Ce le face rău rinichilor? | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Adrian Lungu

14.10.2026

Bem apă, mâncăm mai puțină sare și mai multe proteine. Ce îi ajută, de fapt, pe rinichi și ce obiceiuri îi pot afecta fără să ne dăm seama?

În acest episod discutăm cu Dr. Adrian Lungu, medic primar în nefrologie pediatrică la Institutul Clinic Fundeni, despre sănătatea rinichilor. Vorbim despre hidratarea corectă, consumul de sare, analiza de urină și aflăm dacă dietele hiperproteice, suplimentele, ceaiurile de slăbit sau curele detox pot afecta rinichii.
Discutăm și despre sănătatea rinichilor la copii: deshidratare, infecții urinare, pipi în pat și semnele pentru care este important să mergem la medic.

Material susținut de UniCredit Bank
#UnicreditBankRomania #OurCommunities

Project manager: Claudiu Enescu
Video editor: Ion Vanica
Social media manager: Raluca Oancea

Dr. Mihail: Omulete, salut, doctor Mihail aici. După cum ai văzut, avem un episod despre sănătate renală. De data asta o să vorbim și despre adulți, dar și despre copii. Iar invitatul meu de astăzi este doctor Adrian Lungu, este colegul meu de la Institutul Clinic Fundeni, este medic primar în nefrologie pediatrică și el conduce centrul de referință în boli renale rare în România.

Dr. Adrian Lungu: Te salut, Mihail. Te salut, prietene. Mă bucur că sunt aici. Sper să răspundem la cât mai multe întrebări pe care și eu le primesc zi de zi de la pacienți, de la prieteni, de la cunoscuți, de la părinți.

Dr. Mihail: Exact. Mă bucur atât de mult că ești aici. Ai explicat lucrurile mereu atât de mișto la Medicool și cumva eu te-am cunoscut, culmea, chiar dacă suntem colegi la Fundeni, prin intermediul unui prieten care a fost la tine în cabinet, la spital. Și îmi povestea uimit că ai niște aparate pe care le-ai achiziționat tu, că te uiți prin microscop la urină, la tot felul de sedimente din urină și că ești genul ăla de mad scientist, super pasionat de meseria lui. Și cumva așa ți-ai dori să fie fiecare medic la care te duci, să fie super pasionat de ceea ce face.

Dr. Adrian Lungu: Da, nu sunt chiar mad scientist, dar cumva așa, să te consume pasiunea, mi se pare esențial. Adică mi se pare esențial ca, atunci când ai o nevoie, să ți-o satisfaci, să îți construiești uneltele și să vezi exact ceea ce simți tu că trebuie să vezi acolo, ca apoi să poți oferi o soluție pacientului sau persoanei care are nevoie de tine.

Dr. Mihail: Bun. Păi, avem o tonă de întrebări și îți propun să începem cu partea asta de sănătate renală la adult și concret la ceea ce înseamnă stil de viață și hidratarea. Câtă apă trebuie să bem? Uite, îți propun să trecem rapid prin lucrurile astea ca să le bifăm totuși, dar să le înțelegem. Câtă apă trebuie să bem într-o zi?

Dr. Adrian Lungu: Sigur că cel mai simplu ar fi să încep cu un răspuns matematic.

Dr. Mihail: Da.

Dr. Adrian Lungu: Și în Europa se recomandă ca o persoană adultă de sex feminin să bea 2 litri de apă, iar un bărbat să bea 2,5 litri de apă. Americanii sunt un pic mai darnici, ca să zic așa, și ei cumva ajung la un bărbat către 3,5 – 3,7 litri de apă pe zi. Doar că americanii cumva includ aici și apa din alimente, nu doar apa băută la sticlă. Ideea este că o cantitate de apă clară, concretă, matematică nu există. Trebuie să bei în funcție de nevoile tale și în funcție de culoarea pipiului.

Dr. Mihail: Ok, culoarea pipiului. Ajung la culoarea pipiului, dar legat de nevoi: nevoia apare atunci când avem senzația de sete. E ok să-ți fie sete pe parcursul zilei sau înseamnă că deja te-ai deshidratat?

Dr. Adrian Lungu: Sigur că este ok să-ți fie sete. Acesta este un mecanism prin care rinichiul comunică cu creierul și este un mecanism extrem de important de care noi trebuie să ținem seama. Dacă nu ne-ar fi sete, ne-am deshidrata absolut devastator, ceea ce nu trebuie să se întâmple.

Dr. Mihail: Dar sunt oameni pe net care zic că dacă ți-e sete înseamnă că deja te-ai deshidratat, deja ești vinovat, trebuia să fi băut ca să nu îți fie sete.

Dr. Adrian Lungu: Sigur, dar nu trebuie să faci neapărat o obsesie din a bea apă. Nu trebuie neapărat să ajungi la un număr de litri, la un număr de sticle și așa mai departe. Setea este un mecanism prin care rinichiul îi spune creierului: Uite, acum trebuie să consumi un pic mai multă apă pentru că o să ajungi să te deshidratezi și să-ți fie rău. Cam ăsta este semnalul pe care îl transmite rinichiul creierului. Ca idee, nu rinichiul îi spune creierului că are nevoie de apă, ci mai degrabă creierul îi transmite cumva rinichiului: Te rog să-mi echilibrezi apa în așa fel încât mie să-mi fie bine.

Dr. Mihail: Dar există situații în care omul poate să nu simtă, din varii cauze psihologice, de stil de viață, de stres sau chiar și fiziologice, să înceapă să fie surd la senzația de sete?

Dr. Adrian Lungu: Extrem de rar. Setea este o chestie absolut esențială pentru supraviețuirea noastră ca ființe umane. Extrem de rar senzația de sete dispare, și aici ne referim la persoane extrem de în vârstă, sau la copii foarte mici, sau la diverse afecțiuni psihice. În rest, senzația de sete este o chestie cu care Dumnezeu ne-a lăsat.

Dr. Mihail: Mhm.

Dr. Adrian Lungu: Dacă n-am avea-o, n-am exista ca specie.

Dr. Mihail: Ok. Deci, să-ți fie sete este ok. Știi, ori de câte ori încercăm să dăm așa niște definiții sau îndrumări pentru anumite lucruri care țin de fiziologie și de biologie, îți dai seama cât de diferiți suntem cu toții. Pentru că uite, în timp ce povesteai asta, mă gândeam la persoane care lucrează toată ziua, sunt foarte focusate pe ceea ce au de făcut și cumva uită să bea apă, sau ajung să încurce, asta mi se întâmplă și mie, senzația de sete cu senzația de foame. Și nefiind atent, simți că ai o nevoie, dar fiind distras, ți se întâmplă s-o încurci și să crezi că ți-e foame, să te duci să mănânci. Unde din nou ai parte de apă și de mâncare, dar mai degrabă ar fi trebuit să bei decât să mănânci.

Dr. Adrian Lungu: Știu, asta e o problemă a civilizațiilor dezvoltate și a societăților, în principiu, europene. Avem acces extrem de ușor la apă, la apă potabilă, avem acces extrem de ușor la alimente. Cu toate astea, de-a dreptul uităm să ne hidratăm. Uităm pentru că ni se pare mai important ceea ce facem în viața de zi cu zi decât să consumăm lichide. Și aici sigur că ar trebui cât de cât să avem o regulă, să spunem, ok, totuși ar trebui să beau apă regulat, să am lângă mine un recipient în care să fie lichide.

Dr. Mihail: Mhm. Bun. Deci, ar trebui să avem totuși un fel de reminder, un fel de conduită în a ne hidrata. Și întorcându-mă atunci la această întrebare, ai spus că depinde de societatea de nefrologie, europeană sau americană, în funcție de câte grame, câți mililitri, ce greutate ai. Totuși, cumva e o recomandare într-un setup de laborator. Uite, eu acuma, în timp ce vorbesc cu tine, beau această apă. Nu o să țin minte dacă am băut un pahar, două, trei. Cum fac să rezolv problema asta cu hidratarea? Care ar fi o recomandare de bază? Există un număr de pahare? Sau ne începem ziua cu jumătate de litru de apă cu lămâie? Există vreun șablon, vreun protocol în privința asta ca să fim siguri că suntem hidratați?

Dr. Adrian Lungu: Totdeauna ziua trebuie să ne-o începem cu un pahar de apă. Preferabil chiar rece. Cumva ne pornește tractul digestiv și ne reechilibrează toate sistemele care au fost într-un oarecare mod de standby în timpul nopții. Nu-s chiar într-un standby, ci într-un repaus un pic activ, ca să zic așa. Iar apoi ar fi ideal să avem acești 2,5 – 3 litri pe zi cumva cât mai proporționat. Și sigur că pentru asta ar trebui ca, în mod constant, o dată poate la o oră, să avem o pauză pentru a ne hidrata.

Dr. Mihail: Apropo, știu că îmi povesteai la un moment dat, într-o pauză de la Medicool, că noi nu realizăm cât de norocoși suntem să avem apă potabilă și să avem apă pe care putem să o bem, pentru că multe alte popoare încă nu au așa ceva.

Dr. Adrian Lungu: Da, orice populație din Europa și orice populație din America de Nord are acces la apă potabilă extrem de ușor. Fie că este la robinet și este apă potabilă, fie că o ai la supermarket și ți-o cumperi îmbuteliată. Iar potabilă înseamnă faptul că din punct de vedere microbiologic este adecvată. Adică nu are bacterii în ea. Dar există continente întregi care au acces extrem de dificil la o apă potabilă și la o apă curată. Atunci este nevoie să-și creeze sisteme prin care să obțină apa sau cumva această apă s-o sterilizeze. Sigur că aici putem să ajungem la o discuție despre fierberea apei. Într-o societate europeană sau nord-americană nu este nevoie să facem asta. Apele, dacă sunt adecvate pentru consum, înseamnă că microbiologic sunt bune, nu au bacterii în ele absolut deloc care să ne facă rău. Iar într-o societate dintr-un continent mai defavorizat, este nevoie să fiarbă apa. Iar apa, în momentul în care pierde bacteriile, își concentrează altfel microelementele și cresc alte riscuri. Noi nu mai avem aceste nevoi.

Dr. Mihail: Când o fierbi. Deci nu e bine să bei apă fiartă sau nu e indicat?

Dr. Adrian Lungu: În principiu, nu. Apa fiartă, în afară că îți omoară toate bacteriile care ar fi nocive, îți și concentrează anumite elemente, anumite minerale în ea, pentru că o parte din ea se evaporă prin fierbere. Această concentrare de minerale duce la un aport mai crescut de minerale în corpul nostru, ceea ce până la urmă nu este bine.

Dr. Mihail: Nu e bine pentru că sunt prea multe.

Dr. Adrian Lungu: Sunt prea multe, da.

Dr. Mihail: Dar apropo de tipurile de apă. Ok, noi avem apă potabilă, în marile orașe din România avem o apă potabilă. Tu bei apă de la robinet?

Dr. Adrian Lungu: Da, beau apă de la robinet într-un oraș unde știm că apa de la robinet microbiologic este bună, sigur că da.

Dr. Mihail: Dacă ar fi să alegi între plată și carbogazoasă, ce ai alege? Și pe ce criterii ai face alegerea?

Dr. Adrian Lungu: Aș alege apă plată, dar nici apa carbogazoasă nu este o problemă. Dioxidul de carbon este relativ ușor manageriat de corpul nostru sau de rinichi. Și acele bule, ele în sine, nu ne afectează în vreun fel. Apa este tot apă și rinichiul tău nu va ști că apa pe care ai băut-o e carbogazoasă, sau este apă plată, sau este apă dintr-o supă. El pur și simplu o va lua ca apă, organismul o va desface în molecule și o va folosi așa cum trebuie. Singura problemă ar fi dacă apa carbogazoasă are cumva mai mult sodiu în ea. Atunci creștem în mod indirect aportul de sare, care s-ar putea să ne facă rău.

Dr. Mihail: În ce fel ne face sarea rău și cum ne face rău? Ne face rău sistemic printr-o creștere a tensiunii arteriale sau face rău rinichilor?

Dr. Adrian Lungu: Sarea, ea în sine, este absolut esențială pentru viață. Corpul nostru nu poate supraviețui fără sare. Dar sarea are o dragoste pentru apă, ca să zic așa. Acolo unde-i sare, e și apă mai multă. Dacă tu te încarci cu sare prea mult și această sare va fi în interiorul vasului de sânge, acolo va veni și apă. Dacă este mai multă apă în interiorul vasului de sânge, îți crește tensiunea arterială. Acest lucru, dacă se întâmplă o zi, două sau trei, nu este mare lucru. Dar dacă se întâmplă într-un mod sistematic și regulat pe parcursul a ani de zile, atunci o să ajungi la hipertensiune. Iar hipertensiunea îți va afecta sistemul cardiovascular, îți va afecta inima și îți va afecta rinichii. Rinichii sunt cumva distruși de hipertensiune, le vine extrem de greu să controleze tensiunea. Și ești într-un cerc vicios în care hipertensiunea îți afectează rinichii, iar afectarea rinichilor îți crește tensiunea. Pur și simplu este aproape imposibil să ieși din el fără să-ți faci niște modificări dramatice în stilul de viață.

Dr. Mihail: De ce crezi că mai există voci totuși care neagă asta? Sunt efectiv cărți scrise despre sare și unii doctori spun că de fapt sarea nu-i o problemă și de fapt ar trebui să mâncăm mai multă sare, pentru că dacă ai totul în regulă în corp, n-ai nicio problemă și excesul se elimină.

Dr. Adrian Lungu: Singura problemă este că noi nu știm exact câtă sare consumăm. În specia umană există o obsesie pentru sare. Această obsesie vine la nivel istoric. Ni se spunea că cuvântul salariu vine din epoca romană, de la sare.

Dr. Mihail: Am auzit de asta. Deci dacă iei salariu, salariu vine de la cuvântul sare, nu? Că se plătea cumva în…

Dr. Adrian Lungu: Era solda pe care o primeau soldații romani pentru a-și cumpăra sare. Cumva asta este ideea pe care o avem acum. Nu știm dacă este chiar reală, dar e o poveste frumoasă. Obsesia speciei umane pentru sare e mai degrabă o obsesie a creierului pentru plăcerea provocată de gustul respectiv.

Dr. Mihail: Mhm.

Dr. Adrian Lungu: Dar sarea prea multă este nocivă. Asta este clar. Nu este niciun studiu care să spună altfel. Problema noastră este că noi nu știm câtă sare mâncăm în mod real. Și aici nu ne referim la sarea din solniță. Este sarea pe care noi nu știm că o mâncăm.

Dr. Mihail: Mhm.

Dr. Adrian Lungu: Și sarea pe care nu știm că o mâncăm se găsește în alimentele procesate, dar și în alimentele neprocesate. Adică, dacă mâncăm o carne de pui, în carnea de pui de la natură există sare.

Dr. Mihail: Mhm.

Dr. Adrian Lungu: Sigur că aici am putea face o comparație între animalele erbivore și animalele carnivore.

Dr. Mihail: Mhm.

Dr. Adrian Lungu: Specia umană e între ele. Animalele erbivore (ovine sau bovine) atunci când au nevoie de sare merg și mănâncă pământ sau le place să facă asta. De ce? Pentru că sarea e destul de puțină în legume sau în iarbă.

Dr. Mihail: Da.

Dr. Adrian Lungu: Dar animalele carnivore, de exemplu o pisică, niciodată nu vor avea nevoie să mănânce sare.

Dr. Mihail: Mhm.

Dr. Adrian Lungu: De ce? Pentru că toată sarea necesară și-o iau din carne. Omul este între ele. Dar sarea pe care noi o luăm din alimentele neprocesate și procesate teoretic ne este de ajuns.

Dr. Mihail: Mhm.

Dr. Adrian Lungu: Mai degrabă nevoia noastră de sare este o nevoie psihică, a creierului de a se simți bine. În corpul uman, eu totdeauna spun că singurul dictator real este creierul. De asta este foarte complicat să ieșim din micile plăceri pe care le avem zi de zi, iar sarea este o plăcere zilnică. Creierul ne cere, și fără să-ți dai seama mănânci mai mult. Ai auzit că trebuie să mănânci 5 grame de sare pe zi. Ok, 5 grame sună bine. Dar 5 grame este TOATĂ sarea pe care ar trebui să o mănânci în ziua respectivă, nu doar sarea pe care tu o pui în linguriță. Este foarte posibil ca doar din pâinea cu al cărei gust te-ai obișnuit (și nici nu-ți mai dai seama că are sare) sau din alimentele procesate, tu să ai o cantitate de sare peste 5 grame. Orice sare vei adăuga va fi sare extra. Iar această sare, corpul tău se va lupta s-o acomodeze. Vrei, nu vrei, tensiunea arterială o să-ți crească. Iar tensiunea arterială crescută va duce la afectare renală.

Dr. Mihail: Ai vreo recomandare pentru oamenii care își pun foarte multă sare? Cum ar putea să reducă din această sare? Pentru că într-adevăr se potențează foarte mult orice ai mânca dacă pui sare.

Dr. Adrian Lungu: Este cel mai greu lucru, pentru că de fapt noi trebuie să renunțăm la o adicție a creierului. Dacă am reuși așa de ușor, probabil n-ar mai exista adicții. Sunt adicții care se tratează chiar de medici psihiatri. Sigur că la sare nu ajunge nimeni să se trateze la psihiatru, dar nu poți să faci asta decât printr-o autodisciplină extremă. La un adult, aportul de sare chiar trebuie redus cât de mult se poate. Sigur că la un copil aportul de sare poate să fie un pic diferit. Nici copiii nu trebuie să primească prea multă sare, dar la ei primează alte lucruri: copilul trebuie să crească, ca să crească trebuie să mănânce, ca să mănânce trebuie să-i placă mâncarea. Așa că părintele poate să adauge, mai ales după vârsta de 2 ani, un pic de sare în alimentație, dar trebuie să nu îl obișnuiască din copilărie cu un exces de sare și cu gustul sării, pentru că gustul sării este ca un drog.

Dr. Mihail: Când făceam stagiul de nefrologie la Fundeni, era acolo un profesor, Voiculescu parcă îl chema, care ne povestea și ne arăta ecografii renale. Ne arăta cum arată un rinichi, cum arată o suprarenală, avea tot felul de patologii rare. Și el ne-a spus la curs: Copii, uitați de treaba asta cu sarea, că e un mit, e o găselniță medicală, dacă rinichiul e sănătos poți să mănânci cât de multă sare vrei. Acuma atenție: poți să fii și profesor și academician, dacă ai tu o părere proprie personală, ți-o exprimi, asta nu înseamnă că este un adevăr științific. Totuși, asta credea profesorul Voiculescu. De ce crezi că ne spunea asta?

Dr. Adrian Lungu: Un rinichi sănătos va fi capabil să îți excrete o cantitate de sare și mai mare, dar nu trebuie ca acest lucru să îl faci constant.

Dr. Mihail: Ok, deci dacă o faci zilnic și te-ai obișnuit să pui multă sare și mănânci 20 de grame de sare pe zi, zilnic…

Dr. Adrian Lungu: Cantitatea de apă din interiorul vaselor tale de sânge va fi un pic mai mare. Și această cantitate de apă zilnic, picătură cu picătură, îți va umple un pahar, care este tensiunea arterială.

Dr. Mihail: Ok.

Dr. Adrian Lungu: Și această tensiune arterială, în momentul în care crește peste o limită, ea crește ascuns, tu nu o simți, corpul tău se va obișnui cu ea. Tu nu o să știi: Aoleu, de mâine îmi crește tensiunea arterială, pentru că tensiunea ta arterială astăzi este corectă, 120, iar dacă peste șase luni este 121, tu nu o să îți dai seama de diferență. Iar apoi te trezești că peste șase luni ai 122, și fără să îți dai seama, corpul tău se va obișnui cu o tensiune arterială de 130. Iar după aia de 140. Iar după aia te trezești: Păi stai un pic, când am ajuns să fiu hipertensiv și am 150?

Dr. Mihail: Mhm. Ok.

Dr. Adrian Lungu: După aia o să îți dai seama că această hipertensiune îți pune o presiune mai mare pe cord, pe vasele de sânge și pe rinichi, care va încerca în mod constant să echilibreze această tensiune, va încerca să scoată mai multă apă. Și vrei, nu vrei, ca orice organ, ai un termen de garanție, iar termenul de garanție va expira mai repede.

Dr. Mihail: Bun. Deci, am înțeles cu sarea. Trebuie să o limităm, e o adicție.

Dr. Adrian Lungu: Adicție, da.

Dr. Mihail: Ți-e greu să o limitezi, e ca și cum te-ai lăsa de fumat.

Dr. Adrian Lungu: Da. E foarte complicat să îi spui cuiva: Te rog, nu mai face asta că îți face rău” mai ales că nu îți face rău instant, ci pe o perioadă lungă de timp și foarte lent. E aproape imposibil să îi spui cuiva: O să îți fie rău peste 10 ani, te rog nu mai mânca sare de acuma” când asta e poate una dintre plăcerile vieții lui.

Dr. Mihail: Da. Uite, vreau să ne întoarcem la urină. Urina e o chestie interesantă pentru că e ceva ce corpul produce și scoate afară. Și asta înseamnă că e un produs biologic pe care îl poți analiza ușor.

Dr. Adrian Lungu: Sigur.

Dr. Mihail: Ca miros, ca și compoziție, ca și culoare. Zi-mi, te rog, e adevărat că pe vremuri (acum 100, 200, 300 de ani), când nu aveam aparatură care să analizeze urina, ea era analizată de medici prin gustare? Adică o miroseau, o gustau?

Dr. Adrian Lungu: Sigur.

Dr. Mihail: O gustau și observau că are gust dulce și atunci presupuneau că persoana respectivă are diabet. Eu vreau să înțeleg. Medicii, când făceau asta, o făceau pentru știință și pentru binele pacientului, bineînțeles. Nu se știa că totuși urina e un produs biologic care nu trebuie gustat, sau o făceau din sacrificiu? Care era motivul?

Dr. Adrian Lungu: Cred că pur și simplu făcea parte din fișa postului lor. Ăsta era jobul lor și nu li se părea ceva ciudat. Sigur că pentru alte persoane care nu aveau legătură cu medicina vremurilor respective probabil că era un tabu. Dar pentru medicii de atunci nu era.

Dr. Mihail: Parcă aveau și o poreclă, nu? Gustători de pipi sau ceva de genul?

Dr. Adrian Lungu: S-ar putea, nu m-am gândit până acum. Dar trebuie să ne gândim că medicii au trecut prin perioade de ciumă, de exemplu, și foloseau acele măști venețiene cu fața de pasăre…

Dr. Mihail: Știi că măștile acelea erau umplute cu ierburi aromatice, pentru că ei credeau că ciuma este transmisă prin mirosul bolnavilor. Rolul lor era să îi protejeze de miros.

Dr. Adrian Lungu: Da, gândeau că e o măsură de protecție, la fel cum am folosit noi măștile în perioada de Covid. Cu toate astea, un doctor s-ar fi putut contamina la fel de ușor de bolile respective și ar fi putut să-și piardă viața, și totuși mergeau și făceau asta. Deci faptul că gustau urina nu era mare lucru. Doctorii acum 100-200 de ani erau prin definiție niște personalități extrem de curioase.

Dr. Mihail: Atunci ei voiau să analizeze cât mai mult.

Dr. Adrian Lungu: Da. Iarăși, o situație pe care poate o discutăm este pierderea de proteine în urină. Prima oară, lucrurile astea sunt descrise de un doctor din armata lui Napoleon. A observat că la un soldat care era în deșertul Sahara, pe căldurile respective, când făcea pipi, în pipi-ul lui se coagula ca albușul de ou. Sigur că noi ne explicăm acum că pierderea respectivă este albumină și că seamănă cu degradarea proteinelor prin căldură.

Dr. Mihail: Făcea pipi în nisip fierbinte și se făcea un fel de albuș de ou în nisip.

Dr. Adrian Lungu: Da. Albuș de ou. Și medicul a observat chestia asta, a înțeles că pierde proteine și a făcut corelația: Uite, seamănă cu felul în care noi preparăm ouăle, înseamnă că pierde ceva similar cu albușul de ou.

Dr. Mihail: Deci, dacă faci pipi în Sahara pe căldură și ai un albuș de ou în nisip după aia, înseamnă că pierzi proteine.

Dr. Adrian Lungu: Înseamnă că pierzi proteine, sigur.

Dr. Mihail: Totuși, să presupunem că nu facem pipi în Sahara și nici nu mai gustăm pipi, sper. Ce putem să învățăm din urină astăzi? Adică, uitându-ne la ea sau simțind un anumit miros, ce putem să învățăm, înțelegând că trebuie să mergem la medic?

Dr. Adrian Lungu: Învățăm care este funcția rinichiului. Putem s-o măsurăm relativ ușor, rapid și ieftin, dar învățăm și despre alte dezechilibre din organism. Este foarte simplu să-ți faci o analiză de urină care durează câteva minute și costă câțiva zeci de lei (sau este gratuită la medicul de familie) și înțelegem dacă suntem deshidratați cronic sau consumăm prea multe lichide, dacă avem pierderi de proteine, excreții prea mari de calciu, de oxalat, sau dacă avem o infecție urinară.

Dr. Mihail: Asta facem la laborator, dar ce putem să aflăm de acasă? Din vasul de toaletă sau dintr-un pahar dacă o analizăm.

Dr. Adrian Lungu: Acasă ne putem da seama de hidratare după nuanțele de galben. Dacă urina face spumă în mod constant și multă spumă, atunci putem să ne dăm seama de pierderea de proteine. Iar dacă urina are o culoare total anormală (maronie, brună, prea închisă), sau dacă urina miroase diferit, dacă este albicioasă, atunci există probleme mai serioase și trebuie să contactăm medicul. În rest, dacă avem o urină galben deschis, un galben pai, este o hidratare bună. Dacă în mod constant este un galben închis la culoare, cel mai probabil suntem deshidratați. Dacă facem și pipi rar și cantitatea este relativ mică, asta ne spune că va trebui să consumăm mai multe lichide.

Dr. Mihail: Care e pragul de deshidratare și cât de închisă ar trebui să fie ca să însemne altceva?

Dr. Adrian Lungu: Doar senzația de sete înseamnă că suntem la un început de deshidratare. Deshidratarea ne este indicată și dacă avem gura uscată, dacă ni se lipesc buzele, dacă suntem încercănați, dacă facem pipi foarte puțin sau nu mai facem pipi aproape deloc. Rinichiul are rolul să echilibreze apa. Dacă simte că nu are destulă apă, se va opri din eliminarea ei. Dacă deshidratarea crește, cade tensiunea arterială, apar amețeli, tulburări de vedere, chiar leșin. Faptul că avem o urină galben închis, apoi ne hidratăm și își revine la culoare, înseamnă că nu-i nicio problemă. Dar dacă avem o urină extrem de închisă la culoare, ne hidratăm, dar urina nu se schimbă sau devine roșiatică, atunci este o problemă pentru care trebuie neapărat mers la medic.

Dr. Mihail: Există alte culori pe care le putem vedea în urină?

Dr. Adrian Lungu: Există, dar aceste culori în general sunt legate de diverse medicamente sau alimente pe care le consumăm. Vitaminele din grupul B modifică culoarea. Albastrul de metilen îți face urina verzuie. Și sunt și alte medicamente sau alimente care pot să modifice culoarea, dar acestea sunt chestiuni cunoscute și poți face corelația cu ce ai consumat cu o zi înainte.

Dr. Mihail: Acum, în ultimii ani, lumea a devenit foarte conștientă de proteinele pe care le mănâncă. Și dintr-o conștientizare sănătoasă s-a ajuns la un hype comercial. Unele persoane au început să mănânce foarte multe proteine (30-40g pe masă, poate peste 2-3 grame per kilogram corp pe zi). Te îngrijorează asta în privința sănătății renale?

Dr. Adrian Lungu: Pentru un rinichi sănătos, teoretic el poate să ducă asta.

Dr. Mihail: Dar ce se întâmplă în rinichi când mănânci mai multe proteine?

Dr. Adrian Lungu: Este vorba de o încărcare cu azot, din felul cum sunt compuse proteinele și efortul pe care rinichiul îl face ca să le desfacă. Va face pur și simplu efort mai mult. Pe termen lung acest lucru va avea un efect. Un adult care nu face sport are nevoie de 0,8 până la 1 gram de proteine pe kilogram corp pe zi (ex. la 80 kg ar însemna 60-80 grame de proteine). La un sportiv de performanță se ajunge către 1,6 grame. Rinichiul poate să ducă și mai mult, dar nu ani și ani de zile la rând. Observăm din studiile din America (unde există o cultură a fitnessului extrem și a culturismului) că rinichii duc, dar cu toate astea se observă o incidență crescută a bolii cronice de rinichi.

Dr. Mihail: O corelație acolo?

Dr. Adrian Lungu: S-ar putea să fie. Nu știu exact, dar s-ar putea.

Dr. Mihail: La ce cantitate de proteine te-ai opri? Cât ar fi safe?

Dr. Adrian Lungu: Safe ar fi cam 1,5 – 1,6 grame de proteine pe kilogram corp pe 24 de ore. Poate aș crește doar dacă aș avea nevoie de diete hiperproteice în anumite momente, dar ar trebui să ne îndepărtăm de concepția că proteină egal masă musculară. Dacă mănânci cantități triple de proteină, nu o să-ți crească mușchii de patru ori.

Dr. Mihail: Contează și sursa din care vine proteina? E o diferență între proteina animală și cea vegetală pentru rinichi?

Dr. Adrian Lungu: Este. Proteina vegetală este un pic mai ușor metabolizată. Dar proteina vegetală din păcate nu are calitatea proteinei animale. Așa că proteina animală este un rău necesar pentru specia umană.

Dr. Mihail: Să știi că sunt metaanalize recente care arată că proteina vegetală aproape că depășește în calitate proteina animală. Oamenii sunt contrariați, aproape dezamăgiți când află asta.

Dr. Adrian Lungu: Da, e foarte ciudat. Sute de mii de ani de evoluție în care specia umană a consumat proteină animală (și considerăm că așa s-a dezvoltat creierul), iar acuma vin studii care spun că proteina vegetală e mai bună. E destul de dificil să le credem acuma. Depinde și de cantitate, de cât de ușor e accesibilă această proteină vegetală pentru întreaga specie umană. Probabil că proteina animală a fost cea mai bună și cea mai ușor accesibilă atunci.

Dr. Mihail: Ce zici în schimb de creatină? Din ce în ce mai mulți oameni consumă creatină și studiile arată avantaje dincolo de performanța sportivă (performanță cognitivă, reducerea riscului de depresie). Cum ne afectează rinichii creatina?

Dr. Adrian Lungu: Creatina este cel mai studiat supliment alimentar pe care îl avem și e foarte greu să îi găsim efecte negative. Un rinichi sănătos nu va avea nicio problemă să metabolizeze creatina. Această întrebare o primesc și eu frecvent de la adolescenți care merg la sală. Răspunsul simplu e nu, nu îți afectează rinichii. Sigur, contează stilul de viață, tulburările metabolice, dacă ești supraponderal. De asemenea, creatina poate să te păcălească. O parte din ea se metabolizează în creatinină, care este modalitatea prin care noi măsurăm funcția rinichilor. Dacă iei zi de zi creatină și îți măsori creatinina, s-ar putea să iasă mai mare și să pară că funcția rinichiului e un pic mai mică, dar este o măsurătoare care ne păcălește.

Dr. Mihail: Ar trebui să întrebăm pacienții în anamneză dacă iau creatină, nu?

Dr. Adrian Lungu: Întotdeauna. Dar creatina este cel mai puțin important supliment care ne face rău. Problema este că mulți pacienți, văzând efectele pozitive, încep să ia și alte suplimente care îți promit foarte multe rezultate pozitive. Când ceva e „too good to be true”, de obicei așa e. Aceste suplimente sunt la limita legii și au efecte negative.

Dr. Mihail: Ai exemple de astfel de suplimente?

Dr. Adrian Lungu: Să zicem că le spunem steroizi anabolizanți.

Dr. Mihail: Și afectează rinichii?

Dr. Adrian Lungu: Până la urmă da, tot corpul ți-l afectează. Rinichii sunt și ei o victimă.

Dr. Mihail: Dacă tot am ajuns la suplimente, o doamnă de pe YouTube ne-a întrebat dacă o linguriță de bicarbonat de sodiu în apă este de vreun ajutor pentru insuficiența renală cronică. Dacă da, cum funcționează?

Dr. Adrian Lungu: Insuficiența renală cronică duce la o disfuncție a echilibrului acido-bazic. Aici trebuie să fim într-o insuficiență renală cronică destul de avansată. Echilibrul acido-bazic (pH-ul sângelui tău) este extrem de bine controlat. Dacă ne scade, ne simțim extrem de rău. Dacă rinichiul este într-un stadiu de insuficiență destul de avansat, nu va mai reuși să îți mențină pH-ul. Atunci, bicarbonatul ajută. Dar o linguriță de bicarbonat așa e mai degrabă un mit. Medicul ar trebui să-i recomande cantități clare și apoi să evalueze dacă acel bicarbonat chiar echilibrează pH-ul.

Dr. Mihail: Adică corpul va regla aciditatea sângelui fără să fie influențat doar de o simplă linguriță. Dar de unde vin aceste mituri? Cine s-a gândit să dea bicarbonat pentru insuficiență renală?

Dr. Adrian Lungu: Nu este neapărat un mit de la zero, ci pur și simplu s-a înțeles fiziologia rinichiului. În insuficiență renală, bicarbonatul nu mai este reabsorbit în sânge și se pierde prin rinichi. Și dacă îl pierzi, logica spune să îl completezi. Noi știm clar că rinichiul elimină și apoi reabsoarbe bicarbonat.

Dr. Mihail: E curioasă treaba asta. Am învățat la fiziologie că rinichiul filtrează sângele, face urină, iar pe ansă elimină anumite lucruri și după aia se reabsorb. De ce elimini bicarbonat sau sodiu și apoi le reabsorbi? Care e faza? De ce e construit așa?

Dr. Adrian Lungu: E ca la o spălare. Ai nevoie de foarte multă apă ca să speli. În urina primară elimini totul, ca să speli. Iar apoi, pe măsură ce trece prin tubul respectiv, lucrurile nocive rămân eliminate, iar ce ne trebuie se reabsoarbe.

Dr. Mihail: Deci dai volum mare și scoți tot, și iei înapoi ce-ți trebuie. Ce tare!

Dr. Adrian Lungu: Cred că asta a fost soluția găsită. Discutăm și de aceste diete de epurare a toxinelor: până în acest moment, cea mai avansată fabrică de epurare a toxinelor este rinichiul și ficatul. Nu am reușit noi să replicăm ce poate să facă rinichiul, aparatele de dializă nu fac nici 20% din ce poate să facă rinichiul.

Dr. Mihail: Și cum ne explicăm atunci dietele astea detox? Ce fac ele?

Dr. Adrian Lungu: Oamenii confundă diureza crescută (pipi mult, efectul diuretic) cu detoxifierea. E mai degrabă o chestie psihică. Sigur, în momentul respectiv consumi mai multe lichide, te simți un pic mai bine și ai impresia că dietele funcționează.

Dr. Mihail: Ai avut pacienți care au venit cu rinichii afectați din cauza suplimentelor, medicamentelor sau a dietelor de slăbit crezând că își fac bine, dar de fapt și-au făcut rău?

Dr. Adrian Lungu: Da. Din cauza dietelor și a efectelor diuretice pe care le au multe plante, ajungi într-o stare de deshidratare cronică. Intră mai puțin sânge în rinichi. Dacă peste această deshidratare iei medicamente (cum ar fi antiinflamatoare nesteroidiene, ex: ibuprofen), apare o insuficiență renală. De asemenea, medicamentele pentru tratarea acneei (pe bază de vitamina A) pot avea efecte toxice asupra rinichiului. Anumite antibiotice la fel. Antiinflamatoarele pe un rinichi sănătos și un corp bine hidratat pot fi administrate fără probleme, dar dacă ești deshidratat sau iei perioade lungi de timp, rinichiul devine o victimă. Cele mai frecvente afectări renale le vedem în aceste tipuri de diete bazate pe excreția excesivă de apă (ceaiuri de slăbit, care te fac să te bucuri că ai scăzut pe cântar, dar te deshidratează).

Dr. Mihail: Exact. Și prin asta forțezi rinichiul. Aș vrea să vorbim acum despre copii. Cum ar trebui să hidratăm corect copiii? Cum ne asigurăm că un copil nu rămâne deshidratat?

Dr. Adrian Lungu: Copilul simte setea. Problema este că majoritatea copiilor tot timpul au treabă. Se joacă, sunt angrenați în diverse lucruri și de-a dreptul uită să bea apă. Sau, chiar dacă le este sete, nu li se pare atât de important să se întrerupă din joc ca să bea apă. Atunci este bine ca părintele să le spună: Uite, te rog să te oprești un pic ca să consumi o gură de apă. Trebuie să fim proactivi, la fel cum fac antrenorii când îi opresc din activitatea fizică pentru pauza de apă.

Dr. Mihail: Există niște cantități recomandate pe vârstă sau greutate?

Dr. Adrian Lungu: Da. Un copil sub un an are nevoie de cantități mai mari, dar laptele îi asigură o dietă hidrică bună. În mod clasic, înmulțim greutatea copilului cu 50 (ml) pe zi. Acuma noi, ca părinți, nu trebuie să trăim într-o obsesie matematică. Setea este mecanismul pe care trebuie să îl urmăm, dar trebuie să-l încurajăm activ să bea apă mai ales dacă face efort.

Dr. Mihail: Care sunt semnele care indică faptul că copilul e deshidratat și trebuie neapărat să bea apă?

Dr. Adrian Lungu: La copiii mici, dacă devin somnolenți, dacă vezi că nu îți mai răspund cum te-ai aștepta, astea sunt semne îngrijorătoare. De asemenea: buze uscate, sunt încercănați, li se lipește gura. Pliul cutanat arată o deshidratare destul de severă.

Dr. Mihail: Am auzit o recomandare de la un medic pediatru, conform căreia, într-o deshidratare severă (răceală acută, infecții digestive), poți să-i dai copilului să bea Cola, pentru că are un mecanism special de hidratare în acel context.

Dr. Adrian Lungu: Cumva se presupune că în Cola și în aceste băuturi carbogazoase, pe lângă apă, ai un pic de zahăr și electroliți. Când eram la camera de gardă și vedeam copii deshidratați, le recomandam de multe ori Sprite. Erau reci și presupuneam că și recele are un efect benefic asupra stomacului, ca și cum ai pune gheață ca să scadă inflamația. Te hidratează, îți aduce un aport caloric prin zahăr și electroliți. Sunt momente în care cauți soluții atipice ca să îți hidratezi copilul.

Dr. Mihail: Ok. Legat de mersul la toaletă al copilului, cât de des e ok să meargă un copil să facă pipi?

Dr. Adrian Lungu: Ar trebui să meargă între patru și șapte ori pe zi la baie. Dar copiii au probleme când trebuie să meargă: nu au timp că se joacă, le e rușine la școală să ceară voie, nu le place toaleta, etc. Faptul că ei merg rar nu e neapărat o problemă medicală, ci o problemă legată de confortul lor de a merge la toaletă.

Dr. Mihail: Există copii care se abțin să meargă. Ce ne spune asta?

Dr. Adrian Lungu: Inițial, creierul are un rol activ și te poți abține o jumătate de oră, o oră. Dacă copilul face asta constant, vezica urinară se va adapta la noua realitate și va face pipi extrem de rar. Vezica trebuie să simtă când s-a umplut și să trimită mesaj creierului. Rinichiul își face treaba, scoate toxinele ca să nu se intoxice creierul. Dacă amână constant, vezica reține urina, crește riscul de infecții urinare și de litiază, precum și de boli ale rinichiului, crescând presiunea în sistem.

Dr. Mihail: Deci amânarea excesivă predispune la infecții urinare? La ce trebuie să fie atenți părinții?

Dr. Adrian Lungu: Tractul urinar are bacterii care se înmulțesc. Dacă amâni 8 ore în loc de 4, se înmulțesc mult mai mult, iar sistemele de apărare nu mai fac față. De aceea urocultura se face din prima urină de dimineață (bacteriile au avut timp 7-8 ore să se înmulțească). De asemenea, antibioticul pentru infecții urinare se dă seara, ca să stea în contact cu bacteriile toată noaptea.

Dr. Mihail: Cum e corect să facem recoltarea pentru urocultură și sumar de urină?

Dr. Adrian Lungu: Pentru urocultură recipientul trebuie să fie steril. Trebuie să fie prima urină de dimineață, după o igienă corectă. Primul jet poate fi pentru sumarul de urină, iar de la mijlocul jetului se recoltează urocultura (primul jet spală uretra de mucus și bacterii). La copiii mici se folosesc punguțe, dar rata de contaminare e mare. Țările nordice nu recomandă sumar de urină și urocultură decât dacă există simptome (febră la copiii mici, sau durere/usturime la cei mai mari).

Dr. Mihail: Poți să răcești și să faci cistită dacă stai cu fundul pe gresie rece?

Dr. Adrian Lungu: Orice răceală este o infecție dată de bacterii, dar recele îți modifică circulația sanguină locală, ceea ce face ca sistemele de apărare să acționeze diferit. Are un sâmbure de adevăr: statul pe rece poate fi picătura care umple paharul dacă ești deja predispus la cistite.

Dr. Mihail: Care e diferența între cistită și pielonefrită?

Dr. Adrian Lungu: Cistita este o infecție doar la nivelul vezicii urinare, organismul luptă adesea și singur cu ea. Pielonefrita înseamnă că infecția a urcat în rinichi. E o situație mult mai gravă, însoțită de febră, starea generală este alterată și e nevoie de antibiotice.

Dr. Mihail: De ce unele persoane fac cistite cronice? Cum ieși din acest cerc vicios?

Dr. Adrian Lungu: Bacteriile se obișnuiesc cu organismul, găsesc locuri unde să se ascundă în faldurile vezicii, apare o inflamație cronică. Nu există un consens clar pentru tratament. Există igienă locală, adjuvante urinare, vaccinuri (cum e StroVac din Germania, cu tulpini de E. coli) sau autovaccinuri făcute de Institutul Cantacuzino din bacteriile proprii ale pacientului. Dar corpul și flora se schimbă, și de multe ori funcționează doar temporar.

Dr. Mihail: Când unui copil îi e sete constant și urinează constant, ce semn poate fi?

Dr. Adrian Lungu: Dacă a apărut brusc (un copil care nu uda patul și acum îl udă, cere apă tot timpul), trebuie testată imediat glicemia. Poate fi un debut de diabet zaharat de tip 1. Mai există și diabetul insipid, extrem de rar, în care rinichiul nu mai este capabil să concentreze apa și faci pipi continuu. Adulții pot ajunge să bea și 20 de litri de apă pe zi.

Dr. Mihail: De la ce vârstă vorbim despre enurezis (pipi în pat noaptea)?

Dr. Adrian Lungu: Științific, după vârsta de 5 ani. Este o desincronizare între vezică, rinichi și creier. Unii copii au somnul prea profund și creierul nu se trezește ca să golească vezica. Dacă apare brusc la un copil care nu făcea în pat (enurezis secundar), trebuie evaluat stresul emoțional (schimbări la școală, familie, bullying). Există medicamente care ajută rinichiul să producă mai puțin pipi noaptea (de exemplu, pentru o tabără), dar, în general, timpul și creșterea rezolvă problema.

Dr. Mihail: Ce înseamnă spuma în urină la un copil?

Dr. Adrian Lungu: Spuma care apare de la jetul puternic nu e o problemă. Dar o spumă care rămâne mult timp și se repetă zi de zi indică pierderea de proteine în urină (proteinurie). Bariera de filtrare a rinichiului se dereglează, găurile din „sită” devin mai largi și se pierd proteine din sânge. Apa din corp nu mai e ținută în vase și iese în țesuturi, creând edeme (copilul se umflă la pleoape, apoi peste tot). Asta e o problemă foarte serioasă. Mie, ca doctor de rinichi, cel mai frică mi-e de dezechilibrul apei.

Dr. Mihail: Cum se tratează pierderea asta de proteine?

Dr. Adrian Lungu: Poate fi o boală autoimună, unde imunitatea atacă rinichiul. Se folosesc medicamente imunosupresoare. Dacă tratamentul (extinctorul) este dat rapid, rinichiul se reface. Dacă se așteaptă prea mult, apar cicatrici ireversibile.

Dr. Mihail: La ce semne ar trebui să meargă urgent părinții cu copilul la control?

Dr. Adrian Lungu: Dacă observă o creștere în greutate inexplicabilă de la o zi la alta și apariția edemelor (se umflă pleoapele, fața). Dacă copilul face prea puțin pipi sau urina e roșiatică. De asemenea, dacă face febră fără o cauză aparentă (poate fi urinară).

Dr. Mihail: Care ar fi top trei lucruri pe care să le facem pentru a ne proteja rinichii?

Dr. Adrian Lungu: Să evităm sau să ținem sub control hipertensiunea, obezitatea și diabetul (care sunt cei mai mari dușmani ai rinichiului). Să avem un aport lichidian bun (2-3 litri pe zi) și să facem sport.

Dr. Mihail: E vreun caz care te-a marcat în carieră?

Dr. Adrian Lungu: Da, o fetiță cu sindrom hemolitic uremic. Rinichii ei se opriseră, avea convulsii, dezechilibre majore, a ajuns pe dializă. Mama ei a vrut să-i doneze un rinichi. Din păcate, fetița moștenise afecțiunea tocmai de la mamă. Boala a distrus rinichiul transplantat și ulterior l-a atacat și pe singurul rinichi rămas al mamei, lăsând-o și pe ea dependentă de dializă. Din fericire, azi există tratamente inovative compensate în România pentru această afecțiune rară, care sting focul bolii în câteva zile și nu se mai ajunge la astfel de tragedii. Asta m-a determinat să dezvolt și Centrul de Referință pentru Boli Renale Rare de la Fundeni, singurul acreditat european din România.

Dr. Mihail: Mulțumesc foarte mult pentru prezență și pentru tot ce ne-ai povestit. Ai vrea să mai transmiți oamenilor ceva în încheiere?

Dr. Adrian Lungu: Aș vrea să țină minte că suntem 70% apă și 30% suflet și că apa este importantă. Iar mie, ca doctor de rinichi, cel mai frică mi-e de apă.

Dr. Mihail: Asta ar trebui să ne pună pe gânduri. Sper să încheiem acest podcast cu un pahar de apă, să ne hidratăm mai bine. Mulțumesc mult de tot, Adrian, pentru prezență. Iar vouă vă mulțumesc că ați rămas până acum la podcast. Lăsați-ne un comentariu și scrieți măcar cuvântul apă. Mulțumesc Unicredit Bank pentru sprijin! Ciao, pe curând!

De interes pentru tine

Cele mai frecvente probleme la rinichi | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Liliana Tuță

Cele mai frecvente probleme la rinichi | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Liliana Tuță

Boabe de cunoaștere
Cele mai frecvente probleme la rinichi | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Liliana Tuță
Ce analize trebuie să faci periodic | Ghid complet

Ce analize trebuie să faci periodic | Ghid complet

În profunzime
Ce analize trebuie să faci periodic | Ghid complet
Sănătatea rinichilor și dializa | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Leonard Roșu

Sănătatea rinichilor și dializa | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Leonard Roșu

Boabe de cunoaștere
Sănătatea rinichilor și dializa | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Leonard Roșu