Sarbatorile de iarna se apropie vertiginos, si, odata cu ele, si vacantele de iarna cu zecile lor de surprize. Doar ca surprizele astea, uneori, pot fi si neplacute. Va las mai jos cateva sfaturi pentru a le preintampina pe cele neplacute in cel mai profesionist fel posibil, si daca nu le putem elimina de tot, hai sa le facem aterizarea si trecerea mai lina.
1. Antreneaza-te inainte de vacanta!
Majoritatea vacantelor de iarna vin in tandem cu sporturile de iarna: schi, snowboard, sanie… sau chiar si punga? :-/. Toate aceste sporturi (mai putin punga), oricum le-ai lua, oricum le-ai practica, sunt sporturi si impun rigorile si disciplina necesare oricarui sport. Schiorii de performanta se antreneaza in fiecare zi, fac intinderi, exercitii de flexibilitate si echilibru, isi exerseaza intens lombarii, abdomenul si picioarele pentru a fi pregatiti si vigilenti atunci cand schiaza. Stiu ca nu vei face performanta, dar totusi, vei face un sport. Daca stii ca pleci in strainatate sa faci schi sau orice alt sport de iarna, nu e tarziu sa te apuci chiar de-acum sa faci, de 3 ori pe zi, urmatoarea tura de exercitii: o incalzire usoara de 5 minute, 4 serii de abdomene, 4 serii de genuflexiuni, 4 serii de flotari si streching; dimineata, pranz si seara. Dupa primele zile, vei intra in forma, corpul va deveni mai rezistent la efort si te vei duce in vacanta cu un tonus muscular demn de jocurile olimpice … sau pe-acolo.
2. Nu, casca nu e pentru fraieri!
Ba mai mult, exista si casti care te vor face sa arati mult mai misto pe partie. Sa nu porti casca, pentru mine, este ca si cum ai scrie mare pe spatele gecii: “uite, nu am creier!”. Daca tot veni vorba despe creier, afla ca principala cauza a mortii la adultii sub 45 de ani sunt traumatismele cranio-cerebrale datorate lovirii prin cadere de la acelasi nivel. Sa mori insa nu este cel mai nasol; poti ramane paralizat sau debil pentru toata viata. Sau poti face o simpla contuzie cerebrala care te va lasa internat intr-un spital pentru tot restul vacantei, cu bandaje, tomografii cerebrale si tot felul de medicamente injectabile pentru a ajuta creierul sa isi revina si cu cateva mii de euro in minus daca esti in afara tarii. Asa ca, te rog, poarta casca aia, mereu. Si nu monta camera pe casca. Sa ai acel GoPro montat pe casca este ca si cum ti-ai lipi cu scotch niste cutite de abdomen si ti-ai lega niste lame de bisturiu de urechi si de nas, si ti-ai da drumul la vale cu ele …”partieeee…” Nu, nu e voie. La prima lovitura mai puternica cu casca de copac, acel suport va perfora casca si iti va fractura craniul. Purtarea unei casti nu te face imun la traumatisme la nivelul capului dar statisticile au aratat ca, in multe cazuri, casca reduce severitatea prejudiciului.
Asigura-te ca ai echipamentul potrivit, o geaca impermeabila, pantaloni si cizme de zapada si, nu in ultimul rand, casca, manusi si ochelari, pentru a te proteja de rani grave.
3. Cunoaste-ti limitele. Fa pauze!
Ca in orice sport, ai nevoie de pauze regulate pe tot parcursul zilei. Bucura-te de peisajele spectaculoase si asigura-te ca ramai hidratat – bea multă apa. Da, apa! Nu vin cald sau un Jager-Bomb. Ok, ai dreptate, asta este partea cea mai amuzanta a partiilor: apres-schi-ul . Dar de aceea ii spune apres, ca sa bei dupa ce faci schi/snowboarding. As fi de acord sa bei, la pranz, un singur shot, cu conditia sa faci o pauza de cel putin 20-30 de minute pana la urmatoarea coborare sau jumatate de pahar de vin fiert. Mai mult alcool in mod cert te va molesi si iti va scadea drastic viteza de reactie, formula perfecta pentru accidentele surpriza.
Foloseste pauzele pentru a te da cu crema de protectie, SPF 30 sau mai mare, chiar si in zilele innorate.
4. Pregateste-te de partie
… exact ca si cum te-ai pregati de mers la sala de forta: nu manca cu cel putin 2 ore inainte, fa incalzirea de dimineata, fa incalzirea pe partie si ia-o incet. La sala incepi cu greutati mici, apoi treci la cele mari cand deja te-ai incalzit. La fel trebuie sa faci pe partie
5. Ramai mereu in alerta
Fii atent mereu la tine si la celalalte persoane. Controleaza-ti viteaza si distanta fata de ceilalati pentru a evita coliziunile in timp ce schiezi si nu uita sa privesti intotdeaua in sus inainte de a pleca, la fel cum ai face daca ai conduce o masina sau ai merge cu bicicleta.
6. Respecta regulile
Pentru un timp bine petrecut pe partie Federatia internationala de schi (FIS) a stabilit o serie de reguli de conduita pentru sporturile de iarna. Aceste reguli se aplica la nivel mondial pentru schiori si snowboarderi si reglementeaza folosirea in comun a partiilor si sunt aplicate in evaluarea accidentelor. Si, foarte important, nu iesi de pe partie din zeci de motive, cum ar fi riscul de avanlansa, riscul de cadere in gol, lovirea de obiecte ascunse in zapada.Asigurarile de calatorie nu acopera cheltuielile medicale din accidente petrecute in afara partiilor.
http://www.skimania.ro/reguli-de-conduita-pe-partii.html
7. Invata sa cazi.
Leziuni la nivelul umerilor, cotului si la încheietura mainii pot rezulta din incercarea de a impiedica o cadere. Aceasta incercare este un reflex: ne intindem mainile gresit, incercam sa ne tinem echilibrul peste masura, incercam sa ne agatam de ceva. De regula, aceste gesturi necontrolate ne pot face mai mult rau decat bine. Ia o lectie de cadere de la un instructor autorizat.
8. Mergi la medic!
Daca ai cazut, te-ai lovit, ceva a scrasnit sau a trosnit in tine, daca locul doare, sau nu doare dar se umfla, se inroseste si ti-e greu sa calci sau sa te folosesti de acel segment, nu amana si mergi la medic. La primul spital, prima camera de garda. Vei fi vazut de un urgentist si de un ortoped, se vor face cateva radiografii si vei sti exact ce ai si ce trebuie facut. Tratamentele si imobilizarile sunt diferite, de la entorse, intinderi si pana la fracturi. Nu astepta sa te umfli mai mult. Mergi la medic pentru un control. In cel mai rau caz te vei duce degeaba.
9. Fa-ti o asigurare.
Daca totusi nu ai respectat cele de mai sus, si te-ai dat fara echipament de protectie, cu niste alcool la bord si te-ai lovit, alegerea spitalului, calcularea cheltuielilor sau amanarea tratamentului pana vei ajunge acasa sunt ultimele lucruri pe care ti le doresti. Din acel moment, ai prefera ca aceste griji sa fie preluate de altcineva. Fa-ti o asigurare de sanatate 👍.
Recomandarea mea este sa respecti toate sfaturile, sa-ti faci o asigurare de calatorie cand pleci in strainatate si sa nu ai nevoie de ea!
Spor!