Dr. Mihail: Omule, te salut și bine ai venit la un nou podcast „Boabe de cunoaștere”. După cum ai văzut deja în această scurtă prezentare, vorbim despre manifestare și eu cred că și tu, la fel ca și mine, ai intrat pe internet și ai văzut o sumedenie de materiale în care cineva îți explică cum să îți construiești viața doar prin recrearea propriei tale realități, prin gândire, da, prin vibrații, prin vizualizare, prin alinierea la o vibrație corectă, iar universul o să simtă acea vibrație și o să vină și o să-ți ofere. Practic ești învățat să manifești, să manifești bani, să manifești abundență, un iubit, o iubită, să-ți manifești inclusiv locul de parcare. Dacă tu intri într-o parcare dintr-un mall și nu găsești locul de parcare, nu te-ai gândit că e posibil să fii tu de vină? Tu ești de vină pentru nefericirea ta. Asta ni se spune. Și dacă totuși ai manifestat și nu ți-a ieșit, da, nu s-a îndeplinit ceea ce ai manifestat, din nou ești doar tu de vină. N-ai manifestat suficient sau n-ai manifestat corect. Trebuie doar să mai cumperi încă un curs de 2000 RON și să manifești corect. De ce nu înveți să manifești corect?
Și ideea este că la prima impresie această manifestare este așa o formă benignă de iluzie, dar ea poate să fie chiar și periculoasă și asta facem astăzi. Scopul nostru de astăzi nu este să criticăm sau să-i ridiculizăm pe cei care promovează acest fenomen al manifestării, ci să-l înțelegem cu rigoare științifică. Ce este manifestarea, unde poate fi sănătoasă, unde există această ruptură, această ruptură între realitate și iluzie și pentru cine poate fi în mod real periculoasă. Și cu cine puteam să vorbesc despre asta dacă nu cu profesor universitar doctor Lavinia Bârlogeanu, psihoterapeut de orientare psihoanalitică și profesor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din București, cu studii postdoctorale la Sorbona și Universitatea René Descartes din Paris și cu o vastă experiență în psihotraumatologie și analiza inconștientului. Este bineînțeles una dintre cele mai potrivite și lucide voci atunci când vorbim despre granița dintre știință, pseudo-știință și iluzie. Și apropo de știință și educație, vreau să mulțumesc UniCredit Bank din nou pentru faptul că sprijină podcastul „Boabe de cunoaștere”. Așa că să începem și… doamna profesor, bine ați venit la al treilea podcast, am putea spune.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Bine v-am regăsit. Mă bucur să ne reîntâlnim iată, după o perioadă de timp.
Dr. Mihail: Ce mai faceți?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: A, mulțumesc de întrebare. Aș spune că bine, mai degrabă.
Dr. Mihail: Ok. Aș putea să vă întreb ce ați mai visat în ultimii doi ani de când nu ne-am văzut, pentru că despre asta au fost ultimele două materiale pe care le-am avut.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da. Am putea ușor să cădem într-o capcană și să considerăm că analiza sau interpretarea visului are cumva legătură cu discuția noastră de astăzi, cu teoria manifestării, pentru că ambele au un discurs despre inconștient.
Dr. Mihail: Ok. Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Dar trebuie să facem o foarte serioasă distincție, pentru că atunci când vorbim de analiză și interpretare de vis ne bazăm deja pe niște date. Da. Iar ele nu sunt doar ale psihanalizei începuturilor, pentru că și aici aș face o paranteză: foarte mulți dintre oameni, am văzut chiar și la dumneavoastră în emisiune, când se referă la psihanaliză, îl pomenesc pe Freud.
Dr. Mihail: Da, corect.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Psihanaliza n-a rămas acolo. Psihanaliza de la Freud a dezvoltat foarte multe direcții de gândire și un corpus de cunoaștere impresionant. Problema cu psihanaliza este că are un statut destul de ambivalent, în sensul că o parte din elementele la care se referă au la bază deja studii.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Iar altă parte țin de măiestria din cabinet, de arta procesului terapeutic. De aceea e foarte greu să o încadrăm într-un domeniu. Iar pentru că ea vorbește despre inconștient, există riscul să o decredibilizăm și s-o așezăm pe același plan cu discursurile despre manifestare. Adică dacă Freud, de exemplu, se referă la inconștient și cineva îl citează fără să-l fi citit…
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Înțelegeți? Există riscul să ne spună că Freud și Niculina Gheorghiță fac același lucru și n-aș vrea deloc să cădem în capcana asta.
Dr. Mihail: Da, de acord. De aceea mi se pare că sunteți cea mai potrivită voce cu care putem vorbi despre asta pentru că nu sunteți ancorată foarte strict doar în granițele foarte confortabile ale științei. „Asta e demonstrat, asta putem crede, asta nu s-a demonstrat, înseamnă că nu există”. Și pentru că abordați cu foarte mare precauție și măiestrie ceea ce poate să depășească domeniul dovedit științific, dar rămânem totuși ancorați de el. Adică ne asumăm curajul de a ieși dintr-o poieniță luminată. Ne asumăm curajul de a merge în pădurea întunecată, dar rămânem cumva legați încă de poieniță să ne putem întoarce. N-o luăm pe cărări.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Exact. Gândim, cu alte cuvinte, gândim tot timpul, pentru că ce scurtcircuitează teoria manifestării este tocmai procesul de gândire.
Dr. Mihail: Da, exact. Pare că acolo dispare și apare doar un simplu „Știu fără să gândesc”. Mi-ați spus când am vorbit despre asta înainte să începem acest podcast că l-ați numit un derapaj crunt și o dictatură a fantasmei. Și dacă zici „Omule, ce faci? Ai manifestat… ți-ai manifestat nu știu, jobul sau banii sau iubita?” pare ceva așa la ordinea zilei. Hai să manifestăm. Când vorbești despre același lucru ca fiind o dictatură a fantasmei, îți dai seama că lucrurile sunt destul de periculoase.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da. Și mult mai complexe decât le putem vedea așa la o privire de la distanță. Ce aș vrea să vedem înainte de orice este că această, cum o numesc reprezentanții, teorie a manifestării, dezvoltă un limbaj universal al promisiunii. Asta-i coordonata ei, limbaj universal, în sensul că se ancorează în anumite nevoi fundamentale ale fiecăruia dintre noi, pentru că toți vrem să fim împliniți, să fim fericiți, să iubim și să fim iubiți, să fim mai degrabă bogați decât săraci. Da? Și mai mult decât atât, cred că dincolo de aspectele astea, de ce prinde discursul acesta universal al promisiunii este că atinge niște resorturi foarte profunde din noi toți și anume marile noastre angoase. Ori manifestarea îți promite un control inclusiv asupra haosului, asupra lucrurilor despre care nu putem spune nimic, dar care ne înspăimântă… moartea.
Dr. Mihail: Pe care nu le putem controla.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da.
Dr. Mihail: Și ne-am dori foarte mult să le controlăm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Bineînțeles, pentru că este în spate această angoasă fundamentală care vizează moartea, prăbușirea, vidul. „Sunt singur, nu e nimeni. Ce mă fac? Sunt părăsit în acest univers care… Dumnezeule, cum mă descurc aici, am nevoie de niște repere” pe care reprezentanții teoriei ți le oferă. Și le oferă cumva în jurul unei metafizici, pentru că avem aice și o metafizică care aruncă în aer de fapt toată gândirea umanistă și toată filozofia lumii. Ți se pare că nimic nu mai are niciun rost că avem noi o altă metafizică. Adică gândul și intenția ta fac universul să se conformeze.
Dr. Mihail: Exact. Asta de fapt este, să zic, o definiție a manifestării. Nu? Cartea The Secret este… ar putea sta la baza acestei teorii sau este un catalizator al acestei teorii?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da, categoric. Și sunt mai multe. O să discutăm și despre lucruri care au ajutat la creșterea acestui fenomen, dar și despre analize serioase care privesc acest fenomen, că e bine să ne uităm din toate direcțiile.
Dr. Mihail: Ce m-a mirat plăcut este că înainte să avem această discuție am făcut, să zic, o documentare personală pentru acest podcast și am găsit foarte multe articole științifice în tratate de psihiatrie scrise pe această temă. Și se pare că ceea ce încearcă manifestarea să aducă ca teorie, să-i zicem, la suprafață, este descris în tratatele de psihiatrie. Adică sunt tratate de psihiatrie care descriu starea maniacală în care tu simți că totul ți se cuvine, te simți iluminat, ai o stare constantă de trezire, dar de fapt ea poate fi în unele circumstanțe patologică.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Poate fi, dar acuma nici să nu intrăm în riscuri de a patologiza totul. Eu nu m-aș duce atât de departe, de exemplu, la psihiatrie, dar aș rămâne în disciplina cu care sunt mai familiarizată, psihanaliza, care vorbește de funcționările minții noastre într-un registru, de exemplu, psihotic.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Și asta ce înseamnă? Că mintea este fragmentată. Deci la bază sunt fenomene disociative. Că obiectele fragmentate sunt potențate, încărcate, supraumanizate și repartizate pe categorii clare: bun, rău, frumos, urât. Da.
Dr. Mihail: Deci o minte simplă care nu vede complexitatea obiectului, a omului, de exemplu. Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: E ca și cum eu în mintea mea v-aș vedea pe dumneavoastră, nu știu, ca pe o ființă supraumană, atât de bună, atât de corectă, atât de nu știu cum, n-are rost să mai dezvoltăm… dar știu că de fapt suntem oameni cu toții, greșim cu toții, avem cu toții exagerările noastre. Și atunci problema pentru mintea care funcționează psihotic este că nu poate accepta acest întreg. Ea are nevoie de ori așa, ori așa cu toată lumea. Nu tolerează complexitatea și ambiguitatea. Și ca să mențină asta se întâmplă un lucru foarte important pe care îl face. Dezvoltă o ură incredibilă față de tot ce iese din schema care o ajută să supraviețuiască. Dar e o ură teribilă. Această ură se duce nu doar împotriva oamenilor din exterior, ci și împotriva propriei minți. Această ură dusă împotriva propriei minți menține disocierea. Această ură dusă împotriva propriei minți atacă gândirea care ar putea odată să-i furnizeze un adevăr despre sine și despre lume.
Dr. Mihail: Puteți să dați un exemplu mai clar sau poate și foarte simplificat ca să înțelegem acest mecanism?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da. De exemplu, vă dau din clinică pentru că e mai simplu. Dacă un pacient sau o pacientă își demonizează mama, ea va depune prin proiecție în această mamă care nu mai e umană, e dracul gol, tot ce este rău pe lume, toate eșecurile pe care le-a trăit în viață sunt în responsabilitatea mamei. Da. Tot ce s-a întâmplat rău e mama de vină. Da. Și atunci această mamă nu mai e o ființă umană, este o mamă rea, arhetipală, ceva de care te temi. Da. Iar pacienta care face asta se teme, adică apare și o angoasă paranoidă că mama pe care a investit-o cu atâta rău o s-o distrugă până la capăt.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Înțelegeți? Și atunci apare această ură. Dar ura e, ca să zic așa, trimisă în cabinet spre terapeutul care încearcă să aducă la suprafață și elemente care umanizează mama, bazate pe discursul pacientei.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Și poți să spui: „Dar uite, în situația asta n-a fost chiar un monstru, chiar te-a ajutat. A, dar uite că în situația asta a reacționat bine”. Deci îi evoci mai multe laturi ale acestui obiect în ideea că se poate realiza o legătură. Mintea să se lege. Pacientul nu suportă legătura pentru că asta îl obligă să se confrunte cu un adevăr și anume: am greșit.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Trebuie să suport o pierdere. Eu am pierdut ceva când te-am demonizat. Ți-am făcut foarte mult rău. Mi-am pierdut eventual inocența, încrederea în oameni. Da. Ori eu trebuie să fac față acestor pierderi, ceea ce un pacient în situația asta nu suportă. Va continua să atace orice minte care gândește. Asta este important să vedem. Funcționarea psihotică atacă orice minte care gândește pentru că reprezintă un potențial pericol ca să-l conecteze pe acest individ, pacient, om, pe oricare dintre noi, la o sursă a suferinței lui și atunci „nu vreau să sufăr. Punct. Atac.”
Dr. Mihail: Asta înseamnă că orice persoană care crede real în manifestare deja a oprit acest podcast și nu se mai uită.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: M…
Dr. Mihail: Adică e un drum cu sens unic sau te mai poți întoarce?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Te mai poți întoarce… în clinică. Vedem că se mai întorc oamenii, dar e o mare provocare. E, acest teren este exploatat în teoria manifestării, pentru că teoria manifestării când îți spune „rescrie-ți biografia”, „reconfigurează-ți sinele”… mă rog, mai au ei un cuvânt, dar nu mi-l aduc aminte acum, adică poți să-ți remodelezi sinele, să-ți schimbi biografia. Astea sunt niște lucruri, după părerea mea, groaznice. De ce aș vrea eu să fiu altcineva? Ce favorizezi cu asta? Acuma, trebuie să vedem că există o bază care este exploatată în teoria manifestării când i se cere cuiva „rescrie-ți biografia”.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Sau „fii tu altcineva că așa cum ești nu ești bun și n-ai fost niciodată. Hai să te facem noi bun.” Da. E, există o dispoziție a noastră, e constitutivă speciei noastre și ea se numește mimetism.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Eu învăț foarte multe lucruri prin mimesis. Cele mai multe lucruri pe lumea asta le învățăm prin mimesis. Da? Adică ne uităm la altul cum face, imităm, vrem și noi. E extraordinar, la un anumit nivel chestia asta e chiar în regulă pentru că vedem aici modele ale evoluției noastre. Fără modele nu putem să evoluăm. Problema apare când imitația devine obsesională, pentru că atunci apar la suprafață cele mai teribile aspecte. Invidia. Eu te invidiez. Vreau să am ce ai tu. Te imit până când voi avea ce ai tu și intru în posesia lucrurilor pe care le ai.
Dr. Mihail: Asta se cheamă „fake it till you make it”. În engleză.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Exact. Și fiți atent că lucrurile nu se opresc. Aici apare și ura. Am ce ai tu. Am luat ce aveam de luat de la tine. Nu mai am nevoie de tine. Tu poți să dispari acum. Eu sunt ok. Uite am reușit. Da. Deci teoria manifestării vine în acest registru al psihicului. Vorbim de un registru inconștient. Vorbim de o minte care acționează în mod autonom. Nu suntem conștienți de mecanismele astea. Dar spunându-ți pe baza asta mimetică, uită-te la cutare, are o istorie de viață reușită. Imită-l. Da.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Și te apuci și-l imiți și lucrurile poate să meargă foarte departe. Aici e problema, până la ori la menținerea, ori la antrenarea unor procese disociative în interior. Pentru că dacă eu îl imit pe cutare care a reușit, n-o să-mi permit să mai trăiesc lucrurile complicate din viața mea.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Le las o parte. Da, dar nimeni nu-și pune problema: Ce se întâmplă când apare această disociere? Că partea disociată nu stă liniștită, ea revine, te bântuie până când… cum să spun, e firesc, ea își caută recunoașterea poziției care i-a fost refuzată, pentru că noi toți suntem cumva, să zic, alcătuiți astfel încât să fim și să devenim întregi. Ăsta-i parcursul nostru în viață spre integrare. Nu conștient.
Dr. Mihail: Nu conștient.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Iar unii se opun conștient procesului că a fi întreg înseamnă a fi întreg împreună cu suferința ta.
Dr. Mihail: Asta înseamnă să fii întreg…
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da. Pentru că biografia mea așa cum e, a implicat momente complicate, dureroase, pe care eu trebuie să le integrez și să fiu ok cu ele. Eu sunt cu ele, bineînțeles. Eu trăiesc cu ele. Nu trăiesc în afara lor, dincolo de ele și pretinzând că ele nu s-au întâmplat.
Dr. Mihail: Dar de ce să fac asta când pot să manifest că nu le-am trăit și să-mi rescriu biografia și să fiu altcineva?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da, mie mi se pare extrem de periculos lucrul ăsta. Hî. Păi, atacăm însăși esența vieții noastre. Menirea noastră este să devenim indivizii unici care am fost meniți să fim.
Dr. Mihail: Totuși, întrebarea mea a fost, să zic așa, un pic ironică, poate nepotrivită, dar pentru a face lucrurile mai ușor de înțeles, pentru că văd totuși o limită, nu e doar alb și negru. Este o limită și mă întreb unde trebuie să se oprească fiecare sau care ar putea fi semnele pentru fiecare că și-a depășit acea limită și merge într-o zonă în care lezează? Pentru că într-adevăr ne bazăm pe mimetism, dar unde mă opresc eu în a-l mima pe altul? Pentru că eu pot să am un mentor, să zicem, în chirurgie…
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Hm.
Dr. Mihail: Care văd că se scoală la 5:30 dimineața, citește un studiu, face sport, vine la raportul de gardă, intră în sală, este calm și eu e ok să încerc să mimez, să fac același lucru ca el, ca program, pentru a reuși ce a făcut el?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Ok, poți să faci asta și te poate ajuta în anumite limite, dar nu înseamnă că cine face asta va fi ca mentorul pe care îl imită. Pentru că sunt date absolut personale care intră mereu în joc. Uneori nici nu le cunoaștem, dar ele vor influența rezultatul la care ajunge. E ok. Da, uite, cineva face asta. E un model sănătos de viață. Pot să fiu și eu, să zic, mai disciplinat, mai ordonat, să-mi gândesc mai bine programul. E foarte bine. Da, dar trebuie să-mi respect și individualitatea. Ia să văd. Ritmul meu îmi permite să mă scol la aceeași oră, să-mi încep ziua în felul ăsta? Că nu toți suntem la fel, nu pe toți ne ajută aceleași lucruri. Deci trebuie să vedem că limita ți-o spune propriul corp, propria minte și până la urmă propriul proiect de evoluție personală. Nu trebuie să ne uităm în direcția asta. Noi nu ne putem pune între paranteze pe noi pentru o dorință a noastră care de multe ori nici nu știm dacă ne servește la ceva, dacă este spre binele nostru. Da, de multe ori spunem „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea întâmpla”.
Dr. Mihail: Da. Sau s-ar putea schimba. Ai grijă ce manifești.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Exact. De asta am și spus. Ai grijă că nu e despre asta. Viața nu e despre asta, de fapt.
Dr. Mihail: Să știi unde să te oprești, unde este limita. Dar în manifestare… există vreo, să zic, o bază psihologică palpabilă în manifestare? Spre exemplu poate faptul că îmi pun un vis și-l vizualizez mă poate ajuta să mă concentrez zilnic la a ajunge la acel vis.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Bineînțeles.
Dr. Mihail: Și dar unde adică care este ruptura? Asta vreau să înțeleg pentru că asta e de la sine înțeles. Da? Vrei să atingi acest punct fie în viața personală, fie în viața, nu știu, atletică, fie în viața profesională, ți-ai pus acest obiectiv și atunci, da, să-l manifești poate să însemne că te gândești zilnic la el, că-ți faci programul în funcție de acest vis pe care îl ai, astfel încât în fiecare zi să fii cu câte un pas mai aproape de acest vis. Și din nou mă gândesc că poate acest curent a prins atât de mult pentru că mulți oameni vin și confirmă: „Domnule, eu am manifestat asta și mi s-a îndeplinit.” Și de fapt oamenii care promovează manifestarea pe social media fix cu asta încep. Ăsta este cel mai mare atu al lor. Ei spun de regulă, povestea este clasică: „Uite unde eram acum cinci ani. Eram sărac, trăiam într-o garsonieră închiriată, n-aveam iubit, nu aveam prieteni, dar am manifestat și toate mi s-au îndeplinit” și i s-au îndeplinit. Are bani, are casă, are iubit, pare un om fericit în social media. „Vino la workshop-ul meu să te învăț cum am făcut.”
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da, dar poate că dacă lucrurile astea s-au întâmplat este nu din cauză că a manifestat, ci datorită faptului că avea resurse suficiente pentru a atinge aceste obiective. Ori problema mare cu teoria manifestării este că nu ia în calcul lucrul ăsta. Nu există un discurs despre potențialul individual al celui care face lucruri. Nu ne interesează. De vreme ce ți se spune poți orice.
Dr. Mihail: Universul răspunde.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Te gândești că universul ăsta e unul mare și prost pe care tu-l manevrezi așa cum vrei tu. Deci exagerarea asta mi se pare cumva maladivă. Și atunci trebuie să ne uităm că aici e o limită în resursele noastre, în puterea noastră, în datul individual, alcătuirii noastre, că eu pot să manifest oricât că o să urc pe Everest și nu se va întâmpla asta pentru că sunt conștientă că la vârsta mea și la condiția mea fizică n-o să pot să ating marile înălțimi de pe fața pământului. Ok, asta este.
Dr. Mihail: Tocmai ați exemplificat un mod de a gândi înainte de a manifesta. Ori manifestarea… și aici, de exemplu, exemplul este cum să zic, ușor de înțeles. Da? Adică e ușor palpabil și e ușor să ne dăm seama că poți să gândești așa, doar sunt foarte multe zone în care ți-e mai greu să-ți dai seama de această imposibilitate, iar manifestarea fix nu ia în calcul condiția ta personală.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Păi, în mod voit. În mod… adică ăsta este modul ei de operare, dacă ar lua-o în calcul nu s-ar mai susține. Despre asta vorbim. Ea scurtcircuitează această chestiune a competențelor, a știu și eu, resurselor personale, nivel de cultură, studii, mediul în care trăiești. Deci toate condițiile obiective sunt eludate pentru că așa poate să susțină fantasma.
Dr. Mihail: Și cert e că nici măcar… adică teoria manifestării nici măcar nu se ferește de a merge în acest ridicol pentru că apar astfel de concepte cum ar fi „persoana specifică”. E suficient doar să te gândești la persoana respectivă pentru că ea telepatic o să înceapă să te iubească. Adică mi se pare inclusiv nedrept, nu? Adică mi se pare nedrept să stau și să mă gândesc la o persoană care este o persoană cu liber arbitru care își trăiește propria viață. E treaba ei dacă mă iubește sau nu mă iubește. E datoria mea să încerc s-o fac să mă iubească poate prin mijloace convenționale, dar eu deodată mă îndrăgostesc de ideea și încep să practic ideea că o pot face să mă iubească doar gândindu-mă telepatic la asta.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da, bineînțeles. Ce atingem aici? Chestiunea etică. Este total lipsit de etică să intervii peste liberul arbitru al cuiva. Nu e frumos. Așa face teoria manifestării. Așa face. Ea manipulează. Manipulează și prin repetițiile, ritualurile de repetare pe care ți se spune să le urmezi, îți și sedează conștiința. Deci nu există niciun pic de etică aici. Vă dau un exemplu apropo de ce spuneți. „Îl fac pe X să mă iubească”. În funcționările psihice arhaice, cum e cea psihotică de care vorbeam, unul din mecanismele minții se numește identificare proiectivă. Adică mintea disociată are obiceiul să proiecteze părți din ea. Totul se întâmplă în mod absolut inconștient asupra altei persoane. Iar dacă partea proiectată vine cu o forță destul de mare, reușim să generăm o acțiune la persoana respectivă. Asta vedem în cabinet zilnic.
Dr. Mihail: Ca și traducere am impresia că am influențat acțiunea celeilalte persoane. Adică că mintea…
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Chiar am influențat-o. Nu doar că am impresia, chiar am influențat-o.
Dr. Mihail: Ok.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Adică o stare de așteptare ambalată puternic, afectiv și proiectată în partenerul nostru de acasă. În cuplu verifici cel mai bine chestia asta, că doar te gândești la o chestie: „A, acuma face asta, acuma să vezi. A, e ca taică-su” și îl vezi, chiar face la masă un gest sau nu știu ce și asta zic, îți confirmă. „Am avut dreptate că e așa”, dar de fapt mecanismul e între noi, e în relație și se numește identificare proiectivă. Da. E o formă de funcționalitate a minții atunci când ea se situează în registrele astea primitive.Dr. Mihail: Ok.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: E o formă de funcționalitate a minții atunci când ea se situează în registrele astea primitive.
Dr. Mihail: Ok.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Și e destul de extins.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da. E, pornind de aici în psihanaliză, Jung, cu pacienții cu care lucrase deja foarte mulți ani și era convins că oamenii ăștia au ajuns la o instanță etică foarte serioasă, făcea o metodă care se numește imaginația activă. Adică pornind de la asocierea liberă a lui Freud, da, pacientul asociază liber și începe să-ți spună de mașină și la sfârșitul ședinței ajunge la pasăre. De la o idee la alta, vedem lanțul asociativ, ne ajută să vedem care e complexul și cum e organizat complexul psihic. Dar Jung spune: „Hai să nu mai lăsăm lanțul ăsta, să punem asocierea în jurul unui obiect ca să vedem dacă putem antrena o schimbare în funcționarea interioară și în realitate”.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Însă el avea mereu grijă ca obiectul ăsta să nu fie o altă persoană. Niciodată nu făcea metoda cu un pacient dacă obiectul era partenerul sau cineva din viața pacientului cu care el avea, de exemplu, un conflict. Deci nu făcea lanțul asociativ în jurul acelei persoane tocmai pentru a nu îngădui mecanismului primitiv care acționează instinctiv să se întâmple în realitate. Pentru că nu e etic.
Dr. Mihail: Nu e etic.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da. Și a spus atunci o chestie: nu voi face cunoscută această metodă fiindcă nivelul etic al oamenilor este foarte jos și există riscul ca ei să folosească metoda pentru a-și atinge interese personale, ambiții personale și să-i manipuleze pe alții astfel încât ei să se conformeze așteptărilor.
Dr. Mihail: Dar stați un pic. Spuneți că acest lucru, la nivel primitiv, se poate? Adică el este posibil?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da, se poate. Păi, uitați-vă la bebeluși… ăsta e modul de comunicare al unui bebeluș, identificarea proiectivă. El are un disconfort și începe să urle și face urât. Da, când face asta, el îi transmite mamei: „Am ceva, trebuie să mă ajuți, că eu sunt mic și depind cu totul de tine.” Mama, în funcție de plânsul bebelușului, începe să facă o narațiune în minte. „Oare e foame? Oare trebuie să-l schimb? Oare are colici?”. După plâns își dă seama. Dar plânsul ajunge la ea nu doar ca un stimul fizic, ajunge împreună cu afectul bebelușului pe care ea îl primește. Deci ceva din bebeluș s-a dus în mamă, a informat-o că lucrurile stau așa cum stau, iar ea are puterea să acționeze în realitate. Deci, s-a întâmplat o identificare proiectivă. E forma primară de comunicare.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Problema e că mulți dintre adulți funcționează încă așa.
Dr. Mihail: Ne putem da seama dacă funcționăm așa și cum am putea corecta asta? Bine, cum am putea măcar să ne dăm seama la început că…
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Păi, de exemplu, în cabinet ne dăm seama de funcționările astea, dar după multă vreme. Da, nici n-avem voie în stadiile de început ale analizei sau ale terapiei psihanalitice să discutăm despre lucrurile astea. Când pacientul e în identificare proiectivă, îi primești afectul.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Pur și simplu îl primești și vezi ce faci cu el. Aicea se fracturează de multe ori lucrurile, fiindcă e foarte greu și pentru analist sau pentru terapeut să primească afectul ăla, pentru că vă spun, uneori ai senzația că te prăbușești. Vă dau un exemplu care mi s-a întâmplat personal, ca să vedeți ce înseamnă identificarea proiectivă. O pacientă vorbește întinsă pe canapea. N-avem contact vizual și-mi spune despre faptul că în copilărie i-a fost foarte greu în familia ei, că se ducea în casa bunicilor și nu se simțea bine deloc acolo… dar vorbea despre lucruri rele, îngrozitoare, despre bătăi între bunicii ei, despre chestii care terifiază orice copil. Iar ea vorbea cu un calm, ca și cum mi-ar fi spus: „O, ce flori frumoase am văzut venind spre cabinetul dumneavoastră”. Da, deci niciun afect.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Tot afectul ăla, pentru că e disociat, se duce prin identificare proiectivă în terapeut.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Literalmente am simțit că mă prăbușesc, că primesc un pumn în moalele capului și că leșin. Nu mi-a fost clar în clipa aia dacă la sfârșitul ședinței o să mă mai pot ridica de pe scaun. Și i-am spus în momentul ăla: „ceea ce-mi spuneți ajunge la mine ca un pumn în moalele capului.”
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: I-am spus asta. Și în momentul respectiv ea și-a amintit cum bunicul i-a dat, la propriu, un pumn în cap bunicii, care s-a prăbușit în pivniță, pentru că era deschisă ușa. Și a mai fost un element. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că bunicul era pe punctul s-o agreseze sexual pe nepoată.
Dr. Mihail: Hm. Pacienta.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Hm. Imaginați-vă ce înseamnă identificarea proiectivă. Am putut să iau afectul, pe baza unei idei din mintea mea să formulez un pumn în moalele capului, iar asta a scos la suprafață ceva disociat de foarte multă vreme. Și putem vorbi pentru că e o terapie încheiată. Momentul ăsta a fost foarte important. V-am dat un exemplu de identificare proiectivă ca să înțeleagă toată lumea cum se întâmplă, dar se întâmplă tot timpul între noi, doar că nu ne dăm seama uneori. În relația cu partenerul de cuplu, da, avem o stare proastă pentru că el a venit ori nervos, ori îngrijorat, ori nu știu cum și lucrurile astea circulă de la unul la altul.
Dr. Mihail: Cum putem opri asta?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Asta se întâmplă numai dacă ai o minte reflexivă foarte bună și foarte exersată după mult timp de observație. Uneori și când observi, observi după ce ai făcut.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Dar tot e foarte bine că știi.
Dr. Mihail: Dar o poți opri doar tu. Adică tu, cel care proiectezi, poți să faci asta.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da. Când reușim să oprim asta, problemele în cuplu se diminuează.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Deci mecanismul ăsta este dracul gol, ca să zic așa.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Identificarea proiectivă. Ori asta este baza care este exploatată în această teorie a manifestării, pentru că ți se spune „e ok”. E ok să faci așa. Ia uite, îți găsești un obiect de proiecție care nu e nici mai mult, nici mai puțin decât întregul univers.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Care devine la dispoziția ta și faci tu ce vrei acolo. Da. Ori asta e o chestiune groaznică.
Dr. Mihail: Chiar citeam niște citate, știți că au ei citate de-astea de îți vine să ți le pui pe tricouri, că sună foarte bine. În care… nu cred că-mi amintesc exact, dar era ceva de genul ăsta: „nu mai trebuie să muncești și să faci efort că ieși din flow”. Păi ce facem? Ieși din flow… stai așa, fii în flow, fii în flux, fii în curgere. Da, nu mai trebuie să muncești. Sunt cuvinte care pot fi verificate, pentru că există un site care a repertorizat toate bullshit-urile astea din operele celebrilor. „New age generator bullshit”, cred că ceva de felul ăsta.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Sunt multe luate de la Deepak Chopra sau de la Joe Dispenza, marii adepți ai acestei mișcări. Da. Și vedem tot felul de chestii. „Când tu ai o intenție, universul este obligat energetic să răspundă.”
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: E obligat energetic să răspundă. Vă dați seama ce omnipotență, ce omnipotență se ridică. Asta iarăși e o chestie psihotică. Să-mi imaginez că pot să fac așa ceva… Mie mi se pare că e o lovitură la adresa bunului simț. E o lovitură la adresa, bineînțeles, a științei, dar n-o mai punem pe asta că se pare că nu prea mai impresionează pe nimeni. E o lovitură la adresa sacrului și a formelor sacrului instituționalizate, deci care au o lungă istorie. Prin genul ăsta de noi ritualizări, atacăm nu doar știința, atacăm și religia, atacăm și terapia, atacăm și bunul simț. Deci nici nu știu ce mai rămâne neatacat. Nu mai e nevoie de nimic altceva pe lume decât de asta. O lume de nebuni. Și să știți că nu suntem foarte departe de chestia asta, pentru că lumea a permis acest gen de produs cultural, cum e teoria manifestării, pentru că el se încadrează foarte bine în mișcările sociale și politice ale timpului pe care îl trăim. Da.
Dr. Mihail: În ce sens?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Păi chestia asta cu eludarea importanței adevărului.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Deci nu contează adevărul tău când te pun să manifești. Biografia ta e egală cu zero, ți-o rescrii. Trecutul tău îl aruncăm în aer. Viața ta începe de acum. Da. Adică ce atacăm? Adevărul unic al persoanei la care ne referim. Dar asta se întâmplă peste tot. Adevărul este atacat în jurnalism, în politică, cam peste tot, în știință… devine irelevant. Dacă aveți curiozitatea să verificați, se vorbea foarte mult despre epoca post-adevăr. Dicționarul Oxford a declarat cuvântul „post-adevăr” drept cuvântul anului 2016.
Dr. Mihail: Deci deja erau studii destule care ne arătau ce înseamnă acest post-adevăr. Adevărul nu mai este atât de important. Faptele nu mai contează atât de mult. Contează faptele alternative pe care eu ți le produc. Putem da și un exemplu ca să înțelegem mai clar. Un exemplu recent, de post-adevăr, întâmplat acum puțin timp și s-a vorbit foarte mult. Cazul e foarte mediatizat. E vorba de crima asta oribilă care s-a întâmplat în Statele Unite când agenți federali au împușcat o femeie pe stradă…
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da. Femeia fiind o poetă, o femeie care avea trei copii, era și o activistă pentru drepturile omului, era implicată în astfel de activități. Era foarte pasionată de grupurile astea civice care căutau să instituie o tabelă de valori corectă pentru lumea noastră. Ei, faptul real este că ea și-a dus copilul mic la școală. Faptul alternativ creat de politicieni este că femeia se afla la o demonstrație. Nu era nicio demonstrație atunci.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Faptul real este că a fost împușcată fără să fie somată. Faptul alternativ creat este că femeia asta a vrut să-l calce pe agentul guvernamental.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Și că e grav spitalizat, este bolnav, nu știm care va fi situația lui. Iar filmul cu faptul real ți-l arată că el n-are nimic. El merge bine mersi pe stradă. N-are nicio problemă, nici măcar nu l-a atins. Deci iată cum creăm fapte alternative care eludează realitatea și ele sunt repetate atât de mult încât pe unii îi fac să creadă. „O, păi așa e. Uite, a vrut să-l calce cu mașina, a împușcat-o.” Da. O altă chestie, a fost numită teroristă domestică, iar ea e, repet, o femeie care scrie poezie. Când s-a vorbit despre asta, discursul cu faptul alternativ: „dar n-avea niciun fel de talent. Scria poezie numai pentru ea.” Faptul real este că a fost și premiată pentru poezia ei. Deci, vedeți cum jonglăm cu obiectivul. Obiectivul devine un decor insignifiant.
Dr. Mihail: E foarte periculos că sunt atât de mulți oameni care acceptă acest post-adevăr. Deci nu este o controversă sau un argument și noi putem să alegem să credem o parte sau altă parte. Există un adevăr obiectiv. Adică cazul ăsta concret pe care l-ați prezentat este… sunt filmări ale agentului care o filmează, și ea îi zâmbește și trage de volan și pleacă. Ei încearcă să tragă de portieră. Ea se apleacă și îl evită pe agent, iar el o împușcă. Ăsta este adevărul. Apoi, de la cel mai înalt nivel ni se spune, ni se arată alte unghiuri și ni se instituie un alt post-adevăr. Există și o carte, „Post-adevăr”, e scrisă de Lee McIntyre și vorbește despre tot acest post-adevăr ca despre acest fenomen. Mie mi se face frică în momentul în care îmi dau seama că trăiesc într-o lume în care nu mai contează adevărul. Exact până în media și așa rămâne.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Așa rămâne. Da. Deci asta trebuie să vedem că fenomenul manifestării vine pe acest teren. Există o populație deja pregătită în această idee. Adevărul este irelevant.
Dr. Mihail: Dar credeți că e… totuși e posibil să fie o coincidență că apare acest manifest cultural care este fix manifestarea și post-adevăr și negăm tot ce este realitate? Această dictatură a fantasmei, și faptul că și politicul se agață de asta sau poate că politicul reușește să se agațe de asta pentru că lumea permite?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da.
Dr. Mihail: Ce spun, e adevărat?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Exact. Deci noi nu mai avem obișnuința de a cerceta faptele. Dacă ni se spune și asta intră în rezonanță cu noi, e credibil, o luăm imediat ca și cum ar fi adevărat. Dar chiar și cei pentru care funcționează dubiul și își dau seama, „mă, stai că nu este în regulă”, la un moment dat, din cauză că acest post-adevăr sau fapt alternativ e împrăștiat pe toate canalele, te asaltează din toate părțile. Cei care au exercițiul gândirii zic: „Asta-i doar o prostie, asta-i doar o măgărie, asta e doar un bullshit. Nu mă interesează, nu-mi pierd vremea să mă gândesc.” Așa, vedeți, post-adevărul generează această dictatură a fantasmei pentru că vine în mod repetitiv, ritualizat. Mintea este hipnotizată, da, sedată. Ești sedat, nu mai cauți adevărul. Deci vorbim de prezența unui fenomen care se vede în foarte multe instanțe sociale. Pentru că noi aici vorbim de un fenomen și vreau să fie clar pentru toată lumea. Nu vorbim de politică, vorbim despre prezența acestui mecanism, da? Care diminuează importanța faptelor în toate domeniile, în jurnalism, în politică, iată, în domeniul dezvoltării personale.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da. Avem o industrie a dezvoltării personale pentru care adevărul nu contează. Dacă mergem tot așa, o să ne așteptăm să apară un minister al adevărului, cum e descris în romanul 1984 de Orwell.
Dr. Mihail: Da. Și e acolo în roman e descrisă una… e printre cele mai frumoase romane despre distopii și despre ce se poate întâmpla dacă permitem astfel de derapaje. În roman e descrisă această distopie în care e un personaj Smith care trăiește în această distopie. El lucrează în Ministerul Adevărului și treaba lui este să rescrie istoria. Adică așa cum dictează guvernul și Big Brother, care este un conducător suprem, așa trebuie să rescrie el tot adevărul. Și e un pasaj marcant care efectiv este la indigo cu ce se întâmplă uneori în realitate. În roman, ministerul anunță că se mărește porția… toată populația primea o porție de ciocolată pe săptămână. Porția de ciocolată pe care o primeau toți era de 30 de grame, iar ministerul, în aplauzele tuturor, anunță pe toate canalele de comunicare că porția de ciocolată o să fie mărită și o să crească la… 20 de grame. Și toată lumea se bucură frenetic, uitând că porția era de 30 de grame. Asta e fix un fapt alternativ. Ca să vedem cum funcționează. Da, mă bucur că ați adus în discuție acest superb roman care pare o amintire din viitor, nu?
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Exact.
Dr. Mihail: Mi se face pielea de găină, mi se face un pic frică. Ok. Cum am putea să ne recăpătăm gândirea critică? Am vorbit despre asta inclusiv în podcastul pe care l-am avut de filozofie și am vorbit despre toată această pseudo-știință și despre cum suntem păcăliți. Dar totuși, ce am putea să facem? Adică conștientizăm un mare pericol și problema acestui pericol e că el nu pare tocmai mare, pare o prostie pe Instagram, dar care se rostogolește și ajungem la astfel de fapte, la post-adevăr și la o dictatură a fantasmei în care noi devenim disociați de realitate.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Da. Ori ăsta e semn al psihozei. Da. Pentru că prin asta identificăm o funcționare psihotică, un slab contact sau un inexistent contact cu realitatea sau o regresie, cum o descria inclusiv Freud. El povestea că copiii când sunt mici au impresia – și cine n-a avut impresia când era mic? – că gândurile tale pot să provoace lucruri.
Dr. Mihail: Exact. Trăiești în lumea poveștii. Corect. Citești povești și mintea încă este infantilă, nu este conturată, nu este matură. Tu când crești, te lovești de realitate și realitatea este că nu, mintea ta n-o să-i manipuleze pe alții, n-o să schimbe realitatea.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Exact. Exact. Dar manifestarea te duce la a crede asta. Din nou, ceea ce se cheamă regresie, nu?
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Exact. Și atenție, e o regresie la un stadiu de vârstă foarte mic. Pentru că acuma avem copii cu toții, nu trebuie să fim specializați într-o ramură a psihoterapiei sau în psihologie ca să observăm copiii noștri. Că pe la vârsta de trei ani vin și întreabă: „Dar de ce asta e așa? Dar de ce?” Deci iată curiozitatea naturală a omului aflat în creștere și dezvoltare care vrea să știe ce-i asta și de ce lucrurile sunt ceea ce sunt. Deci regresia în teoria manifestării ne duce la un stadiu de vârstă mult mai mic.
Dr. Mihail: Mda.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: N-avem nevoie să știm de ce lucrurile sunt ceea ce sunt. Nu contează faptele. Ne și spune: nu contează faptele. Da. E ca și cum te uiți la un copil care abia începe să meargă, vede întrerupătorul, apasă întrerupătorul, s-a făcut lumină. Da, pentru el, bineînțeles că la vârsta aia nu contează cum se produce curentul electric, ce se întâmplă acolo, ce-i cu becul, cu firele electrice, el ce vede? Ups! Atotputernicia lui. „Am apăsat pe buton, s-a aprins lumina.” Cam asta-i teoria manifestării.
Dr. Mihail: Corect. Și iar regresia este una importantă, într-adevăr. Adică tu nu regresezi la o vârstă de opt ani. Ar fi bine dacă ar fi așa. Tu pe la trei ani deja începi să întrebi de ce se întâmplă lucrurile și vrei să înțelegi, începe gândirea critică.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Așa. Atenție, regresăm la o vârstă preverbală. Pentru că atunci când apare limbajul și gândirea se dezvoltă în paralel, noi nu avem nevoie nici de asta, nici de asta. Regresăm la o vârstă preverbală și e extraordinar de dificil pentru că la vârsta asta ești buricul pământului. A, am la dispoziție un întrerupător, pot să aprind becul în cosmos. Ești atotputernic. Copilul aflat la această vârstă, când e înscris într-o traiectorie firească de dezvoltare, începe să se obișnuiască cu limitele, să testeze limitele: „O, asta pot, asta nu pot, asta îmi face rău, dacă mai continui cu chestia asta, o să mă lovesc”. Deci copilul se reglează cumva și mai sunt și părinții ca factor reglator. Dar aici nu mai există niciun reglaj. Nu mai există niciun reglaj și nicio pierdere. Pentru că e o pierdere când eu cresc și văd că nu mai pot orice, nu mai depind toate de mine. Eu mi-am pierdut omnipotența. Eu am pierdut ceva dintr-un lucru care era foarte frumos. Iar unii nu suportă asta.
Îmi amintesc acuma, nu știu cum mi-a venit în minte, o experiență despre care n-am vorbit niciodată. Fetița mea, care avea un an, era la mine în brațe și eram afară într-o seară de vară. Era o seară superbă, un cer senin cu multe stele și copilul meu de un an se uita la stele, a văzut luna și întinde mâna…
Dr. Mihail: Ok. Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: …spre lună. Eu am văzut ce face. Ea tot încerca, hai mai încolo, mai încolo, că o prindem. Voia luna de pe cer, iar eu m-am dus cu ea în brațe: „Hai, uite, mami vrea, ne apropiem, ne apropiem”. Iar dezolarea ei creștea tot mai mult, că oricât de mult am fi mers și am fi alergat, n-am putut lua luna de pe cer. Fetița mea, când a realizat asta, și-a pus capul aici pe umărul meu și a început să plângă, dar nu isteric cum plâng copiii, ci din pierdere.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Atunci a văzut că nici ea nu este atotputernică, nici mama în care credea nu e omnipotentă, nu-i poate da luna de pe cer. Da. A putut să trăiască această pierdere. Cam despre asta este vorba. Și acuma, având exemplul acesta, ne dăm seama cât de apetisantă este manifestarea, pentru că ai ocazia să redevii acea fetiță mică care încă crede că poate să ia luna de pe cer și asta e promisiunea care ți se face.
Dr. Mihail: Devine foarte apetisant. Devine… exact. Și toate angoasele tale dispar și tu din nou ești… Nu mai trebuie să plângi că ți-e inaccesibil lucrul ăsta, că dacă luna de pe cer ți-e accesibilă, orice e posibil, eventual tu nici n-o să mai mori. Tu trăiești veșnic. Da, pentru că și ăsta e un aspect. Moartea nu există.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Avem și un discurs de felul ăsta. E clar că vine pe terenul ăsta de a potoli o angoasă teribilă pe care o avem cu toții, decât că se ajunge efectiv în ridicol. Bun. Aș vrea să mai spun și un alt lucru pentru că mă întrebați mai devreme până la ce limită putem merge, când ne oprim cu chestia asta, cu manifestarea.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Și dacă tot suntem pe terenul exemplelor v-aș da un exemplu personal din nou. Într-un moment al vieții în care am fost foarte dezamăgită, foarte trădată, muncisem mult pentru un proiect și a intervenit cineva care a stopat brusc orice șansă de a realiza lucrul ăla. Știți, am simțit o durere, o devastare. Pur și simplu am fost foarte afectată și mi-am trăit această durere, neîncercând să influențez lucrurile deloc. M-am obișnuit cu faptul că am pierdut. Ok, nu a fost drept, dar s-a întâmplat, că lumea așa este.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Mai și pierdem în mod nedrept. A fost experiența în care eu am înțeles intern un cuvânt despre care se tot vorbește, dar nu prea știm ce înseamnă și anume „acceptarea”. Până n-am trăit experiența asta, cuvântul era pentru mine vag, cam în sensul în care îl folosesc cei din teoria manifestării. Atunci, trăind pierderea, am realizat intern acceptarea asta. Am simțit că-mi reconfigurează tot interiorul. Iar după ce s-a întâmplat asta, deci vreau să vă spun că în secunda doi am primit un telefon și lucrurile s-au reglat în realitate.
Dr. Mihail: Hm.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Ne putem gândi: „Măi, dar e o bază pentru teoria manifestării, pentru a formaliza asta și a o transmite ca pe un savoir reproductibil.” Și spun categoric NU. Și știți de ce? Experiența a rămas pentru mine ca o nestemată a vieții mele. Eu am crescut în acea experiență. S-a întâmplat un lucru minunat care a fondat și credința mea, dar și gândirea mea. Problema este că această experiență n-am putut s-o reproduc nici măcar eu.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Darămite s-o facem publică s-o reproducă alții. Deci, nu vreau să neg valoarea unor experiențe personale importante și fondatoare până la urmă. Ele există, aceste experiențe, și e important să le păstrăm pentru că sunt prețioase pentru noi, dar sunt pentru noi. Punct. Nu pot fi exportate în afară. După cum v-am spus și vă zic foarte onest, aș fi vrut în viață după aia să-mi mai iasă chestia asta.
Dr. Mihail: Da.
Prof. dr. Lavinia Bârlogeanu: Nu mi-a mai ieșit. Doar n-o să vin aice și să vă spun minciuni: „Da, se poate. Uite, mi-a ieșit odată, că cine sunt eu, pot tot timpul.” Nu, nici măcar mie nu mi-a mai ieșit. Și atunci te uiți la astfel de experiențe cu recunoștință și cu un respect sacru. Un sens al sacrului se fondează în acel moment în interiorul tău, iar tu ești un om mai întreg, mai complet. Și ce-ți poți dori mai mult? Luna de pe cer.
