Dr. Mihail: Omule, te salut, doctor Mihail aici, un nou episod, Boabe de cunoaștere. După cum ai văzut, vorbim despre singurătate și vreau să-ți imaginezi următoarea situație. Imaginează-ți că ești un adult activ timp de 40 de ani. 40 de ani în care mergi fie la fabrică, fie la școală, fie la corporație, la locul tău de muncă și ești constant înconjurat de zarvă și de viață socială. Și acasă ești înconjurat de viață socială și la muncă și după muncă, încontinuu sunt oameni în jurul tău la care ești conectat și cu care vorbești. Și deodată ești pensionat și inevitabil, dacă trăiești cu un partener, la un moment dat unul dintre voi o să plece și unul o să rămână singur.
Și hai să ne imaginăm cum arată o zi obișnuită de miercuri pentru un om care rămâne singur. El se trezește dimineața și își face o singură cafea, doar cafeaua pe care el o bea. După care pornește televizorul și televizorul este singura voce care rămâne undeva în surdină în apartament. Și așa vine prânzul și așa vine cina. Televizorul se stinge și vine o altă zi care arată la fel. Și astfel, zile la rând, acest om poate nu primește niciun telefon și singura voce cu care vorbește este vocea din capul lui.
Și singurătatea asta doare la propriu pentru că singurătatea trece neurologic prin centrii nervoși care se ocupă de durere. Singurătatea asta provoacă inflamație în corp și singurătatea asta crește riscul de boli cardiovasculare. Și nu este un tablou izolat, pentru că în România trăiesc peste 3,8 milioane de adulți trecuți de 65 de ani și aproximativ 1 milion de oameni trăiesc în imaginea pe care tocmai ți-am prezentat-o, în singurătate. Și nu, nu este undeva departe într-un sat izolat de unde toți oamenii au plecat. Acest lucru se poate întâmpla chiar și în ușa de pe scara ta. Dincolo de ușa vecinului tău, acest tablou poate să persiste în fiecare zi.
Așa că vorbim astăzi despre această problemă majoră de sănătate publică și încercăm să înțelegem cum putem să schimbăm lucrurile în acest aspect în bine. Și despre toate acestea vorbim cu Mugurel Mărgărit. Este director executiv al Fundației Regale Margareta a României, o organizație care de zeci de ani lucrează direct cu seniorii și încearcă să schimbe acest tablou. Înainte de a începe, vreau să mulțumesc UniCredit Bank pentru faptul că sunt constant cu noi și pentru faptul că sprijină această inițiativă educativă. Mugurel, te salut. Bine ai venit la Boabe de Cunoaștere.
Mugurel Mărgărit: Salut. Mulțumesc frumos pentru invitație.
Dr. Mihail: Ce faci?
Mugurel Mărgărit: Trebuie să recunosc că m-ai m-ai întristat un pic cu introducerea, una cât se poate de reală, dar mi-ai forțat un pic imaginația să duc acolo și ceea ce se întâmplă este uneori trist pentru pentru foarte mulți vârstnici din România. Situația este extrem de tristă. Îmi place să crezi că există și vârstnici, de fapt îi cunoaștem, există și vârstnici care sunt activi și care nu sunt singuri și care au utilitate. Lucrăm mult cu aceștia, dar lucrăm și cu cei care sunt singuri și care într-adevăr nu au nicio voce și care trăiesc practic din amintiri.
Dr. Mihail: De fapt, sunt peste 1,3 milioane de români de peste 65 de ani care locuiesc singuri. Cine sunt acești oameni de fapt? Pentru că avem într-adevăr impresia, și până la documentarea pe care am făcut-o pentru acest podcast într-adevăr aveam impresia, că majoritatea sunt oameni care trăiesc izolați în sate izolate. Dar cine sunt în realitate acești oameni?
Mugurel Mărgărit: Îmi vine un exemplu în minte. O doamnă pe care am cunoscut-o, care acum este alături de noi la Telefonul Vârstnicului, este o profesoară de lângă din Câmpulung, profesoară de biologie care locuiește singură într-o casă veche și care atunci când am cunoscut-o ne-a povestit că interacționează zilnic doar cu plantele sale, cu plantele, cu copacii, cu ce cu ce are el împrejurul său. Pasiunea ei pentru biologie rămâne și atunci plantele sunt cele cu care vorbește. Dar deși a avut o viață plină, gândește-te că a fost profesor și a avut o groază de elevi și în fiecare zi se vedea cu zeci de persoane, acum este complet singură. Și recunosc că în mintea mea de elev, ca să zic așa, a fost: „Dar poate n-a fost o profesoară foarte dură?” și am întrebat-o chestia asta și ne-a zis: „Da. Poate inițial eram, dar după aceea am legat niște niște prietenii foarte strânse și niște relații foarte strânse cu elevii mei. Doar că ei au trecut mai departe și au văzut de viața lor. Oamenii pe care eu i-am educat acum nu mai sunt, sunt plecați prin toate colțurile țării sau își văd de viața lor pur și simplu. Iar eu am rămas aici, eu cu casa mea și cu plantele mele.”
Dr. Mihail: Știi, acum îmi notez în timp ce vorbeai, mi-am notat că trebuie să-mi vizitez profesorii și o să sun pe câțiva pe care îi cunosc. Unul dintre profesorii mei, doamna Lăr, profesoară de limba română care ne-a învățat să iubim cărțile în școala generală, ne aducea cărți și ne arăta cotorul cărții care poate era un pic rupt. Cred că am mai povestit povestea asta la un moment dat într-un material de-al nostru și ne arăta și ne zicea: „Uite, copii, vedeți, eu nu am respectat această carte cum trebuie” și mi-a rămas treaba asta în minte și mi-am dat seama că de fapt trebuie să iubești cărțile. Și m-a învățat să iubesc cărțile. Mi-a scris pe Facebook, am vorbit despre ea la un moment dat la televizor și ne-a scris pe Facebook, îți aduci aminte. Ne-a scris pe Facebook și mi-a zis: „Hei, mi-au povestit copiii că ai vorbit despre mine”. Ne-a mi-a scris și doamna profesoară Macovei, profesoara de biologie, și într-adevăr le rămâi cumva în suflet recunoscător, îi pomenești, poate îi pomenești și la televizor, dar asta nu îi ajută cu o… Nu știu care sunt poveștile lor, dar pur și simplu acum mi-a venit în minte că îmi doresc să le vizitez și poate să le mulțumesc profesorilor mei, cei care încă au rămas și cu care pot să țin legătură, să le mulțumesc fizic, verbal, printr-o prezență reală umană pentru ce au făcut pentru mine.
Dar într-adevăr ajungi să muncești 40 de ani și după aia te simți invizibil. Și cum, ca să facem un pic contextul ca să-l înțelegem, cum ajung acești oameni invizibili și singuri? Oameni care sunt în plină forță, care poate coordonează echipe, care au zeci de generații de elevi pe care îi învață, care au copii, rude? Care este contextul în România care îi lasă efectiv singuri acasă între patru pereți?
Mugurel Mărgărit: Ai spus tu încă de la început că vorbim despre momentul ăsta când oamenii se pensionează și este așa ca un switch. Dintr-odată treci de la o viață foarte activă la o viață în care toată lumea îți zice că e momentul să te duci să te odihnești. Și aș vrea să fiu cât se poate de onest aici, să nu ducem lucrurile în absolut. Realitatea este că pe măsură ce îmbătrânești și tu, să zicem, ești într-o carieră, cariera ta până la momentul respectiv a urmat o traiectorie ascendentă. Ai avut din ce în ce mai multă responsabilitate, din ce în ce mai multă treabă, ai fost o persoană activă, dar pe măsură ce îmbătrânești nu mai reușești să fii la fel de eficient în munca ta. Și da, momentul acesta al retragerii, momentul pensionării cumva are o anumită logică. Te gândești: „Măi, trebuie să vină alții mai tineri care să fie mai activi ca mine, mai puternici ca mine”.
Dar să cazi de acolo sus și să te duci drept jos, să nu mai ai nicio treabă, este nu numai că n-are niciun rost, dar este contraproductiv pentru tine ca societate. Pentru că tu, deși nu mai poți să faci față la o zi de muncă de opt ore cu intensitate, cu presiune, cu lucrurile de genul ăsta, rămâi o forță, o cunoaștere, rămâi o persoană cu extrem de multe resurse. Asta aici vine absurdul. Pentru că în loc să treci pe o poziție care să însemne: „Hai să fiu consilier, hai să-mi ofer din expertiza mea către un alt manager, hai să lucrez în fiecare zi două ore dar pe anumite proiecte care să-mi facă mai multă plăcere”, te duci către zero. Și ruptura asta este îngrozitoare pentru oameni. Sincer să fiu, mă gândesc cu groază la ea.
Cu plăcere ne gândim la momentul la care putem să ne mai odihnim un pic, să ne relaxăm, să călătorim, cum îmi spunea o colegă ieri: „Eu abia aștept să mă retrag să călătoresc”, dar realitatea este că vrei să rămâi util și vrei să folosești în continuare mintea asta și experiența pe care ai dobândit-o de-a lungul vieții ca să-i sprijini pe alții. Dacă te uiți în societățile din trecut, știi că vorbeam de reîntoarcerea la societatea de bază, la trib, cu cercul vârstnicilor care venea cu înțelepciunea. Nimeni nu avea pretenția ca vârstnicii să rămână luptători. Îi așezau în planul acela în care să fie consilieri pentru șeful de trib, în care să fie oameni care se gândesc la viitorul tribului, la cum să fie strategia tribului pentru viitor. Știi, trebuie să regândim acest mod de pensionare.
Dr. Mihail: Într-adevăr pensionarea este un construct social la un moment dat necesar pentru productivitate. Astfel ne-am asigurat ca societate că un om, după ce își termină capacitatea lui maximă de muncă, să-i lase pe cei tineri să vină și să le ocupe locul. Și probabil că asta la un moment dat a avut anumite avantaje. Faptul că tu eliberezi un post pe care îl ocupi, ești cumva obligat prin lege să te pensionezi, să-l eliberezi, să-l lași altuia mai tânăr care vine acolo. Lași loc celor tineri să vină și poate ai obosit și nu mai vrei să muncești atât de mult.
Exact și aici este cheia. Nu mai vrei să muncești atât de mult. Ori constructul social de acum te face să pleci dintr-o funcție de top la zero și aici ar trebui făcută schimbarea pentru că într-adevăr și pentru seniori este foarte dăunător și în vederea sănătății o să discutăm despre asta, și pentru societate nu e tocmai bine să lași la o parte o experiență care poate să-i educe pe cei mici. Există oare modelul ăsta undeva în lume unde seniorul nu este pensionat și lăsat acasă, ci el rămâne agățat de corporație, de fabrică, de școală și continuă să profeseze mai puțin?
Mugurel Mărgărit: Sincer, nu l-am văzut la nivel de societate, dar l-am văzut în anumite companii. Am înțeles de la anumite companii multinaționale că există programe prin care încearcă să-și țină seniorii aproape de companie în roluri de consiliere. Oamenii ies la pensie, dar și ei recunosc că sunt oamenii care au muncit în compania aia 20-30 de ani, au o experiență fabuloasă și să pur și simplu experiența aia s-o dai deoparte n-are niciun sens, nu are logică. Și atunci în cadrul companiilor există programe prin care cei care se pensionează rămân să consilieze pe cei care sunt în funcții. Asta mi se pare o chestie foarte bună pentru că oferă celui care este în vârstă posibilitatea să continue să lucreze, dar într-un ritm care să fie mult mai ok pentru el, fără să mai aibă aceeași presiune extraordinară.
Dar ca să mă întorc la societate, gândește-te la România. Vorbim despre o populație de aproape 18-19 milioane. Dintre aceștia, aproape 4 milioane sunt oameni peste 65 de ani, mai mulți chiar pensionari, că sunt unii pensionați mai tineri. Cum poți tu să justifici că ai mai mult de 25% din populație care e neproductivă? Când mă refer la productiv, nu mă refer la a munci în fabrică, ci mă refer la a sprijini societatea într-un fel sau altul. Nu ai cum. Te duci într-un blocaj, evident, și o să avem o populație care îmbătrânește din ce în ce mai tare.
Vorbeam despre decreței, cei care au fost un boom al natalității și care vor ieși la pensie și ei vor fi alți pensionari și alți oameni pe care tu ca societate zici: „A, nu, stați acasă, nu faceți nimic”. Eu văd această problemă ca pe o oportunitate, pentru că probabil și din punct de vedere economic o să ai nevoia de a-i ține pe seniori într-un fel angrenați și probabil că cel mai bine o să fie să-și aleagă ei cât de angrenați vor să rămână. Asta o să fie benefic și din punct de vedere social pentru că n-o să-i rupă de oameni.
Dr. Mihail: Da, faptul că o să avem nevoia asta economică o să ne facă bine și la nivel social. Ce voiam să mai specific este că vedem acest fenomen la liberi profesioniști. Îmi vine în minte un exemplu. Am filmat noul sezon medical și am avut invitată o doamnă care are 81 de ani, merge la sală zilnic, își plimbă câinele în fiecare dimineață, este expert contabil și am rugat-o să-mi povestească ziua. Zice așa: „Eu dorm, domnule, eu n-am chef să stau cu dormitul, mă culc la 1:00 noaptea că mă uit să citesc, mă scol la 9:00, mă duc și ies afară cu câinele, după aia îmi fac o mâncare, după care plec la clienți”. Are clienți și merge pe jos, face 15.000 de pași. Ne-a făcut și sport cu dânsa, s-a pus în cap și a stat în cap. Ea fiind contabil, ea continuă să lucreze, are o minte ageră și e angrenată în viața ei socială pentru că ea a putut să aleagă asta și a putut să aleagă ritmul în care lucrează.
Corect și cred că de asta avem nevoie. Dar uite, ca să putem dărâma și acest mit: cât e de fapt, pentru că avem acest mit construit social că ajungi la vârsta de pensionare și în sfârșit poți să te bucuri de viață, de liniște, parcă pentru asta și lucrezi, nu? Ca să poți să ieși liniștit la pensie, copiii au crescut, nu mai ai griji și te ocupi de hobby-uri. Cât de liniștită e în realitate și satisfăcătoare acea perioadă?
Mugurel Mărgărit: Cred că depinde de fiecare cum reușește să și-o facă și cât de bine conectat este la oamenii din jurul lui. Gândește-te la acel studiu făcut pe o perioadă de 100 de ani la Harvard legat de ce înseamnă fericirea – cum fericirea se traduce prin relații de foarte bună calitate. Ca senior, dacă reușești să-ți păstrezi relații cu alți oameni în jurul tău – mă gândesc la prietenii tatălui meu care continuă să meargă la tenis în ciuda faptului că se apropie de 80 de ani. Oamenii se văd o dată pe săptămână, se întâlnesc la tenis, după aceea mai stau un pic la terasă, au ceva de făcut.
Dar dacă ești o persoană care, din păcate, nu mai are pe nimeni în jurul său, această odihnă nu este una care să-ți dea cu adevărat satisfacție, pentru că până la urmă noi avem nevoie de activitate în viața noastră, avem nevoie să fim activi. Ceea ce ai descris tu la început legat de o persoană care nu are decât televizorul și cafeaua, acea persoană nu are un motiv cu adevărat să se dea jos din pat dimineața. La Fundația Regală ceea ce încercăm noi să facem este să aducem o latură activă a vârstei a treia în atenția oamenilor, o latură în care ești și util pentru societate. Îi sprijinim pe cei care au nevoie majoră de sprijin și îi folosim, cu ghilimelele de rigoare, pe cei care pot să continue să ofere. Noi avem o mulțime de voluntari seniori la Fundația Regală, oameni care au depășit 65 de ani și care vin în sprijinul altora și vedem cum acești voluntari seniori se umplu de viață la propriu din interacțiunea pe care o au cu copiii și din faptul că fac ceva care este util.
Dr. Mihail: Poți să-mi dai niște detalii? Asta mi se pare foarte interesant, în special pentru seniorii care ne urmăresc acum și poate au nevoie de această interacțiune. Sau pentru aparținători – dacă ai un senior pe care îl identifici un pic în imaginea pe care am descris-o, aș vrea să audă de la tine ce ar putea să facă. Acei seniori care vin voluntari la voi ce fac de fapt?
Mugurel Mărgărit: E un răspuns mai amplu. Îți aș spune că în momentul în care vrei să intri în contact cu Fundația Regală și să găsești o soluție pentru un senior sau un loc unde să faci voluntariat, ăla începe cu un apel la Telefonul Vârstnicului.
Dr. Mihail: Apel la Telefonul Vârstnicului. Poate să sune și aparținătorul și seniorul?
Mugurel Mărgărit: Da. 0800 460 001 este un serviciu pe care noi l-am lansat, un proiect al Fundației Regale care deja depășește 10 ani și peste 100.000 de apeluri. Este un serviciu gratuit, confidențial, unde oamenii ne sună și pot pe de o parte să obțină informații utile, pe de altă parte să-și găsească un partener dacă se simt singuri. Dacă sunt un copil care are un părinte care este într-un anumit grad de dependență și nu știu care sunt soluțiile, la Telefonul Vârstnicului găsesc aceste soluții.
Dacă sunt o persoană în vârstă și vreau să rămân activă, sun la Telefonul Vârstnicului și aflu care sunt modalitățile prin care pot să mă implic sau care sunt cluburile de seniori din localitatea mea. Pun accentul foarte tare pe această localizare pentru că degeaba îi recomand vârstnicului din Vrancea servicii din București. Noi avem o bază de date cu furnizori de servicii din fiecare oraș și orășel. Oamenii ăștia ne sună și află care sunt serviciile din comunitatea lor care li se potrivesc.
Dr. Mihail: Și ce tipuri de servicii există? Ce activități poate găsi un senior?
Mugurel Mărgărit: Generic vorbim în funcție de situația seniorului. Dacă are nevoie de îngrijire, avem asistență socială oferită de autoritățile locale, furnizori privați sau organizații neguvernamentale. Dar dacă avem pe cineva care vrea să rămână activ, putem să-i găsim un club de seniori unde să meargă să se întâlnească cu alți seniori, să facă de la dansuri până la croșetat, jucat board games și lucruri de genul acesta.
Și până la o organizație neguvernamentală unde există un centru pentru copii, așa cum noi am dezvoltat acest model de centre tip after-school, unde vin copii din medii defavorizate, iar seniorii sunt voluntari aici și îi sprijină la teme sau fac diverse activități cu ei. Avem seniori care fac cluburi de gătit, cluburi de meșteșuguri – domnii îi învață pe copii tâmplărie și agricultură. Am avut și dansuri, yoga, fotografie. Dacă ai o pasiune în viața ta sau niște cunoștințe, îți găsim un centru unde să te duci să îi înveți pe copii să facă lucrurile astea.
Dr. Mihail: A, asta e excelent. Și aici mi se pare că se leagă lucrurile foarte bine pentru că un alt element important din contextul României este că acești seniori au făcut niște copii. Copiii lor au crescut și foarte mulți copii au fost dislocați din țară și mă rog, nu știu dacă e cuvântul potrivit dislocați, dar ba da, dislocați de viață, să zic. Și au plecat în țări europene unde lucrează și stau departe de ei. Și poate că își cresc și copiii acolo. Sau au plecat să lucreze și copiii lor, adică nepoții seniorilor, au rămas în țară. Și atunci avem acest dublu beneficiu în aceste centre. Ele se cheamă centrele Generații, nu? Avem acest beneficiu în care putem să avem seniori care stau închiși în casă și copii care sunt rămași singuri fără părinți care au plecat să lucreze. Și practic aceste două generații sunt unite. Da. Și copiii pot să fie mentorați de către acești seniori. Poți să-mi zici mai multe despre aceste centre, unde există ele și ce se întâmplă acolo?
Mugurel Mărgărit: Ideea asta a unui centru de tip intergenerațional, așa îi spunem noi, intergenerațional, pentru că aducem generațiile împreună, a venit de la Majestatea Sa Margareta. Ea a avut o relație destul de strânsă cu bunica sa și aceasta a sprijinit-o în viață, a fost cea care a încurajat-o să- să facă niște studii superioare, să- să-și găsească un job. Majestatea Sa a lucrat la UN, a avut a avut mai multe slujbe și gândindu-se la relația asta pe care a avut-o foarte bună cu bunica ei, s-a gândit la un proiect care să aducă împreună bunici și copii, pe acei bunici care poate nu au, exact cum ai spus tu, nepoți și pe acei copii care poate nu au bunici de la care să se inspire.
Și centrele de tip Generații sunt centre de tip after-school, deci centre unde copiii vin să după școală sau înainte de școală mănâncă o masă caldă, își fac temele, fac diverse activități și centrele noastre sunt cu caracter social, adică vorbim de centre unde copiii nu plătesc nimic și care copiii vin din din familii cu posibilități reduse, din familii poate monoparentale, poate unul dintre părinți e în străinătate, poate amândoi părinții în străinătate, adică copii care au nevoie mare de sprijin. În aceste centre, voluntari, o bună parte din voluntari sunt seniori și ei vin alături de copii să-i sprijine pe de o parte la teme. Din păcate n-avem ce să facem în România. Temele sunt imediat după școală trebuie să vină temele sau imediat înainte de școală trebuie să vină temele. Deci asta este partea întâi, că avem destul de mulți profesori care sprijină pe copii, dar avem și și seniori care fac alte tipuri de activități cu copiii.
Cum spuneam, activități care nu țin neapărat de școală, dar țin de dezvoltarea lor, de la clubul de bune maniere la clubul de lectură la călătorii în jurul lumii. Ce înseamnă călătorii în jurul lumii? Înseamnă că ei citesc despre un oraș și încep să-și imagineze cum ar putea să fie acolo și de anul trecut fac chiar mai mult decât atât pentru că la Centrul Generații în București au și niște căști de VR și poate să vadă cum este să- să fii în orașul acela. Lucruri pe care le folosesc și și seniorii de altfel. Deci seniorii vin ca un sprijin pentru copii și există un schimb aici care se produce între seniori și copii. Pe de o parte, seniorii oferă cunoștințele lor, experiența lor. Pe de altă parte, copiii oferă această speranță de viață, acest entuziasm, această acest viitor mai bun. Știi, speranța este de fapt cuvântul, știi? Că atunci când ești senior ai cumva impresia că viața ta este se duce un pic în jos așa, dar când când te întâlnești cu un copil și când îl sprijini pe acesta, dintr-odată ai un boost de energie. Și am văzut asta la seniorii noștri de la centru. Avem chiar și un studiu pe care l-am făcut, un studiu care a a studiat centrele Generații, pentru că sunt peste 40 de centre Generații în acest moment în toată țara. Pe parcursul Am vrut să vedem în ăștia 10 ani cum s-au schimbat lucrurile, cum interacționează seniorii, copiii, care sunt beneficiile și beneficiile sunt evidente de ambele părți, atât pentru copii care își îmbunătățesc rezultatele școlare și starea lor psiho-emoțională, cât și pentru seniori care au un boost de energie, cum spuneam, o sănătate mai bună, au o mobilitate mai bună, chiar și chiar și empatia susțin că și-au crescut-o seniorii din relația cu copiii. A fost ceva ce ei ne-au spus: „Am devenit mai înțelegător și mai răbdător”.
Dr. Mihail: Cât de tare este. Practic e ocazia pentru seniori să aibă niște nepoți bonus și e ocazia pentru copii să aibă niște bunici bonus. Și mi se pare extraordinar că ideea i-a venit Majestății Sale Margareta, ai spus că a primit atât de multe de la bunica sa care reamintesc a fost Regina Elena, nu? Mama lui Mihai. Și da, se pot se pot naște atât de multe și relația între relația între nepot, bunic, bunică e cu totul aparte adică este cu totul aparte. E cu totul diferită de relația pe care o poți avea cu prietenii, cu frații, cu părinții. Vine cu o cu o bunătate și cu o înțelegere care nu te grăbește, care îți explică pe înțelesul tău, care are răbdare și care e atât de benefică. Și iată, din nou, revin la această idee. Atât de mulți copii care au nevoie de un bunic, atât de mulți bunici care ar avea nevoie de un- de un nepot și lucrurile astea se întâmplă în aceste centre multigeneraționale, le-ai spus…
Mugurel Mărgărit: Intergeneraționale. Centre intergeneraționale. Da, ăsta e termenul pe care l-am adoptat, intergenerațional.
Dr. Mihail: Sper că am făcut deja poftă seniorilor care ne ascultă să să dea un telefon, nu? La la acest telefon pe care l-am avut pe ecran. O să-l avem oricând, îl puteți găsi în descrierea acestui material. Și aș vrea să te întreb totuși legat de Telefonul Vârstnicului, care e următorul lucru pe care îl spune de cele mai multe ori un senior după ce a sunat și zice: „Bună ziua”? Ce spune ce spune de acolo? Cum decurge de regulă o conversație?
Mugurel Mărgărit: Da. La Telefonul Vârstnicului când cineva ne sună, primul lucru pe care îl face este să fie întâmpinat de ceea ce noi numim o voce care îți răspunde cu suflet. Asta a fost unul din dezideratele acestui proiect atunci când l-am lansat. Am vrut să lansăm o linie dedicată seniorilor unde oameni cu adevărat dedicați seniorilor care iubesc seniorii să răspundă. Și atunci colegii mei care sunt asistenți sociali, am colege și un coleg la la linia Telefonul Vârstnicului, răspund cu căldură acestor oameni și îi întreabă cu blândețe despre situația lor, despre cum se simt, despre care sunt nevoile lor, iar seniorii se deschid către ei și cel mai adesea au nevoie de- de a fi ascultați, au nevoie de informații, au nevoie de de sprijin în a-și rezolva o problemă.
Și asta face Telefonul Vârstnicului. Vine să-mi intermedieze nevoia aceasta a seniorilor cu oferta de servicii pe de o parte, pe de altă parte vine să ofere informații diverse de la informații pe care noi noi doi le-am găsi pe internet, ca să fiu sincer cu tine, știi, am deschide browserul și am și am căuta acolo programul de la administrația fiscală, sector 6, zic, știi, dar pentru seniori lucrul ăsta nu este facil. Ei nu au atât de ușor acces la internet sau nu știu să-l folosească și asta o să fac o paralelă mai încolo că mai avem un program pentru asta. Și colegii mei au aceste informații și le oferă cu drag seniorilor sau le caută și le găsesc și le oferă le oferă seniorilor. Și partea cea mai frumoasă este că în momentul în care conversația asta se termină oamenii nu mulțumesc doar pentru că li s-a oferit informația, ci mulțumesc și pentru că această informație le-a fost oferită cu drag, cu respect, cu o voce plăcută, știi, deosebirea dintre la ghișeu, „hai tataie e n-ai înțeles” și „cu ce vă pot ajuta”.
Dr. Mihail: Hm. Sunt curios câți dintre aceștia rămân în conversație și după ce au primit informația concretă rămân pur și simplu să vorbească.
Mugurel Mărgărit: Ne-am gândit și noi la lucrul acesta și de aceea am înființat și un serviciu de socializare, ceea ce înseamnă că la Telefonul Vârstnicului poți să fii și sunat de Telefonul Vârstnicului. Avem peste 200 de seniori pe care noi îi sunăm cu regularitate ca să fim acea voce pe care o aud cel puțin o dată pe săptămână. Apropo de seniorii singuri de care vorbeam, sunt mulți dintre acești seniori care sunt înscriși la la Telefonul Vârstnicului și care sunt sunați cu regularitate fie de colegii mei, fie de către voluntari, pentru că primim voluntari la Telefonul Vârstnicului care trebuie să treacă printr-o instruire riguroasă, dar după ce trec de această instruire au- dezvoltă relații prin telefon cu seniorii.
Dr. Mihail: Știi, mă gândesc la așa la îmi vin multe lucruri în minte când te ascult. În primul rând, mi-am mai notat ceva să mai sun să sun pe cineva. Am primit la Am primit la un moment dat un telefon care suna așa, eram la o petrecere de fapt și era seara pe la 8:30 și am răspuns și era un domn și zice: „Salut, mai vrei câinele ăla sau nu?”. Și zic: „Scuze, dar nu cred că- ați greșit numărul. Despre ce câine e vorba?”. Păi zice: „Păi câinele ăsta am ți-am zis am opt căței și unul n-ai zis că vrei să-l iei?”. Zic: „Nu, cred că cred că ați ați greșit numărul”. Și el a continuat însă să vorbească și a zis: „A l-am greșit. Ce păcat că am. Uite, nu știam ce să fac cu cățelul ăsta”. Și am vorbit vreo jumătate de oră cu el. Și mi-a făcut plăcere discuția, adică mi-a făcut și mie plăcere să discut cu el și era un domn. Și după o jumătate de oră am înțeles că este un domn care trăiește singur, are trei pisici, are opt căței. Un cățel trebuia să-l dea cuiva și nu mai găsește numărul și l-a format, a format numărul meu și așa a ajuns aici. M-a mai sunat după aia încă o dată să mă întrebe ce fac și așa mai departe și am mai vorbit cu el o dată. A treia oară l-am expediat și acuma îmi pare rău că am făcut asta și o să îl sun, am numărul lui, i-am e notat „domnul cu câinii” și o să-l sun să discut cu el.
Și unu la mână vreau să zic că și pe mine m-a relaxat discuția cu el, o discuție cu un om pe care nu-l cunosc și care deodată s-a așezat, adică discuția s-a așezat așa ca și cum am fi prieteni de mult timp. Adică pe mine m-a relaxat și acuma îmi dau seama cât de mult l-a relaxat și pe el pentru că atunci când locuiești în acea tăcere despre care am povestit în corp se întâmplă niște lucruri fiziologice clare dovedite științific și de aia singurătatea e denumită sau este comparată cu a fuma 15 țigări pe zi. Adică un om care trăiește singur are aceleași riscuri pentru sănătate ca un om care trăiește cu alți oameni, dar fumează 15 țigări pe zi. Și oamenii de știință s-au gândit de ce se întâmplă asta. Și există o explicație. În momentul în care tu nu auzi nicio altă voce reală cu care să vorbești și la telefon- timp de mai multe zile, creierul înțelege că ești singur și în momentul în care tu ești singur, el intră într-un stres acut, cronicizat, pentru că de-a lungul istoriei când rămâneai singur erai foarte erai următorul pas era spre spre moarte că te mânca un animal în pădure sau te accidentai și nu puteai să ajungi nicăieri sau te îmbolnăveai de ceva și nimeni nu era acolo să te ajute și atunci asta singurătatea este o e o situație fiziologică foarte stresantă. E o situație psihică care se traduce într-un stres fiziologic.
Mugurel Mărgărit: Și noi empiric am observat asta. Deci avem foarte mulți seniori care sunt au trăiesc într-o stare de anxietate când sunt singuri. Adică…
Dr. Mihail: Da. Această și anxietatea asta este un mecanism de apărare. Până la urmă corpul intră într-un mecanism de apărare care spune ești singur, e nașpa, înseamnă că o să mori în curând, du-te și caută. Și anxietatea asta nu te lăsa să stai singur. Oamenii care plecau din trib și se- își făceau cort în pădure în depărtare nu se simțeau bine pentru că nu dădeau gena mai departe. Ei simțeau acea anxietate și se întorceau. Și astfel noi am dobândit acest mecanism de apărare care ne face să fim anxioși, să avem un nivel crescut de inflamație în corp și care activează centrele durerii din creier și alte centre de panică, de anxietate, de ceva în neregulă în corp și ele persistă ca să te scoată din acea anxietate. Doar că bătrânii de astăzi nu stau într-un cort în pădure și pot să facă cale întoarsă să se împace cu tribul cu care s-au certat. Ei n-au, aparent n-au alte soluții, dar uite, una din soluții este cea pe care despre care discutăm acum. Și de asta e interesant că oamenii aceștia rămân să vorbească. Și eu cred că și un senior care sună și întreabă care-i programul unei instituții, simplul fapt că aude un operator care îi răspunde cu o voce umană este deja un efect terapeutic. Sunt curios ce ai vreo poveste de la Telefonul Vârstnicului care care te-a marcat, care ți-a fost povestită și care v-a v-a marcat?
Mugurel Mărgărit: Am am și cunoscut o doamnă. M-a marcat pentru că deci noi la Telefonul Vârstnicului avem, acesta e serviciul principal, dar uneori pentru vârstnicii pe care îi avem în socializare mai organizăm diverse mese, încercăm să- să-i facem pe ei să socializeze între ei și noi la rândul nostru socializăm cu ei. Pot să spun foarte sincer că pentru colegii mei de la Telefonul Vârstnicului meseria asta e foarte grea. Ei se încarcă foarte tare de grijile acestor seniori și de problemele acestor seniori și ceea ce simt nevoia m- nu este numai să se descarce și noi încercăm să le acordăm tot sprijinul necesar, ci simt nevoia inclusiv să- să-i cunoască pe acești oameni mai bine și avem aceste mese și în la una din aceste mese am cunoscut-o pe pe o doamnă nu să-i dau numele mic, doamna Dana, care m-au așezat întâmplător lângă ea și mi-a zis primul lucru a fost: „Aoleu, dacă ar ști fata mea că am ieșit la o masă așa cu o fundație, nu știu ce mi-ar zice”. Zic: „Dar de ce?”. A și s-a apucat și mi-a povestit cum fata ei este plecată în străinătate, în State. Este chiar foarte bine acolo, e realizată. Ă nepotul ei este la o universitate de top din Statele Unite ale Americii. Cu extraordinar de multă mândrie vorbea despre acești oameni și- și vorbea despre cum le e greu, o mai sună din când în când, dar n-au nici ei timp totdeauna. Și era evident că doamna aceasta suferea de- de singurătate profundă și că își făcuse pentru prima oară curaj după multă vreme să iasă din casă într-un cerc de oameni și am văzut-o așa la prima întâlnire și chiar am întrebat zilele trecute de dânsa și mi-au spus colegii că practic a început să-și lege noi prieteni, îs noi prietenii și că a început să iasă să meargă la cluburi de seniori să se ducă la spectacole și cumva s-a s-a reașezat pe- pe o traiectorie normală a unei senectuți frumoase. Doamna fiind o doamnă, o să folosesc în continuare cuvântul frumos pentru că era o doamnă plăcută care mi-a făcut mare plăcere să vorbesc, o doamnă care se îngrijea, o doamnă frumoasă, ăsta-i cuvântul la vreo 75-80 de ani care avea nevoie pur și simplu să-și găsească alți oameni în condițiile în care familia ei nu mai era acolo alături de ea și era foarte greu să fie. Mai ales că-s în State, mai sunt și pe alt orar. Deci cu atât mai puține telefoane între ei și lucruri de genul ăsta.
Dr. Mihail: Da, frumos. Și uite, sunt curios, ai spus că oamenii că pentru voluntarii care răspund la telefoane este greu pentru că se încarcă de…
Mugurel Mărgărit: Pentru colegii mei care sunt angajați, dar și pentru voluntari. Da.
Dr. Mihail: Se leagă și prietenii acolo? Adică tu ca senior poți să suni la același operator ca să discuți cu el?
Mugurel Mărgărit: Da. În momentul în care suntem în partea de socializare, atunce da, este un- un operator care leagă o relație cu tine. N-aș vrea să folosesc cuvântul prietenie. Ne ferim foarte tare să creăm dependență. Ceea ce ne-am dorit la doam- doamna aceasta a fost să-i dăm un boost, știi? S-o s-o sprijinim un pic, nu s-o să-i creăm o dependență de Telefonul Vârstnicului, ci să-i găsim un cerc de oameni cu care ea să poată să socializeze și care s-o ajute să nu se mai simtă singură. Și mă bucur foarte mult că a găsit acești oameni și din punctul nostru de vedere dacă nu ne mai sună la Telefonul Vârstnicului este absolut ok pentru că înseamnă că a rezolvat problema sa. Nu vrem să fim acolo ca să creăm dependență, ci să oferim un sprijin.
Dr. Mihail: Uite pe acești oameni pe care îi întâlniți, pe vârstnicii care rămân în singurătate, care e cea mai mare frică a lor?
Mugurel Mărgărit: Știi care e cea mai mare frică? Aceea că aceea de singurătate, aceea de irelevanță și aceea de a muri singuri. Aceea de că vor în momentul în care nu vor mai fi, nimeni nu va știa asta. Știi, e momentul ăla în care ți-e teamă că viața ta se va încheia, dar n-o să deranjeze asta pe nimeni. E cel- cea mai mare frică.
Dr. Mihail: Vorbiți despre asta cu ei?
Mugurel Mărgărit: Uneori vârstnicii te sună și îți spun despre despre grijile astea. Uneori o fac așa parcă glumind, alteori o fac parcă împăcați cu ideea, dar întotdeauna vor să întotdeauna scot adică și când o spui cu ton de glumă și când o spui cu tristețe și împăcare, e clar că vrei să scoți în evidență lucrul ăsta. E clar că e lucrul ăla care te macină foarte tare și irelevanța asta vine din faptul că în acest moment nu mai ai un rol, știi? Pentru că dacă tu ai avea niște oameni care să într-un fel sau altul îți depindă de tine să- să-o primească sprijin din partea ta, niște oameni pe care să- pe care să-i ai aproape, nu ai avea această temere pentru că ai ști foarte bine că oamenii aceia ar fi alături de tine în momentele grele, ar fi alături de tine dacă tu nu te-ai simți bine și da, ar ști cu siguranță dacă tu ai pățit ceva, dar pentru că nu mai ești conectat social, pentru că nu mai ești conectat la oamenii din jurul tău, la comunitatea ta pentru că ești singur, complet singur, ai această temere îngrozitoare.
Dr. Mihail: Bun. Și pentru că, da, e un- adică e un sentiment acesta atât de- atât de puternic și înfricoșător în același timp, mi-ar plăcea să vorbim despre soluții și am punctat câteva pe care voi deja le aplicați. Avem acest Telefon al Vârstnicului, avem centre de- de voluntariat. Ce- ce am putea face în plus? Ce se poate face în plus pentru ca această problemă să fie real abordată? Și repet, fa- fac comparația între cele 15 țigări pe zi. Asta e o problemă pe care o conștientizăm. Avem campanii antifumat. Interzicem fumatul în spații închise. N-ai voie să cumperi țigări dacă ești copil. Avem acele inscripții că fumatul ucide pe pachetul de țigări. Problema e la fel de mare în privința singurătății, doar că se- asta se întâmplă iar în singurătate. Nu observăm asta. Care sunt soluțiile reale pe care poate statul ar trebui să le ia, noi ar trebui să le luăm ca să începem să mitigăm această problemă?
Mugurel Mărgărit: Problema e foarte complexă. E- e și o problemă de mentalitate legată de ce vorbeam noi, că în momentul în care ieși la pensie, e momentul în care te odihnești. E și o problemă legată de- de felul în care îi discriminăm pe seniori. Adică am auzit la- eram așezat la coadă la supermarket și coada se mișca mai încet din punct de vedere al omului care era în spatele meu și zicea: „Auzi și pe ăsta, îl caută moartea pe acasă”. Era vorba de un casier care într-adevăr era mai în vârstă. Nu se părea că se mișca neapărat mai încet, omul era mai în vârstă, dar discriminare în mod evident vădită împotriva seniorilor, pentru că avem- suntem crescuți cu- cu treaba asta: ești senior, nu mai ești- nu mai ești bun de nimic.
Deci asta este o chestiune de mentalitate care e necesar să se schimbe și nu putem să facem asta decât aducându-i pe seniori mai aproape de noi și găsindu-le rolurile potrivite. Și de asemenea, noi când am identificat această soluție a seniorilor care vin în sprijinul copiilor, am identificat o singură soluție din extrem de multe soluții posibile pentru ca seniorii să rămână activi. Avem nevoie ca societate să găsim din ce în ce mai multe soluții și avem nevoie ca statul român să ofere facilități astfel încât seniorii să- să rămână activi.
Hai să vedem. Unul din lucrurile pentru care noi am intrat în discuții cu- cu Ministerul Muncii, care se ocupă de- de zona asta de social, ca așa, a fost acela de a vedea cum putem să încurajăm toate centrele de tip after-school care au copiii în grijă să aducă voluntari seniori. Pentru că, știi, ideea aia pare- părea foarte simplă. Eu când ți-o spun, tu zici: „Ce, ce, ce, nu s-au gândit și alții? A, ce treabă faină! Hai s-o facem peste tot în țară”. Realitatea este că de fiecare dată când mergem la un centru de tip after-school și le spunem: „ce-ar fi să folosiți seniori ca voluntari?”, oamenii aceia își fac așa: „Aoleu, păi dacă mai am și pe seniori să am grijă de ei, nu vezi că am 30 de copii aici de care trebuie să am grijă? Suntem două persoane și trebuie să am grijă de 30 de copii și vrei să mai aduc și niște seniori”. Asta e prima viziune, aceea în care trebuie să mai aibă grijă și de 10 voluntari seniori.
Realitatea este că odată ce îi integrezi pe acești seniori sunt extraordinari. Sunt cei mai buni voluntari. Sunt voluntari de cursă lungă, adică sunt alături de tine ani și ani. Unii chiar mai mult de 10 ani sunt alături de tine. Vin întotdeauna la timp, ba chiar mai devreme decât îi chemi. Sunt extrem de conștiincioși și- și fac treaba foarte bine, pe deosebire de voluntarul tânăr, care poate e mai energic și te ajută și la cărat ceva, dar care după șase luni de zile ți-a dispărut pentru că se duce la un job, se duce la alte lucruri, își dezvoltă, își continuă viața lui.
Dr. Mihail: Voluntarul ăsta senior, el poate să vină constant, nu?
Mugurel Mărgărit: Da, da, da. El poate să vină constant, vine cu un ritm pe care îl hotărăște. Poate să vină o dată pe săptămână, poate să vină de două ori pe săptămână, poate să vină în fiecare zi.
Dr. Mihail: Poate fi un real ajutor pentru acel after-school.
Mugurel Mărgărit: Este un super ajutor pentru acel after-school. Noi am văzut organizațiile în studiul ăsta pe care noi l-am făcut legat de centrele de generații, pe care este disponibil pe pagina noastră de- de web. Se vede și dezvoltarea organizației neguvernamentale. Oamenii din centrele respective s-au degrevat de o parte din treabă și au putut să- să-și facă lucrurile mai bine. Un- un exemplu în țară este: ai adesea în centre de tip after-school ai un psiholog angajat, dar psihologul ăsta nu prea are timp să facă consiliere cu copiii pentru că trebuie să facă teme, așa cum spuneam, trebuie să faci teme la centru și am mers prin țară și am întâlnit o mulțime de- de psihologi extrem de supărați pentru faptul că nu poate să-și facă meseria, nu poate să-i ajute pe copii pentru că trebuie să facă teme. Vin 10 voluntari seniori care- din care o parte bună fac teme cu copiii. Psihologul are timp să facă consiliere cu copiii, consiliere de grup, consiliere individuală, așa cum ar trebui să facă el, să-și respecte meseria și să-i sprijine pe acești copii din punct de vedere psiho-emoțional. Știi? Adică partea asta cu voluntariatul la seniori este un win-win.
Dar cum spuneam, ideea este să găsim cât mai multe soluții în care să-i implicăm pe seniori și apoi să găsim și- vom convinge statul român. Sunt convins de asta pentru că, așa cum spuneam, este- nu poți să lași această populație de 4 milioane de persoane să nu facă ceva. Dacă noi găsim soluțiile, atunci găsim și felul în care să oferim facilitățile fiscale ca să poți să folosești seniori. Gândește-te la joburi de două ore. Da, în momentul ăsta dacă vrei să angajezi pe cineva part-time, trebuie să-i plătești taxe la salariul minim pe economie. Este- este o pacoste pentru tine să angajezi pe cineva pe o perioadă mai scurtă. Dar dacă angajezi un senior pentru două ore și pentru asta primești niște facilități fiscale, de genul un impozit sau posibilitatea să- să faci ceva astfel încât să nu te coste atât de mult, dar el să primească niște bani, ai iarăși win-win. Eu am un angajat pentru două ore în fiecare zi. Deci ce-mi trebuie mie- seniorul își rotunjește veniturile pe care le avea până acuma doar din pensie. Primește un venit. Omul este mai sănătos. Sistemul medical este cel care este degrevat de o parte din grija pe care o avea cu acel senior. Pentru că dacă nu este- nu ești activ, ai o șansă mai mare ca- să te duci spre zona de- de boală, o șansă mai mare să ajungi la medic, o șansă mai mare să primești medicamente subvenționate și îngrijire medicală subvenționată. E- e un calcul și economic. Deci, pe lângă ideea de suflet, nu vrem să ne lăsăm seniorii singuri și fără ocupații și avem nevoie de oamenii ăștia buni, ai și calculul economic, care este destul de clar.
Dr. Mihail: E exact, este direct un calcul economic. Există oare, aici nu mă pricep, legea oare îți pune și anumite frâne de a lucra când iei pensie? Adică te conț- îți condiționează pensia în funcție de fapt statutul de angajat sau nu?
Mugurel Mărgărit: Sunt anumite categorii de pensionari care sunt cumva limitați. Știu că există în zona de foști angajați la stat posibilitatea de a mai lucra în aceeași instituție care e- e un pic cam tricky, știi? Pentru că a fost- chestia asta a fost introdusă în lege ca să se ferească de abuzuri. Aveai oameni care se pensionau și totodată rămâneau pe funcție și primeau și salariul și primeau și pensia. Dar pe de altă parte cumva, el voia în aceeași instituție ca să poată să-i consilieze pe cei care vin și sunt mai tineri și astfel, ok, eviți un abuz pe de o parte, dar pe de altă parte îl obligi să plece direct- să plece ca să poată să beneficieze de acea pensie.
Dar asta nu este valabil în domeniul privat, cum spuneam, acolo, în domeniul privat omul poate să se pensioneze și poate să rămână angajat în instituția respectivă. Mama mea care, așa cum dau exemple de cineva care este contabil, la fel, contabilă, 75 de ani este pensionată, dar are și un- și un job, mai ține una sau două firme astfel încât să-și mai rotunjească veniturile și sunt mulți alții care poate să facă asta, dar în ritmul lor și asta trebuie să identificăm acele- acele joburi care să le fie potrivite pentru că putem să fragmentăm lucrurile în intervale mai mici în care să avem angajați seniori. Putem să identificăm aceste roluri și avem nevoie.
Uită-te că am început să- să aducem o mulțime de oameni care să fie angajați în România din alte țări pentru că nu mai avem forță de muncă și ok, n-o să fie livratori care să fie seniori, nu ăsta este jobul, dar sunt multe alte funcții în care poți să-ți găsești un senior pe o perioadă limitată, multe alte joburi în care poți să-i- să-i folosești pe cei mai în vârstă, inclusiv la temele copiilor. Sunt atât de mulți părinți care își ia- își le iau copiilor meditații la diverse materii. Ăă cheltuiesc mulți bani pentru asta și copiii stau și meditează cu profesorii când ar putea să stea și să fie ajutați de- de seniori care se pricep. Adică probabil că dacă ai fost, nu știu, inginer și ai lucrat într-o- ca inginer, probabil că o să te descurci- o să te descurci la matematica de clasa a IV-a. O să te și ajute să-ți aduci aminte și să faci temele împreună cot la cot. Nu mai știu de aia de a VIII-a, dar clar a IV-a te descurci.
Dr. Mihail: Da, exact, corect. De acord.
Mugurel Mărgărit: Îngrijirea copiilor. Gândește-te la îngrijirea copiilor, nu doar meditație, ci ideea de bone, de oameni care să stea cu copiii pe perioade limitate sau chiar pe o perioadă mai îndelungată.
Dr. Mihail: Corect. Și nu vorbim de muncă opt ore, vorbim de două ore în care tu te conectezi cu colegii tăi, cu uite, dacă vorbim despre un after-school, te conectezi cu copiii, cu angajații after-school. Ai ieșit afară, ai avut un motiv, ai avut un sens în ziua respectivă și asta, știi cum, nu? Asta nu doar îți- îți ameliorează durerea sau singurătatea, asta reduce acea inflamație în corp despre care vorbeam. Asta reduce anxietatea, asta reduce declinul cognitiv, asta reduce bolile cardiovasculare și metabolice care pot rezulta de acolo și asta este dovedit științific în foarte multe studii. La fel cum abandonarea fumatului e dovedit că ajută în aceleași direcții.
Și întrebarea mea e următoarea: Dacă poți să mergi la medic ca senior de 70 de ani să-i spui că fumezi și el poate să-ți recomande medicamente decontate de stat și poate să-ți recomande să te lași de fumat, de ce oare nu ar putea un medic să-ți recomande socializare? Adică în rețeta în care îți scrie pastile pentru hipertensiune, pentru diabet, de ce n-ar putea să-ți recomande? Acuma ți-ar putea recomanda așa la nivel abstract, dar ar fi foarte tare să existe acest- acest traseu și această recomandare: „Recomand patru ore de socializare pe săptămână. Vă rog frumos acolo la recepție, doamna recepționistă vă dă toate detaliile. Ce centre de voluntariat avem, ce after-school-uri avem. Vă alegeți ce vreți. Vreți să meditați, vreți să ajutați pe cineva în aer liber, pe stradă, în parc, să mergeți la grădinărit două ore pe săptămână, nu?”. Adică asta ar fi- asta ar fi ceva logic.
Mugurel Mărgărit: Să știi că treaba asta pe cât de logică, pe atât de adevărată. Există prescripția socială care înseamnă că medicul într-adevăr îți prescrie activități de socializare.
Dr. Mihail: Adică există asta deja?
Mugurel Mărgărit: Există chestia asta și sperăm s-o adoptăm și noi în România. Exact- exact cum ai descris-o. Deci ceea ce tu ai descris este cât se poate de- de real. Pe lângă medicamente, pentru că există beneficiile dovedite ale socializării, ale rămânerii activ, medicul îți recomandă să te duci la un centru pentru seniori, să te duci la un club, să te duci să faci niște voluntariat, îți recomandă o mulțime de activități și în cazul României, dacă mă întrebi pe mine, soluția este destul de simplă. Dacă medicul zice: „Și sunați-i pe ăștia de la Telefonul Vârstnicului să vă zică ei pe unde ați putea să vă duceți”, se- se rezolvă treaba asta.
Noi avem discuții pe care le avem cu medicii de familie, cu organizațiile lor. Încercăm să- să mergem să ne întâlnim cu cât mai mulți medici pentru că vrem ca această prescripție socială care există în alte state – în România nu există în mod oficial, tu ai ști mai bine că ești medic – să fie preluată și în România și medicul să până la urmă să se simtă liber să facă asta, pentru că poate să facă și acuma dacă e să fii onest. Să zică pe lângă rețeta aceea: „Vă rog să ieșiți mai mult din casă, socializați, să mergeți la un centru de seniori”. Nu-i asta? Sau scrie pe spate: 0800 460 001. Sunați aici pe oamenii ăștia și vă spun ei ce și cum să faceți, știi? Dar vrem s-o- s-o adoptăm la nivel de societate pentru că este o idee absolut grozavă și mi se pare fantastic că tu ai simțit că asta este o idee bună pentru că îți știi oamenii, ești medic și știi lucrurile astea.
Dr. Mihail: Da. Deci iată ar fi bună o astfel de inițiativă. Ea există deja în alte țări. Ne putem doar lua de acolo. Și chiar și acum, dacă ești medic și ai un senior în fața ta, poți să le recomanzi să le dai acest număr și să le recomanzi aceste programe. Apropo de aceste programe, poți să-mi zici și de niște date în privința fundației și ce rezultate aveți?
Mugurel Mărgărit: Fundația, așa cum spuneam, sprijină copiii, tinerii și vârstnicii. Dacă să ne referim la vârstnici, la Telefonul Vârstnicului, în- în ăștia 10 ani am avut peste 120.000 de- de convorbiri cu seniorii. Au fost 22-23.000 de seniori care ne-au sunat, unici, deci practic oameni care ne-au sunat în perioada asta. Avem în fiecare an- sprijinim în jur de 7.000 de seniori la Telefonul Vârstnicului. Sprijinim și prin alte proiecte, prin fondul pentru vârstnici, mergem cu pachete la vârstnici, îi sprijinim pe cei care au nevoi mai mari. Ăă, avem în fiecare an iarăși m- câteva sute de voluntari seniori în centrele astea din țară, centrele intergeneraționale. Asta spuneam, că sunt multe comunități în care se găsesc centre de tip intergenerațional și dacă oamenii ne sună și vor să- să devină voluntari într-un astfel de centru, ne-am bucura să le recomandăm unul.
Iarăși, mii de copii – este o organizație unde- unde lucrăm de 35 de ani și în timp, deși suntem în acest moment 20 de angajați, ne-am învățat să fim extrem de eficienți în ceea ce facem, să dezvoltăm programe care să fie eficiente cu rezultate cât mai bune, cu bani cât mai puțini, pentru că trăim din- din sponsorizări și din donații. Asta fundația regală în fiecare an strânge acești bani și mai departe îi- îi distribuie în proiectele sale către- către beneficiari: către copii, către tineri, către vârstnici, către alte organizații care sprijină copiii și vârstnicii. Încercăm să fim prezenți în toată țara și să avem un impact cât mai mare.
Dr. Mihail: Cum ar putea cei care ne ascultă acuma să- să se implice și cum ar- cum ar putea ei să doneze bani?
Mugurel Mărgărit: Dacă vreți să fiți voluntari, sunați la 0800 460 001 la Telefonul Vârstnicului. Dacă vreți să lucrați cumva cu- cu seniorii sau dacă sunteți seniori și vreți să lucrați cu…
Dr. Mihail: Ce faci de la tine de acasă?
Mugurel Mărgărit: Nu- nu. Sunați la Telefonul Vârstnicului și vedem exact ce oportunități în comunitate de voluntariat există. De asemenea, tot la Telefonul Vârstnicului, dacă vrei să vorbești cu seniorii, să fii unul dintre cei care răspunde la Telefonul Vârstnicului, iarăși ne suni acolo și ne spui acest lucru. Dar atenție: vei fi instruit, vei trece printr-o perioadă de instruire ca voluntar. Nu o să poți pur și simplu să pui mâna pe telefon să suni un vârstnic. Pentru noi e important ca vârstnicii să primească cea mai bună creștere.
După care, dacă vrei să sprijini activitățile fundației, dacă ți se pare că proiectele pe care noi le facem sunt- sunt importante pentru oameni și- și vrei să ne ajuți să le facem și mai bune și mai mari sau pur și simplu să- să le menținem, poți să intri pe site-ul nostru și găsești acolo modalități prin care poți face o donație online folosind cardul tău sau poți să- dacă ai o firmă poți să faci o sponsorizare. Și vine acuma în iunie perioada în care poți redirecționa din impozitul pe care deja l-ai dat la stat. Declarația 177 e o- o variantă foarte, foarte faină prin care, cum spuneam, deja tu ți-ai plătit impozitul, dar poți să-i spui statului român: „Știi, aș vrea o parte din impozitul meu, o parte mică din impozitul meu să se ducă către Fundația Regală Margareta a României”.
Iarăși, informații la noi pe site vizavi de cum să faci asta. Tot dacă ești o persoană privată și- și vrei să faci o donație, poți s-o faci prin SMS la 8844, textul SINGUR. O donație pentru seniori direcționată pentru aceștia. Sunt 2 € pe lună. Nici nu știu cum era prețul unei cafele sau a două cafele în funcție de unde-ți iei cafeaua.
Dr. Mihail: Nu-ți iau cafea. Îți iei un espresso. Da. La- nu espresso… da.
Mugurel Mărgărit: Deci poți să- poți să oferi asta către seniori și partea bună este că avem- avem destul de mulți donatori și banii ăștia se strâng și ajung să fie o sumă suficient de bună ca să putem să acoperim sprijinul pe care îl oferim seniorilor prin- prin pachete lunare, de exemplu, pe care le oferim sau prin tot felul de activități pe care le facem pentru seniorii singuri.
Dr. Mihail: Și totuși ai zis că sunt zeci de mii de seniori ajutați din cei 1,3 milioane care au nevoie de ajutor.
Mugurel Mărgărit: E o pic- un ajutor, e o picătură foarte importantă, știi? E o picătură care poate să dea valuri peste tot și e- foarte Mă bucur foarte tare că am avut acest podcast și am discutat despre aceste lucruri. Am stabilit că da, statul trebuie să se implice. Știi, aș vrea să specific asta și o s-o specific des de acum încolo. Când zicem că statul ar trebui să se implice, avem impresia că este cineva acolo care ne ascultă, zice: „Da, ce idee bună, ce program bun, hai să mă implic să fac asta”. În România, din păcate, nu prea se întâmplă așa. Se întâmplă foarte rar. În state civilizate așa se întâmplă. State civilizate care au putere financiară, care au tradiție, educație de sute de ani. Sunt într-adevăr guverne care zic: „Ok, avem nevoie de programul ăsta, trebuie să ajutăm, trebuie să facem asta”.
În România trebuie să pui presiune. Iar una din presiunile- una din formele sau nu e neapărat o formă de presiune, dar e o formă de a de a influența este la alegeri. Și de multe ori avem această întrebare: „Domnule, eu cu cine votez?”. Și într-adevăr oferta se bazează pe culoare, pe partid politic, pe promisiuni mari. Dar e timpul să ne uităm și la aceste lucruri, să ținem minte undeva în fundul minții să ținem minte că această problemă există și că avem nevoie de un program care s-o rezolve. Și atunci când vin noi alegeri, să ne gândim dacă cineva din cei pe care urmează să îi alegem propune o astfel de inițiativă, un astfel de program în care- dacă vorbește despre așa ceva și în felul acesta să ne facem alegerile, pentru că și asta e o modalitate de a influența statul să facă lucrurile astea despre care știm noi că este nevoie.
Mugurel Mărgărit: M-aș bucura să ne copieze întregul program în programul lui de guvernare. Deci să ne dea copy-paste de pe site-ul nostru, să pună direct în programul de guvernare. N-aș avea nicio problemă cu asta. Nici să nu ne crediteze în niciun fel. Pur și simplu să găsească- să folosească soluțiile noastre bune și să le implementeze. Pentru asta lucrăm. Nu, deci ele există. Nici- oferim- nici nu trebuie să lucrezi. Trebuie doar să zici: „uite, e nevoie de asta”.
Dr. Mihail: Și am înțeles ce faceți voi, am înțeles ce trebuie să facă statul și cum trebuie să cerem asta. Am înțeles cum putem să ne implicăm ca- și voluntari, dar spre final aș vrea să te întreb ce putem să facem noi ceilalți. Noi, cei care încă suntem în câmpul muncii, suntem înconjurați de oameni, nu simțim această singurătate, dar poate prin intermediul acestui podcast și al acestei discuții am simțit un pic din acel fior rece de a rămâne singur și de a-ți fi frică, cum ai spus, că într-o zi o să pleci și nimeni n-o să observe asta. Ce am putea face noi?
Mugurel Mărgărit: Păi, cred că în primul rând ar trebui să încercăm să ne înfruntăm teama de- de vârsta a treia, de bătrânețe, pentru că realitatea este că ne e teamă și atunci încercăm s-o păstrăm la distanță. Păstrăm cumva vârstnicii la distanță pentru că nu vrem să recunoaștem că și noi o să devenim vârstnici. Asta ar fi un prim pas. Dacă reușim să, cum spuneam, să ne înfrângem această temă- teamă, s-o depășim, mă gândesc că poți să începi prin a, știi când te întâlnești în bloc cu- cu o persoană în vârstă, întreab-o ce mai face. Doar atât pentru început, știi? Vezi tu unde- unde te duce conversația mai departe. Întreab-o ce mai face. Întreab-o dacă a fost la- dacă o vezi cu sacoșa, ce mai e pe la piață, ce mai e interesant.
Oamenii au nevoie să vorbească, să simtă alți oameni alături de ei. Pentru oamenii aceștia în vârstă, care mai au foarte puțini oameni alături de ei, o întrebare de genul acesta poate să le însenineze viața. E o chestie mică, măruntă. Nu cer de la oameni să facă imposibilul. Nu o să spun de acum încolo: sună-ți mama de trei ori pe zi. E treaba ta de câte ori- sunt părinții. Știi, vreau să- să încerci un gest mic. În primul rând să- să pleci de la ideea asta: încearcă să nu-ți mai fie frică de bătrânețe și în felul ăsta să nu mai îi împingi pe bătrâni departe de tine, pentru că asta faci în momentul în care ție îți este frică. Ai impresia că dacă îi ții pe ei deoparte, n-o să ajungi tu în situația aia. Și mai departe: întreabă vârstnicii ce mai fac, cum se mai simt, ce au făcut la piață. Simplu- simplu și simplu.
Și după discuția asta fă-o realizând că această simplă discuție de două minute o să fie un adevărat antiinflamator sănătos pentru acel senior. Ai șansa să i-l dai și probabil că o să-ți facă bine și ție.
Dr. Mihail: S-ar putea să fii surprins cât de bine îți face și ție.
Mugurel Mărgărit: Și-ți face bine și ție. Exact.
Dr. Mihail: Mugurel, mulțumim foarte mult pentru inițiativă, pentru tot ce faceți, pentru prezența la acest podcast și tot ce ne-ai învățat. Eu știu clar ce am de făcut. O să-mi iau o jumătate de oră de acum după acest podcast. Plec la o plimbare și îl sun pe domnul cu câinii. O să-l și întreb cum îl cheamă ca să-l notez corect în agendă și o să-mi caut profesorii prin agendă să văd pe care îi pot suna și pe care poate îi pot vizita. Sper să faci și tu același lucru și dacă n-ai pe nimeni de sunat sunt- uită-te în jur, sunt sigur atât de mulți seniori în jurul tău. Întreabă-i. Nu-i nimic awkward în asta, nu-i nimic ciudat. Intră în vorbă cu ei. Sunt sigur că o să- o să rămână acolo în fața ta și o să-ți povestească niște lucruri. Ascultă-le, le faci bine, le faci bine și lor, îți faci bine și ție.
Mulțumesc din nou, Mugurel. Mulțumesc ție că ai rămas până la finalul acestui podcast. Dacă ai povești de împărtășit, scrie-le jos în comentarii. Ne place să le citim. Mulțumesc mult UniCredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de Cunoaștere și iată sprijină aceste inițiative educative. Mersi, mersi și ție. Ciao! Pe curând!
