Dr. Mihail: Omule, te salut, doctor Mihail aici. Avem un nou episod „Boabe de cunoaștere”. După cum ai văzut, vorbim cu Andy Szekely despre relații și, atenție, avem deja materiale suficiente, și un podcast, și un vlog despre ce înseamnă singurătatea, însingurarea, izolarea socială. Și am văzut că toate astea sunt factori de risc pentru sănătatea noastră, factor de risc dovedit științific. Și mulți dintre voi, pe bună dreptate, ați scris în comentarii și ați întrebat: „Ok, ok, am înțeles că nu e bine să fiu singur, dar ce pot să fac dacă nu pot să-mi găsesc o relație? Mi-e greu să locuiesc cu cineva într-o casă. Ce pot să fac? Eu nu pot să-mi găsesc relația, dar să trăiesc singur e nesănătos”, și sper să găsim câteva soluții în episodul de astăzi.
Pe scurt, acum câteva săptămâni m-am întâlnit cu Andy la masă și am povestit despre acest subiect complet random, fără să ne fi propus asta. Și mi s-a părut super interesant ce am auzit. Până atunci, am uitat toate aceste informații și o să le ascult din nou astăzi. Andy Szekely, după cum știți deja, este formator, este pionier, să zic, în leadership training în România, a format foarte mulți lideri și este fondatorul Bootcamp University. 30 de ani de experiență pe scenă și în cursuri. Andy, bine ai venit.
Andy Szekely: Mihail, bine te-am regăsit.
Dr. Mihail: Bine ai revenit, de fapt. Podcastul „Boabe de cunoaștere” este sprijinit de Unicredit Bank. Mulțumim foarte mult pentru sprijin și pentru faptul că Unicredit Bank, în general, sprijină inițiativele educative, iar „Boaba de cunoaștere” este un exemplu al acestui sprijin. Ce faci?
Andy Szekely: Foarte bine. Mă bucur să fiu aici. Chiar sunt entuziasmat de temă.
Dr. Mihail: Da, e o temă foarte interesantă și, sincer să fiu, e o treabă la care nu mă gândisem înainte să-mi povestești despre asta. Dar zi-mi, zi-mi mai exact despre ce e vorba.
Andy Szekely: Îmi aduc aminte că la conversația noastră a apărut discuția despre acel studiu al longevității umane făcut de Harvard, Harvard Adult Development Study.
Dr. Mihail: L-am pus pe masă, a venit în conversație.
Andy Szekely: Și observația mea era că, deși concluzia studiului scoasă în presă peste tot este că oamenii trăiesc mult pentru că au relații bune… Asta-i versiunea de titlu de ziar.
Dr. Mihail: Da, corect.
Andy Szekely: Știi, de asta trăiesc oamenii mult, pentru că au relații bune. Numai că în mintea mea, și din experiența mea lucrând cu oameni, de multe ori cu antreprenori care au acel work-life balance precar de care se tot vorbește, care au tensiuni în familie pentru că consumă prea mult timp la muncă și așa mai departe, dar chiar și din experiența personală, pentru că am un business de familie cu soția mea, am putut să experimentez lucrurile astea. De fapt, o relație se menține pentru că relația cu tine însuți este suficient de matură în așa fel încât să poți face față tensiunilor respective. Deci nu e doar despre relații în sensul să ai relații bune. Punct. Întrebarea e: ce faci dacă te afli într-o relație care nu este cea mai bună sau are momente nefavorabile, cum toate relațiile au? Ce faci în acel moment? Și interesant e că studiul respectiv, „Studiul Vaillant” se mai numește după numele autorului, dă niște soluții la treaba asta, dar nu prea sunt publicate, nu prea se vorbește despre ele. Eu consider că e partea cea mai juicy, cea mai interesantă din studiu, pentru că ne arată ce să facem ca să avem relații bune dacă nu avem relații optimizate încă.
Dr. Mihail: Și despre a te maturiza tu emoțional, de fapt.
Andy Szekely: Ok. Și de fapt ne explică ce aveau în comun acei oameni care aveau relații bune.
Dr. Mihail: Și cel mai important este că într-adevăr aceste lucruri cred că le poți antrena cu timpul, nu?
Andy Szekely: Categoric, da.
Dr. Mihail: Nu în totalitate, pentru că probabil poți să ai un tip de comportament exploziv care să nu-ți permită să, nu știu, să accepți anumite lucruri, dar cred că în timp ai putea să le modelezi.
Andy Szekely: Chiar și atunci. Există vreo cinci astfel de mecanisme. Eu am să propun șase aici pentru că experiența mă învață că folosesc foarte mult un al șaselea mecanism, dar din alea cinci nu le vei folosi pe absolut toate la același procent. O să folosești două-trei care ți se potrivesc ție. Ideea e că dacă le ai pe o hartă, poți să-ți alegi: o să-l folosesc pe ăsta, pe ăsta, pe ăsta. Astea mi se potrivesc mie. Astea le folosesc. Eu asta și predau antreprenorilor, liderilor de business, oamenilor care au tensiuni, inclusiv în parteneriate de afaceri sau de familie. Alege pe principiul bufetului suedez. Știi, când te duci la un bufet suedez, am observat, apropo, că sunt trei categorii de oameni. Unii se duc și își pun în farfurie un morman foarte mare, în funcție de unde nimeresc la galantar.
Dr. Mihail: Eu… ăla sunt eu. Ok. Care sunt următoarele două categorii?
Andy Szekely: A doua categorie sunt oamenii care se duc, dau o tură, se învârt în jurul acelei insule și analizează: asta da, asta nu, din ceea ce știu…
Dr. Mihail: Tot eu, înainte să-mi umplu farfuria aia cu tot ce găsesc așa. Și care-i a treia?
Andy Szekely: Și mai sunt oameni care își pun în farfurie, mai puțin ce-i drept, își pun în farfurie ce știu sigur că-i bun pentru ei. Adică au puterea asta de a ignora elementele care știu că sunt alergeni sau nepotrivite și așa mai departe.
Dr. Mihail: Măi, să știi că dacă am descifra… Uite, putem să mergem pe o altă pistă doar un pic, doar în paranteză, dacă am putea să descifrăm care este secretul acelor oameni, pentru că asta e ceva ce eu încerc să învăț în viața de zi cu zi. Acum, eu sunt în punctul în care încerc să învăț că nu mor dacă nu mănânc tot. Că nu mor dacă mă duc la un bufet suedez și sunt niște super prăjituri acolo. Băi, nu se întâmplă nimic dacă nu mănânc prăjituri, adică nu ratez viața, știi? Am așa senzația că: „Băi, dacă nu mănânc prăjiturile alea, ratez viața”, dar uite, astăzi le mănânc și mâine nu mai mănânc, dar mâine face soacră-mea cozonac și zic: „Măi, nu pot să ratez cozonacul. A făcut soacră-mea cozonac. Trebuie să mănânc jumate de cozonac.” Și după aia vine fiică-mea și-mi dă niște jeleuri. Zic: „Nu pot să le ratez.” Trebuie să învăț. Eu acum sunt în punctul în care învăț că nu se întâmplă nimic dacă las lucrurile astea bune să treacă pe lângă mine.
Andy Szekely: E foarte bun termenul „învăț” și cred că unul din mecanisme răspunde la asta. Dacă tot nu trebuie să le vorbim în ordine neapărat. E un mecanism care… uite, îl am aici undeva. Ăsta e. Se numește așa, ca să avem o referință: suprimare.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Deci, suprimare. Pentru cine se uită direct la cameră: suprimarea este un mecanism foarte interesant descoperit de Vaillant, care spune că atunci când simți o emoție puternică, acea emoție, dacă nu e adecvată contextului, ar fi bine să o… nu neapărat blochezi, pentru că asta e nesănătos dacă o bagi în stomac și o lași acolo, ci s-o amâni până la un moment în care este ok să o scoți la lumină pentru că ai mai multe resurse s-o folosești. Deci, atenție, vorbim despre aceste abilități pe care se pare că oamenii care au relații bune le au.
Dr. Mihail: Da. Suprimarea este una dintre ele.
Andy Szekely: E un mecanism. Ele se numesc mecanisme de defensă matură.
Dr. Mihail: Mecanisme de defensă matură. Despre asta vorbim.
Andy Szekely: Da. Deci ești defensiv, dar ai o defensivitate matură. Te aperi matur de ceea ce vine către tine, neplăcut sau inconfortabil. Exemplul poate să fie: „Bă, nu mă pot opri de la jeleuri”. La fel de bine exemplul poate să fie: „Nu mă pot opri de la a țipa când cineva din familie sau din preajma mea mi se pare că-mi încalcă teritoriul, că mă atacă.”
Dr. Mihail: Ok.
Andy Szekely: Ei, foarte important de înțeles că noi, când devenim părinți, de exemplu, dacă nu avem niciun pic de capacitate de suprimare emoțională, o să facem o parentare mai puțin fericită, ca să zic așa. Pentru că îți dau exemplul personal. Fiică-mea are nouă ani. În ultimii doi, trei ani, fiică-mea în relație cu frate-su are niște confruntări, niște altercații. Și frate-su este mult mai expansiv, mult mai entuziast, și ea este o fire mai retrasă, e o fire un pic mai distantă așa. Și când ei se ceartă, frate-su are tendința să câștige prin energia pe care o are și ea se retrage.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Uneori sunt prins la mijloc pentru că se bat pe timpul cu tati, și fiică-mea se retrage, trântește ușa…
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Și se bagă în pat, își pune pătura în cap.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Primele mele reacții au fost: mă duc, deschid ușa: „Mara, nu se face așa, trebuie să fim împreună, suntem o familie” și așa mai departe. Nu obțineam nimic decât mai multă frustrare.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Dar dacă îmi suprim emoția inițială în care folosesc niște furie sau autoritate ca să rezolv cazul, aștept puțin (asta am descoperit practic), suprim emoția pe moment și după aia, după cinci minute, 7 minute, mă duc, intru în cameră, mă așez lângă ea, nu spun nimic la început, pun mâna pe ea. Am constatat că am mult mai multe șanse să repar ce este de reparat relațional decât dacă vin cu forță sau cu pornirea inițială.
Dr. Mihail: De acord.
Andy Szekely: Și asta nu e valabil exclusiv cu copiii, este valabil cu partenerul de business, cu partenerul de viață.
Dr. Mihail: Cum faci diferența între suprimare și… între o suprimare sănătoasă și o suprimare din asta de tip negare care strânge frustrare multă?
Andy Szekely: Pentru că e conștientă. Deci tu zici: ok, ăsta e un moment din ăla în care eu am posibilitatea să scot o lecție de părinte bun, sau e un moment în care rezolv cazul pe loc, fiindcă m-am încrâncenat, m-am supărat, am trântit și eu ușa la rândul meu, dar e vorba de conștientizare. Și acum, cu toată deschiderea, vorbim de situații pe care le-am discutat terapeutic.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Eu personal, în cabinetul de terapie, am pus problema asta pe masă și mi-a spus terapeuta o chestie foarte interesantă care mi-a schimbat perspectiva. Mi-a zis: „Întotdeauna mai întâi atașament emoțional și după aceea lecție.”
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Dacă încerci să vii cu lecția și trântești ușa și tu și spui: „Nu, așa se face la mine în casă, voi trebuie să vă înțelegeți”, n-o să obții un rezultat din asta. Și vorbim despre această abilitate de a suprima pe moment emoțiile. Când predau, mai folosesc un termen: „parcare”. Se întâmplă ca unii participanți la cursuri să pună întrebări care n-au nicio treabă, care-s alăturea cu drumul, cum se zice.
Dr. Mihail: Parcarea e sinonimă cu suprimarea, nu?
Andy Szekely: Da. Și le spun: „Hai să parcăm pentru moment această problemă, vorbim în pauză, vorbim în modulul următor.” Și uneori chiar o pun pe hârtie, pe flipchart, și iau foaia respectivă și o pun pe perete și spun: „Este parcată aici.” N-a dispărut, doar că nu este momentul să ne ocupăm de ea. Este o formă de dinamică de grup, de management al grupului care permite să faci interesul grupului, să urmezi interesul grupului, dar nu să izolezi persoana, ci doar să amâni. Practic o înveți să suprime emoția respectivă, că are o nevoie în momentul ăla neapărat să fie rezolvată.
Dr. Mihail: E foarte interesant pentru că, din nou vreau să ne întoarcem la subiectul discuției, este acesta de a identifica ce abilități sau, cum ai zis tu, mecanisme au persoanele care au relații bune și să învățăm din aceste lucruri. Și una din întrebări sau una dintre impresiile greșite pe care le avem în general despre oamenii care au o relație este că au avut noroc. Nu? Că ne gândim, vedem un cuplu frumos sau… îți mai dau un exemplu. Uite un exemplu sugestiv pe care toată lumea l-a văzut, că l-am văzut cu toții în poze și în reel-uri de pe Instagram, acei bătrânei simpatici, știi, la 80 de ani, care se plimbă prin Paris și se țin de mână.
Andy Szekely: Da, domnule.
Dr. Mihail: Și se vede că ea are grijă de el și el are grijă de ea… Și, ok, să nu excludem partea de noroc. Poate că oamenii ăia au avut și noroc să se întâlnească și să aibă contact și să vadă că au aceleași valori și să se iubească până la sfârșit. Dar nu e doar asta. Este foarte posibil, probabilitatea este foarte mare ca acolo să fie mai puțin noroc, dar mai mult aceste mecanisme în care el, când ea a fost nervoasă și ea a greșit cu ceva, el în loc să țipe și să escaladeze, a suprimat pe moment și după aia a adresat.
Andy Szekely: Moment. Da.
Dr. Mihail: A zis: „Uite, poate în momentul ăsta nu e momentul potrivit să-i explic, că oricum n-o să înțeleagă pentru că ea e nervoasă.” Poate din varii motive hormonale sau whatever, să nu dăm totuși vina, nu-i așa, doar pe motive hormonale când femeile sunt nervoase, dar uneori se întâmplă și așa. Și atunci tu poți să zici: „Ok, sunt foarte nervos, mi-a făcut o nedreptate, dar este mai cumpătat să suprim pe moment, să parchez această nemulțumire a mea, și mâine discutăm despre ea.”
Andy Szekely: Absolut. Și nu neapărat mâine. Aici sunt două lucruri foarte interesante. Le remarcă Esther Perel în relații. Ea spune așa: Ai tot dreptul, dacă nu poți să controlezi în momentul respectiv, să spui o frază de genul „Nu cred că pot să fac dreptate relației noastre. Nu cred că pot să adaug o valoare în relația noastră pe moment. Am nevoie să mă retrag un pic.” Dar secretul este că revii tot tu.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Ăsta e un lucru pe care eu l-am învățat în doi pași. Prima dată mă retrăgeam și ziceam: „E foarte bine.” După aia am învățat că este responsabilitatea mea să revin tot eu. Și ăsta este un mecanism de, dacă vrei, vindecare a tensiunilor relaționale. Adică problema va fi adresată, doar că nu este momentul potrivit. Am suprimat pe moment sau am parcat pe moment.
Dr. Mihail: Știi cum? Deci mie mi se pare, adică ideile astea, ele sunt foarte valide. Singurul lucru pe care eu nu-l pot împrumuta de acolo este limbajul ăsta terapeutic. Și mi-am dat seama că limbajul terapeutic e doar limbaj schematic. Adică noi nu trebuie să mergem și să spunem partenerului…
Andy Szekely: Da. Nu.
Dr. Mihail: …nu trebuie să-i spunem „Uite, nu e momentul potrivit pentru mine să fac dreptate relației.” Nu poți să zici asta când ești nervos. Poți să te duci nervos și să zici: „Uite, eu în momentul acesta nu vreau să vorbesc despre acest subiect cu tine, ok? Pentru că ne iese rău. Nu ești de acord să-l lăsăm pe altădată?” Adică poți s-o spui în…
Andy Szekely: Dar e bine să spui că revii tu. Mi se pare important să adaugi că „revin eu când mă simt…”.
Dr. Mihail: Dar apropo de revenit, revenind la ideea bufetului suedez, cred că e o idee foarte bună suprimarea și ea biologic funcționează. Ești în fața bufetului suedez, ai multe variante de prăjituri pe care poți să le mănânci acum și poți să-ți trăiești viața. Viața trece pe lângă tine dacă nu le mănânci. Dar tu ți-ai propus să nu le mănânci. Poți să suprimi pofta aia, să zici… adică să nu zici: „ok, mi-e poftă” și să crezi că dacă ți-e poftă înseamnă că trebuie să mănânci, că varianta aia bună a ta ar trebui să fie fără poftă; asta e ireal. De fapt, tu trebuie să te gândești: „ok, mi-e poftă, e normal să-mi fie poftă, e absolut normal să vreau să mănânc prăjitura asta. Nu e nimic greșit cu mine. Ce o să fac acum este să suprim această poftă sau să parchez această poftă pentru 10 minute.”
Andy Szekely: Moment. Da. Vedem în 10 minute.
Dr. Mihail: Partea bună e că biologic, în 10 minute te vei sătura deja. Nu-ți mai e poftă, vei uita de prăjituri, probabil.
Andy Szekely: Deci rezonez 100% cu ce spui. Eu chiar am dus-o mai departe. Eu îmi justificam această poftă, pentru că am fix aceeași problemă, o justificam prin faptul: „Dar eu sunt o persoană care experimentează. Eu dacă mă duc undeva în străinătate, cum să nu experimentez ceva ce la o adică-i inclus?”
Dr. Mihail: Ori asta e altă capcană. Așa e. Știi, eu sunt un experimentator. Mie îmi plac noutățile, să le găsesc, să le observ. Adică e de datoria mea.
Andy Szekely: Experimentăm cultura gastronomică, deserturi. Da, trebuie să le gust pe toate.
Dr. Mihail: Exact. Asta era justificarea, știi? Și după aia am învățat că e o virtute să poți suprima în anumite momente, pentru că asta spune ceva despre disciplina ta, despre caracterul tău.
Andy Szekely: Da. Și dacă chiar ești un experimentator, păi fii atent, păstrează-te toată ziua pentru acel croissant cu frișcă pentru care ai călătorit până acolo și du-te și comandă-l doar pe ăla. Adică poți să sari peste deserturile de la…
Dr. Mihail: Experimentezi la ore fixe.
Andy Szekely: Exact. Bun. Merg cu un alt mecanism foarte, foarte interesant, care seamănă. Deci avem suprimare și avem… sper să se vadă la cameră. Avem suprimare și sublimare.
Dr. Mihail: Care-i diferența?
Andy Szekely: Diferența e foarte, foarte interesantă. Sublimarea se referă la pornirile…
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: …energetico-emoționale pe care le avem, negative sau, dacă vrei, neacceptate social. De exemplu, o agresivitate exacerbată.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Sau o victimizare venită din nevrotism. „Aoleu, mă tem să nu se întâmple o anxietate.”
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Dar ele pot fi transformate în comportamente acceptabile social și chiar valoroase, și asta se numește sublimare: transformarea unei porniri negative care-ți face rău și ție și celorlalți în ceva valoros. Valoros pentru tine, valoros pentru societate. Dau două exemple.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: O persoană care are atât de multă energie din asta masculină, fermitate, agresivitate, poate să se transforme într-un bully, care nu-i acceptabil social. Dar se poate transforma într-un sportiv foarte bun. Ok?
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Adică se duce și își trage pumnii în sac, în loc să tragă pumnii în colegi, și descoperă că are această abilitate și acest talent pe care, șlefuindu-l, îl duce la nivel înalt și devine foarte valoros pentru societate. Atenție că nu-i vorba doar despre agresivitate, că prima dată când am citit studiul am zis: „A, e vorba despre ăia nervoși care se apucă să facă un sport.” Nu. Am descoperit ulterior, făcând un proces de introspecție, că e vorba și de anxietate, frică.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Eu sunt o persoană care am un grad relativ înalt de nevrotism. Adică mă tot gândesc: aoleu, să nu se întâmple ceva, că am luat de la maică-mea apucăturile astea, știi? Și le tot șlefuiesc și le lucrez. Cum s-a transformat anxietatea mea socială? Am canalizat-o în muncă și creativitate. Adică am zis: băi, nu pot să mă prezint nepregătit undeva. Nu pot să fiu nerelevant când mă duc undeva, să mă râdă lumea, cum se zice pe la noi, pe la Rădăuți, de unde-s eu de loc, știi? „Te râde lumea”. Trebuie să demonstrezi că poți, că faci, că dregi. Lucru care la mulți din generația mea, am 50 și ceva de ani, a fost inculcat prin educație.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Și m-am apucat să urmez direcția mea creativă și să scriu. 28 de cărți mai târziu. Am publicat 28 de cărți.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Dar le-am scris pentru că am lăsat filonul ăla de curiozitate să se manifeste la pachet cu ideea că atunci când vorbesc cu cineva pot să vorbesc din ce-am studiat sau din ce-am scris. Așa, anecdotic, prima dată când m-am întâlnit cu soția mea, ea zice: „Bă, dar tu cam vorbești din cărți” și i-am replicat: „Vorbesc din cărțile mele.”
Dr. Mihail: Ok.
Andy Szekely: Pentru că-s cărți pe care le-am studiat, pe care le-am scris, nu doar pe care le-am citit. Deci anxietatea socială se poate transforma în ceva de valoare cu care tu ieși în față sau contribui. Îmi aduc aminte de filmul 8 Mile, dacă-l știi cu Eminem.
Dr. Mihail: Ok, da, îl știu. Da.
Andy Szekely: În 8 Mile, el face un fel de concurs de muzică rap cu niște adversari pe scenă și câștigă prin autopersiflare.
Dr. Mihail: Aha.
Andy Szekely: Adică spune: da, sunt slab, sunt nepriceput, sunt incompetent, sunt nu știu ce. Și practic, pentru că în genul ăla de concursuri celălalt te rostuiește…
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: …le-a luat toată muniția celorlalți. Știi?
Dr. Mihail: A, corect că nu mai ai cum să-l mai rostuiești pe unul care tocmai s-a rostuit.
Andy Szekely: Exact. El s-a rostuit singur și atunci s-a terminat, le-a luat tot oxigenul și a câștigat concursul prin această abordare în care a transformat propria anxietate și propria conștientizare a neputinței sau a aspectelor negative în creativitate.
Dr. Mihail: Mai dăm niște exemple cum ar fi ce caracteristici aparent negative sau nedorite pot fi sublimate și în ce? Uite, mă gândesc la fiul meu. Fiul meu are o obsesie, literalmente. El dacă nu termină un Lego, nu poate dormi.
Andy Szekely: Hm.
Dr. Mihail: Nu poate vorbi, nu poate interacționa. Se enervează extrem de tare dacă-l întrerupi până când își termină. Când își termină, e cel mai entuziast și fericit copil din lume. Până termină, nu ai cu cine te înțelege, știi? Și prima mea reacție a fost: „Băi, stai un pic, asta nu-i bine.” Dar poate că totuși nu-i rău.
Andy Szekely: Aha. Poate că această capacitate (îi plac foarte mult mecanismele), această capacitate de a șurubări până rezolvi ceva, poate fi sublimată într-o competență inginerească extraordinar de valoroasă, de om care rezolvă cazuri imposibile sub aspect mecanic.
Dr. Mihail: Corect. Da. Deci ideea este de a găsi locul potrivit oricărei caracteristici care pare inițial un defect. Adică, e important să pui peștele în apă să înoate și maimuța pe copac să se cațere. Nu invers. Dacă te-ai născut invers, da, cauți să le pui… De multe ori părinții greșesc aici, știi? Pentru că spun „A, asta nu e bine, asta nu se face”.
Dr. Mihail: Sublimarea se referă doar la tine sau și la celălalt?
Andy Szekely: Se referă la… Tu descoperi la tine, poate să fie inclusiv o reacție emoțională exacerbată, și o transformi în muzică sau o transformi în artă. Sunt atât de mulți pictori care au venit cu niște propuneri ieșite din comun, dar veneau din frustrări. Artiștii, în general, veneau din frustrări interne care nu puteau fi exprimate în niciun fel și atunci au ieșit prin artă din ei. Abordarea asta de om căruia îi plac obiectele contondente poate să te transforme într-un chirurg foarte bun.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Știi că nu toți oamenii au manualitatea de a tăia, de a face, de a despica, de a… Nu, nu e… În general te sperii ca părinte, știi? Zici: „Băi, stai un pic, ce avem aici?” sau o persoană căreia îi place să taie, îi place să… Dar depinde la ce-i folosită acea pornire, acea apucătură.
Dr. Mihail: Da. Uite, mă gândeam acum, de exemplu, cum poți folosi sublimarea în relație. De exemplu, dacă ești într-o relație cu cineva și partenerului tău îi place mai mult decât ție să iasă în oraș…
Andy Szekely: Hm.
Dr. Mihail: Ai putea, dacă asta nu te deranjează pe tine, să practici sublimarea și în loc să-i zici „nu te mai duci în oraș”, ai putea tu să te bucuri mai mult de viață și să te duci la petreceri, să organizezi petreceri la tine acasă.
Andy Szekely: Super exemplu. Mă regăsesc în el. În exemplul ăsta pe care-l dai, acea anxietate socială de care vorbeam mai devreme, pe mine m-a ajutat un coach la un moment dat, foarte tare exemplu, m-a ajutat spunându-mi: „Dar tu când te duci de ce ești așa de te izolezi sau vorbești cu o singură persoană, nu ești mingle-mingle?” Zic: „Băi, așa sunt eu construit. Am fost singur la părinți, soția mea e foarte gregară așa și comunică, și-i extrovertă. Eu-s mai introvertit.” Zice: „Dar ce-ar fi dacă atunci când te duci undeva ți-ai pune o pălărie de researcher, de cercetător, și ai studia oamenii?” Păi, m-a deblocat incredibil pentru că după aia m-am dus la următoarele întâlniri și m-am dus cu curiozitate la X, Y sau Z și am început să pun întrebări ca să-mi validez eu niște framework-uri legat de cum funcționează.
Dr. Mihail: Înțeleg asta, ok. În loc să te duci timid că „cine sunt eu să mă duc”, te-ai dus cu treabă să vezi, să-i întrebi, să-i descoși, să nu știu ce, și asta te-a dezinhibat de fapt.
Andy Szekely: Exact. Și am sublimat anxietatea în spirit de curiozitate, de cercetător. Aveam o treabă, aveam un task.
Dr. Mihail: Ce tare! Știi, asta e, asta-i tare. Asta-i bună.
Andy Szekely: Ceea ce a avut efect în relație, apropo, pentru că soția mea, bineînțeles că-i bucuroasă să mă vadă mai comunicativ, mai prezent, că una e să fii om de scenă și să vorbești la 2000 de oameni și să prezinți slide-uri, să te conectezi cu grupul mare, și alta este să intri într-o sesiune de networking și să te plimbi de la un grup la altul și să faci relaționare din asta mai shallow așa, mai superficială. E cu totul alt animal.
Dr. Mihail: Da. Corect.
Andy Szekely: Bun.
Dr. Mihail: Deci, avem suprimare și sublimare.
Andy Szekely: Sublimare. Hai să luăm una mai simplă și mai scurtă. Vorbim despre umor. Umor, simțul umorului. Îmi place să dau exemplul ăsta din filmul La Vita è Bella cu Roberto Benigni…
Dr. Mihail: Umberto…
Andy Szekely: Roberto Benigni, unde nu e doar mecanismul umorului acolo, îs toate mecanismele. E un film absolut superb despre un tată care își poartă copilul, un băiețel de cred că opt ani, ceva de genul, poate șapte, îl poartă prin ocupația nazistă, ascunde viața băiețelului în poveste. Adică îi spune că ăștia nu sunt dușmanii noștri, ăștia sunt personaje într-un film, ca să poată să-l ajute pe băiețel să treacă prin ororile războiului. Fabulos filmul, dar folosește foarte mult umor. E un umor într-un context unde numai la umor nu te poți gândi. Ei, în viața de zi cu zi, noi nu suntem neapărat în situații atât de drastice sau de critice, dar ne supărăm sau ne enervăm când avem eșecuri, când avem probleme, când avem crize, când avem motive de nemulțumire. Îmi aduc aminte că acum vreo 20 de ani a fost prima dată când am văzut lecția asta pe viu, eram în mașină cu un coleg de la facultate, mă rog, eram la un master. Eram în mașină cu un coleg de la facultate și eu mă uitam în sus la omul respectiv pentru că era reprezentantul unei mari companii de panotaj stradal. Locuiam la Iași atunce și mi se părea că e foarte realizat omul și voiam să învăț de la el. Era ca un fel de mentor pentru mine. Noi aveam un proiect comun la facultate și eram în mașină, vorbeam de proiect și la un moment dat îi pun niște întrebări adiacente. Zic: „Cum mai merge la muncă? Cum merge cu ce faceți voi acolo cu afișele alea mari de pus pe stradă?” Spune: „A, păi am făcut o negociere greșită, am pierdut un contract de 300 de euro” și a început să zâmbească și după aia a început să râdă. Zice: „Ce prostii am făcut. Incredibil. Am multe de învățat din asta” și râdea. Eu am rămas șocat în momentul ăla. Mi s-a întipărit în creier momentul pentru că eu n-aș fi reacționat niciodată așa. Cum să râzi de o astfel de situație? Și după aia m-a bântuit. Am stat două-trei zile și m-am gândit cum ar fi dacă eu aș râde de situații de genul ăsta. Nu pot să zic că am dezvoltat această competență. Mi-ar plăcea să fac haz de necaz, cum se zice în popor, mult mai mult și mult mai des. Dar am descoperit o nuanță interesantă aici, Mihai. În momentul în care tu ai capacitatea să râzi de probleme, dai un model extraordinar celor din jur ca lider, ca părinte, dacă vrei, știi? Pentru că văd capacitatea ta de a lua lucrurile mai în ușor. Ce-i foarte interesant e că te pui într-un mindset pozitiv, într-un set mental pozitiv, optimist. Și studii făcute la Harvard de Shawn Achor, asta am adăugat mai târziu ca observație, arată că dacă ești într-un mindset pozitiv, mintea ta e mai creativă cu 31% conform acelui studiu.
Dr. Mihail: Ok?
Andy Szekely: Dar dacă am de rezolvat o problemă, nu cumva îmi trebuie 30% în plus creativitate?
Dr. Mihail: Da, te-ar ajuta în mindset la rezolvarea problemei.
Andy Szekely: Pentru că oamenii când au probleme, prima lor tendință este să facă ce-au mai făcut în trecut. Numai că problema, prin definiție, a apărut pentru că ce-ai făcut în trecut nu mai funcționează, că de aia e o problemă, că altfel ar fi doar o rezolvare și atât. Folosești tehnicile din trecut și atunci e foarte valoros dacă ai capacitatea să aduci umor în viața ta. Și unul din lucrurile pe care le fac când sunt stresat, de exemplu, am de pregătit o prezentare și n-am timp, am în telefon o listă cu vreo 120 de bancuri și pur și simplu… ai putea să zici că e artificial. Ce, n-ai simțul umorului, ia și râde, fă haz de necaz? Nu poți întotdeauna să-l faci, dar poți să folosești niște instrumente ajutătoare. Și eu iau și citesc câteva din bancurile alea. Uneori mai deschid stand-up comedy pur și simplu ca să-mi schimb setul mental, mindset-ul în care abordez problemele. Și foarte interesant în relații, că dacă ai capacitatea asta, ceilalți îți vor fi recunoscători, pentru că atunci când ai probleme în familie sau ai probleme în business, doi-trei-patru oameni, e foarte valoros ca cineva să poată relaxa atmosfera un pic.
Dr. Mihail: Ok. Și cred că e valoros și într-o… cumva, dar cred că ăsta e un alt punct, nu? Să… atunci când ai, de exemplu, în relație, că vorbim din nou și ne întoarcem la relații, când ai un moment tensionant să poți să râzi de el, nu? Împreună cu celălalt.
Andy Szekely: Da. De fapt, știi cu siguranță de Viktor Frankl, celebrul supraviețuitor al lagărelor naziste, care vorbește de sensul vieții și de căutarea sensului…
Dr. Mihail: Omul în căutarea sensului vieții.
Andy Szekely: Și el este părintele unei terapii, unei psihoterapii numită logoterapie, care în traducere înseamnă terapia sensului.
Dr. Mihail: Chiar asta înseamnă logos, sens.
Andy Szekely: Da. Și el vorbește de faptul că semnul cel mai bun al unui pacient atunci când stă de vorbă cu el (adică știe că pacientul are șanse foarte mari să se vindece) e dacă în prima sesiune măcar o dată râde de el însuși, pacientul.
Dr. Mihail: Râde de el.
Andy Szekely: Da, dacă are capacitatea să spună „ce prostii am făcut, incredibil”. Știi, dacă are capacitatea asta, îi zice: e bifă. E semn de sănătate mintală extraordinară. Nu te iei prea în serios, nu intervine egoul ca să te protejeze. Pur și simplu accepți lucrurile. E mai multă flexibilitate. Până la urmă, copiii mici râd foarte natural și foarte firesc din orice, dar după aia intervin straturile astea de maturizare în ghilimele, care ne cam fură simțul umorului și e bine să-l readucem în viața noastră.
Dr. Mihail: Și practic e atât de important să reușești să nu te iei foarte mult în serios. Da, cred că asta e. Știi cum e? O altă capcană pe care o văd deseori la oameni cunoscuți sau oameni foarte importanți, care se îmbată de propriul lor amor și devin atât de serioși și de supărăcioși.
Andy Szekely: Supărăcioși. Adică dacă ceva nu iese, cum ți-ai permis să nu iasă în raport cu ei care sunt atât de importanți, și-s oameni care din păcate se iau atât de în serios încât strică lucrurile.
Dr. Mihail: Important este să reușești să nu te iei, nu-i așa, atât de mult în serios…
Andy Szekely: Sau să ai măcar momente în care funcționează ca o supapă, știi, ca o supapă de relaxare, chiar și un râs forțat, știi? Există un exercițiu în training-urile pe care le facem în care punem oamenii să stea întinși pe jos și fiecare stă cu ceafa pe burta unui coleg, știi? Stau în cerc, așa, dacă îți faci o imagine, 10-20 de oameni în cerc cu capul pe burta unui coleg și spune: „Acum râdeți.” Nu la toți le vine să râdă, dar celor cărora le vine să râdă, ce se întâmplă? Burta se mișcă. Se mișcă capul celuilalt și le vine celorlalți să râdă și se ia unii de la alții și încep să râdă, știi? Dar ideea este că se schimbă starea, se schimbă aerul, se schimbă modul de a privi lucrurile și, repet, îți crește creativitatea cu ocazia asta. Îți crește capacitatea de a găsi soluții out of the box, altele decât cele pe care le-ai fi folosit într-o stare încrâncenată.
Dr. Mihail: Și umorul ăsta ține de auto-persiflare. E aceeași…
Andy Szekely: E aceeași, da. Ok. Este auto-persiflare. Parte din mecanismul ăsta de defensă matură este auto-persiflarea, dar poate să fie pur și simplu umor de situație.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Dar important e să-ți schimbi energia.
Dr. Mihail: Dar știi, din nou, revenind la acel om care are relații bune și la acei doi bătrânei care se țin de mână pe stradă, foarte posibil să fi avut noroc. Dar dacă sunt înzestrați doar cu astea trei. Adică suprimare: „Domnule, e o ceartă, o suprim pentru mai încolo. Nu explodez acum.” Sublimare: cauți să transformi defectele în calități la tine și la celălalt, și ai deja umor. Vă luați la ceartă, zici: „Ah, ce prostie am avut, nu mă iau în serios, hai că ok, poate mă cerți, nu-mi place tonul, dar bă, poate ai dreptate, poate chiar am făcut o prostie.” Și râdeți despre treaba asta. Deja văd o relație cu mult mai multe șanse de a fi stabilă decât o relație care se antagonizează până la…
Andy Szekely: Absolut. Dacă te uiți pe internet, dacă cauți funny relationship old people, o să găsești zeci, sute de short-uri din astea în care cei doi, la vârsta de 70-80-90 de ani, își fac farse, prank-uri, știi, prin bucătărie. Se gâdilă, se sperie și așa mai departe. Ăsta e un semn că oamenii ăia chiar au simțul umorului, că dacă tu îl sperii pe celălalt și celălalt n-o dă pe umor și se supără sau devine agresiv, n-o să mai faci chestia aia, știi? Și-s foarte, foarte faini de privit.
Dr. Mihail: Deci faceți prank-uri, oameni buni, speriați-vă partenerii.
Andy Szekely: Cât de cât, da, nu? Adică aici decide fiecare. Să nu ziceți că v-am zis eu asta.
Dr. Mihail: Ok, deci avem suprimare, sublimare și umor. Hai să vorbim de una care mi-e foarte dragă mie: altruism.
Andy Szekely: Altruism. Ok. Foarte, foarte puternică. Excepțional de puternică. Unul din filmele mele preferate este Schindler’s List a lui Spielberg. Și acolo se vede foarte clar altruismul. Omul și-a găsit un sens din a ajuta pe alți oameni, i-a ajutat la modul că le-a salvat viețile. Și altruismul are această calitate extraordinară că mută energia sau atenția de pe tine. Pur și simplu nu mai ești tu subiectul. Știi? „Nu te mai lua prea în serios” poate să însemne să râzi, dar „nu te mai lua prea în serios” poate să însemne să iei în serios nevoile altcuiva. În loc de ale tale.
Dr. Mihail: Ok.
Andy Szekely: Când avem copii, nu e greu. Adică, cumva, ni se dă natural această situație, această oportunitate să nu ne mai concentrăm numai pe noi. E cunoscut psihologic, majoritatea oamenilor, mai ales cei care sunt părinți, sunt mult mai dispuși să facă lucruri pentru alții decât pentru ei înșiși. Ok? Numai că nu poți să faci un lucru pozitiv pentru altcineva tu simțindu-te negativ.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Nu se poate. N-ai cum tu să te simți victimă, să te simți agresor și să faci numai lucruri bune pentru ceilalți. Poți să faci, poți să păcălești sistemul câteva minute sau ore, dar nu funcționează pe termen lung. Și atunci rezultatul e foarte interesant, pentru că tu, pentru a putea servi pe ceilalți pe bune, trebuie să te pui tu într-o stare bună.
Dr. Mihail: Ok.
Andy Szekely: Eu mi-am construit toată cariera pe asta. Deci, ca idee, de 30 de ani de când fac grupuri, mai ales acele bootcamp-uri la munte unde ne adunăm câteva zeci de oameni și ne ajutăm reciproc, am construit o echipă de facilitatori, de coach. Ce e foarte interesant, unii dintre ei sunt de 20 de ani cu mine în această comunitate și unul din motivele pentru care vin, Mihai, este pentru că au simțit gustul acestui act de o săptămână, șapte, opt zile împreună de contribuție selfless, pentru că ei nu vin acolo… Sigur că beneficiază adiacent, mai învață niște lucruri noi, se pun ei într-o stare bună ca să poată să-i servească pe ceilalți, dar focusul atenției pe care din prima zi îl instruim (facem o zi de instruire înainte de fiecare tabără)…
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: …este: „suntem aici ca să-i servim pe ceilalți”. Este senzațional. În public speaking, de asemenea, că sunt speakeri profesioniști de foarte mulți ani, există un secret al energiei. L-am învățat de la o traineriță canadiană și mi-a folosit extraordinar de mult. Povestea e așa: eram undeva în Italia la un curs, eram eu facilitator pentru acea traineriță și am avut o zi foarte grea. Eram cinci facilitatori, eram rupți. Deci la final stăteam la o masă cum e masa asta, toți cinci plus ea, șase, și eram storși de energie, că e foarte important să înțelegem că relațiile bune-s și despre energie și longevitatea e despre energie. Și eram toți terminați și ea ne-a văzut, și ea era obosită, și zice: „Haideți să începem această ședință de evaluare a zilei prin a vă spune secretul energiei infinite.”
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Toți au ciulit urechile. Care-i secretul energiei infinite? Zice: „Mă refer la profesia noastră, că suntem speakeri, traineri, coachi. Secretul energiei infinite este că nu-i despre tine. Punct.”
Dr. Mihail: Ok.
Andy Szekely: Ce înseamnă asta? Și bineînțeles că am cerut cu toții explicații și ne-a zis: „Dacă te urci pe scenă și încerci să faci despre tine performanță, să demonstrezi nu știu ce, consumi multă energie.”
Dr. Mihail: Aha.
Andy Szekely: Deci dacă te urci pe scenă și 100% din focusul tău este cum îi ajut pe acești oameni…
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Cum devin flexibil, nu neapărat respect curricula, ci respect nevoile celor din sală. Cum fac să-i ajut? Zice: „Câștigi foarte multă energie pentru că tu nu te mai concentrezi pe cum arăți, cum vorbești, cum dai bine, cum demonstrezi, ci doar faci pe baza experienței tale de foarte mulți ani de acum (că eram cu toții experimentați), faci ceea ce este de făcut pentru că o cere grupul.”
Dr. Mihail: De acord.
Andy Szekely: Am aplicat a doua zi chestia asta. Eram în alt film. Seara când am ajuns la ședință eram zâmbitori, plini de energie, veseli. Mai puteam face încă o zi de training.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Doar cu asta. Și am rafinat treaba asta, Mihai, ulterior în profesie, și am adăugat, pentru că formez speakeri și traineri și am folosit-o, dar am adăugat ceva. Am spus: când te afli pe scenă, nu e în primul rând despre tine. Este un pic și despre tine, că trebuie să te gestionezi energetic cât de cât. Dar înainte să urci pe scenă și după ce cobori de pe scenă, trebuie să fie despre tine mai mult, pentru că tu trebuie să ai grijă de corpul tău, trebuie să ai grijă cum te recuperezi, trebuie să ai grijă cum dormi înainte, cum dormi după, în așa fel încât să poți menține performanța sus și cu altă ocazie.
Dr. Mihail: Bun, asta e la public speaking, dar totuși dacă scena este relația aia de cuplu, cât e despre tine, cât e despre celălalt și ce înseamnă altruism de fapt în relație? Adică cum îți dai seama cât și cum să dai, sau mai exact cum îți dai seama că dai puțin și ai putea să dai mai mult?
Andy Szekely: Dacă ești în dubii, dă mai mult. Asta e sugestia mea. Dacă cu adevărat relația contează și vrei să rămâi în relație, să participi la relație, când ești în dubii, dă mai mult și o să vezi că se schimbă ceva în dinamică sau în energie. Eu predau un concept care am observat că e de foarte mare ajutor. Desenez așa un opt culcat prin aer ca un infinit și spun că asta se cheamă bucla de creștere contribuție. Ce înseamnă? Înseamnă că dacă tu contribui, dacă îl ajuți pe celălalt, dacă ești altruist, dacă îl ajuți, intenția ta e să-l ajuți, dar poate că n-ai competențele 100% ca să-l ajuți. Și când te străduiești să-l ajuți, o să primești feedback: a funcționat sau n-a funcționat. Omul îți spune, mai la stânga, mai la dreapta, mai trebuie și aia și cealaltă. Și folosești acest feedback ca metodă ca să crești tu, ca să te dezvolți tu. Când lucrezi cu clienții, evident că e așa, adică: „Băi, nu știm inteligența artificială.” Ok, trebuie să învăț eu ca să pot să vă dau sau să aduc resursele respective ca să pot să vă dau. Dar când ești în cuplu sau, și mai interesant, când ești în rol de părinte, oamenii dragi din jurul tău te învață unde ai tu de crescut, unde nu ești încă suficient de bun, suficient de capabil. Ei, ce e interesant e că una din valorile mele fundamentale în viață, și cred că e o valoare normală s-o aibă majoritatea oamenilor, este evoluția. Dacă tu ești interesat de evoluție, o să fii motivat să iei feedback de la cei din jur ca să crești pe zona respectivă, să devii un părinte mai bun, să devii un partener de viață mai bun, un partener de business mai bun, știi?
Dr. Mihail: Și să iei feedback e o formă de altruism, nu? Pentru că te concentrezi la ce au ei să spună despre tine.
Andy Szekely: Iei feedback după ce ai avut ca intenție să ajuți.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Știi? Numai că o să constați când vrei să ajuți că nu întotdeauna ai competențele necesare să ajuți. Uneori le ai, alteori nu ești încă pregătit să fii de folos, să fii de ajutor. Câți dintre noi ca părinți nu am făcut față la vârsta de trei ani, dar nu facem față la fel de bine la vârsta de 12 ani când copilul devine adolescent? Deci ai de învățat leadership. Îmi spunea într-un interviu pe care i l-am luat lui Florin Talpeș, fondatorul Bitdefender…
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Știi, a apărut în discuție chestia asta. Zice: „Domnule, când ai copii, mai ales adolescenți, e cea mai bună școală de leadership.” Deci te învață cum să fii un lider, pentru că lider nu înseamnă „pune mâna și fă”. Leadership înseamnă influență. Înseamnă să ai capacitatea să influențezi omul chiar dacă omul nu e ușor de influențat. Știm cu toții că la adolescență nu-i neapărat ușor de influențat. Ne așteaptă și pe noi doi.
Dr. Mihail: E un angajat foarte complicat adolescentul din casă. Dar te crește.
Andy Szekely: Aha. Te ajută să devii un lider mai bun, asta e sigur.
Dr. Mihail: Dar legat de altruism, mi-ai dat un exemplu al telefonului când o sunai pe mama ta, și ăla mi s-a părut un exemplu bun de altruism și m-am dus acasă și l-am și povestit. Atât de bun era.
Andy Szekely: Da, povestea e foarte veche. Relația mea cu mama nu-i una model, să zicem, foarte confortabilă. Și motivul principal este pentru că, îți spuneam la începutul întâlnirii noastre, am preluat cumva o anumită zonă de anxietate pe care eu mi-am șlefuit-o și sublimat-o, dar nu neapărat e valabil la ea. Și atunce, de câte ori vorbim la telefon, eu o sun. De regulă, eu o sun pentru că ea zice: „Nu vreau să te deranjez” și atunci îmi asum s-o sun. Și când o sun, dacă discuția durează mai mult de 10-15 minute, și de multe ori stau cu ea mult mai mult, se orientează negativ.
Dr. Mihail: Da?
Andy Szekely: Adică totul-i rău, totul-i greu, nu se poate și așa mai departe. Și foarte mulți ani am fost supărat, pentru că eu mă luptam cu propria anxietate, știi? Era din filmul: de ce trebuie să mă expun la atâta negativitate? Eu am reușit s-o scot din sistem din mine și acum în relația cu mama constat că vine peste mine, știi? Ca o pătură așa de negativitate, de îngrijorare, dacă preferi termenul, știi? Multe îngrijorări.
Dr. Mihail: Și acea lentilă negativă prin care mulți părinți văd așa lumea și zic „acolo nu e bine, acolo e bine”. Ok.
Andy Szekely: Da. „Dar te-ai îmbrăcat, dar să nu răcești, dar te-ai făcut antreprenor, dă cartea de muncă”. Întotdeauna e ceva ce nu e chiar cum trebuie.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Și după niște ani de terapie, am ajuns la o concluzie similar cu ce ți-am povestit, că atunci când mă duc într-un grup eu sunt cercetător, nu sunt persoană în defensivă socială.
Dr. Mihail: Da. Da.
Andy Szekely: Similar cu acea abordare am zis: „Ok, eu de câte ori o sun pe mama, o sun ca să contribui cu timp la relația noastră.”
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Și câtă vreme îmi țin acest mindset stabil, nu mă enervez, nu mă irită, nu intru în tensiune. Pur și simplu o ascult și în mintea mea este: „O ascult pentru că eu contribui acum”. Nu o ascult pentru că trebuie să replic, să contrazic, că am responsabilitatea s-o transform într-o persoană optimistă și pozitivă la asta.
Dr. Mihail: Și nu e, nu e treaba ta. Dar să știi că și eu am înțeles asta și am rezonat foarte mult cu asta pentru că și eu aveam reacții, știi, cam de pe la 20 și ceva de ani până pe la 34-35 aveam mereu reacții la lucrurile pe care le spuneau părinții mei crezând că sunt responsabil să le schimb părerea.
Andy Szekely: Da, da. Exact.
Dr. Mihail: Până când mi-am dat seama că poate să rămână cu părerea asta. E părerea lor care nu mă influențează așa cum mă influența pe mine când o încorporam. Știi, dacă mama zice: „Ah, fir-ar ei de nenorociți că nu fac nimic pe stradă, că nu curăță, nu știu ce.” Ea de fapt o zice foarte light așa. Adică ea a zis-o și a și uitat-o. Nu i-a influențat ziua negativ. Eu dacă mă pui pe mine s-o zic, păi îmi stric toată ziua. Exact. Dar mi-am dat seama că pot să fac separarea asta. Eu pot să gândesc ca mine, mama poate să gândească ca ea. Dacă nu-i fac observație și nu încerc în zadar s-o învăț, nu e treaba mea s-o învăț, lucrurile pot să fie foarte pașnice între noi și foarte bune.
Andy Szekely: Da. Și apropo de asta, îmi aduc aminte că vorbeam cu un părinte, cu un duhovnic, și a zis o chestie, am mai auzit-o după aceea și la alții: Pacea e mai importantă ca dreptatea.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Dacă vrei să fii într-o relație cât mai funcțională, pe termen cât mai lung, concentrează-te ca prioritate pe a fi armonie, a fi pace, nu a avea dreptate. Apropo de „încerc să schimb părerea celuilalt”. Sigur că uneori părerea celuilalt te va afecta și dacă te afectează ai alte mecanisme de defensă matură, știi? Poți s-o dai pe umor, poți să suprimi pe moment respectiva discuție, să te duci mai departe. Poți să mai faci ceva foarte interesant.
Dr. Mihail: Ce mai e acolo?
Andy Szekely: Și anume să anticipezi.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Și asta e foarte interesant. Anticiparea este, într-un anumit sens, un rezultat al maturizării mai târzii.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Pentru că tu ai acumulat suficientă experiență de viață ca să poți să înțelegi că nu tot ce zboară se mănâncă.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Știi? Când lucrez cu antreprenori am o mare problemă cu asta. De ce? Pentru că ei au un bias, o prejudecată, se numește optimistic bias.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: „Bă, fac un business și cuceresc lumea și 7% din piață o să fie a noastră” și tot felul de din astea care-i ajută să pornească. Da, știi? Numai că am descoperit de-a lungul timpului, am și scris într-una din cărțile mele că e bine să înțelegem că există trei abordări ale proiectelor noi. Este abordarea superficialului. Superficialul este cel de la școală care nu era bun la nimic, dar trecea ca gâsca prin apă. „Mă descurc.” Știi, când ajunge mai mare, dacă-i să se apuce de un sport, îl ține trei zile, se duce și se apucă de alt sport. Dacă se apucă de un hobby, vorbește cu prietenii că are un nou hobby, peste două săptămâni se întâlnește cu aceiași prieteni, are alt hobby. Zboară din floare în floare. Asta e o abordare. A doua abordare îi spun eu, abordarea stresatului.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Care prin parentare a învățat de la școală (mă regăsesc aici) că „domnule, trebuie să fii serios, trebuie să obții niște standarde, trebuie să obții niște rezultate. Ce-i cu lipsa asta de seriozitate?” Da. Și atunci tu înveți de mic că ești recunoscut social și apreciat dacă duci lucrurile la capăt, dacă te chinui să le faci, chiar dacă nu-ți place, trebuie să pui osul la treabă, că nu te poți alinta până la 30, 40, 50 de ani. Și abordarea asta a stresatului îți aduce niște rezultate, dar costul energetic interior e foarte mare.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Ei, există o a treia abordare, îi spun eu, abordarea strategului, care zice așa: Am suficientă experiență de viață ca să știu că optimismul pe care îl am acum o să treacă, ca să știu că o să dau de greu, ca să știu că în anumite momente o să fie iarăși bine și în alte momente iarăși dificil. Și atunci trebuie să-mi dozez energia în așa fel încât să pot să fac acest proiect în care mă bag. Când proiectul este căsătorie sau copii sau parteneriat de business, e cu atât mai important, pentru că nivelul de energie care se degajă în relație e mai mare decât nivelul de energie pe care-l degaji tu în relație cu un proiect personal.
Dr. Mihail: Aha. Corect.
Andy Szekely: Știi, este vorba aia că Sfântul Vasile cel Mare are o vorbă, zice: „Dumnezeu a rânduit să-L cunoaștem prin ceilalți.”
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Adică prin interacțiune noi ne maximizăm experiența de viață, ne maximizăm dezvoltarea, creșterea nivelului de conștiință, numește-l cum vrei, prin interacțiuni cu ceilalți. Adică asta ne aduce poftă de viață, faptul că relaționăm. Da, suntem animale sociale. Ei, în momentul în care tu anticipezi că intrând într-o relație n-o să fie numai roz, ce faci de fapt? Folosești gândire pozitivă și gândire negativă anticipativ. Și asta te ajută să faci planuri. Astea te ajută să-ți dozezi energia. De exemplu, am de vorbit cu cineva, dar mă uit și-mi dau seama că după serviciu persoana respectivă, seara, la mine în familie, este obosită, e nervoasă, e stresată. Anticipez că dacă îi spun acum ce am de vorbit, e un timing foarte prost. Probabil o să ne certăm, probabil o să reacționeze violent, nu știu ce. Și atunci, cu înțelepciunea acumulată din relație, spun: „Ok, în weekend…”
Dr. Mihail: Stai un pic, putem să dăm timpul un pic mai înapoi și să ne dăm seama de acum. De exemplu, tu acum știi că ai avut o situație ziua și când ajungi seara acasă vrei s-o vorbești cu partenerul tău. Tu de acum poți să anticipezi că e posibil să nu fie in the mood ca să vorbească cu tine. Adică nu ți se cuvine totul și nu e totul roz ca să vii acasă și să te superi că nu găsești un partener de comunicare.
Andy Szekely: Și mai strategic, Mihai, poți să dai telefon persoanei să spui: „Vreau să vorbim ceva. Nu-i nimic grav, nu-i nimic ieșit din comun sau așa mai departe, dar necesită discuție astăzi. Hai să ne luăm 30 de minute numai noi, să putem povesti. Hai să ieșim la o ceainărie înainte să ajungem acasă. Hai să lași copiii la bunici sau la vecini ca să putem discuta chestia asta.” Că uneori anticipare nu înseamnă doar timp, înseamnă spațiu.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Înseamnă să pregătești terenul în așa fel încât să ai șanse maxime ca să obții ceea ce vrei în comunicare și să nu crești inutil nivelul de stres, nivelul de energie proastă în relații. Pentru că până la urmă noi despre asta vorbim. Longevitatea este dată de relații bune, dar lipsa longevității, privind invers, poate să fie dată de relații proaste care, ce generează în corpul tău? Energie negativă, engramarea unor situații și transformarea, somatizarea lor în boli, etc. Știi? Deci anticiparea este absolut cheie, este absolut esențială. Îmi plac mult filmele și mai dau exemple de filme. Ai văzut probabil Shawshank Redemption – Închisoarea îngerilor.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Filmul meu preferat, unul dintre cele mai bine notate pe IMDB filme din toată istoria.
Dr. Mihail: Da. Era pe locul întâi ultima dată când am verificat acolo.
Andy Szekely: Andy Dufresne, care este personajul principal, ajunge la pușcărie. Da. O situație nasoală, dar descoperă că pereții de zid erau dintr-o rocă destul de casantă și atunce, pentru că el avea voie să folosească un mic piolet, un mic ciocănel ca să facă piese de șah, îi dădeau voie gardienii, începe să sape un tunel. 20 de ani! Sapă 20 de ani un tunel care îi aduce libertatea în final. Păi, câtă anticipare e acolo?
Dr. Mihail: Hm. Îți dai seama?
Andy Szekely: Adică zici: „Băi, anticipez că o să fie foarte greu și totuși, pentru că am acea țintă optimistă de a ajunge la libertate, fac treaba asta.” Dar pentru noi, în viața de zi cu zi, nouă natura ne dă cea mai interesantă anticipare când apar copiii. Eu nu cunosc niciun părinte care să spună: „Bă, acum am un copil…” Niciun părinte întreg la cap care să spună: „Acum am un copil și în doi, trei ani îl rezolv, ajunge matur și e în regulă.” Nu. Părinții se gândesc: „Ok, unde o să ajungă la 20 de ani copilul ăsta al meu? Dar care-i rolul meu aici, rolul meu de părinte?” Și anticipează, și când anticipezi pe 20 de ani începi să fii strateg, începi să spui: „Stai puțin, la ce școală? Dacă la școala asta unde ajunge la colegiu, de la colegiu ce vrem să facem?”
Dr. Mihail: Asta te maturizează un pic, nu?
Andy Szekely: Și te maturizează un pic și din nou, aici nu primim maturizarea ca pe ceva așa anost și care nu ne place, ci revenim la aceste mecanisme de defensă matură.
Dr. Mihail: Defensă matură, dacă ar fi s-o punem în comparație cu defensă copilărească în care te duci în regresie și ești copil, este situația pe care poate cu toții am trăit-o în care te superi, nu știu, te cerți cu partenerul și trântești ușa și pleci.
Andy Szekely: Da. Când ai trântit ușa și ai plecat, aia este o defensă copilărească, de copil, că așa face copilul când s-a supărat. Uite, Navania are trei ani jumate și când ne jucăm ceva și ea nu câștigă, zice: „M-am supărat, nu mai joc cu tine” și pleacă. E normal să facă așa, că e copil. Defensă matură înseamnă însă negociezi regulile, de exemplu.
Dr. Mihail: Da. Și atunci…
Andy Szekely: Anticiparea asta, uite, cum ai povestit, în copilărie, când ești… nu, când ești părinte, ai copil, te forțează să anticipezi evoluția lui și atunci anticiparea asta este o ok, defensă matură. Și dacă ar fi să le luăm de la început… Uite, poți să mi le dai mie încoace? Mai avem încă una.
Dr. Mihail: Mai avem încă una, dar vreau să le trec în revistă, să le număr. Avem sublimare. Da, luăm ceva… în română se zice să faci din rahat bici, nu? Să faci din ceva negativ, ceva pozitiv.
Andy Szekely: Da. Deci faci din ceva negativ ceva pozitiv.
Dr. Mihail: Ai anticipare. Am vorbit despre anticipare mai devreme. Ai altruism, când o suni pe mama ta pentru că îi dai timpul s-o asculți, n-o suni ca să o educi. Da. Ai umor. Dacă mama zice ceva negativ, râzi. Deci, fie… hai să, hai să le grupăm pentru telefonul pe care îl dai mamei tale. O suni pe maică-ta. Sublimare: „Da, domnule. Deci na, pare la început că-i critică pe toți, dar poate că critica, uite, a ajutat-o să te crească bine, să fie prevăzătoare, să strângă niște bani pe care i-ai folosit.” Ai anticipare. Știi deja la ce te aștepți, da? Când o suni pe mama ta, știi că o să…
Andy Szekely: Exact, foarte valoros asta. Foarte important. O să zică de lucruri din astea negative.
Dr. Mihail: Ai anticipat, ți-ai luat toate forțele. Altruism: n-ai sunat s-o educi, ai sunat s-o asculți, să-i dai timpul tău. Umor: mai râzi cu ea. Zici: „Mamă, ce crezi că ăia stau? Au mâncat semințe, n-au făcut strada”, au zis bancuri. Și suprimare: când simți că-ți vine să-i zici „Băi mamă, dar nu mai fi așa negativistă”, suprimi pentru mai târziu.
Andy Szekely: Da, exact. Eu fac asta și în prezent. Apropo de exemplul tău, suprim prin a scurta conversația, îi spun: „Uite, nu mai pot să vorbesc acum. Te mai sun mâine” și după aia mă duc și dau un pumn într-o pernă, văd eu ce fac, ca să eliberez energia respectivă, să n-o eliberez în relație. Pentru că până la urmă, dacă eliberezi energia necontrolată în relație, relația suferă și suferă fiecare în parte din cauză că relația suferă.
Dr. Mihail: Ok. Și văd că mai ai acolo una.
Andy Szekely: Da. Ăsta ultimul nu este din studiul respectiv. Este o observație personală extrem de valoroasă. De altfel, se numește recadrare.
Dr. Mihail: Recadrare.
Andy Szekely: Recadrare sau reîncadrare.
Dr. Mihail: Ok.
Andy Szekely: Ce înseamnă este să te uiți la problemă din alt unghi, să cauți alt mod de a interpreta sau a da semnificație respectivei probleme. Ce-i interesant este că toate celelalte cinci au într-un anumit sens în ele o sămânță, o umbră de recadrare, știi, de reîncadrat realitatea, știi? Și se aplică atunci când situația e negativă și zici: „Ok, asta e o situație negativă. Ce poate fi bun în ea?” Simplul fapt că te întrebi ce altceva poate să însemne asta pozitiv ajută creierul să schimbe semnificația și implicit emoția. De fapt, întreaga terapie cognitiv-comportamentală pe asta se bazează. Dacă te duci la terapie, ce face terapeutul sau coach-ul este că te ajută să schimbi unghiul din care privești realitatea. Dar asta poți să faci și singur, punându-ți întrebări bune. Ce altceva poate să însemne asta? La ce altceva mă poate ajuta asta? Pentru cine poate fi de folos asta?
Dr. Mihail: Cred că un terapeut de cuplu ți-ar spune că, dacă te cerți cu partenerul în familie și zici… cu partenerul de viață, și te gândești, ok, ce ar putea fi bun în asta? Păi, asta e întrebarea esențială. Ne-am certat. Ce m-a triggăruit, ce poate fi bun din această ceartă? Ce-mi lipsește mie de-am reacționat așa, ce învăț eu din treaba asta.
Andy Szekely: Absolut. E mult mai ușor să fugi.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Și dacă ne uităm statistic la ratele divorțurilor, o să vedem că exact asta se întâmplă. Ce-am învățat în al doilea caz, în relația pe care o am acum și care e o relație foarte faină, dar și foarte muncită. Foarte construită. Trebuie să fac o precizare: trebuie să vrea amândoi.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Nu-i suficient să vrea unul singur. Știi vorba aia: it takes two to tango.
Dr. Mihail: Da. Corect, corect, corect. Da. Trebuie să vrea amândoi.
Andy Szekely: Da. Când vor amândoi, de fapt, recadrarea principală care se întâmplă este: „Băi, dacă ne supărăm, trântim ușile și plecăm, ne facem bagajele și plecăm, ce obținem?” Recadrarea principală, Mihai, pentru mine a fost: eu dacă intru într-o nouă relație nefiind rezolvat pe partea de creștere ca partener, ce-o să câștig? Ce-o să obțin? Nu obțin decât mai multă durere. Da, obțin două, trei luni, șase luni, poate un an, doi, la început de happy joy joy, după care revin pattern-urile, tiparele vechi.
Dr. Mihail: Da.
Andy Szekely: Și atunci am recadrat disconfortul relațional într-un prilej de creștere pe identitatea de partener.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Și sigur că e o alegere personală pentru fiecare. În unele cazuri se poate, în altele nu se poate. În unele cazuri, cum spuneam, dacă nu sunt amândoi interesați, e foarte dificil și probabil că nu merită. Însă te poți uita la relație sau la disconfortul în relație și să recadrezi disconfortul, să spui ce anume este bun aici. Și asta se aplică la toate celelalte strategii, adică într-un anumit sens, la toate. Poți să zici: „Ok, sunt agresiv, sublimez în box.” Asta înseamnă că am schimbat semnificația. Uite, lucrurile se văd foarte negativ, o transform în umor. Adică am schimbat modul în care mă uit.
Dr. Mihail: Asta mi se pare că este o unealtă universală, recadrarea pentru toate. Oamenii care se uită acum, și ai zis foarte bine, unele relații nu merită să fie continuate, adică unele sau unii oameni nu sunt făcuți unii pentru alții. Descoperi că ai valori complet diferite și oricât ai suprima, sublima, ai râde, te-ai auto-persifla, ai fi altruist, ai anticipa… măi, dacă valorile nu sunt acolo. Deci dacă, ok, noi visăm cumva ca relația trebuie să fie așa, probabil că ea poate să fie așa și poți să lucrezi cu aceste valori să completezi treaba asta. Dacă relația este așa, domnule, oricât ai suprima, sublima, degeaba. Deci unele relații nu sunt făcute să continue. Dar dacă relația ta este așa, dar nu este perfectă, ai iluzia… Am înțeles, perfecțiunea asta e o iluzie. Nu cred, nu cred că există relația perfectă. Există însă aceste mecanisme de defensă matură care o pot ajuta. Cât de real însă este, uite, pentru cineva care ne ascultă acum, să le aplice pe toate sau de unde să înceapă? Cred că, dacă nu le ai și încerci să le faci pe toate într-o zi, o iei razna.
Andy Szekely: Absolut. Da. Și eu cred că ținta ar trebui să fie să ai trei preferate.
Dr. Mihail: Trei preferate?
Andy Szekely: Da. Dacă ai recadrarea și încă două și le folosești împreună, cel puțin în cazul meu, am descoperit treaba asta, e super ok. Devii deja, deja ai un set de unelte cu care să lucrezi. Cred că merită început cu ceea ce ți-e cel mai la îndemână. Adică uită-te la ele și spune: „Bă, dacă eu am simțul umorului oricum dezvoltat, hai să văd cum pot să-l folosesc. Poate în contextele alea negative de tensiune relațională, unde nu m-am gândit să-l folosesc.”
Dr. Mihail: Ok, nu te-ai gândit, dar ai. Adică tu ai deja, trebuie doar să-l folosești.
Andy Szekely: Exact. Exact. Dacă ai sublimarea, cum eu am avut-o… eu când am scris cărți ca să eliberez tensiunea sau anxietatea socială, eu nu știam de studiul ăsta. În mod evident că pentru mine sublimarea este unealta to go. Adică mă duc și folosesc din plin treaba respectivă. După aia vine un moment, Mihai, în care viața te pune în situații în care să constați că nu-ți ajung una sau două. Și uite, îți dau exemplul tot cu fiică-mea, că am făcut o analiză pe cum interacționez și cum mă conectez cu fiică-mea. Folosesc trei mecanisme de acolo. Exact în exemplul pe care l-am dat mai devreme. Se supără, pleacă, închide ușa, trântește ușa, ca să fim corecți. Se duce, se bagă în pat, își pune pătura în cap. Da, sigur că prima mea reacție este să intervin, dar fac o recadrare și zic: „Ăsta nu este un moment în care să mă enervez sau să fac educație în sensul ăla tradițional, îmi educ copilul repede”, ci recadrez și spun: „Ăsta este un moment în care să mă conectez cu ea.” Pentru că am învățat de la terapeută că mai întâi atașamentul și după aia lecția. Mai întâi conectarea și după aia lecția. Și atunci recadrez. Spun: „A, a trântit ușa.” Recadrez: este un moment de conectare. Cere conectare. Nu educare. Cere conectare. Da. Și după aia, pasul doi, suprim emoția internă pe care o am. Că îmi vine să trântesc și eu ușa. Îmi vine să trec prin ușă, să spun: „Nu, așa se face. Dar cum? Dar nu te-am învățat? Dar cum e posibil așa ceva?” Ce funcționează după aceea e umorul. Pentru că eu dacă mă duc și stau lângă ea patru, cinci minute și-i cânt un cântecel, că noi ne conectăm foarte bine prin muzică, noi mai cântăm cântecele din astea amuzante, sau o gâdil, sau îi spun o glumă. De cele mai multe ori ăsta este mecanismul prin care se deblochează și reparăm ce-i de reparat, știi? Și unele dintre astea… te învață contextul cum să le folosești sau cum să le secvențializezi, dacă vrei. Uite, îți mai dau un exemplu. Recadrare cu anticipare și altruism puse la un loc.
Dr. Mihail: Stai: recadrare cu anticipare și cu altruism. Ultimele trei.
Andy Szekely: Asta profesional, că am făcut analiza asta. Zic, ce folosesc eu cel mai mult profesional? Recadrarea este momentul în care mă întâlnesc o zi înainte de cele șapte zile de foc cu 10 oameni, 12 oameni care sunt traineri, coachi, facilitatori în echipă, și le pun seturi de întrebări. Întreb cum vă simțiți, în ce stare sunteți, pentru ce sunteți recunoscători, de ce vă bucurați că sunteți aici, nu știu ce. Și termin pregătirea respectivă spunând: „Ok, vă reamintesc (recadrare), vă reamintesc că suntem aici să servim. Motivul principal, semnificația prezenței aici nu este leisure, nu este distracție, nu este învățare ca participantul, nu este reconectare între colegi și atât. Semnificația principală este servirea celor 60 de participanți care sunt în sală.” Știi cât de important e să spunem asta? Că noi trăim cu impresia: „A, dar știu că de aia au venit.” Nu, nu, nu. Pentru că fiecare vine din propriile lui situații, contexte. Unul e obosit, unul a pierdut pe cineva, unul s-a certat cu altcineva.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Și schimbăm semnificația: recadrare, anticipare. „Urmează șapte zile. Vă reamintesc care-s cele șapte zile, ce se întâmplă în fiecare zi. De ce e importantă secvența asta?” Pentru că avem 100 și ceva de livrări până acum făcute an de an și știm cum să anticipăm. Și partea cu altruismul se întâmplă efectiv în sală de fiecare dată, că degeaba am recadrat, dacă s-a întâmplat ceva mai puțin fericit, un participant începe să plângă sau se ceartă doi participanți între ei și așa mai departe, trebuie să ne reamintim de fiecare dată: „Ok, acum servesc, acum sunt altruist, acum vin și ajut. Acum rolul meu este să intervin ca să crească amândoi care sunt în conflict” și așa mai departe, știi? Deci dezvoltăm niște lanțuri logice funcționale, dacă vrei, între mecanismele astea.
Dr. Mihail: Și ne ajută. Și-s convins că ajută și simplul fapt să ne gândim la asta, să vorbim despre asta, să învățăm real, științific, de la oameni care au relații bune, să… uite, să le schematizăm aceste abilități, aceste mecanisme de defensă și să vedem într-un mod realist pe care le avem deja. Le ai, doar le folosești. Da. Ești super amuzant, spui o grămadă de glume, dar când te cerți te iei prea mult în serios. Da, dacă ai aplica doar auto-persiflarea și ai zice: „Hai să nu mă iau atât de în serios”, deja ai putea să introduci și…
Andy Szekely: Da, dacă ai practicat auto-persiflarea, nu te mai iei tu în serios, deja introduci și umorul și poți să faci glume pe seama ta care dezamorsează situația și-l calmează pe celălalt. Că umorul pentru mine înseamnă flexibilitate. Deci umorul se naște în momentul în care conversația mergea într-o direcție. Păi și tu ce faci? Schimbi direcția imediat și e așa o perplexitate, și de acolo se poate merge într-o altă direcție decât cea nefericită înspre care ne îndreptăm.
Dr. Mihail: În final, știi ce învăț? Să învăț din discuția asta (și cum am învățat și e prima dată când am avut-o cu tine) este că într-adevăr relațiile alea bune pe care le vedem în jur nu sunt câștigate la roata norocului. Într-adevăr, probabil că norocul își spune cuvântul în viețile noastre…
Andy Szekely: Doar că el trebuie, nu știu în ce măsură, chemat… Că nu, n-aș putea să zic…
Dr. Mihail: Am mai avut discuția asta de exemplu cu Marius Manole și el și-a spus părerea despre muncă și că tot ce facem este muncit. Eu cred că e ca un Yin și Yang. Este un echilibru între munca pe care o depunem și norocul pe care îl avem. Nu e doar muncă pentru că sunt oameni care muncesc foarte mult și nu reușesc. Nu cred că e doar noroc, pentru că dacă doar ai noroc și stai, se știe că n-o să țină treaba asta.
Andy Szekely: Uite, îți spun o propoziție legat de asta. Dacă folosim anticiparea ca să ne gândim ce ar putea să meargă bine și ce scenarii pozitive se pot naște, poți să pui mâna mai repede pe noroc. Norocul vine mai ușor către tine pentru simplul fapt că începi să-l vezi. Dacă folosim anticiparea invers: „n-o să avem bani, o să trăim greu, n-o să ne înțelegem, o să ne certăm…”, știi, cu drobul de sare, drobul de sare are tendința să se materializeze pentru că mai întâi apare la tine în cap și după aia apare în mediu dacă ai o abordare de tip drob de sare. Deci doar sub aspectul anticipării ca defensă matură, măcar nu chemi ghinionul dacă anticipezi pozitiv.
Dr. Mihail: Corect. Și ai ochii mai deschiși spre a profita de noroc. Dar ce învăț eu este că oamenii aceștia care au relații bune au aceste abilități, au aceste mecanisme și cred că e foarte, foarte important să le cultivăm. Simplul fapt că ne gândim la ele, deja schimbăm un pic perspectiva. Deja nu ești tu în centrul atenției, nu ești tu centrul lumii.
Andy Szekely: Da.
Dr. Mihail: Sunt și alții.
Andy Szekely: Da.
Dr. Mihail: Te gândești la cum ai putea, ce ai putea tu să faci pentru a fi mai bine cu alții? A, stai un pic. Au alte nevoi ceilalți și au nevoie de timp din partea ta, au nevoie de tine să suprimi nevoile când nevoile tale nu pot să încapă în capacitatea lor actuală de procesare a acelor nevoi. Schimbi un pic perspectiva prin sublimare, îi vezi altfel, îi vezi defectele ca pe niște calități. Râzi un pic, râzi de tine, ești altruist cu ei, anticipezi ce se poate întâmpla și asta, vezi, deja te dă jos de pe acel piedestal în care tu ești centrul atenției, tu trebuie să fii deservit.
Andy Szekely: Vreau să mai fac o precizare în final. Mihai, am pregătit ceva. Nu ți-am spus că am pregătit, dar am pregătit. Uite, am pregătit asta.
Dr. Mihail: Hm.
Andy Szekely: Asta e o baterie.
Dr. Mihail: Așa.
Andy Szekely: Avem o baterie pe masă aici.
Dr. Mihail: Cred că e foarte… Da, cred că e foarte important de înțeles că dacă n-ai baterie…
Andy Szekely: Cum tu foarte bine prezinți în numeroase exemple de-ale tale, îmi place că ai pus-o peste recadrare. Adică te ajută să schimbi semnificația. Toate astea-s tehnici și unelte, dar e foarte important să mănânci sănătos, să dormi bine, să faci mișcare, să respiri corect, să ieși în natură, să faci băi de soare.
Dr. Mihail: Complet de acord.
Andy Szekely: Pentru că dacă nu le ai pe astea, n-ai suficientă energie în tine ca să aplici astea. Eu am descoperit lucrul ăsta, că la un moment dat eram foarte supărat: „Bă, dar eu predau lucrurile astea, dar de ce nu le fac mai mult?” Și am descoperit că nu dorm destul. Pentru că în zilele în care sunt suficient de odihnit, în zilele în care am mâncat bine (și apropo, în ultimul timp mi-am descoperit o alergie la gluten, am scos glutenul)… băi, s-a schimbat claritatea mentală, s-a schimbat energia din corp. Când ai multă energie în corp și ai claritate mentală, puterea de a aplica alea e net superioară, știi? Și cumva avem nevoie să ni se reamintească lucruri foarte evidente, și asta mi se pare foarte valoros la ce faci tu, că da, într-adevăr, astea sună bine. Putem da exemple, putem veni cu studii care atestă că funcționează, dar până la urmă, ca să le putem aduce în viața noastră, ne trebuie baterie. Ne trebuie suficientă energie fizică vitală în noi și să avem grijă de corpul nostru ca să putem după aia în relații să nu mai consumăm aiurea energie.
Dr. Mihail: Hm. Știi că de fapt opusul mecanismelor mature-s mecanismele infantile, care ce fac? Ne consumă energie, ne halesc energia, ne nenorocesc. Știi, vorbesc cu antreprenori: „Am o zi proastă.” „Cum ești tu în relații?” „Păi, m-am certat.” Păi, dacă te-ai certat acasă, n-o să ai performanță la birou. De ce? Că energia ta mentală se duce de multe ori… Știi cum ne certăm în cap cu persoana când nu-i de față?
Andy Szekely: Da. Corect.
Dr. Mihail: Asta e. Asta din nou, aici suprimarea e foarte importantă, să eviți cearta aia.
Andy Szekely: Da. Parchezi.
Dr. Mihail: Da. Parcaj. Exact. Să eviți cearta aia din cap că v-ați certat și după aia tu te cerți cu ea sau cu el toată ziua. Toată ziua argumentezi imaginar în cap.
Andy Szekely: Da. Da. Exact. Și atunci astea trebuie privite în contextul energiei vitale pe care noi avem responsabilitatea să ne-o îngrijim, s-o protejăm, știi? Și după aia cu mecanismele de defensă matură nu pierzi energie, pentru că nu mai intri în conflict interior, nu te mai cerți la tine în cap cu partenerul, nu mai ruminezi, cum se spune psihologic, adică stai în interior în acel conflict intern care îți mănâncă energia.
Dr. Mihail: Super. A fost o discuție savuroasă și foarte plină de sens. Avem suprimare, sublimare, umor (auto-umorul și auto-persiflarea sunt împreună), altruism, anticipare și reîncadrarea. Aceasta o să le lăsăm jos în descriere. Poți să păstrez astea? O să le pun în… Cred că o să mi le pun aici unde filmez vlogul.
Andy Szekely: Reminder. Reminder.
Dr. Mihail: Da, mi le pun acolo. Reminder. Andy, mulțumim că ai acceptat invitația și că ne-ai povestit toate lucrurile astea. Ce planuri ai?
Andy Szekely: Cu drag. Cu drag.
Dr. Mihail: În viitorul apropiat.
Andy Szekely: În viitorul apropiat continuăm construcția pe care o avem pe zona de bootcamp-uri și grupuri de antreprenori. Funcționează această idee de a-i aduce pe oameni undeva la munte, de a-i scoate din contextul de operațional, știi? Și acolo ce reușim să facem este că îi ajutăm să gândească strategic și să ia decizii cu impact în business. Asta în plan profesional. Iar în plan personal, știi foarte bine, doi copii care au nevoie de atenție și care mă învață să fiu un lider mai bun, nu doar acasă, ci și în business.
Dr. Mihail: La asta nu m-am gândit, dar asta chiar așa este. Te ajută copiii în a învăța leadership.
Andy Szekely: Îs cei mai buni mentori pe care i-a dat natura.
Dr. Mihail: Bun, mersi mult de tot. Mulțumesc pentru acest input. A fost un input scurt, la obiect și sper ca oamenii să învețe din aceste lucruri. Chiar uite, sunt curios, tu cel care te uiți, pe care din astea le ai deja? Uite, scrie-mi… scrie-mi pe care trei le ai și la care trei ai vrea să lucrezi. Scrie-mi în comentariu, ne ajută comentariul tău și putem să creăm discuții acolo. Spune-mi cum vrei să ți le îmbunătățești pe alea trei. Hai să zic pe care cred eu că le am. Eu cred că am umor. Eu râd mult acasă și acasă chiar nu mă iau în serios. Porecla mea de acasă e doctor Cocoș. Așa mi-a zis fiică-mea, că după ce mă trezesc dimineața am așa părul și asta e cea mai bună. Deci doctor și pune orice după doctor. Toată lumea râde acasă de mine că-s doctor. Apoi, fii atent, anticipare. Eu gândesc destul de mult și gândesc cumva în viitor și anticipez situațiile care se pot întâmpla. Iar mă… rar mă ia ceva prin surprindere. Și sublimare. Practic mult sublimarea și la mine și la cei din jurul meu și mi-e foarte greu, încă… încă mi-e foarte greu să ascult păreri negative despre alți oameni. Mereu mă gândesc la anumite perspective. Mă gândesc la: „De ce ar face aia? Dacă sunt trei? De ce sunt trei? Poate nu e vina lor că sunt trei sau poate că e doar o altă perspectivă pe care noi o avem.” Mi-ar plăcea să lucrez la suprimare și aș începe, știi unde aș începe cu suprimarea? Parcajul la prăjituri.
Andy Szekely: Acolo. Da. La bufet suedez.
Dr. Mihail: La prăjituri. Încerc să le parchez. La recadrare. E interesantă această reîncadrare de…
Andy Szekely: Doar îți pui întrebarea: ce altceva poate să însemne asta pozitiv?
Dr. Mihail: Corect. Ce altceva ar putea să însemne astea pozitiv? Și altruism. La astea trei aș lucra. Pe astea trei cred că le am. Zi-mi tu pe care trei le ai și la care ai vrea să…
Andy Szekely: Cele două ale tale le am și eu, sublimare și anticipare. Mai am zona de recadrare. Umorul încă nu-i suficient reprezentat și na, da, într-adevăr, e de lucru la celelalte. Îmi place că le-ai rearanjat pentru că asta e o metaforă simbolică foarte bună. Ideea e, fiecare și le rearanjează cum îi trebuie lui. Apropo de bufetul suedez, fiecare își pune în farfurie ceea ce este potrivit lui, dacă are maturitatea necesară și experiența să știe ce-i trebuie.
Dr. Mihail: Mi-aș continua metafora asta și aș zice că dacă nu le ai pe toate în farfurie, e foarte bine, că nu e bine să ai o farfurie plină. Ia-ți ce-ți trebuie ție de aici. Super, Andy, mulțumesc mult de tot.
Andy Szekely: Cu drag. Mulțumesc și eu.
Dr. Mihail: Mulțumesc și ție că ai urmărit. Mulțumesc Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul „Boabe de cunoaștere”. Ciao! Pe curând!
