Dr. Mihail: Bine ai venit, Andrei, la „Boabe de Cunoaștere”! Astăzi abordăm un subiect extrem de popular, dar adesea înțeles greșit: trauma. Cum putem defini corect trauma din punct de vedere științific?
Dr. Andrei C. Miu: Salut, Mihail! Mă bucur să fiu aici. Trauma, din punct de vedere științific, se referă la un eveniment specific în care viața unei persoane a fost în pericol, a existat un pericol de rănire gravă sau persoana a fost expusă la violență sexuală. Aceasta include situații prin care am trecut noi înșine, persoane dragi nouă sau evenimente la care am fost martori.
O distincție crucială este că, în literatura științifică, trauma se referă strict la evenimentul traumatic în sine. În limbajul de zi cu zi, adesea folosim termenul „traumă” pentru a descrie simptomele sau reacțiile emoționale care apar în urma unui astfel de eveniment. Indiferent dacă este vorba de o reacție emoțională normală sau de un tablou de simptome asociat unei tulburări mintale, este important să înțelegem că trauma este evenimentul, un tip de eveniment stresant de intensitate foarte mare. Reacția la acest eveniment, fie ea emoțională sau manifestată prin simptome specifice, este un lucru diferit.
Dr. Mihail: Deci, trauma este situația, nu ceea ce simt eu? Nu am o traumă „în mine”, ci trauma este evenimentul care mi s-a întâmplat?
Dr. Andrei C. Miu: Exact. Și este important să subliniem că această distincție nu are ca scop minimizarea reacției psihologice sau emoționale la traumă. Scopul este pur și simplu de a clarifica vocabularul. Oamenii de știință, când vorbesc despre traumă, se referă la evenimentul obiectiv cu caracteristicile menționate: pericol de moarte, rănire gravă sau violență sexuală, fie că a fost experimentat direct, indirect sau ca martor.
Reacția emoțională, pe de altă parte, poate fi măsurată în diverse moduri, de la nivelul de stres la un anumit timp după eveniment, până la diagnosticarea unei tulburări mintale în urma unui interviu clinic.
Dr. Mihail: Cum definim atunci un eveniment traumatic? Poate fi un eveniment traumatic subiectiv pentru mine sau trebuie să aibă anumite caracteristici obiective pentru a fi considerat traumă?
Dr. Andrei C. Miu: Ca cercetător și clinician, sunt interesat să studiez reacția la traumă. Dar pentru a face acest lucru în mod riguros, trebuie să ne raportăm la un eveniment obiectiv, cu caracteristici clar definite și verificabile. Deci, studiem reacția la traumă, dar o distingem de evenimentul traumatic în sine.
Exemple Concrete de Evenimente Traumatice
Dr. Mihail: Există o listă specifică de evenimente care pot fi considerate traumatice sau orice mi se pare traumatic poate fi considerat astfel?
Dr. Andrei C. Miu: Pentru a clarifica, să dăm câteva exemple de ceea ce oamenii de știință și clinicienii înțeleg prin eveniment traumatic. Vorbim despre:
- Accidente de mașină grave: Multe studii despre traumă și efectele sale psihologice includ pacienți de la terapie intensivă sau camere de urgență, victime ale unor accidente rutiere severe.
- Refugiați din zone de război: Războiul din Ucraina a generat numeroase studii care se concentrează pe experiențele traumatice ale refugiaților expuși la violență și pericol de moarte.
- Dezastre naturale: Cutremure, taifunuri și alte dezastre naturale în care viața multor oameni a fost pusă în pericol sunt, de asemenea, considerate evenimente traumatice.
- Agresiuni fizice severe: Atacuri violente, bătăi care pun viața în pericol sau care cauzează răni grave.
- Violența sexuală: Orice formă de agresiune sexuală este considerată un eveniment traumatic.
În aceste situații, este clar că viața persoanei a fost în pericol, a existat riscul de rănire gravă sau a fost expusă la violență extremă. Acestea sunt evenimentele obiective pe care le studiem pentru a înțelege reacțiile psihologice.
Evenimente Adverse vs. Evenimente Traumatice
Dr. Mihail: Dacă, de exemplu, în copilărie am fost certat de mama și îmi amintesc asta ca pe un eveniment neplăcut, poate fi considerată o traumă?
Dr. Andrei C. Miu: În acest caz, folosim conceptul de eveniment advers. Un astfel de eveniment, chiar dacă a implicat o reacție emoțională puternică și posibil suferință, nu a pus viața în pericol, nu a existat un pericol obiectiv de rănire și nu a fost vorba de violență sexuală.
Studiem evenimentele adverse, inclusiv istoricul de astfel de evenimente în copilărie. Acestea includ maltratarea sub diverse forme:
- Abuzul fizic: Bătăi sau răniri cauzate de persoanele care aveau grijă de copil. În cazuri severe, poate fi considerat eveniment traumatic.
- Abuzul emoțional: Deși poate provoca suferință semnificativă, de obicei nu se încadrează ca eveniment traumatic.
- Abuzul sexual: Poate fi considerat eveniment traumatic.
- Neglijarea: Lipsa de îngrijire fizică sau emoțională de bază.
Este important să respectăm distincțiile din literatura științifică. Trauma se referă la evenimentul care amenință viața sau integritatea fizică, în timp ce evenimentele adverse includ o gamă mai largă de experiențe negative care pot afecta bunăstarea psihologică.
Consensul Științific și DSM
Dr. Mihail: Este important că ai specificat că aceasta nu este doar o interpretare personală, ci modul în care știința studiază trauma astăzi.
Dr. Andrei C. Miu: Absolut. Acesta este felul în care literatura științifică este scrisă și avem mare încredere în aceste clasificări, deoarece sunt rezultatul muncii a numeroși cercetători care dedică întreaga viață acestui domeniu. Manualul de diagnostic al bolilor mintale, DSM-5, definește trauma în mod similar: un eveniment în care persoana a fost expusă la moarte reală sau amenințată, rănire gravă sau violență sexuală, fie direct, ca martor sau aflând că un membru apropiat al familiei sau un prieten apropiat a fost victima unui astfel de eveniment. Acest consens al Asociației Americane de Psihiatrie subliniază clar distincția dintre evenimentul traumatic și reacțiile emoționale negative. Nu orice sentiment negativ din relațiile sociale poate fi catalogat drept traumă.
Trauma: Cauză sau Factor de Risc pentru Boala Psihică?
Dr. Mihail: În ce măsură poate această traumă, definită corect acum, să cauzeze boala psihică?
Dr. Andrei C. Miu: Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să înțelegem diferența dintre un factor cauzal și un factor de risc. Un factor cauzal produce un efect de fiecare dată când este prezent și efectul dispare când factorul este absent. Dacă evenimentele traumatice ar fi un factor cauzal direct al bolilor psihice, atunci toate persoanele care au trecut printr-un eveniment traumatic ar dezvolta o boală psihică, indiferent că ar fi vorba de tulburarea de stres posttraumatic (PTSD), depresie majoră, anxietate generalizată sau alte afecțiuni.
Însă, realitatea este alta. Studiile pe eșantioane mari din populație arată că doar o parte dintre persoanele expuse la traumă dezvoltă boli psihice. Un indicator statistic important este odds ratio, care compară probabilitatea de a dezvolta o boală mintală în rândul persoanelor expuse la traumă cu probabilitatea în rândul celor care nu au fost expuși. Aceste studii arată că există persoane cu boli mintale în ambele categorii, ceea ce sugerează că expunerea la traumă nu este singura cauză.
Expunerea la un eveniment traumatic este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru dezvoltarea anumitor tulburări, cum ar fi PTSD. Nu toată lumea care este expusă la un eveniment traumatic va dezvolta PTSD.
Dr. Mihail: Deci, concluzia este că expunerea la traumă nu este o cauză directă pentru o boală mintală, ci un factor care poate favoriza apariția acesteia?
Dr. Andrei C. Miu: Exact. Persoanele care dezvoltă o boală mintală după expunerea la traumă au adesea o predispoziție sau alți factori de risc care interacționează cu experiența traumatică.
Factorii de Risc pentru Bolile Mintale
Dr. Mihail: Ce alți factori de risc sunt implicați?
Dr. Andrei C. Miu: Interacțiunea dintre mai mulți factori de risc stă la baza declanșării sau severității bolilor mintale. Evenimentele traumatice sunt un factor de risc important pentru multe boli mintale comune, dar doar unul dintre ei.
Studiile de decenii din psihologie și psihiatrie au identificat numeroși alți factori de risc, inclusiv:
- Factori genetici: Predispoziția genetică joacă un rol semnificativ în vulnerabilitatea la anumite boli mintale.
- Diferențe de sex: Femeile au un risc mai mare de a dezvolta PTSD și depresie, în timp ce pentru alte tulburări raportul poate fi invers.
- Nivelul de educație: Este un factor de risc pentru PTSD.
- Stilul de viață: Obiceiul de a face efort fizic, de exemplu, este un factor de protecție care scade riscul de PTSD.
- Factori neurobiologici: Diferențe în structura și funcționarea creierului pot crește vulnerabilitatea.
- Experiențe adverse în copilărie: Chiar dacă nu se califică drept traume, pot crește riscul de probleme de sănătate mintală.
- Suportul social: Lipsa unui suport social adecvat poate crește vulnerabilitatea la efectele negative ale stresului și traumei.
Încă cercetăm câți și ce factori trebuie să fie prezenți și cum interacționează pentru a putea prezice cu exactitate cine va dezvolta o tulburare mintală după expunerea la un eveniment traumatic. Este clar că trauma este doar o piesă dintr-un puzzle complex.
Cine Dezvoltă o Boală Mintală După Traumă?
Dr. Mihail: Avem un procent estimativ al persoanelor expuse la evenimente traumatice care dezvoltă boli psihice?
Dr. Andrei C. Miu: Sintezele recente arată că undeva între 6 și 10% dintre cei expuși la un eveniment traumatic dezvoltă PTSD. Dacă includem toate bolile mintale, procentul poate ajunge până la aproximativ 20%. Asta înseamnă că, grosso modo, maxim 20% dintre persoanele expuse la un eveniment traumatic vor dezvolta o boală mintală, în timp ce restul de 80% nu vor dezvolta. Aceste procente sunt valabile și pentru prevalența bolilor mintale pe tot parcursul vieții.
Boala Psihică vs. Boala Mintală
Dr. Mihail: Ai menționat termenii „boală psihică” și „boală mintală”. Există o diferență între ele?
Dr. Andrei C. Miu: Termenii sunt adesea folosiți interșanjabil. În general, boala mintală implică schimbări cognitive, emoționale sau comportamentale care cauzează suferință semnificativă și dizabilitate, afectând calitatea vieții.
Impactul Expunerii la Traumă și Recuperarea
Dr. Mihail: Spuneai că reacția la traumă se atenuează în timp pentru majoritatea oamenilor.
Dr. Andrei C. Miu: Da, expunerea la traumă produce reacții emoționale intense și suferință. Însă, ceea ce arată literatura științifică este că majoritatea persoanelor revin la un nivel de funcționare normal, similar cu cel de dinainte de expunerea la traumă, după un anumit interval de timp, care poate fi de câteva săptămâni sau luni. Reacția la traumă se atenuează, iar cei mai mulți se adaptează și revin la starea inițială.
Există chiar și un concept numit creștere posttraumatică, unde un mic procent dintre indivizii expuși la traumă ajung la un nivel de funcționare emoțională chiar mai bun decât cel anterior. Cu toate acestea, studiile în acest domeniu necesită încă o metodologie mai robustă.
Trauma, Depresie și Anxietate
Dr. Mihail: În ce măsură poate contribui o traumă la dezvoltarea anxietății sau depresiei care să dureze, nu doar la schimbări de câteva săptămâni?
Dr. Andrei C. Miu: Trauma este un factor de risc pentru depresie și anxietate, observându-se o frecvență mai mare a acestor probleme la persoanele care au trecut printr-o traumă comparativ cu cele care nu au trecut. Însă, este crucial să reținem că este doar un factor dintr-o rețea complexă de factori care stau la baza declanșării acestor afecțiuni. La indivizi cu același diagnostic, factorii de risc care au condus la boală pot fi diferiți. Nu orice persoană cu depresie majoră are un istoric de evenimente traumatice, dar probabil că aceia se încadrează în procentul de aproximativ 20% despre care vorbeam.
Reamintirea Traumei: Periculoasă sau Terapeutică?
Dr. Mihail: În ce măsură amplificarea acestor traume sau atribuirea eronată a etichetei de traumă unor evenimente cu impact emoțional puternic ne poate face mai mult rău?
Dr. Andrei C. Miu: Acesta este un aspect crucial. Datele științifice arată că insistarea pe reamintirea traumei la un individ sănătos sau la unul care a trecut printr-o traumă recentă, mai ales dacă se cultivă ideea că trauma a lăsat sechele care trebuie vindecate, s-ar putea să facă rău.
Dacă insistăm ca o persoană să-și aducă aminte un eveniment traumatic recent și cultivăm ideea că acesta a lăsat sechele de care s-ar putea să nu fie conștient, putem induce îngrijorare și anxietate. Persoana va începe să caute „nod în papură” în propria sănătate psihică, să-și amintească evenimentul în detaliu și să caute semne de suferință și disfuncție în viața de zi cu zi. Acest proces de auto-analiză intensivă poate fi în sine un factor de risc pentru dezvoltarea bolilor psihice, indiferent dacă îl numim îngrijorare sau ruminație.
Este important de reținut că majoritatea oamenilor (aproximativ 70%) au experimentat cel puțin un eveniment traumatic de-a lungul vieții, iar un procent semnificativ (30-40%) au avut mai mult de trei. Faptul că insistăm ca o persoană să caute probleme în funcționarea sa actuală, deși nu are un diagnostic de boală psihică, o poate face mai vulnerabilă la probleme de sănătate mintală ulterioare. Putem vorbi chiar de un efect iatrogen, unde intervenția însăși induce o vulnerabilitate.
Importanța Protocoalelor de Tratament
Dr. Mihail: Ceea ce spui îmi amintește de vremuri în medicină când se încercau tot felul de tratamente experimentale fără protocoale clare, făcând uneori mai mult rău decât bine.
Dr. Andrei C. Miu: Exact. În medicină, pentru a evita astfel de situații, există protocoale foarte clare de tratament. Similar, în psihologie, există intervenții validate științific pentru majoritatea bolilor psihice. Putem găsi informații despre acestea pe site-ul Asociației Americane de Psihologie (APA) sau pe platforma Cochrane Reviews. Aceste protocoale sunt rezultatul cercetărilor riguroase și ar trebui să fie direcția către care ne îndreptăm atunci când căutăm ajutor.
Un avantaj al medicinei alopate este că diagnosticele serioase se pun adesea în spital, unde există un constant peer review. În psihologie, deși există riscul ca unii să aibă impresia că este un domeniu mai puțin riguros, realitatea este că psihologia este o știință matură, inclusiv la nivel de intervenție și tratament. Există direcții clare și date care susțin intervenții structurate, similare cu modul în care funcționează un medicament.
Conștientizarea Traumei în Terapie
Dr. Mihail: În ce mod putem avea o conștientizare sănătoasă a traumei și în ce situații este indicat să abordăm acest aspect în terapie?
Dr. Andrei C. Miu: În anumite situații, în special atunci când o persoană primește un diagnostic de boală psihică ale cărei simptome sunt legate de un eveniment traumatic, tratamentul dovedit științific poate include reamintirea evenimentului traumatic. Însă, acest lucru se face într-un mod foarte controlat, urmând un protocol specific care minimizează riscul de a face rău. Nu se face oricum, nu se face la persoane sănătoase și nici imediat după un eveniment traumatic recent. Aceasta este o practică specifică anumitor forme de terapie, cum ar fi terapia prin expunere utilizată în tratamentul PTSD.
„Vindecarea” Traumei
Dr. Mihail: În ce măsură putem să „vindecăm” o traumă?
Dr. Andrei C. Miu: Trauma, fiind un eveniment, nu poate fi vindecată. Ceea ce putem aborda este emoția negativă și suferința rezultată în urma evenimentului traumatic. În medicină, vindecarea implică adesea identificarea și eliminarea cauzei unei boli. În cazul bolilor psihice, evenimentele traumatice sunt factori de risc, dar nu cunoaștem încă combinațiile exacte de factori care duc la apariția bolii. Nu avem încă tratamente cauzale pentru majoritatea bolilor psihice.
Putem trata bolile psihice urmând protocoale validate clinic, care au o eficacitate previzibilă, manifestată prin reducerea simptomelor la un anumit procent dintre pacienți. Termenul de „vindecare” este mai rar folosit în acest context. De obicei, vorbim de intervenție, tratament sau terapie.
O analogie ar fi cu infarctul miocardic. Nu putem vindeca un infarct în sensul de a reface țesutul cardiac pierdut, dar putem oferi tratament pentru a preveni alte evenimente și a gestiona sechelele. O altă analogie ar fi cu bolile autoimune, unde avem factori de risc, dar nu știm combinația critică care duce la boală și, prin urmare, nu vorbim de vindecare, ci de gestionarea simptomelor.
Psihoterapie vs. Consiliere Psihologică
Dr. Mihail: O persoană care nu are un diagnostic de boală mintală, dar vrea să facă psihoterapie, poate face acest lucru? Este sănătos pentru ea și în ce formă?
Dr. Andrei C. Miu: Aș lăsa pe colegii care practică să facă recomandări specifice, dar o distincție importantă este între psihoterapie și consiliere psihologică. Dacă este vorba de optimizarea funcționării sociale sau a comportamentului la locul de muncă, de exemplu, vorbim de consiliere psihologică. Psihoterapia este adesea asociată cu tratamentul unui diagnostic specific de boală mintală, în timp ce consilierea poate fi benefică pentru oricine dorește să își îmbunătățească anumite aspecte ale vieții.
Viitorul Cercetării în Sănătatea Mintală
Dr. Mihail: Cum vezi viitorul cercetării în domeniul traumei și al sănătății mintale?
Dr. Andrei C. Miu: Cred că suntem într-un stadiu în care avem nevoie de studii mari care să analizeze interacțiunile gen-mediu. Studii de tipul celor făcute pe eșantionul UK Biobank, care colectează date genetice, cognitive, emoționale și de istoric de viață de la sute de mii de oameni, sunt esențiale.
În prezent, avem posibilitatea să analizăm variații genetice comune la nivelul întregului genom pe eșantioane mari, ceea ce ne permite să înțelegem mai bine cum interacționează predispoziția genetică cu evenimentele de viață, cum ar fi traumele, pentru a explica declanșarea bolilor psihice. Studiile recente pe PTSD, care au inclus peste un milion de participanți, au identificat zeci de variații genetice asociate cu această tulburare, explicând o parte din probabilitatea de a o dezvolta. Viitorul este al studiilor mari, care sperăm să se extindă și în România.
Unul dintre proiectele noastre actuale investighează cum activitatea cerebrală, măsurată prin imagistică prin rezonanță magnetică funcțională în timpul reglării emoțiilor la indivizi care au trecut printr-un eveniment traumatic recent, poate prezice evoluția simptomelor de PTSD în următorul an. Acest studiu este în desfășurare la centrul de imagistică BrainQ al UBB și sperăm să avem rezultate preliminare în curând. Este unul dintre primele studii care analizează activitatea cerebrală în timpul unui proces cognitiv crucial implicat în simptomele PTSD.
Concluzii
Dr. Mihail: Andrei, îți mulțumesc din suflet pentru această discuție extrem de clarificatoare. Am înțeles că trauma nu este un diagnostic, ci un eveniment specific, și că este doar unul dintre mulții factori care pot contribui la apariția unei boli psihice. Sperăm că am adus o mică corecție în înțelegerea populară a acestui concept.
Dr. Andrei C. Miu: Și eu vă mulțumesc pentru invitație. Este important să discutăm despre aceste subiecte bazându-ne pe dovezi științifice.
