Astăzi vreau să vorbim despre o nouă obsesie de-a mea, și anume uleiul de măsline. Și cred că ar trebui să fie o obsesie pentru absolut fiecare dintre noi, pentru că, pe de o parte, uleiul de măsline este o băutură magică. Este un lichid auriu magic, care a fost considerat lichid sacru mii de ani. A fost folosit ca medicament, în primul rând, și vom arăta niște studii care ne arată că este, în continuare, medicament. Și, pe de o altă parte, uleiul de măsline a fost intens pervertit, pentru că, fiind un lichid magic, auriu, sacru, greu de obținut și scump, bineînțeles, acolo unde ceva este scump, există foarte multă oportunitate de a face bani în acest capitalism în care poți să scazi mult calitatea, să diluezi efectiv acel ulei cu alte uleiuri și să menții un preț mare, astfel făcând un profit mai mare, în special într-o industrie care este foarte slab reglementată, aparent, peste tot în lume. Cazul ăsta a apărut aproape întâmplător. Ni s-a spus că se vând sticle de ulei de măsline virgin cu 3 euro, sau 3,50 euro. Astăzi, pe fermieri îi costă mai mult de atât să-l producă. Am suspectat imediat că nu este ulei de măsline extra virgin. Hai să vorbim despre ulei de măsline. Voi avea câteva recomandări pentru voi și câteva piste pe care să le urmați pentru a vă menține sănătatea cu un ulei de măsline calitativ.
Și, bineînțeles, înainte de asta vreau să vorbim un pic și despre istorie. Uleiul de măsline a fost descoperit cu mii de ani în urmă. Primele dovezi ale cultivării măslinului datând din perioada a 6.000-5.000 î.H., în regiunea Mediteranei. Inițial, uleiul de măsline, acest lichid auriu și sacru, era folosit în scopuri medicinale, dar și culinare, în ritualuri religioase precum și în cosmetice. În mitologia greacă, măslinele și uleiul de măsline erau lucruri sacre și erau, efectiv, divinizate. Astfel, măslinul și, implicit, uleiul de măsline au devenit simboluri ale păcii și ale prosperității. Și asta de când zeița Atena a oferit măslinul ca dar orașului Atena, cel puțin așa spune legenda, triumfând astfel într-o competiție cu Poseidon pentru patronajul orașului. Uleiul de măsline era considerat un simbol al purității și al sănătății în mitologia greacă, fiind folosit și în ritualuri de ungere. Acum hai să vorbim despre acea coroniță din crengi de măslini, pe care o vedeți pe tot felul de statui de împărați romani. Această coroniță din crengi de măsline, cunoscută și sub denumire de Catinos, era un simbol al victoriei și al păcii. În Grecia antică, câștigătorii jocurilor olimpice erau încununați cu astfel de coronițe, simbolizând succesul și onoarea. Coronița de măsline a devenit, astfel, un simbol recunoscut al triumfului, folosită și în alte contexte, pentru a onora realizările sau succesul la anumitor persoane. În timpurile noastre, în timpurile moderne, uleiul de măsline a devenit un ingredient de bază în bucătărie în întreaga lume, fiind apreciat nu doar pentru gustul său, ci și pentru beneficii asupra sănătății. Acum, legat de această sănătate, lucrurile au început undeva în anul 1960, când anumiți oameni de știință din Statele Unite, culmea, au început să facă studii și au observat că anumiți oameni, care trăiesc în regiunea mediterană, în Grecia, în Italia, în Spania, trăiesc, din varii motive, mai mult și sunt mai sănătoși decât alți oameni din alte regiuni din lume. Și se pare că s-a pus punctul pe i atunci când s-a descoperit dieta lor, care este dieta mediterană, și se pare că ingredientul de bază din toată această dietă mediterană (fie că mănânci roșii, fie că mănânci brânzeturi, fie că mănânci paste, cereale) se pare că ingredientul principal din această dietă mediterană este uleiul de măsline. Uleiul de măsline calitativ, cultivat local de acei oameni din această regiune mediterană.
Și astfel vreau să vă arăt și câteva studii făcute pe această temă. Acest prim studiu, care se cheamă „Consumption of Olive Oil and Risk of Total and Cause-Specific Mortality Among US Adults”, a fost făcut pe adulți din Statele Unite, e publicat în 2022, și la acest studiu au participat 90.000 de persoane. Și rezultatele sunt fabuloase. Aceste 90.000 de persoane au fost urmărite timp de 28 de ani, și se pare că acele persoane care consumă constant ulei de măsline au un risc de 19% mai mic de a muri din boli cardiovasculare, un risc de 17% mai mic de a muri din cauza oricărui tip de cancer, și un risc de 29% mai mic de a muri de boli neurodegenerative, adică demență și Alzheimer. Și aici este cumva lesne de înțeles, pentru că creierul tău este format din grăsime, creierul tău are nevoie de grăsime sănătoasă. Și grăsime sănătoasă găsim fix în ulei de măsline. Studiul concluzionează următorul lucru și atenție, asta e efectiv, e remarcă de un reel care ar putea să devină viral. Înlocuirea a 10 grame pe zi de margarină, unt, maioneză sau grăsimi din lapte cu cantitatea echivalentă de ulei de măsline, a fost asociată cu un risc de 8 și până la 34% mai mic de mortalitate totală și specifică cauzei. Deci, concret, dacă facem o medie între 8 și 34, să zicem că mergem la 20, dacă înlocuiești 10 grame de unt cu 10 grame de ulei de măsline, îți scade riscul de a muri din orice cauză cu 20%. Ceea ce mi se pare un deal foarte bun. Acum, dacă mergem la următorul studiu care se cheamă „Is Olive Oil Good For You?”, acest studiu ne arată că aportul regulat de ulei de măsline în dietă are efecte benefice prin reducerea markerilor inflamatori, cum ar fi proteina C reactivă, interleuchina 6 și factorul de necroză tumorală alfa. Deci, concret, uleiul de măsline consumat zilnic scade inflamația în corp, inflamație care este cauzată de tot stilul nostru de viață, în special în ziua de astăzi. Și dacă mergem la acest al treilea studiu, care este de fapt un articol din Harvard Health Publishing, acest articol sumarizează alte studii și ne spune că există o legătură între consumul mai mare de ulei de măsline și riscurile mai scăzute de boli cardiovasculare, anumite tipuri de cancer și demență, în principiu, ceea ce ne spune și primul studiu. Și aceste cercetări continuă, și toate cercetările care sunt făcute pe nutriție, pe dieta mediterană și pe calitatea vieții oamenilor de peste tot din lume, fac o asociere foarte, foarte strânsă între consumul de ulei de măsline extravirgin (corect făcut – vom ajunge și la asta) și extraordinarele beneficii de sănătate. Spre exemplu, anecdota asta a zonelor albastre, care este o teorie destul de validă care a identificat anumite zone de pe acest pământ unde oamenii trăiesc peste 100 de ani într-un număr foarte mare. Se pare că în aceste zone albastre în care oamenii trăiesc peste 100 de ani, un om consumă în medie un litru la 2 până la 4 săptămâni. Deci să zicem că într-o lună un om consumă un litru de ulei de măsline, ceea ce este foarte mult. Dar, dacă înlocuim restul de grăsimi saturate pe care le mâncăm cu ulei de măsline, putem să vedem din start că există o posibilă legătură între durata lor lungă de viață (dincolo de lipsa de stres, de comunitatea pe care o au oamenii din zonele albastre și alte sute de beneficii, munca fizică pe care o fac, faptul că își cultivă alimentele) dar și consumul acesta de ulei de măsline calitativ.
Și acum ca să sumarizăm studiile științifice, putem să concluzionăm că uleiul de măsline are proprietăți antiinflamatorii, pentru că componentele uleiului de măsline, cum ar fi oleocanthalul, pot reduce inflamația în corp, care este un factor cheie în bolile cronice. Uleiul de măsline are proprietăți antioxidante, este bogat în antioxidanți, cum ar fi polifenolii, care protejează celulele de stresul oxidativ și pot reduce riscul de boli cronice. Uleiul de măsline îmbunătățește profilul lipidic, adică ne crește nivelul de HDL colesterol și ne scade nivelul de LDL colesterol și nivelul de trigliceride. Cel LDL, colesterol rău – puteți să vedeți vlog-ul pe care l-am făcut despre colesterol ca să înțelegeți de ce LDL nu este de fapt rău. El este rău atunci când este intens oxidat de factorii noștri de viață, de mâncarea procesată pe care o mâncăm, de alcool, de fumat, de stres. Dar, revenind la ulei de măsline, el scade nivelul acelui LDL tocmai pentru că împiedică oxidarea lui, împiedică recircularea lui în organism și ajută la eliberarea lui, așa cum corpul vrea, de fapt, să elibereze acest LDL, să nu-l țină captiv, cum se întâmplă atunci când noi nu avem grijă de noi. Deci, din nou, uleiul de măsline are proprietăți antiinflamatorii, antioxidante și îmbunătățește profilul lipidic. Dar totuși, eu tot aud mereu când ajung la această recomandare de a consuma mai mult ulei de măsline, toată lumea zice: „Da, dar atenție, consumă ulei de măsline bun.” Și chestia asta se tot repetă în toate cărțile pe care le citesc. Oamenii zic: „Ah, ok, ok, da, uleiul de măsline este calitativ, dar atenție, consumați ulei de măsline bun.” Care e ăla bun? Cum îmi dau eu seama, când mă duc la magazin și mă uit la o sticlă de ulei că uleiul ăsta de măsline este bun? Vom reveni imediat și la sticla asta. Cum îmi dau seama? Și aceeași întrebare sau aceeași remarcă am auzit-o și la Dragoș Pătraru, când am fost la el în podcast, în care, tot așa, vorbea de ulei de măsline și la un moment dat zice, în podcast: „Atenție, da, e important să consumi ulei de măsline bun.” Și atunci l-am prins, l-am prins la colț pe Dragoș Pătraru și zic: „Omule, cum îmi dau eu seama dacă uleiul de măsline este bun?” Și mi-a făcut o singură recomandare. Mi-a zis: „Du-te la măslinescu.” Sună a înjurătură, dar nu e înjurătură. Mi-a zis: „Du-te la măslinescu.” Și mi-a zis: „Cine e măslinescu?” Mi-a zis: „Ei, măslinescu sunt doi oameni care sunt pasionați de ulei de măsline și care au o mică afacere în acest sens, în ideea de a aduce în țară numai ulei de măsline calitativ.” Atenție, asta nu este o reclamă, este pur și simplu descrierea parcursului meu în a cunoaște ce este uleiul de măsline calitativ și a ajunge la această sticlă pe care o să v-o arăt în curând. So, zis și făcut. După ce am plecat de la Dragoș Pătraru, am căutat pe net măslinescu, am găsit numărul de telefon, am dat un telefon și am programat o întâlnire la măslinescu la sediul lor din Mogoșoaia. Și când am ajuns acolo, la măslinescu (mă rog, după toată povestea pe care am auzit-o despre ei – sunt doi oameni, este un cuplu practic, oameni pasionați de ulei de măsline care, călătorind prin lume, și-au dat seama că uleiul de măsline, în anumite părți ale lumii, are un gust complet diferit. Și căutând și ajungând la ferme și la producători locali de măsline și de ulei de măsline, și-au dat seama cât de diferit este gustul unui ulei calitativ, făcut ca lumea, original, de la mama lui, și uleiul pe care îl găsim cu toții în comerț, care are un gust rânced și care e o amestecătură. Vom vedea imediat de ce. Văzând asta, au început să aducă ulei de măsline în țară și și-au dat seama cât de greu este să aduci un ulei calitativ. Și astfel s-a creat măslinescu. Puteți să intrați pe maslinescu.ro, să vedeți cu ce se ocupă ei, și veți găsi o colecție de uleiuri de măsline de calitate. Ce m-a șocat pe mine, însă, atunci când am auzit povestea celor de la măslinescu, este și când am gustat, pentru că ei sunt, cum să zic, sunt somelieri, cred că sunt printre singurii somelieri cu patalama din România, experți în ulei de măsline. Deci ei știu să deguste ulei de măsline. Există o școală pentru asta, există o întreagă tehnică de a degusta ulei de măsline. Poate facem un material într-o zi cu ei, să vedem cum se degustă acest ulei. O să-i avem și la Medicool, apropo, în acest sezon. Deci, ulei de măsline, îl iei, îl pui într-un păhărel, îl miroși, după care tragi un pic în gură, îl ții cumva între dinți și, în momentul în care îl ții între dinți, trebuie să inspiri aer pe gură. L-ai inspirat, aerul ajunge în faringe, nazofaringe, ca să simți toată aroma uleiului, și după care el se înghite. În momentul în care înghiți uleiul de măsline, toți acei polifenoli și antioxidanți, dacă s-au păstrat în uleiul de măsline, vor, cum zic, te vor gâdila la gât și îți va veni să tușești. Deci, uleiul de măsline original, când îl deguști, tușești, n-ai cum altfel. Uleiul de măsline din comerț posibil să nu te facă să tușești, ceea ce ar trebui să-ți spună un semn de întrebare. În momentul în care miroși un ulei de măsline, el trebuie să aibă miros de iarbă verde, combinat cu citrice, combinat cu coadă de roșie. Coadă de roșie, cum miroase o roșie. Cam astea sunt mirosurile pe care le simți în momentul în care miroși un ulei de măsline făcut corect. Și ceea ce am fost practic șocat să aflu era faptul că nu gustasem probabil niciodată în viața mea un ulei de măsline extravirgin corect făcut, nu știam ce gust are și am fost șocat să descopăr ce cumpăram eu până atunci de pe rafturile supermarketurilor, în care pur și simplu mă duceam, puneam mâna pe o sticlă de ulei și plecam acasă fără să mă uit la ce scrie pe acea sticlă de ulei. Și acum, dacă veți căuta pe net sau mergeți în supermarket (va pune și Sorin probabil câteva imagini acum pe internet ferind brandurile ca să nu ne dea nimeni în judecată), dar ceea ce puteți să faceți voi pentru voi este să mergeți la un magazin și când întoarceți sticla de ulei de măsline, sau luați-o pe aia de acasă de la voi și întoarceți-o, uitați-vă pe spatele ei, veți vedea că pe spatele ei va scrie selecție de uleiuri din Uniunea Europeană sau selecție de uleiuri din Uniunea Europeană și din afara Uniunii Europene. Adică selecție de uleiuri de peste tot. Și acum hai să ajungem la procesul de fabricare a uleiului pe care l-am înțeles și de la măslinescu. Vom lăsa și un documentar foarte drăguț, scurt, de 20 de minute, făcut de Johnny Harris despre ulei și despre mafia uleiului din Italia. Veți vedea din aceste documentare și din ce vă voi povesti acum, cum se face uleiul de măsline corect și după aia vom înțelege ce înseamnă această selecție de uleiuri din UE. Care e diferența între selecție de uleiuri din UE? Pentru că, atenție, majoritatea (și asta o spun cu maximă încredere) majoritatea brandurilor de ulei de măsline pe care le vedeți în supermarket, majoritatea acestor branduri n-au pus în viața lor mâna pe o măslină. Deci, în viața lor, fabrica aia care îmbuteliază ulei pe care scrie selecție de uleiuri din UE, în viața lor n-au pus mâna pe o singură măslină. N-au văzut cum arată. Au mâncat de Revelion o măslină, că era pe masă, dar în fabrică la ei n-au pus mâna pe o măslină și vom înțelege de ce. Vom înțelege de ce. Când vezi selecție de uleiuri din UE, în viața lor oamenii care sunt la fabrica asta care îmbuteliază ulei n-au pus mâna pe o măslină. Ca să explicăm de ce n-au pus mâna pe o măslină, de ce trebuie să te ferești de selecție de uleiuri din UE sau din afara UE, vom explica acum cum se produce uleiul de măsline de calitate.
În primul rând, ai nevoie de un producător dintr-o zonă, din zonele acestea pe care le punem acum pe ecran. Astea sunt zonele producătoare de ulei de măsline. După cum vedeți, Grecia și Italia nu sunt absolut deloc pe primul loc, cu toate că avem impresia că în Italia avem cel mai bun ulei de măsline. Din nou, documentarul făcut de Johnny Harris, veți vedea că în Italia există cea mai mare mafie de ulei de măsline. Foarte mult din uleiul de măsline pe care scrie Italia este de fapt ulei din alte semințe, importat din altă parte și îmbuteliat în Italia și scris pe el ulei de măsline când de fapt poate să fie un alt tip de ulei care este pur și simplu colorat și modificat chimic ca să aibă un gust aparent de ulei de măsline. Vedeți pe harta asta că cea mai mare proporție de ulei de măsline se fabrică în Spania, de fapt. Și, de fapt, unul din cele mai bune uleiuri de măsline este din Spania. So, ai nevoie de un loc prielnic în care să cultivi măsline. Apoi, există sute de tipuri de măsline. Trebuie să fii expert sau să fii pasionat de asta ca să alegi tipul potrivit de măsline pe care să-l plantezi. Ai plantat măslin și aștepți ca el să crească, îngrijind în continuu acel măslin, având grijă de buruienile din jur, ca, nu știu, cu orice recoltă, măslinul fiind destul de pretențios în îngrijirea lui. După ce ai făcut asta, ajungi la coacerea măslinului. Acum, contează când storci acele măsline, pentru că dacă le lași să se coacă foarte mult, în mod cert vei obține mai mult ulei de măsline, dar de mai slabă calitate. În schimb, dacă le storci la momentul potrivit, vei obține un ulei de măsline de mai bună calitate. Deci, din start, vedeți că un producător are de ales să facă mai mult ulei de slabă calitate sau mai puțin de calitate mai bună. Asta e primul lucru care te interesează. Următorul lucru care contează este recoltarea. Cum recoltezi acele măsline? Există mașini care zguduie copacul, măslinele cad pe jos, mașina pleacă, măslinele acelea rămân pe jos, încep să intre într-o stare de putrefacție până vin să fie culese. Sau există producători care practică recoltare manuală, adică oamenii care merg și cultivă, recoltează acele măsline cu mâna, le pun în coșuri și se duc direct coșurile respective în zona de stoarcere. Următorul lucru care este extrem de important este extracția rapidă și ideal este să extragi, adică să storci acele măsline în sub patru ore de la recoltare. Ce înseamnă asta? Că nu poți să ai, nu știu, sute de hectare să culegi măslinele, să le lași peste noapte să aștepte să fie stoarse. Tu trebuie să te duci direct la pomii de lângă facilitatea ta de stoarcere, ai cules măslinele, le-ai dus înapoi la facilitatea de stoarcere și storci acele măsline în sub patru ore. Și după ce le-ai stors în sub patru ore, de preferat, trebuie să depozitezi corect acel ulei de măsline, pentru că el pur și simplu (deci măslina se ia, se stoarce de ulei, uleiul stors se pune direct în sticlă de sticlă, se sigilează și se pune la loc întunecat și rece). Asta este procesul prin care se obține un ulei de măsline extravirgin de calitate. Ai o locație bună, ai pomii, măslini buni, culegi acele măsline la momentul potrivit, de preferat cu recoltare manuală. Oamenii care culeg măslinele le pun frumos în niște coșuri, iar coșurile ajung în sub patru ore direct la stoarcere. În sub patru ore uleiul a fost stors, pus la depozitat și stă în loc rece și întunecat.
Acum s-au făcut niște calcule și se pare că un litru de ulei de măsline stors în acest fel, doar producția lui (deci doar până ajunge să fie pus în sticlă, fără costul sticlei, fără aparatură, fără nimic, doar oamenii care se duc și au grijă de pom și se ocupă de stoarcere), doar oamenii costă 10 euro per litru. Gândiți-vă la prețurile pe care le avem noi în supermarketuri. Deci 10 euro pe litru costă doar munca pentru a produce acel litru de măsline. De ce? Pentru că este foarte migăloasă toată treaba asta și în felul ăsta tu te asiguri că ai acele beneficii pentru sănătate în acea sticlă de ulei de măsline, că antioxidanții sunt acolo, că polifenolii sunt acolo, că uleiul nu este rânced, că nu a intrat într-o stare de putrefacție. În schimb, ce se mai poate face sau cum se mai poate face ulei de măsline? Poți să te duci a doua zi după ce ai făcut recoltarea și ai făcut acel ulei de măsline calitativ, să vezi că în câteva zile au mai căzut măsline pe jos. Măsline care sunt coapte, care au căzut pe jos și stau pe jos. În momentul în care o măslină cade pe jos, ea se lovește. Gândește-te la un măr. Dacă un măr îți cade pe jos și îl pui din nou pe masă, a doua zi el se va înnegri în zona în care s-a lovit, pentru că acolo bariera lui de apărare s-a stricat și începe procesul de oxidare și de putrefacție. Începe să putrezească în locul în care s-a lovit. Același lucru se întâmplă la o măslină. Iar când e coaptă și cade pe jos și stă pe jos mai mult de câteva zile, ea intră în acea stare de putrefacție. Ea începe să se oxideze și să se strice. Tu poți foarte bine să strângi acele măsline restante, să le depozitezi din nou încă o zi și să le storci după aceea. Și ghici ce? După ce vei stoarce acele măsline, îți va rezulta un ulei de măsline rânced, de slabă calitate, dar acela este tot ulei de măsline. Și de regulă astfel de producători serioși (producători care își fac propriul lor ulei de măsline) uneori se duc în zona asta neserioasă și iau acest rest de măsline care le-au rămas, storc acel rest de măsline, obțin un ulei de slabă calitate și nu, nu îl îmbuteliază în sticle, ci îl bagă într-o cisternă mare pe care o trimit la un alt producător mare. Iar acel producător mare ceea ce face este să cumpere astfel de cisterne de ulei de măsline (nu te interesează cum e acel ulei de măsline) de peste tot din lume. Și astfel el pur și simplu strânge aceste sute de cisterne (și din Italia și din Grecia și din Turcia și de peste tot), cisterne care sunt transportate de regulă fără climatizare, da, într-un mediu cald, cisterne care stau la soare și se încing, și atunci numărul de antioxidanți și de polifenoli scade foarte mult, și acești producători pur și simplu strâng aceste sute de cisterne, le aduc la ei în fabrică, le amestecă, le tratează cum știu ei să le trateze și le îmbuteliază în sticle pe care după aceea pe spate fix asta vom găsi. Vom găsi scris pe sticlă selecție de uleiuri din UE sau selecție de uleiuri din UE și din afara UE. Păi, din UE și din afara UE, adică mai bine nu mai scrii. Pur și simplu poți să zici selecție de uleiuri din lumea întreagă. Dar asta este în final realitatea, și acest ulei amestecat de peste tot din lume, care a fost făcut din ultimele resurse de măsline, a fost stors ultimul ulei posibil din ultimele măsline posibile, este amestecat, îmbuteliat de producători care, cum ziceam la început, n-au văzut în viața lor o măslină și care pur și simplu pun o etichetă (de regulă scrisă cu un scris așa rotund). Eventual, dacă acel producător îmbuteliază acel ulei în Italia, va scrie pe sticlă produs în Italia, pentru că îmbutelierea s-a produs în Italia, dar uleiul scrie clar că este din UE și din afara UE. Și, în final, ceea ce obții este o sticlă frumoasă pe care ai o denumire frumoasă, ai un steag al Italiei, ai ulei produs în Italia, dar de fapt tu nu știi ce bei și ceea ce bei este foarte probabil să nu fie ulei de măsline sau să fie un ulei de măsline rânced, adunat de peste tot, ținut în cisterne, care nu mai are proprietățile pe care ar trebui să le aibă uleiul de măsline. Și astfel eu mi-am răspuns la întrebarea unde găsesc un ulei de calitate și ce înseamnă un ulei de măsline bun. Repetăm, un ulei de măsline bun trebuie de regulă este făcut de un producător mic, care face asta de mult, care își cultivă propriile măsline, care are facilitatea de stoarcere în ferma sa la mică distanță, care se duce cu oameni, culege măslinele (de preferat în mod manual) în sub 4 ore, le duce la stoarcere, le stoarce, le îmbuteliază și le lasă la temperatură mică și la întuneric.
Următoarea mea întrebare către cei de la Măslinescu a fost: „Ok, dar el stă acolo la întuneric, dar cum îl transportați? Că dacă îl transportați într-un camion, el poate, camionul, să stea în vamă în plin soare și se încinge.” Și răspunsul a fost foarte simplu: cei de la Măslinescu, în momentul în care cumpără un ulei, ei de regulă se duc la ferma respectivă, verifică tot procesul, se asigură că tot ce li se promite există acolo, iar comanda vine într-o mașină refrigerată, deci o mașină care are o temperatură controlată, care este special practic comandată de ei pentru comanda lor de ulei. Asta este un mod bun de a-ți alege ulei de măsline. Și acum, pentru a vă încuraja să căutați și să aveți un ulei de calitate pe care să-l degustați așa cum v-am explicat mai devreme în acest video și să vă bucurați de el, de adevăratele lui proprietăți medicinale, dar și de cele culinare, am făcut această practică, acest joint venture (nici măcar nu pot să-i spun colaborare, este un joint venture între mine, Măslinescu și Casa de Hualdo). Acesta este uleiul care mie îmi place foarte mult, merge absolut în orice, merge în friptură, merge în salată, merge în supe, merge efectiv băut gol. Atenție, uleiul bun n-are cum să te lase fără această tuse. Îl miroși, îl bei, tragi aer și înghiți și este absolut delicios. Este absolut delicios și ceea ce vă garantez este că după ce veți bea acest ulei sau pur și simplu orice ulei de calitate de pe maslinescu.ro, nu veți mai putea consuma uleiul din comerț, care o fi din măsline, dar sunt măsline plimbate de peste tot, din UE și din afara UE, care au gust rânced. Este exact ca și cum ai mânca nuci care au gust rânced. Dacă tu toată viața ta mănânci nuci care au gust rânced, vei crede că așa sunt nucile, până când vei ajunge la țară și vei culege tu nuca din nuc și o vei gusta și îți vei da seama care este gustul adevărat de nucă. După ce vei gusta nuca care nu este râncedă, nu vei mai putea mânca nuci râncede, la fel cum dacă vei gusta un ulei de calitate, nu vei mai putea consuma un ulei care este așa cum este. Și, ca idee, câteva cuvinte despre Casa Hualdo. Casa Hualdo este un producător local, spaniol, care are o super locație și povestea lor începe în 1986 când fondatorul a luat și a plantat 300 de mii de măslini, și atunci cultivă acești măslini, tehnica lor s-a tot îmbunătățit și este o combinație între inovație tehnologică și lucru manual și grijă față de procedeele lor. Ceea ce fac ei este să recolteze măslinele la momentul potrivit, să le ducă în sub 4 ore la stors (practic la presat la rece), și pur și simplu sunt măslinele alea presate, se stoarce acel ulei extravirgin, se îmbuteliază direct în aceste sticle de sticlă, se pun la păstrare și sunt așteptate să fie preluate de alte mașini care le transportă la temperaturi scăzute și la un mediu închis, la întuneric, pentru ca tu să primești această sticlă pe masa ta. Asta este motivul pentru care am ales să colaborez cu acest producător spaniol de ulei de măsline și un alt motiv, bineînțeles, este acela că uleiul ăsta, din toate pe care le-am gustat, mi s-a părut cel mai bun și cel mai potrivit în toate tipurile de mâncare, fie că mâncați pește sau paste, fie că faceți o salată, fie că faceți supă de legume, acest ulei este potrivit absolut pentru toate. Este foarte echilibrat. Uleiul ăsta, de exemplu, e descris ca ulei fructat cu gust de plantă de roșie, gust de o ușoară tentă de banană și de iarbă verde. Este bun de încercat peste carne la grătar, pește și supe vegetale și, bineînțeles, și salate. E un ulei care se potrivește aproape în orice, mie îmi place extrem de mult și dacă intrați acum pe link-ul din descriere, veți găsi fix 100 de astfel de sticle la vânzare, care sunt recomandate de mine, o alegere sănătoasă by Dr. Mihail, iar pe spate aici aveți un QR code care vă va duce la acest video, ceea ce nu știu cât de mult sens are, pentru că dacă te uiți la acest video și vezi această recomandare și cumperi această sticlă, nu știu cât de important este să te duci înapoi la acest video. Dar, cine știe, poate cumperi acest ulei să-l faci cadou cuiva. Dacă îl faci cadou, e un fix, ca și preț cred că este bun de cadou și ca și grijă față de cineva este foarte bun de cadou. Ei, poftim, poți să comanzi de exemplu două sticle, una pentru tine, una pentru cineva, îi faci cadou această sticlă, iar cel care primește acest cadou poate să scaneze direct acest code QR de pe această sticlă și în acest fel să ajungă la acest material și să se uite la acest video. So, asta a fost practic experiența mea cu uleiul, și de când am avut această experiență cu uleiul de măsline nu am mai cumpărat ulei de măsline din comerț și am de acum o sursă bună de ulei de măsline. Dacă o să vă placă, dacă o să se vândă rapid aceste 100 de sticle, probabil că vom mai face o altă tură mai mare de ulei de măsline. Casa de Hualdo colaborare cu mine, Dr. Mihail, mi se pare atât de tare, efectiv mi se pare super tare că am reușit să fac această colaborare și să am fățăul meu, efectiv fățăul meu pe o sticlă de ulei de măsline de calitate, sănătos. Prețul o să-l găsiți pe site, probabil că o să fie undeva în jur de 80 de lei, dar încă nu este clar stabilit și din nou, e posibil să vi se pară un preț mare, dar este un preț mare. Deja uleiul de măsline era destul de, să zic, costisitor luat din comerț. Acum e aproape la preț dublu, dar după ce înțelegi cum se fabrică acest ulei de măsline, ce proprietăți are și cât de greu este să-l aduci în această fază pură a sa, da, și de calitate, cât de greu este să-l aduci și să-l ai pe masă, vei înțelege probabil că e mai bine să ai doar o astfel de sticlă la tine în bucătărie decât alte 3 sticle de ulei de măsline rânced. Oameni buni, acesta a fost video de astăzi despre ulei de măsline. Voi lăsa link către sticla asta unde o puteți găsi pentru a fi cumpărată jos în descriere. Voi lăsa link la documentarul lui Johnny Harris care mi-a plăcut foarte mult și la studiile pe care le-am citat în acest material. Dacă aveți întrebări, puneți-le jos în comentarii și, apropo, dacă sunteți curioși totuși despre colesterol, despre grăsimi saturate, nesaturate, LDL colesterol, HDL colesterol. Spre exemplu, acest ulei pe spate, pe etichetă la Nutrition Facts avem la 100 de mililitri de ulei 91 de grame de grăsimi, dintre care 16 grame saturate, 69 de grame nesaturate (adică grăsime supersănătoasă) și 5,4 grame grăsimi polinesaturate (adică mega supersănătoase).