Dr. Mihail: Omule, te salut și bine ai venit la un nou episod, Boabe de Cunoaștere și vreau să-ți mulțumesc că ești astăzi cu noi într-o lume atât de ocupată, nu? Pentru că suntem toți ocupați, avem treburi multe. Eu pe oricine sun astăzi zice: „Ah, am atât de multă treabă…”, dar Doamne ajută! Nu-i așa? E foarte bine să fim plini de treabă pentru că ne plac realizările în lumea asta în care trăim. Am învățat că suntem suma realizărilor noastre și în fața realizărilor poți să pui orice. Orice prețuiești e o realizare. Ești suma acestor realizări. Dar ce rămâne atunci când aceste realizări dispar? Ăsta e un exercițiu pe care merită să-l facem des. De ce? Pentru că aceste realizări nu sunt menite neapărat să dispară, dar ceea ce ești dincolo de realizările tale poate să fie sursa bucuriilor tale sau sursa problemelor tale.
Și despre asta o să vorbim astăzi cu Loredana Pădurean, care înainte să fie profesor universitar și să lucreze cu cei mai șmecheri antreprenori și CEO din lumea asta, a avut în mod oficial… scrie pe site-uri, peste 19 joburi și a înțeles că joburile sunt ușoare, oamenii sunt complicați. Așa că ne propunem să înțelegem mai bine care e treaba cu noi, care e treaba cu relațiile noastre și care este treaba cu lumea care e în continuă schimbare. Vreau să mulțumesc UniCredit Bank pentru faptul că sprijină acest podcast, cum sprijină și evenimentul Brand Minds, la care putem s-o vedem pe Loredana. Loredana, bine ai venit!
Prof. Loredana Pădurean: Mulțumesc. Mă bucur foarte tare.
Dr. Mihail: Vreau să, vreau să-i mulțumesc și lui Avi Cicirean că ne-a pus în legătură și a facilitat această întâlnire. O să te întreb mai târziu ce… despre ce o să ne vorbești la Brand Minds, care este pe 16-17 septembrie 2026. Dar bine ai venit la Boabe de Cunoaștere.
Prof. Loredana Pădurean: Mulțumesc. Să știi că am văzut cel puțin 30 de episoade din podcastul tău și am impresia că te știu foarte bine și nu te știu deloc. Deci sunt foarte curioasă de ce discuții o să avem și îți mulțumesc foarte mult.
Dr. Mihail: Ce tare! Nu știu dacă mi-a zis… nu mi-a zis nimeni niciodată… nu mi-a zis nimeni niciodată că a văzut 30 de podcast-uri. Dar văd, văd că îți place performanța și îți plac numerele. 19 joburi, 30 de podcasturi…
Prof. Loredana Pădurean: Da, nu mi plac numerele. Să știi că n-am fost bună la matematică, dar îmi fac temele foarte bine. Eu nu cred că am niciun talent. Singurul meu talent este pregătirea. Sunt foarte bună să mă pregătesc pentru chestii. Nu am abilități deosebite, dar dacă îmi propun să fac o chestie, mă pregătesc, mă pregătesc și mă pregătesc. La studenții mei le spun „proper prior preparation prevents poor performance”.
Dr. Mihail: Ce înseamnă asta? Cum am traduce-o în română?
Prof. Loredana Pădurean: Dacă te pregătești foarte bine, vei face foarte bine.
Dr. Mihail: Ok. O să poți compensa. Ok.
Prof. Loredana Pădurean: Da. Dacă te pregătești bine, vei face bine. Corect.
Dr. Mihail: Da. De acord. Ca să dăm așa un pic de context și… o să fiu curios pe parcursul podcastului ce predai studenților tăi și ce faci cu acești antreprenori cu care, cu care lucrezi și cu acești oameni importanți.
Prof. Loredana Pădurean: Ca să dăm totuși un pic de context, lumea asta așa arată astăzi. Nu știu cum… cum sunt ceilalți oameni. Eu pe oricine sun îmi zice că e foarte ocupat.
Dr. Mihail: Hm. Toată lumea e foarte ocupată, ceea ce e ok, nu? E bine că avem treburi, că treburile merg, că avem ce să facem, avem la ce lucra. Pe de altă parte, se simte o… nu ușoară, o pregnantă lipsă a satisfacției oamenilor. O lipsă de sens. Poate oamenii se simt așa, ușor pierduți. Parcă trăim într-o stare de continuă amânare a unei fericiri viitoare care o să vină la un moment dat, dar acuma trebuie să fac proiectele astea toate, care trebuie făcute acum.
Prof. Loredana Pădurean: Da.
Dr. Mihail: Care-i faza? De ce, de ce… de ce se întâmplă lucrurile așa? Când te gândești că logic ar fi să ne super bucurăm de viață dacă lucrurile merg și suntem atât de ocupați.
Prof. Loredana Pădurean: Cred că sunt mai multe variante aice. De exemplu, dacă ești un antreprenor ca și tine și îți apar foarte multe oportunități și nu vrei să le ratezi, spui da la toate pentru că te gândești la costul oportunității, nu? Uite, astăzi am un invitat care e doar în București săptămâna asta. Hai să facem podcastul, deși am făcut unul dimineață, mai am încă unul mâine, poate intru în operație și atunci ne dăm noi de lucru. Pe mine foarte multă lume mă… îmi spune, nici măcar nu mă întreabă, îmi zice: „Știu că ești foarte ocupată, dar…” Și zic: nu sunt ocupată. Chiar nu, nu mai tolerez cuvântul ăsta. Și o să vorbim mai târziu despre burnout și care au fost lecțiile care mi-au oarecum schimbat mentalitatea. Eu nu sunt ocupată, dar am priorități diferite, în sensul că…
Dr. Mihail: Ce înseamnă… ce înseamnă asta?
Prof. Loredana Pădurean: Dacă eu vreau să lucrez… să vin la tine la podcast, atunci eu, deși am avut o dimineață foarte complicată, am avut două săptămâni foarte complicate când am venit în România acum două săptămâni, mi-am prioritizat energia pentru tine, știi? Și am zis nu la alte chestii, dar a fost alegerea mea. Faza asta că nu avem timp sau suntem foarte ocupați sau suntem foarte stresați… Cel puțin în Statele Unite, unde mă oarecum mă regăsesc mai ușor, noi glorificăm foarte tare stresul. Ne valorizăm prin stres. Deci dacă tu nu ești stresat, ce valoare ai tu în viață? Știi? Deci să-i spui de exemplu… am foarte mulți clienți care lucrează în finanțe. Eu, în general, am clienți în finanțe și dacă vorbesc cu unul și-l întreb: „Cum ești?”, zice „Oh my God, sunt așa de stresat”. Dacă nu e stresat, ce valoare are? Înseamnă că are timp liber, știi?
Dr. Mihail: Așa e. Da, corect. Așa e. Păi, cum… adică cumva încerc să mă gândesc la ce vrea să-ți transmită un om, sau și noi ce vrem să transmitem… că, sau cum să, cum să le transmitem celorlalți că trebuie… că putem fi validați sau că avem valoare? Păi, sunt foarte stresat, nu? Foarte multe lucruri depind de mine. Sunt foarte ocupat cu lucrurile astea pe care le fac.
Prof. Loredana Pădurean: Și oarecum, dacă îți spun că-s foarte stresată și-s foarte ocupată, dar îmi fac timp pentru tine…
Dr. Mihail: Te fac pe tine să te simți mai special.
Prof. Loredana Pădurean: Exact. E oarecum… îți fac o favoare, știi? Și până la urmă sun- niște nuanțe așa de comunicare care stai și te gândești… păi, nu știu, dacă nu ești neurochirurg în operație, cât poți să fii de important și de stresat și de ocupat? Eu întotdeauna zic chestia asta. Cineva îmi spune: „Vai, atâtea am pe cap…”, „Ești neurochirurg pe masa de operație?” „Nu.” „Atunci n-ai cum să fii așa de ocupat.” Mă rog, dacă ești… ăștia care au fost pe lună recent, ok, te înțeleg, ești ocupat. Dacă nu salvezi viața cuiva, nu ai cum să spui „sunt copleșit”. Da, înțeleg. Dar poți să ai copii, poți să ai persoane bolnave în viața ta, dar altfel dacă viața ți-e ok, cred că ne dăm noi oarecum nouă valoare, știi? Ne valorizăm: „Uite ce important sunt, câte chestii am de făcut. Lasă-mă că atâtea am pe cap. Lasă-mă să mai îmi dau chestii de pe cap”, știi?
Dr. Mihail: Păi și cum poți să… cum poți să te duci din atitudinea asta în care… deci ai atât de multe lucruri de făcut. Da. Și lucrurile tot vin pe bandă rulantă și dacă în special dacă nu ești antreprenor și lucrurile chiar nu depind de tine. Ești… ai multe ședințe la care trebuie să termini și ai multe joburi care îți vin. E un flux continuu care parcă e menit să nu se termine. Nu există această iluzie? Eu o am, de exemplu. Eu am această… acest to-do list. Hm. Îmi vin proiecte, am podcasturi, am emisiune de filmat, trebuie să merg la Fundeni, trebuie să fac aia, trebuie să dau mail-uri, trebuie să scriu asta, am ideile astea. Și mă uit la lista asta și am constant iluzia că la un moment dat se va termina, dar e o minciună, oameni buni. Ea nu se termină niciodată. El tot adaugă. Și culmea este că am anxietate când văd lista plină. Încep s-o adaug… măi, când lista devine mai mică, mă apucă anxietatea. Păi, stai un pic. Stai un pic. Ce… de ce avem… Nu, hai să mai căutăm oameni la podcast, să mai căutăm să facem alea, hai să mai luăm proiecte, ce se întâmplă, de ce nu e lista plină? Și uite așa. Viața este ca un bulgăre care se învârte, care se face din ce în ce mai mare, dar noi avem iluzia că el se destramă, dar el e din ce în ce mai mare. Care? Care? Cum? Cum să nu te simți… că tu spui că nu ești ocupat sau nu te simți ocupată. Păi, cum să nu te simți ocupat?
Prof. Loredana Pădurean: Păi, dar ai zis tu o chestie. Ai zis că se adaugă la listă. Dar cine le adaugă la listă? Tu le adaugi la listă, tu le prioritizezi. Tu zici: „Uite, asta e foarte important. N-am cum să nu fac chestia asta”, știi? Și cred că acuma, în special de când suntem în era asta digitală, în care totul este foarte accesibil, ni se pare și un păcat să zici nu. Adică de, de exemplu, dacă tu ești o persoană cu o perspectivă mai hedonistă, îți place să te distrezi, să te relaxezi, să te simți bine, poate că nu simți presiunea asta de productivitate tot timpul. Dar dacă lucrezi într-o corporație, dacă ești foarte ambițios, dacă ești antreprenor, ai impresia că dacă spui nu o dată, va fi nu întotdeauna. Nu se mai întâmplă nimic, nu mai apare un invitat, nu mai apare o afacere, nu mai apare o piață, știi? Și avem frica asta să ne pierdem costul oportunității. Adică dacă zic nu și ce se întâmplă? Și până la urmă cred că e lucru manual, în sensul că ni-l facem noi cu mâna noastră, știi? Vrem să ne simțim importanți, vrem să ne simțim validați, vrem să ne simțim buricul pământului și vrem să spunem celor din jurul nostru: „Uite cât sunt de ocupată și de stresată că n-am timp nici să… nu știu ce”.
Dr. Mihail: Hm. Ok. Deci ăsta e un red flag. Da, dacă, dacă simt mereu că sunt ocupat și… iată cât de stresat sunt și comunic asta altor oameni…
Prof. Loredana Pădurean: Da.
Dr. Mihail: Ăsta e un red flag pentru noi.
Prof. Loredana Pădurean: Și în special celor din mediul tău. De exemplu, tu ai copii, nu? Sau îi spui soției sau îi spui iubitului sau îi spui mamei: „Sunt prea ocupată, nu am timp de tine”, știi? Chestia asta că ești ocupat sau faci sacrificii… Acuma, din nou, nu vorbesc de cazurile extreme, Mihail, sunt alegeri. Noi le facem. Eu aleg să fac chestia asta. Nu se adaugă pe lista asta fără mine. Nu. Tu ești șeful vieții tale până la urmă, more or less, tu ți le pui pe lista ta. De ce? Din nou, pentru că ești ambițios. Sunt foarte multe oportunități. Dar atunci hai să ne asumăm responsabilitatea, că noi suntem responsabili pentru amalgamul și tăvălugul ăsta din viața noastră. Și cum avem responsabilitatea asta, avem și libertatea de a zice „nu” din când în când la chestii care or fi interesante, dar poate că sunt foarte scumpe.
Dr. Mihail: Or fi valoroase, dar poate că vin cu o valoare…
Prof. Loredana Pădurean: În, în lipsa altei valori, știi? Dar e o alegere personală și dacă… cred că dacă ai foarte multă încredere în tine și ai o validare internă foarte puternică, nu mai ai nevoie să te simți tot timpul în cursa asta și să zici… înțeleg ce zici. E ca și cum, hai să zicem așa, să facem o analogie, un om care este foarte ocupat și foarte stresat și se plânge de asta e ca un om care se duce la restaurant, comandă cinci feluri de mâncare și zice: „Of, ia uite câtă mâncare am aici”. Tu intri în restaurant și zici: „O, ce faci?”. Și el zice: „Mamă, ia uite câte ciorbe sunt aici pe masă”. Păi tu ți le-ai comandat, nu? Adică ori mănâncă-le, ți le-ai comandat, enjoy it, nu mai comanda atât.
Dr. Mihail: Da. Tu ai avut momente de acest tip în care, nu știu, lucrurile poate, nu știu, îți mergeau bine, erai… îți luai multe pe listă și tu ți le puneai pe listă, dar simțeai că ești copleșită, că nu mai ești ok cu, cu volumul pe care-l ai.
Prof. Loredana Pădurean: Păi, tu crezi că eu vorbesc din cărți? Deși sunt eu profesoară? Îmi place foarte tare să mă uit ce am făcut eu și să nu mai fac.
Dr. Mihail: Hî.
Prof. Loredana Pădurean: Eu sunt campioană de burnout, în sensul că mi-am dat singură. Știi ce-mi place cuvântul burnout? Dacă îl traduci în limba română, „m-am ars singură”, știi? Asta-i foarte fain cu cuvântul ăsta, că îți dai seama că tu te-ai ars pe tine. Acum în 2015, acum 10-11 ani, am făcut parte din echipa fondatoare a unei universități în Kuala Lumpur în colaborare cu MIT Sloan. Foarte mare miza. Lucram direct pentru guvernatoarea Băncii Naționale și primul ministru. Deci foarte multă validare externă. Oarecum mi-am ridicat eu statutul meu, mie față de mine, ca să nu mai spun de piață. Și m-am gândit eu atunci că trebuie să lucrez până nu mai pot. Deci șase zile pe săptămână… hai șapte, că până la urmă ce contează? Ok, or fi trei luni. Lasă că trebuie să ajungem să cotizăm, să facem… Și nu vreau să intru neapărat în partea medicală, dar la un moment dat am început să simt niște chestii fizice care nu le recunoșteam și, nu numai asta, Mihail, dar a început să mi se schimbe un pic comportamentul și personalitatea și oamenii din jurul meu au început să zică din ce în ce mai des, nu vrem să lucrăm cu Loredana, că e foarte dificilă, e divă, are foarte multe izbucniri emoționale. Femeia asta se crede, ce să știu eu, tot felul. E foarte greu de lucrat cu ea. Deși până atunci mă simțeam destul de, cum să zic, o persoană normală. În tăvălugul ăsta în care îți aduci foarte multe, foarte multe, foarte multe, vin cu un cost de o alternativă. Deci dacă eu sunt epuizată, nu am capacitate emoțională să mă ocup de alții. Nu pot să fiu calmă, nu pot să fiu răbdătoare, nu pot să fiu tolerantă, nu pot să fiu pozitivă. Și am avut la un moment dat un coach care mi-a zis, o singură dată am avut un coach care mi-a zis: „Tu nu trebuie să intri într-o întâlnire cu energia din cealaltă întâlnire. Și faptul că tu ești nervoasă și stresată nu înseamnă că cei din fața ta trebuie să-ți valideze pseudo-importanța”.
Dr. Mihail: Aha.
Prof. Loredana Pădurean: Știi? Dar din nou, îți trebuie cred că foarte multă inteligență emoțională, dar mai mult de inteligență emoțională îți trebuie maturitate emoțională. Și eu n-am, sau cel puțin n-am avut. De asta o studiez, că studiez foarte mult maturitatea emoțională, pentru că maturitatea emoțională îți spune cum să-ți gestionezi emoțiile. Știi, de exemplu, eu acum am avut două săptămâni extraordinar de intense. Aș putea să vin aici și să spun: „Vai, sunt copleșită, sunt… nu”, sau aș putea să zic: „Ok, în astea două ore cât sunt cu tine, îmi aduc cea mai bună versiune a mea. Mă concentrez foarte tare. Orice aș simți interior o controlez pentru că vreau un rezultat foarte pozitiv.” Sau aș putea să-mi las autenticul. Știi că toată lumea vrea să fie autentic.
Dr. Mihail: Da.
Prof. Loredana Pădurean: Dar vezi că autenticul vine cu două părți. Că autenticul meu, de exemplu, acuma mi-e foame că n-am mâncat de ieri, aș putea să fiu hangry, nu? Cum zic americanii. Să-mi fie și foame, să fiu mânioasă, aș putea să mă gândesc la taxi sau la ce mi-a zis cineva dimineață sau aș putea să zic „ok, le simt emoțiile, le las acolo, lasă-le că n-au nicio legătură cu Mihail. Dar ce, el-i de vină că eu am avut o zi grea, știi?”
Dr. Mihail: Hî.
Prof. Loredana Pădurean: Și atunci să zic, îmi controlez emoțiile, scot emoția care e necesară pentru interacțiunea asta. Dar asta vine cu foarte multă maturitate, care nu-i automată, știi?
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: Și așa am ajuns eu în burnout, că nu mi-am dat seama că eu pe mine trebuie să mă controlez, că până la urmă, dau, oi avea eu un job important, dar cât de important? Că, din nou, nu-s neurochirurg, n-am salvat viața nimănui.
Dr. Mihail: Apropo de asta, te-am văzut într-un reel în care făceai react la un alt reel, o tipă care a fost la DWAC.
Prof. Loredana Pădurean: Da.
Dr. Mihail: Care spunea că burnout fac doar oamenii care fac ceea ce nu le place, că adică altfel spus dacă iubești ceea ce lucrezi nu ajungi la burnout.
Prof. Loredana Pădurean: Eu cu câți oameni vorbesc și am foarte, foarte mulți clienți în Statele Unite care au burnout, au burnout pentru că nu se pot separa de ceva ce iubesc. Deci devenim obsedați, în special dacă ai o afacere sau dacă ai un nou job sau e un job foarte interesant. Eu am făcut burnout din pasiune, nu m-am putut detașa. Mergeam acasă la ora 9:00 seara și mă gândeam toată noaptea ce să fac mâine. A fost și un job foarte greu, dar eu mi-am făcut-o cu mâna mea, știi? Am crezut că cu cât mă dedic mai mult, cu atât o să fac mai mult. Și ce am aflat foarte târziu în viața mea, că burnout-ul este de fapt o perioadă de stres prelungită, fără refacere, ca și sportivii de performanță. Eu studiez foarte mult sportivii de performanță, că vreau să înțeleg de la ei cum pot ei să facă performanță fără să se rănească, fără să se… știi? Și, de exemplu, mă uitam la Kobe Bryant. Kobe Bryant zicea o chestie care mi-a plăcut foarte tare, că el nu este cel mai talentat jucător din ligă, este cel mai muncitor. Dacă Lakers au trei antrenamente pe zi, el face cinci, dar pe lângă astea cinci antrenamente face patru recuperări cu masaj, cu terapie fizică, cu baie, baie de gheață. Vezi, noi trebuie să facem terapia asta ca și oameni. Am studiat foarte mult sistemul nervos. N-o să vorbesc în fața unui doctor pentru că nu sunt doctor, dar am încercat să înțeleg eu din punctul meu de vedere ce mi s-a întâmplat mie. Și în sistemul nervos parasimpatic care este responsabil oarecum pentru încetinire și cel simpatic pentru accelerare, se zice că are trei funcții: de digestie, relaxare și recuperare sau odihnă. Odihnă, relaxare, odihnă și digestie. Eu am sărit de foarte multe ori relaxarea și mergeam direct la odihnă, care nu era odihnă în sensul că tu poți să dormi, dar dormi stresat, dormi suprasolicitat. Știi, sunt sigură că ai dormit și tu vreodată și te-ai trezit mai obosit decât te-ai culcat și ai impresia că n-a trecut nici măcar un minut. Că într-un fel te-ai culcat cu atâta energie de stres în tine pentru că n-ai reușit să treci prin faza asta de relaxare, știi?
Dr. Mihail: Hm. Dar dacă eu, de exemplu, îi spun unui om care e foarte ambițios: „trebuie să te și relaxezi”, „Lasă-mă, dragă, că n-am timp, să vii tu cu din astea, dar nu înțelegi jobul meu”.
Prof. Loredana Pădurean: Care am făcut și eu. Exact același lucru. Până am ajuns la spital cu Thyroid Storm. Dar tu știi ce e Thyroid Storm? Deci sunt campioană la burnout. Deci eu sunt overachiever la orice fac. Nu, cum să zic, nici n-am făcut burnout plictisitor. L-am făcut pe ăla cel mai serios. Și atunci, după ce mi-am revenit din faza aia, am mai avut încă un aha moment. Eu nu mi-am dorit de fapt, cum să spun, jobul, adică fișa postului.
Dr. Mihail: Așa.
Prof. Loredana Pădurean: Eram decan, pro decan. Aveam foarte multe responsabilități. Mie mi-a plăcut mai tare titlul decât fișa postului. Mi-a plăcut să fiu șef. Mi-a plăcut să am un birou mare, să am șofer, să am secretară, să se deschidă ușa, să mă invite primul ministru, să fiu în centrul atenției, știi? Ok, aia-i 5% din job. Restul e să fii disponibil la orice oră, să lucrezi pe weekend, să fii, cum să spun, începutul și sfârșitul, toate problemele pe care nimeni nu vrea să le rezolve sunt ale tale. No, aia nu mi-a plăcut.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: Și atunci a fost oarecum paradoxul ăsta și le spun la foarte mulți din colegii și clienții mei: „Tu vrei jobul sau vrei titlul?” Că nu e același lucru. Pentru că dacă vrei să fii doar validat extern, care-i titlul, atunci caută-ți altceva de făcut. Dar dacă vrei într-adevăr fișa postului, să știi că vine cu responsabilitățile astea, dar poate că și tu ai responsabilitatea să ai grijă de tine ca să poți avea grijă de alții.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: Știi, un șef sănătos are o echipă sănătoasă, un șef bolnav îmbolnăvește echipa.
Dr. Mihail: Și cum ne… știi cum, eu cred că într-adevăr și eu m-am, am… m-am regăsit în multe situații în care îmi plăcea titlul.
Prof. Loredana Pădurean: Da, e normal.
Dr. Mihail: Și nu-mi plăcea neapărat fișa postului. Cum facem să fim realiști? Că până la urmă, știi cum e, văd, văd pattern-ul ăsta în, în multe lucruri, nu doar în fișa postului. Ne place mașina și ce o să creadă oamenii despre noi că avem această mașină, dar ea vine cu fișa postului, adică toată munca pe care o depui pentru mașina respectivă. Cine… cum facem alegerea greșită sau cum ne ferim de alegerea greșită punând în balanță, adică realizând și fișa postului, știi, și luând pentru noi ceea ce ni se potrivește ca măsură.
Prof. Loredana Pădurean: Oamenii ambițioși trebuie să le caute pe amândouă. Deci vreau titlul, vreau promoția, vreau promovarea pentru că mă ajută să învăț, să fac pasul următor, să cresc, să ajut pe alții să crească, știi? Dar din nou trebuie să fii foarte realist că fișa postului de promoție nouă vine cu anumite costuri. Îți dau un exemplu. N-am vorbit de chestia asta niciodată până acuma. Acum două săptămâni am avut o întâlnire cu șefa mea în care mi-a propus o poziție foarte complexă de promovare și am stat o oră cu ea și i-am spus: „De ce nu vreau? De ce nu sunt bună? De ce nu voi aduce rezultate pozitive? Sau dacă le aduc va fi cu un cost enorm de mare”. Și am stat o oră s-o conving că nu sunt persoana potrivită, care, acum patru ani de zile să-mi fi spus că eu o să fac chestia asta și ați fi zis că sigur am luat ceva. Dar mi-am dat seama la ce sunt foarte bună și la ce sunt foarte rea. Poate nu foarte rea, dar nu e o combinație să-mi placă, să fiu bună și să fiu valorizată. Știi, foarte multă lume, după ce am renunțat de la poziția de conducere, mi-a spus: „Măi, ți-ai cam pierdut din ambiție”.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: „E oarecum dezamăgitor să te văd că ești doar profesor”.
Dr. Mihail: Doar profesor, știi? De exemplu, doar doctor, nu mai ești celebru, nu mai ești cel mai mare podcaster, nu mai ești doctor chirurg, ce-o fi.
Prof. Loredana Pădurean: Evident că o vreme m-a durut foarte tare chestia asta, știi? Pentru că egoul meu a fost afectat de lipsa asta de validare externă când am fost doar profesor, care este cel mai fain job din lumea asta, deci ador să fiu profesor, doar profesor. Mi-am găsit oarecum recunoașterea și validarea de acolo.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: Și începe să nu-ți mai pese de gura târgului, care oricum, orice ar fi, ei vorbesc de ceva, știi, ca și hate-ul online. Alea se întâmplă și dacă ești și dacă nu ești. Și atunce trebuie să hotărăști tu ce vrei, că până la urmă avem două costuri în viață, cred eu. Unu, să fii tu însăți exact cum vrei să fii, dar să plătești costul cu societatea, că în general dacă ești foarte autentic cu tine nu se potrivește întotdeauna cu modelul social, sau să plătești… să fii ce vrea societatea și plătești costul cu tine. Sunt foarte puțini oameni care într-adevăr sunt același lucru și ce societatea vrea.
Dr. Mihail: Păi și uite asta, uau, asta îmi place. Deci ori ești autentic cu tine și plătești, oricum plătești.
Prof. Loredana Pădurean: Oricum plătești. Da.
Dr. Mihail: Da, ambele plăți sunt nasoale. Adică ești plăcut societății, te încadrezi, ți-e ușor în societate, dar te doare, te rupe în interior pentru că nu ești tu. Trebuie să plătești costul ăsta că nu ești tu. Sau ești tu și îți iei hate din exterior, nu te mai potrivești, nu te mai duci la petreceri sau nu mai ai prieteni pentru că nu au aceleași valori cu tine și…
Prof. Loredana Pădurean: Da. Da. E o alegere pe care o faci. Nu… trebuie să-ți dai seama ce-i mai scump. Știi? Dacă e mai scump să fii tu însuți sau dacă e mai scump să te transformi, să fii ce vrea societatea.
Dr. Mihail: Și poate să fie scump, diferit pentru fiecare. Adică nu este…
Prof. Loredana Pădurean: Da, da, nu, nu-i o rețetă universală, știi? Nu e o rețetă universală.
Dr. Mihail: Știi, legat de, de productivitate și de dorința asta de productivitate și am înțeles, e foarte interesant că dacă… că poți să faci, că poți să faci burnout și din ceva ce te pasionează doar pentru că nu-ți dai momentele alea de relaxare, pentru că te gândești încontinuu și când dormi și la un moment dat ajungi la epuizare biologică și psihologică. Totuși, tu ai trecut prin asta și ai spus că ți-ai învățat lecția și acuma ești mulțumită să fii doar profesor, cum ai zis tu. Dar e foarte șmecher. E foarte șmecher să fii profesor. Adică…
Prof. Loredana Pădurean: Da, e cel mai fain job din lume că te plecă… te plătește cineva să gândești și să înveți. Știi de aia îmi place mie foarte mult meseria asta? Că cineva îmi dă bani ca eu să fiu curioasă. Deci, cât poate să fie de fain cineva să-ți dea bani să gândești, să, să citești, să scrii, să vorbești cu oameni deștepți, să-ți dai seama că cu cât înveți mai mult, cu atâta știi mai puțin? Păi, ce job îi mai… Poate doctor, nu știu, dar mi se pare că-i cel mai frumos job din lume. Și încă o chestie ce mi-am dat eu seama prin tăvălugul ăsta de aventuri, că în sine, cum am zis, niciun job nu-i foarte greu. Ce-i foarte greu e să lucrezi cu oamenii, mai ales dacă nu ai calitățile necesare să lucrezi cu oamenii. Știi?
Dr. Mihail: Putem să dezvoltăm aici. Adică ce… care, care-i ideea de fapt? Deci de ce jobul nu e greu, dar e greu să lucrezi cu oamenii și de ce e greu să lucrezi cu oamenii?
Prof. Loredana Pădurean: Păi, gândește-te, noi suntem acuma în studioul tău, cinci persoane, da? Cinci persoane, cinci personalități diferite, probabil trei generații diferite. Dacă mă uit așa, presupun că eu sunt cea mai în vârstă din, din studioul ăsta. Fiecare avem un set de valori individuale, avem o perspectivă asupra lumii individuală, vrem să fim recunoscuți într-un fel, vrem să fim apreciați într-un fel, vrem alte chestii de la viață. Și asta se cheamă diversitate, care o vrem că-i faină, îi colorată, îi interesantă. Da, dar diversitatea este și foarte complexă și dificil de gestionat pentru că ce-i foarte paradoxal, de exemplu în corporații cu care lucrez foarte mult, noi vrem să angajăm oameni pasionați, Mihail. Nu… vreau să, să-ți aduci pasiunea, să vii cu toată pasiunea la servici. Ok, știi cu ce vine pasiunea? Foarte multă energie. Și energia nu-i întotdeauna genul de energie care îți trebuie. Adică te mai și enervezi, mai dai cu pumnul în masă. Persoanele foarte pasionate sunt și foarte emoționale, pot să fie iraționale. Deci noi vrem oarecum să vii cu energie, dar vrem să-ți lași umanitatea afară.
Dr. Mihail: Aha.
Prof. Loredana Pădurean: Se cheamă profesionalism.
Dr. Mihail: Ok.
Prof. Loredana Pădurean: Știi? Deci vrem…
Dr. Mihail: Adică ce vrei? Vrei ca omul să fie uniform.
Prof. Loredana Pădurean: N-avem cum să fim uniformi și atunci jobul unui director, unui manager, unui lider este doar să aibă grijă de oameni. Mi-a zis o prietenă foarte bună de-a mea care a fost promovată la director general acum câteva luni și mă sună peste trei zile și zice: „Tuu, eu nu înțeleg ce job am, pentru că de trei zile nu fac altceva decât să lucrez cu alții și să-i ascult pe ăia ce probleme au și eu nu pot să-mi fac jobul”. Și am zis: „Felicitări, ăsta e jobul tău”. Ca și lider, jobul tău e să ai grijă de oamenii tăi. Că e grijă profesională, da, este și o grijă emoțională, că până la urmă, din nou, dacă tu vrei pasiune, pasiunea e energie, e personalitate. Știi, eu am observat o chestie când eram manager, că același lucru care îți place la cineva este exact același lucru care îți displace dacă nu e calibrat corect.
Dr. Mihail: Dă-mi un exemplu.
Prof. Loredana Pădurean: O să vorbesc despre mine că e subiectul meu preferat. Eu, dacă mă uit, de exemplu, la ce să zic eu, recenziile studenților mei, ce le place la mine? Că-s foarte energetică, că spun povești, că-s foarte directă, că-s foarte autentică, că le fac surprize, că-s foarte imprevizibilă. Ce nu le place? Că-s prea imprevizibilă, am prea multă energie și de multe ori îi zăpăcesc de cap, că vorbesc prea mult, că le spun prea multe povești, că nu am prea multă structură. Și dacă tu te uiți, sunt sigură că tu a trebuit la un moment dat să faci evaluarea unei persoane care lucra pentru tine, e ca o oglindă, știi? Dacă pe partea stângă fac partea pozitivă și pe dreapta negativă și tu te uiți așa la ea, zici: „Stai, mă, că… dar e același, același lucru”. N-are Loredana cum să fie și energetică și calmă și surprinzătoare și organizată. Știi, suntem aceeași persoană, atunci cum să fiu altceva?
Dr. Mihail: Păi și atunci cum se… cum, cum putem să ne împăcăm atunci la locul de muncă cu colegii sau cum ne poate informația asta ajuta să, să acceptăm această diversitate? Ce… adică ce ar trebui să facem dacă… Ok, cauți, cauți să zicem pe cineva care are autenticitate, dar nu-mi place că poate are autenticitate în programul lui de lucru, nu? Că e autentic în a veni uneori la 8:00 dimineața, alteori la 2:00 ziua. Nu?
Prof. Loredana Pădurean: Trebuie să te hotărăști dacă ți se merită sau nu. E foarte simplu, în sensul că e așa de mare costul persoanei ăsteia să fie autentică încât nu se potrivește cu echipa, nu e productivă? Sau… Îmi place foarte tare o expresie de la Volkswagen. Volkswagen spune: „Cei mai buni oameni sunt cei cu care lucrăm.”
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: În sensul că întotdeauna e cineva mai bun, nu? Eu sunt sigură că sunt foarte mulți buni profesori pe lumea asta, dar dacă cei de la… de la școală m-au angajat pe mine, o să fac eu ce pot mai bine. Întotdeauna este potențial de îmbunătățire, de schimbare, de ce-o fi. Dar până la urmă dacă suntem într-o relația respectivă profesională, vorbesc, jobul tău ca și director, manager, coleg, e să-ți ajuți colegul din fața ta să fie cea mai bună versiune autentică a lor înșiși.
Dr. Mihail: Că n-au cum să fie altcineva.
Prof. Loredana Pădurean: Și, și asta e cu autenticitatea, că foarte mult, de exemplu, studenții mei care sunt generația Z vor să fie autentici. Și eu zic: „Bine, bine, dar adu-ți versiunea, cum să spun, cea mai bună versiune a autenticului tău.”
Dr. Mihail: Ce înseamnă asta?
Prof. Loredana Pădurean: Ok. Autenticul meu, cum ți-am zis și mai devreme, dacă-s obosită îs un pic divă, dacă mi-e foame mă gândesc la asta. Dacă-mi sare țandăra, din nou personalitatea, știi? Sau aș putea să spun că cea mai bună versiune a autenticului meu este da, pot să fiu energetică, dar pot să știu și câtă energie e important să aduc. Deci pot s-o calibrez. Nu intri ca un dragon într-o sală.
Dr. Mihail: Înțelegi?
Prof. Loredana Pădurean: Adică nu, nu te complaci în a spune „așa sunt eu”.
Dr. Mihail: Nu te la… Da, da, da. Nu te la…
Prof. Loredana Pădurean: Nu folosești… Uite, o prietenă a mea foarte bună, Monica, mi-a zis odată când i-am zis eu: „Așa sunt eu, lasă-mă în pace” și a zis: „Nu mă pot schimba.” Și a zis: „Nu te poți schimba, dar te poți îmbunătăți.” Și m-a durut că avea dreptate.
Dr. Mihail: Așa e. Da, corect.
Prof. Loredana Pădurean: Da, pentru că…
Dr. Mihail: Șmecheră Monica.
Prof. Loredana Pădurean: Foarte șmecheră Monica. De exemplu, toate emoțiile sunt acceptate, asta e foarte populară expresia asta, dar nu toate manifestările emoției sunt acceptate în momentul potrivit, în contextul ăla, știi? Deci eu pot să ies și să țip de frustrare, dar poate că nu într-o întâlnire cu colegii mei, știi? Și atunci de asta vine din nou nevoia asta de calibrare, de maturitate emoțională, să știm să ascultăm. E greu să lucrezi cu oameni.
Dr. Mihail: Da, apropo de asta, lucrând cu oameni și întorcându-ne la acest „jobul e ușor, oamenii sunt dificili”, care-s cele mai des întâlnite greșeli pe care le vezi în structurile astea organizaționale când vorbim de relația director-angajat sau relația între colegi? Adică care, care-s greșelile pe care le vezi des și care ar putea fi evitate?
Prof. Loredana Pădurean: În, în foarte multe contexte similare cu România, cultural vorbesc. Noi le dăm oarecum șefilor liber la emoții. „Șeful îi stresat. Nu vorbi cu el astăzi. Ț-o știu că a strigat, dar nu, înțelege că-i stresat” sau cum zicem noi în Ardeal: „S-o răstit la mine astăzi”, știi? Adică m-a certat.
Dr. Mihail: Da.
Prof. Loredana Pădurean: Ceea ce mi se pare paradoxal. Deci dacă-l ai șef, înseamnă că are mai multă autoritate, mai multă educație, mai multă experiență. Ar trebui să fie mai capabil să-și gestioneze emoțiile, știi? Și oarecum, cum ți-am zis, dăm liber la emoții la șefi, mate…
Dr. Mihail: Păi și cum ar trebui? Adică, ok, am un șef care e stresat. Eu îi zic lui, colegul meu zice: „Bă, zic că șeful e supărat astăzi, știm, dar lasă-l, lasă-l așa.”
Prof. Loredana Pădurean: Din nou, da…
Dr. Mihail: Adică îl menajăm un pic. E ca și…
Prof. Loredana Pădurean: Aia e ok. Deci poți să menajezi pe cineva, dar dacă, de exemplu, asta devine o situație constantă și permanentă în care șeful e stresat, ai grijă să umbli pe ouă… nu-i ok, pentru că știi care-i faza cu energiile astea? Îs contagioase.
Dr. Mihail: Dar ce ai de făcut? Adică ce ar fi de făcut?
Prof. Loredana Pădurean: Da. Ca și șef, vorbim acuma ca și șef, nu ca și angajat. Ok. Că vreau să pun responsabilitatea pe ei.
Dr. Mihail: Bine. Pe șef.
Prof. Loredana Pădurean: Da.
Dr. Mihail: Bine. Da.
Prof. Loredana Pădurean: Ca o persoană de autoritate trebuie să-ți dai seama că energia ta devine energia altora. Dacă tu intri într-o întâlnire foarte stresat și le spui la ăia că „nu mai pot și uită-te câte am făcut”. Fără să-ți dai seama subordonații tăi simt același lucru. Simt presiunea, simt tensiunea, simt stresul, încep să se… să intre în panică. Jobul tău ca și director este să intri în întâlnirea respectivă ca și rața pe lac: calm, că dai tu din picioare sub apă și nu se vede, foarte bine. Tu nu trebuie să-mi aduci mie stresul tău. Lucram cu o colegă când lucram în Malaezia și făcea exact chestia asta. Venea și ne spunea cât de stresată e ea, câte are pe cap și oarecum stresul ei trebuia să devină stresul nostru, să ne… s-o validăm. Și a venit șeful nostru și i-a zis ei, zice: „Dacă tu vrei să fii o șefă bună în viață, trebuie să-ți dai seama că ce energie, ce comportament ai tu, va fi comportamentul echipei.” Pentru că, din nou, comportamentul într-un fel e… în special în, în, în leadership este contagios. Eu dacă te văd pe tine că ești așa, plus te mai și validează mediul, atunci devin și eu la fel și devin un șef care e stresat și-și pierde… îi sare țandăra ușor că așa l-am validat pe ăsta.
Dr. Mihail: Da. Vezi, uite, zi-mi dacă mă înșel sau nu. În mediile în care am lucrat eu, în special în medii… în mediul de spital, da, mediul medical, cumva este sau poate e o treabă culturală sau n-am văzut eu diferit, dar sunt apreciați șefii foarte autoritari, șefii de care ți-e frică, pentru că dacă ți-e frică de el cumva o să faci lucrurile, o să duci lucrurile până la capăt de frica acelui șef. E cât de, cât de contraintuitiv e de fapt, sau cât de, cât de adevărat e, sau cât de constructiv este să fii un șef autoritar de care oamenilor le e frică?
Prof. Loredana Pădurean: Ok. Să fii șef autoritar sau să fii șef autoritar căruia… de care să-ți fie frică.
Dr. Mihail: Da.
Prof. Loredana Pădurean: Deci asta a fost un, un comportament universal. Nu e doar în spital. E un comportament universal de leadership care a funcționat foarte bine până la generația millennial. Acuma te aduc în generații, știi?
Dr. Mihail: Da.
Prof. Loredana Pădurean: Și au venit millennials la job și au zis: „Stai așa, că mama a zis să vorbești frumos cu mine. Te rog să vorbești frumos cu mine”.
Dr. Mihail: Așa e. Da.
Prof. Loredana Pădurean: Vin acuma Gen Z care-s studenții mei. Deci eu nu pot să ridic vocea la ei pentru că mă întreabă: „Ce s-a întâmplat cu tine? Nu cred că e cazul să vorbim așa”. Și stau și mă uit la ei și zic: „Ai de capul meu…”
Dr. Mihail: Ce tare. [râde]
Prof. Loredana Pădurean: „Trebuie să mă pensionez repede că nu mai am capacitate”. Știi? De ce fac chestia asta? Tu ai copii? Nu.
Dr. Mihail: Da.
Prof. Loredana Pădurean: Eu nu am copii. Alegerea mea. Sunt foarte fericită. M-am străduit mult să nu-i am. Am, am ajuns la succesul ăsta. Nu dau sfaturi de parenting niciodată, dar pot să spun că am văzut generații de studenți în ultimii 20-25 de ani și ce am văzut foarte interesant că foarte mulți părinți mă sună, Mihail. Deși-s studenții mei de universitate, dar mă sună, îs drăguți, mă validează, mă apreciază. Anyway, văd părinții care zic: „Eu vreau să-i dau copilului meu tot ce n-am avut eu”.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: „Tot ce n-am avut eu”. Universal, eu am făcut un studiu pe 7000 de persoane pe patru continente și când te gândești: ok, vreau să-i dau copilului ce n-am avut eu. Ce n-ai avut tu?
Dr. Mihail: Da?
Prof. Loredana Pădurean: I-ai cunoscut pe bunicii tăi?
Dr. Mihail: Da.
Prof. Loredana Pădurean: Bunicii tăi probabil s-au născut în anii ’20, ’30, ceva de genul ăla, nu? Ce n-au avut ei, bunicii noștri? Păi, nu au avut siguranța zilei de mâine. Da, că erau post-belic sau interbelic. Și atunce ce au vrut să le dea lor… copiilor lor?
Dr. Mihail: Siguranța zilei de muncă.
Prof. Loredana Pădurean: Siguranța. Și cum se trans… cum se manifestă asta?
Dr. Mihail: Într-un job, o siguranță de…
Prof. Loredana Pădurean: Și ce fel de job? Acuma te întreb ca pe un student.
Dr. Mihail: Ok. Bine. Un job bine plătit, nu? Să te duci să fii medic, să fii…
Prof. Loredana Pădurean: Da, dar faza cu medicul nu era neapărat că erai bine plătit. Nu știu dacă tu știi…
Dr. Mihail: A, era statut, era… Stai un pic. Era validare socială. Ok.
Prof. Loredana Pădurean: Nu numai asta, că era validat. Că este un ranking de cinci joburi în lume, universal, n-are legătură cu cultura. Primul este medic, felicitări. I-ai făcut pe părinții tăi mândri și fericiți. Al doilea inginer. Al treilea avocat. Al patrulea…
Dr. Mihail: Nu știu. Astronaut? Ce?
Prof. Loredana Pădurean: Nu.
Dr. Mihail: Ce? Ia ce ziceți? Ce? Polițist?
Prof. Loredana Pădurean: M-m. Contabil sau ceva de afaceri? Că trebuie să faci bani. Și al cincilea…
Dr. Mihail: Învățătoare sau educatoare sau profesoară, dacă ești fată bună. Dascăl.
Prof. Loredana Pădurean: Dascăl. Dascăl, dacă ești… dacă ești prunc de treabă. Universal: din Malaezia, în Cambodgia, în Peru, în Thailanda, în America, în România, toate studiile astea… Același lucru, e generațional. De ce? Nu doar că ești bine plătit ca și doctor, ci toată lumea în comunitatea ta are nevoie de un doctor. În special în perioada de refacere a economiei, post-belic… Nu? Pentru că generația Baby Boomers, de exemplu, jobul lor principal ca generație a fost să reconstruiască.
Dr. Mihail: Să reconstruiască lumea după, după război.
Prof. Loredana Pădurean: Și atunce, dacă tu ai avut un job sigur, stabil… americanii au venit atunci și cu ideea de the American Dream, știi? O casă cu gard alb, 2,4 copii și un câine blond. Așa au devenit labradorii foarte populari și Golden Retrievers, că ăsta era visul american, știi? Și o, o familie mono, în sensul că ambii la fel, știi?
Dr. Mihail: Ok.
Prof. Loredana Pădurean: Și au venit ăștia și au zis: „Ok, dar generația următoare să le dăm noi ce n-am avut noi”. Și ce n-au avut ei? Dacă tu ai vrut… eu de exemplu am vrut să mă fac actriță.
Dr. Mihail: Da.
Prof. Loredana Pădurean: Când am zis că mă fac actriță, tata a zis că-mi dă două și mi-a și dat.
Dr. Mihail: Aha.
Prof. Loredana Pădurean: Adică cum mă fac eu de rușine neamul și să mă fac actriță?
Dr. Mihail: Nu te-ai făcut una din cele cinci apreciate. Ok.
Prof. Loredana Pădurean: Generația asta… și ce n-am avut noi? Libertate. Ce n-am avut?
Dr. Mihail: Opțiuni.
Prof. Loredana Pădurean: Opțiuni. Ok. Corect. Pentru că nouă ne-au zis părinții ce să ne facem și ce să…
Dr. Mihail: Ok.
Prof. Loredana Pădurean: Bine. Din bună intenție.
Dr. Mihail: Nu, da, corect.
Prof. Loredana Pădurean: Și atunce ne uităm la copiii noștri și le zicem: „Eu vreau să le dau copiilor mei ce n-am avut eu. Atunci le dau opțiuni. Vrei să faci marketing? Sigur. Nu știam ce-i marketing acum 10 ani. Fă marketing. A, vrei să faci un pic de pian, vrei să faci un pic de teatru, vrei să faci un pic de biologie? Hai să încercăm din fiecare”, știi? Dar, în același timp, ce vrem să le dăm copiilor noi, ce n-am avut noi… generația boomers și generația bunicilor noștri, care se cheamă Silent, că nu… nu se exprimau emoțional. Ăștia n-au fost nici capabili să se exprime emoțional. Eu pe oamenii ăștia pe care i-am studiat i-am întrebat: „Dacă faci parte din generația Silent, deci bunicii noștri, părinții noștri care-s Baby Boomers, și generația, eu sunt din ’75, și generația mea care este Gen X, și așa zice ăștia care-s mai între 40 și 50… cât de des ți-au spus părinții public, adică pe față, că te iubesc și sunt mândri de tine?”
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: Peste 90% au zis: „Niciodată”.
Dr. Mihail: Cine? Baby Boomerii, ăia Silent nu le-au zis…
Prof. Loredana Pădurean: Copiilor. Da, copiii lor au zis: „Niciodată nu mi-a spus părintele, dacă-i Silent sau Baby Boomer, că mă iubește sau că-i mândru de mine, folosind cuvinte”. Bunicii și…
Dr. Mihail: Bunicii noștri nu le-au spus părinților noștri în public că îi iubesc.
Prof. Loredana Pădurean: Da. Și foarte puțini din părinții noștri, dacă au fost Boomer, la generația X care sunt mai în vârstă să le spună același lucru. Acuma, evident că ne-au iubit, că nu… ne-au trimis la școală, ne-au hrănit, mama ne-a trimis la culcare… Dar am venit noi acuma cu generația noastră și am zis: „Păi atunci eu vreau să-i dau copiilor ce n-am avut eu”.
Dr. Mihail: Să le zic că-i iubesc.
Prof. Loredana Pădurean: Cât de des? Cât de des le spui tu copiilor tăi că-i iubești?
Dr. Mihail: Păi, în fiecare zi.
Prof. Loredana Pădurean: O dată.
Dr. Mihail: Păi, nu de 1000 de ori, da… [râde]
Prof. Loredana Pădurean: Evident că nu o dată. Nu le spui cât de des îi vezi, cât de des vorbești cu ei? Tot timpul le validezi emoțional, le spui cât de importanți sunt pentru tine, că sunt… probabil că ești foarte mândru de fetițele tale că au făcut ceva sau nu. De ce? Pentru că vrem să le dăm copiilor noștri ce noi n-am avut. Acuma eu nu știu ce au zis părinții tăi despre tine, dar generațional e destul de universală chestia asta.
Dr. Mihail: Da.
Prof. Loredana Pădurean: Și atunce noi am făcut prima generație de copii Gen… Gen Z. Da. Generația Z, care au venit ei la școală și au zis: „Nu, nu, nu, nu, cu mine nu poți vorbi așa. Mama a zis că dacă cineva nu se poartă frumos cu mine, este datoria mea să răspund că nu-mi place.” Dacă cu noi, de exemplu, nu știu, când ai făcut o școală, de exemplu, de medicină și s-a purtat cineva urât cu tine, ce-ai zis? „Vai, mă duc și mă cert cu șeful”? Nu, ai zis: „asta e, șeful e așa cum e”. Sau când eram noi mici și ne certa învățătoarea și mergeai acasă și-i spuneai că m-a certat învățătoarea, te certa și maică-ta automat. Nu știa de ce, dar: „lasă că meriți”. Acuma îmi spun foarte mulți din clienții mei: dacă învățătoarea ceartă copilul, ei ceartă învățătoarea.
Dr. Mihail: Da, exact așa e. Da.
Prof. Loredana Pădurean: Nu? Același comportament este un proxy față de leadership.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: Deci eu când am clienți care se plâng de Generația Z că sunt sensibili, că nu vor să lucreze peste program, că nu vor să aibă șef, că vor să aibă o viață plină de… de purpose, de scop, că vor să înțeleagă care este…
Dr. Mihail: Deci ei nu vor un job, vor o… așa, să aibă ceva important, să aibă… vor să fie validați foarte des, în sensul că vor să fie promovați foarte des.
Prof. Loredana Pădurean: Da. Și întreb: „Tu ai copii?” „Da.” „Spune-mi despre copiii tăi.” „O, eu le-am zis să nu… să nu se lase abuzați. Eu nu mai vreau să treacă prin ce am trecut eu. Eu stau și lucrez tot weekendul. Mă sună șeful când vrea. Vai de capul meu, ce viață o duc.” Și zic: „Uau, ce interesant. Și zici că ăștia nu vor să facă ceva. Și tu nu… oare de ce? Păi că noi i-am făcut așa să fie.” Care-i foarte bine! Că dacă asta ar fi o piramidă a nevoilor, știi? A lui Maslow, mai ții minte de la liceu? La bază avem bunicii noștri, următoarea părinții dacă sunt din Baby Boomer. După aia vin Millennials. Și ce era la bază? Prima: nevoile fiziologice, nu? După aia: nevoia de siguranță, după aia nevoia de apartenență…
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: Love and belonging, care e mai mult Generația X. După aia vine nevoia de a ști cine ești, știi?
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: Și atunci când vine Generația Z și ei zic: „I wanna be who I wanna be”, „Vreau să fiu ce vreau eu să fiu, cine vreau eu să fiu”, și noi ne uităm la ei și zicem: „Vai, mă, pe vremea mea eu lucram, eram responsabil…” Jobul nostru universal ca oameni e să ridicăm următoarea generație pe următoarea parte a piramidei. Pentru că altfel am stat toți în aceeași situație de nevoi fiziologice, știi? Și noi, când ne plângem de generațiile următoare, nu ne dăm seama că noi i-am făcut așa. Și este minunat că i-am făcut așa. Eu nu vreau generația Z să aibă aceleași preocupări ca bunicii mei.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. Loredana Pădurean: Dar asta-i problema care urmează. Dacă baza piramidei nu e stabilă, deci nevoi fiziologice, nevoi de siguranță, cădem înapoi.
Dr. Mihail: Ok? Pentru că, adică ei, ce înțeleg eu, își permit să fie cine vor ei să fie și să spună șefului: „Nu vorbi așa, ce e cu tine? Hai să vorbim mâine dacă ești nervos”, având toate celelalte nevoi asigurate deja.
Prof. Loredana Pădurean: Evident. Da, da, da. Și atunci este foarte normal ca lor să nu le fie… să nu fie intimidați de autoritate pentru că nu sunt intimidați de părinți.
Dr. Mihail: Crezi că e instabilă baza asta acum sau crezi că baza asta… adică baza asta e… poate să țină? Asta e o discuție pe care o aveam acuma la masă cu colegii din studio. Fix despre asta vorbeam. Ne gândeam ce, ce se va întâmpla în viitor. Dacă generația asta care crește acum și care e frumoasă, nouă ne place…
Prof. Loredana Pădurean: Așa. Da. Și mie.
Dr. Mihail: …și o să fie capabilă să, cu tehnologia la îndemână, având fiecare răspuns la distanță de buton prin AI, o să mai fie capabilă să fie curioasă, să împingă… să împingă locomotiva cum au împins-o bunicii noștri sau părinții noștri ca să ne dea nouă posibilitățile pe care le avem acum? Sau există un risc ca undeva să se rupă, să zic, stabilitatea asta și să revenim?
Prof. Loredana Pădurean: Da. Este un risc, dar nu e neapărat riscul creat de ei. Este riscul creat de noi, de primele generații care suntem responsabile pentru instabilitate politică, pentru instabilitate de pace, pentru instabilitate economică, știi? Pentru că ei încă nu au foarte multă putere decizională. Deci noi dacă le dăm o piramidă stabilă, eu sunt foarte convinsă că ei ne ridică pe următoarea parte care, apropo, Maslow a avut ultima parte a piramidei… se cheamă transcendență, dar nu a publicat-o științific pentru că a fost ridiculizat de colegii lui care au zis: „Bine, transcendență, dar ce ești tu… știi, era prea ezoteric.” Dar ce înseamnă transcendență în termeni foarte simpli? Să-ți depășești condiția umană, să nu-ți mai pese foarte tare de tine ca și sine, ci să-ți pese foarte tare de planetă, de colectiv, de avatar așa…
