Pe Sergey îl cunosc de 31 de ani, adică… de când m-am născut, el fiind fratele meu mai mare. (glumă nereușită? Poate.)
Sergey a terminat facultatea de management hotelier din Haga, a lucrat câțiva ani în acest domeniu în Olanda, iar acum are un job misterios despre care nu pot povesti prea multe. Tot ce pot să spun este că se plimbă prin lume, verifică serviciile unui anumit tip de business și întocmește rapoarte care influențează deciziile de management ale companiei.
De aproape un an, Sergey și-a șters conturile de Facebook și Instagram. Un gest pe care mulți dintre noi nu ni-l putem permite, dar din care putem învăța și aplica destule lucruri utile în viața de zi cu zi.
Frate, de când nu mai am Social Media…
Fac mult mai puține poze. Sunt la Munich, fac 10 poze, atât. Îmi aduc aminte cum, înainte de „no-social-media-era,” ajungeam la un castel și nici nu mă uitam bine la el. Făceam 10 poze rapid, iar apoi, în timp ce mă plimbam prin castel, căutam filtre și editam acel „#picoftheday” până mă loveam de vreun stâlp. Postam poza și, bineînțeles, în 10 minute verificam câte like-uri am, cine a văzut poza, etc. Atât de mult timp pierdut.
Imaginează-ți că nu mai ai Insta sau FB. Nu mai există cine să-ți vadă pozele. Nu mai ai like-uri de numărat. Tot acel timp redevine al tău. De la început, te minunezi de castel, te plimbi atent prin el, fără să aștepți aprobarea altcuiva că e ok să fii acolo. Iar dacă chiar vreau să ți-l arăt ție, te sun pe Facetime.- Am schimbat complet discuțiile cu prietenii (care știu că nu mai am social media). De la „Ai văzut poza de ieri de la picnic?” am trecut la „Sergey, fii atent, ieri am fost la picnic! Uite ce am făcut, uite ce am mâncat, uite despre ce am vorbit.” Adică, în discuții mai umane. Și, culmea, contrar așteptărilor, simt că toți prietenii par să fie mai aproape.
- În mod normal, postam pe social media, mă uitam la like-uri, primeam confirmările că oamenii știu unde sunt, și aici se termina totul. Acum, fără social media și fără să știu ce face fiecare, sunt mult mai predispus să-i sun, chiar și pe Facetime sau WhatsApp video, ca să aflu direct de la ei. Asta mă face să fiu mai aproape de oameni – mai aproape decât sunt ei între ei.
Cică primele două săptămâni fără social media sunt ca un fel de sevraj. Îți vine să verifici, dar nu știi ce sau cum. Nu-ți găsești locul. Exact ca sevrajul oricărui drog. Dar, treptat, te obișnuiești și începi să-ți recapeți timpul. Timpul tău.
În România, unde aproape orice business, eveniment sau întâmplare depinde de social media, renunțarea la aceste platforme nu pare deloc ușoară. Totuși, ce putem face este să ne sunăm prietenii în loc să le dăm like-uri, să povestim mai mult în loc să bifăm, și să ne bucurăm de viața reală fără să alergăm după acele confirmări false.
Ave, viață!
