Bogdan Manta: Conflictul este foarte pozitiv. Am nevoie de conflict. Învățăm din conflict. Ai șapte oameni în aceeași situație. Se uită la același lucru. Fiecare îl percepe diferit și fiecare crede că celălalt a înțeles și de acolo apar problemele.
Dr. Mihail: Cum ai putea să rupi cercul ăsta vicios?
Bogdan Manta: În loc să mă axez pe ce nu pot influența, trebuie să încep să mă axez pe ce pot influența. Pot influența somnul meu, pot influența ce mănânc, pot influența să mă ridic, să ies din casă și să mă duc la plimbare. Dacă sunt și alții în jurul meu, dacă eu încep să mă axez pe a-i ajuta și a-i susține pe ei, să vezi cât de bine începi să te simți. Câteodată lucrurile cele mai simple sunt cele mai bune pentru starea de incertitudine, pentru a ne recâștiga controlul, pentru a ne crește încrederea de sine. Singurul lucru de care oamenii au nevoie, ca cineva să-i asculte.
Dr. Mihail: Omule, te salut. Eu sunt doctor Mihail. Bine ai venit la un nou episod Boabe de cunoaștere. După cum o să vezi, vorbim astăzi, ca să prescurtăm această introducere, despre locul nostru de muncă și de ce intrăm cu toții în această vâltoare a vieții și nu mai putem să ne concentrăm, nu putem să mai dormim bine, ne enervăm la lucruri mărunte, suntem stresați la locul de muncă, vrem să rezolvăm câte un proiect și credem că în sfârșit lucrurile se vor termina și ne vom așeza, dar parcă totul devine din ce în ce mai rău și fix când avem acel moment în care ne putem așeza și ne putem odihni sau ne putem bifa lucrurile importante, noi ne autosabotăm. Stăm foarte mult pe TikTok, stăm pe internet, stăm pe telefon și nu facem ce ar trebui să facem și asta se tot repetă. Și podcastul Boabe de cunoaștere, după cum știi, este sprijinit de UniCredit Bank și le mulțumim pentru asta și pentru sprijinul pe care îl oferă acestor inițiative educaționale. Iar invitatul meu de astăzi este Bogdan Manta. Este specialist în neuroștiință organizațională și fondatorul The Brain Academy. Și de abia aștept să aud lucruri interesante de la tine. Bogdan, te salut.
Bogdan Manta: Salutare, Mihail.
Dr. Mihail: Poți să-mi zici pentru început cu ce te ocupi tu și ce faci. Am povestit puțin înainte de podcast, dar sunt curios de cât timp ești plecat în România și cu ce te ocupi în viața de zi cu zi.
Bogdan Manta: Cred că cu ce mă ocup e unul din cele mai complicate topic-uri. Încercăm deja de vreo șapte ori de șapte ani să explicăm tuturor. Sunt plecat din România de aproape 27 de ani. Am fost întâi în Cehia, după care am locuit prin Franța și prin Portugalia. Acum stau în Olanda, în Amsterdam, de 16 ani, dar călătorim prin toată lumea. Cu ce ne ocupăm? Facem legătura dintre știință și mediul de business.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Asta înseamnă, întotdeauna am fost în mediul corporatist, în mediul de business. Ne-am făcut toate studiile și toate cercetările pe lângă și printre ele. Asta înseamnă că de 25 de ani am călătorit prin toate țările, am lucrat cu fiecare cultură, cu fiecare echipă, indiferent de profilul organizației respective. Și am adunat așa o grămadă de boabe de cunoaștere.
Dr. Mihail: Ok.
Bogdan Manta: Și cu ce ne ocupăm? Suntem o mică agenție. Nu spunem oficial cu cine lucrăm.
Dr. Mihail: Aha.
Bogdan Manta: Deci confidențialitatea este importantă. Nicăieri nu vei afla cu cine vorbim și cu cine lucrăm. De ce? Pentru că lucrăm cu organizații foarte mari și de obicei suntem chemați când sunt fel de fel de challenge-uri sau de probleme, că sunt de echipă, că sunt de leadership, că este schimbare organizațională, că este de pitching, că este de, indiferent, că este de engagement al angajaților și atunci organizațiile nu se simt foarte bine ca eu să mă duc să fac un selfie și să spun: „A, e o problemă. Uite-mă și pe mine aici.”
Dr. Mihail: Ok.
Bogdan Manta: Dar lucrez cu organizații mari. Lucrăm cu organizații mari.
Dr. Mihail: Și ce probleme? Adică ce incendii, ce focuri stingi?
Bogdan Manta: De toate felurile.
Dr. Mihail: Dă un exemplu.
Bogdan Manta: Întotdeauna sunt referitoare la oameni și la procese, mai ales fel de fel de procese, sisteme și oamenii care, mai ales culturi diferite, întotdeauna sunt probleme.
Dr. Mihail: Dar de ce am avea nevoie de asta? Adică nu ar trebui totuși lucrurile să fie simple. Nu ai opt ore de lucru pe zi, te duci, muncești ce ai învățat să faci la școală, faci la muncă și după aia te duci acasă și ai timpul tău liber. Nu așa ar trebui să fie lucrurile?
Bogdan Manta: Nu.
Dr. Mihail: În teorie.
Bogdan Manta: Da.
Dr. Mihail: Ce se complică de fapt pe parcurs?
Bogdan Manta: Păi, se complică faptul că fiecare persoană are neurosemnătura proprie și în momentul în care eu vin într-o echipă, indiferent dacă vorbim acea limbă, chiar dacă vorbim acea limbă și ne uităm la acel lucru, faptul în care noi percepem și convertim acea informație este foarte personal și este legat de cum am fost crescuți, de cultura din care venim, de tipul de familie, de cum știm să rezolvăm un conflict, de etichetarea emoțională, de atât de multe lucruri încât ai șapte oameni în aceeași situație, se uită la același lucru, fiecare îl percepe diferit și fiecare crede că celălalt a înțeles.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Și de acolo apar problemele.
Dr. Mihail: Hm. Bun. Uite, ca să începem cu problemele astea, care sunt cele mai mari, să zic, challenge-uri sau provocări sau probleme pe care le vezi în viața asta de lucru, pe care le observi în echipele cu care lucrezi sau unde intervii?
Bogdan Manta: Comunicarea, conflictul legat de comunicare, modifația legată de comunicare, felul în care m-ai făcut tu pe mine să mă simt legat de comunicare. Toate sunt cumva legate de comunicare și de faptul că fiecare înțelege altceva, pentru că fiecare este foarte diferit.
Dr. Mihail: În special în organizațiile în care se întâlnesc mai multe culturi, bănuiesc, nu? În care
Bogdan Manta: Să știi că poți să ai lucrul ăsta chiar și în aceeași cultură.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Acolo e mult mai problematic. De ce? Pentru că în echipele în care ai culturi foarte diferite, toată lumea se gândește și face un efort mult mai mare de a explica altor culturi. Problema câteodată este mult mai mare în momentul în care toți fac parte din aceeași cultură, pentru că noi suntem siguri că toți ne înțelegem, doar vorbim aceeași limbă. Nu e exact și expresia aia: cu toții vorbim aceeași limbă. Nu poate fi mai neadevărat? Deci e foarte interesant să vezi că lucrurile la care te-ai gândit că nu sunt problematice, tocmai acolo sunt problemele.
Dr. Mihail: Și ce, adică, ce se întâmplă dacă nu comunicăm cum trebuie? Adică și care-i contextul? Adică dă-mi un context de comunicare problematică care poate să ducă la escaladarea acestor probleme.
Bogdan Manta: Hai să-ți dau un exemplu practic și care se întâmplă întotdeauna. Ne uităm la un slide. Ai o echipă de șapte oameni și toți se uită la un slide. Dar în funcție de cultura din care vii, dacă tu vii dintr-o cultură cu complexitate joasă, cu low context, da, context jos și individualist, Germania, Olanda, Elveția, țările nordice, America câteodată, ce vei face? Tu te vei uita în centrul imaginii, în centrul slide-ului și informația care este în centrul slide-ului, la aceea tu te uiți, pentru că ești direct, ești foarte low context. Dacă vii dintr-o țară, de exemplu, balcanică, dacă vii din anumite țări latine, mai ales America Latină, dacă vii din țări arabice sau din țări ale Asiei de Sud-Est, nu așa funcționează lucrurile, pentru că noi suntem culturi afective, suntem foarte colectivi, suntem culturi cu context înalt, așa că lumea începe să se uite la extremitățile slide-ului și încep să-și facă drum de la extremitățile slide-ului spre centru. Toată lumea se uită la același slide și sunt ferm convinși că se uită la același lucru și că vorbesc despre același lucru. Fiecare vorbește din punctul lor de vedere.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: După care această conversație se încheie și lumea spune: „OK, suntem aliniați.” Absolut deloc. Mai e un lucru foarte interesant. Să spunem că ai managerul acolo și managerul vine să vă uitați la acel slide, pentru că a venit o veste foarte dificilă, dar tu, ca manager, nu vrei să ai acea vărsare emoțională către echipa ta. Și tu ce faci? Dacă intensitatea veștii este 100%, tu comunici undeva la 20%, iar tu crezi că echipa ta îți cunoaște trăirile interne și că ei vor înțelege din contextul pe care tu îl ai că de fapt problema este 100%. Echipa ta traduce 20% ca și 5%. Toată lumea pleacă înapoi în birourile lor și nimeni nu face nimic. Iar acum managerul stă acolo foarte frustrat sau frustrată. Păi, eu le-am spus oamenilor ăsta că e urgent. De ce nu reacționează nimeni?
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Managerul nu, încă nu vrea să facă nimic, pentru că nu vrea să fie micromanager. Ceilalți nu înțeleg importanța, pentru că nu avem această transmitere emoțională în felul în care comunicăm. La un moment dat ne apropiem de termenul limită, managerul explodează, toți sunt blocați și șocați și se uită unul la alții și nu înțeleg. Păi, nu ne-am uitat cu toții la același slide?
Dr. Mihail: Absolut nu.
Bogdan Manta: E un exemplu pe care îl facem tot timpul și mă distrează maxim. E un videoclip foarte mic pe care îl arătăm în timpul anumitor prezentări și este o persoană pe bicicletă peste un pod în Amsterdam. Și întreb oamenii la ce ne uităm. Unii îți vor spune o bicicletă, cineva pe bicicletă, un pod, Amsterdamul, o clădire, vreau să merg acolo. În funcție de profilul lor tehnologic, unii se vor uita la mecanismul bicicletei, alții se vor uita la arhitectura clădirii, iar alții nici nu văd persoana.
Dr. Mihail: Aha.
Bogdan Manta: Și atât de distractiv și să le explici după aceea cât de diferiți suntem individual, cultural și din punct de vedere a pregătirii tehnice sau pe care o avem. Deci e o chestie senzațională.
Dr. Mihail: Da, știi cum, cumva imaginea asta mă sperie, pentru că adică tu te poți uita la o poză, toată lumea se uită la o poză și vede lucruri diferite, simte lucruri diferite, își dorește lucruri diferite.
Bogdan Manta: Corect.
Dr. Mihail: Și e doar o poză. Ori viața reală este o înșiruire de poze, de situații, de lucruri care se întâmplă, de oameni care au trăiri, adică e cumva de mirare că lucrurile funcționează fără să ne aliniem încontinuu pe sentimente și pe emoții și pe fiecare ce vede, nu? Adică e de mirare cumva că ceva ce ar trebui să funcționeze de la sine funcționează, nu? Adică
Bogdan Manta: Pentru că, din fericire, mai avem puțină maturitate emoțională, mai avem stăpânire de sine.
Dr. Mihail: Dar ce te faci tu cu maturitate emoțională și stăpânire de sine dacă ești stresat, dacă e un termen limită, dacă ești într-o situație conflictuală cu colegii și dacă feedbackul care ți se dă te deranjează maxim și are un efect asupra creierului, pentru că
Bogdan Manta: Feedbackul este simțit foarte diferit cultural.
Dr. Mihail: Păi și ce te faci atunci?
Bogdan Manta: În funcție de cultura din care vii, ce se întâmplă în creier atunci când primești feedback este foarte diferit și foarte interesant și adesea este diferit de cât ne-am aștepta. Hai să ne uităm la două tipuri de culturi. Ne uităm la culturile individualiste, unde totul este despre mine, percepția asupra mea. Da, Olanda, de exemplu, din nou, Elveția, Germania, Austria, țările scandinave și avem, dacă avem pe de o parte culturi individualiste, avem culturi colective sau colectiviste. Una nu e mai bună ca cealaltă, niciodată nu e o comparație, sunt doar niște specificități. Și aceste culturi colective, tu faci parte din colectiv, părerea altora, e foarte important ce spune lumea. România, de exemplu, cultură colectivistă și afectivă pe deasupra. Felul în care comunicăm este prin a citi cu conversațiile. Dăm foarte mult context. Păi, mama care a vorbit cu tata cu trei săptămâni când a făcut tu de fapt trebuia să spui trimite-mi un email.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Când aici este discuția, este comunicarea este foarte abruptă, foarte scurtă. Am nevoie de asta. Deci la culturile individualiste, totul e fixat pe individ și foarte scurt. Am nevoie de asta.
Dr. Mihail: Tranzacțional.
Bogdan Manta: Foarte important, foarte tranzacțional.
Dr. Mihail: Noi dăm context, ne gândim la părerea altora și zicem a, adică înțeleg, adică în România vrei să zici că, când ai un feedback, zici: „Măi, am vorbit și cu ăla și mi-a zis că aia și știi că atunci s-a supărat”, deci schimbă slide-ul ăla.
Bogdan Manta: Corect. Nu-i zici „schimbă slide-ul ăla” că nu-i corect. Feedbackul în culturile tranzacționale și directe și cu context jos, feedbackul este foarte direct. Asta s-a întâmplat și hai să rezolvăm. La noi trebuie să găsim fel de fel de context. Hai că poate fac puțin șantaj emoțional. Hai că poate cumva micșorez durerea. Hai că poate folosești o tehnică de sandwich. Problema nu este aici. Problema foarte interesantă e ce vedem în creier. Pentru că în mod normal, dacă nouă ne pasă ce spune lumea și suntem într-o cultură nu doar colectivistă, ci și ierarhică, aici nu există ierarhie, este egalitarianism, totul e direct. Te-ai aștepta ca aici să doară feedbackul și aici feedbackul să fie foarte ușor.
Dr. Mihail: Corect.
Bogdan Manta: Nu-i adevărat?
Dr. Mihail: Adică neamțul ăla care e obișnuit să ia feedback de la persoană la persoană, asta e, asta trebuie să faci, da? Te aștepți să nu-l doară feedbackul și tu spui că-l
Bogdan Manta: Doare mult mai tare.
Dr. Mihail: De ce?
Bogdan Manta: Păi, în momentul în care noi facem parte dintr-o cultură colectivistă și în care ierarhia e importantă, noi de mici învățăm să fim criticați. Învățăm de mici că facem parte dintr-un colectiv, ceea ce înseamnă că tot timpul ni se dă feedback ca să putem să recalibrăm felul în care ne comportăm în colectiv. Și o chestie până la urmă evoluționistă, pentru că acum vreo 300000 de ani, când am trecut la, când s-a dezvoltat creierul și am ieșit de la encefalizare și ne-am dus în creierul, cum îi spune, med prefrontal cortex, cortexul prefrontal, când a început să se dezvolte cortexul prefrontal, atunci am început să am și conceptul de nevoie socială, pentru că eu trebuia să fac parte din trib. Dacă făceam parte din trib, supraviețuiam. Dacă tribul mă alunga, însemna extincție. Iar creierul are nevoie de contact social în acest tip de cultură și este și o ierarhie.
Dar pentru că eu de mic sau de mică totuși fac parte din această ierarhie, am o obișnuință și pentru că nu sunt atât de mult plasat pe mine însumi sau însămi și nu e doar vorba de mine, când mi se dă acest feedback este mult mai ușor să-l iau în considerație. Poate mă enervez puțin, poate cultural cumva mă deranjează, dar nu am acea durere în creier când îl primesc.
Dr. Mihail: OK.
Bogdan Manta: Dar când ne uităm într-o cultură individualistă, unde totul este despre mine, în momentul în care tu vii și tu vii și îmi dai mie feedback, tu ce faci? Tu forțezi mai ales cortexul cingulat anterior să intre în, să spună eroare, eroare, eroare. Este o eroare între percepția pe care tu o ai despre tine și ce îți spun eu acum. Deci eu te forțez pe tine să intri în acea stare dureroasă de reanalizare a erorii și vedem că aici sunt probleme mult mai mari cu perceperea feedbackului individualist decât în culturile colective.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Nu-i interesant?
Dr. Mihail: Ba da. Nu te-ai așteptat, nu te-ai aștepta la asta. Și există vreo rezolvare aici? Adică cum are, uite cum se oferă feedback în România și ce am putea face diferit sau e nevoie de un upgrade în felul în care se dă feedback aici în România?
Bogdan Manta: Nu neapărat. Faptul este că întotdeauna trebuie să ne gândim, știi cum e, contextul depinde întotdeauna, poate fi foarte diferit. Lucrul câteodată de care avem nevoie în România este să avem acea etichetare emoțională și înainte de a ne duce și a da feedback cuiva, poate petrecem puțin timp și să ne gândim ce vrem să-i spunem. Poate spunem lucrul ăsta cât mai, știi cum, cu vocea tare, ca să putem să limităm puțin afectul emoțional și starea de afect. Ce vezi câteodată cu România e că atunci când începi să dai feedback se schimbă foarte mult granularitatea vocii, se schimbă felul în care comunicăm și știi că întotdeauna spunem, nu e ce auzim, nu e ce comunicăm, e cum comunicăm.
Dr. Mihail: Deci nu e neapărat contextul sau conținutul feedbackului, e mai mult felul în care îl dăm. Un lucru foarte interesant.
Bogdan Manta: Da, din nou, depinde, depinde de industrie, foarte mult depinde de industrie. Depinde de cultură, cultura organizațională, mărimea companiei, tipul de ierarhie, vechimea pe care o ai în echipa respectivă, cum ești respectat sau respectată în acea echipă. Deci sunt foarte multe lucruri care schimbă felul în care dăm feedback.
Dr. Mihail: Știi, un alt lucru care e dureros pentru creier e această senzație de necunoscut. Cum putem să abordăm acest necunoscut care de multe ori este, n-ai cum să scapi de el, nu? Pentru că viitorul nostru este, poate fi necunoscut, poate fi incert, lucrăm cu aceste incertitudini în fiecare zi, dar cum putem să recunoaștem incertitudinea ca pe un, nu știu, inamic pentru creier, astfel încât să putem în compania noastră să dozăm incertitudinea corectă? Sau cel puțin să nu aducem incertitudinea acolo unde avem puterea de a nu lăsa incertitudinea să domine.
Bogdan Manta: Haideți să dăm un răspuns mai amplu și când spun un răspuns mai amplu trebuie să începem undeva acum vreo 550 de milioane de ani. Promit că n-o să dureze 550 de milioane de ani. De e bine totuși să explicăm cumva evoluționist, să explicăm mecanismul, să explicăm creierul, de ce creierul e pe umeri și nu la picioare? Că multă lume întreabă lucrul ăsta, dar de ce am eu creierul pe umeri și nu la picioare? Întrebare foarte corectă, de altfel, de ce creierul e cel mai important organ din corp? Pentru că eu știu că e inima. De ce vii și-mi spui tu mie că e creierul? Deci sunt multe, exact ce spuneam. Acea legătură dintre viața de business și viața științifică. În viața științifică, când ceva te întreabă de ce am capul pe umeri, te blochezi. Dar pentru un om care nu știe e o întrebare foarte clară și foarte bună.
Deci e bine, de asta suntem la intersecția dintre cele două lumi. Să vedem funcția principală a creierului, ce legătură are cu controlul, ce legătură are cu incertitudinea și ce legătură are cu fel de fel de idei și gânduri pe care ni le facem când vine vorba de incertitudine. Hai, hai să mergem acum 550 de milioane de ani. Ne uităm la era precambriană, era cambriană. Dacă să ne uităm la toate micile creaturi care trăiau atunci, organisme unicelulare erau efectiv un stomac pe băț.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Foarte simplu. Când trecem în era cambriană, ceva fascinant se întâmplă. Apar predatorii. Acum o creatură începe să vâneze altă creatură, ceea ce înseamnă că acest organism are nevoie de mișcare. Trebuie să fie mai rapid decât prada.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: În momentul în care încep să consum altă creatură, cumva stomacul meu trebuie să funcționeze. E diferit. Și ce vedem acum? Apare o linie medială a corpului și începem să vedem. Ok, păi totul devine mai complex, așa că îmi trebuie un rinichi sau mai mulți ca să pot să am excreție, îmi trebuie un ficat. Și în momentul în care ai toate aceste sisteme, ai nevoie de un sistem care să le gestioneze pe toate și ne apare sistemul nervos central cu un creier mic. Dar în momentul în care aceste creaturi se mișcă, se mișcă într-o anumită direcție, ceea ce înseamnă că vor avea un cap și o coadă. De aceea capul ne este pe umeri mai târziu și nu în coadă.
Dr. Mihail: Ok.
Bogdan Manta: Din nou, întrebarea e foarte bună, dar ne gândim că e cumva amuzant, dar e o întrebare foarte bună dacă e să te gândești. Ok. Haideți să sărim puțin acum la vreo 2,5 milioane de ani și ne uităm la specia umană care începe să se specializeze pe mersul biped. Mergem în picioare și ceva fascinant se întâmplă. Este acea encefalizare. Crește creierul atât de mult încât ceva fascinant se întâmplă. Începem să scobim în piatră și începem să avem conceptul, cogniția fenomenală de a face legătura între unealtă și scopul uneltei.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Lucru incredibil la acel timp. Hai să mai sărim câteva milioane de ani și ajungem acum vreo 2500 de ani. Când se mai întâmplă ceva fascinant, creierul continuă să se dezvolte, pentru că cutia noastră craniană se lărgește și ne apare cortexul prefrontal. Și acum cum apare cortexul prefrontal, ceva incredibil se întâmplă ce nicio altă specie nu deține. Capacitatea de a veni cu fel de fel de ipoteze în viitor, într-un viitor îndepărtat, fără să am de fapt niciun fel de realitate care să ducă la acel viitor.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Fascinant. Bun. Creierul este cel mai important organ din tot sistemul nostru. De ce? Pentru că trebuie să te țină în viață. Deci funcția fundamentală a creierului este supraviețuirea. Ca să supraviețuiască, creierul ăsta trebuie să controleze tot ce se întâmplă interoceptiv. În primul rând, doar ca să mă mișc.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Ține foarte multă energie. Deci, acest creier trebuie să mă țină în viață prin acest balans metabolic.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Bun. Asta se întâmplă în interiorul nostru. Ceea ce înseamnă că acest creier care devine cel mai important organ, undeva la 2% din cantitatea corpului consumă 20%.
Dr. Mihail: Din energia zilnică.
Bogdan Manta: 20%. De ce? Pentru că ca să supraviețuiești te costă, frate. Bun. Cine spune vreau să supraviețuiesc pe gratis e foarte dificil. Ok. Hai și acum să ne uităm dacă acest organism consumă atât de multă energie. Acum apare paradoxul, pentru că organul ăsta e foarte zgârcit. El nu vrea să consume energie. El este obsedat să economisească energie. De ce? Pentru că dacă eu sunt într-o situație în care eu nu am resurse, eu trebuie să te țin în viață pe tine cât mai mult fără acele resurse. Deci eu trebuie să economisesc energie constant.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Bun. Dacă intern știm cum funcționează totul, păi ce facem cu lumea externă și cu tot ce se întâmplă în jurul nostru? Pentru că eu acuma trebuie să economisesc energie, dar să te țin în viață. Păi, așa înțelege creierul nostru că matematic cel mai ușor mod în care eu te pot ține în viață și economisi energie este controlul. Cu cât am mai mult control asupra mediului înconjurător, cu atât eu pot economisi energie.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Perfect. Dar ce te faci, frate, când nu ai control?
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Păi, acum se trezește creierul nostru, mai ales cortexul prefrontal. Dacă eu încep să anticipez, să iau informații din trecut pe care le am stocate și să le folosesc pentru a anticipa ce se va întâmpla, eu te pot ține pe tine în viață, pentru că te pregătesc ori să fugi, ori să te lupți, ori te forțezi să te duci să cauți resurse. Ceea ce înseamnă că acum acest organ, venim cu explicația matematică, cel mai important organ din corp care consumă 20% din energia corpului zilnic, care vrea să economisească energie cu orice preț, obsedat de control, și face acest lucru prin predicție. Devine cea mai mare mașină de predicție pe care noi o avem de pe fața pământului.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Ok, am ajuns la predicție, am explicat controlul, dar ce înseamnă incertitudinea?
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Păi, aici devin lucrurile foarte interesante. În momentul în care sunt foarte multe lucruri necunoscute, eu trebuie să-mi accelerez funcția de predicție, ceea ce înseamnă că trebuie să încep să consum energie în plus. Iar organul ăsta urăște să consume energie.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Și în momentul în care eu intru în incertitudine, mai ales de lungă durată, pe care nu o pot controla, asta înseamnă că acum funcția de predicție nu funcționează foarte bine, mă forțează să consum energie și nu-mi place.
Dr. Mihail: Hm. Bun, am explicat predicție, am explicat la ce funcționează, dar cum ne ține organul ăsta în viață și de ce câteodată când nu putem, când avem incertitudine, ok, ne simțim mai prost, ok, ne trebuie energie, dar totuși începem să avem scenarii negative, ne gândim la foarte multe. De ce venim doar cu scenarii negative și niciodată cu scenarii pozitive?
Bogdan Manta: Păi, felul în care creierul ăsta s-a gândit să te țină în viață, să supraviețuiești extern e fascinant. Și sunt două mecanisme. Foarte simplificat, din nou, foarte simplificat. Pe de o parte este threat detection, detectarea amenințării.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Eu trebuie să-mi dau seama că dacă este o mișcare în tufiș, asta poate însemna predator. Eu trebuie să te pun pe tine într-un sistem nervos simpatic, ca tu să fii pregătit, pregătită, ori să te lupți ori să fugi.
Dr. Mihail: Da. Ok.
Bogdan Manta: Ceea ce înseamnă că detectarea amenințării este foarte importantă pentru supraviețuire. Pe partea cealaltă, găsirea recompenselor. Pentru că eu trebuie să te fac pe tine să-ți fie foame, să vrei apă, să te duci să găsești contact social și adăpost.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Dar dacă e să te uiți la cele două, detectarea amenințării pe de o parte și căutarea recompensei, păi tu poți să trăiești o perioadă fără Gheorghe lângă tine și fără mâncare, dar dacă ți-a venit leul și mașina și te-o lovit, te-ai dus. Da. Ceea ce înseamnă că tot ce, toate căile și toate structurile din creier sunt mult mai bine amplasate și rapide pe detectare de
Dr. Mihail: De amenințare.
Bogdan Manta: De amenințare. Ceea ce înseamnă că atunci când vine vorba de scenarii, dar ce s-ar putea? Dar cum se întâmplă? Dar de ce se întâmplă lucrul ăsta? Pe incertitudine, toate scenariile sau marea majoritate a scenariilor sunt rele și negative, pentru că aceasta este funcția de predicție prin a pune, de unde și expresia, a pune răul în față.
Dr. Mihail: Și ele sunt ambalate de mediu. A, adică această funcție a creierului de a vedea scenarii negative sunt ambalate sau nu sunt potențate de mediul în care tu lucrezi.
Bogdan Manta: Absolut. Te duci în fiecare cultură și fiecare cultură are o experiență foarte diferită în relație cu frica. În română noi spunem „frica păzește bostănăria”.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Ceea ce înseamnă că ai nevoie de frică cumva ca să fii pregătit.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Dacă te duci în Olanda, Angst is slechter rat, frica este un consilier foarte prost, ceea ce înseamnă că în momentul în care îți este frică, tu nu mai ai decizii bune.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Foarte diferită percepția pe care noi o avem în relație cu frica. Hai să mergem în țări arabe, unde e, unde se spune că frica este felul în care atingi onoarea. Deci frica acum este un catalizator. Ai nevoie de frică ca să poți dobândi onoare. Mergem în țări asiatice, sud-asiatice, în care absența fricii este fundamentală, pentru că trebuie să trăiești în liniște și pace și asta se întâmplă doar prin absența fricii.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Deci da, felul în care acest creier percepe incertitudinea și cum reacționează la incertitudine, scenariile pe care și le creează sunt foarte mult legate de neurosemnătura noastră, de felul în care am crescut, de cum am fost hrăniți când suntem mici, de cultura din care venim, din felul în care colaborăm, de cum dormim în ziua respectivă sau ziua dinainte, câtă apă am băut, cât de mult am stat în lumină, câte suplimente am luat degeaba, fel de fel de lucruri care în fiecare zi schimbă percepția pe care nu o avem când vine vorba de incertitudine.
Dr. Mihail: Și cum vezi în ziua de astăzi incertitudinea? Pentru că doar impresia mea subiectivă, anecdotică este că certitudinile se adună, nu? Și le aș putea numi. Sunt războaie în multe părți ale lumii și la granița noastră, AI-ul care ne ia joburile sau le potențează, dar uite, doar te-ai reușit să faci ceva cu el și să-l incluzi în ecosistemul tău de lucru. Auzi știri că AI-ul ne va scoate din schemă într-un an. Adică sunt foarte multe, încălzirea globală, politicieni, sunt foarte multe incertitudini cu care trebuie cumva să trăim. Cum ne impactează asta și cum ai putea să ne dai, nu știu, un protocol sau un mod de a ne raporta sănătos la aceste incertitudini?
Bogdan Manta: Ce spunem adesea este că cea mai mare certitudine pe care o avem în ziua de azi este că nu avem decât incertitudini. Trebuie să înțelegem în primul rând că anumite probleme și anumite incertitudini efectiv nu avem ce face cu ele. Sunt parte din viața noastră și oricât de mult am vrea să le influențăm, nu putem.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Da. Pe de o parte, din nefericire, ce vedem e că toată lumea vrea protocoale și cât mai rapide. Vor shortcut-uri. Nu există shortcut pentru creier. Mai spun lucrul ăsta o dată. Nu există shortcut pentru creier. Trebuie să încetăm să ne shortcutuim creierul cu orice fel de max, whatever. Creierul funcționează, învață și procesează și se dezvoltă plasticitatea la fel cum a făcut-o acum foarte mulți ani. Ai nevoie de experiențe, trebuie să faci greșeli și erori pentru că atunci eu chiar am grijă să analizez acea eroare și în timp ce dorm noaptea procesez acea eroare și o transform în o experiență nouă. Deci unele lucruri nu le putem influența, altele lucruri efectiv trebuie să le lăsăm să se întâmple ca să putem să învățăm din ele. Sunt foarte multe protocoale și mai e încă un lucru. Din nefericire ce văd și chestia asta e globală, mai ales în culturile weird, nu știu dacă știi care sunt culturile weird.
Dr. Mihail: Ce înseamnă asta?
Bogdan Manta: Weirdalized rich democratic. Deci culturi weird înseamnă vestice, educate, industrializate, bogate și democrate.
Dr. Mihail: Noi suntem o cultură weird, nu?
Bogdan Manta: Ne ducem în partea aceea.
Dr. Mihail: Tindem să fim.
Bogdan Manta: Tindem să fim. Tindem să fim. Exact. Ei, și ce vedem acolo, foarte interesant e că vrem să avem protocoale pentru orice. Vrem să avem o soluție pe loc pentru orice.
Dr. Mihail: Olanda, de exemplu, e o astfel de cultură. Weird. Da.
Bogdan Manta: Absolut. Absolut. Absolut. Și ce vezi e că câteodată, pentru că problema noastră pare sau este atât de complexă, automat noi ne convingem pe noi înșine că soluțiile trebuie să fie complexe. Păi cum poți să-mi spui tu mie că somnul, apa, mersul în pădure și vorbit cu lumea și îmbrățișat un copac și mângâiat câinele mă face să mă simt mai bine? Păi, înseamnă că ai lipsă de respect pentru problema mea. Deci, e un lucru pe care îl observăm, nu, oameni buni, sunt foarte multe protocoale, protocoale absolut gratis, pe care le poți face exact în momentul ăsta, cum ar fi, de exemplu, lasă telefonul și du-te și vezi-ți de viață. Putem să vorbim și de chestia asta. Și în momentul în care tu știi ce fac, în momentul în care am făcut, am spus lucrul ăsta o dată în direct la 700 de oameni, știi ce au făcut?
Au scos telefonul să vadă dacă este un citat. Și ce trebuie să faci? Trebuie să repeți lucrul ăsta și trebuie să-l repeți și trebuie să-l repeți pentru că lumea până la urma urmei trebuie să audă lucrul ăsta de foarte multe ori până încep să-l facă. Că așa funcționează cu motivația, știi? Zig Ziglar, o dată lumea se plânge că motivația nu durează, dragilor, nici spălatul. De aceea îl recomandăm zilnic.
Dr. Mihail: Deci ce faci cu incertitudinea?
Bogdan Manta: Păi, sunt foarte multe lucruri pe care le poți face. În primul rând, te gândești, pot face ceva din lucrul ăsta?
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Dacă răspunsul este nu, atunci în acea, îi spunem, îi spunem cognitive reassessment, cumva o recalibrare cognitivă. Dacă eu în momentul de față îmi dau seama că nu pot face nimic cu acea incertitudine, trebuie să mă recalibrez spre lucruri pe care le pot influența. Creierul meu are nevoie de control.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Deci dacă eu nu pot controla acea situație, dacă eu încep să controlez situații în acea zi pe care le și pot și controla și care și se și încheie, pentru că un lucru care s-a încheiat e foarte beneficial pentru creier, da? Înseamnă că predicția nu mai trebuie să mai funcționeze, acele scenarii deschise se închid și asta înseamnă că în loc să mă axez pe ce nu pot influența, trebuie să încep să mă axez pe ce pot influența. Ok? Pot influența somnul meu, pot influența ce mănânc, pot influența să mă ridic să ies din casă și să mă duc la plimbare, pot influența să vorbesc cu alții și mare grijă că câteodată vorbim cu alții și ne contaminăm emoțional, ceea ce e și mai grav, mai ales în România putem vorbi de lucrul ăla. Pot să influențez foarte mult cum îi susțin pe alții.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Adesea nu sunt singurul sau singura care este într-o stare de incertitudine. Dacă sunt și alții în jurul meu, dacă eu încep să mă axez pe a-i ajuta și a-i susține pe ei, să vezi cât de bine începi să te simți. Deci, sunt multe protocoale pe care le putem face. Învață-i pe alții. Voluntariat. Când e să ne uităm la voluntariat și la a-i ajuta pe alții și ne ducem în, ne ducem în căile dopaminergice și ne uităm la dopamină, foarte mult timp s-a crezut că dopamina se produce atunci când vine o recompensă. Nu este adevărat? Dopamina, de fapt, coboară atunci când primim recompensa. Dopamina se dezvoltă, crește atunci când vine anticiparea. Dopamina este legată de motivație, de anticipare, de acel craving, este necesară pentru învățare. Avem nevoie de de de lucrul acela. Ei, ce-i foarte interesant e că dacă pui niște niște voluntari în într-un FMRI sau faci fel de fel de teste, ce vezi e că cine se bucură cel mai tare și cine are aici acea explozie de [neclar], nu doar dopamină, dar și trifecta, da, ai serotonină, dopamină și oxitocină, nu este cel care primește cadoul, este cel care îl dă și mai ales anticipația de a te gândi cât de bine se va simți persoana când îl dai.
Dr. Mihail: A, ce tare!
Bogdan Manta: The Way of the Nerd sau Calea tocilarului. Pe de o parte, a învăța doar pentru tine și a învăța doar pentru a ști pentru tine, produce un asemenea cocktail de bunăciuni de neurotransmițători în creier. Dar pentru că nimeni nu ne învață lucrul ăsta, noi în schimb ne ducem pe telefoane. Știi că am vorbit la început de capacitatea de a supraviețui prin a prin a deteceta amenințarea și prin recompensă.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Mai e ceva aici în mijloc.
Dr. Mihail: Mm.
Bogdan Manta: Reproducerea.
Dr. Mihail: Aha.
Bogdan Manta: Pentru că trebuie să reproducem specia.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Un lucru pe care îl avem în ADN-ul nostru. Numai că creierul ăsta știe foarte bine că reproducerea nu este doar cea care înseamnă copii. Reproducerea înseamnă succesiunea experienței, a gândului și a personalității.
Dr. Mihail: [neclar] și în urmă.
Bogdan Manta: Da. Atât de mult încât oameni care sunt în perio în perioade de incertitudine ce fac? Se duc și încep mentoring, fac foarte mult voluntariat și încearcă să-și lase în urmă ce știu, a-i învăța pe alții, ca să vezi ce rapid se schimbă percepția ta de incertitudine.
Dr. Mihail: Adică e un alt instrument pe care îl ai, să te duci și să faci mentoring sau să, mă rog, să-i înveți pe alții alte lucruri, pentru că asta bifează acea nevoie de reproducere nu doar biologică, ci și de a lăsa ceva
Bogdan Manta: Absolut.
Dr. Mihail: în urmă. Ok. Ai ai spus multe lucruri aici. Înțeleg că, ca să o ambalez și să avem un rezumat pe tema asta, este că ok, ai o incertitudine la locul de muncă. Uite, să zicem că nu știi dacă vei fi sau când vei fi înlocuit de AI. În loc să te forțezi și să-l ruminezi pe ideea asta și s-o s-o, cum să zic, s-o accelerezi mereu și să cauți soluție acolo unde nu poți să ai o soluție, tu mai degrabă te poți concentra pe lucruri la care ai control sau poți avea control. Somn, vorbit cu alți oameni, ajutat pe cineva, căutat pe cineva care poate are o problemă asemănătoare, hai să facem echipă, hai să depășim problema asta sau inclusiv în a oferi ceva altcuiva și asta te va face mai ok în perioada respectivă. Nu va rezolva incertitudinea respectivă, dar vei fi tu mai ok cu tine. Și ai spus aici, ai menționat un lucru, contaminarea emoțională, și faptul că noi românii ne contaminăm și trebuie să avem grijă de asta. Te duci să povestești cuiva ce problemă are, după aia îți iei pe cap și problema lui.
Bogdan Manta: Corect.
Dr. Mihail: Și uite așa mergeți într-o, cum să zic, într-o într-o escaladare a problemei, de fapt, în loc de rezolvarea ei. Ce înseamnă de fapt această contaminare emoțională și la ce să fim atenți?
Bogdan Manta: Și apropo, ce ai explicat tu, ai definit exact empatia emoțională. Sunt mai multe tipuri de empatie și din nou asta vezi o problemă. Mai ales du-te pe LinkedIn și toată lumea vine și îți spune că managerul managerul, managerița mea trebuie să fie empatic. Frate, nu-i adevărat. Nu știți despre ce vorbiți.
Dr. Mihail: Depinde de tipul de empatie.
Bogdan Manta: Da, într-adevăr managerul, managerița ta trebuie să aibă un anumit tip de empatie, dar nu cea emoțională. Dacă ne uităm la ce se întâmplă în creier și felul în care relaționăm emoțional afectiv cu alții, da, ne uităm la empatie emoțională, ne uităm la empatie cognitivă și, de exemplu, ne uităm la compasiune și apoi ne uităm și la contagiunea emoțională și ce înseamnă contagiunea emoțională în relație cu aceste tipuri de empatie. Empatia emoțională înseamnă eu simt cu tine exact ce simți tu.
Dr. Mihail: Ok?
Bogdan Manta: Deci empatie emoțională. Simt exact ce simți tu în acest moment în care tu îmi povestești problemele tale.
Dr. Mihail: Tu ai durere, eu simt durere și eu îți simt durerea. Asta e empatia emoțională.
Bogdan Manta: Absolut. Aceasta este empatia emoțională. Ceea ce înseamnă pot fi supărat în același timp cu tine, mâniat, prin tot ce treci tu, trec și eu.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: O chestie care se întâmplă foarte rapid, dar care, din nefericire, ne adâncește și pe noi pentru că ne contagiază emoțional. Nu uita ce am spus că noi avem nevoie de mediul social și felul în care ne semnalizăm unii pe alții e foarte important pentru a [neclar], pentru a supraviețui împreună. Ceea ce înseamnă că emoțiile sunt foarte contagioase. Iar în momentul în care eu acum, de exemplu, am șapte oameni în ziua respectivă care vin și se plâng la mine sau vorbesc cu mine și eu am această empatie emoțională cu toți, eu seara m-am prăbușit.
Dr. Mihail: Da, corect. Deci e greu ca manager să ai empatie emoțională.
Bogdan Manta: Și nu e vorba ca manager, e vorba de familie. Mai ales în România problema este cu familia pentru că relațiile noastre familiare sunt foarte toxice și sunt făcute pe șantaj emoțional și pe empatie, pe un pe o victimizare și pe o [neclar]. Din nou vorbim general, nu mă refer la toată lumea, hai să fim așa și nu e vorba de criticism, efectiv ne uităm la ce se întâmplă. Hai să ne uităm la empatia cognitivă. Empatia cognitivă înseamnă să am perspectiva a ce simte persoana respectivă din fața mea, dar asta nu înseamnă că eu voi simți, nu voi lua acel afect.
Dr. Mihail: Ok?
Bogdan Manta: Asta înseamnă că durează mai mult până îmi dezvolt această capacitate.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: În momentul în care tu vii la mine, eu înțeleg prin ce treci. În schimb, în loc să simt cu tine și să mă scufund, eu am capacitatea de a te ajuta să ieși din acea problemă. Deci, e foarte diferit față de empatia emoțională. Empatia emoțională. Eu nu te ajut cu o soluție. Eu doar sunt acolo cu tine. Empatia cognitivă poate nu simți că sunt acolo și te țin în brațe, dar te scot din acea problemă sau din această incertitudine. Te pot ajuta. Compasiunea este să simțim pentru altcineva. Dacă tu vii la mine și ai o problemă, eu nu simt exact ce simți tu, dar am compasiune pentru faptul că simți acel lucru. Iar când ne uităm, de exemplu, la manageri, ce vrei să ai nu este empatia emoțională, pentru că te scufunzi, te vei scufunda. Ce vrei să ai este o combinație de empatie cognitivă și compasiune.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: De acolo vine empatia, de acolo vine contagiunea emoțională. Contagiunea emoțională vine din faptul că ne influențăm atât de tare și ne adunăm și ne plângem. Știi ce se întâmplă câteodată la serviciu? Și chestia asta se întâmplă în fiecare cultură. Suntem foarte frustrați, se termină serviciul și mergem cu toții la un [neclar] sau mergem cu toții să mâncăm o pizza.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Iar noi atunci să ne limităm de acea problemă emoțională care e la serviciu, să avem timp să ne revenim ca să avem din nou reziliența a doua zi. Noi venim cu aceiași oameni și acuma luăm cina împreună și continuăm să ne încărcăm emoțional și să ne frustrăm. Ceea ce înseamnă că acum ruminăm, ajungem seara, nu putem să dormim, ne trezim, începem cu aceiași oameni. Contagiunea emoțională continuă.
Dr. Mihail: Foarte interesant.
Bogdan Manta: Da, e un lucru pe care nu-l voi uita niciodată referitor la familii și la cum funcționează familiile. Și voi spune acum un lucru care foarte, bănuiesc că multor români n-o să le placă, dar îl spun. 2013 suntem într-un workshop oameni de de prin de prin toate culturile și este un român care ne spune că nu a dormit și nu s-a pregătit de ajuns, nu are de ajuns de multă capacitate cognitivă pentru acest workshop pentru că aseară mama suna de acasă și era cu tata și cu [neclar] și cu [neclar] de cumătru [neclar] care a făcut și cu pisica [neclar] care se întorcea și [neclar] drobul de sare și ne-a povestit cinci minute, eram cu toții așa total blocați și o altă participantă, o scoțiancă, Joe, pe care n-o s-o uit niciodată. Se uită la el și spune: „Dar tu de ce permiți lucrul ăsta?” Pentru că de ce ne spui nouă, nu era o chestie urgentă.
Puteai să le spui: „Oameni buni, eu mâine am un workshop foarte important. Vă iubesc, vă respect. Nu e timpul, vorbim în trei zile și atunci vorbim cu mare drag și probabil nu va mai fi nicio problemă atunci pentru că între timp s-au calmat apele. Dar eu acuma trebuie să mă pregătesc pentru mine.” De ce n-ai spus lucrul ăsta? Iar românul nostru spune, știi cum e, nu poți să-ți alegi familia. La care scoțianca Joe spune, nu, dar întotdeauna poți alege distanța de familie, distanțarea de familie. Eu nu spun hai să ne abandonăm familiile sub nicio formă. Dimpotrivă, ce vedem însă este că în momentul în care lăsăm puțin spațiu ca să procesăm, să etichetăm afectiv ce simt și să ne încărcăm prin somn, prin dormit, apoi ne vedem cu familia, e posibil ca în loc să vorbim de probleme să vorbim de soluții sau e posibil ca, vezi chestia asta și nu numai corporatist, apropo, le spun întotdeauna tuturor de pe fața pământului, nu răspunde la email mai devreme de 24 de ore.
Dr. Mihail: Când ai un mail mai încordat, nu? Când trebuie să… sau de ce?
Bogdan Manta: Când ai un mail în care cineva îți pune fel de fel de întrebări și te gândești: aoleu, acuma trebuie să răspund nu știu cât. De ce? Pentru că în momentul în care această persoană a trimis acel email este cognitive offloading. Eu am 50 de lucruri pe care trebuie să le fac și în mintea mea la fel cum las lucruri în calendare sau pun chestii în Todoist este acel cognitive offloading. Eu offloadez din cogniție pentru a avea capacitate de concentrare și cu capacitate cognitivă. Acest cognitive offloading este foarte normal și ajută foarte mult. Ei, la fel, dacă eu trebuie să fac 50 de lucruri și sunt 50 de email-uri, eu scriu acele email-uri și le-am trimis.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: În momentul în care tu nu-mi răspunzi la acel email și îmi dai 24 de ore pentru că în mod normal și profesionist și suntem de acord cam pe toată fața pământului când vine vorba de comunicarea profesionistă, profesională profesionistă, 24 de ore, maxim 24 de ore este un timp acceptabil pentru a primi un răspuns. În momentul în care tu nu răspunzi imediat și foarte adesea ce vrei să faci, efectiv stai cu mâinile sub picioare, că te ajută foarte mult sau ridică-te și pleacă, du-te și te plimbă, nu reacționa mai ales impulsiv când vine un email care te enervează, când acea persoană nu primește răspuns în aproape 24 de ore, în primul rând, persoana respectivă, după ce a trimis toate 50 de email-uri și vede că anumite chestii nu le-a primit, recitește email-ul. Mă, dar ce am scris eu aici? Aoleu, stai puțin că eu de fapt nu aveam nevoie. Și eu revin cu alt email și spun: „A, mersi că nu mi-ai răspuns, nu e nevoie.” Vedem mai ales în chestia asta, în producții, în project management, dacă tu aștepți 24 de ore, 90 și ceva% din acele probleme se rezolvă de la ele însele.
Dr. Mihail: Că poate o puteai face tu, puteai tu să cauți documentul ăla, l-ai găsit, gata, ai rezolvat. Nu, nu-ți mai trebuie.
Bogdan Manta: Lumea are nevoie să reflecte și în momentul în care tu le dai timp să reflecte, tu îi ajuți pe ei, iar tu nu trebuie să faci lucrul acela. E un lucru care e foarte foarte indicat. La fel și cu aceste probleme emoționale și cu această încărcare emoțională. De asta întotdeauna spunem că timpul întotdeauna ajută. Cum spunem, culcă-te, când te trezești mâine o să ai mintea [neclar], bineînțeles, pentru că somnul seara, toate problemele par sfârșitul lumii pentru că nu mai avem energie la sfârșitul serii și în momentul în care creierul ăla nu mai are energie, automat ce vin tot felul de doom thinking și de scenarii negative, [neclar] a doua zi dimineață. Și apropo, e foarte interesant și pot trimite.
Dr. Mihail: Plus că știi că de obicei seara avem o comunicare mult mai agresivă decât dimineața.
Bogdan Manta: Hm. Da, mai ales pe time zones diferite, că vorbeam de comunicare și de probleme. Dacă eu sunt în România și sunt la sfârșitul zilei și sunt obosit, obosită, în momentul în care scriu în email, tonul meu vocal este mult mai agresiv și mult mai direct decât aș dori. În momentul în care eu trimit email-ul ăla 6:00 seara, dar l-am trimis înapoi în Statele Unite și ei îl citesc la 9:00 dimineața când tocmai s-au trezit, ei vor citi mesajul tău ca foarte agresiv. Ce faci? Fă draft la acel email. Nu-l trimite. Deci poți să răspunzi la toate email-urile. Ține-le în draft și când te trezești a doua zi dimineață, recitește-le și apoi trimite-le, garantat 100%. Măcar nu știu câte dintre ele: „Aoleu, vai, cum pot să sun?” Pentru că capacitatea noastră cognitivă este redusă seara până și viziunea periferică se închide. Intrăm în acel narrow vision și în acel tunnel vision pentru că devenim foarte [neclar] pentru că nu mai avem resursele necesare.
Dormi, trezește-te dimineața, vezi ce ai trimis și ce ai spus. La fel și cu comunicarea pe WhatsApp. Dacă vezi foarte mult conflict în ziua de azi, apare pentru că noi răspundem imediat la WhatsApp. Nu avem timp să ne gândim, nu avem timp să reflectăm. Păi, nu te obligă nimeni să răspunzi imediat pe WhatsApp. Citește, procesează, mergi pe afară, plimbă-te, respiră, bea apă, vorbește cu lumea și după asta răspunde la WhatsApp pentru că s-ar putea răspunsul tău să fie foarte diferit.
Dr. Mihail: Hm. Dar astea sunt sfaturi bune de luat, efectiv, așa: primești mail, răspunde în 24 de ore. Și dacă nu e ceva extrem de
Bogdan Manta: Știi cât de mult [neclar]. Incredibil.
Dr. Mihail: Da, ce tare! O să încerc și eu.
Bogdan Manta: Te rog.
Dr. Mihail: Vorbeam despre stres la serviciu și stresul ăsta care se ambalează, această contaminare emoțională care poate să aibă loc. Dar de multe ori stresul ăsta poate să meargă într-o zonă de anxietate. Cum facem diferența între cele două și care ar fi managementul corect pentru fiecare din aceste stări? Anxietate versus stres.
Bogdan Manta: Ce spunem adesea este că putem avea stres fără anxietate, dar aproape niciodată nu putem avea anxietate fără să avem și stres.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: În speță, dacă eu merg pe stradă și este o mișcare foarte ciudată într-un tufiș, sistemul meu nervos simpatic este activat. Acel fight or flight response, acel fugi sau luptă-te. Da. Bineînțeles, adrenalina trece, face neuronal, se întâmplă în milisecunde. Ceea ce înseamnă că eu acum am intrat într-o stare de stres, este stres adaptiv pentru că nu s-a întâmplat nimic, dar am o stare de stres, n-am avut niciun fel de anxietate pentru că eu nu am mers pe stradă gândindu-te: aoleu, dacă se mișcă floarea, dacă se mișcă floarea, dacă se mișcă frunza. Ok, deci putem avea stres și un factor stresor fără să fie anxietate. Anxietatea este starea aceea în care începem să facem foarte multe construcții și să anticipăm și să ne gândim ce s-ar putea întâmpla [neclar]. Dar dacă, dar dacă, și cu parcă, drobul de sare.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Că Creangă știu ce a scris. Ei, anxietatea. În momentul în care tu începi să ai niște gânduri anxioase, astea anxioase, tu înseamnă că tu însuți, tu însăți îți activezi sistemul nervos simpatic. Dar, bineînțeles, dacă tu continui cu acele gânduri și continui să te agiți. Acuma intrăm pe HPA axis, pe hypothalamic pituitary adrenal. Da, întotdeauna încerc să știu, în română, că se numește diferit.
Dr. Mihail: Este axa hipotalamică. Hipotalamic o hipofiză.
Bogdan Manta: Hipofizară. Hipofizară neuroadrenală.
Dr. Mihail: Așa.
Bogdan Manta: Ok. Din nou, n-am vorbit română de 27 de ani, deci e e dificil. Ei, și ce vedem acum că noi ne creăm stres datorită anxietății. Deci, putem avea stres fără anxietate, dar aproape niciodată nu putem anxietate fără stres.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Îți spun de o carte pe care nu știu dacă ai citit-o sau sper s-o citești. Robert Sapolsky, pe care îl ador. Îl ador. Îl ador. E unul dintre cei mai minunați oameni de pe fața pământului. Ce fac în ziua de azi și felul în care fac, se datorează foarte mult lui Robert Sapolsky. Am un respect pentru omul ăsta. Mă mă apucă emoțiile doar când mă gândesc la el. Un om atât de incredibil. A scris o carte și o să-ți explic cum spune el stresul ca să vedem exact de ce anxietatea asta, [neclar], doar noi o avem. Uită-te la o zebră.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Zebra este în savană și zebra stă în savană și ce face? Mănâncă iarbă. Zebra nu stă și se gândește: „Aoleu, dar dacă vine leul, dar să fiu mai aproape de apă sau mai departe de apă? Dar ce fel de ce fel de iarbă trebuie să mănânc?” Nu. Zebra stă acolo și mănâncă iarbă.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Nu există anxietate. Bine, acum vorbesc categoric, da?
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: În momentul în care vine leul, zebra își activează sistemul nervos simpatic, da, acel fight or flight. Toată combinația de de de lucruri se întâmplă. Adrenalina se duce pe unde se duce, amigdala, hipotalamusul, nu trebuie să intrăm în [neclar]. Și acuma ce se întâmplă? Aleargă zebra. Zebra aleargă. Leul obosește pentru că leul nu poate să alerge atât de mult decât zebra. Dacă leul nu prinde zebra și se oprește, zebra se oprește și în momentul acela zebra s-a oprit, ce face?
Dr. Mihail: Mănâncă iarbă.
Bogdan Manta: Mănâncă iarbă. Zebra nu se gândește: aoleu, dar dacă mă mânca, dar eu ce mă făceam? Dar trebuie să-mi schimb ceva la copite, dar oare să am coada diferită? Dar oare să-mi iau o oglindă sau să am un selfie stick? Nu, noi suntem cei care ne creăm aceste stări de anxietate prin acest [neclar]. Din nou sunt foarte culturale, dar cu toții le avem și în funcție de neurosemnătura noastră, stările de anxietate sunt foarte, sunt foarte diferite.
Dr. Mihail: Dar știi, e ușor să zicem să facem comparația asta cu zebra. Totuși, zebra a rămas și zebra, cum să zic, are o singură problemă, să mănânce iarba. Noi am evoluat de acolo,
Bogdan Manta: Corect.
Dr. Mihail: și avem tot acest confort în jur, avem toată tehnologia care ne ajută, dar vine și să ne amenințe și atunci n-avem adică cum putem noi să rămânem într-un domeniu competitiv? Avem deja competitori tehnologici cum este AI și vreau să revenim un pic la discuția aia și să vedem cum, pentru că ai zis că oamenii folosesc AI în diverse moduri.
Bogdan Manta: Da. Da.
Dr. Mihail: Dar având toate aceste comodități și toate aceste instrumente puternice în jur, având această concurență între noi, având dorința mereu de a fi mai bun sau mai bun decât celălalt, cum putem să rămânem în schemă fără să ajungem doar ca zebra care mănâncă iarbă? Adică cum am putea să avem interiorul unei zebre care mănâncă iarbă, rămânând competitivi aici?
Bogdan Manta: Foarte bună întrebare. Foarte bună întrebare. Și la foarte multe întrebări răspunsul meu este depinde.
Dr. Mihail: Da, corect.
Bogdan Manta: Depinde. Depinde foarte mult de problemele pe care le avem. Unele probleme efectiv nu le putem rezolva. Adesea văd oameni care dau răspunsuri de care nu avem nevoie și gratuite. Să știi că m-am uitat cu mare drag la podcastul pe care l-ai avut cu Loredana și Loredana spunea același lucru, că nouă ne place să dăm sfaturi gratuite și nedorite, înțelegi? Și câteodată, să știi, mai ales vezi lucrul ăsta în anumite țări vestice în care cineva nu te întreabă exact care este contextul problemei pe care o ai, de unde îți vine problema pe care o ai, în schimb vine și începe să-ți dea sfaturi, chestie care este cumva o lipsă de respect. Pentru că dacă tu nici măcar nu încerci să mă asculți să înțelegi acea, cum îi spune, acea empatie cognitivă, tu vii direct și încerci să-mi dai mie sfaturi, nu așa rezolvăm lucrurile. Deci pe de o parte trebuie să înțelegem că anumite probleme sunt probleme foarte grave și nu vreau o secundă să minimalizez problemele prin care trec oamenii.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Unele se rezolvă, unele nu se rezolvă. Și asta este viața. Asta este viața și nu avem ce face. Avem nevoie de unele probleme în același timp pentru că creierul nostru învață continuu, acea plasticitate este dezvoltarea continuă a expertizei și a experienței în raport cu problemele și cu erorile. Pentru că în momentul în care eu încerc să învăț ceva sau fac o greșeală, de fapt acel lucru este creierul meu care închide predicția și elimină erorile de predicție. Deci eu trebuie să fac greșeli. Am nevoie de greșeli. Din nou, e ușor de spus hai să facem greșeli. Când te uiți la niște generații acum, să faci greșeli e foarte greu. Noi când eram copii, făceam prostii, Mihail, cădeam din copac, nu ne vedea nimeni, râdeam, ne ridicam și plecam. Acum totul este filmat, totul este într-un email, totul este într-un podcast, totul este într-un reel. E foarte greu să faci greșeli când totul este filmat și totul este publicat.
Lucrul ăsta îl primesc, mergem în foarte multe universități și facem foarte foarte multe lectures și vorbim cu cu studenții și știu cât de greu le este și am atât de mult respect pentru generația asta care generațiile care urmează și câte au de făcut, mai ales la vârsta la care sunt ei și la faptul că creierul încă nu a atins dezvoltarea structurală completă pentru că pe la 25, 26 creierul nostru ajunge la [neclar] și vezi câte câte câte probleme au. E foarte important de știut că câteodată avem nevoie de aceste probleme ca să învățăm din ele.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Întotdeauna spun, eu n-am întâlnit nici niciodată o persoană puternică cu un trecut ușor.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Avem nevoie de aceste probleme. Apoi avem protocoale. Adesea ce avem nevoie nu doar să adaugăm lucruri, trebuie să scoatem, trebuie să să, cum îi spune, de telefon, televizor, trei trei dispozitive, ecrane, anumite conversații, fel de fel de repetiții și toate astea. La fel, unele lucruri trebuie scoase, iar altele trebuie augmentate. Din nou, de asta am spus depinde. Și întotdeauna, vezi, de asta nu spunem noi cu cine lucrăm public, pentru că eu nu vreau ca cineva dintr-o altă companie să spună: „A, tu vii cu soluția din altă parte și vii și mi-o dai mie fără fără ca să mă fără fără ca să mă asculți.” Noi nu facem lucrul ăsta. Noi ne așezăm, ascultăm lumea și încercăm să înțelegem de unde vin. Încercăm să le înțelegem problemele și câte probleme sunt. Încercăm să lucrăm împreună cu ei, să găsim niște soluții, pentru că vezi câteodată singurul lucru de care oamenii au nevoie e ca cineva să-i asculte.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Depinde.
Dr. Mihail: Da, în orice caz, e bine să pe cât posibil să învățăm din ce face zebra. Adică ți-ai terminat treaba și cum ai zis tu, du-te și trăiește-ți viața. Vezi-ți de viața ta. Nu mai Nu mai angrena problemele astea în ruminația asta continuă. Chiar ce putem să facem cu ruminația? Dacă uite, un om termină munca, dar nu poate să se desprindă de ea, ajunge acasă, se gândește la ea și când se culcă în pat se gândește la ea și tot continuă să facă asta. Cum ai putea să rupi cercul ăsta vicios? Ok, hai să explicăm ruminația și mai ales de ce această ruminație se întâmplă exact când ne ducem să ne culcăm și închidem ochii.
Bogdan Manta: Ruminația este acea colecție de scenarii pe care noi începem să le facem și dintr-un scenariu merg în alt scenariu și din acel scenariu în [neclar]. Este acea spiralizare în care noi intrăm. Este intra-comportament, este intrapersonală. Se întâmplă în capul meu această ruminație. E o chestie normală, dar în momentul în care noi nu mai putem stabili, începem să avem niște probleme.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Ok. De ce această ruminație [neclar] ne lovește exact când vreau eu să dorm? Frate, de ce se întâmplă lucrul ăsta? Păi, hai s-o luăm așa. Dacă e să ne uităm în creier, sunt două rețele, să ne uităm la un balansoar. Dacă e să ne uităm la un balansoar, în acest balansoar avem două rețele. Pe de o parte avem rețeaua executivă, pe partea cealaltă avem rețeaua modului implicit. Traduc din engleză în română. Da. Rețeaua executivă. Ele sunt anticorelate.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: De obicei, când una funcționează, cealaltă este inhibată. Da. Doar în creierul cu ADHD funcționează împreună. De acolo avem noi fel de fel de chestii, procrastinare și din asta. Dar de obicei ele funcționează în balans.
Dr. Mihail: Ei, în momentul în care eu toată ziua sunt total activat, lucrez, vorbesc la telefon, eu nu îmi dau voie o secundă să am un moment de reflecție, ceea ce înseamnă că eu toată ziua nu permit creierului meu să proceseze ce s-a întâmplat,
Bogdan Manta: pentru că asta se întâmplă în modul implicit, corect, când nu suntem în modul executiv. Dacă noi ținem tot timpul apăsat, suntem pe balansoar, dar pe modul executiv, asta înseamnă că modul implicit nu se activează
Dr. Mihail: sau se activează foarte puțin. După care, în momentul în care am un moment liber, ce fac? Iau telefonul. Deci eu nu dau voie creierului 20 de minute să stea pe un scaun, să se uite în sus și să lase rețeaua modului implicit să intre în acea, e, se activează când avem nevoie de actualizare de sine, self actualization. Nu știu cum îi spune în română. Discuțiile interne pe care le avem, imaginația, creativitatea, toate vin de acolo, din această rețea a modului implicit. Dacă eu toată ziua am fost stimulat și extern și intern și nu mi-am permis o secundă să procesez, uite că ajung eu în pat.
Bogdan Manta: Și în momentul în care eu ajung în pat, sting lumina, e întuneric, închid ochii. Păi și ce fac eu în momentul ăla? Automat, într-un final mă opresc din rețeaua executivă și se mișcă balansoarul și acum îmi intră mie rețeaua modului implicit cu toate gândurile.
Dr. Mihail: Cred că începe să compenseze, nu? Tot ce n-a procesat pe parcursul zilei.
Bogdan Manta: Trebuie să proceseze, că îți dă timp și asta înseamnă că acum, în momentul în care intri în starea aia, automat începi să creezi anxietate. Anxietatea îți activează sistemul nervos simpatic. Da, pentru că continui, pedala se apasă. Intrăm pe axa HPA. No, acuma începe să ne vină nouă cortizolul. [neclar] vine după vreo 20 de minute și vine cortizolul mie și îmi crește în momentul în care mie cortizolul trebuie să-mi coboare ca să dorm.
Dr. Mihail: Hm. Deci, practic, dacă te pui în pat și începe toată ruminația asta, ăsta e un semn că nu ai lăsat creierul să-și facă acest auto self update pe parcursul zilei.
Bogdan Manta: Corect. Corect.
Dr. Mihail: Ai ceva, o scurtătură rapidă de a opri acea ruminație sau o lași să treacă și doar mâine ai grijă să ai și timp să te plictisești puțin?
Bogdan Manta: Unul din invitații tăi a dat o soluție foarte potrivită. Ridică-te din pat și ieși în casă și du-te jos și rotește-te de câteva ori în jurul clădirii. De ce? Pentru că în momentul în care tu stai în pat și nu te miști, acea ruminație te trezește și mai tare și tu acum începi să asociezi ruminația cu faptul că nu poți să dormi și atunci chiar că nu mai poți să adormi. În momentul în care tu te ridici, începi să te plimbi, îți crești bătăile inimii, da, basal ganglia, îți ridici undeva la 15, 20 de puncte bătăile inimii, dar începi să te miști. Asta înseamnă că deja în momentul în care ai ieșit afară și te miști puțin și ai ieșit din pat, location, location, location, locația contează. Asta înseamnă că tu te desprinzi de acea parte de ruminație, poți să ai încă această parte de ruminație, să spui, măi, ce pot să fac? Foarte important, vorbește cu tine la persoana a doua.
Dr. Mihail: Vorbește cu tine la persoana a doua.
Bogdan Manta: Adică tu îți spui ție, Bogdane, ok, de ce ești în situația asta? Păi, măi omule, se întâmplă lucrul ăsta pentru că, ok, pot să fac ceva în acest moment? Nu, perfect. Altceva? Lucrul ăsta mă deranjează. Pot să fac ceva în lucrul ăsta? Păi, mâine aș putea să fac lucrul ăsta. Ai o agendă cu tine și scrii imediat, verși acele gânduri și le pui pe hârtie pentru că te calmezi instantaneu.
Dr. Mihail: Ok, trebuie să fac asta mâine, trebuie să fac asta duminică, efectiv le eliberezi. Corect?
Bogdan Manta: Începi să te simți mult mai bine, te rotești de câteva ori în fața casei, după care te duci și te culci și sperăm că deja este mult mai bine pentru că acum ai toată implozia aceea internă, nu mai are atât de mult. E ca plăcile tectonice. Câteodată e bine să avem cutremure de mică intensitate. În momentul în care ele se adună, atunci avem o problemă maximă. Deci noi cu aceste mici protocoale, în momentul în care ieșim și facem aceste lucruri, noi de fapt realiniem cumva plăcile tectonice ca să putem adormi.
Dr. Mihail: Hm. Da. E, da, este. Dar uite, ăsta e un instrument foarte bun de avut la îndemână. Ok. Te apucă ruminația, te dai jos din pat, dai câteva ture, ai o agendă cu tine, verși în agenda aia toate lucrurile pe care le ții în cap și probabil că te calmezi. Toate lucrurile astea te calmează, te întorci în pat, să te culci. Normal. Mi-ar plăcea din ruminație să sărim într-o altă problemă pe care o avem des și anume această procrastinare. Ai, avem din ce în ce mai puțin timp, ne dorim să facem anumite lucruri în timpul ăla puțin pe care îl avem. Și fix când vine acea zi liberă în care putem să facem acele lucruri, toată ziua se pierde pe niște lucruri pe care le și regretăm. Nici n-a fost atât de mișto. Scrolezi toată ziua pe telefon, ai adormit, ai… Adică și plus că toate lucrurile astea sunt făcute în lipsa plictiselii. Adică nici nu dai timp creierului să aibă acel să fie în acel default mode network. Dar stăm și procrastinăm. M-ar interesa să știu întâi de ce procrastinăm și ce soluție există ca să procrastinăm. Hai să zicem mai puțin.
Bogdan Manta: Depinde.
Dr. Mihail: Depinde.
Bogdan Manta: Hai să vedem de ce. Depinde. În primul rând trebuie să facem o diferență dintre tipuri diferite de creiere și procrastinarea către acele creiere. În momentul în care ne uităm la procrastinare compulsivă, atunci ține de terapie. Și nu voi spune absolut nimic pentru că de asta avem colegi senzaționali, psihologi, psihiatri care pot să discute cu tine pe partea de compulsii, de procrastinare și tot ce se întâmplă acolo. Da? Deci procrastinarea compulsivă are altfel de soluții și nu voi vorbi despre ele.
Dr. Mihail: Da. Ok.
Bogdan Manta: Ne uităm la ADHD, attention deficit hyperactivity disorder. Și acolo ce vedem? Procrastinarea. Procrastinarea este, ce spuneam mai devreme, acest balansoar, da, dintre modul executiv și modul, cum spune, default mode network, modul rețeaua modului implicit, în loc să fie anticorelate, ele funcționează împreună. Ceea ce înseamnă că în momentul în care vreau să mă axez, să fac ceva, intru în acea daydreaming, în acea, și pierd conceptul timpului. Procrastinarea la un creier cu ADHD este un lucru care se întâmplă, dar în momentul în care noi, de exemplu, unor copii care procrastinează având ADHD, noi încercăm să-i pedepsim, de fapt îi pedepsim a doua oară. Ei încearcă și noi îi pedepsim pentru că încearcă.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Nu voi intra nici în acel capitol pentru că din nou aici ne uităm la specialiști în tratarea și în discuțiile pe bază de ADHD. Hai să ne uităm în altă parte și acuma intrăm în acest depinde. Depinde de context. Hai să facem un experiment. Creezi o sală de laborator, că ne place să punem oamenii prin laboratoare, și îi pui într-o sală goală. N-au nimic de făcut și îi lași acolo o săptămână. Fără telefon, fără internet, fără jocuri. O săptămână.
Dr. Mihail: Ok.
Bogdan Manta: Ok. După o săptămână îi hrănești, bineînțeles, nu îi ții în închisoare, doar că le scoți orice fel de stimuli externi. După o săptămână te duci și le spui: „Poți să alegi să mai stai aici încă patru ore făcând nimic sau îți dăm niște hârț, hârțogărie și niște email-uri la care să răspunzi.” Ce crezi că face omul?
Dr. Mihail: O să vrea să răspundă la mail-uri.
Bogdan Manta: O să vrea să răspundă la email-uri pentru că la un moment dat acuma ți-a ajuns.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: În schimb, hai să umplem camera aceasta cu jocuri video, cu fel de fel de chestii interesante și distractive, după care o săptămână te las în continuare săptămână și după o săptămână vin și spun: „Mai vrei încă patru ore de jocuri sau vrei să nu faci nimic patru ore?” Ce crezi că spune individul respectiv?
Dr. Mihail: Vreau să mă joc pe jocuri.
Bogdan Manta: Hm. Deci, în funcție de contextul în care tu te afli, această procrastinare se întâmplă sau nu se întâmplă. Și când vine vorba de procrastinare, e un lucru foarte interesant. Pentru că noi de fapt ce facem cu această procrastinare? Pentru că eu am anxietate pentru acel eveniment și îmi este frică, eu vreau să alung gândul că se apropie și în momentul în care eu trebuie să fac această acțiune, să fac lucrul ăsta care știu că trebuie făcut, eu de fapt realizez, dau picioare fricii și a faptului că acest lucru se va întâmpla. Așa că prefer să-l împing în viitor pentru că îmi este mai ușor pe moment să împing acea acțiune pe viitor
Dr. Mihail: și să procrastinez.
Bogdan Manta: Și să procrastinez. Deci dacă e să te gândești, procrastinarea nu e necesar rea. Depinde din nou de context și felul în care lucrezi. Și într-adevăr vezi că sunt unii oameni care intenționat lasă, pot să spun că fac același lucru. Intenționat las anumite lucruri în ultimele 48 de ore pentru că eu știu că atunci, după foarte mulți ani de experiență, atunci am niște idei pe care altfel nu le am.
Dr. Mihail: Asta e corect. Adică sunt mulți oameni care într-adevăr lasă totul pe ultima sută de metri pentru că așa poate să le ducă la bun sfârșit.
Bogdan Manta: Da, da, da. Pentru că atunci ei și-au creat peste timp, din nou, unii cu unii este intuitiv, cu unii efectiv este experiența, atât de bine încât ne luăm și un factor de risc. Deci eu îți spun ție că voi trimite totul în 72 de ore, dar end, cum îi spune, deadline-ul meu este 48. Deci eu îți iau o zi în plus de risc. Deci e procrastinare cumva, dar este de fapt o pregătire și este o strategizare foarte bine făcută cu experiența
Dr. Mihail: cu cât ai făcut mai multe, cu atât știi cum poți să le muți.
Bogdan Manta: De asta spun, e foarte dificil să ne uităm la procrastinare. E foarte interesant să ne uităm și la ruminație, pentru ruminare, pentru că ce se întâmplă? Nu, nu stai foarte mult cu procrastinarea. În momentul în care tu împingi mai departe acea acțiune pe care trebuie să o faci, începem să începem cu ruminația.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Dacă nu reușesc, ce o să fac? Cum o să mă descurc? Și acolo începem să spiralăm.
Dr. Mihail: Da. Știi, faptul că e normal și se întâlnește acest lucru să poți să-ți termini lucrurile pe ultima sută de metri cumva, pe, mă bucură pentru că eu de multe ori funcționez așa și mă gândeam că e ceva defect cu mine. Adică îmi dădeam o stare de vină că nu învăț toată materia în luna pe care o am și că bag turbo în ultimele cinci zile în care învăț în cinci zile toată materia. Încerc s-o înțeleg și de ce nu am învățat-o în luna aia pe care o aveam ca un om normal.
Bogdan Manta: Ce este un om normal?
Dr. Mihail: E ceea ce mi-închipui eu, că e omul care dacă are o lună de învățat, învață în fiecare zi câte două ore.
Bogdan Manta: De acolo începe problema. Noi începem să ne comparăm cu alte persoane, cu alte neurosemnături. Nu avem niciun fel de informație despre acești acei oameni, ci noi proiectăm creierul nostru, care este foarte foarte bun la predicție. Începem să venim cu fel de fel de scenarii de cum fac alți oameni. Plus că suntem și crescuți cumva în „Uită-te, fata aia cum a făcut. Ia uite la băiatul ăla.” O chestie, din nou, foarte românească și foarte toxică. Din fericire, știu că acum noile generații nu mai fac lucrul ăsta, dar noi am avut exact lucrul ăla, comparație, acea comparație între oameni. Până la urma urmei, Mihail, în momentul în care tu, de-a lungul timpului și de-a lungul experienței pe care ți-o dobândești, îți dai seama că niște lucruri funcționează pentru tine, felicitări. Ai un sistem nervos care funcționează perfect. Câteodată vorbim cu oameni și problema foarte mare cu astfel de situații este că în loc să noi, noi să ne gândim eu funcționez diferit și îmbrățișez lucrul ăsta și cum pot eu să perfecționez felul meu diferit în care funcționez, eu relaționez la alții și încep să spun ce e în neregulă cu mine, de ce sunt așa? Chestie care nu mă ajută sub nicio formă pentru că eu acum invalidez cine sunt eu de fapt pentru simplul motiv că compar mere cu pere, cu afine și cu prune.
Dr. Mihail: Hm. Da,
Bogdan Manta: tu nu poți să știi cum sunt alții și poate că alții, ca și pe social media, pe social media toată lumea face bine, totul este de succes, închizi camera și lumea plânge. Dar online toată lumea face senzațional. Toți suntem plini de succes. Și dacă cineva face o greșeală, îți vine cu o poveste pe ea ca să mai dea un, ca să-i mai ia un număr de like-uri.
Dr. Mihail: Știi, totuși asta nu e un motiv să stai pe TikTok în timpul ăla în care procrastinezi. Hai să zicem că din când în când poți să faci asta, dar uite, dacă ar fi să comparăm cartea cu telefonul, ok, să facem comparația asta. Cartea versus telefon. Mi-e foarte simplu să stau oră pe telefon, efectiv timpul zboară. Mi-e foarte greu să stau să citesc 10 pagini. Simt că mă doare, simt că nu vreau să mai stau acolo. De multe ori iau cartea în mână s-o citesc și zic, ia stai să verific telefonul un pic. Și mi-a mâncat ora aia în care puteam să citesc cartea. Cum putem să facem totuși să rămânem la ceea ce este bun pentru noi? Să-l alegem mai des, chiar dacă e mai greu?
Bogdan Manta: Din nou, acea situație în care pun etichetă pe carte, nu funcționează și ce spun? Ah, nu pot citi. Cititul nu este pentru mine sau nu sunt în stare. Hai să luăm o carte. Da. Și hai să luăm un telefon. Apropo, îl țin în buzunar, n-ar trebui, și pot să spun și experimentul pe care l-am făcut. De ce telefonul ăsta este atât de păcătos? Avem o carte și e Robert Sapolsky, că nu pot decât să fiu. Asta e Biblia mea. O citesc și o recomand tuturor. Cu mare răbdare, dragilor, pentru că poți să fii cel mai de pe fața pământului și ți-trebuie mult să-l citești, Behave al lui Sapolsky. Avem o carte și avem un telefon. Amândouă sunt două obiecte. Dacă te uiți la ele acum sunt la aceeași distanță de tine. Da? Deci asta înseamnă că ar trebui să ai exact aceeași percepție și aceeași acțiune pe aceste două obiecte.
Dr. Mihail: Da,
Bogdan Manta: dar în momentul în care eu îți întorc telefonul acesta, ceva se întâmplă pe acest telefon ce cartea nu face. Această carte rămâne la fel, în aceeași formă. Nimic nu se schimbă pe ea. Este un obiect static. Acest telefon este un obiect dinamic. Am vorbit la început de faptul că pentru a supraviețui noi trebuie să detectăm amenințările sau să căutăm recompensele.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Ce înseamnă asta? Orice mișcare în mediul meu mă face automat să am atenție pe acel lucru pentru că poate fi cineva care mă atacă. Deci creierul meu este efectiv cablat evoluționist să reacționez la orice fel de licărire, de schimbare, de contrast, de mișcare. Nu doar pe partea aceasta, nu doar pe detectarea amenințării, ci și pe recompense. Pentru că dacă eu de la distanță văd soarele care licărește în pământ, înseamnă că este un lac, înseamnă apă și mâncare. Deci eu sunt automat cablat să mă blochez total și să mă uit cu multă atenție la orice se mișcă, are o licărire și acum hai să ne uităm la un telefon, că telefonul nu-i de vină, nu e telefonul.
Dr. Mihail: Da, corect.
Bogdan Manta: Sunt aplicațiile de pe telefon și camera frontală care ne distruge cu acel selfie și acea identitate de sine și nu trebuie să vorbim despre asta. Deci telefonul n-are nimic cu oameni buni.
Dr. Mihail: Este ce avem pe telefon.
Bogdan Manta: Și acum intrăm la aceste aplicații care, apropo, le țin aici ca să explic și diferența dintre cum ne concentrăm pe telefon și de asta suntem atât de axați și de blocați pe telefon și nu putem imediat să citim o carte. Și mai e un lucru foarte interesant. Noi spunem reziduul de atenție, nu e corect pentru că reziduul de atenție e altceva, dar de obicei e mai ușor de ținut minte. Dacă eu stau pe acest telefon o oră și atenția mea a fost susținută de foarte multe licăriri și toate astea, în momentul în care eu îmi mut atenția și focusul la această carte, eu nu pot imediat să mă axez și să citesc un lucru static, pentru că creierul meu încă are un reziduu de această atenție, ceea ce înseamnă că eu am nevoie undeva între 15 și 50 de minute de a scăpa de atenția pe care am avut-o pentru acest obiect și a începe să mă concentrez pe asta. De asta noi nu putem citi. Sau citești două pagini și spui nu e pentru mine, nu azi, trebuie să stai acolo, să, cum îi spune, să la Murat. Efectiv stai la Murat
Dr. Mihail: sau citești o pagină de trei ori și nu înțelegi ce se întâmplă.
Bogdan Manta: Bineînțeles pentru același lucru pentru că noi încă avem acea atenție, acea atenție specifică pe care am dobândit-o pe telefon. Mai e un lucru. Facem și experiment pe care îl facem întotdeauna adesea. Iei trei grupuri, le dai telefonul, un grup ține telefonul în buzunar,
Dr. Mihail: un grup ține telefonul pe masă și un grup are telefonul în camera cealaltă.
Bogdan Manta: Care se poate concentra cel mai bine?
Dr. Mihail: Eu știu răspunsul, cel care are telefonul în camera cealaltă pentru că știe că n-are riscul ăsta de a fi distras.
Bogdan Manta: Pentru că există un termen, acum nu mi-l amintesc, în care oamenii din jurul nostru și obiectele din jurul nostru ne impactează viața. De asta ne îndrăgostim cu colegii, de asta devenim prieteni foarte buni cu vecinii. Proximitatea se numește Proxemex. Doar că acel termen e diferit. Efectiv ne influențează viața. Asta înseamnă și obiectele din jurul nostru. Deci în momentul în care eu am telefonul în buzunar sau aici lângă mine, eu mă lupt continuu cu acea idee ce se întâmplă pe telefon. Ce?
Dr. Mihail: Asta e mișto. Chiar dacă nu te uiți în telefon și asta e valabil, inclusiv, nu știu, măcar eu folosesc acest lucru, încerc să-l implementez în dormitor, să n-ai nimic, să n-ai ideea asta de a te gândi dacă ți-a scris cineva mesaj sau nu, chiar dacă nu te uiți pe telefon. Dar încerc să-l să-l… Nu, asta încerc în dormitor, pardon, dar în la cine e de mult implementat să n-ai telefon în cameră, să n-ai telefon pe masă, pentru că chiar dacă îl ai pe masă, uite îl ai așa pe masă și ți-ai propus să nu te uiți la el și o oră nu te uiți la telefon.
Bogdan Manta: Absolut.
Dr. Mihail: Este un efort constant de a te abține de la el.
Bogdan Manta: Corect. E ca și cum ai pune unui om flămând o prăjitură sau o friptură în față care miroase și ea îi spune: „N-o mâncat timp de oră.”
Dr. Mihail: Abține-te. Da, o să-i fie o să fie multe puiza după o oră de a se abține față de un om căruia ok este foame poate, dar nu simte niciun miros de mâncare.
Bogdan Manta: Și acum haideți să explicăm și lucrul ăsta și de ce câteodată părinții nu înțeleg că lucrul ăsta poate le este lor mai ușor, dar le este mult mai greu copiilor. În momentul în care eu sunt un adult și creierul meu a atins dezvoltarea maximă structurală și funcțională, eu am acest control de impulsuri care funcționează și pentru că am trăit fără telefoane, la un moment dat spun, băi, dar mai lasă telefonul ăsta și îl duc în altă parte. Dar în momentul în care noi ne uităm la tineri, copii tineri, creierul ajunge la dezvoltare completă undeva la 25 de ani, nu exact 25 de ani, să spunem în jurul vârstei de 25. Ultima parte care se dezvoltă este cortexul prefrontal, mai ales dorsal prefrontal cortex, cortexul prefrontal dorsolateral. Hî. Și acolo se întâmplă foarte multe lucruri și în tot cortexul când ne uităm la cortexul prefrontal ne uităm la control de impulsuri, ne uităm la ideea de consecințe. Dar dacă eu încă nu am aceste funcții total dezvoltate, de asta când îi spui unui copil de 16 ani, băi, dar tu nu înțelegi consecințele? Nu părinții lor, pentru că creierul lor nu are capacitatea.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Și în momentul în care tu spui telefonul este acolo, abține-te, este foarte greu să spui unui creier care încă nu are capacitatea dezvoltată de ajuns de a se abține. Este o tortură totală și câteodată se supără părinții încât spun: „Păi telefonul e acolo, de ce trebuie să se apropie de el?” Pentru că e foarte dificil pentru creierul copilului tău, față de creierul tău, să se abțină.
Dr. Mihail: Da, exact.
Bogdan Manta: Închideți telefoanele împreună. Avem acele cutii noi când intrăm, să știi că suntem cu toată echipa, când intrăm în cercetare și ne pregătim pentru fel de fel de workshop-uri, că facem workshop-uri de o zi, două, trei, patru, adică și suntem la sea level sau senior directors, intri într-o sală cu niște oameni care te mănâncă. Efectiv vorbim de predatori.
Dr. Mihail: Se mișcă mult mai rapid decât tine pentru că știu ce să facă.
Bogdan Manta: Păi, tu nu poți să faci greșeli și chiar și când faci o greșeală trebuie să ai deja patru soluții pregătite la acea greșeală. Iar noi intrăm și ne blocăm în camere sau unde ne ducem în natură, ne ducem cu toții. În momentul în care începem, toate telefoanele se închid într-un safe și acele telefoane nu se mai folosesc.
Dr. Mihail: Hm. Adică nici măcar nu ai posibilitatea de a ajunge sau posibilitatea de a ajunge la el e foarte grea, așa că renunț la a te gândi la asta.
Bogdan Manta: Posibilitatea este putem să avem telefonul lângă noi, doar că nu pot să-l, nu pot să-l deschid pentru că nu pot să se deschidă acel seif și seiful l-am blocat pe 24 de ore și lumea spune: „Păi și dacă ceva se întâmplă și ai nevoie de ajutor?” Păi dacă se întâmplă, se întâmplă. Dacă e urgent cumva găsim noi o soluție, dar efectiv noi nu putem să ajungem la telefoane. Este imposibil. Știi cât, câtă creativitate avem? Știi cât de bine ne simțim? Pentru că acea compulsie efectiv nu există.
Dr. Mihail: Hm. Da, asta i-
Bogdan Manta: Uneori lucrurile sunt foarte simple.
Dr. Mihail: Hm. De cele mai multe ori, dar lucrurile sunt simple. Și lucrurile sunt simple. Uneori nu sunt simple și ajungem la sfaturi. De ce multe sfaturi nu ni se potrivesc și de ce sfaturile pe care le poți da în occident nu se potrivesc românilor? Și aceea ceea ce tu denumești neurosemnătură culturală. Ce e asta de fapt și cum înțelegând neurosemnătura culturală putem să comunicăm mai bine între noi.
Bogdan Manta: Neurosemnătura culturală este legată de felul, de cultura în care creștem și mediul decizional, felul în care suntem învățați de mici, de exemplu, să recunoaștem emoțiile. Îi spunem granularitate emoțională. Granularitatea emoțională este capacitatea unei persoane de a face distincție dintre mai multe tipuri de emoție. Ei, cultural vei vedea că anumite culturi nu au această granularitate emoțională pentru că copiii nu sunt educați, nu se petrece timp cu copiii ca să li se explice. Asta nu este mânie, asta este iritabilitate sau asta este frustrare. Deci și ce înseamnă? Acel adult ajunge acum cu șapte emoții principale și foarte important, emoțiile nu sunt decât un construct de care noi le folosim ca să putem face sens al lumii externe. E o chestie foarte complicată. Nu vreau să intrăm în emoții. Pentru că dacă e un lucru la care orice domeniu de neuropsihologie, neuroștiință, filozofie și psihologie nu suntem de acord, e ce sunt emoțiile.
Cu ce suntem de acord e că e un construct, lăsăm acolo. Dar ce vedem este că în momentul în care eu sunt crescut sau crescută într-o cultură în care sunt învățat sau învățată să fac distincție dintre emoții, asta înseamnă că eu voi putea mai târziu să etichetez emoțional ce simt și să pot avea un sistem de reglare mult mai bun. Pe de o parte, felul în care noi îmbrățișăm conflictul. De ce? În unele culturi, conflictul este considerat un lucru foarte rău. În România, de exemplu, conflictul trebuie evitat. De ce? Pentru că suntem o cultură colectivă și suntem o cultură afectivă, ceea ce înseamnă armonioasă. Cultură armonioasă. Armonia în grup este mai importantă decât orice. În momentul în care tu faci conflict, tu distrugi armonia din grup. De aceea noi nu începem cu o stare conflictuală mică. Noi așteptăm până se adună și se adună și se adună și se adună și la un moment dat explodăm
Dr. Mihail: pentru că amânăm, amânăm conflictul.
Bogdan Manta: Amânăm pentru că am fost crescuți cu ideea că conflictul este negativ. Nu, conflictul este foarte pozitiv. Am nevoie de conflict, învățăm din conflict. Inovația vine din conflict. Fără conflict nu e inovație. Și acolo vezi, de exemplu, cum alte, francezii, de exemplu, la francezi totul este pe faptul că ne contrazicem și ne certăm. Iar în momentul în care intri într-o echipă și vorbești cu francezii, toată lumea trebuie să contrazică, să se certe pentru ei. Așa inovează, așa funcționează. Dar în momentul în care tu te duci în Coreea sau în Japonia și încerci să faci lucrul ăsta, păi tu i-ai terminat pe oamenii ăia.
Dr. Mihail: Aha.
Bogdan Manta: Am avut odată un coleg care a vrut să discute de conflict în Japonia. Nu există așa ceva conflicte în Japonia. Și apropo, s-a dus acolo nebărbierit. Deja în momentul în care te-ai dus nebărbierit în Japonia, în fața japonezilor, ți-ai pierdut orice fel de credibilitate. Trebuie să fii proaspăt bărbierit. Altfel este o lipsă totală de respect.
Dr. Mihail: Aha.
Bogdan Manta: Te duci în Coreea și vrei să vorbești de conflict. Singurul fel în care poți vorbi de conflict este dacă managerul, care este foarte important, le spune: haideți să avem această discuție ipotetică pe conflict și cum am putea noi să reacționăm. Iar conflictul adesea se întâmplă prin felul în care suntem de acord sau nu. Deci sunt niște lucruri foarte, foarte, foarte bine implementate. Deci în funcție de unde suntem născuți, conflictul este diferit. Cum comunicăm, comunicăm direct sau indirect. Conceptul de un minut e un exercițiu pe care îl facem și care îți place la nebunie, Mihail. Îl facem chiar și cu românii, l-am făcut, ca să vezi că nu contează de unde vii. Exercițiu foarte simplu. Îi pui pe oameni și le spui: „Nu, fără să vă gândiți, fără să calculați. Stați și, în momentul în care credeți că un minut a trecut, ridicați mâna.”
Dr. Mihail: Ah, ce tare!
Bogdan Manta: Pentru că întotdeauna în
Dr. Mihail: Fără să calculezi.
Bogdan Manta: Fără să calculezi. De ce? Pentru că câteodată spui: adu-mi asta într-un minut. Dar ce înseamnă un minut? Cât e un minut pentru tine și cât e un minut pentru mine? Și facem exercițiul ăsta prin toate culturile și peste tot în lume. Și ce vezi e că primii care ridică mâna sunt pe la vreo 28 de secunde, iar ultimii pe la 2 minute și 20. Deci avem o deltă de două minute. a concepției și percepției pe care avem noi despre timp. De ce? Pentru că cronocepția, unul dintre simțurile noastre, altă alt mit în lumea în lumea noastră corporativă că avem cinci simțuri, nu avem foarte foarte foarte multe simțuri interoceptive, cronocepția fiind unul dintre ele și una din cele mai nestudiate, apropo.
Dr. Mihail: A cum simți timpul, nu?
Bogdan Manta: Cum simți timpul? Da. Da. Cronocepția e în continuare unul din cele cele mai puțin nedescoperite. Știm că are nevoie, are legătură cu hipotalamusul și se leagă bineînțeles de ciclurile circadiane, dar în continuare ce știm e că nu înțelegem mai mult decât înțelegem când vine vorba de cronocepție. Da? Deci percepția timpului este foarte personală și vezi că foarte lume se lume se ceartă pentru că unul simte că timpul lui nu este respectat. Încă un lucru, când îți dai întâlnire și când te întâlnești. Păi, în țările joase, de exemplu, sau în țările din Scandinavia, da, țările nordice, în momentul în care ai spus „ne vedem la două”, tu vii la 2:00 pentru că dacă tu ai venit la 23 tu ce spui este că timpul meu este mai important decât timpul tău.
Dr. Mihail: De asta eu vin cu trei minute întârziere. Game over.
Bogdan Manta: În momentul în care te duci în Brazilia, lumea poate apare la ora 2:00, dar ei vin la ora 2:00, zic, sunt aici, se duc și beau și iau cafea și da, da, da, da, da. Și în momentul în care vin cu brazilienii, trebuie să vorbești întâi pe ceas, cel puțin între 7 și 15 minute până să intri în discuție. În Olanda sau în Elveția, intri în minutul unu pentru că altfel pierzi timpul. Deci conceptul de timp, cronocepția, e atât de personal și de biologic și de cultural și de acolo vezi că vin foarte multe conflicte și acuma noi nu știm cum să rezolvăm conflictele și nu știm nici măcar cum să comunicăm. Să mai adăugăm și ierarhia. Se adună foarte multe. Deci sunt lucruri foarte foarte foarte complexe care țin de neurosemnătura culturală.
Dr. Mihail: Ce e specific în neurosemnătura culturală românească? Ce vezi la români?
Bogdan Manta: Lucruri. Ce vezi la noi e foarte interesant, faptul că suntem la un amestec de regiuni și de influențe. Suntem latini, dar avem influențe slavice, avem influențe din Rusia, avem influențe cumva din Turcia.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Plus că avem întotdeauna această apartenență spre vest și sunt foarte multe specificități culturale, câteodată ce în mintea mea nu sună atunci când mă exprim. Conflictul, într-adevăr, nu îmbrățișăm conflictul. Conceptul de mediere. Ce mă fascinează foarte mult, Mihail, că am început acum să fac foarte multe traininguri prin România, mă fascinează. Eu întotdeauna, în mintea mea, eu am știut că românii sunt foarte deschiși, că avem discuții contradictorii. Nu, e foarte interesant. Românii nu pun întrebări.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Nu atât pe cât mă așteptam eu. E un lucru foarte interesant. Iar eu tot timpul având discuții cumva durează mai mult până îi încălzești, ca să le spunem așa. Pentru că există un scepticism foarte corect. Sunt foarte multe lucruri pe care le vedem la români. Eu văd foarte multe lucruri pozitive. Întotdeauna o spun tuturor. Am lucrat cu fiecare cultură, am lucrat în fiecare țară. Mai rar mi-a fost să găsesc profesioniști și oameni care pot veni cu mai multe scenarii și soluții în momente de criză decât românii.
Dr. Mihail: Românii.
Bogdan Manta: Deci în e bine să ai un român în echipă și
Dr. Mihail: în special în situații de criză pentru că vine cu soluții.
Bogdan Manta: Și un traducător. Să-ți zic de ce? Una din cele mai fascinante lucruri cu românii și felul în care ne văd străinii. În momentul în care ceva se întâmplă și venim, este o problemă, noi avem această etichetare emoțională care de altfel funcționează ca eu să nu implodez intern, eu externalizez pasiunea sau frica sau spaima sau „aoleu, vai, dar ce să fac? Dar cum să”
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Ăsta este un lucru pozitiv pentru român pentru că externalizezi, tu de fapt etichetezi afectul pe care îl ai, ceea ce îți permite să te calmezi intern și să te gândești la soluții.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Dar străinul nu știe că tu faci lucrul ăsta și străinul zice „drama queen” și „drama king” pentru că nu poți să vorbești cu omul ăsta pentru că clar a luat-o razna și se întoarce și spune: „Păi, nu pot să-l întrebăm sau s-o întrebăm pe Violeta pentru că uite cum se” Și în momentul în care străinul acuma se gândește pe cine să cheme, îți vine românul după [neclar] minute și îți vine cu 45 de soluții și se blochează întotdeauna și spun „dar nu înțeleg”.
Dr. Mihail: Aha.
Bogdan Manta: Deci de aceea avem nevoie de traducător pentru că noi trebuie să le spunem pentru ca eu să fiu în stare și eu le spun, să știi că le spun în continuare foarte multora lucrul ăsta, pentru ca eu să fiu în stare să-ți vin cu niște soluții adecvate, interesante de toate felurile, eu am nevoie de această explozie vulcanică, etichetare emoțională.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Ca să pot apoi să încep să mă gândesc. Dar dacă nimeni nu le spune la străini ce se întâmplă prima dată, se sperie și pleacă.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: E un lucru foarte interesant. Iubesc gândirea românilor. Știi cum spuneam noi, cine nu are bătrân să-și cumpere, cine nu are român să-și ia unul în echipă. Avem o capacitate incredibilă și spun chestia asta cu foarte foarte multă mândrie. Avem o capacitate incredibilă de a găsi soluții mai ales în criză. În momentele în care nu uita, în Olanda frica este un consilier prost.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Așa că eu nu pot să mă concentrez să vin cu soluții când mi-e frică. Dar românul e ca și în piscină când e frică, că asta am și n-am avut decât toată viața, e incertitudine. Toți vecinii m-au încercat să fure de la mine, mă refer la geografic. Așa că am dezvoltat această capacitate incredibilă de a găsi și de a cârpi pentru că nu aveam nimic și trebuia să găsim soluții. Apreciez lucrul ăsta foarte mult la români.
Dr. Mihail: Există ceva la noi, la români, ce alte culturi ar putea să învețe? Pentru că, ok, noi am trăit în frică, ei au trăit altfel și atunci lucrurile astea sunt deja sedimentate, sunt instrumentele noastre. Dar ce ar putea, uite, ce ar putea să învețe alte culturi de la ce fac românii bine și ce am putea noi să învățăm de la ei sau invers, ce lucruri nu putem să le împrumutăm de la ei.
Bogdan Manta: Depinde. Ne-ar mai trebui vreo două podcasturi ca să vorbim de lucrul ăsta și aș prefera s-o las acolo pentru că sunt atât de multe lucruri și sunt atât de mult așa de specifice și depind atât de mult de fiecare context încât n-aș vrea să dau câteva exemple pentru că n-aș face nimic altceva decât să le dau altora nedreptate prin a nu include, știi? Și avem chestia aia pe care o spunem întotdeauna. Dacă nu includem conștient pe toată lumea, atunci excludem subconștient pe foarte mulți.
Dr. Mihail: Ok, de acord. Bine. Într-un alt podcast putem să bifăm asta. Vrei să vorbim despre acele protocoale de care povesteai și de care noi am vorbit? Niște protocoale practice care să-i ajute pe oameni să funcționeze în momente de criză sau în momente de stres, de incertitudine sau de alte probleme pe care le întâlnești la locul de muncă.
Bogdan Manta: Haide să… și nu sunt doar pentru locul de muncă, sunt în general. În primul rând să spunem câteva lucruri. Unele probleme nu pot fi rezolvate.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Ceea ce înseamnă că ne place, nu ne place, trebuie să trecem prin ele. Alte probleme. Am spus și mai devreme, trebuie să înțelegem că soluțiile sunt mult mai ușoare decât ne imaginăm. Și dacă noi continuăm să căutăm soluții complexe pentru situații complexe, înseamnă că evităm soluțiile simple.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: În ultimii 10, 20, 10 ani este această obsesie din partea lumii științifice. Somnul, somnul, somnul, somnul, somnul.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Și tot timpul vine și mă întreabă lumea: „Cât de mult se exagerează cu somnul acesta?” Eu spun că nu se vorbește de ajuns. Somnul este fundamental și important pentru starea de incertitudine, pentru problemele pe care le avem, pentru tot ce se întâmplă. De ce? Două lucruri. În primul rând, în timpul somnului noi luăm toate lucrurile, toate informațiile pe care le-am avut în ziua respectivă și doar în timpul somnului noi acum începem să traducem aceste informații noi, toate erorile, toate greșelile pe care le-am făcut și să le traducem în memorii de lungă durată și experiență și expertiză. Avem nevoie de somn. Fără somn lucrul ăsta nu se întâmplă. Prima la mână. Foarte multe foarte multe sisteme sunt reparate în timpul somnului. Dar ne mai uităm la un lucru ce ține de funcționarea corectă a creierului. Știi că am căutat chestia asta, cum se numește în română?
Repurarea glimfatică. Limfatic wash out. Ceea ce înseamnă în timpul somnului și avem nevoie nu doar să dormim mult, dar avem nevoie de toate stagiile somnului pentru că doar în somnul profund această reepurare glimfatică, sistemul cerebrospinal intră în creier și ce face? Începe să curețe tot rezidul, toate celulele care s-au rupt în timpul zilei și le ia și le curăță și le retrage pentru că avem nevoie ca să avem un creier care funcționează foarte bine. Deci somnul este incredibil de important.
Dr. Mihail: Da.
Bogdan Manta: Apă, apă, apă, apă, apă. La fel ca și somnul. Câteodată stăm și vorbim cu lumea, vorbim cu unii și vin și ne spun toate protocoalele pe care iau și iau asta și pastila asta și îl întreb: „Câtă apă bei pe zi?” „Apăi, nu beau apă, că beau chestia aia îndulcită, beau cafea, beau.” „Câtă apă bei?” „A, nu beau apă.” Zic: „Și cât dormi?” „A, păi n-am timp. Patru ore.” Și îmi vine cu toate protocoalele pe care le-a găsit pe la fel de fel de cărți și toate astea, dar ei nu dorm. Apa, atât de importantă.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Nutriția, bineînțeles, și ce mâncăm și ce și când mâncăm. Și nu intru în nutriție pentru că e o chestie foarte specifică. Contactul social este atât de important, dar contactul social cu oamenii care ne susțin, câteodată ne lovesc peste ceafă, că avem nevoie de amestecul ăla, „hai că te țin în brațe, dar te lovesc și puțin peste ceafă”. Cu dragoste adică, să te împingă înainte, știi? Pentru că avem nevoie de lucrul ăsta ca să putem, trebuie să fim în situații contradictorii. Creierul învață foarte bine când intri într-o situație de contradicție cu altă persoană pentru că te forțează să-ți susții punctul de vedere. Sunt niște lucruri senzaționale acolo. Lumea mă întreabă de meditație. Dacă meditația funcționează pentru tine, sigur, du-te în meditație. Din nefericire, vedem două lucruri cu meditația. Prima la mână, îți vine cineva care n-a făcut niciodată meditație și pentru că pune atât de multă presiune că este soluția perfectă, ei acum intră într-o stare de anxietate pentru că ei nu știu să mediteze și meditația le crește starea de anxietate. Fraților, dacă ție îți place să sari în copac și să te ții în copac și să atârni în copac că asta te face bine, te rog frumos, du-te și stai în copac,
Dr. Mihail: cum ne-o spuneau nouă părinții. Păi dacă toată lumea sare de pe deal, sari și tu de pe deal.
Bogdan Manta: Nu. Fă ce crezi că îți merge ție.
Dr. Mihail: Aha.
Bogdan Manta: Interspecies allogrooming.
Dr. Mihail: Ce înseamnă asta?
Bogdan Manta: Allogrooming este conceptul în care aceeași specie se compătimesc, se ajută unii pe alții, pisicile care se ling între ele. Interspecies allogrooming înseamnă allogroomingul care se face între două specii pentru ca amândouă să beneficieze. Pasărea care mănâncă mâncarea dintre dinții crocodilului, crocodilul nu o atacă pentru că știe că e important, iar pasărea mănâncă. În cazul nostru, animalele
Dr. Mihail: să ai un câine, nu să ai un câine
Bogdan Manta: sau dacă nu ai un câine te duci și mângâi un câine. Mâinile e o pisică,
Dr. Mihail: caii.
Bogdan Manta: Deci acest interspecies allogrooming este atât de important. Natura, natura, natura, natura, natura, natura, natura, natura. Mai ales pentru partea de ruminație, natura face niște beneficii incredibile la cât de cât de rapid poate să oprească ruminația.
Dr. Mihail: Aha.
Bogdan Manta: Du-te și ține copaci în brațe. Am avut în timpul pandemiei, să știi că mergeam cu studenți de la medicină, PhD researchers și mergeam cu toții în pădure și stăteam cu toții pentru că aveam acea distanțare de 1,5 m, 2 m și stăteam la distanță cu copacii în brațe. Sunt foarte multe protocoale. Lasă aplicațiile, lasă TikTok-ul și foarte important înainte să te diagnostichezi cu o problemă, „nu sunt în stare, nu mai sunt în stare de nimic, sunt zăpăcit, zăpăcită, sunt un prost, sunt proastă, I’m a failure”. Înainte ca tu să concluzionezi că ceva nu e în regulă cu tine, fii sigur că nu ai ticăloși în jur care să-ți dea această stare.
Dr. Mihail: Aha.
Bogdan Manta: Pentru că adesea nu ești tu problema, ci oamenii pe care i-ai în jurul tău. Deci înainte ca tu să crezi că ceva nu e în regulă cu tine, mai ales că vii dintr-un grup colectiv, da, dintr-o cultură colectivă, ai grijă că nu cari problemele emoționale ale altora care de fapt te dărâmă pe lângă problemele pe care le ai tu și atunci nu spune că ai tu o problemă, înseamnă că problemele altora. Sunt niște lucruri foarte interesante. Învățarea și pe lângă învățare, învățatul pe alții. Știi că am spus mai devreme de acea recompensă. E un lucru pe care chiar aș vrea cu mare mare mare mare drag să-l spun și e un protocol pe care sper că câți mai mulți îl vor încerca. Se numește Calea tocilarului.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: The way of the nerd. Calea tocilarului. Calea tocilarului înseamnă să înveți doar pentru tine. Calea tocilarului înseamnă să înveți, să te îndrăgostești de învățat, de avut acel moment aha, bucuria când descoperi ceva nou și lucrurile se leagă una de alta, deși erai foarte mult frustrat sau frustrată, neștiind, deja zâmbești pentru că acum tu intri în cum îi spune, neuronostalgia, intri în nostalgie neurală
Dr. Mihail: și sper ca toți să intre în această nostalgie neurală.
Bogdan Manta: Simplul motiv că învățăm pentru noi, nu pentru a ne da mari, doar pentru noi, creează un deliciu de cocktail neuro de neurotransmițători în creier care ne face să ne simțim atât de bine. Acel aha moment este respectiv o explozie de neurotransmițători în creier. Deci acest the way of the nerd și în momentul în care te îndrăgostești de învățat și în momentul în care te îndrăgostești de a ști lucruri și îți dai seama cu foarte multă umilitate că nu știi nimic, atunci în loc să te duci să te dai mare, te duci și înveți mai mult și înveți mai mult și înveți mai mult. Și e o mare diferență între învățare și reținere. Așa că una din cele mai bune modalități de a reține ce ai învățat e de a-i învăța imediat pe alții.
Dr. Mihail: Aha.
Bogdan Manta: Unul dintre cele mai dificile lucruri de pe fața pământului este să-i înveți pe alții. Nu doar să-i înveți pe alții, dar să-i înveți pe alții ca ei să înțeleagă.
Dr. Mihail: De asta avem niște profesori senzaționali și mama mea a fost profesoară de română.
Bogdan Manta: E foarte, foarte important să înțelegem că acea funcție de reproducție nu înseamnă doar copiii, înseamnă și cunoștințele pe care le lăsăm în urmă. Și în momentul în care noi începem să-i învățăm pe alții, tot ce am împărtășit, le trimitem altora și le dăm altora, noi de fapt ce facem? Efectiv e această transgresie în mintea lor și noi facem o succesiune a cine suntem noi și lăsăm cu ei. Foarte mult timp după ce ai ieșit din birou, foarte mult timp după ce ai plecat de casă, 20, 30 de ani mai târziu, ți-ai lăsat această reproducere a speciei prin cunoștințe și bucuria de a învăța. Sunt crescut de părinții mei și de bunica mea. Am avut norocul acesta senzațional de a avea una din cele mai înțelepte bunici de pe fața pământului și am avut norocul s-o am până la 97 de ani. Și bunica mea mi-a spus întotdeauna moștenirea nu este ce lăsăm cu oamenii.
Moștenirea este ce lăsăm în oameni. Și dacă lumea ar ști cât este de frumos, câtă umilitate și cum te simți în momentul în care ai capacitatea să-i faci și pe alții să se îndrăgostească de calea tocilarului sau îi vezi că au acel „uau”, e nepotul meu care are 15, 16 ani și stau de vorbă de fel de fel de chestii complexe cu el și când vezi acel acea explozie, acea bucurie că a înțeles ceva, cum se leagă lucrurile, e absolut senzațional și e un protocol. Ocolul superb. Nu e ușor de făcut, dar se face cu repetiție, repetiție, repetiție, repetiție. Câteodată lucrurile cele mai simple sunt cele mai bune pentru starea de incertitudine, pentru a ne recâștiga controlul, pentru a ne crește încrederea de sine și tot așa.
Dr. Mihail: Îmi place atât de mult că le-ai bifat pe toate astea și cumva ele, știi cum, sunt simple și păcatul lor e fix ăsta, că sunt simple și atât de accesibile încât nu-ți vine să le faci. Oamenii ar plăti pe cursuri scumpe, pe tot felul de, nu știu, tot felul de retreat-uri, tot felul de suplimente. Nu ai această senzație că trebuie să fie ceva ce tu poți să cumperi și altul nu poate să cumpere și asta te va face mai puternic. Dar cred că am putea să facem shiftul ăsta fix înspre lucrurile astea simple. Tocmai sunt atât de simple: să dormi, să bei apă, să ai relații sociale, să te duci să iei copaci în brațe. Sunt atât de simple încât nimeni nu crede că ele funcționează și nimeni nu le face. Și atunci poți să faci și tu diferența făcând fix fix acele lucruri. Cât de frumos ai de bunica ta și eu am avut norocul să-l am pe bunicul meu timp de 99 de ani.
Bogdan Manta: Uau!
Dr. Mihail: Da. Doamne! Și cumva dacă stau și mă gândesc la bunicul meu, unul dintre motivele pentru care probabil a trăit atât de mult pentru că avea fix acel vibe de care ai vorbit tu când ai povestit despre zebră. Adică, într-adevăr, când era o problemă, bunicul era pe ea, dar când nu era nicio problemă, bunicul stătea și trăia viața. Își vedea de viața lui. Își vedea efectiv liniștit de viața lui. Și cumva, așa ca paranteză, mă gândeam, chiar ieri am avut cumva revelația asta. M-am întâlnit cu un prieten foarte bun care are un birou de arhitectură și l-am întrebat „ce mai faci?” și ne-am văzut de vreo patru luni și zice: „Nimic.” Zic: „Cum nimic?” Bineînțeles, trebuie să ai cumva luxul ăsta să poți să nu faci nimic. Zice: „Nimic. Cum auzi? Nimic.” Zic: „Nimic? Adică, na, te duci la muncă și nu faci nimic?” „Nu, mă, auzi, nu mă duc la muncă, nu fac nimic.” Zic: „Ok, povestește-mi ce faci când te trezești.” Zice: „Păi mă trezesc pe la 10:00, mănânc ceva, ies pe afară, mă, îl duc, duc copilul la grădiniță, mă, mă duc, iau o carte, mă duc citesc, mă întorc, mai stau, nimic, mă, n-auzi, nu fac nimic.” Și repet, trebuie să ai cumva într-un fel luxul ăsta să ai un business care lucrează pentru tine, care totuși, na, fără tine trebuie să accepți că va lucra mai prost, va performa mai prost, va produce mai puțin și să înțelegi că e ok așa. Dar ce mi-a povestit el este că multe din problemele pe care le avea el, tot felul de intoleranțe, tot felul de probleme din astea care nu știu, probabil că țineau de somatizare, au dispărut.
Bogdan Manta: Da.
Dr. Mihail: Și el arată super bine și arată cumva, e o pauză pe care și-o permite. Probabil că n-o să continue toată viața să nu facă nimic. Ce vreau să zic este că l-am într-un fel l-am invidiat. Îmi doresc și eu să am o perioadă în care să nu fac nimic. Mi-e greu să nu fac nimic, dar cred că o să iau sfaturile de aici și o să încerc măcar uite în perioadele în care nu am podcast, nu am filmare, să am mindset-ul ăla de zebră și să nu fac nimic măcar. Cred că am putea, știi cum, dacă n-avem luxul ăsta de a nu face nimic toată ziua, măcar să avem o oră pe zi în care să nu facem nimic.
Bogdan Manta: Este senzațional să știi că facem lucrul ăsta. Ok, mic disclaimer. Și acuma să spun și de ce am fost foarte anxios și foarte speriat să vin să vorbesc cu tine. În 2018 am făcut o encefalită.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Mi-au trebuit nouă luni să reușesc să funcționez așa cum mă știam eu. Problema, mă rog, multe probleme, dar ce s-a întâmplat a fost că limba cea mai puțin dominantă a fost afectată.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Sunt plecat de 27 de ani, vorbesc engleză, cehă, franceză, olandeză, nu prea vorbesc română. Înseamnă că limba mea maternă a devenit limba cea mai puțin dominantă și mi-a fost afectat foarte clar foarte foarte foarte rar vocabularul în română. Eu care sunt crescut de profesoară de română, mi-a fost foarte greu pentru foarte mulți ani să fiu în stare să discut și acum vorbind cu tine multe lucruri le traduc în timp real, dar e 2026 și sunt în fața ta.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Și ce am învățat în toată perioada aceea pentru că aveam momente în care efectiv stăteam pe o bancă și mă uitam departe. Simplul motiv că creierul meu nu putea face mai mult de atât. Ok? Deci faptul că reușeam să ajung la acea bancă era succesul meu din ziua respectivă. Și ce am învățat în acel moment a fost faptul că aceste perioade de „nu fac nimic”, știi ce spunem întotdeauna? Inacțiunea în creier are nevoie de foarte multă energie. Faptul că tu decizi să nu faci nimic cere foarte multă energie din partea creierului. Iar noi nu știm lucrul ăsta. Doing nothing takes a lot of energy from the brain. Deci inacțiunea, pentru că lumea spune „e de făcut nimic, ce poate să fie așa de greu?” E foarte greu pentru că e foarte dificil să nu te duci, să vrei să te uiți pe telefon. Începi să-ți amintești foarte multe lucruri, să nu te duci la o agendă și să pui niște lucruri jos.
Dar avem nevoie de aceste lucruri pentru că ne ajută foarte mult să reflectăm, ne ajută foarte mult să creștem și ne ajută foarte mult să redescoperim niște lucruri minuscule din viață. Am momente în care mă opresc pe stradă și mă uit la o frunză. Și să-ți mai spun o chestie de români, chestie pe care n-o vezi la foarte mulți străini, pentru că în momentul în care tu ești născut într-o cultură unde ai avut tot dintotdeauna, tu nu știi să apreciezi lucrurile foarte foarte minuscule în viață sau dacă nu ai avut niște probleme fundamentale, tu nu știi ce înseamnă să te uiți la o frunză.
Dr. Mihail: Hm.
Bogdan Manta: Și lucrez. Toți colegii mei sunt mult mai tineri decât mine pentru că am foarte multe sute de ani și unul din lucrurile de care să știi că sunt foarte mândru e că am reușit să-i motivez să se bucure de o frunză și avem momente în care efectiv ne oprim cu toții, ne uităm la un lucru și stăm 10 minute și ne uităm la el și îl analizăm și ne bucurăm atât de mult. Și cred că vorbeai cu Dragoș Cârneci, pe care îl respect atât de mult, care a vorbit de conceptul de fericire și a spus că în Asia de sud-est fericirea este lipsa agitației. Fericirea nu este ce credem noi. Fericirea este efectiv să te bucuri de niște lucruri insignifiante, mărunte, cu foarte multă umilitate, să-i ajuți pe alții, să te pui în slujba altora, să-i ajuți pe alții care n-au norocul pe care l-ai avut tu, pe alții care poate nu au capacitatea cognitivă pe care o ai tu, pe alții care au foarte multe probleme, care au niște probleme financiare, efectiv să-i ajuți pe alții fără să vrei absolut nimic înapoi. Numai dacă oamenii ar ști cât de frumos este să stai 15 minute și să te uiți la o frunză și să ai acea stare incredibilă de mirare.
Dr. Mihail: Mhm.
Bogdan Manta: Nimic altceva. Dar e greu să ajungem acolo.
Dr. Mihail: E greu și iar e un lucru simplu. Deci dacă ar fi să plecăm de aici cu ceva, cred că cu asta am putea să plecăm. Cei care n-avem luxul ăsta de a sta toată ziua să nu facem nimic, ar fi extraordinar probabil să ne dăm, hai să zicem, eu am fost optimist cu o oră, să avem 15 minute pe zi în care să nu facem nimic. Țin minte, telefonul ăla în buzunar e deja o distracție, faptul că tu stai pe bancă cu telefon în buzunar și zici „lasă, o să mă uit la o frunză”, telefonul e acolo. Te face să faci un efort în plus, să te abții și asta n-o să-ți placă. Lasă telefonul undeva la birou, acasă, și du-te în parc, pune-te pe o bancă, stai 15 minute fără să faci nimic și gândește-te că într-adevăr da, în cultura asta asiatică aia e definiția fericirii, să nu te grăbești, să nu faci nimic, să nu te agiți.
Uau! A fost o discuție plină de recunoașterea unor probleme și cu punctarea finală a unor soluții atât de simple, care culmea devin șmechere. E un adevărat flex să te duci la aceste soluții pentru că nimeni nu le face. Deci dacă poți să te duci să faci lucrurile alea simple este efectiv mai flex decât să ai nu știu ce suplimente pe care ți le aduce nu știu cine din state. Apropo de, mi-a plăcut foarte mult cum ai zis, și ia toate suplimentele care nu funcționează. Da, într-adevăr. Bun, Bogdan, îți mulțumesc din suflet pentru prezență și pentru faptul că ne-ai vizitat aici. Unde te pot găsi oamenii dacă vor să apeleze la tine?
Bogdan Manta: Unde ne pot găsi? Nu am social media, nu am decât LinkedIn. Am o viață foarte privată pentru că referitor la acea frunză, când mă uit la frunză nu vreau pentru o secundă să am compulsie de a scoate telefonul, să fac poză la frunză ca să o postez și să le arăt altora.
Dr. Mihail: Ok.
Bogdan Manta: Nu am social media, am LinkedIn, deci mă pot contacta pe LinkedIn. Acolo ne găsesc pe toți. Avem un site care acuma se transformă într-un alt site. Dar din nou
Dr. Mihail: o să lăsăm în descrierea acestui material. Lăsăm acolo.
Bogdan Manta: Exact. E pe LinkedIn. Ne găsesc cu toții și tot ce spun întotdeauna, orice întrebare ne vine, întotdeauna ne facem timp să răspundem la ele pentru că nu este nimic mai frumos decât să-i susținem pe alții, să-i încurajăm pe alții și să-i facem să se simtă văzuți. Pentru că în momentul în care cineva vine și spune o întrebare neașteptând un răspuns și tu le dai un răspuns, poți să le schimbi ziua respectivă și e un lucru atât de minunat. Și vreau să-ți mulțumesc foarte mult pentru ce faci, pentru că aceste Boabe de cunoaștere e exact genul de informație și genul de oameni de care avem nevoie ca să învățăm lucruri bune. Și îți mulțumesc din nou că mi-ai dat posibilitatea de a-i face, sper, mândri pe părinții și pe bunica mea, pentru că e exact acea moștenire pe care întotdeauna sper să o las în oameni.
Dr. Mihail: Cât de frumos! Super. Îți mulțumesc foarte mult pentru aceste cuvinte. Eu sunt onorat, da și na, sunt recunoscător că am posibilitatea asta și norocul de a pune platforma asta la cum să zic la dispoziția oamenilor. Ca tine, singurul meu efort devine de a-i selecționa sau în multe cazuri doar de a fi doar de a fi receptiv, cum a fost în cazul de față. Îi mulțumesc Loredanei care ne-a făcut legătura. Bine, mulțumesc foarte mult Bogdan din nou pentru prezență și îți mulțumesc ție pentru faptul că ai rămas până la finalul acestui episod. Dacă ai completări de făcut, ca de obicei, lasă-le jos în comentarii. Dacă ai sugestii sau întrebări, lasă-le jos în comentarii și noi ne luăm timpul să revenim la toate și să răspundem. Mulțumim. Ciao! Pe curând! Ah.
