Bullyingul la scoală și rolul familiei în dezvoltarea rezilienței

Imaginează-ți că micuțul tău vine acasă trist și cu lacrimi în ochi, pentru că a fost umilit la școală. Ca părinte, simți o durere sfâșietoare și mai ales o foarte mare neputință. Ai vrea să fii acolo cu el în fiecare clipă, să-l protejezi de orice rău, să-l iei în brațe de fiecare dată când cineva se poartă urât cu el sau îl rănește.

Realitatea este că nu poți fi mereu lângă el – nu poți sta în fiecare pauză pe holul școlii ca să-l aperi.  Și totuși, există ceva ce poți face: îl poți pregăti de acasă, îi poți oferi “armura” emoțională pentru a face față lumii.

Ce este bullying-ul?

Bullying-ul nu înseamnă doar o ceartă sau o tachinare între copii. Bullying-ul este o agresiune repetată, intenționată, menită să rănească sau să intimideze pe cineva care se percepe mai vulnerabil. Poate lua mai multe forme, unele evidente, altele mai subtile:

• verbal: insulte, porecle umilitoare, tachinări agresive, amenințări directe.
• fizic: îmbrânceli, lovituri, împingeri, chiar și distrugerea intenționată a lucrurilor personale ale copilului.
• social (relațional): excluderea din grupurile de colegi, răspândirea de zvonuri sau minciuni despre copil, umilirea lui în fața altora, izolarea lui.
• online (cyberbullying): mesaje jignitoare sau amenințătoare pe rețelele sociale, pe chat sau SMS, postarea de imagini stânjenitoare sau crearea de conturi false pentru a-l hărțui.

Important de reținut: Bullying-ul nu este un incident singular sau o glumă inofensivă. Este un comportament repetitiv și crud, care creează unui copil o stare de frică și rușine. Tocmai repetiția și intenția de a răni fac bullying-ul atât de traumatizant. Zi de zi, acești copii se duc la școală cu un nod în gât, întrebându-se cu ce vor mai fi atacați astăzi. 

Cât de mulți copii sunt afectați?

Ați putea crede că bullying-ul e rar, dar din păcate este extrem de răspândit. La nivel global, UNESCO a raportat că peste 30% dintre elevii lumii au fost victime ale unei forme de bullying . Gândește-te la asta: aproape unul din trei copii suferă agresiuni repetate din partea colegilor.

Iar situația nu e diferită nici în România, dimpotrivă, studiile locale arată cifre alarmante. Jumătate dintre elevii români spun că au fost amenințați, umiliți sau agresați fizic de către alți colegi, adică au experimentat direct bullying-ul.

Și mai mult de 80% au fost martori la astfel de scene în școli . Asta înseamnă că practic fiecare copil fie a fost victimă, fie a asistat la bullying. Pe scurt, nu este o problemă minoră sau izolată, este o realitate zilnică pentru foarte mulți copii.

Efectele bullyingului asupra psihicului

Copiii supuși agresiunilor repetate pot suferi consecințe grave pe termen lung. Studiile arată că victimizarea prin bullying crește dramatic riscul de probleme emoționale și comportamentale: depresie, anxietate, retragere socială, scăderea stimei de sine. În cazuri extreme, copiii pot ajunge la auto-vătămare sau chiar la gânduri de suicid.

Gândește-te – un copil care zi de zi e făcut „prost”, „urât” sau lovit și umilit, începe să creadă că poate chiar merită aceste tratamente. Începe să se întrebe: „Ce e în neregulă cu mine?”. Așa apar rușinea și sentimentul de neajutorare. Unii copii dezvoltă frică de școală, somatizează (adică fac dureri de cap sau de burtă din cauza stresului) sau au coșmaruri în timpul somnului. Iar rănile emoționale, dacă nu sunt adresate și vindecate, pot persista mult după ce bullying-ul a încetat.

Ce putem face în astfel de situații? Chiar dacă nu putem elimina complet riscul ca un copil să fie ținta bullying-ului, putem reduce semnificativ din pagubele pe care le provoacă. Cum? Prin puterea familiei. Familia poate fi un scut protector împotriva efectelor negative ale bullying-ului, un fel de plasă de siguranță emoțională care amortizează căderea. Iar asta ne-o confirmă și știința.

Familia ca scut împotriva bullying-ului

Există copii care, deși trec prin episoade cumplite de bullying, reușesc totuși să își mențină echilibrul emoțional – sau să și-l restabilească relativ repede. Acești copii sunt numiți rezilienți.

Reziliența înseamnă, mai simplu spus, capacitatea de a-ți „reveni” după o adversitate, de a rezista stresului și de a te adapta în ciuda greutăților. Imaginează-ți un arc sau un elastic: îl întinzi (bullying-ul e stresul/forța pe care o aplici) și apoi îi dai drumul – dacă e rezilient, revine aproape la forma inițială.

Un studiu realizat în Marea Britanie, intitulat „Families promote emotional and behavioural resilience to bullying”, a cercetat exact acest lucru: de ce unii copii, victime ale bullyingului, suferă consecințe psihologice grave, în timp ce alții fac față mai bine?

Au fost analizați peste 1000 de copii de școală primară și familiile lor (mulți fiind gemeni), urmăriți de la 5-10 ani până la 12 ani. Cercetătorii au măsurat nivelul de bullying trăit de copii și apoi starea lor emoțională și comportamentală la vârsta de 10 și 12 ani. În paralel, au evaluat mediul de acasă – cât de cald și suportiv era: au luat în considerare căldura maternă, atmosfera pozitivă din familie și relațiile armonioase între frați .

Rezultatele au fost foarte grăitoare. Copiii victime ale bullyingului care au avut parte de un mediu familial cald, iubitor și organizat au prezentat mult mai puține probleme emoționale și de comportament, decât copiii victime proveniți din familii în care nu primeau suficient sprijin.

Cu alte cuvinte, dragostea și stabilitatea de acasă au acționat ca un scut, diminuând impactul traumei suferite la școală. În mod interesant, aceste aspecte ale familiei (afecțiunea părinților, atmosfera din casă) păreau să conteze mai mult pentru copiii afectați de bullying decât pentru cei neafectați – semn că, atunci când copilul trece prin așa ceva, sprijinul familiei devine esențial.

Un detaliu impresionant din studiu a fost analiza pe gemeni identici. Dacă într-o pereche de gemeni identici ambii au fost victime ale bullyingului, dar unul dintre ei a primit mai multă căldură și atenție din partea mamei, acel geamăn a avut ulterior mai puține probleme de comportament decât fratele său. Reține că vorbim de gemeni identici genetic, deci cu predispoziții aproape identice. Diferența a fost făcută de comportamentul mamei. Asta ne arată cât de mare este influența mediului emoțional oferit de familie – practic, căldura maternă în plus a acționat ca un factor de protecție real, nu e doar o coincidență genetică sau de temperament.

Cum înțelegem rezultatele studiului?

Acum, să discutăm despre acești termeni cheie identificați de cercetători:

• Căldura maternă se referă la atitudinea plină de afecțiune a mamei (sau, extins, a părintelui principal) față de copil. Înseamnă să îi oferi iubire necondiționată, să îl mângâi, să-l îmbrățișezi, să petreci timp de calitate cu el, să-l asculți cu răbdare când își povestește necazurile.
  Practic, copilul simte că mama (sau tata) îi este aproape, empatică și disponibilă emoțional, nu distantă sau mereu critică. Acea stare când știi că poți merge la mama ori de câte ori ți-e greu, fără teamă că vei fi judecat – asta e căldura maternă.
• Atmosfera pozitivă acasă înseamnă un mediu familial armonios și stabil. Un cămin în care predomină calmul, bunătatea, rutina sănătoasă și sentimentul de siguranță. Asta nu înseamnă că în casă nu există deloc tensiuni sau certuri – suntem oameni! –, dar înseamnă că aceste conflicte nu scapă de sub control și există întotdeauna respect reciproc. Căminul este un mediu previzibil, fără haos, unde copilul știe că găsește liniște, suport și organizare. De exemplu, părinții care stabilesc reguli clare, dar blânde, care oferă consecvență (copilul știe la ce să se aștepte), creează o atmosferă pozitivă.
• Relații armonioase între frați înseamnă că frații din familie au o legătură strânsă, bazată pe afecțiune și sprijin reciproc. Sigur, frații se mai ceartă – e normal –, dar esențial e ca ei să știe că se pot baza unul pe altul. Un frate mai mare protector sau un frate mai mic iubitor pot deveni cei mai buni prieteni ai copilului victimă, oferindu-i alinare și companie când se simte singur.
  În studiul menționat, s-a observat că și căldura între frați contribuie la reziliența copilului victimizat de bullying, independent de influența părinților . Cu alte cuvinte, dacă ai un aliat acasă de vârstă apropiată, treci mai ușor peste umilințele de la școală, pentru că știi că nu ești singur.

Ce înseamnă toate acestea pentru noi, ca părinți?

Înseamnă că nu avem nevoie să fim perfecți ca să ne protejăm copiii. Nimeni nu e părinte perfect și nici nu trebuie să fim. Ceea ce contează cu adevărat sunt lucrurile mărunte, făcute consecvent, zi de zi: o vorbă bună, o îmbrățișare, timpul petrecut ascultându-l, cina în familie la care povestiți despre cum v-a fost ziua, jocul împreună, alinarea lor atunci când sunt supărați. Acea blândețe și consecvență în a le arăta dragostea și susținerea construiesc, cărămidă cu cărămidă, reziliența copilului.

Un cămin stabil și iubitor este ca o armură invizibilă care îți învelește copilul. Nu îl va feri de orice rană, dar îl va ajuta să vindece mai repede rănile și să meargă mai departe.

De reținut!

Așadar, dragi părinți, fiți alături de copiii voștri. Arătați-le că îi iubiți necondiționat chiar și când greșesc. Ascultați-le temerile, validați-le emoțiile (“înțeleg că îți este greu, sunt aici pentru tine”). Puneți limite cu calm, nu cu furie. Creați ritualuri de conectare – fie că e o poveste citită seara, o masă în familie sau o plimbare în parc în weekend.

Nu e nevoie de gesturi mărețe, ci de prezență și grijă constantă. Exact aceste lucruri aparent „obișnuite” sunt super-puterea voastră secretă împotriva traumei bullyingului.

În încheiere, vreau să vă încurajez: dacă voi sau copilul vostru vă confruntați sau v-ați confruntat cu bullying-ul, nu sunteți singuri. Vorbiți cu profesorii, cu consilieri școlari sau cu un psiholog. Cereți ajutor, nu trebuie să duceți povara asta singuri.