despre asta cu partenerii noștri de viață. Și ajungem să vorbim cu ei la un moment dat prin anul doi de relație, când zicem: „Hai că poate o fi destulă relație aici să pot să mă apuc să-i spun cine sunt.” Și atunci omul se uită la noi și zice: „Dar până acum n-ai fost așa, te-ai schimbat complet. Ce facem acum?” E important să educăm și să discutăm despre astea. Toate discuțiile grele sunt acceptabile în relație de la început. Dacă eu mă trezesc peste 10 ani de relație că tu îmi zici: „Am uitat să-ți zic o chestie, dar eu vreau să facem sex în grup”, și ești contrar tuturor valorilor mele, este imposibil să mai clădim din acel punct. Și o să-mi anulez toți ăia 10 ani de relație, o să mi se pară că am trăit într-o minciună.

Dr. Mihail: Astea sunt niște valori care fac relația incompatibilă? Adică, dacă cineva are preferințe sexuale pe care celălalt nu le poate satisface…

Dr. Sandra O’Conner: Nu este ceva rău sau bun. Asta cred că e foarte important de știut. Nu este unul abuzatorul dacă are niște nevoi diferite. Este abuzatorul doar dacă ți le impune. Dacă ți le impune și nu puteți funcționa altfel, atunci este abuzatorul tău. Eu tot zic chestia asta, dar pornografia nu este educație sexuală. Multe lucruri de acolo nici măcar nu pot să se întâmple în viața reală.

Dr. Mihail: Zi-mi, te rog, ce înseamnă trauma bonding. Când cineva zice că nu poate să plece. Înțeleg că nu poți să pleci când ai un abuz economic, pentru că ești în incapacitate de a te susține singur financiar. Dar ce se întâmplă când oamenii pur și simplu simt că nu pot pleca de lângă abuzatorul lor?

Dr. Sandra O’Conner: Trauma bonding îți activează aceleași circuite dopaminergice pe care ți le activează consumul de droguri. Asta înseamnă că tu treci prin puseuri de high și după aceea sunt căderile foarte bruște, după care e partea aia de acalmie, după care iarăși ești în high și iarăși ai o cădere foarte bruscă. Și atunci când asta se întâmplă din punct de vedere emoțional, tu o să ai niște procese chimice în corp foarte intense. Prima dată o să fii inundat de cortizol și de adrenalină. După aceea o să vină partea de reparatoriu, în care se reglează. După care vine partea de euforie, în care tu o să începi să-ți oferi endorfine, crezând că uite, se întâmplă ceva bun. Este un ciclu chimic care te ține în trauma bonding. Nu e faptul că seamănă cu tata. Este faptul că acest pattern al abuzului, care vine în patru stadii, se întâmplă des și te duce foarte sus și apoi cazi. Acolo, asta se traduce prin: „Nu știu ce ne ține împreună, e ceva inexplicabil.” Dacă tu stai cu omul și știi că ești într-o relație abuzivă, dar nu poți să-i explici celuilalt de ce stai lângă el, este trauma bonding. Legătura invizibilă este o legătură chimică.

Dr. Mihail: Deci îți iei o plăcere din cearta aceea exagerată.

Dr. Sandra O’Conner: Da, dar nu e o plăcere pe care tu o conștientizezi. Ție ți se pare că plăcerea vine doar din partea de acalmie și de reparație. Dar aia nu e o reparație, este doar lipsa abuzului. Lipsa abuzului nu e reparație. Reparație este dacă noi am vorbit, ne-am suflecat mânecile, am discutat despre chestia prin care am trecut, fiecare și-a asumat partea lui și am mers împreună să reparăm, cu dorința de a nu mai face niciunul ce s-a întâmplat.

Dr. Mihail: Crezi că există și o componentă genetică care îi poate face pe oameni fie să fie abuzatori, fie să caute relații abuzive?

Dr. Sandra O’Conner: Există, în cazuri extrem de puține, o predispoziție genetică, dar asta înseamnă să existe o anomalie neurologică sau fiziologică, transmisă. În rest, este învățat. Vine din traumă, din reacția noastră la traumă, la abuz și la neglijență și din modul în care pe noi ne-a croit familia, societatea și lucrurile cu care a trebuit să trăim.

Dr. Mihail: Într-o relație toxică, există o victimă și un abuzator. Pot fi amândoi abuzatori în aceeași relație? Să fie amândoi și victimă, și abuzator?

Dr. Sandra O’Conner: Dacă relația nu este de grooming, cum a fost acum ultimul caz, în care nu există potențialul ca victima să se transforme în abuzator… dar altfel, dinamica este dinamică. Raportul dintre victimă și abuzator este dinamic, pentru că în momentul în care abuzatorul va fi mai jos, victima o să încerce să se ridice și, când încearcă să se ridice, există potențialul ca și ea să devină abuzator. Și de asta contribuie la dinamica aceasta de toxicitate și de trauma bonding. Pentru că în momentul în care va fi acalmia, victima va conștientiza că a adus și ea o contribuție și că a fost la rândul său abuzator.

Dr. Mihail: Așa le și denumeam înainte, nu? Relații înfocate, în care „așa sunt ei, se iubesc foarte mult, se ceartă încontinuu”.

Dr. Sandra O’Conner: Relația înfocată, toxică, aia ideală, aș spune eu, că sunt cele mai mari iubiri, sunt relații cu un grad de toxicitate mare. Oamenii cu trăsături narcisice mai pregnante au un grad de sexualitate ridicat. Și atunci, la un moment dat, toți o să căutăm partea asta de toxicitate în pasiune. Vrei doar să nu se transfere și în celelalte părți care n-au de-a face cu pasiunea.

Dr. Mihail: Și gelozia, când e normal să fii ușor gelos și când devine deja o formă de abuz?

Dr. Sandra O’Conner: E toxică atunci când condiționează existența celuilalt. Gelozia o simți, e normal să ai un pic de gelozie. Sper că… din nou, sunt meme-uri de pe Pinterest unde aflăm că o relație perfectă nu trebuie să aibă gelozie. Păi, nu știu ce să zic. Dacă eu îmi văd partenerul de viață că a stat opt ore într-un parc cu cineva să povestească, chiar dacă el are o justificare, emoția mea va trăi înainte ca rațiunea mea să zică „sigur există o explicație”. O să trec prin toată gândirea disfuncțională: „Cine știe ce-o fi fost, nu sunt eu suficientă, mă înșală.” E normal să simți gelozie. Ar fi absurd să zici că într-o relație reală nu simți gelozie. Uite, așa am avut eu o căsnicie de opt ani de zile în care n-am simțit gelozia și s-a terminat. Pentru că era, de fapt, o relație deconectată. Nu eram suficient de conectați încât să ne dăm seama când ceva se întâmpla între noi greșit. Nu ai cum să nu simți gelozie. Depinde ce faci cu ea.

Dr. Mihail: Ai cum să vezi un abuzator? Când îl vezi în club, se comportă într-un fel anume? Ai cum să-ți dai seama de la început?

Dr. Sandra O’Conner: Nu există repere clare. Narcisicul e foarte carismatic. Psihopatul este foarte tăcut și calm. Deci nu există un reper. Dar există repere în primele puncte de relație. În funcție de cât de repede te expune, cât de repede te ascunde, cât de repede se pliază pe nevoile tale. Sunteți împreună de o săptămână și deja discutați nunțile la care o să mergeți peste patru luni sau vacanța de Crăciun. Trebuie să vezi cât de repede s-a inserat în viața ta. Sau complimentele nu se potrivesc cu cât fond de realitate aveți. La 40 de ani, nu mai poate să vină nimeni să-ți zică: „N-am mai întâlnit pe nimeni ca tine niciodată.” Cum n-ai mai întâlnit? N-ai mai fost îndrăgostit? E un red flag în sine.

Dr. Mihail: Care ar fi pașii reali, siguri, pentru a ieși dintr-o relație toxică? Ce faci?

Dr. Sandra O’Conner: Măi, în primul rând, ai nevoie să comunici și să vorbești despre faptul că ești într-o relație toxică. Întâi te informezi și vezi: „Da, uite, astea sunt elementele.” Primul pas este să recunosc și să admit faptul că sunt într-o relație toxică. Dacă relația nu a trecut deja înspre abuzivă, vorbesc cu partenerul meu. Dacă el acceptă, putem merge înspre vindecare. Dacă neagă, înseamnă că sunt în relație abuzivă. Și atunci trebuie să caut ajutorul din exterior. Statistic, oamenii în relații abuzive nu mai prea au comunicare cu exteriorul, pentru că abuzatorul ți-o taie. Atunci este important să te duci în terapie, înspre organele care sunt acolo cu scopul de a te ajuta. În cazul unor situații extrem de grave, există în primul rând Poliția, unde vei face acel ordin de protecție. Aș vrea să spun că ordinele sunt încălcate într-un mod în care nu ți-ar veni să crezi, pentru că victima le încalcă adesea, încercând să ajungă înapoi în partea de acalmie.

Dr. Mihail: Ce le-ai transmite tu direct persoanelor care simt și știu că sunt într-o relație abuzivă și nu pot ieși de acolo?

Dr. Sandra O’Conner: Că se poate ieși de acolo. Că doar acolo este dificultatea, până în momentul în care ai reușit să ieși. E un fel de paralizie emoțională, o amorțire chimică care te face să crezi că nu vei putea să pleci. Dar în momentul în care ai ieșit din acel spațiu de toxicitate, vezi o cu totul altă realitate. Atunci îți vezi ușile deschise, oportunitățile, și vezi că poți să scapi definitiv și că, de fapt, nimic nu te ținea acolo în afara fricii și a manipulării. E foarte important să-ți permiți măcar să visezi că poți ieși de acolo și apoi să faci pasul. Se poate ieși din relații abuzive și se poate trăi extraordinar după.

Dr. Mihail: Sper ca asta să fie luminița de la capătul tunelului. Vreau să spun că există și un număr de ajutor, gratuit și confidențial: 0800 500 333. Este gestionat de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse și e deschis 24/7. Sandra, spre final, dacă ar fi să te întâlnești cu Sandra de 14 ani, ce sfaturi i-ai da?

Dr. Sandra O’Conner: Cred că cel mai bun sfat pe care mi l-aș putea da, pe care nu știu dacă l-aș fi ascultat la 14 ani, este să înțeleg că modul în care eu îmi stabilesc valoarea de sine nu vine prin modul în care mă vede celălalt. Mi-aș încuraja autenticitatea, să mă duc înspre ceea ce sunt eu și nevoile mele și să nu încerc să mulțumesc, să plac. Pentru că nu modul în care ceilalți îmi validează valoarea este ceea ce mă va ține în relații sănătoase. Doar relațiile în care noi putem fi primiți așa cum suntem sunt relațiile noastre de siguranță.

Dr. Mihail: Cât de frumos! Cred că asta mi-aș transmite și eu. Sandra, sper să te audă cât mai mulți oameni. Mulțumesc foarte mult pentru prezență, pentru tot ce ne-ai învățat astăzi. A fost ca o terapie intensă. Mi-am notat și o altă temă: manosfera.

Dr. Sandra O’Conner: Cred că e o temă de discuție foarte importantă, pentru că noi, ca societate, nu distrugem doar stima de sine a femeilor, ci și modul în care se conturează un bărbat. Și atunci există atât de multă condiționare toxică, încât manosfera pare a veni ca un colac de salvare. E important să vorbim despre cum să normalizăm așteptările și faptul că și bărbații simt emoții.

Dr. Mihail: Păi, pregătim discuția asta și înseamnă că o să avem un alt podcast. Mulțumesc din nou pentru prezență! Dacă ai întrebări, lasă-le jos în comentarii. Dacă ai o poveste pe care vrei s-o relatezi, o poți face. Repet numărul la care poți să ceri ajutor: 0800 500 333. Mulțumesc că ai rămas până acum. Mulțumesc Unicredit Bank pentru sprijin. Sandra, mulțumesc!

Dr. Sandra O’Conner: Ție îți mulțumesc!

Dr. Mihail: Pe curând!

De interes pentru tine

Despre narcisici și relații toxice | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Sara Al Madani

Despre narcisici și relații toxice | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Sara Al Madani

Boabe de cunoaștere
Despre narcisici și relații toxice | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Sara Al Madani
Cum scapi de RUȘINE | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu David Bedrick

Cum scapi de RUȘINE | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu David Bedrick

Boabe de cunoaștere
Cum scapi de RUȘINE | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu David Bedrick
Despre sex și relații | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu psihosexologul Oana Nicolau

Despre sex și relații | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu psihosexologul Oana Nicolau

Sex
Boabe de cunoaștere
Despre sex și relații | BOABE DE CUNOAȘTERE  | cu psihosexologul Oana Nicolau