Dr. Mihail: Cristina, bine ai venit! După prima conferință, care ne-a deschis apetitul pentru viață, sex și relații bune, ajungem acum la un aspect fundamental, adesea neglijat. Dacă în prima parte am vorbit despre direcția și instrumentele necesare pentru „vaporul” relației, acum ne concentrăm pe „vaporul” în sine – pe noi înșine. Am observat în propria mea experiență terapeutică, după aproximativ cinci ani, că tendința inițială de a mă plânge de ceilalți („uite ce mi-a făcut”, „uite cum a fost”) s-a diminuat, iar discuția se întoarce constant la mine: „De ce am simțit asta?”, „Cum m-am simțit?”, „Ce pot face eu diferit?”. Pare că, în tot anturajul nostru, cea mai neglijată persoană suntem chiar noi. Astăzi, cu tine, vrem să explorăm cum să vorbim cu noi, cum să ne auzim, cum să ne placem și cum să practicăm corect această iubire de sine, un concept adesea greșit înțeles.
Cristina Trepcea: Mulțumesc, Mihail, pentru invitație! Sunt profund recunoscătoare să văd atâția oameni aici, și în special atâția bărbați. Este un semn extraordinar că barierele legate de vulnerabilitate și căutarea sprijinului terapeutic încep să cadă. Bărbații sunt adesea crescuți cu ideea că nu trebuie să aibă probleme sau vulnerabilități, ceea ce le îngreunează accesul la ajutor. Faptul că sunt aici arată o schimbare pozitivă majoră.
Dr. Mihail: Într-adevăr, este o schimbare binevenită și necesară. Să intrăm în subiect: ce este, de fapt, această iubire de sine și cum ar trebui să o înțelegem corect?
Cristina Trepcea: Aș vrea să fac un mic ocol, pornind chiar de la tema evenimentului vostru: sex și intimitate. Adesea, se face o confuzie între cele două. Poți avea intimitate cu oameni cu care nu vei face niciodată sex și, invers, poți avea sex fără intimitate. Însă sexul cu adevărat împlinitor, cel care aduce bucurie și sens, este cel care conține intimitate. Intimitatea – fie ea fizică, fie afectivă – nu este un dat, ci o capacitate, o abilitate pe care fie o avem natural, fie o putem dezvolta prin efort personal. Pentru a ajunge la intimitate, în special cea afectivă, care presupune deschidere și vulnerabilitate, avem nevoie să ne pregătim. Și aici ajungem la iubirea de sine. Trebuie să ne simțim bine cu noi înșine, pentru că, în ultimă instanță, cea mai importantă persoană cu care suntem într-o relație, chiar și în pat, suntem chiar noi. Dacă nu ne place de noi, dacă nu suntem confortabili cu propria persoană, „propunerea” pe care o facem celuilalt este una șubredă. Vom proiecta, adesea inconștient, respingerea interioară asupra partenerului. Nu ne putem bucura cu adevărat de experiența intimă, nu putem avea deschiderea și jocul necesar dacă noi înșine suntem obiectul și subiectul principal al propriei critici.
Dr. Mihail: Ai menționat critica de sine, care pare mai accentuată la femei, probabil și din cauza presiunii sociale enorme legate de frumusețe.
Cristina Trepcea: Exact. Femeile sunt supuse unei presiuni mult mai mari să corespundă unui ideal de frumusețe, adesea nerealist. Dacă o femeie nu se simte suficient de apropiată de acest ideal, se va prezenta în intimitate cu jenă, cu reținere, chiar dacă la nivel cognitiv își spune afirmații pozitive. Problema este că aceste afirmații rămân adesea în minte, în timp ce experiența iubirii fizice se trăiește în corp. Provocarea este să aducem mintea în corp, în inimă, cum se spune. Iubirea de sine autentică începe de acolo.
Dr. Mihail: Și cum facem asta concret? „Cum se face?”, cum te întreabă acel om cu care lucrezi.
Cristina Trepcea: O să ajungem și la instrumente. Dar e important să înțelegem că iubirea de sine nu este egoism și nici narcisism, deși adesea suntem acuzați de asta dacă ne manifestăm aprecierea față de noi înșine. Suntem învățați că modestia e o virtute, iar plăcerea de sine e un păcat. Însă iubirea de sine autentică nu poate exista fără cunoaștere.
Dr. Mihail: Dezvoltă, te rog, legătura dintre iubire și cunoaștere.
Cristina Trepcea: Gândește-te la cel mai bun prieten din liceu. Erați foarte apropiați, credeați că știți totul unul despre celălalt. Apoi, viața v-a separat, v-ați văzut mai rar, ați pierdut legătura. Ce simți acum față de acea persoană? Probabil, o senzație că nu o mai cunoști cu adevărat, că relația s-a diluat. La fel este și cu noi înșine. O relație – inclusiv cu propria persoană – presupune cunoaștere și comunicare constantă. Mulți se sperie de ideea de a comunica cu sine: „Doar nebunii vorbesc singuri!”. Dar vă asigur, e perfect sănătos și chiar necesar.
Dr. Mihail: Cum comunicăm cu noi înșine?
Cristina Trepcea: Un mod foarte puternic este exercițiul cu oglinda. Dar nu cum facem de obicei – să ne uităm pentru a ne repara defectele (un coș, o geană căzută, un fir de păr rebel). Asta nu înseamnă să ne vedem pe noi, ci să ne criticăm și să ne ajustăm. Exercițiul real înseamnă să te uiți în oglindă, în proprii ochi (stângul sau dreptul, nu contează), cu intenția de a vedea persoana de acolo – persoana care te însoțește în fiecare zi, dar pe care adesea o ignori sau o deghizezi. Poate fi inconfortabil la început, similar exercițiilor de a privi în tăcere un partener. Mintea începe să judece, să compare, să se simtă inadecvată. Dar dacă reușești să treci de acest strat critic și să vezi pur și simplu persoana din oglindă, să te întâlnești cu ea, poate fi magic. Unii oameni ajung să simtă emoții pozitive neașteptate – drag, compasiune, acei „fluturi în stomac” care nu sunt anxietate, ci o formă de îndrăgostire de sine. Chiar dacă la început te critici, exercițiul te ajută să conștientizezi criticile, ceea ce e primul pas pentru a le schimba.
Dr. Mihail: Deci nu încercăm să nu ne criticăm, ci observăm critica și încercăm să vedem dincolo de ea?
Cristina Trepcea: Exact. Nu „încercăm”. Cum spunea Yoda, „Fă sau nu fă. Nu există încercare”. Încercarea implică deja o îndoială. Pur și simplu, te uiți cu intenția de a vedea persoana. Criticul interior va veni și el la întâlnire, e normal. Dar tu alegi să nu te oprești la el. Observă-l și mergi mai departe, caută contactul vizual cu tine.
Dr. Mihail: Ai menționat rușinea care apare adesea în acest proces, chiar și rușinea de a face lucruri bune pentru noi.
Cristina Trepcea: Da, rușinea este un companion frecvent. Ne este rușine să ne arătăm, să ne exprimăm, să ne bucurăm de corpul nostru (dansând singuri prin casă, masturbându-ne), pentru că ochii critici ai părinților, ai societății, sunt internalizați și ne urmăresc constant, chiar și după ce persoanele respective nu mai sunt fizic prezente. Ne e rușine să „sărim departe de trunchi”, să facem lucruri diferite de cele pe care le-am învățat acasă, deși tocmai asta ne-ar onora cu adevărat părinții – să facem ce ei nu au putut, să ne trăim viața mai împlinit.
Dr. Mihail: Ai vorbit despre oglindă. Ce alte instrumente avem pentru această comunicare și cunoaștere de sine?
Cristina Trepcea: Journaling-ul sau scrierea în jurnal. Este un instrument recunoscut în aproape toate formele de terapie și dezvoltare personală profundă, alături de meditație. Nu mă refer la jurnalul adolescentin în care ne plângeam de Gigel, ci la o întâlnire conștientă cu tine însuți pe hârtie. E important să știi cu cine vorbești. Poți alege să vorbești cu tine cel/cea de acum, cu copilul interior (poate la o vârstă specifică unde s-au întâmplat lucruri dificile – eu vorbesc des cu Cristina de 16 ani), sau chiar cu tine cel/cea din viitor (am avut conversații fascinante cu Cristina de 100 de ani, care era foarte înțeleaptă și îmi dădea sfaturi). Poți vorbi cu persoane dragi care nu mai sunt (mama, tata, prieteni). Nu te aștepta ca hârtia să-ți răspundă verbal, dar procesul în sine deschide o conversație interioară profundă. Idei, înțelegeri, emoții ies la suprafață. E ca și cum mintea coboară în suflet.
Dr. Mihail: Și aceste informații sau răspunsuri pot veni și din alte surse, odată ce deschidem canalul de comunicare?
Cristina Trepcea: Absolut. Odată ce ești deschis la conversația interioară, poți primi mesaje sau răspunsuri în moduri neașteptate: prin vise, printr-o frântură de conversație auzită pe stradă, printr-o melodie la radio care pare să-ți vorbească direct. Universul comunică, trebuie doar să fim dispuși să ascultăm.
Dr. Mihail: Deci, cunoașterea de sine prin oglindă, jurnal, poate și terapie, ne ajută să știm pe cine aducem în relație. Este o responsabilitate față de noi, dar și față de celălalt?
Cristina Trepcea: Este în primul rând o responsabilitate față de noi, dar efectele benefice se răsfrâng direct asupra relației și a celuilalt. Când știi cine ești și te placi, nu mai cauți parteneri nepotriviți fundamental. Ai șanse mult mai mari să atragi și să alegi pe cineva compatibil, cu care poți fi autentic. Reglajele fine vor fi necesare în orice relație, dar baza va fi solidă. Nu vei mai simți nevoia să joci un rol sau să te prefaci pentru a fi acceptat.
Dr. Mihail: Ai menționat că ar trebui să „spălăm” puțin cuvântul iubire. Ce ai vrut să spui?
Cristina Trepcea: Ceea ce credem noi despre iubire este profund modelat de experiența primară cu mama. Ea este cea care, prin felul în care ne-a iubit (sau prin felul în care noi am interpretat iubirea ei), ne-a „scris” manualul despre ce înseamnă iubirea și, mai ales, despre câtă iubire credem că merităm. Chiar și frații crescuți de aceeași mamă pot avea percepții diferite. Această percepție inițială, adesea limitată de capacitatea mamei de a oferi iubire la acel moment, devine filtrul prin care căutăm și acceptăm relații mai târziu. Dacă am simțit că nu am fost pe deplin acceptați, vom căuta inconștient parteneri care să confirme această credință, evitându-i poate pe cei care ne-ar oferi mai mult, pentru că nu credem că merităm.
Dr. Mihail: Și cum putem schimba această percepție limitativă moștenită?
Cristina Trepcea: Exact prin procesul de care am vorbit: relația conștientă cu tine însuți prin cunoaștere și comunicare (oglindă, jurnal). Terapia este, desigur, un instrument foarte puternic în acest sens, pentru că terapeutul facilitează exact această nouă relație cu tine, oferind o ascultare curată, nejudicativă, și ajutându-te să vezi lucrurile din altă perspectivă, să-ți descoperi resursele și să rescrii povestea despre ce meriți.
Dr. Mihail: Dacă ar fi să alegi între terapie și instrumentele individuale (oglindă, jurnal, vorbit cu sine), care ar avea puterea mai mare?
Cristina Trepcea: Ideal, le-aș alege pe toate! Dar dacă terapia nu este accesibilă, exercițiile individuale sunt extrem de valoroase. Poți implica și un prieten bun, dar cu o rugăminte specifică: „Ascultă-mă fără să mă judeci, fără să încerci să mă salvezi, doar oferă-mi spațiul să mă aud vorbind”. Prietenii, din iubire, tind să ne consoleze, să minimizeze problema, să ne ia apărarea, ceea ce nu ajută întotdeauna la clarificare. Oglinda, caietul, terapeutul sau un prieten instruit să asculte curat oferă acel spațiu neutru necesar pentru auto-reflecție. Vorbitul și scrisul ne ajută să ne structurăm gândurile, să vedem problema dintr-o nouă perspectivă, să găsim soluția care, adesea, este în același loc cu problema, dar la un alt nivel de înțelegere.
Dr. Mihail: Deci, cunoașterea de sine, acceptarea și iubirea rezultată ne ajută să alegem parteneri mai potriviți și să fim mai autentici în relație. Cum influențează asta dinamica de cuplu, în special în ceea ce privește conflictele?
Cristina Trepcea: Când ești într-o relație onestă cu tine, ești mai puțin predispus să intri în dinamici fuzionale nesănătoase. Fuziunea – ideea că suntem jumătăți care trebuie să se completeze – este periculoasă. Creează dependență și așteptări nerealiste ca celălalt să ne rezolve toate problemele. Când partenerul „dispare” temporar (are grijă de mama bolnavă, iese cu prietenii), ne simțim abandonați și trădați. Relațiile sănătoase presupun doi întregi care aleg să fie împreună, păstrându-și individualitatea. E nevoie de spațiu, de independență, pentru a menține atracția. Cum spunea Esther Perel, „Nu poți dori ceva ce ai deja”. Timpul petrecut separat – la muncă, cu prietenii, cu hobby-urile personale – nu omoară dorința, ci o stimulează, creează apetitul pentru apropiere. E ca un dans, un tango, unde există mișcări individuale (soltada) care fac reîntâlnirea în ritmul comun și mai plăcută.
Dr. Mihail: Care ar fi câteva obiceiuri concrete ale cuplurilor armonioase care practică acest dans între apropiere și independență?
Cristina Trepcea: Unul este exact acesta: păstrarea legăturilor cu sistemul propriu de suport (prieteni, familie) și încurajarea partenerului să facă la fel. Al doilea este cultivarea hobby-urilor și plăcerilor personale. A avea interese proprii te face o persoană mai echilibrată și mai interesantă. Busola interioară ar trebui să indice mereu spre plăcere și bucurie (plăcerea corpului și bucuria sufletului). Când facem lucruri care ne aduc bucurie autentică, suntem pe drumul nostru, nu pe cel dictat de nevoia de a face pe plac altora (people pleasing). Acest „people pleasing”, adesea un mecanism de supraviețuire învățat în copilărie (parent pleasing), ne îndepărtează de noi înșine și sabotează autenticitatea în relații. Dacă eu mă prefac constant pentru a fi plăcut/ă, celălalt nu mă va cunoaște niciodată cu adevărat, iar eu voi acumula frustrare. Asta se întâmplă frecvent și în pat, fiind o cauză majoră a lipsei orgasmului feminin – încercarea de a face pe plac partenerului, ignorând propria plăcere.
Dr. Mihail: Deci, autenticitatea este cheia. Să nu ne creăm personaje false pentru a fi aleși, pentru că apoi vom suferi că partenerul iubește acea creație, nu pe noi cei reali.
Cristina Trepcea: Exact. E dureros să renunți la măștile pe care le-ai purtat poate o viață, dar e singura cale spre o relație autentică. Trebuie să avem curajul să arătăm cine suntem, cu tot cu „defectele” sau „mărimile” noastre reale (fie ele la fustă, la pantofi sau metaforice, cum ar fi vârsta pe care unii o ascund). Declarația supremă de iubire este „Te văd” – te văd cu bune și cu rele, și te accept. Asta trebuie să ne spunem întâi nouă înșine în oglindă.
Dr. Mihail: Și cum gestionăm conflictele inevitabile într-un mod care să construiască, nu să distrugă, această autenticitate și conexiune?
Cristina Trepcea: Ideal ar fi să nu lăsăm „soarele să apună peste mânia noastră”, să rezolvăm disputa înainte de culcare, ajungând la pace (împăcare). Dar cum nu e mereu posibil, esențial este cum comunicăm. Cearta în sine nu e rea, poate fi o expresie a pasiunii, atâta timp cât vorbim despre ce simțim noi, nu despre ce ne-a făcut celălalt sau cum este el. În loc de „Uite ce mi-ai făcut!”, spunem „M-am simțit X când s-a întâmplat Y”. Evităm critica și acuzația, care duc la defensivă. De exemplu, dacă partenerul a întârziat de la întâlnirea cu prietenii: în loc de „Iar ai întârziat, nu-ți pasă!”, putem spune „M-am simțit singur/ă așteptându-te, pentru că înțelesesem că vii la ora X. M-ar ajuta dacă data viitoare mi-ai da un semn ca să știu”. Asta deschide conversația. Însă, această comunicare non-violentă e greu de realizat dacă am acumulat multă frustrare („bidonul e plin”). De aceea, e important să nu lăsăm lucrurile mici, deranjante, să se adune sub preș.
Dr. Mihail: Cum abordezi acele mici frustrări (fărâmiturile de pâine pe blat, ciorapii pe jos, râsul strident) care par triviale, dar care erodează atracția și bunăvoința?
Cristina Trepcea: Aici intervine din nou rușinea. Ne e rușine să admitem că ne deranjează lucruri „mici”, ne e rușine să „stricăm armonia” sau să părem cârcotași. Ne e rușine și față de propria neautenticitate, dacă la început acele lucruri ni se păreau drăguțe sau le ignoram. Antidotul rușinii este curajul vulnerabilității – curajul de a spune „Uite, știu că pare mărunt, dar pe mine mă deranjează X. Putem vorbi despre asta?”. E important să alegem momentul potrivit pentru aceste discuții – nu când celălalt e obosit, stresat sau nervos. Putem stabili o „întâlnire” pentru a discuta, creând un spațiu sigur: „Am ceva pe suflet, aș vrea să mă asculți fără să mă judeci, doar să mă ajuți să mă clarific”. Accentul pe ascultare și pe exprimarea propriilor sentimente, nu pe critica celuilalt, face diferența.
Dr. Mihail: Ca o concluzie, care ar fi trei sfaturi esențiale pentru a cultiva iubirea de sine și a avea o viață de cuplu împlinită?
Cristina Trepcea: 1. Căutați mai multă bucurie și plăcere autentică (fun) în viața voastră personală – hobby-uri, pasiuni, lucruri care vă luminează sufletul și vă încarcă. Evitați plăcerile compensatorii sau cele pe care trebuie să le ascundeți. Dacă busola indică spre bucurie, sunteți pe drumul vostru. 2. Cunoașteți-vă și vorbiți cu voi înșivă – prin oglindă, jurnal, reflecție. Este fundamentul iubirii de sine. Fără cunoaștere, nu există iubire autentică. 3. Vindecați rușinea și aveți curajul vulnerabilității în relație. Intimitatea reală se construiește în timp, prin deschidere și acceptarea vulnerabilității reciproce. Nu puteți greși fundamental urmând ceea ce este cu adevărat bine pentru voi, pentru că binele vostru autentic se va reflecta pozitiv și asupra celor pe care îi iubiți. Iubirea de sine nu e egoistă, ci o responsabilitate care hrănește și relația.
(Urmează sesiunea de Q&A)
Participantă: Ați vorbit despre comunicare și riscurile de a judeca în loc să asculți sau de a te închide în loc să te deschizi. Cum putem combate aceste riscuri?
Cristina Trepcea: O tehnică eficientă, folosită și în terapia Imago, este ascultarea reflectivă. Cel care ascultă repetă, cât mai fidel, ce a spus partenerul. Asta îi permite vorbitorului să verifice dacă mesajul a fost înțeles corect și să reformuleze dacă e cazul. Reduce tendința de a pregăti replica în timp ce celălalt vorbește sau de a interpreta prin propriile filtre. Exersarea ascultării curate, cu intenția de a înțelege lumea celuilalt, este cheia. Alegerea momentului potrivit și stabilirea intenției de a asculta înainte de a începe discuția sunt, de asemenea, cruciale.
Dr. Mihail: O ultimă idee: se spune că sexul poate fi un indicator al calității comunicării și conexiunii în cuplu. Adică, dacă comunicarea și conexiunea sunt bune, chiar și în conflict, sexul poate rămâne bun?
Cristina Trepcea: Da, cred că nivelul de satisfacție sexuală reflectă adesea nivelul de comunicare și intimitate relațională din acel moment. Uneori, comunicarea verbală poate fi deficitară, dar conexiunea se reface în plan fizic. Alteori, cuplurile comunică excelent la nivel intelectual sau domestic, dar intimitatea fizică lipsește sau e nesatisfăcătoare, transformând relația mai mult într-una de prietenie sau fraternă. Nu e neapărat greșit, dacă ambii parteneri sunt pe aceeași pagină și satisfăcuți cu dinamica respectivă. Dar, în general, o comunicare autentică, deschisă, care include și gestionarea conflictelor și exprimarea vulnerabilităților, tinde să susțină și o viață sexuală mai împlinită.
Dr. Mihail: Cristina, îți mulțumesc super mult că ai fost partener de dialog aici. Vreau să vă mulțumesc și vouă că ați avut curajul să veniți la un astfel de eveniment cu astfel de temă.
