Creierul functioneaza diferit: Neurodivergent vs neurotipic

Dr. Mihail: Bună, omule. Eu te salut. Doctor Mihail aici. Avem un vlog special astăzi, un vlog interesant. Mi-a plăcut atât de mult să-l să-l studiez și să-l scriu și să-l povestim. Aici vorbim despre ce înseamnă un neurodivergent. O să explicăm ce înseamnă neurodivergența și ce înseamnă să fii neurotipic, neurodivergent și de ce acesta e foarte posibil să fie un avantaj.

Atenție, materialul ăsta e pentru părinți care au copii neurodivergenți, care au dislexie, discalculie, autism sau sunt în spectru autist, ADHD, tulburare obsesiv-compulsivă, părinți care suferă și cumva își deplâng soarta când de cele mai multe ori sau e posibil să nu fie nevoie să facă asta în viitor, dar nu doar pentru acei părinți. O să vorbim despre ce înseamnă un să zică spectru autist ușor și nediagnosticat, ceea ce se pare că afectează o bucată mare din populație și pentru cei 20% din populație care statistic sunt neurodivergenți.

Atenție, ziceam că vlogul acesta o să-i bucure pentru că dincolo de a înțelege că în foarte multe situații neurodivergența nu este o patologie, e pur și simplu un altfel de a fi. E un fel de a vorbi o limbă străină pe care e bine să ne străduim s-o înțelegem pentru a nu-i discrimina. Partea bună este că viitorul se pare că aparține neurodivergenților și AI-ul are un cuvânt de spus aici.

Se pare foarte pe scurt pentru cine nu are timp să se uite – am văzut treaba asta la doctorul Komarovski pe care îl urmăresc și el face un rezumat de un minut la început. Pentru cei care nu vor să se uite la tot materialul lung. O să facem și noi asta de acum încolo. Sună foarte bine sau se cade foarte bine în aceste vloguri. Un rezumat scurt.

Foarte pe scurt, neurodivergenții sunt acele persoane care sunt atipice. Sunt persoanele alea anormale, între ghilimele. Scuzați-mi această definiție rapidă pe care o să înțelegeți după aceea de ce nu e bine s-o folosim. Acele persoane ciudate, acele persoane ciudate care sunt date afară din societatea noastră de astăzi, sunt înlăturate, preferăm să nu-i avem în clasă, să nu-i avem printre prieteni, dar sunt de fapt doar persoane pe care nu le înțelegem, care vorbesc o altă limbă străină pe care noi n-o cunoaștem și am putea să o cunoaștem, o putem învăța ca pe orice altă limbă străină și sunt persoane care înainte dominau triburile, sunt persoanele care înainte erau inventatori și sunt în continuare sunt erau vânătorii de elită și sunt persoane care ulterior au fost incluse de medicină în sau catalogate ca fiind patologice și care acuma pentru că AI-ul începe să domine piața muncii se vor întoarce cu niște abilități extraordinare. Își vor folosi abilitățile într-un mod pe care neurotipicii nu-l pot folosi. Despre asta vorbim astăzi.

So, haideți să definim neurodivergența și să vedem ce este această neurodivergență. În primul rând, când vorbim despre neurotipic și neurodivergent, vorbim despre variații neurologice. Variații nu sunt defecte, sunt părți naturale de biodiversitate umană. La fel cum să vorbești o altă limbă nu este o patologie, este o diversitate culturală. Au învățat altfel și la fel cum în unele limbi există cuvinte care nu există în alte limbi și pur și simplu neexistând nu le putem defini și nu le putem înțelege, dar acceptăm o diversitate culturală, la fel există această neurodiversitate.

Astfel, neurodivergent este creier care procesează, învață și comunică fundamental diferit de un neurotipic. Iar neurotipicul este creier conform normei sociale. Concret, dacă ești un băiat sau o fată normală care te încadrezi în mediu, îți faci frumos prieteni, te uiți în ochii altor oameni fără probleme, vorbești normal, îți dai seama de sarcasm, îți dai seama când ar trebui să-ți fie rușine, îți dai seama când trebuie să dai bună ziua, îți dai seama când trebuie să pui piciorul în față și să-l aperi pe colegul tău, îți dai seama de lucrurile astea, îți dai seama de regulile nescrise pe care nimeni nu ți le spune, dar te prinzi de cum funcționează lumea, nu deranjezi. De regulă și atenție, faci asta cu ușurință pentru că o să vedem că există persoane neurodivergente care se chinuie să fie neuro neurotipice sau să pară neurotipice și asta îi consumă enorm. Deci dacă faci asta și ți asta ți ți-e ușor să faci asta, ești neurotipic.

Și pregătiți-vă, o să dăm și niște definiții care par inițial așa complicate, dar o să le discutăm și ne ajută să le știm așa cum sunt ele, de-a dreptul științific. Deci, neurotipicul descrie persoanele ale căror funcții cognitive și ritmuri de dezvoltare. Adică citești la cinci ani, treci clasa, iei note bune, iei examenele. Da? Deci ritmul de dezvoltare se aliniază normelor sociale dominante. Adică nu că e normal, ci există o normă dominantă. Majoritatea sunt așa, astfel încât aceste persoane se adaptează mai ușor la școală, muncă și interacțiuni sociale, iar mediile sunt de obicei construite pentru confortul lor, pentru că persoanele neurotipice despre care vorbim, cei normali, între ghilimele, sunt majoritare, tot mediul este făcut pentru aceste persoane și asta ne dă o nuanță de gândire foarte importantă.

Oare dacă mediul este construit pentru aceste persoane, atunci o persoană neurodivergentă care nimerește acest mediu și nu se încadrează este de fapt ea patologică sau mediul e patologic pentru persoana neurodivergentă? Sau, cu alte cuvinte, dacă ai putea spune că un copil cu ADHD, o să intrăm și în detaliile astea, un copil cu ADHD, care pentru cine nu știe ce este ADHD-ul, este o tulburare prin care tu ai un deficit de atenție și hiperactivitate. Deci asta înseamnă că un copil cu ADHD, de exemplu, nu poate să stea într-o clasă, să stea la o clasă de 50 de minute fără să se întrerupă și fără să fie hiperactiv. Da. Deci un copil cu ADHD nu poate să stea 50 de minute să citească o lecție. El e distras în permanență de alte lucruri și el nu poate să stea locul lui 50 de minute. El este hiperactiv. Întrebarea este: dizabilitatea este dată de acest copil? Adică copilul are dizabilitate că nu poate să stea în acest mediu sau mediul are dizabilitate pentru că nu-l poate include și pe el în această școală făcută pentru neurotipici? Iată, e doar o paranteză. O să revenim la această paranteză.

Acum, în antiteză față de neurotipic, neurotipic, din nou, putem să ne gândim la neurotipic ca la omul normal, între ghilimele, normal, repet, pentru că e mai degrabă tipic, nu e normal. Neurodivergentul sau neurodivergența descrie variabilitatea inerentă a funcționării și structurii creierului uman. Adică neurodivergent înseamnă că creierul tău are variații în felul în care poate fi legat și în felul în care poate funcționa, referindu-se la persoanele ale căror dezvoltare neurologică și funcționare cognitivă diferă semnificativ de normele dominante ale societății sau de ceea ce este considerat neurotipic. Deci, persoane a căror creier e legat diferit și care funcționează diferit. Și funcționând diferit, ele de multe ori nu se încadrează în mediul ăsta creat doar pentru neurotipici.

Bun, a fi neurodivergent înseamnă a poseda un creier care învață, comunică, percepe stimuli senzoriali și își reglează atenția și emoțiile în moduri fundamental diferite față de cele anticipate de majoritatea. Acuma, neurodivergența funcționează ca un termen umbrelă, care are sub umbrela asta mai multe variații specifice și hai să le discutăm pe cele mai întâlnite.

În primul rând, persoanele cunoscute cu persoanele cu autism sau spectrul, tulburarea de spectru autist, pentru că poate să fie, poți să ai un un pic de autism, poți să ai mult autism, dar e un spectru. Autism înseamnă că neuronii tăi sunt legați diferit. Vezi și înțelegi lucrurile diferit. De regulă, tu nu ai lipsă de empatie, dar tu manifești diferit empatia. Tu tu nu poți să te uiți dacă ești ești în spectrul autism. Te ți-e foarte greu sau nu poți să te uiți în ochii celeilalte persoane. Ți-e foarte greu să faci acest lucru. E un efort incredibil pentru tine să faci acest lucru, dar tu manifești empatie altfel. De exemplu, persoanele din spectrul autist o să vină și o să-ți arate preocupările lor cu obstinație. O să-ți tot arate, uite, uite ce fac, uite ce fac. O să-ți tot arate la nesfârșit și ăsta e modul lor de a-ți arăta empatia. Așa comunică ele empatia față de persoanele care o comunică privindu-te în ochi.

Apoi, în spectrul acesta, în termenul acesta umbrelă de neurodivergență este inclus și ADHD-ul, adică tulburare deficit de atenție. Nu poți să te focusezi pe același lucru, în special dacă nu te interesează foarte mult acel lucru pentru o perioadă lungă de timp, însemnând 5 10 20 de minute, nu poți mai mult decât atât. Și ai acea hiperactivitate. Ești mereu hiperactiv, îți vine să faci alte lucruri, să te ridici, să te plimbi și așa mai departe.

Tot în această sub umbrelă a neurodivergenței intră dislexia, adică dificultăți specifice de citire, de înțelegere a textului scris, de scriere a textului, de pronunțare a cuvintelor. Dispraxie, adică dificultăți de coordonare și planificare motorie, deci ce ține de mișcare. Discalculia – dificultăți specifice de calcul.

În esență, ce trebuie să înțelegem de aici este că neurodivergența nu e văzută ca o patologie. Bineînțeles, în cadrul autismului, ADHD-ului, a tulburării psihic compulzi și așa mai departe, există și patologii, adică există comorbidități care fac aceste afecțiuni să fie să pară niște patologii, dar neurodivergența în sine, adică să ai creierul diferit legat și să fii diferit ancorat în această realitate nu e o patologie, nu e o boală sau un deficit care trebuie vindecat sau medicalizat. Este pur și simplu o variație naturală și o expresie legitimă a diversității umane.

Bun, acum hai să vedem niște cifre ca să vedem cât de mulți oameni sunt de fapt neurodivergenți. Atenție, diagnosticați. Foarte mulți sunt nediagnosticați. Deci presupunerea este că cifrele astea sunt de fapt mult mai mari. ADHD au între cinci și șapte copii și între 2,5 și 4 adulți global. Tulburare din spectrul autist a unul din 36 de copii din Statele Unite, raportare din 2023. În creștere față de ce se întâmpla mai în urmă. Dislexie au între 5 și 17 oameni din populație, dispraxie între cinci și șase copii. Sindrom Tourette între 0,3 și 0,8% copii și astea ce am citit mai devreme sunt toate procente. Da? Deci dislexie 5-17% din populație și atenție totalul de persoane cu o formă sau alta de neurodivergență, totalul estimat este între 15 și 20% din populație. Persoane a căror creier procesează, învață și comunică diferit.

Deci persoanele astea văd lumea diferit, o o procesează diferit, o înțeleg diferit și o comunică diferit. Sunt persoane care vorbesc o altă limbă într-o lume preponderent neurotipică, lume construită pentru neurotipici. Unul din lucrurile interesante pe care le vom înțelege la final și pe care vreau să-l spun acum este lista asta incredibilă de oameni de știință. Atenție, am păstrat doar oameni de știință a căror nume sună cunoscut, dar sunt cu miile de cercetători, inventatori, CEO de firme, mari ingineri din toate domeniile, care sunt persoane neurodivergente. O să înțelegem de ce.

Foarte pe scurt, văzând lumea diferit de ceilalți. Ceilalți care toți văd problema dintr-un singur unghi, aceste persoane neurodivergente văzând problema dintr-un alt unghi, văzând, având gândire laterală, văzând lucrurile tridimensional, gândind în culori sau whatever, aceste persoane văd problemele altfel și inventează lucruri. Inventează lucruri și au instrumente și abilități care îi propulsează.

Iată în această listă, oameni de știință și inventatori și cercetători neurodivergenți. Ghici cine? Albert Einstein, fizician teoretician. Analizele moderne indică trăsături profunde de autism, ADHD și dislexie. Isaac Newton, matematician și fizician. Istoricii și cercetătorii identifică trăsături clare asociate cu autism și ADHD. Nicola Tesla avea trăsături puternice din spectrul autist și ADHD, manifestând hiperfocus și sensibilitate senzorială. Thomas Edison, inventator diagnosticat retrospectiv cu ADHD și dislexie, era retras de la școală din cauza incapacității de a sta locului și de a învăța convențional.

Atenție, Thomas Edison care a inventat așa fonograful, becul incandescent, sisteme de distribuție a energiei electrice, plus contribuții importante în cinematografie, camere și proiecția timpurii. Adică el a inventat cum se formează o cameră și bateria alcalină. Adică faptul că tu mă vezi acuma, deci faptul că tu mă vezi acuma pe YouTube sau unde te uiți la acest material este datorat în mare parte acestui om care era neurodivergent, care nu putea să stea locului în bancă, nu putea să învețe la școala acelor timpuri și a fost retras de la școală. Adică au zis: „Fuck it, n-avem ce să facem cu copilul ăsta. Luați-l de aici.” Și el fiind, având ADHD și dislexie, s-a închis la el în laborator și a inventat toate lucrurile astea, fiind neurodivergent și nefiind adaptat acestei lumi.

Continuăm. Charles Darwin, biolog cunoscut pentru rutina sa strictă și concentrarea obsesivă, este considerat a fi avut trăsături autiste. Alan Turing, matematician. O să continui listarea fără să-i descriu. Marie Curie, trebuie s-o descriu. Fiziciană și chimistă dublă laureată Nobel. Prezentat trăsături neurodivergente. Leonardo da Vinci, Alexander Graham Bell, Galileo Galilei. Frații Wright, inventatorii primului avion. Ambi sunt considerați a fi dislexici.

Bun. Apoi lideri din tehnologie. Ține-te bine, Bill Gates, Elon Musk, Steve Jobs, Henry Ford, Sir Richard Branson, Ingvar Kamprad, fondatorul IKEA. Toți având dislexie, un grad de ADHD, mulți dintre ei recunoscând acest lucru. Elon Musk a declarat public că are sindromul Asperger. Steve Jobs adesea a inclus pe listele minților neurodivergente cu suspiciuni majore de dislexie și trăsături din spectrul autist. Bill Gates i-a diagnosticat cu ADHD și dislexie și i-a povestit și a vorbit despre asta, despre cât de greu i-a fost lui să învețe lucrurile într-un mod convențional. Dar iată, gândirea Out of the box i-a făcut să fie cine sunt și i-a făcut să fie în această listă a căror nume le poți recunoaște imediat.

Apoi lideri istorici: Thomas Jefferson, George Washington, JF Kennedy, Winston Churchill, Nelson Rockefeller, Greta Thunberg, o știm, da, pe toți pe Greta, dar toți ceilalți aveau dislexia ADHD, trăsături autiste și așa mai departe și alți mari gânditori, artiști și scriitori, Michelangelo, Mozart, Picasso, Agatha Christie, Hans Christian Andersen, Steven Spielberg. Deci, atenție, Steven Spielberg este diagnosticat oficial cu dislexie, adică greutatea de a citi, de a scrie, de a înțelege limbajul scris. Toți acești oameni sunt oameni neurodivergenți.

Acuma, atenție, să fii neurodivergent nu înseamnă, nu trebuie să fie o presiune să fii în această listă. Să fii neurodivergent te pune în situația în care tu gândești out of the box, vezi lucrurile diferit și poate poți inventa ceva în sistemul tău, dar asta nu înseamnă că o persoană care în ochii unui neurotipic e ciudată ar trebui să compenseze cu aceste calități de inventator mare și așa mai departe. Nu, iată, au niște avantaje care îi pot pune în aceste poziții și sunt persoane care multe dintre ele au confirmat că le-a fost greu să trăiască și să dezvolte într-o lume neurotipică.

Trebuie înțeles că această neurodivergență vine și cu anumite comorbidități. Bineînțeles, există, de exemplu, la persoanele din spectrul autist cu tulburare de spectru autist există undeva la 10% persoane care gândesc genial și au această gândire sclipitoare de scientist, dar există și persoane care au un IQ foarte mic și asta e datorat evoluției sau e cauzat mai degrabă evoluției genetice ale acestei neurodivergențe.

Și cercetătorii de la Oxford și de la Stanford în mai multe studii diferite, cercetători diferiți, au arătat că genele specifice neurodivergenței sau ale acestor afecțiuni specifice, ale ADHD-ului, ale autismului, ale schizofreniei genele acestea se află în niște locuri specifice și ele se cheamă regiuni accelerate umane sau HARs. HARs. Aceste regiuni accelerate umane sunt niște gene care codifică dezvoltarea creierului uman și sunt locuri în care de-a lungul evoluției, în momentul în care noi ne-am diferențiat din cimpanzei și am devenit oameni, la baza acestei evoluții au stat mutații care au avut loc în aceste regiuni accelerate umane. Sunt regiuni care au suferit multe mutații și datorită căror mutații noi am dezvoltat neocortexul cu care gândim. Am dezvoltat limbaj complex pe care care ne ajută să facem tot ce facem astăzi și care ne-au făcut să fim aceste ființe complexe cu o gândire exhaustiv complexă. Și în aceste regiuni accelerate umane au apărut niște gene care stau la baza autismului, a ADHD-ului și a altor variații ale acestei neurodivergențe.

Și întrebarea se pune de ce evoluția prin evoluție, da, și prin selecție naturală nu a scăpat de aceste gene? Pentru că dacă acești oameni neurodivergenți care sufereau de autism sau de ADHD încurcau traiul în trib, aceste persoane în mod logic ar fi trebuit să nu dea mai departe gena, să le fie greu să se adapteze, să le fie greu să facă copii și să dea gena mai departe. Și se pare că de fapt istoric și antropologic acest lucru este demonstrat chiar în anumite studii. Nu e doar bănuit. Și s-a constatat că persoanele care în triburile de demult aveau ADHD erau de fapt vânători de elită.

Și doar gândește-te, deci practic această neurodivergență și crearea genetică de om în trib cu ADHD era de fapt era un plus evolutiv, nu era o afecțiune. Și gândește-te în felul următor: ADHD înseamnă tulburare de atenție. Noi așa îi zicem, tulburare de atenție, că nu poți să fii atent la o lecție de 50 de minute. Tulburare de atenție, dar de fapt este o hiper-atenție. Deci copilul cu ADHD nu poate să stea 50 de minute la lecție pentru că imediat ceva îl distrage. Un zgomot de afară l-a distras și el gata, nu mai e cu tine în clasă. Dar de fapt ce avantaj evolutiv are asta într-un trib când toată lumea stă și lucrează într-un sat, da, stai, coși ceva, faci ceva la pământ, faci ceva la găini și ai o persoană cu ADHD în sat, care e singura persoană care aude acel foșnet de frunze care se repetă o dată la un minut și care este dat de un tigru care face un pas pe minut până când o să sară în sat și o să mănânce jumate din oameni. Fix persoana care are ADHD este cea care nu se poate concentra la treburile din sat, dar de fapt stă vigilentă și aude acel sunet și atenționează pe ceilalți și se și îi salvează. Hai să ne imaginăm acest avantaj al unei persoane cu ADHD care pleacă la vânătoare și este atentă peste tot la toate semnele care pot să apară, care este hiperactivă, este efectiv vânătorul de elită care conduce grupul și care aduce vânatul în sat. Deci, iată cum ADHD-ul înainte în preistorie putea fi un avantaj în trib și nicidecum un dezavantaj.

Și același lucru este valabil și pentru persoanele cu tulburare în spectrul autist, pentru că aceștia au fost inventatorii. Din nou, dacă ne întoarcem și vedem Albert Einstein, Isaac Newton, Nicolas Tesla, Thomas Edison, persoane care aveau trăsături din spectru autist și care au inventat aceste lucruri și iar ne putem imagina că persoanele neurotipice probabil că în în preistorie mergeau la vânătoare, vânau, mâncau și se culcau și dormeau. Iar o persoană care era în spectrul autist, nu știu, lua niște crenguțe și se uita la ele și le mânuia și le întorcea pe toate părțile și pleca, se ascundea în peșteră și se uita la toate aceste crenguțe până când inventa roata. Ceva ce ție acuma și mie nouă ni se pare ceva absolut banal și normal, dar până să vezi roata, până ca în creierul tău să se formeze ideea de roată, roata pur și simplu nu exista. Sau o persoană care avea o tulburare obsesiv-compulsivă și care lua pur și simplu două pietre și le lovea la infinit. Stătea și lovea pietrele astea la infinit și în felul ăsta probabil că la un moment dat a descoperit focul care a fost probabil cea mai dacă ar fi să gândim cea mai mare invenție de din istoria umanoizilor acea a fost focul care probabil că este datorată unui neurodivergent. Deci, iată că aceste mutații au fost cele care evolutiv ne-au propulsat, ne-au dat putere, ne-au dat invenție, ne-au dat gândire out of the box și ne-au dus acolo unde suntem.

Doar că ele au avut costuri. Costurile sunt comorbiditățile care apar odată cu modificările acestea genetice. Pe lângă faptul că te pot pune într-o îți pot da această neurodiversitate, aceste gene, ele codifică multe alte lucruri. De aceea, persoanele neurodivergente deseori suferă sau au la pachet anumite comorbidități. Spre exemplu, 50% din persoanele cu ADHD au dislexie și dispraxie. Persoanele cu ADHD au un risc de opt ori mai mare de a avea autism. Persoanele neurodivergente au un risc mai mare de a avea depresie, anxietate, chiar și epilepsie. De ce epilepsie? Pentru că creierul tău fiind diferit legat, fiind hipersensibil, o să vedem ce alte ce alte predispoziții au persoanele neurodivergente. Creierul tău e mai predispus la a se descărca anarhic în diferite situații, ceea ce e de fapt definiția epilepsiei. Persoanele care suferă de aceste afecțiuni au de multe ori risc mai mare de a avea articulații hipermobile pentru că gena care codifică colesterolul este o genă care codifică anumite procese neurologice și alte probleme gastrointestinale și alte comorbidități. Deci aceste afecțiuni de regulă vin sau nu de regulă aceste afecțiuni au un risc mai mare de a avea alte comorbidități la care trebuie să fii atent și care bineînțeles nu sunt o bucurie.

Acuma, ce dificultăți întâmpină persoanele neurodivergente în lumea noastră neurotipică? Da. Ce Ce le este dificil și au dificultăți? În primul rând au disfuncție executivă sau pot avea toate astea. Trebuie, când zic în acest vlog, când zic au, a se înțelege pot pentru că nimic în neurodivergență, care este o umbrelă da mare cu foarte multe, să zic moduri diferite ale creierului de a lucra, nimic nu este sigur și categoric. De fiecare dată se poate întâmpla să deci nu nu e o regulă. Da, când zic că au dificultăți sau disfuncție executivă, asta înseamnă a se înțelege că pot avea.

Disfuncție executivă înseamnă că tu trebuie să faci ceva, dar creierul tău pur și simplu nu te lasă. Nu e vorba de motivație sau lene, creierul nu te lasă să execuți un anumit lucru pentru că îți lipsesc anumite mecanisme care se întâmplă în cascadă, care te ridică de pe scaun și te fac să faci ceva. Au ceea ce se cheamă orbire temporală. Din nou, pot avea orbirea temporală înseamnă că tu ai sau nu ai un ceas intern. Adică persoanele neurodivergente cu orbire temporală pot să ajungă la finalul unui semestru, mâine urmează examenul, iar ele au impresia că mai au încă câteva săptămâni de învățat. Sunt persoanele care au un call și știu că au într-o oră un call, se apucă să scrie ceva și trec ore și au ratat call-ul și au 10 mesaje și lor li se pare că au trecut cinci minute. Au acest mecanism de a calcula timpul diferit față de persoanele neurotipice.

Persoanele neurodivergente pot avea paralizie decizională, nu pot să ia o decizie. Fricțiune senzorială sau hipersensibilitate. De foarte multe ori persoanele neurodivergente au hipersensibilitate. Hipersensibilitatea înseamnă că ele sunt mult mai sensibile la stimuli pe care pe care un creier neurotipic sau normal, între ghilimele, le maschează. Spre exemplu, zgomotul de fond. Pe noi nu ne deranjează zgomotul de fond și îl lăsăm în pace pentru că creierul nostru îl scoate din peisaj. Creierul nostru aude zgomotul de fond și îl anihilează fără efort. O persoană neurodivergentă cu hipersensibilitate aude în continuu zgomotul de fond. Aude fiecare detaliu din zgomotul ăla de fond. Creierul îl procesează constant și asta o să obosească persoana neurodivergentă foarte mult. Un copil neurodivergent pe care îl iei într-un mall o să obosească într-o oră cât ar obosi un copil normic într-o zi. De aceea apare poate să apară ceea ce se cheamă epuizare totală. Un copil neurodivergent cu hipersensibilitate sau un adult neurodivergent cu hipersensibilitate într-un mediu aglomerat, pur și simplu într-un timp mai scurt decât oboseala obișnuită, pur și simplu într-un timp mai scurt ajunge la epuizare totală. Poate să înceapă să-l doară capul, este complet dezorientat, este îl apucă anxietatea, este epuizat total și el trebuie să se retragă într-un mediu calm pentru a se reîncărca.

Hipersensibilitatea mai poate fi definită ca sau exprimată plastic prin următorul exemplu, un neon care pâlpâie. Persoanele neurodivergente cu hipersensibilitate sunt sensibile la lumină artificială. Pentru o astfel de persoană, un neon care pâlpâie este ca un claxon pentru o persoană neurotipică. Deci, dacă ai un neon care pâlpâie așa într-o parte, pâlpâie un neon, pentru un neurodivergent este ca și cum ar fi o mașină lângă tine care l-ar claxona de fiecare dată. Pam, pam, pam. N-ai putea lucra. Ai putea lucra un minut, două minute, dar după aia n-ai putea lucra absolut deloc.

Și aici apare ceea ce se cheamă mecanism de masking. Se cheamă masking autist sau camuflare autistă. Adică e un efort cognitiv susținut conștient sau de multe ori inconștient de a ascunde sau de a suprima sau de a compensa trăsături pentru a imita neurotipicul și pentru a se integra. Bun.

Și de ce e important să știm că neurodivergentul are aceste dificultăți? Pentru că neurodivergența poate să aibă diferite intensități. Tu poți să fii foarte neurodivergent și neurodivergența severă poate să includă deficite critice de comunicare. Individul poate să nu vorbească deloc, să-i fie foarte greu să comunice. Comportative extreme, adică există o inflexibilitate comportamentală masivă. Da. Poate să aibă în arsenalul său o dizabilitate intelectuală și funcțională. Indivizi cu IQ sub, adică cu un retard mintal sau vulnerabilitate senzorială și autovătămare. Indivizi care se autovătămează pur și simplu.

Dar atenție, există și ceea ce se cheamă neurodivergență ușoară și aici este un punct mare de atenție, aici e un punct mare de exclamare, neurodivergență ușoară și faptul că de multe ori acești indivizi trec nediagnosticați și practică ceea ce înseamnă masking. Masking sau denumită în română camuflare autistă. Adică tu ai ești la început în spectru autist, adică ai foarte mici caracteristici care trec neobservate și iar tu toată viața încerci să maschezi acele caracteristici prin imitarea comportamentului neurotipic. Adică te prefaci normal, cu toate că ai un pic de deviere sau de neurodivergență, iar consecințele sunt burnout, depresie, anxietate, pot fi chiar de suicidalitate.

Și atenție, acest lucru se întâmplă mai des la femei. O să înțelegem de ce. Deci, neurodivergența ușoară sau un autism de nivel 1, profilul este aparent funcțional, da, adesea inteligență medie sau foarte ridicată și fără deficite vizibile de limbaj. O persoană care e inteligentă, vorbește normal, n-are deficit de limbaj. Dificultățile invizibile constă însă în probleme cu normele sociale, implicite disfuncții executive și hipersensibilitate senzorială trecută neobservată, care se agravează odată cu cerințele vieții adulte. În tinerețe pare că le faci față, după care nu prea le faci față. Criza de diagnostic ratată mulți adulți, mai ales femei, ajung la 30 40 de ani fără diagnostic cu epuizare, anxietate și depresie.

Și există acest bias de diagnostic care este cauzat de faptul că instrumentele clasice au fost calibrate pe prezentare masculină. Instrumentele pe care le avem noi pentru a pune diagnostic sunt calibrate, repet, pe băieți. Da, dacă ești însă fată și aceste instrumente nu sunt calibrate pentru femei, dacă ești o fată inteligentă și introvertită, lumea probabil era foarte probabil și e probabil și acuma să zică a iată, e o fată inteligentă, de aia e mai rușinoasă și mai introvertită. Când de fapt acea fată poate să fie într-un spectru incipient de neurodivergență.

Și ce face acea fată și ce este nasol în această neurodivergență ușoară care este mascată de multe ori inconștient? Faptul că ea începe să camufleze acest lucru, face acest efort cognitiv susținut de a ascunde și de a suprima și de a compensa trăsături pentru a-i imita pe cei normali, între ghilimele. Și aici exemple de masking: contact vizual forțat în ciuda disconfortului. Da? Deci menținerea contactului vizual cu cineva, deși acesta poate provoca disconfort fizic sau chiar incapacitatea de a procesa simultan cuvintele interlocutorului. Adică pentru anumite persoane neurodivergente din spectrul autist, să te uiți la o persoană e atât de dureros încât nu mai înțelegi nimic din ce-ți spune. Asta e nasol că de multe ori aceste persoane pică examene sau pică interviuri la job pentru că nu se uită în ochii celui care vorbesc. Dar el dacă se uită în ochii tăi, el nu mai înțelege ce spui. Atât de deranjant e asta pentru ei. E persoanele astea cu un cu un spectru autist incipient sau cu o neurodivergență incipientă practică acest masking cu contact vizual forțat.

Apoi practică imitarea expresiilor și a tonului, procesare manuală a limbajului nonverbal. Ca să pară normal, ei se uită cu mare atenție la cum râd colegii și încearcă să râdă la fel, să râdă la aceleași glume, să se exprime în același fel. Apoi au scripturi sociale memorate, replici pregătite pentru a evita acele momente de tăcere stânjenitoare. Când cineva zice o glumă și tu, pentru că ești neurodivergent, ai alte glume, ai alt limbaj pe care îl practici, tu nu știi să dai un răspuns și ai acea stânjeneală, acel moment de liniște stânjenitor pe care pentru a-l evita tu înveți niște replici pe care le dai atunci ca să pari normal. Normal, din nou, între ghilimele, neexistând, existând doar așa o curbă, există majoritatea în curba asta și există niște extreme care țin de neurodivergență.

Apoi au această suprimare a autoreglării, autoreglare care în engleză se cheamă stimming. Ce înseamnă acest stimming? Exemple de stimming sunt legatul, mișcarea rapidă, deci legănatul, mișcarea rapidă a mâinilor, ecolalia, adică când repeți frazele pe care alții le spun, pentru că asta pe tine te liniștește și pentru a părea normal, pentru a nu părea ciudat că faci acest lucru, persoanele neurodivergente suprimă această autoreglare și înlocuiesc această autoreglare, acest stimming cu micromișcări disimulate. De exemplu, iau un pix și îi fac așa cu el sub masă pentru a se liniști și tolerarea durerii senzoriale fără a arăta copleșire. Spre exemplu, să zâmbești și să accepți strângerea puternică a mânii când ți-e foarte greu să tolerezi acea strângere puternică a mânii sau tolerarea zgomotelor de fundal asurzitoare într-un birou fără a trăda copleșirea neurologică intensă.

Iar costul pe termen lung este foarte mare, consumă masiv de resurse în cortexul suprafrontal aici care duce la autistic burnout, așa se cheamă, crize de anxietate, pierderea identității autentice și scăderea bruscă a capacității de a funcționa. Moment tipic de cădere presupune că ai o presiune în creștere, adică ai o avansare în carieră, apariția copiilor și maskingul se prăbușește și apare nevoie de evaluare clinică. Și din nou, acest lucru se întâmplă nu pentru că persoanele neurodivergente au această dizabilitate, ci pentru că încearcă să facă pe plac persoanelor neurotipice.

Cei ciudați, între ghilimele, nu vor să fie ciudați, că e nasol să fii ciudat. Vrei să fii normal și te chinui să fii normal și dacă pentru unul normal aka neurotipic e absolut la îndemână să facă ceea ce face pentru cel neurotipic este absolut e absolut asurzitor, este super pentru cel neurodivergent, pardon, este super. E efectiv își cheltuie 80% din resurse și din energie doar imitând acel lucru.

Și acuma dacă facem o comparație cu limbile străine, lucrurile stau cam așa. Să fii neurotipic, imaginează-ți este să vorbești limba română și să ai impresia că în toată lumea asta se vorbește limba română. Și când te întâlnești cu un neurodivergent care nu te privește în ochi, care nu râde la glumele tale, care are un alt limbaj și un alt fel de a împărți emoții și de a comunica emoții, când te întâlnești cu un neurodivergent e ca și cum te-ai întâlnit cu un japonez. Dar tu ca român, habar n-ai că există Japonia și că există limba japoneză. Și japonezul începe să zică cuvinte în japoneză și tu ai impresia că el își bate joc de tine și tu zici: Băi omule, ce-i asta, ești nebun la cap? Vorbește și tu ca oamenii normali ce ești ciudat, ce ciripești acolo? Ce giberish îmi zici mie? Și nu-l înțelegi.

Iar el încearcă să zică: „Salut, sunt un coleg de-al tău, dacă ai nevoie de ajutor, te ajut cu orice vrei tu. Ești fratele meu și te ajut.” Dar tu nu înțelegi asta și zici, bă, lasă-mă în pace, îți bați joc de mine? Iar japonezul, da, care este pur și simplu e o altă limbă, este neurodivergentul care are un alt fel de a comunica, de a vedea lumea și de a procesa informații. El, în loc să fie lăsat să fie japonez, să găsim un traducător între noi și să trăim în pace, el încearcă să simuleze limba română și el nu învață cuvinte. El pur și simplu încearcă să asculte cum zici tu și vine și zice: „Bună ziua, salutare România!” Dar lui îi e foarte greu să pronunțe lucrurile alea și el se consumă toată ziua în loc să-și facă treaba lui în japoneză, el toată ziua și-o consumă încercând să imite discursul român și pentru asta își consumă toată ziua, toată energia, fără să fie productiv și părând în continuare ciudat, pentru că în continuare vorbește ciudat română în loc să fie lăsat să vorbească normal japoneză. Și asta este de fapt în momentul de față probabil problema majoră a neurodivergenților.

Și ăsta e un lucru și am zis la început că părinții care au copii neurodivergenți sau oamenii care sunt neurodivergenți sau oamenii care poate se recunosc în acest masking, oamenii care se recunosc în această neurodivergență ușoară în care trebuie să forțeze contactul vizual, să imite expresii și ton al vocii, să aibă scripturi sociale memorate și scrise, să aibă suprimarea autoreglării – au vor să facă mișcări și nu le fac ca să nu pară ciudați – oamenii care tolerează durerea, oamenii care se regăsesc în asta. Am zis de la începutul materialului că o să aibă motive să fie să aibă o speranță în plus pentru că și am povestit cum acest aceste persoane aveau o superioritate evolutivă în trecut. Cei care aveau ADHD aveau erau vânători de elită, cei care aveau autism puteau să vadă pattern-uri în meteorologie, erau intelectuali și inventatori și erau primii cercetători și primii care au creat aceste norme de și mod de de cercetare. Au fost primii ingineri, să le zicem așa, și aveau această acest avantaj evolutiv.

Iar explicația neurobiologică e vastă și incomplet descrisă. Dar, de exemplu, unul unul dintre motivele pentru care persoanele din spectrul autist văd lucrurile diferit și sunt atât de creativi e acela că există un mod al creierului de a funcționa care se cheamă Default Mode Network. E rețeaua modului implicit, așa se cheamă. E o rețea de regiuni cerebrale activă când nu ești concentrat pe o sarcină. Ăsta e motivul pentru care orice om e bine să se plictisească, să nu facă nimic pentru o perioadă de timp, măcar măcar câteva zeci de minute pe zi și să activeze acest default mode network care rețea, această rețea este implicată în rătăcirea minții, între ghilimele, în autoreflecție, în amintiri și simularea viitorului. Această rețea la o persoană neurotipică se activează doar când acea persoană e relaxată și nu se gândește nimic. Se pare că la persoanele care suferă de autism această această rețea nu se dezactivează. Adică ei au o rătăcire a minții constantă care se uită în amintiri, se uită în simularea viitorului și asta pe aceste persoane le face foarte creative.

Atenție, am ajuns la punctul culminant al acestui vlog și anume neurodivergența și era AI. Și îți dau niște date doar ca să ca să înțelegem despre ce vorbim. Companii precum SAP, Microsoft, JP Morgan, GCHQ, Palantir au început în masă să recruteze dislexici și persoane cu neurodivergență. Deci persoane neurodivergente. Palantir a lansat, a deschis posturi cu salarii de peste 200.000 $ pentru persoane neurodivergente. Firme mari de IT și de AI arată o creștere a productivității cu 30-40% uneori chiar și cu 100%, adică dublarea productivității în echipe care au persoane neurodivergente și există programe speciale de angajare deja în aceste firme mari pentru oameni cu neurodivergență, pentru persoane neurodivergente cu reguli speciale pentru că aceste persoane cum ziceam de multe ori pică examenele sau pică interviurile la job pentru că nu se pot uita în ochii celui care îi intervievează.

Și de ce se întâmplă acest lucru? Și asta este formidabil pentru că AI-ul foarte pe scurt, foarte pe scurt o paranteză despre AI. AI-ul are cea mai mare legătură aici pentru că AI-ul este inteligența artificială, adică este construită și e folosită peste tot. Deja în toate firmele se implementează peste tot. Sunt foarte multe disponibilizări, foarte mulți oameni concediați pentru că sunt înlocuiți de AI. AI-ul este antrenat de date neurotipice, scrise de neurotipici sau pentru neurotipici. AI-ul citește tot ce există pe această lume și face predicții, predicții care sunt previzibile pentru neurotipici. Astfel, AI-ul este cel mai bun angajat neurotipic. Este angajatul prezent mereu, care îți face Excel-urile cum trebuie, care face totul conform regulilor, face totul exact așa cum este previzibil și astfel devine un pericol, din păcate, pentru persoane neurotipice, persoane care fac totul corect la oră precisă, care n-au nimic imprevizibil, persoanele care execută conform regulilor. Regulile astea pot fi învățate de AI, au fost învățate de AI și lucrurile astea sunt deja executate la bani mai puțini de inteligența artificială, ceea ce duce la disponibilizarea oamenilor care sunt neurotipici.

Ea este în schimb slabă la tipare ascunse, la asocieri creative. Este aproape zero la asocieri creative și la creativitate. El când îi ceri să-ți facă o poezie, el simulează alte mii de poezii pe care le știe. El nu știe să facă o poezie nouă și este limitat în ceea ce înseamnă gândire laterală. El gândește așa problema. El nu are gândire laterală ca să lege mai multe științe, mai multe lucruri pe care un neurodivergent le poate lega. AI-ul face ceea ce fac neurotipicii.

Da, trăsăturile neurodivergente devin astfel foarte căutate, iar cele neurotipice nu. Pentru că mințile neurodivergente excelează fix acolo unde AI-ul eșuează, adică pattern recognition atipic. Persoanele autiste recunosc pattern-uri atipice. Își dau seama că anumite lucruri se leagă acolo unde un neurotipic nu le leagă. Persoanele neurodivergente fac asocieri divergente. Cei care au ADHD și dislexie, drept dovadă cei mai mari CEO de cele mai mari firme. Și îi repet, Bill Gates, Elon Musk, Steve Jobs, Henry Ford, Richard Branson sunt persoane care au dislexie sau ADHD sau pe ambele în același timp. Ceea ce fac persoanele neurodivergente iar bine este hiperfocalizarea, cei care au ADHD și persoanele cu dislexie au creativitate vizual-spațială. Se pare că persoanele cu dislexie sunt mai creative în adolescență decât cei neurotipici, iar creativitatea lor crește odată cu vârsta față de scăderea creativității cu vârsta ceea ce se întâmplă la persoanele neurotipice.

Și iată cum foarte probabil în viitorul cât se poate de apropiat persoanele cu ADHD, persoanele din spectru autist, persoanele cu dislexie și în general persoanele neurodivergente o să devină din nou vânătorii de elită ai timpurilor trecute. Și se vorbește în tehnologie inclusiv crearea unui AI neurodivergent, un AI care nu mai gândește neurotipic și doar niște pattern-uri și repetă niște lucruri, ci un AI care leagă lucruri greu de văzut, care vede pattern-uri acolo unde un om normal nu le vede, care este hiper creativ.

Da, asta e. Despre asta a fost materialul de astăzi și concluzia asta este că e foarte probabil ca în viitorul apropiat colegul ăla din clasă care nu râdea la glumele tuturor, care părea ciudatul clasei, care era dat afară din clasă pentru că atunci când se făcea o glumă toată lumea râdea, profesoara se întorcea și el era singurul care nu se oprea din râs. Colegul ăla care nu se putea adapta, posibil să ajungă adultul care o să câștige cei mai mulți bani din clasa respectivă. Și profesoara o să zică, dar de ce? Dar cum se poate? Copilul ăsta era destul de ciudat. Cum a reușit el așa cumva?

Morala la final este că atunci când vezi o persoană neurodivergentă care se comportă într-un fel care ție ți se pare ciudat, trebuie să-ți dai seama de următoarele lucruri. Ți se pare ciudat pentru că ai văzut doar neurotipici sau neurodivergenți care au încercat să simuleze că sunt neurotipici și faptul că ți se pare ciudat nu este diferit de a ți se părea ciudată limba japoneză pentru că n-ai auzit-o până acum sau n-o înțelegi. Dar în momentul în care îți dai seama că e doar o altă limbă la fel de complexă ca a ta, la fel de frumoasă ca a ta, pe care doar n-ai avut avantajul s-o înveți și pe care n-o știi, dar omul acela probabil că gândește, simte și vede lucrurile la fel ca tine, doar că într-o altă limbă.

La fel ar trebui să vedem și aceste persoane neurodivergente, care la prima vedere par ciudate, dar de fapt sunt doar persoane care sunt momentan forțate să trăiască într-o lume construită pentru regulile sau după regulile celor mulți și le este mai greu să respecte acele reguli. Cum ar fi să stai 50 de minute într-o clasă și să te concentrezi la o problemă dată când tu de fapt ești un super vânător de elită cu o hiper-atenție și cu o hiperfocalizare pe anumite lucruri foarte importante care nu poți să stai locului. Ok? Și atunci poate nu el acel copil cu ADHD e problema. Poate că de fapt clasa e problema sau nici măcar clasa nu e problema, ci lipsa unei clase special făcute pentru el și pentru nevoile lui.

Ok, asta a fost pentru astăzi. Mulțumesc pentru atenție. Din nou un vlog lung și pe o temă care pare nișată de atenție. Dacă luăm în considerare cele cei 20% de neurodivergenți diagnosticați pe cifre, probabil alții vreo 10-15% nediagnosticați cu o neurodivergență ușoară și care simulează că sunt neurotipici, acest material probabil că e pentru nu e atât de nișat pe cât pare. Așa că dacă ai în grupul tău un părinte care are un copil neurodivergent, trimite acest mesaj, acest vlog, o să se bucure de acest material. Dacă ai vreun, nu știu, dacă ai pe cineva, un prieten bun căruia îi permiți să-i trimiți acest material fără să faci nicio insinuare, pe care crezi că îl poate ajuta acest material, trimite-i, dă-i un share.

Dacă ai ceva de de spus, lasă jos în comentarii. Ne bucură că scrieți comentariile și atenție, dacă crezi, dacă ai ajuns până acuma și ești genul de om care nu lasă niciodată comentarii, uite, te provoc, lasă un comentariu. Hai să vedem ce o să scrii. Poți să scrii orice, dar pe noi ne ajută. YouTube când vede că oamenii comentează, împinge materialul mai sus. Îl împinge către alți oameni care poate o să aibă nevoie de acest material. Doar că de multe ori se comentează pe teme politice sau pe pseudoștiință sau pe chestii contradictorii, unde oamenii au păreri diferite. Iar la astfel de materiale care sunt cumva ghidate științific, oamenii n-au păreri diferite și nu comentează. Așa că mă ajută orice comentariu. Chiar dacă nu vrei să mă contrazici, mă ajută să-mi lași un comentariu în descriere.

Mulțumesc. Pe curând!