Ce NU ți-a spus nimeni despre NAȘTERE | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Bogdan Cioată

Dr. Mihail: Omule, te salut! Doctor Mihail aici. Bine ai venit la un nou episod Boabă de cunoaștere. De data asta o să vorbim despre cea mai intensă, cea mai solicitantă și în același timp cea mai împlinitoare experiență din viața unei femei. Vorbim despre naștere. Nașterea este un proces fiziologic, este un act medical și este și un miracol în același timp. Vreau să îți spun sincer, eu în practica mea medicală le-am văzut aproape pe toate. Am văzut cele mai frumoase momente, am văzut cele mai întunecate momente, dar nimic nu m-a mișcat emoțional mai mult decât să asist la o naștere. Prima naștere la care am participat era să leșin de bucurie. Ăsta era sentimentul. Îmi venea să și plâng. Îmi era rușine să plâng în sală. În același timp, mă uitam la ceilalți oameni și vedeam cum inclusiv, nu știu, asistenții, îi lăcrimau puțin ochii și mi-am dat seama că poate este ceva aparte cu nașterea aceasta. Următoarea naștere am avut același sentiment. Următoarea naștere am avut același sentiment. Este un moment, e atât de… e atât de plin de emoție încât n-ai cum să-l descrii, dar este un moment, e probabil unul dintre cele mai încărcate momente emoționale la care poți să participi.

Vorbim însă astăzi și despre realitatea pe care o trăim în România și nu punem în comparație nașterea naturală cu cezariana, nu le comparăm în acest fel, dar vorbim adevărat și vorbim cu empatie despre și despre cezariană și de ce se întâmplă ca în România să avem un număr mai mare de cezariene decât este recomandat sau decât se întâmplă asta în alte țări, să zic mai dezvoltate și mai civilizate. Așa că o să vorbim despre mituri, despre frici, despre opțiunile reale, despre sistemul medical din România. Vorbim despre cine alege de fapt și conform căror criterii, care sunt indicațiile și cu cine am putea vorbi despre nașterile naturale și despre cezariene și despre diferența dintre cele două dacă nu cu doctorul Bogdan Cioată. Este medic primar obstetrică-ginecologie, coordonatorul departamentului de obstetrică de la spitalul Premier din Timișoara, parte a rețelei de sănătate Regina Maria, care sprijină acest material. Mulțumim mult de tot Regina Maria! Și este unul dintre cei mai apreciați medici de la noi, care a fost martor la peste 2000 de nașteri. Bogdan, te salut! Martor în ce sens? Adică ai adus pe lume peste 2000 de copii prin naștere naturală?

Dr. Bogdan Cioată: Salut, Mihail! Da, exact. Da, aduc pe an poate 200 de copii se nasc cu mine. Am un procent bun de nașteri naturale fiindcă îmi place să fac asta. Îmi place și cred că nașterea naturală e o chestie fiziologică, normală. Uite, acuma suntem doi bărbați care discutăm despre naștere, știi? Poate pare ciudat, dar e foarte important ca bărbatul să fie implicat în tot procesul ăsta fiziologic. Odată, normal, concepe, dar și pe parcursul sarcinii e nevoie de suport, e nevoie de suport în travaliu, e nevoie de suport după. Deci e normal ca noi, băieții, să discutăm un pic despre ce-i cu nașterile astea. Și îmi place s-o fac și o fac de 10 ani și de acolo 200 pe an ajungem la 2000. Dar fiecare e diferită, știi? Asta îmi place. E genial să ai fiecare caz. Nu știi la ce oră o să înceapă, nu știi cât o să dureze, că asta le spun și femeilor: „Nu-ți fă planuri.” Vin cu un plan de naștere. Zic: „Minunat, e fascinant! Ador planul ăsta. Așa aș face și eu.” Dar mai avem și hazard. Adică trebuie să lași un pic lucrurile să fie flexibile, să fie fluide. Și de asta îmi place fiecare naștere, că e diferită. Îmi place să lucrez cu moașe, îmi place să lucrez cu colegi, îmi place să lucrezi în echipă și să lucrăm cu mama. Să lucrăm cu mama și nouă luni înainte, că trebuie s-o pregătești pentru naștere. Nu vine nașterea buf! O mamă nepregătită deseori se duce pe cezariană că pare mai simplu. Hm, la 8:00 dimineața, frumos, programat, organizat, nicio problemă. Facem atașamentul, e diferit, implicarea e diferită, recuperarea e diferită. Și până și sora mea îmi zice: „Nu-i ciudat că n-am plâns că a fost o naștere prin cezariană?” Da. Și zic: „Nu, fiindcă e momentul în care te conectezi într-un anume fel și e diferit la fiecare naștere.” De aia sentimentul care îl are mama la naștere e perfect valabil, oricum se întâmplă nașterea.

Dr. Mihail: Știi, asta cumva e valabil în multe ramuri medicale, pentru că una e ceea ce vezi în atlas, alta e ceea ce deschizi și vezi că totul este mereu diferit. Asta e o parte interesantă a medicinei. Dar ai punctat bine: doi bărbați care vorbesc despre naștere. Și vreau să punctez și eu asta pentru oamenii care se uită acum. Dacă sunt doamne, puteți să vă chemați domnii la podcast. Dacă sunt oameni care poate nu vor să nască sau au născut deja și se gândesc: „Stai așa, ăsta e un subiect nișat, nu am nevoie de el.” Nu este deloc nișat. E important și dacă ești bărbat să te uiți la acest material. E important și dacă ai deja copii și nu urmează să trăiești printr-o naștere să rămâi la acest podcast, pentru că ne interesează. O să vorbim și despre ce înseamnă natalitatea în România. O să vorbim despre faptul că natalitatea asta scade și se pare că ea scade pentru că odată ce medicalizezi nașterile și le transformi în cezariene, începe să scadă natalitatea. Asta se întâmplă în multe state și lucrurile prin care trecem noi acum în România au trecut și alte țări și și-au redresat și au revenit la normal. Și asta îmi doresc eu foarte mult, pentru că copiii aceștia, chiar dacă nu mai vreau să am copii, de exemplu, urmează să se nască alți copii și eu mi-aș dori ca acei copii să se nască mai degrabă prin naștere naturală, nu prin cezariană, pentru că o să vedem ce înseamnă astea pentru acei viitori copii, pentru natalitate, pentru acei oameni care în viitor ne vor plăti pensiile și pentru, mă rog, pentru tot binele țării noastre. Așa că nu e un subiect deloc nișat. Cred că ar trebui să ne intereseze pe toți. Dar uite, vreau să încep cu asta. Sunt curios, eu n-am asistat la 2000 de nașteri, cred că am asistat la 10 nașteri și la fiecare din cele 10 nașteri, nu am plâns, că acuma dacă m-aș întoarce în timp probabil că mi-aș da voie să plâng. Eu n-am plâns, dar aveam nodul în gât pe care-l înghițeam și aveam ochii care îmi lăcrimau, știi? Adică nu curgea, adică știi lacrima aia care rămâne pe pleoapă, nu se scurge. La fiecare naștere. Zi-mi dacă ți se întâmplă ție asta. Mai simți miracolul acela când se naște un copil?

Dr. Bogdan Cioată: Da, da, da. Nu se, nu-i comparabil. La fiecare naștere apare. Și apare la început ca rezident, în primul an, împingi cu doamna, îți ții respirația cu ea, respiri cu ea. O facem și acuma. O facem și acuma și o ghidăm și îi spun: „Închide ochii, ascultă numai vocea.” Și încercăm să mergem punctual și ne implicăm foarte mult. De aia poate sunt mult mai puțini colegi care fac nașteri naturale, fiindcă e o implicare mare. Eu după fiecare naștere îmi trebuie câteva minute, o oră, în care să stau un pic să mă refac după naștere, fiindcă e intensă. E intensă. Pe de o parte cunoști pacienta și chiar dacă n-o cunosc, mai am câteodată, asist o naștere referită de alt coleg, că el lipsește și mă roagă: „Bogdan, poți să mergi să asistezi tu?” Sigur. Și o cunosc atunci pe doamna, dar îmi recuperez în nouă luni, în tot travaliul ăla și acolo trebuie să mă conectez cu doamna. Și cumva îi și spun: „Eu am încredere în tine, că tu ești singura care simți. Tu simți ce se întâmplă în tine, tu îți cauți poziția, tu îți cauți ritmul. Eu doar sunt acolo, just in case.” Atât. Eu sunt pur și simplu un asistent, asist nașterea, deci mă uit la ea. Nu încerc să nu particip foarte mult decât dacă e nevoie, bineînțeles. Prima naștere a mea, da, n-o uiți niciodată, cum ai zis și tu. Al 11-lea copil, na, după vreo lună de lucrat te lasă și pe tine, că zic: „Hai, mă, asistă și tu o naștere, că na, trebuie să faci și tu practic.” Bun, da. Pacienta, a 11-a naștere, 3:00 noaptea și adormeam efectiv și eram în sala de nașteri lângă ea, tot o ascultam că toți îmi spuneau: „Vezi că e a 11-a, o dată se întâmplă.” Bun, ok. Și stăteam și ea stătea, eu tot pe lângă, tot cu ăla pe burtă. Se uită la mine doamna, zice: „Fii atent, întinde-te, doctore, întinde-te acolo pe patul ăla că eu știu când nasc. Îți spun, îți promit că te trezesc dacă dormi.” Bineînțeles că am adormit. Și doamna, o drăguță, zice acuma, o țin minte, dintr-un sat de lângă Timișoara, avea niște ciorapi rupți, avea niște hernii ombilicale traumatizante, multe nașteri. Și la un moment dat simt că mă mișcă: „Doctore, naștem!” În momentul ăla, adrenalina evident a explodat. M-am dus, pac, am născut, toți acolo, că na, prima naștere, toți în jur, dacă se întâmplă ceva. A 11-a naștere, poate se complică. Bineînțeles, nu s-a întâmplat nimic, totul a mers boboc. Doamna naște, știe ce. „Ți-am zis, doctore, eu știu când nasc, nu-i problemă.” Dar am rămas cu sentimentul ăla de legătură foarte strânsă cu femeia. Atunci am cunoscut-o și femeia a avut încredere în mine și a zis: „Doctore, ai și tu încredere în mine, că eu am încredere în tine. Tu ai încredere în mine că eu spun când. Tu fă ce ai de făcut și e super bine.” Și relația asta o păstrez de fiecare dată cu pacienta. Deci e o bucurie foarte mare când lucrurile merg bine sau când găsim un semn de întrebare și atunci putem spune: „Ok, trebuie să trecem la planul B acuma.” Dar înțelegerea e clară cu pacienta. Îi și spun, dacă la un moment dat trebuie să intrăm în sală, trebuie să facem o cezariană, uneori am timp să-ți explic de ce, uneori poate să fie o chestie urgentă, dar ai încredere în mine că nu, n-o să te duc aiurea în sală sau fac o cezariană fără să fie nevoie.

Dr. Mihail: Mi se pare interesant, pentru că acuma realizez că într-o naștere naturală versus o cezariană sau versus orice altă procedură chirurgicală în care pacientul se lasă pe mâna doctorului și doar stă inert, doctorul îi povestește ce are de făcut și își face treaba, în cazul de față tu ești echipă cu pacientul inclusiv în timpul cel mai culminant al procedurii. Lucrezi cu el direct.

Dr. Bogdan Cioată: Da. Nașterea e guvernată de hormoni. Sunt trei hormoni care lucrează acolo și tu trebuie să te asiguri că sinergia aia hormonală e corectă. Tu nu trebuie să panichezi pacienta. Deci tu nu trebuie să dai voie adrenalinei din pacientă să crească. Ea nu trebuie să aibă frică, nu trebuie să aibă stres, nu trebuie să aibă panică, nu trebuie să aibă nesiguranță. Tu trebuie să-i oferi tot confortul ăsta. De aia facem noi nașteri blânde. Pentru că le lăsăm în ritmul lor, lăsăm să-și secrete acea oxitocină. De aia pornesc travaliile noaptea, că zic: „Domnule, dacă vă sun la 3:00 noaptea…” Toată lumea mă sună la 3:00 noaptea, fiindcă atunci pornesc travaliile. Asta e. E echilibrul hormonal. Melatonina, somnul, relaxarea, permite secreția de oxitocină și încet-încet pornesc contracțiile. Știi? Pornesc contracțiile. Dacă vine dimineața, se zice, cântă cocoșul și nu-s dese, tu intri în rutina zilnică, începi adrenalina, începe activitatea, încep catecolaminele, am de făcut aia, aia, se răresc contracțiile. Și corpul știe că ăla nu e un moment prielnic să nască. Corpul vrea ca tu să naști când totul e în pace și liniște. Nu… Ăă, da. Adică cu cât e mai multă pace, cu cât e mai scăzut nivelul de adrenalină din corpul tău, deci de fugă, de stres, de tot, acolo oxitocina se secretă pulsatil și îți dă contracții, contracții, contracții, contracții. Tot mai des, tot mai dese, tot mai dese. Căpușorul coboară într-un canal plin de receptori. Pe măsură ce tot atinge receptorii, adică coboară, se dilată tot mai mult și tot mai jos, creierul înțelege și secretă tot mai mult oxitocină, tot mai des, tot mai des și tot mai des contracții. Deci fiziologia travaliului e foarte frumoasă. E la orice mamifer e la fel. La fel se naște. Dar noi trebuie să nu interferăm în tot procesul ăsta. Și dacă-l lăsăm în pace, deseori se întâmplă foarte bine. Doar trebuie să plecăm cu o pacientă să nu-i fie frică de naștere. Unu. Deci tot ceea ce citește, tot ceea ce află, sunt povești multe vânătorești, dar multe și cu un sâmbure de realitate. Adică, da, sunt nașteri complicate uneori sau care rezultă într-un rezultat nefast poate, dar alea noi trebuie să le explicăm de ce a fost acolo, de ce a fost așa și cum cazul este particular și merge într-o direcție. Da, fac o cezariană obligatoriu pentru placenta previa. De asta a fost inventată. Adică placenta care acoperă colul, n-are copilul pe unde să iasă decât dacă rupe placenta. Ce înseamnă? Copilul moare, mama sângerează, moare și ea. Asta se întâmpla în secolul 19 și s-au apucat să zică: „Măi, ok, cumva trebuie să-i salvăm pe copiii ăștia.” Și atunci au făcut cezariana. Au zis să-l scoatem pe copil pe sus, vedem noi cu placenta și salvăm cumva și mama. Dar ce înseamnă placentă previa? De ce înseamnă placenta previa? E indicația supremă de cezariană. Deci cum e colul prin unde ar trebui să iasă copilul, placenta stă în dreptul colului și practic copilul ca să iasă rupe placenta. Dacă rupe placenta, nu mai primește oxigen. Moare repede. Corect. Ok, în cinci minute. Și atunci, după aceea, sângerarea e atât de mare din peretele uterin și din placentă încât moare și mama, se exsanguinează. Ok. Deci pentru aia a fost inventată. N-ai cum să-l scoți pe altundeva decât prin cezariană. Știi asta? Da. Uneori operăm și mai repede, să n-aibă contracții. Îs cazuri ultraparticulare. Deci acolo, da, clar, cezariană, nu este, nu există altă variantă. Și o facem. Dar în restul cazurilor, toate chestiile sunt relative. Tot timpul discutăm de ochelari de oftalmolog, de copii prea mari, de bazine prea mici, de mame prea bătrâne, prea tinere, prea… avem o pleiadă de motive care mai de care mai minunate pentru a recomanda o cezariană. Unu: ascultăm de pacientă. Deci pacienta trebuie să se simtă confortabil la naștere. Și dacă pentru ea confortul este dat de o operație programată, în care pentru ea aia este liniștitor, e bine. Atașamentul e important să fie. Deci pe mine și eu mă bucur și de o cezariană blândă.

Dr. Mihail: O cezariană în… Dar ai zis asta și tu, tu ești cunoscut pentru aceste nașteri blânde. Ai zis la început și cezariene blânde, nașteri blânde. Ce înseamnă de fapt? Care e ideea unei nașteri blânde? Ce înseamnă, la ce să se aștepte?

Dr. Bogdan Cioată: Ideea unei nașteri blânde este să-i oferi un context care să fie cât mai aproape de fiziologicul ei. Deci să nu-i perturbe acea secreție hormonală. Să nu, să nu o încarci cu nimic. Da, ascultăm bebelușul, dar dăm încet monitorul. Noi avem posibilitatea la noi în spital să-l monitorizăm dintr-o altă cameră. Deci nu trebuie să stau cu ea să aud cum bate inimioara, că multe femei se stresează.

Dr. Mihail: E, eu acuma îmi dau seama. Eu am doi copii. De fiecare dată când am fost înainte de naștere, ambele au fost prin cezariană, din păcate. Dar de fiecare dată erai, da, erai în sală cu acel monitor de activitate cardiacă a bebelușului care se aude foarte tare.

Dr. Bogdan Cioată: Da, și stresant. Și uneori scade un pic frecvența și mama e cu ochii imediat la monitor și se întâmplă. Da. Și mai e și tata acolo, mai iese, știți, piu, o alarmă. În momentul ăla stresul e sky high, fiindcă tu vrei, tu te ocupi de o pacientă sănătoasă, un copil sănătos în principiu. Și la un moment dat, în această sănătate supremă se perturbă ceva și atunci intră panica și intră tot. Și atunci ea se sperie, nu mai vrea, se panichează. Eu pot să operez orice pacientă. Pot să-i spun oricând: „Uite, e o mică problemă aici.” Pacienta va zice: „Da, cezariană.” Și putem avea 100% cezariene la nivel mondial dacă am vrea să forțăm pacientele. Din păcate, la noi, da, avem un procent mare, cum ziceai, de cezariene, fiindcă sunt multe situații punctuale care pot fi evitate. Dar asta pleacă de la educația pacientei cât mai mult. Și asta cumva s-a anulat în timp, s-a estompat în timp. Am lăsat-o așa. Am plecat acum 30 de ani, 5% cezariene. Din 5% până pe la 22% cât se consideră normal că se pot complica diferite sarcini sau travalii. Acei 17% deseori erau copii cu diferite probleme, fiindcă erau nașteri care ar fi trebuit totuși să aibă o cezariană, dar s-a forțat naturala, că așa erau vremurile și așa se forța să fie cât mai jos cezarienele. Și atunci, da, acele povești încă sunt și există. Dar acuma de asta putem monitoriza corect. Adică nu stăm numai cu o pâlnie pe burtica gravidei și „lasă că-i bine”, după aia copilul iese cu o problemă. Și acuma putem monitoriza de la distanță, putem să-i oferim confort, putem să-i lăsăm în libertate de mișcare. Că asta e nașterea blândă: să se miște cum vrea, să-și găsească ritmul, să-și găsească poziția, să-și găsească modul de a naște. Și atât. De aia le oferim, le oferim un spațiu cu lumină difuză, cu mingi, cu spalier de care să se țină, să se miște, cu apă, cu scaune de poziționare. Poate să stea cum vrea. La noi naște cum simte, cum îi vine ei fiziologic. Și o ascultăm.

Dr. Mihail: Și poate acest proces al nașterii naturale să fie un proces de fapt frumos, de care să te bucuri ca mamă?

Dr. Bogdan Cioată: Da, da. Dar noi învățăm că trebuie să te dilatați 1 cm/oră. Travaliul trebuie să dureze atât. Dar aia e o medie, știi? Nu trebuie să se întâmple la toate la fel. Și cum e curba lui Gauss, da, ai travalii de o oră la prima naștere sau de 60 de ore la prima naștere, dar la fel rezultatul trebuie să fie același. Și dacă lași travaliul și așa-i secreția hormonală și așa-i echilibrul acelui corp, așa se va întâmpla. Doar trebuie să setezi așteptările, că da, poate să fie un travaliu mai lung. Și atunci pe parcurs tu trebuie s-o susții emoțional, trebuie s-o susții fizic, trebuie s-o susții, s-o hrănești, s-o alimentezi, să-i dai lichide. Nu poți să ții o pacientă cum o țin americanii. Ei dau numai cuburi de gheață. Păi bun, cuburi de gheață, dar o zi întreagă de cuburi de gheață, la un moment dat e cam saturat și nu-ți prea vine.

Dr. Mihail: De ce? De ce cuburi de gheață?

Dr. Bogdan Cioată: Că se gândesc anesteziștii, au zis: „Ok, să nu fie cu burta plină dacă trebuie să facem de urgență o cezariană, nu cumva să verse, să se complice, să nu știu ce.” Ceea ce face să… Gheața, gheața îi dă un pic senzația că și mănâncă și că și bea apă, știi? Și atunci cumva au împăcat și capra și varza. Dar nu pot să zic neapărat că e o chestie bună. La noi, uite, câtă vreme știm și avem capacitatea de a ști cam cum evoluează travaliul, cam care-i tendința, să-l proiectăm pe următoarele două-trei ore. Știu că dacă e mai rapid, dar se poate complica un pic mai rar. Dacă e blând, lent, merge. O alimentăm, o lăsăm să se plimbe. Cât putem de fiziologic. Normal, putem folosi o epidurală la un moment dat, dacă devine prea intens. Adică și asta face parte din blândețe, din a lăsa, a-i da spațiu ei și a-i da timp de relaxare în travaliu. Fiindcă nu e ca un maraton care alergi și nu te mai oprești. Da, vin contracții și dispar, dar timpurile alea între contracții trebuie să-și adune forțele din nou. De asta îi luăm pe tați la naștere, că vorbim noi doi băieți, dar și noi suntem tați.

Dr. Mihail: În sală. Îi luăm în sală de nașteri, în timpul travaliului? E bine să fie tatăl în sală de nașteri?

Dr. Bogdan Cioată: Îi bine. Îi bine. Pe travaliu e foarte bine, că le ajută, fiindcă e omul de siguranță. Adică, da, cu el a conceput. Adică e clar că ei doi au o chimie bună și el știe exact ceea ce simte nevoia ea. Lui poate să-i spună mai ușor decât poate să-mi spună mie, relaxată, să împărtășească. Și el, normal… Lucram la spital de stat la un moment dat și acolo nu puteai să aduci tații, fiindcă erau patru doamne în sala de travaliu. Și la un moment dat îi făceam masajul unei gravide pe spate, că na, trebuie un pic de compresie, că se dilată bazinul și atunci trebuie să-i faci un pic de contra-compresie ca să se relaxeze mai bine. Și moașa, drăguța, se uita la mine și zice: „Doctore, dar soțul dânsei știe că tu îi faci masaj la doamnă?” Zic: „Păi acuma ce să facem? Fă-i tu, hai să-i facem cineva, hai să aducem soțul.” Dar nu putem, unde-s acuma? Și uite, e o maternitate în Botoșani. E genială. E maternitate de stat, făcută în anii ’70. Au săli de travaliu individuale. Mi-a povestit o moașă de acolo, zice: „Doctore, haideți la noi, că acolo avem săli individuale, suntem maternitate de stat. Fiecare femeie stă singură, putem să aducem și soț și tot ce vrem, dar nu vrea nimeni să facă asta.” De ce? Fiindcă dacă ai soțul acolo, poate medicul simte o presiune în plus. Eu n-am nicio treabă. Îl consider, câtă vreme e confortabil și el și cu mama. Dacă el nu mai e confortabil, mai bine nu sta, că nu vreau să-l aduc cu forța. Câtă vreme simțim că ajută, e ok. Câtă vreme el simte că ajută, e ok. Câtă vreme nu se mai simte confortabil, nu-i stres. Poate să stea afară, să vină când se naște copilul. Perfect. La momentul expulziei efectiv, da, toți zic: „Bun, dar ce să fac eu acolo? Că na, e partea asta cu născutul copilului, cu iese copilul, ce faci? Și nu vreau să fiu…” Dar stă undeva lângă capul ei. Adică, da, e ca în filme, dar nu-i chiar ca în filme. Adică nu-l strânge o mamă epuizată, un tată semi-leșinat. Și cred că de când facem asta, de vreo șase-șapte ani, un tată i s-a făcut rău la un moment dat și s-a așezat un pic jos și atât. În rest, toți s-au bucurat de moment. Îi las să taie cordonul, îi las să le spun: „Ok, noi l-am scos, mama l-a născut, eu l-am prins, acuma tu trebuie să-l preiei.” A, ok. „Tu, hai ca primarul, taie cordonul,” știi? Și atunci dau și mulți se panichează. Spun dinainte, se panichează. Zice: „Dar păi pot?” „Da, mă, dă-i foarfeca.” „Știi unde tai?” „Aici, piesele mele.” Bun, ok. „Dar cât de tare?”

Dr. Mihail: Că există metafora asta că de fapt tatăl, din punct de vedere metaforic, taie cordonul între mamă și copil, pentru că mama stă și-l cocoloșește. Tatăl e ăla care îl pune pe leagăn, mi-l pe balansoar, „Du-te în tobogan!” Adică tatăl e ăla care îi dă curaj copilului. Și acolo acum și la propriu.

Dr. Bogdan Cioată: Da, și acum și la propriu. Da. Și-l preia și e o bucurie pentru ei. Adică și un sentiment, cum ziceai și tu, da, îmi dau și mie lacrimile când văd că și lor le dau lacrimile și e așa o bucurie de moment acolo. Copilul plânge între noi sau uneori e liniștit. Că dacă e liniște în sală, sunt multe cărți și o carte foarte frumoasă, are cred că 50 de pagini, dar e despre nașterea, cum îi spune, nu nașterea blândă, nașterea… Îmi amintesc de Frederic Leboyer, a făcut-o. E o naștere care se întâmplă pe întuneric. Așa se întâmplă, pe întuneric, și copilul nu plânge. Așa. Și mama zice: „Doctore, de ce nu plânge? Ce-a pățit copilul? A murit?” Zice: „Nu, el nu plânge fiindcă el e încă în mediul lui. E cald, e întuneric și e liniște. Deci el n-are nimic, e perfect.” Și atunci prinde lumina și începe să plângă, fiindcă primește acest stimul exterior, știi? Deci el plânge nu neapărat că nu-i în siguranță, dar simte că s-a schimbat ceva brusc pentru el. Și de aia plânge. Și da, îl ajută și să-și evacueze secreții și să-și activeze tot și APGAR-ul. Toată lumea e fericită când iei APGAR mare acolo, plânge copilul. Dar am rămas cu ideea asta: copilul trebuie să plângă când se naște, atunci e bine. Nu-i obligatoriu, dar copilul trebuie să respire și să se simtă liniștit și în siguranță. Și asta e.

Dr. Mihail: Știi, există practica asta de naștere în întuneric. Se practică pe undeva?

Dr. Bogdan Cioată: Noi, spre exemplu, naștem cu o lumină extrem de difuză. Adică cât, na, să ne dăm seama ce se întâmplă acolo și cât să putem proteja un perineu. Fiindcă deseori paciente, mai avem și paciente care nasc gravitațional, nasc într-o altă poziție decât poziția asta tipică în care e obișnuită mama româncă să spună: „Da, trebuie să stai pe spate, întinsă, blocată cu picioarele acolo și trebuie să naști.” Ne ajută pe noi medical ca poziție, fiindcă putem dirija un pic căpșorul, putem vedea eventualele situații în care trebuie să incizăm poate perineul sau nu. Dar gravitațional e cel mai fiziologic, fiindcă se duce difuz toată presiunea căpșorului în bazin și pe perineu. Și atunci…

Dr. Mihail: Deci cum stă mama? Aplicată sau cum?

Dr. Bogdan Cioată: Poate să stea pe un scaun, efectiv, pe un cadru care o susține. Ok. Și stă vertical. Din nou, o chestie logică, nu? Că vrei ca gravitația să tragă copilul în jos, să te folosești. Dacă lași o mamă în pace sau dacă te uiți la sculpturi de pe vremuri, din secolul 16-17, mame care nășteau, toate sunt vertical. Vertical, se țin de ceva. Se țin oare de soț? Poate să-i țină sau de orice. De aia avem un spalier acolo, de aia avem soțul care le susține. Bunica mea l-a născut pe tatăl meu din picioare. Și-mi povestea bunicul, își amintea că n-au ajuns la casa de naștere unde erau, la sat, și o ținea de sub braț și zice: „N-am mai putut.” Mi-a zis: „Mai ține-o.” A stat trei ore ținând-o de sub braț. Ce-a născut? Vertical. Deci vertical. Și e așa o chestie care era atât de fiziologică și atât de normală și acuma s-a transformat într-o chestie medicalizată.

Dr. Mihail: Dar de ce? Uite, asta vreau să te întreb. Pentru că statistic avem așa, avem date de la Ministerul Sănătății că șase din 10 femei nasc prin cezariană. Este mind blowing! Șase din 10, da, femei, patru nasc natural, șase nasc prin cezariană. Mă întreb dacă numărul ăsta se duce spre 7 deja, cât vorbim. Este de patru ori mai mult față de recomandările OMS. Este mult mai mult decât se întâmplă în Olanda, Suedia, Danemarca, unde nașterile naturale depășesc 80%. Și tu ai spus mai devreme că e vorba despre, adică trebuie să ne ocupăm și de educația femeii. Femeia într-adevăr trebuie să înțeleagă ce înseamnă nașterea naturală, că se poate face blând, trebuie să ceară asta de la stat. Adică ar trebui să avem asta în maternități în toată țara. Dar ce altceva crezi că duce la acest procent ridicol și periculos de nașteri exagerate prin cezariană?

Dr. Bogdan Cioată: Avem o super particularitate în România. E atașamentul sau legătura mamă-doctor. În străinătate, foarte rar un medic urmărește întreaga sarcină și și asistă la naștere. Acolo sunt urmărite pacientele în privat sau așa, dar în spital naște cu echipa care este acolo, echipa de moașe, echipa de medici care sunt de gardă în acel moment. În Timișoara… îți dau un exemplu. Nu în Timișoara, scuză-mă, în Târgu Mureș, spital în România, da, spital de stat, maternitate foarte mare, 2500 spre 3000 de nașteri pe an, au 30% cezariene. De ce? Fiindcă i-au zis așa: „Nu mai naști decât cu indicație reală de cezariană.” Unu. Și doi: nu mai vine nimeni să-și asiste pacienta care a urmărit-o. Naște cu echipa de gardă la Târgu Mureș, la spitalul de stat. Ceea ce e corect, nu? Și oamenii fac 30% naturale… 70%… 30% cezariene, 70% naturale. Exact ce ne trebuie. Deci de aia fac de două ori mai puține cezariene. Se poate. Se poate, nu-i problemă. Doar trebuie un sistem care să fie pus la punct. Uite, noi suntem maternitate privată. La privat, da, procentul de cezariene e și mai mare, fiindcă deseori vin medici, vin care lucrează și la stat, vin și la privat, timpul e mai limitat, pacientele vor, merg pe principiul ăsta: „Uite, dacă plătești, atunci îți alegi nașterea și vreau comod, frumos, la 8:00 dimineața.” Fair enough. N-am o problemă. Dacă psihic pentru ea este reconfortant, ok, să mă… primesc tata chiar și în sală. Nu se face la noi, dar sunt… Adică e o chestie de familie, chiar și la o cezariană, și e ok, și ea e împlinită și cu asta. Dar ai un procent mare. Noi ne-am chinuit șase ani. De ani, am plecat de la un 5-6% naturale și acuma suntem la 48%. Adică și suntem spital privat, dar suntem o trupă de medici care facem treaba asta și ne înlocuim unul pe altul. Dacă lipsește unul, vine altul. Nu mai fac cezariene că plec în concediu, plec la schi două săptămâni și atunci gata, trebuie să rezolvi toate pacientele care ar trebui să nască. Nu contează că au 37-38 de săptămâni. Nu-i ok. Și cărțile spun: dacă trebuie să faci o cezariană, fă-o după 39 de săptămâni, că la 39 copilul e matur pulmonar. Travaliul pornește când copilul e 100% maturat și are deja prea mult surfactant. Deci nu mai are, e prea multă proteină în plămân. Plămânul e pregătit și începe să elimine lichidul amniotic. Când ajunge la anumit nivel, încep contracțiile, începe să stimuleze peretele și naște. Da, dar asta se poate întâmpla la 39, la 40, la 41, chiar la 42 de săptămâni. Că termenul nu-i 40 sau depășirea termenului nu-i peste 40, ci peste 42. Ok. Am nu știu câte paciente care veneau, eram rezident, și veneau la 40 de săptămâni, te trezeai cu ele cu bagajul la spital și cu soțul, cu tot cu… „Păi de ce ați venit?” „Păi termenul azi.” „Păi bun, și? Dar poate și mâine,” știi? „Păi da, dar mi-a zis domnul doctor că să nu depășesc termenul.” Stai, termenul e peste 42. Ok. Monitorizăm după 40 mai de aproape. Deci ok, după 40 de săptămâni. 40 îi termen. Francezii zic 41. Deci că ei s-au prins, au zis: majoritatea nasc la 40 și 41. Deci la 41 e termen. Dar naștem până la 41+3, +5. Acolo declanșăm. Ok. Acolo declanșezi dacă nu se naște și nu, acum s-ar putea să se complice, știi, după 42. Și atunci pornește, pornești travaliul. Dar niciodată nu vei opera o pacientă că n-a născut până la 40, cezariană. Păi stai, mă, un pic. Hai să vedem de ce. Poate stă copilul atipic. Noi în travaliu avem ecograf și urmărim, vedem cum stă copilul, de ce nu avansează. Eu nu prea cred în poveștile cu „n-am dilatat”. Acolo îs enorm de multe paciente care zic: „M-am dus la spital, am avut contracții, mi-a pus oxitocină, nu m-am dilatat și m-a operat.” Da, bun, ok. Nu te-ai dilatat fiindcă capul nu stătea bine. Nu era, îi fizică, îi biomecanică. Ea, pacienta, n-o pune pe spate. Uită-te cum stă copilul. Pune-o în patru labe și copilul se va rota pe fiecare contracție și va începe să apese pe col și-l va dilata.

Dr. Mihail: Dar n-ar trebui să apară niște, nu cum să zic, niște ghiduri, niște protocoale foarte clare care să zică: „aia, asta, asta o pui pe verticală”?

Dr. Bogdan Cioată: Avem, dar avem. No one cares, dar avem. Avem protocol național, avem Societatea Română de Obstetrică Ginecologie, niște protocoale foarte clare, cu indicații, cu recomandări, foarte corect făcute după ghiduri internaționale. Dar la noi nu prea poți să faci un studiu pe nașteri. De asta discutăm cumva. Ce mai discutăm despre nașteri? Că-i chiar o chestie care se întâmplă. Da, se întâmplă, dar eu nu pot să mă duc să trag o concluzie pe nu știu, 100.000 de nașteri în România, că o să-mi iasă că româncele au 20% placente previi, 20% pelvine, 20% au ochelari de trebuie operate. Adică nu, trebuie să pervertim un pic nașterea. Și cel mai bun exemplu am, și sunt și multe spitale în România și încet-încet evoluează. Uite, în București aveți Filantropia și sunt și alte maternități care încearcă să abordeze cât mai medical toate travaliile. Și atunci, normal că dacă pacienta vine… că și Târgu Mureșul de aia are 30%, că mai sunt și paciente care răspund, de la 22 la 30, 8% care zic: „Măi, vreau cezariană, nu simt că pot să duc un travaliu.” Și fair enough. Nu știi cu ce bagaj vine, nu știi cu ce… Adică am avut, am greșit, am simțit în două-trei cazuri în care am simțit că poate am împins pacienta un pic peste zona ei de confort. Fiindcă travaliul și nașterea, cum e o chestie care se întâmplă o dată, de două, de trei ori în viață, trebuie să fie confortabil și trebuie să fie o experiență bună, ca femeia aia să spună tuturor prietenelor: „Băi, a fost super ok la naștere.” Și atunci, dacă simt, simt că la un moment dat ajunsese la punctul la care era epuizată, nu atât fizic – fizicul duce, naște o femeie și în comă, corpul naște, știe uterul că va împinge copilul afară – dar emoțional sau psihologic, dacă ea simte că nu mai are rezerve, de acolo încolo nu trebuie împinsă. Și am avut situații în care, da, poate am împins un pic mai mult, a născut natural și a fost bine și ea și copilul, dar mi-a spus, zice: „De la un punct, nu mai, parcă nu mai puteam.” Deci trebuie să tragem linie și trebuie să înțelegem când să tragem linie. Și e super ok. Adică asta vine cu practica, știi? Numai naștem, trebuie să naștem mult.

---

Dr. Mihail: Da, dar eu am auzit de exemplul, tot așa folcloric și povestit, faptul că durerea de la naștere e cea mai mare și sunt multe femei care zic că: „Da, mă, aia e, adică aia e cea mai… ăsta e vârful de durere și de suferință pe care l-am avut.”

Dr. Bogdan Cioată: Cel mai probabil. Cel mai probabil. Nu, nu este ceva cu care pot să compari, fiindcă este un bazin osos cu niște ligamente care s-au înmuiat și care se întind. Colul se dilată nu doar așa mult, colul e o chestie moale care se înmoaie pe parcursul sarcinii, se deschide și după aceea se luptă cu oasele din bazin. Oasele alea din bazin care stau strânse, fiindcă femeile merg tot mai mult pe tocuri ani de zile, lucrează tot mai puțin la sală sau în sarcină se mișcă tot mai puțin, devin tot mai vegetative. Și atunci nu-ți lucrezi bazinul. Nu e un bazin care e elastic, să se ducă, să se deschidă, să meargă, să avanseze pe travaliu. Și atunci te lupți cu oasele alea și da, se împing toate și doare. Da, doare. N-o să mint. Nașterea ta este un proces intens. Depinde cum îți programezi. Poți să gândești că durerea e presiune și poți… e durere. Dar partea bună a durerii știi care e? Că de asta nașterea blândă e mișto. Face ca pacienta, dacă o doare în dreapta, ea se va pune într-o poziție antalgică. Știm toți ce-i poziția. Poziția bună, poziția în care nu mai doare. O doare mai puțin. Ceea ce înseamnă că capul are loc și el se duce mai jos și mai jos și mai jos și mai jos. E o mare înșurubare nașterea. Ea vine ori de pe stânga, ori de pe dreapta, dar nu stă drept copilul, se duce drept în jos. El vine într-o parte, se înșurubează și coboară. De pe dreapta se înșurubează mai greu, de pe stânga mai ușor. Că de aia le spun pacienților: stă pe stânga copilul și-a făcut treaba. E perfectă. O să vină pe șurubul mic, că șurubul mare poate să vină mai cât. Și dacă vă doare spatele, vă puneți în pat. Îi biomecanică pură. Deci îmi doresc să senzorizez totul, adică să văd acolo niște puncte de presiune și efectiv să se miște pacienta, știi, în funcție de punctele de presiune. Deci ar fi, ar fi, ar fi super. Dar putem naște și nu ne-am schimbat modul de naștere fundamental sau corpul nu s-a schimbat fundamental, doar că lucrăm mai puțin, suntem mai statici ca paciente. De aia pacienților le spun: „Domnul doctor, pot să fac mișcare în sarcină?” Poți, numai nu sări cu parașuta sau nu, nu știu, nu fă kung fu, dar nu sări Kangoo Jumps, atât. În rest, fă mișcare. Lucrează-ți spatele, lucrează-ți bazinul, ia-ți o minge, stai pe ea și fă mișcări. YouTube-ul e plin de exerciții și nu numai. Pilates sau chestii foarte ușoare sau yoga. Yoga e foarte bun, spre exemplu, prenatal. Te învață cum să respiri, te învață cum să-ți folosești doar anumite părți, să-ți relaxezi niște mușchi și să-i folosești numai pe unii. Deci am paciente care nasc zâmbind. Adică nasc zâmbind, că ele-s pregătite și pentru, dar și fizic.

Dr. Mihail: Deci poate să fie, poți să ai noroc și să nu fie atât de dureros sau poți să te raportezi altfel la durerea respectivă?

Dr. Bogdan Cioată: Poți să te raportezi altfel, dar poți să și faci tot ce ține de tine ca să scazi riscul ăsta de a apărea durerea foarte mare. Și să fii și în locul potrivit, cum e maternitatea în care ai nevoie de susținere.

Dr. Mihail: Dar cum faci? Ok, dar revenind, pe de o parte avem educația pacientei, ceea ce înseamnă că odată ce a conștientizat că se poate, că se poate naștere blândă, că la Târgu Mureș la spitalul de stat există maternitate unde poate să vină și partenerul și ești singur acolo, că există ghiduri. Atenție, există ghiduri! Dacă există ghiduri, înseamnă că medicii cumva ar trebui să respecte acele ghiduri.

Dr. Bogdan Cioată: E, da. Îs ghiduri mondiale. Adică peste tot cumva, da. Este o diferență ușoară între rasa neagră și între rasa albă sau între familiile nordice, care-s în general mai înalte, familii îs mai înalte, copiii-s mai mari. Dar uită-te, Suedia naște 80% cezariene și nasc copiii, media e de 3800, dar și ele au 1,80 m majoritatea și bazine bune, știi? Și atunci sunt încurajate și cultural li se pare normal să nască natural.

Dr. Mihail: Am mai întâlnit o chestie în rândul, să zic, femeilor pe care le cunosc. Când, atunci când – e ciudat să zici asta – dar atunci când cineva spune că vreau să nasc prin naștere naturală, ești privit ca un barbar cumva. Da, ca un barbar, ca un… Da. Cumva, ce, ești crazy? Cum adică să naști? Păi cum, Doamne ferește, să… Și ce facem cu asta? Adică asta pare deja o preferință care, na, gusturile nu se discută. Dar e ăsta un gust sau e… Cum ai putea să redresezi asta?

Dr. Bogdan Cioată: E o lipsă de informare. E o lipsă de informare. Adică tu ca să alegi, nu știu, când te uiți pe Booking și vrei să te duci la două hoteluri, te uiți la poze la fiecare, te uiți la recenzii la fiecare și te uiți la buget și zici: „Domnule, acolo vreau să mă duc, la hotelul cutare.” Așa e și cu nașterile. Ok, luăm pe de o parte nașterile naturale. Știm că recuperarea e mai rapidă pentru mamă. Deci nașterile naturale care decurg bine… Am un coleg foarte drăguț și zice așa: „Cea mai bună naștere e nașterea naturală care merge bine. După aia e cezariana. Și după aia nașterea naturală care se complică.” Corect. Ok, de acord. Perfect. Și atunci acolo suntem. Bun. Dacă merge bine, totul e frumos, merge bine, mama se recuperează mai repede, copilul e mai viguros. Imunologic vorbind, colonizarea lui cu bacterii vaginale este ok. Lactobacilii ăștia îi cresc și stimulează microbiota intestinală, care îi scade riscul de alergii. Prin stimularea pulmonară, prin travaliu, prin secreția hormonală care se întâmplă în mamă, îi stimulează copilul în travaliu. El ajunge la acel 100% de maturație pulmonară și atunci are un risc mai mic să facă pneumonii, tot felul de bronșite, bronșiolite, toate cu care îi iau mamele și tații și se duc cu ei pe la urgențe până la un an. E o pleiadă de beneficii naturale când te naști prin canalul vaginal.

Dr. Mihail: Natural, prin canalul vaginal.

Dr. Bogdan Cioată: Da. Mai există, sunt studii pe seeding. Ok. Zicem, trebuie să facem cezariană. Putem să lăsăm un tampon în vagin și după aia să-l băgăm în gură la copil? Nu prea funcționează așa. Că nu-i, nu poți să-i lași trei-patru ore acolo, știi? Da, e, poți să-i pui acel… dar s-a observat că nu există o colonizare identică ca nașterea…

Dr. Mihail: Aici vreau să dezvolt un pic, ca să înțeleagă toată lumea. Deci treaba asta de seeding s-a făcut în momentul în care s-au comparat cele două nașteri, naturală și cezariană, și s-a văzut că prin nașterea naturală copilul stă mult pe canalul vaginal, care este plin de bacterii benefice care colonizează copilul în gură, în ochi, în urechi, peste tot. Și asta duce la un microbiom de-al lui bogat, variat, care este super important pentru sănătate. În schimb, nașterea prin cezariană este sterilă. Tu sterilizezi, dai cu betadină toată pielea mamei, când îl scoți, îl scoți cu mănuși sterile, el e steril, îl pui direct în cearșafuri sterile. Ce înseamnă asta? Că primele bacterii cu care va intra în contact sunt cele din spital, care nu sunt cele naturale. Oricare ar fi ele, sunt alte bacterii decât alea cu care corpul e obișnuit. Și aici a venit o idee doctorilor să nască pe acei copii care au indicația să se nască prin cezariană, să lase un tampon în vaginul mamei pe parcursul nașterii prin cezariană, după care cu acel tampon să fie uns peste tot copilul, i se bagă în gură, peste tot, pentru a recoloniza, pentru a simula ceea ce se întâmplă natural.

Dr. Bogdan Cioată: Da, dar ce spui tu este că nu e atât de eficient. Și nu e atât de eficient fiindcă în travaliu sunt și niște modificări la nivel vaginal care stimulează o multiplicare a acelor lactobacili. Și atunci e altă doză, alt… De aia noi testăm la 35-36 de săptămâni, testăm să vedem microbiota vaginală e corectă sau nu. Avem vreun germene care n-ar trebui să fie acolo? Ce vine din tubul digestiv? Se sperie pacientele: „De unde am luat streptococul B hemolitic?” Îl ai în tubul digestiv, și tu și eu și toți îl avem. Doar că la gravidă uneori mai colonizează și vaginul și atunci, da, trebuie să-i dau un pic de tratament sau în travaliu, ca să mă asigur că copilul nu-l ia fix pe ăla primul germene. Dacă ia lactobacilii, perfect. Imunitatea noastră stă în intestin. Deci cum ne e microbiomul intestinal, așa stăm cu imunitatea. Facem tot felul de complicații, tot felul de boli, tot felul de cancere, tot felul de astea, în baza a ceea ce avem în intestin. Dacă îi dăm un start bun, atunci îi creștem șansele să nu aibă tot felul de complicații de-a lungul vieții. Și atunci, de la asta pleacă, că startul bun este nașterea naturală. Din punctul meu de vedere, nașterea naturală e considerată golden standard. De-a lungul timpurilor s-a considerat. A apărut cezariana într-o necesitate. Am spus și la început, era placenta previa, mureau mama și copilul. Bun, trebuie să-l scoatem cumva. Ok, tăiem, că-l scoatem, mai vedem după aia. Și așa se întâmpla. Mureau încă mame la început, că nu știau ce să facă cu anestezii, cu astea, dar salvau copiii. Și acuma se ajunge să se salveze. Dar acuma nu mai suntem într-o situație salvatoare, în care trebuie să-l salvăm pe copil. Mai râdeam la spital, uneori avem o amenințare de naștere naturală. Vine pacienta cu dilatație mare, de aia vrea cezariană repede, repede, repede. Dar poate să nască femeia în jumate de oră, chiar e păcat. Adică după aia se ridică singură și se duce și se plimbă.

Dr. Mihail: Și cum abordezi un astfel de caz?

Dr. Bogdan Cioată: O mai întrebi încă o dată. Îi spui: „Poate să nu fie cazul tău.” Tu poți să vii de gardă și să vină medicul cutare, dar ea știe că e cezariană, că-i decizia ei, că-i a medicului, că au luat-o împreună, că-i decizia familiei. Asta e. Și intră în sală. Dar atunci, măcar la mama aia știi ce fac? După ce se naște copilul, îl iau și-l pun pe piept și-l las acolo. Deci chiar dacă se naște prin cezariană.

Dr. Mihail: Chiar dacă naște prin cezariană?

Dr. Bogdan Cioată: Cât de repede, îl iau neonatologii, îl iau, îl verifică, e ok, e bun, respiră bine, APGAR bun. Ok. Îl luăm, îl punem la mamă pe piept, îl acoperim cu pături, îi punem o căciuliță în cap și-l lăsăm acolo.

Dr. Mihail: Dar tu ești în sală cu ea?

Dr. Bogdan Cioată: Eu în sală, eu operez. Deci asta e pe partea cealaltă a draperiei.

Dr. Mihail: Poate și așa, bineînțeles. Deci draperie, ca să înțelegem, există o… vine peste mamă, vine un câmp operator cu o draperie aici. Deci înseamnă că tu poți să-i lași loc la piept și să-i pui copilul direct pe piept?

Dr. Bogdan Cioată: Păi că asta e atât de importantă! Asta și atașamentul ăsta e senzațional.

Dr. Mihail: Da. Atunci copilul la sân în timpul cezarienei?

Dr. Bogdan Cioată: Adică n-avem probleme. Și plecăm cu pacientele cu patul uneori, cu copilul pe ele, dacă copilul e bine. Dar trebuie să înțelegem că pe pielea mamei, deci de genul, trebuie să vizualizăm asta. Pielea mamei colcăie de microbiotă, de faună bună, de faună pozitivă, de microbi care fac chestii bune. Iar copilul ăla e steril. Ăla, el trebuie pus la piept și colonizat natural.

Dr. Mihail: Puțină lume știe asta, dar la orice operație, pacientul când vine la spital, sau cel puțin la spitalul privat unde lucrezi, îi faci un duș cu betadină. E un duș dezinfectant pentru tot corpul.

Dr. Bogdan Cioată: Da. Fiindcă el n-ar trebui să ajungă… Mai puțin la cezariene. La cezariene tu ai nevoie ca corpul ei să fie colonizat cu flora. Și cum ai… și o pui pe mamă și copilul și e… Adică mie nu mi-e frică că se infectează plaga, că eu îi decontaminez abdomenul, dar nu mă pun s-o spele cu betadină pe tot corpul ca să n-aibă vreun germene pe ea. Mă interesează să aibă germeni.

Dr. Mihail: Îmi place! Îmi place că, adică eu când aud chestii de astea, eu recapăt speranța în oameni și în faptul că în primul rând suntem oameni și nu protocoale. Ok, există protocoale, trebuie să facem lucrurile corect, dar există excepții care… Susțin asta. Adică de ce nu ai, de ce să cureți, să speli cu betadină o mamă care naște prin cezariană? Foarte tare!

Dr. Bogdan Cioată: 95% din sarcini sunt necomplicate. Deci poate să vină, să-și pună testul de sarcină și ne vedem la naștere. Și 90% din ele nu vor avea nicio problemă. Nu vor face nici tensiune, nici diabet, nici placente previa, nimic. Nu vor sângera. Noi căutăm acele 5%, de aia facem atâtea controale și verificări și evaluări. Dar 95% din cazuri, că-i natural sau că-i cezariană, putem să-i dăm acest lucru. Adică, dacă eu pun copilul pe mamă, la ea pornește mai repede secreția de prolactină, îi stimulează endorfinele, ea simte mai bine, atașamentul față de copil e mult mai mare, depresia postpartum e jos de tot, aproape inexistentă.

Dr. Mihail: La baza… Da, da. Îs foarte multe studii.

Dr. Bogdan Cioată: Că de asta au zis: ok, skin-to-skin. Unu, colonizezi copilul, dar doi, chimia creierului mamei se pozitivează instant. Deci, adică, din momentul ăla uită că nașterea a fost grea, că a durat mult, că a sângerat, că n-a ajuns soțul, că…

Dr. Mihail: Are logică! Deci și ai zis, deci dacă scoți copilul și prin cezariană și-l pui skin-to-skin imediat, scade și riscul de depresie postpartum. Pare logic, pentru că pe de altă parte, în momentul în care tu scoți copilul și ți-e luat și dus în altă parte, e sentimentul de abandon imens.

Dr. Bogdan Cioată: S-au făcut studii… Hai să zicem că nu pot să mă duc acolo să spun că copiii despărțiți de mame au un sentiment mai mare de abandon, că au… Sunt ceva studii mai cu niște concluzii care, să zic, poate sunt un pic influențate. Adică nu cred că-i dai chiar o direcție dezastruoasă unui copil dacă nu-l lași cu mama în primele minute. Sunt unii copii care chiar au nevoie de suport, prematuri care se nasc și tot. Dar asta e… Azi noapte am născut o… a fost o naștere pelvină. Ok. A născut natural, 35 de săptămâni, adică cu fundulețul înainte. Ceea ce foarte rar se întâmplă în România, nu mai există decât foarte puțini medici. Tocmai fiindcă era o pacientă care era supraponderală, care ar fi avut… a venit cu un potențial foarte bun de naștere naturală. Noi facem niște scoruri. De aia la noi la spital avem scor de naștere naturală pe uter sănătos, avem scor de naștere naturală pe uter cicatricial, scor de naștere naturală pe pelvină. Și bifăm și spunem: „Ok, suntem acolo, îs șanse mai mari să meargă bine sau mai puțin bine.” Și tragem liniile la un moment dat, dacă ceva nu-i bine, intrăm în sală. Ok. Dar putem să le naștem pe toate. Ea a venit cu 8 cm, un funduleț care cobora și am zis: „Ok, copilul ăsta e prematur, da. I-am făcut un pic de profilaxie pentru plămâni, deci îl voi ajuta cu plămânii. Dacă se naște natural, voi ajuta și mai mult.” Și copilul ăsta s-a născut, ea n-a trebuit tăiată, n-a trebuit nimica, 34 și trei zile.

Dr. Mihail: Ce tare!

Dr. Bogdan Cioată: S-a născut pelvină, la 2:00 noaptea. Înțelegi? Deci a venit neonatologul de gardă, i-am spus: „Vezi că avem o pelvină.” Ok. S-a născut. S-a născut și cu circulară, dar nu contează neapărat la pelvină de circulară. I l-am dat, l-a preluat. După aia, deci era sus, respira spontan, n-avea nicio treabă. Îi luau, îi luau niște analize și cam atât. Deci copilul s-a adaptat foarte bine, foarte bine. Dacă femeia aia o luam și o operam la momentul ăla, îi creșteam ei riscul de complicații postpartum, de vindecare, de tot. Sângera clar mai mult. Trebuia să scot un copil înghesuit, cu jumate de fund băgat în vagin. E foarte greu. Pentru cei care ne ascultă, știu unora să-și imagineze cum e cezariana. Adică tai șapte straturi, ajungi printr-o baltă de sânge, trebuie să scoți un copil care-i înghesuit și blocat într-un loc. E, nu-i fain. Și acolo e mai traumatic pentru copil să-l fi născut prin cezariană și în plus pentru mamă. Și aicea cred că am luat decizia bună. Și sunt unele decizii care, da, le luăm în anumite momente într-un fel sau altul, dar și asta vine cu experiența. Dacă n-au experiență, și de aia zic rezidenții, da, trebuie să meargă. Și eu am avut norocul să merg, să plec, să văd altă țară, să văd alt sistem. Și când îmi spunea moașa, când mă duceam în Franța și spuneam: „Vă rog, pot să vin și eu cu voi la naștere, să văd cum nașteți voi?” „Nu.” „De ce?” „Păi și dacă te vede cu halat alb, mama se panichează. Crede că ceva nu-i bine. Aici doctorul vine numai când e complicat.” Zic: „Ok. Și ce facem?” „Păi uite, te duci și-ți iei haine de moașă și vii cu noi.” Că există moașe și bărbați în străinătate. Și la noi, dar foarte puțini. Da. Zic: „Ok, hai.” Și m-am dus și am văzut și am și am înțeles și am văzut diferența și am văzut cum s-a născut și am văzut că i l-a pus la mama în brațe și tata era acolo și toți se bucurau și se strângea tare.

Dr. Mihail: Ce tare!

Dr. Bogdan Cioată: În momentul în care ai pus copilul la sân și-ți stimulează sânul, secreți oxitocină foarte multă. Ce face asta? Strânge uterul. Ce face asta? Reduce sângerarea.

Dr. Mihail: Corect!

Dr. Bogdan Cioată: Deci e fiziologic totul. Și și la cezariană de aia fac același lucru. De aia le rog pe neonatologi: „Măi, dacă e ok și aveți un pic de timp, încercați să atașați la sân cât îi, cât facem operația, ca să-mi strângă uterul, să-mi reducă sângerarea, să mă ajute, că mă ajută.”

Dr. Mihail: Dar uite, astfel, explicația e logică și pentru cineva care nu crede într-un atașament, strict fiziologic îți oprește, adică îți reduce sângerarea.

Dr. Bogdan Cioată: Da, exact. Hormonal. Hormonal, că-l pui la sân.

Dr. Mihail: Se pare superb!

Dr. Bogdan Cioată: E fiziologie pură. E fiziologie pură. Când trebuie, trebuie. Când am cezariene de urgență… Am avut o pacientă drăguță, zice, nu știam cum să-mi spun, la 36 de săptămâni, zice: „Știți, o să merg la un coleg de-al dumneavoastră.” „Da, mă, nicio problemă. Dar zi-mi ce s-a întâmplat? Te-am supărat cu ceva?” Zice: „Nu, dar știu că dumneavoastră-s cu naturalele și eu vreau ceza.” „Și păi să facem ceza.” „Dar știți să faceți ceza?” Zic…

Dr. Mihail: Dar de ce?

Dr. Bogdan Cioată: Mic, că de aia nașteți natural, că nu știți să faceți cezariană.

Dr. Mihail: Ok, dar interesant. Nu m-aș fi gândit.

Dr. Bogdan Cioată: Da, jur, am zis: „Minunat!” Zic, zic: „Doamnă, nu, chiar știu să fac cezariană, nu-l chem pe altul dacă se complică o naturală, dar facem cezariană, nu-i nicio problemă.” Am discutat, a fost ok. Dar se ajunge până la punctul ăla în care are impresia că: „Domnule, nu știe să opereze, nu?” Și cezarienele se fac.

Dr. Mihail: Nu m-aș fi gândit la asta. Nu m-aș fi gândit la asta pentru că, adică, când ești în sistem și vezi cum se fac cezarienele pe bandă rulantă, înțelegi că cezariana este destul de standardizată. Este o procedură destul de ok, e complicată că e complicată ea, dar nu are risc de complicație ca o operație oncologică, de exemplu.

Dr. Bogdan Cioată: Evident. Prima. Dar uite, asocierea cu oncologia e un pic, începe să se asemene de la a doua, la a treia, la a patra cezariană. Fiindcă în abdomen îs tot mai multe aderențe, se distorsionează anatomia, se subțiază peretele uterin, riscurile tot cresc. Și acolo, dacă naști primul natural, al doilea, al treilea, e tot mai ușor. La cezariană e tot mai greu. Invers. Ok. Și tu, ok, poți să naști. Am făcut, am făcut a 12-a cezariană la o pacientă. Deci poți să faci. Cum? Există, există. Dar când intri în același abdomen, îți faci o cruce cu limba și dai, știi? Deci nu știi tot timpul unde ești. Da, știm să coasem vezici, știm să coasem intestine. Trebuie să le facem pe toate. Dar trebuie să înțeleagă orice femeie că în abdomenul ăla nu-i numai uterul. În jurul lui e plin de intestine, vezică, îs tot felul de aderențe, îs ovare, tot. Și atunci tu intri și zici: „Dar încă n-a ieșit?” O auzi după paravan și zici: „Păi încă…” Mai urli și eviți întrebarea: „Cineva a operat înainte?” Că nu contează. Tu trebuie să rezolvi problema acolo. Dar totuși e o luptă și cu cezarienele. Asta trebuie să înțeleagă femeile. Devine tot mai greu. Și de obicei, după două cezariene, mulți doctori încă spun: „Nu vreți să vă legăm trompele sau ar fi bine să nu mai faceți?” Da, e și stilul de sutură. Adică noi coasem standardizat uterul într-un mod care sângerează cel mai puțin, dar e cel mai prost ca vindecare. Hm. Noi în România am ales, am zis: ok, facem sujet împiedicat. Deși sutura clasică pe uter cu fire izolate, independente sau cu dublu sujet de neîmpiedicat face aceeași treabă. Durează un picuț mai mult, dar uterul se vindecă mult mai bine. De aia eu am încredere și liniște să nasc cu utere după cezariană. Să nasc natural după cezariană. Fiindcă mă uit la peretele ăla și văd. Nimeni nu scrie în foaie acuma cum a suturat uterul, dar îl vezi după cum arată. Îmi vine la mine la începutul sarcinii și mă uit cum arată cicatricea. E subțire sau nu? Atunci știu cum a fost cusută. Știu. Aici, da. Și în scorul al meu de risc e o bifă. Hm. Cusut sau vindecare deficitară.

Dr. Mihail: Ăsta e un scor intern de-al vostru de care povestești?

Dr. Bogdan Cioată: Nu, un scor, scorul FLAME, un scor internațional de reușită, de cum se prezintă pacienta la urgență. Apropo de Târgu Mureș, acolo și colegii îmi ziceau: „Și, măi, ne trezim în gardă. Da, vine pacienta de la Alba Iulia că ea ar vrea să nască natural după cezariană.” Ok. Na. Și când se internează, cât are centimetri, cât asta, cât asta, cum îs bătăile. Ok. Facem scorul. „Doamnă, 73%.” Da. Semnați. Vă asumați. Da. Bun. Ok. Dați cu semnătura. Dăm înainte. Rezidenții se ocupă. Adică nu stau toți medicii. Eu când am venit și am născut primul tri-cicatricial, cum m-am întors din Franța, era o pacientă care fusese declanșată la 42 de săptămâni la prima, că nu mai năștea. Da. N-a reușit nimic. La 39 a venit în travaliu spontan, a născut în trei ore. Dar la acel moment în care nu năștea nimeni natural după cezariană, era plină sala. Și la un moment dat și ea se manifesta, deci ea vocaliza. Eu le las să spună, să se descarce cum vor. Dacă asta le ajută în efortul expulziv, go! Le spun doar: „Alegeți vocala, să nu fie un țipăt, știi, e, i, a, nu mai înțelegi.” Și atunci e bun. O țin pe „e”. Și ea vocaliza, știi? Soțul era lângă. Îl amintesc și acuma. Iarăși era chestia asta: „Cum să-l lași pe soț?” Lasă-l, mă, și pe soț, nu-i stres. Da, da, da. Bun. Și stătea acolo în spatele meu o trupă întreagă de oameni care așteptau să explodeze uterul sau pacienta sau cineva să pățească ceva. Și ea striga. Și la un moment dat neonatoloaga nu mai rezistă, știi? Și spune: „Doamnă, dar nu mai strigați atâta!” La care ea, nu pot să redau pe post cam cum s-a exprimat la momentul ăla. Și-a cerut după aia scuze, dar a trimis-o undeva și să nu-i mai spună ce face ea, s-o lase să nască, înțelegi? Și mi s-a părut genial. Lăsați-mă să nasc! Deci jur, ar trebui să punem o pancardă, știi, mare așa, pe Palatul Parlamentului: „Lăsați femeile să nască!” Că asta au de făcut. Noi nu le mai lăsăm să nască. Am medicalizat foarte mult în timp și e păcat. Că pe termen lung, am văzut proiecția acuma, ce urmează. Până în 2000, nu 2040, până în 2080 mi se pare, 8,1 milioane minus la România populație. Și în multe țări europene scade, scade, scade. Și unde au mai multe naturale, crește.

Dr. Mihail: 8,1 milioane minus din 19, rămânem cu 11.

Dr. Bogdan Cioată: Rămânem puțin. Prea puțini. Da. Bine, acuma, na, mâncarea tot mai puțină. Uite că vedem noi.

Dr. Mihail: Da, dar asta cu „Lăsați-mă să nasc” e mișto, pentru că într-un alt context nu ți-ai fi permis să zici asta unui medic. Probabil că ți-ar fi frică de el. Dar în momentul acela în care tu faci ceea ce trebuie, este: „Du-te încolo, lasă-mă să nasc!”

Dr. Bogdan Cioată: Da, lasă-mă să nasc. E. Și nu aș vrea… și mă bucur când pacientele comunică cu medicii lor. Și tot timpul țin cursuri și le spun: „Ok, vin paciente, nu vin numai pacientele mele, vin multe. Și le spun: „Mergeți, vorbiți cu medicii voștri. Spuneți-le cum vedeți voi nașterea, că e nașterea voastră, nu e a medicului. Dacă el are o indicație și aveți încredere în medicul vostru – și tot timpul trebuie să aibă – că omul face… Și îs de acord că dacă te simți mai confortabil…” Și discut cu medicii mai în vârstă și au zis: „Bogdan, nu mai, nu mă simt confortabil la 3:00 noaptea să mă sune pacienta și să vin să-i fac o cezariană, fiindcă-i adunată oboseală, îi adunat ăsta, poate nu, nu mai simt că am puterea. Fă tu.” Și mai am colegi care mă sună și spun pacientei: „Uite, dacă se întâmplă să nașteți pe la 3:00 noaptea sau așa, vine colegul meu și vă monitorizează sau naște.” Și pacientele se bucură de asta. Adică zice: „Ok, deci dacă am o alternativă pe care medicul care iarăși, încă te recomandă, e super.” Și de asta am căutat la noi la spital să facem o echipă și am făcut-o și avem și oricând, oricând plec, oricând pleacă unul din echipă, suntem restul.

Dr. Mihail: Foarte tare!

Dr. Bogdan Cioată: Și atunci ne înlocuim și pentru pacient e safe, liniștit.

Dr. Mihail: Ai zis mai devreme un cuvânt aproape magic, pentru că e mai, e mai rar decât aurul, aș putea să spun. Și vorbim despre moașe. Sunt rare în România și sunt, cred că mai rare și mai prețioase decât aurul. Deci este atât de rar. De ce avem nevoie de moașe? Care e rolul ei? Dacă poți să-mi explici.

Dr. Bogdan Cioată: Nu mai avem în România facultăți de moașe. Avem facultăți de asistent medical generalist, ceea ce e ok, asistentul medical poate să devină moașă. Dar rolul școlilor de moașe era că selectau niște persoane care făceau asta din vocație și că aveau un nivel de empatie suficient încât să poată să fie moașa. Că moașa e mama ta în travaliu. Hm. Deci moașa te susține efectiv, te mângâie pe spate, îți toarnă apă pe tine și te ajută. Și te ajută să-ți depășești frica și momentul ăla de panică, de expulzie. Pacientele au momentul de „nu mai pot” cu 10 minute înainte să nască. Majoritatea: „Nu mai pot, nu mai vreau, nu mai vreau.” Mai e 10 minute. Toată lumea trece prin „nu mai pot”. Și acolo moașa face asta. Și da, convertim și noi. Am convertit. Avem o echipă de moașe de șase ani, îs aceleași moașe și-s tinere și-s conduse bine. Și îmi pare rău că încă nu putem să facem naștere cu moașa. Sunt centre în România care fac, în spitale mai mici, se naște cu moașa, ceea ce-i bine. Și moașa are o experiență, au experiență de mai multe mii de nașteri decât noi și o fac asta de 20, de 30 de ani și nasc în continuare la fel de bine. Și pot să decidă: „Acest caz are un risc de complicație, hai să-l trimit către centru”, cum ai spus, terțiar, și acolo să fie, poate naște natural, dar dacă se complică, nu vreau să se complice aici, că eu n-am anestezist. Încă există maternități în România care n-au anestezist sau n-au doi medici care, dacă ceva se complică, să poată intra în sală imediat. Acolo sistemul trebuie să spună: „Băi, câte maternități avem? Ok. Putem să asigurăm o naștere în siguranță? Da sau nu? Orice se complică, da sau nu?” Nu putem acolo, nu putem acolo, nu putem. Bun. Ori ducem personal acolo, ori le centralizăm. Facem din două una sau cumva, dar să putem oferi chestia asta. Am o pacientă, a plecat până în Serbia să nască, undeva într-un orășel mic. Noi suntem lângă Serbia, din Timișoara. S-a dus acolo să nască la o maternitate din aia veche, old school, că-s numai moașe. Da. Și se naște fiziologic. Da. Și nasc. Deci te lasă în pace. Cum zicea și ea, zice: „Știți, n-am avut peridurală.” Zic: „Super, bravo!” „Păi cum de-ai ales să n-ai peridurală?” „Păi nu era opțiune.” Dacă n-ai opțiune, dai înainte. Adică n-au stres. Și nu mi s-a părut greu și nu m-am panicat că „Aoleu, oare să fac, oare să nu fac?” Nu știu, că tot trebuie să respir. Și m-au susținut și mi-au dat și m-au dus să mănânc și m-au mișcat și m-au plimbat și am născut foarte bine și super ok, știi? Și e culmea, e balerină și e un bazin micuț, știi? Și ai zice, dacă o vezi: „Măi, cum… Mulți doctori ar spune: „Ai bazinul prea mic, poate nu…” A funcționat cu 3800, fluierând, știi? Deci e vorba de neuroprogramare, pe de o parte, care noi putem s-o facem deficitar pentru ele. Adică să-i inducem ideea că nu poate. Și că cuvântul e cel mai, cea mai mare armă a noastră. Că transferi din timp, facem psihoterapie și psiho-suport sau ne-suport emoțional. Și acolo dacă tu îți bagi un cuvânt de cezariană, de risc de… Depinde cum folosești limbajul. Mama aia, șansele să nască… Sau că naște, șansele să nască și să spună… De fapt, mama ar trebui să decidă. Dar cred că medicul, din nou, din nou, din nou…

Dr. Mihail: Știu, am avut o cumva mereu întrebarea asta în privința medicilor care nasc prin cezariană, mai mult prin cezariană. După ce am vorbit cu foarte mulți și după ce am văzut cât de complexă e situația de fapt în România, n-aș vrea să fiu în pielea unui ginecolog. Eu mi-am dorit să fac ginecologie la rezidențiat, dar nu mi-aș dori să-mi, mi-ar fi plăcut să ajung în echipa ta dacă aș fi ginecolog, dar nu mi-aș fi, adică nu mi-aș fi dorit să fiu în pielea unui ginecolog care naște prin cezariană pentru că așa știe și naște într-un spital județean, departe de lume, și trebuie cumva să ducă pacienta înspre direcția asta.

Dr. Bogdan Cioată: Eu n-am, n-am o problemă. Adică, doar dă-le șanse pacientelor care își doresc să nască natural. Adică simte-le, că și ca medic îți dai seama de oportunități și de cam ce șanse are. Și las-o, dacă ea vrea, să se adreseze unui coleg, las-o să încerce, trimite-o către o moașă să discute cu moașa, să se pregătească psihologic și fizic pentru nașterea naturală. Nu, atâta doresc de la colegii mei. Și și de la mine, că și eu am momente în care uneori mă gândesc: „Oare va putea naște? Oare nu va putea naște? Ea vrea, dar să-i enumăr niște lucruri sau poate nu? Sau hai să vedem cum merge.” Dar nu-i găsi nod în papură atâta. Nu-i, nu-i induce că nu poate sau nu-i spune. Și colegii care fac mai multe cezariene sunt convinși și în multe cazuri, da, este un rezultat predictibil. Ai un uter care ai și un copil care-i scos dintr-un lichid clar la 39 de săptămâni. De acord, de acord. Adică fără o potențială complicație pentru copil. Un căpșor rotund, frumos, ca să iasă bine la poze. Da. S-ar putea să rămână numai cu un copil, că al doilea îl face mai greu sau nu-l mai face, sau o să aibă niște aderențe intraabdominale sau o să se complice un pic poate mama. Dar știi că copilul ăla e scos bine. Că teoretic, arma, acolo zici: „Ok, are încredere în mine să-i dau un copil sănătos.”

Dr. Mihail: Și e, e important totuși să menționăm și că nașterea prin cezariană nu este în niciun caz un eșec, nici al tău, nici al medicului. Este, nu este…

Dr. Bogdan Cioată: Nu este blamată și nici eu, și și eu fac cezariene. Adică nu, nu nasc numai natural sau toată lumea trebuie să nască natural. Nu ăsta-i scopul. Scopul este ca pacienta să fie suficient de informată și să reușim împreună cu ea să-i dăm cea mai bună opțiune. Nu vreau să iasă toți copiii vaginal. Dacă se pot naște cursiv, e minunat. Nu mă apuc să forțez copiii. Adică dacă stau două-trei ore, căpșorul nu poate să navigheze între oase, orice facem, nu mă apuc s-o forțez, s-o împing pe sus, să trag de copil în toate direcțiile, îi pun forcepsuri numai să-l scot vaginal. Că nu suntem într-un sistem în care, ca în Germania. Da, în Germania îți dă 600 €, că asta-s asigurările, dacă e o naturală și 6000 dacă e o cezariană. Dar ok, și ăia se mai uită un pic la… zice. Și cu toate astea, ei fac multe naturale. Adică e mândria moașelor acolo. Moașa încearcă să ghideze atât de bine travaliul încât să reușească. Și e o chestie de mare mândrie. Și și la noi, când nasc femeile natural, și eu prețuiesc foarte mult și și încurajez și le și le mulțumesc moașelor de fiecare dată când o naștere se întâmplă și știu că se întâmplă cu aportul lor. Și eu acuma consult în spital și știu că pacienta e jos cu moașa. Moașele-s non-stop. Eu nu-s non-stop în spital. Dar vine pacienta așa, mă sună: „Uite, ți-am terminat pacienta asta, e așa, așa, așa. Propun să facem asta, asta.” Deci am încredere în ele să-mi conducă un travaliu. Adică ele sunt ca niște, ca medicul, adică iau decizii medicale, monitorizează frecvența cardiacă, diagnostichează tot. Plus, în plus, mai susțin și pacienta emoțional.

Dr. Mihail: Că e discuția asta moașă-doulă. S-au făcut cumva două părți. Adică moașa care face parte, hai să zicem, medicală și doula care face parte, hai să zicem, emoțională.

Dr. Bogdan Cioată: Dar la noi, spre exemplu, o face ce…

Dr. Mihail: Doulă, așa se cheamă, doulă?

Dr. Bogdan Cioată: Da. E, nu e în nomenclatorul de specialități sau ceva. Este o persoană de suport care nu are neapărat pregătire medicală.

Dr. Mihail: Aveți așa ceva sau?

Dr. Bogdan Cioată: Nu avem. Nu avem. Tocmai fiindcă la noi moașele fac și partea asta, știi? Adică partea de suport emoțional, cât se poate. Doula de obicei merge unu la unu cu pacienta. E folosită mult în străinătate, nu neapărat în spitale, ci în partea pre-travaliu, în susținerea până merg la spital și așa, ca s-o mențină focalizată. Deci ideea este că tu, în ciuda efortului fizic prin care treci, trebuie să nu uiți că de fapt ești într-un moment bucuros al vieții tale, cu un rezultat care va fi extrem de plin de energie și de bucurie. Îți va schimba viața în bine. Dar chiar dacă e greu acuma, lupți ca să ajungi la rezultatul ăsta fascinant.

Dr. Mihail: De și spun, după ce nasc primul copil, le spun pacientelor: „Ai reușit să faci probabil cel mai greu lucru fizic din toată viața ta. Poți să te apuci de triatlon acuma, că ți se pară parfum. Iron Man, Iron Woman, tot ce vrei, că o să ți se pară mai ușor.” Că da, poate ai stat 24 de ore, 48 de ore într-un travaliu și ai născut. Sau știi, dacă trebuie să intru în sală, că am avut, da, după 40 de ore intri în sală. Dar am zis: „Ok, aici tragem linie. De aici încolo devine, poate să devină complicat pentru copil.” Da. Mama zice: „Facem, mergem,” știi? Sau dacă mama îmi spune: „Nu mai pot,” ok, mergem în sală.

Dr. Bogdan Cioată: Cum știi? Ce ar trebui să facem ca să avem mai multe moașe atunci? Și această școală înapoi?

Dr. Mihail: Universitățile de medicină trebuie să-și ia inima în dinți, să deschidă una, să zică: „Ok, noi avem moașe.” Deci fiecare sală de naștere are moașe, dar sunt convertite majoritatea din asistent medical generalist. Și ale noastre sunt la fel, dar le-am selectat noi în timp. Adică am testat mai multe, au venit mai multe, au mai venit, au mai plecat, până când le-am simțit că ele sunt ceea ce trebuie. Și că ceea ce fac eu, mai moțăi pe o canapea sau într-o sală de travaliu noaptea pe parcursul travaliului, dar ele nu sunt. Sunt acolo și se duc. Și niciodată n-am văzut una dintre moașele noastre să spună: „Nu mai pot să mă întind” sau „Nu știu, domnule, ocupă-te și tu.” Da. Sau: „Nu vrei să-i faci o cezariană să ne culcăm și noi?” Nu, nu. Adică nu, nu. Se duc, se duc, se duc. Și se schimbă și-și predau și: „Uite, pacienta, am tras de ea, nu știu, nu știu, are 7 cm. Mai dă-i ceva să mănânce sau cumva, mai spune-i. Mare, ridic-o.” Zice: „E undeva la limită” sau „Vezi, vorbește doctorul, poate vrea o peridurală, ceva, că simt că nu mai poate, dar fizic ar merge, că are bazinul bun.” Și deci văd discuțiile astea între moașe, constructive, ceea ce-i fain și merge. Au încredere în ele, că de asta și vin la noi și vin, merg și trimit pacientele și-s liniștiți că le urmărim travaliile. Adică zice: „Ok, vrea…” Au învățat că poate să nască și pacientele lor natural, că ei sunt mai pro-cezariană. Le urmărim noi până pe final și vin și ei când se naște copilul și numai bine, sau mai fericită, știi? Și atunci, da, putem face și asta, nu-i stres. La noi la privat o facem, la stat n-ar trebui. La stat ar trebui să fie o chestie foarte organizată, corectă, dar toată lumea să fie pe aceeași lungime de undă. Că noi ne chinuim, ne-am adunat în șase-șapte ani câțiva medici, șapte-opt medici, și am reușit să ne coagulăm ca mod de lucru. Dar ceea ce ne unește, paradoxal, e faptul că toți am studiat și afară. Da. Și am venit cu… fiecare din țări diferite și am adus informații de acolo și toate erau… da, toți aveau rezultate bune la naștere acolo, fiindcă făceau în așa fel, în așa fel, în așa fel. Și-am zis: „Bun, hai să facem și aici. De ce nu?”

---