Dr. Mihail: Omule, te salut. Doctor Mihail aici, un nou episod Boabe de cunoaștere. Astăzi vorbim despre inteligența artificială pentru că trăim niște vremuri efectiv incredibile. Dacă am dat timpul în spate acum câțiva ani, nu ne-ar fi venit să credem că avem uneltele pe care astăzi le folosim în viața de zi cu zi. Avem această inteligență artificială care poate să facă absolut orice pentru tine. Poate să facă calcule, poate să rezume mii de informații. Poate să îți rezume texte juridice.
Eu folosesc inteligența artificială, fie ChatGPT, fie Gemini, fie alte aplicații de inteligență artificială, ca să îmi rezum mail-urile, să trimit mai departe mail-uri, să rezum rapoarte lungi, să rezum studii. Este informația aici pentru tine făcută și această inteligență artificială lucrează pentru tine. Sunt foarte multe industrii în care inteligența artificială deja înlocuiește oameni sau foarte mulți oameni care folosesc zilnic această unealtă.
Pe de altă parte însă, avem o problemă de oboseală din ce în ce mai des. Suntem obosiți, suntem demotivați și simțim că nu ne găsim locul. Și ca orice unealtă, eu cred că această unealtă trebuie folosită corect. Trebuie să găsim acele reguli prin care să nu ne facem rău folosind această unealtă. Are oare vreo legătură ChatGPT și folosirea inteligenței artificiale cu declinul cognitiv la care asistăm sau cu depresia? La toate aceste întrebări o să primim răspunsuri astăzi.
Vreau să mulțumesc Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de cunoaștere și prin asta sprijină aceste inițiative educative. Astfel, astăzi o să înțelegem ce este inteligența artificială, cum este corect s-o folosim și ce se poate întâmpla cu creierul nostru dacă o folosim greșit, așa cum se pare că o folosesc foarte mulți oameni, majoritatea.
Și despre asta vorbim cu Dragoș Cîrneci. Dragoș, tu ești specialist în neuroștiințe, dar dacă ar fi, cum te-ai prezenta, cum te-ai descrie?
Dragoș Cîrneci: Sincer, habar n-am. Adică mie mi-e greu inclusiv când sunt întrebat de unde sunt, să spun de unde sunt.
Dr. Mihail: Bun. Ca și profesional, cum te-ai descrie? Ce faci, să zică „what are you doing for the living?”
Dragoș Cîrneci: O, asta e și mai greu. E mai greu să răspund la întrebarea asta decât „de unde sunt”, știi? Adică de la podcasturi și interviuri la televiziune până la cercetare, predat, ținut traininguri, workshop-uri, speech-uri, cresc copiii, gătesc.
Dr. Mihail: Bun. Ești conferențiar universitar, ești doctor în psihologie și ești de mai bine de 20 de ani preocupat de cum funcționează creierul nostru?
Dragoș Cîrneci: De vreo 28.
Dr. Mihail: 28 de ani. Folosești Chat GPT?
Dragoș Cîrneci: Nu.
Dr. Mihail: Nu?
Dragoș Cîrneci: Nu.
Dr. Mihail: De ce?
Dragoș Cîrneci: Singura chestie care cumva, fără voia mea, o folosesc neintenționat, da, este cel de la… nu știu exact cum se cheamă, de la Google, care automatizat face un mix summarize când cauți ceva pe el. Dar nu mă opresc la ce-mi dă el la început, ci practic merg mai departe. E, se pare, și cam singura chestie pe care o poți folosi recomandabil ca AI…
Dr. Mihail: Nu știu dacă e Gemini. Practic, când faci o căutare pe Google automat îți face un sumar la început.
Dragoș Cîrneci: Corect. Da.
Dr. Mihail: Ăla e Gemini, este Gemini care este inclus în Google. Este o extensie a Gemini-ului, dar nu este aplicația în sine.
Dragoș Cîrneci: Nu este. Și practic eu îl folosesc mai mult ca să-mi dea niște surse, știi? Pentru că în dreapta îți dă niște surse și merg la sursa propriu-zisă, nu mai iau după ce trage el ca și concluzie.
Dr. Mihail: Bun. Știi, discuția asta a pornit de când am citit un studiu și am văzut un podcast la The Diary of a CEO în care vorbeau despre ChatGPT și despre folosirea aceasta a inteligenței artificiale. Iar studiul despre care vorbim și astăzi și pe care ți l-am trimis imediat ce l-am văzut și care este șocant, e un studiu care confirmă ceva ce bănuiam într-o lucrare științifică.
Studiul este publicat, este făcut de MIT Media Lab, făcut pe 53 de persoane împărțite în trei grupuri. Primul grup a folosit doar chat GPT pentru a scrie un eseu. Al doilea grup a folosit doar Google pentru a scrie un eseu. Al treilea grup n-a folosit niciun instrument. L-a scris cu pixul pe foaia de hârtie. În timp ce lucrau cele trei grupuri de oameni li s-au pus niște dispozitive EEG, măsurau activitatea cerebrală. Ulterior au parcurs niște teste prin care trebuiau să-și reamintească textele scrise.
Cei care au scris textele folosind chat GPT – ceea ce fac foarte mulți oameni în ziua de astăzi, ceea ce fac foarte mulți elevi, studenți la școală și oameni care lucrează în industrii în care trebuie să scrii ceva – au avut cea mai mică activitate cerebrală. Creierul a fost cel mai puțin angajat în activitatea pe care au făcut-o și a avut cele mai mari greutăți în a-și aminti textul scris, pentru că nu era scris de ei. Și despre ce vorbește studiul se cheamă accumulation of cognitive depth, adică o acumulare a datoriei cognitive când folosim asistenți de inteligență artificială.
Poți să-mi explici, te rog, ce ne spune de fapt acest studiu și care este pericolul pentru noi și pentru oamenii care folosesc constant chat GPT pentru aceste task-uri, să zic, de efort cognitiv?
Dragoș Cîrneci: Mie mi s-a întâmplat, adică frecvent alerg în parc în weekend, când e soare afară, și mi s-a întâmplat să alerg cu unii la un moment dat care, când vedeau o scurtătură, o luau pe scurtătură ca să ajungă mai repede. Și am spus: „Domnule, nu asta e ideea. Noi alergăm în parc tocmai pentru a ne menține fit, nu ca să ajungem cât mai repede într-un alt loc și cu cât mai puțin efort.”
Cam așa este și cu învățatul. Apropo de învățat, de exemplu, noi încercăm să învățăm cât mai ușor. Nu se poate chestia asta. Cu cât e mai mic efortul când noi analizăm ceva, să căutăm ceva, să încercăm cumva să învățăm, este mai mic succesul de a învăța. Cu cât îți bați mai mult capul, vezi că e foarte greu, trebuie să te concentrezi, să reorganizezi materialul în capul tău ca să se potrivească cu ce știi tu, să faci conexiuni, să generezi ipoteze, să le testezi, atunci rămâne în capul tău informația. Cu cât ai impresia mai din prima că ai prins-o, că ai înțeles, nu rămâne.
Și aia se întâmplă și când, de exemplu, cu eseurile din studiul respectiv… Mă rog, sunt deja mai multe studii care au ajuns la aceeași concluzie. Deci, practic nu e singurul studiu. Mai multe studii au confirmat chestia asta.
Dacă tu îți bați capul să faci un eseu, trebuie să ce? Să ai o idee, să corelezi o ipoteză, să le verifici din mai multe surse, să vezi cum se pupă cu ipotezele tale, apoi să ți le revizuiești dacă nu sunt bune și în final să faci cât de cât o succesiune logică de propoziții ca să sune cât de cât… Asta e un efort destul de mare mental și care activează foarte multe arii. Cu cât e mai mare efortul, sunt șanse și să-ți iasă mai bine acel eseu, dar și să-ți rămână mai mult în minte ce ai făcut și, foarte important, să nu ți se strice creierul.
Adică, cu cât ai o viață în care tragi mai mult de tine și încerci să faci mereu chestii cât de cât provocatoare, tu îmbătrânești la creier mai greu. Cu cât ai o viață ușoară în care ai făcut tot timpul același lucru cu aceiași oameni în aceleași locuri, îmbătrânești mai repede ca și creier.
Dr. Mihail: Deci cu cât viața ta este mai ușoară, cu atât creierul tău îmbătrânește mai repede.
Dragoș Cîrneci: Da, pentru că nu are de ce să…
Dr. Mihail: E cumva contraintuitiv, nu? Pentru că te gândești că tocmai o viață relaxată și ușoară o să te prezerve, dar de fapt e acea replică, e acel fenomen prin care dacă nu folosești un lucru, îl pierzi.
Dragoș Cîrneci: Dacă nu mergi mult în picioare, ai picioarele foarte slabe. E aceeași poveste. E ca și la mușchi, nu? Sau este tot acest paradox de mismatch se cheamă, când te doare spatele tocmai pentru că nu-l folosești. Cu cât stai mai mult, cu atât te doare mai mult spatele.
Uite, e o chestie care deja se cunoaște încă de prin anii ’90. La oameni, noi producem noi neuroni toată viața. Au fost diverse studii unde se băteau cap în cap. La ora actuală e un consens că într-adevăr, până la vârstă înaintată apar noi neuroni. Chestia este că ei, până ajung să fie adulți de când au apărut, trece cam aproximativ o lună de zile. Da. Și nu ajung toți adulți. Undeva când sunt ei în „adolescență”, între ghilimele, undeva pe la vreo 12 zile, dacă nu ești expus la provocarea care a dus la apariția lor din nou, ei dispar. Adică nu formează conexiuni cu restul găștii și dispar.
Dr. Mihail: Asta e de fapt o explicație științifică a zicalei „repetiția e mama învățăturii”.
Dragoș Cîrneci: Da. Deci odată ce i-ai format printr-o activitate nouă, tu trebuie să repeți acea activitate ca să duci neuronii… Pentru că ei sunt un fel de hardware suplimentar, știi? Și înainte ca să fie băgat în priză să-l folosești, te întreabă sistemul: „Chiar ai nevoie de chestia asta sau nu?” Dacă trage concluzia că nu mai ai nevoie, că a fost un accident când au apărut ei, atunci ei dispar. Nu mai sunt economisiți cu restul sistemului și dispar.
Dr. Mihail: Deci, practic noi avem nevoie de un efort constant al creierului pentru ca acesta să rămână în formă, inclusiv prin a forma noi neuroni și noi sinapse și noi reorganizări mentale și așa mai departe. Nefăcând chestia asta, el nu se mobilizează ca să se schimbe. De ce? Pentru că această schimbare fizică din capul nostru mănâncă multă energie. Și chestia cu energia este fundamentală în tot corpul nostru și mai ales în creier, care e principalul mâncător de energie.
Dragoș Cîrneci: Atunci creierul e un fel de, cum să zic, un manager foarte scârbos, foarte zgârcit.
Dr. Mihail: Creierul e zgârcit ca și buget. Nu vrea să-ți dea bugetul.
Dragoș Cîrneci: Exact. Orice fel de chestie unde poate să taie din energie, o taie.
Dr. Mihail: Asta este de fapt și explicația prin care ajungem noi, ca și dorință, să preferăm viața comodă, ușoară, scurtăturile.
Dragoș Cîrneci: Exact. Obișnuințele, rutinele, chestiile astea.
Dr. Mihail: Asta e o mare problemă pentru că deja vedem. Vedem că istoric, nouă, oamenilor, ne place mereu situația mai ușoară. Chiar dacă să te duci în pădure să tai lemne pentru iarnă te face musculos și sănătos, dacă avem centrală, e logic că o să ne punem centrală, n-o să mai taie nimeni lemne. Și vedem asta, vedem demonstrația. Toată lumea are centrală, da? Sau apă caldă. Nimeni nu taie lemne sau foarte puțini oameni mai taie lemne. Deci este clar că acolo o să ajungem. Ca și rezultat, avem o populație mondială supraponderală și sedentară.
Dragoș Cîrneci: Absolut. Absolut.
Dr. Mihail: Și doar câțiva sau un procent mic de oameni care conștientizează asta și nu doar că o conștientizează, ci vor să facă schimbarea, se duc și aleargă în parc.
Dragoș Cîrneci: Corect. Mulți dintre tinerii japonezi nici măcar sex nu mai fac. Cred că ai auzit povestea aia.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: E prea complicat.
Dr. Mihail: Consumă prea multă energie.
Dragoș Cîrneci: Corect.
Dr. Mihail: Și înțeleg, și acolo este o energie. Până să ajungi să faci sex, e nevoie de mult efort pentru a clădi acea relație. Foarte mulți oameni… Asta e o altă problemă serioasă, pentru că foarte mulți oameni preferă deja, chiar dacă pare science fiction, să aibă relații cu agenți AI.
Dragoș Cîrneci: Da. Sunt agenți… În același podcast am văzut, de la Grok, e agentul de la X, a lui Elon Musk, care poate să și joace un role playing și tu îți alegi un caracter pe care ți-l dorești și el este efectiv semipornografic sau nu știu cum să zic.
Dr. Mihail: E partenerul perfect pentru că îți spune doar ce vrei tu să auzi, nimic altceva.
Dragoș Cîrneci: Da. Și te învață și învață ce butoane trebuie să-ți apese.
Dr. Mihail: Și din ce în ce mai mulți oameni…
Dragoș Cîrneci: E un fel de masaj cognitiv, știi?
Dr. Mihail: Este. Da, exact. E un masaj cognitiv care îți înlocuiește practic sportul. Dar care sunt efectele adverse pe termen lung?
Dragoș Cîrneci: Păi, dispărem ca specie, că dacă nu ne mai înmulțim, dispărem ca specie.
Dr. Mihail: Din punctul ăsta de vedere, da. Dar concret asupra creierului. Deci știm că atunci când nu facem sport, mergem cu mașina, stăm la birou, începem să ne doară spatele, facem sarcopenie, pierdem mușchi, ne îmbolnăvim. Ce se întâmplă cu generația noastră atunci când, după cum bănuim, vom pasa toate sarcinile cognitive către un agent care le va face pentru noi?
Dragoș Cîrneci: Nu știu dacă sună sau nu sună a reclamă. Cred că nu. E un film mai vechi, Idiocracy. Nu știu dacă l-ai văzut.
Dr. Mihail: Da, am auzit de el.
Dragoș Cîrneci: Eu îl recomand să vă uitați, pentru că deși e dintr-o perioadă mult înainte de… chiar și înainte de Facebook, mi se pare. El practic, e o parodie, comedie SF. El a prezis în bună măsură ce urmează pentru noi din anii următori.
Dr. Mihail: E filmul în care președintele, în loc de apă, bagă Gatorade…
Dragoș Cîrneci: Da, da, da, da. Și udă plantele cu Gatorade și așa mai departe.
Dr. Mihail: Seamănă. Seamănă cu ce se întâmplă acuma. Te sperie.
Dragoș Cîrneci: Da. Deci, practic, viața lor de atunci, pe care o vezi în filmul respectiv, în special a tinerilor, eu zic că e un bun prognostic pentru ce urmează sau deja se întâmplă în zilele de astăzi.
Dr. Mihail: Ce se întâmplă în creier și cum putem să explicăm acest cognitive debt? Ce înseamnă de fapt această datorie cognitivă?
Dragoș Cîrneci: Trebuie să fii tot timpul speriat de acel manager zgârcit care este creierul tău, pentru că el este fundamentul care calculează și dozează energia în tot corpul, inclusiv în el însuși, și oriunde vede o chestie de unde poate să taie, taie. Deci dacă tu o vreme n-ai făcut ceva, ai neglijat ceva, ai făcut-o mai moale, aia s-a dus. Indiferent că e chestie fizică, că e o chestie mentală, că este a vorbi, că este a cânta, că este orice altceva, dacă o vreme n-o faci, el trage concluzia că aia nu mai este necesară și îi taie bugetul.
Dr. Mihail: Și unde se duce energia asta cognitivă?
Dragoș Cîrneci: Se realocă în alte locuri, pur și simplu. Și când nu mai faci absolut nimica, se duce în digestie, știi?
Dr. Mihail: Ok. Adică pleacă din creier.
Dragoș Cîrneci: Da. Pentru că dacă oricum nu mai faci nimica, devii și mai sedentar, stai la televizor sau pe internet și mănânci. Și ai nevoie de energie ca să digeri ce mănânci, știi? Practic, tot timpul ea nu dispare, doar se duce în altă parte, pur și simplu. Dar automat tu vei fi mai, între ghilimele, handicapat când vei fi din nou expus la un mediu foarte provocator, că n-o să mai ai cu ce să faci față la chestia respectivă. Indiferent că e efort fizic, că este boală, că este a învăța ceva, a face față la o schimbare și așa mai departe. Devine un creier mai leneș și dincolo de leneș, este mai puțin capabil să facă task-urile.
Dr. Mihail: Da, cel puțin pe moment. Îi va lua o vreme ca să se eventual remobilizeze, dar…
Dragoș Cîrneci: Vremea depinde de la fiecare dintre noi. Cu cât vârsta e mai înaintată, și vremea e mai lungă, spre deloc.
Dr. Mihail: Ce se va întâmpla cu copiii și cu adolescenții care au acest instrument la îndemână? Pentru că au cu toții telefoane. Aceste aplicații sunt gratuite. Poți plăti un plan un pic mai performant, dar îl poți folosi gratuit. Și diferența între un copil de acum 25 de ani care se așeza la masă și stătea două ore să-și imagineze ideea unui eseu, să-l scrie, să-l scrie pe hârtie, să-l scrie corect, să aibă grijă, să aibă sens… Și vezi, acuma când povestesc asta îmi dau seama că nu eseul este, nu punctul final este cheia și esența, ci tot procesul de a ajunge la punctul final e învățarea și dezvoltarea cognitivă. Ce se va întâmpla cu copiii și cu viitoarea generație care doar dau click și un prompt foarte scurt în viitor?
Dragoș Cîrneci: Aici răspunsul e mai complex, e lung, adică în vreo câteva bucăți. Hai să încep cu o chestie cunoscută. Adică eu, fiind profesor, un instrument pe care îl folosim frecvent e să dau… să le spun un material, un articol, două, să îl pună într-un eseu, cum ar veni, să fie prezentat și colegilor, fie verbal și așa mai departe.
Și am observat o chestie interesantă: că deși eu alegeam articole care aveau bucățele foarte amuzante, foarte catchy, ca să prindă la restul sălii, alea dispăreau primele din prezentarea care urma să fie făcută. Și deși, cumva by purpose, articolul a fost selectat pentru că era juicy, prezentarea ajungea o chestie seacă, toată lumea dormea și așa mai departe, pentru că…
Dr. Mihail: Cel care făcea prezentarea nu putea să-și dea seama ce e aia relevant. Hm. Adică ce e mai important din acel articol ca să fie scos de acolo și pus în prezentare. Probabil pentru că nu el trecea prin articol, ci un…
Dragoș Cîrneci: Nu neapărat. Nu era vorba… era pre-GPT. Dar ideea este că tu, dacă nu ai un nivel de cunoștințe suficient, tu n-ai cum să faci o selecție privind ce e de fapt important dintr-un material. Neștiind ce e important, nu poți nici să-l pui într-o prezentare, nici să tragi o concluzie, pentru că concluzia e o sumarizare a ce e important în acel material. Și practic e o colecție de prostii, de chestii fără niciun fel de importanță, tot ce livrezi tu în acel material. Și asta este pre-ChatGPT.
Ei, la ora actuală acest efort îl face ChatGPT-ul și alte tipuri de chestii similare, știi? Adică el îți dă ce e relevant. Dar tu, cumva, e ca și cum, nu știu, nu vrei ca să mănânci mâncare, ci în fiecare zi mănânci ciorbă cu paiul.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Atunci practic uiți cum se mănâncă, pur și simplu. Aia este. Asta este pentru texte. Dar îți afectează capacitatea de a învăța, gândirea critică, a rezolva probleme. Până la asta, în primul rând, trebuie să ai atenție. Și aia ți-o mănâncă altceva. Nu ChatGPT-ul sau alte chestii de genul Gemini. Ți-o mănâncă TikTok-ul, așa cum știm. Și practic generația actuală Z are cel mai scurt attention span din toate generațiile posibile.
Dr. Mihail: Corect.
Dragoș Cîrneci: În principal datorită TikTok-ului. Și sunt multe studii, chiar mai multe decât cu ChatGPT-ul, care dovedesc chestia asta. Cu cât stai mai mult pe TikTok, îți scade attention span-ul și e un cerc vicios. Ăia care au mai puțin attention span stau mai mult pe TikTok. Practic, tu nu ai nici atenția care să te ajute să fii capabil să te documentezi, nici nu mai știi unde să te documentezi, care sunt sursele credibile, ce să extragi de acolo, cum să le sumarizezi, ce e important și cum să prezinți. Deci e practic… cum apare la noi la televizor chestia aia că „alcoolul dăunează sănătății” și „nu mâncați gras” și „nu mâncați sărat” și așa mai departe, ar trebui și reclama asta: „Grijă cu TikTok-ul. Nu folosiți TikTok-ul pentru că vă mănâncă creierul.”
Dr. Mihail: Sau „Grijă cu ChatGPT. Folosiți-l responsabil.”
Dragoș Cîrneci: Ăla poate fi de folos ca și, cum să zic, găsitor de surse. Adică, pe o temă anume, care e la început pentru tine, îl întrebi ce să citești. Dar tu citești chestia aia și tu îți tragi concluziile. Nu el în locul tău.
Dr. Mihail: Aici e foarte interesant, pentru că am putea face chiar acum un scurt ghid de cum să folosești ChatGPT și cum să nu-l folosești sau, în general, cum să folosești inteligența artificială în munca ta.
Dragoș Cîrneci: În școli trebuie făcută chestia asta, de la copilul mic. Nu la adolescență, la copilul mic.
Dr. Mihail: Corect. În școli. Adică eu cred că școlile ar trebui să se adapteze foarte rapid și ar trebui să conștientizeze că ChatGPT există, el este acolo, studenții, elevii îl folosesc și ar trebui făcut un ghid corect de cum ar trebui folosită inteligența artificială pentru a te face mai bun, nu pentru a te face mai slab.
Dragoș Cîrneci: Și mai e o chestie și mai gravă. Uite că v-o spun acuma, că după aceea îs bătrân și uit. Nu-i vorba că în timp se distruge creierul pentru că tu folosești GPT-ul, că nu-l mai folosești pe al tău în a gândi. Sunt efecte mult mai devastatoare la omul adult, pe termen foarte scurt, pentru că oamenii nu mai merg la medic și întreabă ChatGPT-ul ce au ei ca și simptome, ca diagnostic și ce medicamente să ia. Și chiar am auzit chestii amuzante, dacă nu sunt revoltătoare, că pacienți se ceartă cu doctorul care le spune o variantă și el spune că nu, că ChatGPT i-a spus altceva.
Dr. Mihail: Aici din nou cred că este o breșă. Nu neapărat o breșă, cele două sisteme încă nu s-au unit. Eu, ca medic, pot să-mi dau seama că ChatGPT știe, în mod cert, de 1 milion mai multe lucruri decât știu eu. Dar lucrurile pe care le știu eu bine, el de multe ori le greșește și inventează. Și atunci, dacă ar fi să aleg între cunoștințele mele ca medic și cunoștințele ChatGPT, aș alege combinația între cele două. Eu știind ceea ce știu eu să zic, știind la ce sunt supraspecializat, ceea ce ChatGPT nu știe, dar el poate să-mi strângă surse pe care eu nu pot să le înmagazinez.
Și atunci, într-adevăr, din punct de vedere medical, cred că ne așteptăm la o fuziune între medic și ChatGPT, între medic și AI, astfel încât medicul să ghideze tratamentul, să-l verifice, iar AI-ul o să fie doar un asistent. Într-adevăr, inteligența artificială în momentul de față poate fi periculoasă doar în mâna pacientului.
Dragoș Cîrneci: Trebuie învățați că prin ChatGPT poți să afli cum gătești un fel de mâncare, dar nu cum să tratezi tu o boală cronică.
Dr. Mihail: Corect. Corect. De multe ori însă inteligența artificială ia locul medicului sau îl substituie. Este ieftin și medicul nu are cum să stea o oră să-ți explice, să-ți răspundă la toate întrebările. Și, pentru că vorbeam despre modul corect de a-l folosi: corect este să te duci la medic, să obții un diagnostic, poți eventual să-l confirmi printr-un second opinion cu o inteligență artificială doar la nivel informativ și după aia să ceri toate informațiile pe care vrei tu să le ceri despre acea patologie, să-ți explice cum și de ce stilul de viață trebuie modificat, ce te influențează, ce nu. Adică aici văd un parteneriat.
Și legat de parteneriat și de modul corect de a folosi inteligența artificială, chinezii, de exemplu, au introdus în ciclul primar cursuri despre AI. Copiii chinezi în ciclul primar învață să folosească inteligența artificială.
Dragoș Cîrneci: Cred că și în Coreea e chestia asta. Din câte știu, în Coreea de Sud.
Dr. Mihail: Cum s-o folosești corect și cum să n-o folosești corect. Și nu vreau să demonizăm. Este într-adevăr o unealtă foarte bună, dar pentru cei care au perseverența de a o folosi corect, pentru cei care pot realiza pericolul din spatele inteligenței artificiale, la fel cum realizăm pericolul alcoolului în exces sau zahărului în exces sau sedentarismului.
Cum ajung eu să folosesc inteligența artificială. Pentru că avem aceste podcasturi pentru care facem documentare, avem „În Profunzime” unde am subiecte largi pe care le discut și mă ajută instrumentele astea. Mi-am dat seama însă… Făceam lucrurile astea, aveam „În Profunzime” dinainte să apară chat GPT, aveam vloguri lungi și documentări și studii înainte să existe chat GPT. Mi-am dat seama însă că diferența între vlogurile alea pe care eu am stat și trei zile, le-am scris de mână, citind studii, subliniind în cărți, în tratate, în cercetări… vlogurile alea înregistrate acum trei ani, eu mi le aduc aminte cu lux de amănunte. În schimb, vlogurile pe care le-am făcut cerând lui ChatGPT rezumate, rapoarte din studii, rapoarte din metaanalize, nu le țin minte. Ele sunt acolo. Eu trebuie să mă întorc pe platforma noastră, doctorMihail.ro, și să vorbesc cu AI-ul pe care îl avem acolo sau să mă uit în transcripturi ca să-mi aduc aminte anumite idei.
Dragoș Cîrneci: Nu știu dacă știi. O chestie care se preda oarecum tradițional la cursurile de neuroștiințe, de introducere în neuroștiințe, cum creierul e plastic și se modifică în funcție de ce faci tu ca și activitate, ca meserie și așa mai departe. Era celebrul exemplu al șoferului de taxi din Londra, care pe la începutul anilor 2000 i s-a măsurat volumul hipocampului. Hipocampul e o parte din creier care te ajută la învățare spațială, navigare spațială. Și a fost comparat nivelul hipocampului la șoferii profesioniști din Londra de taxi cu cei care…
Dr. Mihail: Hm.
Dragoș Cîrneci: …nu erau șoferi, știi? Sau erau începători, ceva de genul ăsta. Da. Și statistic s-a dovedit că e mai mare hipocampul la șoferii profesioniști de taxi din Londra.
Dr. Mihail: Adică el creștea odată ce ei…
Dragoș Cîrneci: Absolut. Pentru că era o perioadă pre-Waze și Google Maps și așa mai departe. Ei trebuia să știe o groază de străduțe, scurtături și sensuri ca să poată să ducă clientul. La ora actuală, când toți sunt pe Waze și sunt o groază de români care nu știu engleză și livrează chestii în Anglia doar folosind aplicații de navigație, practic asta nu mai există, știi? Adică nu mai e un fel de avantaj al creierului prin faptul că ți-e mai ușoară viața în a te orienta în spațiu cu ajutor extern.
De aici apare problema și mai importantă: ce dracu va ajunge creierul nostru din punct de vedere al memoriei, de exemplu? Și numim memorie, pentru că în mare parte e o memorie externă.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Eu am prins vremea când aveam acasă, pe lângă telefonul de pe hol, o cărticică așa groasă care era cartea de telefon sau agenda cu numerele familiilor, de exemplu, știi? Și trebuia de acolo ca să iei numărul de telefon. Și dacă nu erai acasă, măcar pe alea principale să le ții minte, ca să te poți forma de oriunde din oraș. Da. La ora actuală, toți avem o agendă internă în telefon. Practic, aia s-a dus. Nu mai trebuie să ții minte chestia asta. Știi? E interesant că eu și acum îmi aduc aminte numărul de telefon pe care l-am avut în anii ’80 acasă la Sibiu.
Dr. Mihail: Eu acum îmi aduc aminte numărul de telefon al prietenului meu cel mai bun din Chișinău. 315… Acuma îmi aduc aminte. Îl formam în fiecare zi. Mă duceam și apăsam pe butoane.
Dragoș Cîrneci: Pe al fetei mele de acum nu-l știu.
Dr. Mihail: Nici eu nu știu. Nici eu nu știu. Și îl mai știu pe al lui taică-meu. Știu numărul de telefon al lui taică-meu pentru că și pe ăla îl formam când au apărut telefoanele mobile. Nu-l știu pe al soției, nu-l știu pe al Anastasiei.
Dragoș Cîrneci: E o externalizare a memoriei, a rezolvării de probleme, a trasului de concluzii și luării de decizii. Totul este externalizat.
Dr. Mihail: Știi că problema este…
Dragoș Cîrneci: Noi doar mâncăm.
Dr. Mihail: Problema însă este că externalizarea asta a ajuns la un capăt de linie. Pentru că, ok, nu mai rețineam numere de telefon, dar foloseam energia aia ca să reținem altceva. Când au apărut calculatoarele cu care calculăm, n-a trebuit să mai facem calcule, dar am început să ne gândim la alte lucruri mai complexe. Ăsta pare să fie capăt de linie, pentru că informația pe care ți-o dă ChatGPT gata structurată… nu mai ai unde s-o… sau energia pe care ai folosi-o scriind acel eseu, nu prea mai ai unde s-o mai investești. O s-o investești în social media și astfel o să ajungi… Într-adevăr, știi, se vorbește foarte mult despre pierderea civilizației și sfârșitul civilizației prin apariția AI-ului. Ce ne închipuim noi este că AI-ul o să devină un Terminator, o să ia arma și o să zică „e mai bine fără noi”. Cred că până acolo există și acest pas intermediar în care noi efectiv n-o să mai gândim cu creierul nostru.
Dragoș Cîrneci: Mai e o chestie ca să dezvoltăm tehnologie. Știi că e nevoie de știință și de multă răbdare și de multe experimente care sunt eșuate. Ei, nu știu cine dracu le va face asta în viitor, când generațiile mai vechi, ca ale noastre, vor dispărea din peisaj.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Pentru că nu-i vorba doar de ChatGPT și de TikTok. E vorba că tot internetul la ora actuală, jocurile și telefoanele mobile ne-au adus un fel de univers în care totul e la un click distanță. Și orice vrem, de la informație, pornografie, mâncare, muzică, filme, totul e la un click distanță.
Dr. Mihail: Efectiv e efectiv un click. Da.
Dragoș Cîrneci: Toate nevoile de bază ale umanității sunt la un click distanță, dacă ai și ceva bani ca să plătești curierul. Na, ideea este că acest gen de effortless… îți sabotează capacitatea de a munci pentru ceva în condiții în care nu știi când și dacă vei obține rezultatul. Adică exact ce stă la baza cercetării și dezvoltării.
Dr. Mihail: Exact.
Dragoș Cîrneci: Atunci, practic, culmea că exact aplicațiile care au fost dezvoltate în urma cercetării și dezvoltării unor oameni care s-au chinuit zeci de ani ca să facă chestia asta, ne sabotează. Își torpilează propriul viitor, cum ar veni, știi? Pentru că generațiile următoare nu vor mai fi capabile, probabil, să facă ceva similar, decât dacă face AI-ul în locul lor.
Dr. Mihail: Da, asta e scary. Într-adevăr, e tehnologia care e făcută pentru noi și care în final ne sabotează.
Dr. Mihail: Văzând diferența între materialele mai vechi pe care le rețin cu lux de amănunte, cum reținem numerele de telefon de pe vremuri, și materiale mai recente pe care trebuie să le revizitez ca să-mi dau seama ce am zis acolo, mi-am făcut un mic, să zic, ghid sau protocol după care eu lucrez acum, ca să încerc pe cât posibil să-mi păstrez acea rezervă cognitivă.
Ce fac atunci când folosesc ChatGPT în a scrie texte sau materiale, în a scrie idei, este următorul lucru: prima schiță este a mea. Când am o idee de material, prima schiță este a mea. Deschid Notion, de regulă, și îmi scriu cu bullet points tot ce vreau să fac. După care trimit acest text către Gemini, de regulă, și îl întreb ce părere are și fac brainstorming cu el. Îl pun la îndoială. Îl rog să-mi caute contraargumente, unde greșesc, unde m-ar putea contrazice cineva, unde punctul meu de vedere e greșit. Și îl transform într-un partener cu care eu dezbat lucrurile până ajung la o formă finală, după care rescriu textul cu vocea mea din nou.
Și ce am început să fac este să nu mai înregistrez materiale în aceeași zi. Adică, dacă astăzi fac cercetarea, n-o înregistrez în aceeași zi, las să treacă 24-48 de ore și văd ce am reținut din acel material, ce am înțeles din acel material. Și în final, este un material pe care îl stăpânesc, știu că l-am făcut eu. M-am folosit de ChatGPT ca de un profesor universitar expert în domeniul respectiv care mi-a zis: „Da, așa e corect”. Și dacă ești la o cafea cu cineva peste două luni și te întreabă de tema respectivă, tu vei fi capabil din capul tău să i-o repeți. Diferența între materialele scrise așa și scrise rapid, pe repede înainte, verificate și înregistrate, este fix asta, că pe acelea efectiv le rețin.
Ce altceva crezi că ar putea face oamenii? Crezi că o să existe în viitor „detox de AI”? Cum astăzi există detox de telefon, o să ai detox de zile în care nu folosești deloc AI?
Dragoș Cîrneci: Ca să-ți meargă chestia cu detoxul, trebuie să ai o capacitate de a te putea controla. Ori, iarăși, toată tehnologia sabotează încă de mici copii această capacitate. Faptul că ești tot timpul înconjurat de tot ce doreai tu mai mult… Inclusiv, scuză-mă că zic, chiar și comportamentul părinților este schimbat față de când eram noi mici.
Eu îmi aduc aminte, când eram eu mic, eu primeam cadouri de ziua mea, de Crăciun, de Revelion, de Paște. Atâta, de patru ori pe an.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Ei, acuma, de foarte multe ori primesc cadouri pur și simplu, uite așa. Sau dacă mergi acuma cu părinții cu copiii la mall, îi cumpără și copilului un cadou ca să fie liniștit că a fost la mall, știi? Deci, practic, pentru când eram noi mici, cadoul reprezenta un fel de referință.
Dr. Mihail: E sărbătoare, e ceva sau am făcut ceva eu deosebit. E o recompensă pentru mine.
Dragoș Cîrneci: Îl apreciai.
Dr. Mihail: Exact.
Dragoș Cîrneci: Acuma practic s-a dus dracului toată chestia asta.
Dr. Mihail: Corect. De acord. Eu văd asta la copiii mei. Pentru că e ziua copilului, chiar și așa. E ziua copilului și îți vin 15 invitați. Toți 15, cu niște cadouri mari, cutii de Lego, tot felul de lucruri mari. Și copilul ăla pur și simplu se uită la toate cadourile alea și e… what the fuck? Adică n-are nicio bucurie, n-are nicio reacție.
Mai mult decât atât, ceva ce mă enervează și încerc să mă abțin să nu-i controlez pe alți oameni – îmi iese de ultima vreme – este când văd că copilul primește aceste cadouri, Anastasia sau Navani, și nevastă-mea sau soacră-mea sau alte rude vin și se bucură ele pentru cadouri. Zic: „Mamă, Navani, ia uite ce ai primit! Uau!” Și el stă și se uită și zice: „Ce-i asta? Primesc în fiecare săptămână și sunt 10, nici nu știu cu care să mă joc.”
Dragoș Cîrneci: „De ce vă bucurați? Ce e nou aici?” Și se joacă de două ori, după care ăla rămâne acolo într-un colț și strânge praful, știi?
Dr. Mihail: Da, da, exact. Da, dar oamenii nu-și dau seama că nu o fac din răutate, nu-și dau seama. Deci n-ai cum să le zici „veniți fără cadou” sau „nu mai faceți ziua de naștere” sau… n-ai cum. Adică sunt niște lucruri pe care trebuie să le…
Dragoș Cîrneci: Sau statul la televizor. Deci fiică-mea e clasa a treia și are mai multe colege care au canal de YouTube propriu, stau tot timpul pe TikTok, stau tot timpul pe Facebook pe telefoanele pe care le au, pe smartphone-urile cu care vin la școală sau la after-school, știi? Și au, vorba aia, nouă ani. Nouă ani.
Dr. Mihail: Hm.
Dragoș Cîrneci: Dar ce-i în capul acelor părinți? Sau au libertatea, când e party la vreuna dintre ele acasă, și copiii stau singuri într-o cameră pe Netflix, se uită la ce vor ei, inclusiv la filme horror, la seriale horror. Vorbesc serios.
Dr. Mihail: Și cum… fiica ta câți ani are?
Dragoș Cîrneci: Acum face nouă.
Dr. Mihail: Și cum abordezi problema asta cu ea?
Dragoș Cîrneci: Ea are, o să zic… chiar are o listă pusă pe frigider cu ce-i de făcut și nu-i de făcut. Acuma, mai e o chestie și de… orice fel de intervenție psihologică trebuie să fie din toate sursele, toate părțile administrată și congruentă.
Dr. Mihail: Da, exact. Dacă are și bunici și mătușă și învățătoare și așa mai departe și fiecare face cum vrea ea…
Dragoș Cîrneci: …sau el, degeaba. Atunci tu ești un fel de oaie neagră, că prea tragi de ea, știi? Nu e un consens privind ce e binele copilului, de la ce mănâncă și până la nu știu, cum își face temele, care e regimul televizorului, tabletei și așa mai departe, știi?
Dar asta și pentru că nouă nu ne este foarte clar în cultura noastră actuală ce pericol sau beneficiu prezintă concret aceste lucruri. Sunt prea noi. Ritmul dezvoltării și apariției este fantastic și noi suntem depășiți de ce poate să apară poimâine, știi? Și practic, de la școală și până la nivel de universitate sau job sau timpul liber de acasă, noi nu mai știm ce să facem. Ăsta e adevărul. Adică vin prea multe peste noi. Suntem oricum… era agenda plină, vorba aia, de lucru. Ajungi seara acasă terminat. Cum dracu să mai faci și revoluție din punct de vedere cum va fi viitorul perfect pentru noi, ca să ne ferim de toate aceste pericole potențiale care apar practic zilnic?
Știi, deja nu poți să-i acuzi nici pe învățătoarele care au 50 de ani și au fost tot timpul învățate să predea într-un fel și să se impună într-un fel, că acuma s-a schimbat totul.
Dr. Mihail: Corect.
Dragoș Cîrneci: Am avut o prezentare alaltăieri undeva și a fost și domnul profesor Borțun.
Dr. Mihail: Aha. Da.
Dragoș Cîrneci: Dumitru Borțun.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Și tocmai s-a pensionat anul trecut și povestea că unul din motivele pentru care s-a pensionat a fost că din 150 de eseuri care le avea de corectat, 120 erau făcute cu ChatGPT-ul.
Dr. Mihail: Și unde ajungem în stilul ăsta?
Dragoș Cîrneci: Adică eu la ce pun note acuma? Și eu sunt de acord cu chestia asta. Adică nu-i vorba doar de eseuri la o disciplină; lucrări de licență, de disertație, alea sunt făcute cam toate cu ChatGPT-ul sau cu alte chestii mai sofisticate, știi? Atunci tu după ce criterii notezi efortul și cunoștințele?
Dr. Mihail: Știi care e problema? Că de fapt, cum îi argumentezi persoanei care trebuie să scrie o lucrare de licență că trebuie s-o scrie ea de mână, când există un program care o face singur? Știi, pentru că tu înveți cu un scop. Scopul tău de a trece printr-o școală, liceu, facultate este să știi și să aplici acele cunoștințe. Și care mai e motivația ta să le știi și să le aplici când un program le face deja? Adică el te va înlocui în mod cert în jobul pentru care tu înveți.
Dragoș Cîrneci: Mai e chestia asta cu regulile, știi? De ce e important copilul încă de pe la doi, trei ani să învețe și să respecte reguli? Nu neapărat că regula e universală, că oricum cu vârsta și cu vremurile se schimbă conținutul regulii. Ideea de a-ți ghida comportamentul după niște reguli, aia îți formatează creierul în așa fel încât să poți să faci față la provocări și la efort și la faptul că viața, de fapt, e foarte lungă, complexă, plină de frustrări, de compromisuri. Nu-i ca în filme, știi?
Adică știu că mereu am fost bârfit pe chestia asta, că dădeam sfaturi părinților care mă întrebau: „Dar cum să-mi cresc copilul cel mai bine?” Și am spus: „Într-o propoziție e foarte simplu. Încercați să le faceți viața cât mai grea.”
Dr. Mihail: Hî.
Dragoș Cîrneci: Cu cât le va fi viața mai ușoară și mai roză în copilărie, le va fi mai greu ulterior. Va fi un șoc cultural pentru ei. Altfel, va fi o tranziție mai lentă, mai fină, faptul că încă de mici știau cât de cât cam ce-i viața. Nu că au crezut într-un demo și apoi e brusc parașutat într-o viață reală care nu seamănă cu demo-ul respectiv, știi?
Dr. Mihail: „Grea” ce înseamnă mai exact? Adică efort de a face lucruri simple?
Dragoș Cîrneci: Da. Adică să facă fiecare lucru de la început până la sfârșit, până îl termină. Nu 15 chestii în același timp și să le lase baltă pe toate. Să nu se aștepte ca tot timpul să primească recompense. Adică după fiecare chestie pe care o face, brusc recompensă. Nu, pentru că în viață nu-i așa. Poți să primești, poți să nu primești.
Dr. Mihail: Hm.
Dragoș Cîrneci: Și de foarte multe ori facem chestii de ne spargem capul cu ele și nu primim nimic. Nu-i apreciată chestia aia sau nu în momentul respectiv.
Dr. Mihail: Să fii rezistent la…
Dragoș Cîrneci: Exact. Să poți să tolerezi lipsa de recompensă imediată, lipsa de rezultate imediate. Incertitudinea. Să iei decizii de capul tău și apoi să suporți consecințele tu, știi? Adică ce știm noi că este de fapt viața, știi? Adică să nu-i scăldăm în permanență cu recompense, cu bomboane, cu înghețată, cu cadouri și cu lipsă de efort. Să-i învățăm că trebuie să faci un efort susținut pentru a primi ceva și uneori poate nu primești acel ceva.
Inclusiv toleranța la stres, de exemplu, și la a dezvolta boli de stres, de la animale, șoareci, până la om, la copii, e studiată. Multe studii arată că, de fapt, cu cât au fost crescuți și hrăniți într-un regim de incertitudine a primirii…
Dr. Mihail: Hm.
Dragoș Cîrneci: …crește toleranța asta, știi? Adică dacă nu tot timpul am făcut – am primit, am făcut – am primit. Ci am făcut, poate că acuma am primit, mâine nu mai primesc, știi? Sau nu la aceeași oră.
Dr. Mihail: Dar știi, și aici trebuie un efort consistent. Uite, am avut această realizare și am făcut eu un efort susținut în a mă opri în a o ajuta pe Anastasia când își făcea singură… a început să-și facă singură pachetul de la școală și își taie, de exemplu, un măr, știi? Și nu știu, pe la șapte sau opt ani, se punea pe o scăriță, punea mărul, încerca să-l taie. Și senzația dimineața, în special că te grăbești: „Lasă că fac eu pentru tine. Hai, uite.” Și mi-am dat seama că e greșit, că dacă eu o să continui să fac pentru ea, ea o să rămână cu aceeași dificultate în a tăia mărul. Da, o protejezi, să nu se taie, dar ea trebuie să treacă prin acea dificultate. Și tu, ca părinte, trebuie să ai răbdare să te uiți la ceva ce tu poți să faci într-o secundă, să lași copilul să progreseze, s-o facă din mai greu în mai ușor.
Dragoș Cîrneci: Principiul așa este, corect cum spui tu, doar că automat înseamnă că îl scoli mai repede dimineața ca să ai timp de așa ceva.
Dr. Mihail: Da, exact. Îți trebuie efort pentru toate lucrurile astea. Știi, vreau să ne întoarcem un pic și la AI și la acest paradox care ține de sănătatea noastră mintală. Pentru că dincolo de pericolul pierderii capacității noastre cognitive – adică n-o să mai știm să scriem un mail, să gândim critic, să…
Dragoș Cîrneci: …să citim un mail cap-coadă.
Dr. Mihail: Corect. Să-l citești cap-coadă ca să-l înțelegi.
Dragoș Cîrneci: Să nu-l citești în diagonală sau să ți-l rezume el cu ce e esențial.
Dr. Mihail: Și apropo, rezumă mailurile foarte bine. Adică e un instrument de care… ăsta e pericolul. Îți e foarte greu să te lipsești de el. Dar dincolo de pierderea capacității de a înțelege un mail, de a gândi bine, de a face efortul cognitiv să ajungi la un rezultat – el face asta pentru tine – cum poți să explici faptul că AI-ul deja, în loc să ne facă mai relaxați (pentru că, nu-i așa, nu mai facem efort, stăm liniștiți pe șezlong și el lucrează pentru noi), în loc să ne facă mai relaxați, ne face mai anxioși sau poate chiar mai deprimați?
Dragoș Cîrneci: Ne face mai frustrați. E aceeași poveste cu notificările pe telefon. Am mai avut discuția asta. Știi că sunt oameni care tot timpul sunt cu telefonul în mână. Doar când fac baie și când dorm nu stau cu telefonul după ei. E un cerc vicios faptul că mereu primesc o notificare, care de regulă e un mesaj glumeț, o poveste amuzantă, o poză, whatever. Ai sute de recompense. Când o citește omul respectiv, e un val de dopamină.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Știi? Și ajunge să fie cumva dependent de aceste valuri de dopamină care apar practic la fiecare secundă pe telefon. Și i se antrenează creierul ca tot timpul să primească aceste surprize care lui îi fac bine, pentru că îi cresc dopamina.
Ăsta e motivul pentru care inconștient, fără să-ți dai seama, fără să vrei asta, mereu, când ai o secundă liberă, îți scoți telefonul. Nu cauți nimic. Pur și simplu ești în mașină, ai oprit la semafor, s-a pus roșu, imediat telefonul, știi? Just in case că e poate ceva pe telefon.
Dr. Mihail: Exact.
Dragoș Cîrneci: Știi, tu cauți permanent, ești ca un copil de ăla de Crăciun care umblă prin jurul bradului, că poate a mai găsit o cutie cu ceva.
Dr. Mihail: Omule, ăsta e semnal de alarmă pentru tine. Dacă faci asta, gândește-te de ce faci asta. Deci efectiv asta, just in case. Nu aștepți un telefon, nu aștepți un răspuns la ceva, pur și simplu: „Dar dacă mi-a venit vreo notificare?”
Dragoș Cîrneci: Da. Da. Exact. Și nu ne dăm seama că de fapt chestia asta ne sabotează pe noi, știi? Pentru că, în momentul în care nu vei putea să primești în fiecare secundă câte un val de dopamină, va urla frustrarea în tine și vei deveni mai ostil și vei lua decizii mai impulsive și uite așa.
Dr. Mihail: Exact. Avem un material pe tema asta. Se cheamă „Dopamină ieftină”. E un material „În Profunzime” în care fix asta propun. Și de când l-am scris și l-am cercetat, fac asta din ce în ce mai des și este foarte greu la început. Am început s-o fac dintr-un pic în mai mult, dar pot să recunosc că este foarte frustrant să stai la semafor, să-ți dai seama, realizezi deja că duci mâna după telefon just in case, și să te oprești și să stai efectiv 30 de secunde fără să faci nimic. Să te uiți la oameni, să te uiți la semafor, să te uiți la mașini și să nu faci nimic efectiv. Și creierul începe să-ți livreze informații. Și pe alea să încerci să le oprești. Dar e un exercițiu care merită făcut. Sau la semafor să te uiți la oameni. Uite, fă exercițiul ăsta: te-ai oprit la semafor, știi că durează 30 de secunde, nu-ți lua telefonul din buzunar. O să vezi în jurul tău doar oameni cu telefonul în mână.
Dragoș Cîrneci: Eu pe fiică-mea, că vorba aia, la opt-nouă ani, poți, ai șanse ca s-o înveți, nu la omul de 45, știi? Când e pe stradă, ea nu are voie să se joace cu ceva. Pe stradă are obligația, de când iese din casă până intră în altă parte, să se uite ce e pe stradă. Dacă a apărut ceva nou, dacă e ceva ciudat, dacă apare vreun animăluț, cât de repede merg mașinile. Dar să stea cu atenția în jurul ei pe stradă, nu jucându-se. Și nu are voie nici să-mi povestească chestii care nu au legătură cu ce e în momentul ăla pe stradă. „Acum două luni am fost la cutare acasă și a mâncat tortul cutare.” Nu e acum pe stradă, nu? Deci noi acum ne uităm doar ce e în jurul nostru.
Dr. Mihail: E un exercițiu de făcut cu copiii.
Dragoș Cîrneci: Exact. Exact.
Dr. Mihail: O să-l încerc și eu. Deci, ok. Nu călătorim cu mintea în trecut sau în viitor. Suntem acum. Asta e o meditație, de fapt. E de fapt o reală meditație de prezență, de ancorare în prezent. În meditație este foarte greu de făcut. Există flow-uri de meditații care fix îți spun să rămâi doar ancorat în prezent, să nu te gândești la ce urmează, unde te vei duce, cât timp mai ai. Doar să stai la masa asta, să simți microfonul ăsta și timpul se oprește doar aici, în loc. E unul din cele mai grele lucruri de făcut și e un exercițiu.
Ok, avem această nevoie de dopamină, de distracții continue. Cum totuși ajunge asta, dar și folosirea sau atrofierea asta a creierului – o să vorbim și despre asta – sau lenevirea creierului, să te ducă la lipsa asta de atenție și în final anxietate și depresie? Care e legătura între ele?
Dragoș Cîrneci: Păi, cum să spun… aici nu vreau să intru în termeni foarte tehnici, dar tot corpul nostru și creierul are un nivel de echilibru, care știm de la biologie, se cheamă homeostazie. Nivelul homeostatic. Și de la parametrii fiziologici până la obiceiurile noastre, toate au legătură sau reglează acel nivel de echilibru, știi?
Când el este… oricum e resetabil mereu, adică se resetează în funcție de viața pe care o ai. Dacă el s-a învățat să primească mereu impulsuri de plăcere la fiecare câteva secunde, s-a modificat nivelul de echilibru și el generează tot timpul așteptări la ce ne așteptăm să se întâmple ca să ne fie la fel de bine cum ne-a fost acum două secunde.
Dr. Mihail: E același mecanism ca la droguri. E un fel de craving.
Dragoș Cîrneci: E un fel de craving chestia asta, știi? Treaba este că dacă nu-l primești, apare o eroare în predicție. Adică: „Eu mă așteptam în mod normal să primesc până acuma un telefon, un mesaj, o poză, nu știu ce. De ce nu mai primesc?” Și apare fie frustrare, fie panică la unii, fie anxietate, știi? Și devin… e o senzație că nu mai poți controla mediul, care e o chestie nasoală, știi? „Uite, s-a schimbat ceva și nu-mi explic de ce. Care-i explicația la chestia asta?” Știi, „a picat rețeaua” sau ceva în genul ăsta.
Dar acest gen de viață în care se întâmplă totul într-un interval de timp foarte, foarte scurt și totul e la controlul tău, practic te handicapează, între ghilimele, în a face față la o viață care nu-i în regimul ăla. Să zicem că mergi în pădure și n-ai semnal. Atunci nu că te apucă frica de urs, te apucă frica în primul rând că nu ai semnal și că nu ești conectat cu restul și nu primești mesaje, știi? Deci, și să fie o pădure, nu știu, din Elveția, care n-are urși. Faptul că ești izolat de restul induce panică.
Dr. Mihail: Hm.
Dragoș Cîrneci: Știi? Deci, practic, creierul e o mașină de învățat. El are jobul să se adapteze la lumea din jur așa cum este ea. El nu judecă că-i bine, că-i rău, că-i moral, că nu-i moral.
Dr. Mihail: Are legătură folosirea AI-ului cu predicțiile? Am vorbit la „Bun. Bine.”… și dacă vrei să vezi materialul sau discuția pe care am avut-o cu Dragoș, o găsești pe site-ul nostru, DoctorMihail.ro, la secțiunea „Bun. Bine.” Am vorbit despre creier, despre fericire, nu? Atunci. Și ai povestit mult despre predicții, că creierul nostru în permanență face niște predicții și când ele se adeveresc, el este fericit. Și este un exercițiu constant.
Dragoș Cîrneci: Face simulări, de fapt. Simulează chestii care s-au întâmplat sau care se pot întâmpla, pentru că facem și aceste operații care au legătură cu un trecut care nu s-a întâmplat. „Dar dacă aș fi făcut așa…”
Dr. Mihail: Hm.
Dragoș Cîrneci: Știi? Pentru că asta te ajută ca să optimizezi viitorul. Deci, practic, el combină tot timpul informațiile și raportat la trecut și la viitor, pentru că în felul ăsta poate să optimizeze comportamentul tău, deciziile pe care le faci și să te pregătească de cel mai probabil viitor.
Dr. Mihail: Tehnologia din ziua de azi, pornind de la notificări, social media, AI, modifică cumva modelul acesta de predicții?
Dragoș Cîrneci: Da. Păi, uite, predicția față de recompensă automat s-a schimbat, știi? Inclusiv îți dă o falsă imagine privind ce poți face tu, capacitățile tale. Se cheamă metacogniție, adică „ce știu eu despre mine că pot să fac”. Pentru că dacă totul faci clic-clic-clic și se întâmplă, ai impresia că, în general, tot ce vrei tu se întâmplă în momentul ăla, fără efort.
Întreabă-i pe cei care fac angajări în corporații și vin oamenii de 18 ani sau 19 ani, sau chiar mai târziu, la 23-24 după facultate. Deci au impresia că știu de toate, că fac absolut orice. Deci nu mai e nimica, știi? Nu că sunt proști, ci pentru că sistemul, mediul din jur, așa îi învață, că totul le poate ieși instant. Și dacă cumva nu le iese, nu-i vina lor.
Dr. Mihail: Uite, la asta…
Dragoș Cîrneci: E vina aplicației.
Dr. Mihail: Corect.
Dragoș Cîrneci: Deci nu-și însușesc nimica și au impresia că pot controla totul. Și e foarte greu să-i reformezi. Să-și dea seama că de fapt unde ești tu de fapt, câte parale faci, știi? Că te frustrează și au impresia că ai ceva cu ei și așa mai departe. Dar nu e vina lor, e vina mediului în care ei trăiesc.
Dr. Mihail: Îmi vine să te întreb dacă există o soluție la asta. Poate pentru părinți care își cresc copiii, poate pentru sistemul educațional sau poate pentru acești tineri care să se recunoască în acest tablou.
Dragoș Cîrneci: Ce am spus: așa cum apare pe televizor tot timpul cu obstinație că „să nu mai bei”, „să nu mai mănânci zahăr”, „să nu mai mănânci gras” și așa mai departe, ar trebui introduse și aspectele astea. Și la fel, învățământul trebuie reschimbat. Nu ca număr de ore și că în câte schimburi se fac. Aia e o chestie bugetară, nu? Ce predăm și de la ce vârstă? În continuare mergem cu Sadoveanu și cu ce a făcut Vitoria Lipan acum 200 de ani cu măgarul. Deci ce dracu?
Dr. Mihail: Sunt interesante și alea până la urmă, dar nu ne ajută.
Dragoș Cîrneci: Ai ca job, și ca profesor și ca părinte, să-ți pregătești copilul pentru ce urmează în viață, pentru peste 10, 15, 20 de ani. Nu ce a fost acum 100 de ani.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Aia poți s-o faci dacă ești la Facultatea de Litere și de Istorie și înveți cum a fost trecutul. Dar tu, prioritar, trebuie să te ocupi de ce dracu face ăsta când iese din școală.
Dr. Mihail: Știi, asta e… cumva, trecutul apropiat. De trecutul îndepărtat, se pare că lucrurile s-au schimbat. E o cercetare mare care spune că în ultimii 25.000 de ani creierul nostru s-a micșorat până la 10%.
Dragoș Cîrneci: Da, am citit-o și eu. Am fost mereu întrebat chestia asta și chiar am și râs când mi-ai trimis întrebarea, că mereu sunt întrebat. Răspunsul, de regulă, nu dă apă la moară la teoria asta. Adică… chiar m-am documentat, nu doar cu ChatGPT, chiar am citit chestia asta din reviste științifice. Răspunsul este, de fapt, prin modificarea climei.
Dr. Mihail: Aha.
Dragoș Cîrneci: Adică, dacă s-a încălzit, și clar s-a încălzit după ultima glaciațiune, s-a redus creierul ca și dimensiune. Dar nu doar creierul ca dimensiune, și corpurile noastre sunt mai filiforme decât erau înainte. Erau mult mai… așa. De ce? Pentru că cu cât este mai mare volumul, se supraîncălzește.
Dr. Mihail: Ok.
Dragoș Cîrneci: Și creierul și corpul. Și creierul mănâncă foarte multă energie, știi? Și practic, cu cât se reduce volumul…
Dr. Mihail: Deci e optimizare, nu neapărat regres.
Dragoș Cîrneci: E o termoreglare. E termoreglare, pentru că și corpul s-a redus, nu doar creierul s-a redus. Și practic sunt multe corelații făcute efectiv pe la nivel de sute și mii de ani, cum a variat temperatura și cum s-au schimbat acești parametri de volum, știi?
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Oricum, să știi că oamenii din Neanderthal aveau creierul mult mai mare decât avem noi și nu le-a folosit la nimic, adică au dispărut.
Dr. Mihail: E posibil să-l fi folosit, de fapt, la niște task-uri din acestea primare, care foloseau multă energie, de supraviețuire.
Dragoș Cîrneci: Ei erau oricum mai zdraveni decât noi, adică erau mult mai robuști decât noi și au dispărut cu totul. Mă rog, toți avem în noi gene de Neanderthal, știi? Care, mă rog, se pare că ne pot ajuta la diverse chestii în anumite situații, știi? Dar ei trăiau într-un alt mediu decât Homo Sapiens. Când acel mediu a dispărut, n-au mai fost avantajați.
Dr. Mihail: Da. Știi, aș vrea acum, în ultima parte a podcastului, după ce am înțeles că, în esență, inteligența artificială, chiar dacă te ajută la un anumit task, la fel cum te ajută metroul să ajungi mai repede la locul de muncă, asta înseamnă că tu trebuie totuși să compensezi pierderea acelei funcții. Tu trebuie să compensezi energia aia. Trebuie s-o faci într-un alt context. Pentru că, uite, oamenii sănătoși au ajuns să meargă cu metroul sau cu mașina, dar să compenseze mergând la sală sau mergând cu bicicleta în parc. Sau poate le faci pe amândouă. Te duci pe jos până la muncă sau te duci cu bicicleta. Puțini fac asta, dar știm că asta este o soluție în a diminua efectele secundare ale sedentarismului.
Dragoș Cîrneci: Sau mâncând mai sănătos. Uite, mâncarea românească tradițională este groaznică din punct de vedere cât de sănătoasă este. Dar ea a fost de ajutor la generații întregi de oameni care au trăit în alt mediu. Adică munceau iarna, când erau ierni adevărate, nu ca acuma. Mergeau în pădure, tăiau lemne.
Dr. Mihail: Da. Aveau nevoie de grăsimile alea.
Dragoș Cîrneci: Exact. Păi dacă ar fi mâncat salate, mureau cu toții.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Știi? Deci ei trebuiau să mănânce altceva ca să facă față la efortul ăla și la vremea de afară, știi? No, acuma e cald cam tot timpul, nici iarnă nu mai este iarnă. Stăm la mașină sau în metrou tot timpul, dar nici noi nu mai avem voie să mâncăm ce mâncau ei, decât eventual de Crăciun.
Dr. Mihail: Asta e o explicație super tare. Da. În privința tradiției și da, într-adevăr, bunicii mâncau acum 100 de ani numai grăsime…
Dragoș Cîrneci: Dar aveau de ce.
Dr. Mihail: Aveau de ce. Cum ar trebui să ne modificăm noi astăzi sau care ar fi obiceiurile zilnice pe care să le facem pentru a ne proteja creierul? Ce ai recomanda concret, în contextul de astăzi? Pentru că eu tot o să răspund la mailuri complexe cu ChatGPT. Eu tot o să citesc mail-uri juridice cu ChatGPT. Chiar dacă… știi cum mă gândeam? Că, de exemplu, noi avem un newsletter în fiecare sâmbătă, da? Și sâmbătă dimineața la ora 10:00, abonații la newsletter primesc un fel de desfășurător al lucrurilor pe care le-am făcut într-o săptămână, cu podcast-urile, cu vlogurile noastre, cu materialele pe care le-am scris… și un „gând înainte”.
Gândul ăla înainte îl scriu de mână. Chiar dacă îl scriu de mână, îl trec prin filtrul ChatGPT să-mi pună diacritice. Nu scriu cu diacritice. Sau îl trec prin filtru ca să mă asigur că n-am typos, că n-am litere greșite. Și îmi dau seama că și asta mă privează de energia aia cognitivă pe care o foloseam înainte de ChatGPT, unde trebuia să fiu super atent cum tastez și să fiu foarte atent la text când îl recitesc.
Dragoș Cîrneci: Eu mereu răspund la chestia asta: că dacă ai un material pe care trebuie să-l prezinți cuiva și l-ai făcut tu, până să-l prezinți, dă-i-l cuiva care n-a lucrat la el să-l corecteze.
Dr. Mihail: Da. Pentru că sari peste greșeli.
Dragoș Cîrneci: Nu. Pentru că tu vezi ce crezi tu că ai pus acolo, nu ce este acolo.
Dr. Mihail: Exact. Exact.
Dragoș Cîrneci: Adică tu știai ce trebuie să fie acolo și aia vei vedea.
Dr. Mihail: Corect.
Dragoș Cîrneci: Nu vezi greșelile. Vezi cuvântul ca și cum ar fi corect, știi?
Dr. Mihail: Corect. Dar chiar și așa, folosim această tehnologie și ea ne poate face rău de multe ori. Ce obiceiuri îmi recomanzi? Obiceiuri zilnice pentru a-mi proteja creierul, pentru a-mi păstra creierul și gândirea critică?
Dragoș Cîrneci: Cred că, cumva, am și spus câteva dintre ele. Adică unele țin de stil de viață. Trebuie să stai cât mai mult timp afară, în soare. Și dacă vrei să fugi, nu fugi în sală, fugi în parc. Chiar sunt studii care arată clar, dacă compari beneficiile deasupra corpului și creierului la oamenii care fug în parc cu ăia care fug în sală, e clar mai bine să fugi în parc. De ce? Pentru că e vorba de soare, de lumină, știi?
Apoi, e important să dormi. Somnul este un reglator. Deci, de la memorie și până la a te proteja de cancer, somnul este cel mai bun reglator. Când deja ai probleme de somn la modul constant, regulat, stresul este doar una dintre cauzele posibile. Pot fi altele mai grave. Adică e un predictor pentru demență, de exemplu, chestia asta. Sau alte boli grave de neurodegenerare, depresie și așa mai departe.
Ce mâncăm? Nu mâncăm chestii care ne pot duce la a crește colesterolul, glucoza, trigliceridele.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Pentru că chestia respectivă îți afectează dopamina din creier, îți blochează receptorii dopaminei D2, ăia care duc la motivație, și o să ai tendința mereu să procrastinezi, să te frustrezi tot timpul, să eviți efortul constant. Și chestia asta îți va afecta alegerile din viață și inclusiv profesia, știi?
Să mergi cât mai mult pe jos, dacă se poate. Bine, nu poți să mergi pe jos în capătul celălalt al Bucureștiului, dar măcar până la Mega sau oriunde în cartier. Știi? Când ești în mașină, ești în mașină, nu ești pe telefon. La fel, când ești pe stradă, nu ești pe telefon, te uiți în jurul tău. Deci încearcă cumva să-i dai un fel de pauză creierului tău, să fii atent la chestiile din jur.
Uitatul în jur, într-un mediu natural, e o chestie care ajută creierul. Inclusiv faptul că ai un geam care dă spre o pajiște, nu cum e aici, 5 metri mai încolo altă clădire, ajută creierul. Deci inclusiv crește performanța la a învăța matematică dacă copiii au o clasă care dă spre ceva viu, nu spre o altă clădire. Inclusiv știu că sunt recomandări în a-ți pune masa copilului în camera lui unde lucrează, să fie cu vedere la geam și la ceva în depărtare.
Dr. Mihail: Sunt lucruri simple. Mă așteptam să-mi spui că trebuie să studiez, să citesc cărți…
Dr.GOș Cîrneci: Și asta e important. Mereu… eu mereu fac… asta ține și de meseria mea. Eu mereu îmi pun probleme, întrebări: „Dar de ce chestia cutare e așa?”
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Mi-aduc aminte că zilele trecute mi-am… am avut o chestie în cap. De ce ridicăm tonul când punem o întrebare? Dar numai la întrebări, știi?
Dr. Mihail: Da, că eu n-o să zic „Dragoș”, dar o să întreb…
Dragoș Cîrneci: Și am avut… am zis: „Dom’le, probabil că e o chestie biologică.” Și am început să mă documentez: în toate civilizațiile când se pune o întrebare se ridică tonul, cum este în limba română sau în limba engleză?
Dr. Mihail: Ceva moștenit sau învățat?
Dragoș Cîrneci: Pur și simplu, îți vine peste tot în lume când pui o întrebare.
Dr. Mihail: Da, dar suntem și învățați limbajul, adică e greu de spus, știi?
Dragoș Cîrneci: Ok. Și am zis că „Wow, ce chestie! În sfârșit s-a găsit o chestie revoluționară, că uite că e ceva biologic în felul în care noi, creierul, formulează întrebările, că ridică tonul la final, ca să ne prindem că e întrebare.” Nu e așa. Adică sunt diverse civilizații în care felul în care, de exemplu, ridici tonul la un cuvânt, înseamnă cuvântul ăla altceva decât când nu ridici tonul.
Dr. Mihail: Aha.
Dragoș Cîrneci: Deci nu e o chestie care ține neapărat de întrebări.
Dr. Mihail: Ok.
Dragoș Cîrneci: E o chestie culturală. E pur culturală, știi? Dar eu mi-am pus o întrebare venind dintr-o chestie de zi cu zi. Îi întreb pe studenții mei: „Dar de ce omul… la ochi i se vede irisul și albul ochilor? La pisică i se vede doar irisul. La câine la fel, la cal la fel. De ce la noi trebuie să se vadă și albul ochilor?” Nu-l vezi în fiecare zi în oglindă? Adică e o chestie de zi cu zi. Ți-ai pus întrebarea privind chestia asta? De ce dracu oamenii au chestia asta și doar oamenii au chestia asta?
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Ei, de ce? Pentru că noi ne-am pierdut anumite chestii de comunicare, de regulă chimică, pe care animalele o au, și atunci ne-am dezvoltat complementar chestii care țin de citirea feței și în special linia ochilor. Și direcția privirii ne spune nouă foarte mult. Și ne prindem de direcția privirii pentru că se vede globul cum se mișcă.
Dr. Mihail: Corect. Și eu știu că tu te uiți la mine sau…
Dragoș Cîrneci: Da, că-mi eviți privirea sau cum te gândești la ceva sau ascunzi ceva și așa mai departe. Dacă ar fi complet așa, o chestie colorată, nu s-ar vedea direcția. Exact. Na, astea-s chestii de zi cu zi care sunt despre noi. Nu despre copii cu autism și oameni cu schizofrenie. Oameni normali, de zi cu zi. Și te întrebi: „Ok, dar de ce sunt eu așa? De ce e cutare așa? De ce este orice din jurul tău?” Mereu să-ți pui întrebări, să emiți ipoteze și să le verifici.
Dr. Mihail: Și să nu le cauți pe ChatGPT, să te duci să le cauți măcar pe Google.
Dragoș Cîrneci: Da, exact. Poți să afli surse, eventual, că ți le dă undeva în dreapta, dar tu citești alea și tragi singur concluziile.
Dr. Mihail: Ăsta e un exercițiu șmecher. Nu mă așteptam la el. O să-l fac. Într-adevăr, să pui la îndoială totul, să întrebi toate lucrurile: „De ce?”
Dragoș Cîrneci: Nu ai voie să spui că „e firesc”. Aia e o dovadă de prostie. „Nu, domnule, e firesc să fie așa. E normal să fie așa. Așa e felul lui de a fi.” Ăla nu este niciun fel de răspuns la întrebare.
Dr. Mihail: Aha.
Dragoș Cîrneci: E un blocaj cognitiv, practic.
Dr. Mihail: Ai spus că e important să ne expunem la lumină. Dacă mergem la sport, să nu mergem la sală, să mergem mai degrabă afară. Ce efect are lumina asta asupra noastră, asupra sănătății creierului?
Dragoș Cîrneci: O groază. Și fii atent că de acum încolo chiar se întâmplă efectul ăsta, că urmează noiembrie.
Dr. Mihail: Corect.
Dragoș Cîrneci: Adică genele corpului nostru sunt unele care duc la inflamație, altele care calmează inflamația. Se cheamă proinflamatorii și antiinflamatorii. Ei, profilul corpului în general este proinflamator pe sezonul rece și antiinflamator pe sezonul cald. Și principalul reglator este lumina.
De aia noi nu doar mai ușor facem viroze când e iarnă – că viruși sunt tot timpul în jurul nostru și bacterii – dar ne protejează imunitatea în timpul verii și nu prea în timpul iernii. Iar nu doar viroze facem mai frecvent în timpul iernii, ci cam orice fel de boală inflamatorie, inclusiv diabetul. Diabetul de multe ori are mai frecvent debutul iarna și nu vara. Știi?
Cognitiv vorbind, suntem mult mai performanți pe a învăța, a fi atenți, vara decât iarna. Inclusiv sunt studii făcute pe mii de oameni, sute de mii de oameni în Anglia, care arată că contează foarte mult când te naști, în ce lună a anului. Că dacă te naști în ianuarie, ai cele mai mari șanse să dezvolți patologie ulterior cognitivă, adică depresie, schizofrenie. Îmi pare rău, oameni buni…
Dr. Mihail: …pentru cei…
Dragoș Cîrneci: Și cel mai bine e să te naști cumva în august, septembrie, adică pe finalul verii, știi? Și totul e pe bază de inflamația din corpul mamei.
Dr. Mihail: Hm.
Dragoș Cîrneci: Știi?
Dr. Mihail: Asta e o unealtă bună pentru planning, nu? De familie.
Dragoș Cîrneci: Și toate astea țin de lumină.
Dr. Mihail: Lumina reglează această…
Dragoș Cîrneci: Da. Mă rog, e și temperatura, dar pe extreme. Adică dacă tu chiar trăiești în… Astea extreme, știi? Adică dacă este foarte ridicată sau foarte scăzută temperatura, chestia asta te afectează. Cum afectează? Prin energie. Pentru că corpul trebuie să se termoregleze, fie să te încălzească, fie să te răcească. Aia mănâncă foarte multă energie și tu nu mai ai energie pentru alte chestii.
Dr. Mihail: Dragoș, cum vezi viitorul? Cum crezi tu, ca neurocercetător, că se va modifica viitorul apropiat? Mă refer la peste un an, și mediu, peste cinci ani. La ce să ne așteptăm, cum crezi că va evolua știința și pentru ce să fim pregătiți?
Dragoș Cîrneci: Deja eu pot să spun chestia asta, că dacă vrei să-i pui cuiva un diagnostic privind ce ar putea să fie în neregulă cu el, tu, oricât de competent te-ai considera și de deștept, este imposibil. Adică ai nevoie de un asemenea asistent virtual care să-ți dea toate variantele posibile, pentru că doar el poate să le redea. Tu, e imposibil să le știi pe toate sau să le ții activate în cap pe toate ca să poți să le analizezi.
Dr. Mihail: Da.
Dragoș Cîrneci: Deci el poate să-ți dea variantele cele mai probabile și tu alegi dintre ele, știi? Dar altfel, la cât se știe la ora actuală, câtă informație există pe net, este imposibil pentru absolut oricine să facă o analiză completă. De aia viitorul va fi cu un fel de cabinet în care ai un super AI și un psiholog sau un psihiatru, știi? Și ăla îi livrează variantele și el alege cea mai potrivită dintre ele sau potrivită pacientului, știi? Dar singur nu poate. Altfel ai doar o iluzie a explicației, spui că „domnule, faci așa pentru că ești schizofren” sau „faci așa pentru că ești deprimat”, care e doar un alt fel de a spune, dar nu știi ce-i cu el de fapt.
Dr. Mihail: Și din punct de vedere al tehnologiei, să zic, și a folosirii ei în masă, la ce să ne așteptăm și pentru ce să fim pregătiți?
Dragoș Cîrneci: Poți să faci chestii benefice multe pe chestia asta. Adică, de exemplu, poți să corectezi probleme de memorie, poți să… inclusiv, mă rog, astea sunt documentate la nivel de proiecte, inclusiv dislipidemia…
Dr. Mihail: …care e nivelul de gliceride și…
Dragoș Cîrneci: …colesterol, de grăsimi din sânge, se poate în principiu regla prin jocuri cognitive.
Dr. Mihail: Cum?
Dragoș Cîrneci: Păi, pur și simplu stimulând acel circuit al dopaminei și în special anumiți receptori, numiți D2, ai dopaminei, pentru că ăia sunt afectați practic de dislipidemie. Și apare un mecanism de feedback, o buclă care reglează apoi din nou în jos dislipidemia, știi?
Dr. Mihail: Ok.
Dragoș Cîrneci: Deci, practic, orice fel de chestie cognitivă care cumva se bazează pe acest tip de rețea a dopaminei poate să-ți modifice în sânge nivelul de grăsime. Prin task-uri de memorie se poate regla glucoza, pentru că rolul primordial al hipocampului se pare că inițial, la primele specii care au avut ceva similar cu hipocampul actual, era de a regla glucoza din organism. Și în continuare, la ora actuală, aceleași unde corticale care le poți măsura în hipocamp când tu înveți ceva reglează glucoza în sânge.
Deci, practic, foarte multe lucruri se pot dezvolta la ora actuală pe baza tehnologiei, știind ce se știe, ce se va ști în viitor privind aceste relații dintre creier și corp.
Dr. Mihail: Chiar dacă viitorul are aceste pericole pe care le vedem deja astăzi studiate și am pus degetul pe ele, cred că viitorul ne rezervă niște lucruri uimitoare. Pe zi ce trece apar tehnologii la care nici nu puteai să visezi înainte. Ochelari cu display…
Dragoș Cîrneci: Totul e ca ăia care trebuie să dezvolte acele soft-uri în VR sau ce le vor dezvolta…
Dr. Mihail: …încă sunt aici.
Dragoș Cîrneci: Chiar să se ocupe să le ducă până la capăt, nu să stea pe telefon, știi?
Dr. Mihail: Da, exact. Adică aștept în fiecare zi să văd ce mai apare nou și este interesant pentru că nu trebuie să mai aștepți cu anii să apară un iPhone nou sau să apară un telefon nou. Lucrurile evoluează atât de rapid, dar nu știu dacă o să putem să mai ținem pasul în curând cu ele.
În orice caz, vreau să-ți mulțumesc pentru prezența și la podcastul Boabe de Cunoaștere, pentru că la „Bun. Bine.” ai fost deja. Și ce pot să spun cert este că viitorul sigur ne rezervă, bineînțeles, dacă o s-o accepți, încă un podcast și încă un podcast pe care va trebui probabil să le avem pentru a face update-uri la ce tehnologie nouă apare și cum ne influențează tehnologia asta creierul și cum putem să ne protejăm de ea.
Pentru astăzi cred că am punctat niște puncte esențiale și am înțeles la ce ne poate ajuta ChatGPT sau AI-ul în general și la ce totuși trebuie să fim atenți, ce trebuie să continui să faci tu, chiar dacă nu are sens să faci acel lucru per se. Da. Cum nu are sens să te duci la sală să ridici de niște greutăți, de că ele nu trebuie să fie ridicate. Noi toată viața noastră am ridicat greutăți ca să mutăm lucruri, cu un anumit sens. Noi acuma stăm pe niște aparate care nu au niciun sens. Ridici complet aiurea de niște greutăți care rămân acolo, tocmai cu scopul că corpul tău e construit să le ridice.
La fel, e important să corectăm noi textele, să le scriem noi, chiar dacă n-are sens. Ți le scrie ChatGPT imediat, ți le scrie Gemini imediat, dar e bine să-ți păstrezi această capacitate de a genera idei, texte, de a gândi critic. Te va ajuta în special în viitorul apropiat.
Dragoș Cîrneci: Și să se uită la Idiocracy.
Dr. Mihail: Să ne uităm la Idiocracy. O să lăsăm link. Unde putem să-l vedem? O să lăsăm link la filmul ăsta jos în descriere. Lăsăm link și la studiul de pe MIT. Lăsăm link și la materialul cu Dragoș, înregistrarea de la evenimentul „Bun. Bine.”
Dragoș, mulțumesc mult pentru prezență. Și mulțumesc ție că ai rămas până acum. Dacă ai întrebări în privința AI-ului, scrie-le jos în comentarii. Dacă ai întrebări pentru următorul podcast pe care probabil că o să-l avem la anul cu Dragoș, scrie-ne asta jos în comentarii. Dacă ai observat tu orice modificare în modul tău de a gândi sau în puterea ta de a procesa idei și informații după ce ai început să folosești ChatGPT sau Gemini sau orice alt motor din acesta lingvistic, scrie-mi povestea ta jos în comentarii. Sunt foarte curios să o citesc.
Mulțumesc Unicredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de cunoaștere și sprijină toate aceste unghiuri din care privim practic sănătatea noastră. Mulțumesc pentru atenție. Ciao! Pe curând!
