Top 5 sporturi pentru sanatate | BOABE DE CUNOASTERE | cu Dr. Alin Popescu

Dr. Mihail: Oameni buni, vă salut! Doctor Mihail sunt și suntem la un nou episod Boabe de Cunoaștere și de data asta vorbim despre sport, dar îl abordăm din punct de vedere medical, pentru că vorbim cu doctorul Alin Popescu, este medic primar în medicină sportivă, directorul medical al Federației Române de Rugby și autor al mai multor cărți despre sport și nutriție. Colaborează cu Federația Română de Rugby de peste 22 de ani și în ultimii 16 ani în poziție de medic coordonator. Din 2016 este Secretar General al Societății Române de Medicină Sportivă. Alin, te salut și bine ai venit la Boabe de Cunoaștere!

Alin Popescu: Bine te-am găsit pe tine și bine am găsit și pe cei care ne ascultă/privesc nu?

Dr. Mihail: Așa e. Corect și bine i-am găsit pe cei care vor să se apuce de sport, fie că sunt sedentari și vor să facă sport, fie că fac sport și vor să aibă, nu știu, performanță mai bună sau un progres mai bun, fie și cei care fac sport de performanță și vor din nou să își crească acea performanță. Alin, sunt curios, înainte de a începe, să zic, cu toate întrebările și subiectele pe care le avem astăzi, o să vorbim despre cum e corect să faci sport, cu ce sport să începi, care sunt obiectivele unui om sau cum își stabilește el obiectivele în sport, fie că vrea o sănătate cardiovasculară mai bună, fie că vrea masă musculară mai bună, fie că vrea să nu facă masă musculară, dar să devină mai puternic, să aibă o forță musculară mai mare. O să trecem prin toate astea, dar înainte de a ajunge acolo, sunt curios, care e rolul tău, ce faci și tu mai exact la Federația Română de Rugby ca și, să zic, coordonator, medic coordonator?

Alin Popescu: La Federația de Rugby, eu am început acum mai bine de două decenii în postura de medic de lot. Am fost medicul lotului de juniori under 19, al României. Am făcut un prim campionat mondial în 2003, parcă e din altă viață, în Franța, după care, într-adevăr, am devenit medicul naționalei de seniori și în momentul în care am ajuns medic coordonator, lucrurile s-au schimbat un pic. S-au schimbat un pic în sensul în care nu mai mergi atât de mult cu echipa, nu mai călătorești atât de mult, nu mai stai atât de mult în cantonamente. În schimb, ai grijă că acest organism viu și extrem de complex, care este echipa națională, indiferent de sport, dar în rugby, mai ales pentru că numărul de participanți e cel mai mare, să nu uităm că la rugby sunt 15 sportivi în teren și nu mai puțin de 23 de sportivi pe foaia de meci. De obicei, toți 23 de sportivi intrând în cele 80 de minute ale competiției pe teren. Deci, având în vedere acest organism viu și mare, generos, grandios chiar, urmărești nevoile legate de accidentări, de recuperarea post accidentări, de refacerea fiziologică post efort, de nutriția lor, de suplimentarea cu, evident, toată gama asta de suplimente nutritive din ce în ce mai complexe.

Dr. Mihail: De lucrurile astea te ocupi?

Alin Popescu: De lucrurile astea mă ocup zi de zi și nu doar la lotul de seniori, ci tot ce înseamnă lot de Rugby Național al României. Fete, băieți, juniori, seniori, rugby în 15, rugby în 7.

Dr. Mihail: Ok, deci îi urmărești din punct de vedere medical, te ocupi și de antrenarea lor?

Alin Popescu: Nu, nu, antrenarea lor se face practic în două direcții. Pe de o parte este antrenamentul specific, tehnico-tactic specific, jocului de rugby și la un moment chiar specific, fiecărui post în parte, care este făcut de 2, 3, 4, 5 antrenori chiar la echipa de seniori, pentru că avem antrenori de înaintare, antrenori de 3 sferturi, antrenori pentru aruncare în margine și așa mai departe. Și iar pe de altă parte există și preparatorii fizici, care acești preparatori fizici sunt în mare creștere ca și impact în sportul de performanță, nu doar în rugby, care au luat din cârca antrenorilor partea aceasta de pregătire fizică generală și o fac ei cu resurse specifice. La pregătirea fizică, ceea ce a însemnat, din punctul meu de vedere, un mare plus și văd acest lucru, pentru că pot compara cu trecutul din care am făcut parte, este monitorizarea cu mijloace specifice a fiecărui jucător.

Dr. Mihail: Ce înseamnă asta? Deci, tu ai un GPS, tu ai o unitate mobilă care înregistrează câți km a alergat, cât a stat și așa mai departe. Și atunci, tu ai niște date obiective despre sportiv. Și preparatorul fizic se uită la asta?

Alin Popescu: Da, da. Deci fiecare antrenament și fiecare competiție se ia, este un stativ în care stau și se pune după meci acolo. Și ăsta este un element foarte obiectiv. Înainte, poate știi copil fiind, mai mergeam și noi pe la stadioane, nu neapărat la rugby și la fotbal, aripa sau numărul 10 pare obosit. Nu mai există pare obosit, știe exact ceea ce se întâmplă. Și din punctul ăsta de vedere, preparatorul fizic are o chestie cuantificată, o chestie obiectivă. Eu care sunt un tip riguros și pe care, în fine întotdeauna matematica l-a ghidat în viață, deși am făcut medicină, îmi place foarte mult lucrurile cuantificate. Și din acest punct de vedere, pregătirea fizică are marea șansă de a avea o unealtă care cuantifică lucrurile mereu la dispoziție. Precum și antrenorii au o chestie care acum 20 de ani era foarte puțin uzitată și acum e adevărată știință analiza video. Pentru că nu e o analiză, te uiți, dai cu reluare, ce eseu frumos a fost. La fel, câte contacte, câte mingi scăpate, câte greșeli, câte placaje reușite. Deci există un analist video, ăsta e job.

Dr. Mihail: Și acest lucru îi ajută preparatorii fizici, inclusiv să ghideze următoarele antrenamente.

Alin Popescu: Da și atenție și să le ghideze, dar foarte important și să le personalizeze. Pentru că ajungi într-un sport colectiv, de fapt, să ai foarte multe personalizări. Ceea ce e un mare pas înainte. Pentru că riscul major în sporturile colective, e să-i tratezi pe toți la fel. E o mare eroare. Să ne gândim că în jocul de rugby între numărul 9, demi de mele și numărul 2, taloneur poate să fie o diferență de greutate de la 65 la 118 kg. Deci aproape de la simplu, la dublu. Nu poți trata la fel, nu pot face aceleași exerciții din sală, nu pot consuma aceleași lucruri zi de zi.

Dr. Mihail: Ok, și aici, mi-o ridici la fileu, nu știu dacă în rugby se poate ridica mingea la fileu.

Alin Popescu: Mai mult la volei.

Dr. Mihail: Dar fix despre asta vreau să vorbim astăzi, pentru că de regulă oamenii când se apucă de sport, poate încep să urmeze niște sfaturi care sunt valabile pentru toți. Dar vreau să intrăm un pic în profunzime și să vedem în funcție de ce lucruri poți să personalizezi un antrenament, dar în cazul de față vorbim despre amatori, sau chiar și sedentari, da? Chiar și oameni sedentari. Și atunci întrebarea e cum își poate alege o persoană care este sedentară și vrea să se apuce de sport, cum își poate alege tipul de mișcare pe care vrea să-l facă, în funcție de ce trebuie să aleagă acest lucru?

Alin Popescu: Înainte de a răspunde, vreau să fac două precizări. Diferența dintre sportul profesionist și sportul amator este copleșitoare, este fundamentală, pentru că sportivul profesionist trăiește doar din sport și își aranjează antrenamente, și își aranjează toată viața în funcție de activitatea sportivă, pe când amatorul trăiește în funcție de jobul pe care îl are, de serviciul pe care îl are, de task-urile profesionale. Asta e o mare diferență fundamentală, iar a doua este că sportul profesionist, prin natura lui, duce organismul la limita lui maximă, pe când, din acest punct de vedere, sportul amator, sportul de plăcere, este mai plăcut, el se duce un pic către limite, dar e departe de a le atinge, e mai fiziologic, e mai puțin uzant, uzează mai puțin. Sportul de performanță, de fapt, am mai spus asta și în fine, nu au înțeles-o toți, un mare sedentar și un mare sportiv de performanță pot avea la 55 de ani aceeași gonartroză, unul că a stat prea mult și unul că a folosit excesiv articulația. Sportul profesionist lăsă urme adânci și nu doar pe aparatul locomotor, și asta în condițiile în care sportivul nu a folosit substanțe dopante, deci pur și simplu sportul în sine. Și revenind către întrebarea ta, sportivul amator are în față o paletă foarte, foarte mare de opțiuni. Prima chestie care ar trebui lămurită, tu ai zis că e sedentar. În momentul când e un om, îl definești ca sedentar, eu nu aș spune că el nu face sport, el nu face mișcare, că tu poți să nu fii sportiv, dar să nu fii sedentar. Mă mișc, eu de exemplu, am 50 de ani, fac undeva 90-100 de km pe săptămâna pe jos. Nu pot să spun că ăsta e un sport, dar nu se poate spune că sunt sedentar. Eu sunt permanent în mișcare, da? Merg foarte mult pe jos. Alții fac alte lucruri, urcă, coboară scări, se agită, fiecare în felul lui. Deci sedentarul adevărat ăla, care stă în fața monitorului toată ziua, e ușor mai greu de mobilizat către sport, dar beneficiu este fantastic. Dacă noi reușim, și din păcate e vorba și de copii și de adolescenți, nu doar de persoane mature. Dacă noi reușim un sedentar să-l facem sportiv, e o mare bilă albă pentru noi. Mai degrabă, cei care fac mișcare, se duc către sport. Sedentarul mai greu, că de fapt e sedentarism, e mișcare și aici e sportul. Măcar să facă mișcare, măcar să meargă pe jos, măcar să meargă cu bicicleta recreațional, nu sportiv. În schimb, cei care fac mișcare și am pacienți în clinica în care colaborez, văd în ultimul timp și mă bucur un entuziasm pe grupa de vârstă 25-45 de ani de a se apuca de un sport. Deci chiar văd lucrul ăsta. Oamenii care făceau drumeții montane, oamenii care alergau cross-uri, oamenii care își închiriau o bicicletă, făceau două ture de Herăstrău, deci nimic spectaculos, dar nu sedentari, fac pasul către sport. E, aici pasul către sport, dacă e să dăm cărțile pe față și să nu ne ascundem așa după deget, depinde foarte mult de baza materială care există în aria de domiciliu a respectivei persoane.

Dr. Mihail: Eu, degeaba, vă spun la bazin, înotul fiind categoric, unul din sporturile cu cele mai multe beneficii dacă nu am un bazin. Degeaba îmi propun eu, hai să facem bazin.

Alin Popescu: Dar asta e o informație bună, adică înotul este unul din sporturile preferabile.

Dr. Mihail: Categoric, categoric, dar nu poți să înlocuiești lipsa apei, deci nu poți să simulezi, nu poți să ai un simulator de înot. Deci dacă tu nu ai un bazin de minim cât? 20 de metri. 20, bine, nu poți să inoți, 25, bun, 50 e deja ce trebuie. Deci, înotul, care categoric are beneficiile lui certe, e imposibil de făcut în lipsa unei baze materiale și am dat exemplu, înot că e un sport foarte popular și extrem de sanogenic.

Alin Popescu: Sanogenic ce înseamnă?

Dr. Mihail: Generator de sănătate, generator de sănătate. La fel, nu atât de popular în România prin prisma climei noastre, la fel sunt toate sporturile pe gheață. Și patinajul, hocheiul pentru ambele sexe la vârsta adolescenței.

Alin Popescu: Dar de ce e mai bine să patinezi, de exemplu, decât să alergi?

Dr. Mihail: Nu, nu e mai bine, dar pentru unii e mai plăcut.

Alin Popescu: E mai plăcut, ok. Dacă tu nu ai patinoar, dacă nu ești din Galați sau Miercurea Ciuc, e o discuție inutilă. Adică noi trebuie să fim foarte realiști că, de fapt, paleta e foarte largă, dar noi trebuie să ne strângem relativ mult opțiunile datorită bazelor materiale. Eu am discutat în diverse ocazii, inclusiv în sesiuni de comunicări ale noastre, și din păcate, impactul bazelor materiale pe practicarea unui sport e decisiv. Ai spus alergat, o alergare în sine și ea, dacă e să o facem corect, e relativ dificil că îți trebuie o anumită pistă, se numește tartan, o suprafață specială de alergare, pistă de tartan, care este specifică alergării. Poate știu și privitorii noștri, e acea buclă de obicei de culoare vișinie, care înconjură anumite stadioane de fotbal, are 400 de metri. Pe tartan se alergă, aia e suprafața, nu pot să fac antrenamente optim pe ciment, pe o suprafață dură, că ajungem să alergăm pe ciment, e o chestie, dar nu poți să spui că ăla e standardul antrenamentului, mai ales pentru un începător. O să aibă dureri la nivelul gleznei, la nivelul articulației genunchiului și după aceea sacro-iliac și lombar.

Dr. Mihail: Mulți oameni, totuși, alergă în parc și cumva nu-mi dau seama, adică ce i-ai sfătui pe oameni între… Că asta au la dispoziție, au parc, nu au tartan, și atunci alergă în parc, să continue să alerge în parc sau să caute un alt sport mai…

Alin Popescu: Asta e o întrebare foarte bună și foarte dificilă. E exact, poate o să vorbim un pic mai târziu, ca cel care spune mă duc la nouă seara la sală, mă mai duc la nouă seara sau nu mă mai duc deloc, deci întrebările astea mi se pun și mie, sunt extraordinar de dificile. În parc, teoretic, tu ai putea avea și sunt câteva parcuri în capitală, dar puține, care au niște piste amenajate. Unde? Pe lacul făcut în Titan, sunt vreo două, trei parcuri care au niște piste amenajate. Dacă este permis, dar asta nu știu exact în ce parc e și în ce parc nu e, eu aș prefera să se alerge pe pământ, pe iarbă. Iarba e mai proastă decât tartanul, dar e mai bună decât cimentul.

Dr. Mihail: Nu ai un risc de a te accidenta să faci o entorsă?

Alin Popescu: Ai un risc de a te accidenta, poți să faci o entorsă de gleznă, dar dacă alergi atent, e o suprafață mai moale, mai blândă. Iarbă sau chiar și pământ, da?

Dr. Mihail: Da, iarbă sau chiar pământ. Sunt alergările în pădure, dar acolo riscul de accidentare e mai mare că sunt și rădăcini de copaci, care alea pot produce chiar accidente serioase. Dacă nu ești foarte atent cum calci sau dacă suprafața e umedă, pentru că pe terenul accidentat, suprafețele umede cresc semnificativ riscul de accidentare. Altfel eu pot să mă antrenez pe ciment, dar trebuie să mă încălzesc foarte bine, să-mi iau niște pantofi de alergare foarte buni, eventual să-mi pun niște talonete personalizate, care să mai preia din șocul acesta al alergării pe suprafață dură și așa mai departe. Mulți se întreabă, alerg maraton 41 de km în Roma sau în Tokyo sau în București pe ciment. Da, dar aia e competiția, nu te și antrenezi la fel. Una e competițional suntem în zona aia, alta este să ne antrenăm zi de zi exclusiv pe ciment. Ca o paralelă, foarte mulți copii fac fotbal și fotbalul, din păcate, a ajuns să se practice, cred că, peste 75 % pe terenuri sintetice, nu de cea mai bună calitate, exact același lucru. Fotbalul, în mod normal, ar trebui practicat pe iarbă, da? Pe iarbă, indiferent că e mai bun sau mai prost gazonul, dar să fie iarbă și pământ. În momentul când tu practici pe suprafață dură, ai mai mare incidența accidentării, asta este clar. Acum, și aici e o graniță fină, tu înțelegi că ești medic, poate privitorii o să rămână așa un pic nelămuriți într-o accidentare curată, entorsă de gleznă, entorsă de genunchi, etc., și un overuse non-traumatic syndrome, un sindrom de supra-solicitare fără marcă traumatică, fără lovitură, cum e, de exemplu, Ossgood Schlatter, sau boala Sever, sau la tenis, epicondilitele, sau la golf și așa mai departe. Deci, cumva, nu e doar accidentarea în sine, ci poți să precipite aceste overuse non-traumatic syndrome, tocmai datorită terenului nu foarte propice desfășurării activității fizice respective.

Dr. Mihail: Adică niște microtraumatisme pe care le ai la fiecare antrenament.

Alin Popescu: Exact, bravo. Deci, fără traumatism în sine, fără traumatism per se. Și acesta este un concept foarte drag mie, sunt sigur că va penetra mai mult și în mediul sportului în România acest overuse non-traumatic syndrome. Cumva, chiar unii colegi de ai noștri, ortopezi, caută uneori, asta e opinia mea, prea mult marca traumatică. Poate te-ai lovit și nu-ți dai seama. Hai să ne gândim, nu te-ai lovit? Nu, nu m-am lovit. Deci, pur și simplu, activitatea. M-am antrenat pe un teren greșit.

Dr. Mihail: Acum, totuși, din nou, mi-ai deschis cumva calea pentru foarte multe întrebări. Aș vrea să vorbesc și despre alergat. Dar înainte să revenim la alergat, dacă putem să enumerăm, să zic, o persoană care este sedentară sau se mișcă cât de cât, dar nu face sport și vrea să se apuce de sport, care ar fi, să zic, top 5 sporturi pe care le-ai recomanda și fiecare persoană care se uită la podcast poate să aleagă în funcție de ce disponibilitate de teren sau resurse are în zona respectivă. Ai zis de înot. L-ai pune pe primul loc?

Alin Popescu: Da, da. Înotul l-aș pune pe primul loc, indiferent de vârstă. Și aș face o diferențiere, mai ales dacă sunt probleme legate de coloană destul de frecvente sunt la sedentari mai ales cele de…

Dr. Mihail: Lombare, probleme lombare.

Alin Popescu: Și atunci la înot aș pune o steluță și aș pune 70 % din timpul petrecut în bazin să fie înot pe spate. Pentru că înotul pe spate e cel care are cea mai mare valoare terapeutică pentru ce înseamnă patologie lombară.

Dr. Mihail: Deci pluta și dai și înaintezi, da? Nu bras, nu craul, în niciun caz fluture.

Alin Popescu: Pentru că dacă înoți bras, mă rog, fluture, nu știu cine, adică ce sedentar știe să înoate fluture. Eu am făcut 2 ani de polo și nu am învățat fluture, fac așa, nu știu. Adică eu fac fluture, mi se pare că fac fluture, dar nu înaintez deloc în apă.

Dr. Mihail: Dar dacă ne gândim la bras sau craul, probabil că îți forțezi un pic coloana, nu? Pentru că te uiți în față.

Alin Popescu: Da, da, da. Înotul pe spate e terapeutic și eu le spun pacienților care nu au timp să meargă la recuperare și au patologie lombară, de obicei protruzii de-astea discale supraetajate, le spun, nu aveți timp, măcar mergeți de trei ori pe săptămână, înotați 45 de minute pe spate și beneficiile sunt certe pentru cei care fac chestia asta în apă, ca o mică paranteză, și hidrokinetoterapia și gimnastica în apă pentru un sedentar poate fi interesantă și asta e o idee pe care o am de mult. Sedentarii mari ăia care nu fac deloc nici mișcare, ei pot intra de fapt în zona asta frumoasă a sportului prin kinetoterapie, prin hidrokinetoterapie și asta nu spun, cum să spun, ironic, deloc ironic. Tu fiind foarte sedentar, ce te doare, apăi sunt înțepenit de spate, mă doare un pic cervicala, ok, hai să facem niște gimnastică în apă, să facem 10-15 secvențe, hai să înotăm, hai după aia să facem un pic de kinetoterapie în sală și iată cum se dă drumul la treabă. Adică kinetoterapia și mai ales hidrokinetoterapia poate să fie elementul de acces care duce sedentarul către sport. Kinetoterapeutul, dacă îmi permiți, jucând aici rolul, jucând strict aici rolul de preparator fizic, deși el practic are o componentă medicalizată de fapt.

Dr. Mihail: Dar e o… Pregătește corpul pentru a face sport.

Alin Popescu: Exact și e pentru unii, am avut câteva cazuri de real succes în general oameni trecuți de 40 de ani.

Dr. Mihail: Asta mi se pare foarte interesant pentru că într-adevăr cred că este dificil pentru o persoană peste 45 de ani care este mare sedentar, care a stat…

Alin Popescu: Chiar peste 40.

Dr. Mihail: Chiar, ok, peste 40 care a stat la birou toată viața, care a luat niște greutate în plus, care are musculatura nedezvoltată, eu cred că e foarte dur pentru acea persoană cu musculatura nedezvoltată să iasă deodată în parc pe asfalt să alerge sau să meargă la sală și să înțeleagă că nu poate, că nu e locul acolo. E prea dificil.

Alin Popescu: E prea dificil, stai un pic, dacă persoana e obeză, e și periculos. E și periculos, prima dată o pui să meargă la limita transpirației, nu poți să o pui să alerge și după ce pierde câteva kg, vorbim de alergat. Deci nici nu e normal, pe când la bazin poți să o trimiți cu orice greutate. Bazinul e safe.

Dr. Mihail: Și mi se întâmplă și mi-aș dori să nu fie interpretat greșit acest lucru, dar văd, în special la început de an sau în preajma vacanțelor sau când se face frumos afară, văd câte o persoană supraponderală și din nou, nu judec pe nimeni, pur și simplu o analizez din punct de vedere medical și uman, văd câte o persoană supraponderală sau chiar obeză, cu niște adidași de alergat noi, care se vede că e prima ei sesiune sau a doua sau a treia sesiune și este în parc și alergă. Și, efectiv, dorința mea să zic, de a ajuta din punct de vedere medical acea persoană, îmi vine să fac ceea ce nu fac, îmi vine să mă duc la acea persoană și să zic, hei, nu, e posibil să greșești ceea ce faci, văd pe tine că îți faci rău și nu o să te țină mult acest alergat, trebuie să începi altceva, dar nu poți să fac acest lucru. Și aici voiam să punctez ce ai zis tu mai devreme, că într-adevăr cineva care are resurse financiare și are timp și se știe sedentar și este peste 40 de ani, cred că e ideal și la chestia asta nu m-am gândit, este să înceapă cu această fizioterapie, kinetoterapie în apă, ca tu să îți aduci corpul la un nivel de la care să poată să înceapă să facă sport.

Alin Popescu: Da, da, clar, că practic spui înot, dar de fapt prin înot eu înțeleg și, pur și simplu, bălăceală în apă, exerciții ținându-mă la bara de la marginea bazinului, plus partea de kineto, plus chiar și joc neorganizat cu mingea în apă, departe de mine gândul de polo, un joc total neorganizat, ăsta e number one. Number two, din punctul meu de vedere, mie îmi e frică în București, eu din punctul ăsta de vedere sunt mai temător, dar clar, bicicleta, ciclismul are locul lui clar stabilit.

Dr. Mihail: Asta de ce?

Alin Popescu: Pentru că e un sport care poate fi practicat și de persoane obeze, nu presupune un efort foarte mare și există un beneficiu categoric și pentru aparatul locomotor, și pentru aparatul cardiovascular, și mental și psihic bicicleta dă foarte bine.

Dr. Mihail: Faptul că mergi, nu?

Alin Popescu: Da, mie mi-e teamă de trafic, deci la Câmpina oricând ies cu bicicleta cu drag acasă, în București când văd, adică mie mi se pare că e un haos total și nici măcar pistele astea sunt întretăiate, vine un curier, ceva, o nebunie, și mie îmi e teamă, dar bicicleta e foarte bună.

Dr. Mihail: Am auzit la un moment dat o supoziție și vreau să te întreb ce părere ai despre asta, faptul că bicicleta ar fi un sport oarecum nenatural, pentru că noi, de-a lungul evoluției noastre, ca primate, am alergat, am înotat, ne-am cățărat, am cărat vânat în spate și toate sporturile astea le regăsim, în înot, în alergat, în ridicat greutăți. Bicicleta nu am avut niciodată, a fost inventată de câteva sute de ani. Există vreun pericol în asta?

Alin Popescu: Nu, nu, acum și bicicleta, de fapt, și de drept când spui bicicletă la un sedentar, eu personal, dar asta e opinia mea de medic sportiv, l-aș scoate outdoor, majoritatea înțeleg bicicleta indoor, ori acasă, ori la sală. Mie mi se pare că cu bicicletă e important să iei un pic de aer.

Dr. Mihail: Ok, vine întrebarea aialaltă, că sunt gaze de eșapament, nu mai bine stai eu într-o sală decât să ies eu…

Alin Popescu: Aș fi pus întrebarea asta. Da, nu, dar mi se pune tot timpul, nu te duce pe Calea Victoriei, ia-o prin parc, ia-o prin Herăstrău. Du-te prin Bazilescu, du-te undeva mai izolat, dar fă outdoor. Bicicleta, iei și varianta bicicletă eliptică, că bicicleta eliptică se apropie mai mult de ce facem noi în mod uzual, decât bicicleta clasică. Deci noi avem și variantă bicicletă eliptică, avem și bicicletă clasică, evident, pentru cei…

Dr. Mihail: Bicicleta eliptică este asta, e ca un mers fără…

Alin Popescu: Exact, care și ea e bună, dar e toată bicicletă. Sau pentru cei mai antrenați, cei care vor, nu e chiar primul pas, e un pic mai încolo, se poate merge cu bicicleta pe stadion. Doar că mergi, cum zic unii, ca șoricelul în cerc. Dar se poate face bicicletă și așa. Mare grijă, pentru că am văzut multe accidentări. Mare grijă, e total altceva, nu intri în categoria asta la mountain bike. Mountain bike-ul nu ai nicio treabă cu bicicletele clasice, pentru că mountain bike-ul este un sport extrem de dur, cu risc mari de accidentare, cu o presiune fantastică pe zona lombară, pe bazin, pe tot. Să mergi pe munte cu bicicleta asta, ok. Aia e total altceva. Deci mountain bike-ul e la modă, dar e total altceva. Mountain bike-ul e un sport pe cât de frumos, pe atât de periculos și nu se adresează în niciun caz începătorilor. Pe locul 3, triathlonul așa cum e la carte, să punem alergarea.

Dr. Mihail: Uneori bicicletă, alergarea asta înseamnă triathlon?

Alin Popescu: Alergarea este extrem de populară, este relativ simplă și stârnește din fericire, zic eu, foarte multe pasiuni în România. Am avut șansa într-o mare bancă românească care îi sprijinea și sprijină foarte mult maratonul de la București, să fiu consultant timp de peste un deceniu pe zona asta de alergare. Ei sprijineau primul maraton pentru angajații lor.

Dr. Mihail: Raiffaisen sau cine?

Alin Popescu: Da, nu voiam să dau numele, dar Raiffaisen este. Și am fost ani de zile la ei și întotdeauna, inclusiv în perioada pandemiei, a existat o dorință a oamenilor de a se antrena au un program destul de complicat, aveau două după-amieze de antrenament cu Ana Solomon și cu Gabi, după aia mai făceau singuri eventual în weekend un antrenament și foarte mulți din cei care porneau duceau maratonul, iar cei care nu duceau, că erau și cazuri care nu reușeau să facă față ajungeau să facă ștafetă, ștafeta fiind practic 10 km și un pic, maratonul de 41, împărțit în patru și era undeva în 10 km și ceva, pe care îi alergau în patru, de fapt, maratonul în patru.

Dr. Mihail: Apropo de asta, e ok că am prieteni care zic, mă, mă, gata, m-am decis, anul ăsta o să fac maratonul. Ce condiție trebuie să ai?

Alin Popescu: Îți trebuie șase luni ca să te pregătești de maraton.

Dr. Mihail: Șase luni ca să te pregătești de maraton. Și există un anumit tip de antrenament pe care îl faci?

Alin Popescu: Există niște…

Dr. Mihail: Chiar și aplicații, nu? Care îți arată cât trebuie să alergi cum să alergi.

Alin Popescu: Da, da, tu trebuie obligatoriu înainte de a alerga maratonul să ai un 32 de km alergat. Există, clar, dar este nerealist, mai ales după experiența mea și știind din discuțiile cu Ana și parte de asta de tehnică și așa mai departe, îți trebuie șase luni ca să pregătești un maraton. Pe de altă parte, ar trebui să nu uităm, indiferent ce sport facem, și tu știi foarte bine asta, regula celor 10%, ceea ce la început unii simțindu-se bine, uită și zice, dom’le, ce 10%? Regula asta este sfântă. Regula celor 10% spune că tu ai o săptămână un tip de antrenament, repet, indiferent ce faci, iar săptămâna viitoare nu poți crește cu mai mult de 10%.

Dr. Mihail: Asta nu e doar legat de alergare, legat de orice.

Alin Popescu: Da, orice efort fizic. Deci regula celor 10% este că faci un antrenament o săptămână și nu crești mai mult de 10% intensitatea.

Dr. Mihail: Da, în săptămâna a doua. Pentru că se consideră că este safe pentru organism, nu e o supra-solicitare.

Alin Popescu: Pentru unii zic, băi, 10% e puțin, eu vreau mai mult, pot. Trebuie foarte etapizat.

Dr. Mihail: Și pe de altă parte, cred că este esențial să adaugi, nu? Pentru că dacă faci același antrenament…

Alin Popescu: Clar trebuie să adaugi în ideea că tu vrei progres. Acum, în sportul amator, e limpede că tu nu ai cicluri, tu nu îți programezi, poate cu excepția maratonului, pe care îl vezi în octombrie și tu începi să-l pregătești din prima și așa, dar în general, dacă faci fotbal sau faci alte chestii, tu nu ai niște cicluri sau micro cicluri în care să vizezi performanța în weekend-ul X, nu. Dar există categoric un moment în care totuși te plafonezi. Adică, mai ales ca amator, nu crești la infinit.

Dr. Mihail: Și e ok să te plafonezi? Sau e mai bine să ai oarecare rutină care să…?

Alin Popescu: Varianta cu plafonatul pe undeva e, depinde și unde te plafonezi, dar pe undeva e mai normală. Mai e și un alt aspect. Pe mine chestia asta m-a fascinat la alergare. Alergarea, trecând de faptul că este probabil primul lucru pe care specia umană l-a făcut ca să-și salveze pielea în fața dușmanilor naturali istorici, are o componentă foarte frumoasă, dă ceva, o stare de libertate, îți dă o anumită senzație. Dar, în sportul amator nu există aproape deloc în lume alergări pe distanțe scurte. Nu există, hai să facem 100 de metri, sau 200, nu, facem maratoane, ultramaratoane, pentru că…

Dr. Mihail: De ce?

Alin Popescu: Cum să ne întâlnim noi, amatori, să alergăm 12 secunde? Da, 100 de metri am venit, ne-am pregătit tot 12 secunde, hai, acasă, hai la bere. Cum naiba, nu, n-are rost. Adică, tot ce e scurt și 200 de metri, cât alergi, jumătate de minut, nu se poate. Mai mult decât atât, n-ai cum să te îmbunătățești, că n-ai antrenament specific, n-ai cum să măsori, dacă n-ai… Pe când la maraton, treaba și e interesant, eu am înțeles greu de ce nu sunt deloc amatori în zona asta sau aproape deloc. Pe când la maraton, ideea e, în primul rând, de finish, nu neapărat de timp, să terminăm.

Dr. Mihail: O chestie grea.

Alin Popescu: Exact, o chestie pe care o bifăm. Am un semimaraton, după aceea am un maraton, după aceea am un ultramaraton.

Dr. Mihail: Ce înseamnă ultramaraton?

Alin Popescu: Ultramaraton înseamnă 50+. Cum sunt în Franța multe, în Italia și multe sunt maratoane montane.

Dr. Mihail: Și semimaraton e 21, maraton e 42. Crezi că pot să fac un maraton? Adică dacă mă apuc de antrenat șase luni, dar trebuie să mă antrenez șase luni? Știu că sunt anumite zile în care alerg un număr de kilometri, după aia pauză, după aia cresc.

Alin Popescu: Exact, exact, poți.

Dr. Mihail: Și pot să alerg în parc sau îmi recomanzi să nu alerg în parc?

Alin Popescu: Poți alerga și în parc, dar nu doar în parc.

Dr. Mihail: Nu doar în parc.

Alin Popescu: Nu doar în parc. Poți alerga și în parc, dar nu…

Dr. Mihail: În ce procentaj în parc și ce procentaj pe zgură sau mă rog?

Alin Popescu: Ideal ar fi parcul să fie sub 50%.

Dr. Mihail: Parcul sub 50%?

Alin Popescu: Da, realist vorbind. Adică nu îți pun un task imposibil, dar să fie majoritar pe tartan sau pe similar tartan.

Dr. Mihail: Întrebare, pot să mă pregătesc pentru maraton doar pe bandă? Și ce părere ai?

Alin Popescu: Nu, doar pe bandă nu poți. Doar, nu, doar, nu. Poți să pregătești o parte pe bandă, dar nu doar pe bandă. Nu poți să sari din bandă și după aia ieși outdoor. Trebuie, totuși, o competiție care este eminamente outdoor, nu o poți pregăti exclusiv indoor.

Dr. Mihail: Ok, bun. Deci, aș putea să alternez atunci. Să am poate 30% bandă, 30% tartan, 30% parc.

Alin Popescu: Da, asta da.

Dr. Mihail: Ce părere ai despre bandă, banda de alergat?

Alin Popescu: Banda de alergat este foarte bună pentru persoanele foarte ocupate și foarte riguroase, pentru că cei care sunt foarte ocupați și cu un program strict, nu au cum să fie dependenți de ploile de afară, de temperaturile negative. El vrea să, la ora 9 dimineață, să facă asta, afară poate să tune, să fulgere, să nu poți ieși. Banda este predictibilă, ca tot indoor-ul.

Dr. Mihail: Dar din punct de vedere al impactului asupra articulației, este mai puțin nocivă decât alergatul pe asfalt?

Alin Popescu: Aș vedea-o un pic mai bună decât asfaltul.

Dr. Mihail: E un pic mai bună decât asfaltul?

Alin Popescu: Da, dar asta e o opinie personală. Dacă te uiți opinii în zona de online, te ia durerea de cap ce discuții sunt. Pentru că aici depinde foarte mult și de calitatea încălțămintei. Practic, tu dacă ai, trebuie să ai o încălțăminte foarte, foarte adaptată. Și cumva eu mă bucur că a apărut și în România meseria de podolog. Sper să apară și școala care o să producă acești podologi sau podiatrii.

Dr. Mihail: Momentan sunt pregătiți prin Franța.

Alin Popescu: Exact, exact. Dar e, din decembrie 2019, e recunoscută în codul ocupațiilor din România. Deci poți să fii podolog în România, doar că nu te poți școlariza aici. Și într-adevăr, cum spuneai, bine ai spus, școala franceză e o școală foarte serioasă. Citeam că au deja 11.000 de cabinete de podologie la nivelul întregii țări. Și acești podologi, practic îți fac niște talonete personalizate, unele de walking, altele de running, deci unele de mers și altele de alergare. Și prin aceste talonete de alergare, adaptate tipului tău de activitate, preiei o bună parte din presiunea biomecanică de pe fascia plantară, de pe metatarxiene și așa mai departe. Că tu poți sau îți apare foarte repede o metatarxalgie. Și aia e chiar mai greu de manage-uit decât o fasceită plantară simplă, fără osteofite, deci o fasceită de supra-solicitare.

Dr. Mihail: Știi ce am observat eu la o înregistrare? M-a filmat cineva în timp ce alergam, chiar filmam un material pentru MediCOOL și în timp ce alergam, privindu-mă din spate pentru prima dată, am văzut că eu atunci când calc, calc cumva în interior.

Alin Popescu: Du-te la podolog.

Dr. Mihail: Și mi s-a părut un pic nenatural, pentru că articulația se uzează mai mult în felul ăsta.

Alin Popescu: 100%, și asta o să vezi pe un RMN făcut la 50 de ani, de exemplu, la tine, o să vezi că anumite zone sunt uzate exact datorită călcăturii. Pentru că el practic se vede în cartilaj cum…

Dr. Mihail: Oare mai pot regla, repara călcătura asta sau ea rămâne așa?

Alin Popescu: Se poate repara.

Dr. Mihail: Se poate repara. Și unde o repari?

Alin Popescu: O repari la podolog. La podolog, dar la podolog ducându-te la 3 luni, la 6 luni, că el face niște plantari, care fac o corecție progresivă, nu te duci odată, i-ai luat pe ăia și cu asta ai terminat.

Dr. Mihail: Da, talonetele astea acum, bine, am ajuns în zona podologului, dar sunt curios, talonetele alea se pun în orice fel de încălțare sau se fac pentru încălțare specifică?

Alin Popescu: Pentru încălțare de alergat, încălțare de mers. Aia de alergat, le muți peste tot. Atenție, scoțând branțurile originale, deci tu scoți din pantoful de alegare branțul original, îl pui pe al tău, și mai e un aspect, la majoritatea persoanelor, și asta e o chestie bine știută, dar nu puteai corecta foarte ușor până acum, membru pelvin drept cu membru pelvin stâng, adică membrul inferior drept cu cel stâng, nu au aceeași lungime. Și atunci, practic, talonetele care sunt cu adevărat personalizate, rezolvă și această problemă, egalizează perfect membrele și dau și o anumită relaxare zonei pelvine, care nu mai e în niciun fel de basculă. Cel care nu se pricep la chestia asta, de aia și rămâne un pic așa când își vede prima dată talonetele, pentru că este șocat de faptul că sunt diferite. Le avea la fel. Le avea, aoleu, o văd constant când e dezamăgit că stângul nu seamănă cu dreptul, pentru că, de fapt, picioarele nu seamănă ca amprentare și membrele în sine nu au aceeași lungime. Și atunci, din aceste două diferențe, apare diferența de grosime și diferența de formă.

Dr. Mihail: Bun, foarte tare. Să știi că o să ajung la podolog după podcastul ăsta. Am chiar, am un podolog, o să-l trec în… Pierre îl cheamă, a fost și la noi la MediCOOL. Nu mi-aduc aminte numele complet, dar o să-l trec jos în descrierea acestui podcast. Dar da, o să mă duc la Pierre. E cetățean francez.

Alin Popescu: Da, da, da, exact.

Dr. Mihail: Mai am o întrebare și rămânem tot în zona asta, ai zis de înot pe primul loc, pe spate, bicicletă outdoor de preferat, alergare de preferat pe stadion, sau pe bandă. În parc, dacă sunt piste, deci nu neapărat stadion. Totuși, ce părere ai despre mers? Și dacă există anumite reguli pe care trebuie să le respectăm în mers sau pur și simplu mergem în parc și mergem?

Alin Popescu: Mersul este regele mișcării. Mersul nu poți să-l cataloghezi în nicio formă ca sport. Cine a ajuns sport? Mixajul dintre mers și alergare. Doar că nu e foarte popular în România, mixajul dintre mers și alergare se numește marș. Și există marșul poștașilor. Deci există o competiție celebră în România, factorii poștali, factorii, vechii poștași ai poștei române, au competiție anuală de marș, mărșăluiesc, nu știu, cred că 20 de km, nu știu.

Dr. Mihail: Și care e diferența între mers și marș?

Alin Popescu: Marșul este un mers stepat, un mers care dă în alergare. Și așa se numește și proba, mărșăluit. Nu e mers, e marș. Dar marșul intră în zona de sport. Mersul este în zona de mișcare. Mersul este regele mișcării. Din punctul meu de vedere ar trebui, dacă vrem să conteze ca și mișcare, să încercăm să facem minim un km în 12 minute, ceea ce înseamnă un ritm de 5 km pe oră, dar ideal ar fi să mergem un pic mai vioi și să facem un km în 10 minute. Dacă facem un km în 10 minute, înseamnă că avem 6 km pe oră, ceea ce este ideal, adică facem în 2 ore 12 km, ceea ce e absolut rezonabil. Ca să ne dăm seama că, de acest lucru, un om sedentar, sedentar, la 6 km pe oră, poate să simtă mai bine privitorii noștri, înseamnă un minut 100 de metri. E simplu de tot. Deci 100 de metri pe minut, el ar trebui să aibă un disconfort în a vorbi la telefon. Nu să nu poată vorbi, dar e ceva urgent, te sun când ajungi acasă. Deci la viteza asta de mers, un om care e sedentar, nu mai are chef de vorbit. El e cu mersul lui. Are o anumită, nu e dispnee, dar are un anumit disconfort. Nu are chef, că își pune căști cu muzică, e altă treabă. Dar nu vorbește. Un om antrenat…

Dr. Mihail: Dar nu e un fel de sport, atunci pentru acel sedentar, acei 6 km pe oră, dacă…?

Alin Popescu: Bună întrebare, mi-ar place să răspund că da, dar mi-e că o să fiu luat după aia în comentarii că trag spuza pe turta mea, îți dai seama, mie mi-ar place să cred că un mers organizat, un mers serios, e la limită. Să zic, deschidem poarta sportului, deschidem poarta, deschidem poarta sportului, dar dintr-o mișcare activă. Acum, e foarte, foarte important și pe undeva, sunt bucuros și sunt trist că există ceasuri inteligente și podometre, deci toate aceste instrumente care măsoară pașii, sunt foarte utile, că știm ce distanță am parcurs, dar sunt totodată și foarte mincinoase, pentru că omul le poartă la mână și când se învârte în casă, și când se duce până jos să ia ceva din mașină, și când mai face 2 pași până la cămară, care din punctul meu de vedere sunt niște pași falși. Eu aș da drumul la înregistrare, dacă s-ar putea tehnic, dar abia dacă aș avea minim un kilometru efectuat.

Dr. Mihail: De ce zici asta?

Alin Popescu: Ca să am continuitate. Pe mine nu mă interesează că am 10.000 de pași în ziua aia, am mers 3 km. Păi eu dacă mă duc după amiază și predau, eu când predau, în fine, unde predau eu, eu m-am obișnuit să mă mișc prin clasă. Păi eu dacă aș fi cu ceasul sau cu telefonul la mine, eu aș zice că am făcut 3 km. Hai să fim serioși. Ăia nu sunt km.

Dr. Mihail: Îmi distrugi plăcerea de a mă uita, pentru că uneori mă uit la ceas și într-adevăr văd că am făcut într-o zi în care n-am fost la sală și n-am mers, văd că am făcut 10 km și mă bucur. Dar de fapt, nu prea ar trebui să mă bucur.

Alin Popescu: Nu prea ar trebui să te bucuri. Ar trebui să te bucuri, ceasul dacă îl folosești doar în afară acasă. Deci dacă tu îți pornești ceasul când ieși pe ușă, ești ok, ești foarte bine cu 10.000. Deși la valoarea ta, cam 12.000 ar trebui să fie element de bucurie. Dar nu de ăștia morți prin casă sau te învârți prin studio pe la MediCOOL sau pe aici și gata, am făcut. Adică, în mod normal, când ieși, e deja valoros. Eu felicit pe oricine și sfătuiesc și pe persoane sedentare și cele care au probleme până la urmă și articulare să aibă măcar două secvențe de 4 km pe zi. E minunat. Două secvențe de 4 km, doar că legate, da? Le-ai început și le-ai terminat.

Dr. Mihail: Da, deci exact, dimineața 4 km, hai să nu zic 40 de minute, 45 de minute, deci 4 km în 3 sferturi de oră dimineață, 4 km în 3 sferturi de oră în seara, e absolut ok. Adică, cumva aici suntem, nu putem să spunem că suntem sedentari. Știi cum, am găsit o analogie, tot mă gândeam la o analogie pentru a explica ce vorbim aici, este și fii atent, am analogia perfectă.

Alin Popescu: Te ascult.

Dr. Mihail: E ca și cum ai zice că, băi, într-o zi, trebuie să fierbi două ouă. Dacă eu pun cratița cu apă și cu ouă pe aragaz câte o secundă, o dau jos un minut, o pun o secundă, o dau jos un minut, nu o să fierb deloc ouăle alea. Eu vreau să pun cratița pe, să pun, mă rog, da, cratița pe aragaz cu ouă și cu apă, să o țin acolo 10 minute legate, ca oul ăla să fiarbă.

Alin Popescu: Exact, e bună analogia.

Dr. Mihail: Și atunci, eu, dacă fac câte un pas, câte un pas, e ca și cum am pune oul ăla câte un pic, câte un pic, dar am nevoie, toată instalația să meargă constant.

Alin Popescu: E bună, analogia e bună.

Dr. Mihail: Adică ar trebui, într-adevăr, chestia asta mi se pare extrem de importantă, pentru că, într-adevăr, te uiți pe ceas și ceasul te poate minte și te induce în eroare că tu ai făcut mișcare, de fapt, aia nu e chiar mișcare, și ar trebui, de fapt, modificat astfel încât să tu să poți opri acel podometru și să-l activezi doar când mergi, dar nu cred că există opțiunea asta.

Alin Popescu: Nu, nu, opțiunea e doar să ai ceas inteligent pe care să nu-l porți la mână decât când faci activitate. Adică, în casă, ceasul să stea, și când ieși, da, când ieși, e foarte, foarte util. Acum, foarte mulți pacienți de ai mei îmi spun și, prima dată mi s-a părut ciudat, acum îi înțeleg, e totul ok, că mersul nu e rentabil.

Dr. Mihail: Nu e rentabil. Dar ce înseamnă rentabilitate?

Alin Popescu: Eu îți dau unitatea de timp, tu arde-mi calorii. Eu, dacă îți dau ție o oră cu mersul, că zic mersul tău, parcă ar fi al meu, cu mersul tău eu nu mă scot foarte sus. Adică eu ți-am dat o oră din viața mea și, deci, din punctul ăsta, de vedere, da, într-adevăr, mersul nu e rentabil. Da, pe de altă parte, este simplu, e plăcut…

Dr. Mihail: E gratuit.

Alin Popescu: Nu e dureros.

Dr. Mihail: Nu e dureros.

Alin Popescu: Este constant, este repetabil și îți dă și o stare bună psihic. Deci, din punctul ăsta, de vedere, mersul e o activitate extrem de utilă. Acum mă simt foarte bine în studio aici și stăm liniștiți de vorbă la masă, dar multe din interviurile mele istoric vorbind, au fost date în mers. Mai cameramanii, mai comentau ei că e destul de greu să, dar aveam traseele mele în zona Herăstrău și îmi place foarte mult să vă vorbesc în timp ce merg. Este evident că nu mergi cu 6 km pe oră, dar altfel, în mers poți să faci niște activități relativ frumoase. E o deschidere de care trebuie să profităm. Încă din fericire, orașul permite, prin anumite zone pietonale, să te simți bine. Cumva, acum bine, eu neconducând și așa, și având șansa să pot lega activitățile mele cu doze de mers, cumva câteodată sunt răutăcios când văd coloane mari de mașini, și eu sunt la, de exemplu, la televiziune în piața Charles de Gaulle și ajung la casa presei mai repede decât mașina. Adică mă simt bine, dar, evident, mobilitatea urbană, din păcate, ține și va ține din ce în ce mai mult de mersul cu mijloacele de transport. Dar mersul în sine trebuie și în vacanțe, și copiii, dacă ne văd pe noi adulți, ne iau modelul, când devenim sedentari, cei din jurul nostru și la copii, chiar e o problemă, imediat iau elementele astea de sedentarism. Să urci două etaje cu liftul, sau trei etaje cu liftul, ce-i porcăria asta? Liftul îl iei de la patru etaje în sus. Să mergi sub un km cu mașina după pâine, sau după o apă. Adică sunt distanțe care…

Dr. Mihail: Am vecini care cheamă liftul de la etajul întâi, până la parter. Deci asta e…

Alin Popescu: Și dacă te văd copiii, e jale. Cu copiii. Mi-e milă de copii, ce să zic. Nu, astea sunt exemple foarte periculoase. Adică sub etajul patru e de bun simț, să nu chemi liftul, sub un km nu scoți mașina.

Dr. Mihail: Ar trebui să nu facă lift la etajul 1, 2, 3, să nu facă, să facă lift. Liftul să înceapă de la etajul patru.

Alin Popescu: Da, da, în mod normal, da. La modul ăsta. Și atunci cumva, noi vorbim de sport, dar noi nu suntem încă foarte clari pe zona asta de mișcare. Că de fapt și de drept pe poziția a patra suntem obligați să trecem sala, da?

Dr. Mihail: Asta suntem. Deci ai zis așa, unu înot, doi bicicletă, trei alergare, patru sala.

Alin Popescu: Trebuie să trecem sala.

Dr. Mihail: Exista sala acum 100 de ani? Nu cred, nu?

Alin Popescu: De ce nu exista sala? Păi se duceau fetele la sală, fetele care n-aveau acasă, sau doamne, care n-aveau acasă aspirator, care n-aveau mașină de spălat, care n-aveau, se făcea atâta activitate fizică în gospodărie că aia era de fapt sala. Noi la sală, de fapt și de drept, încercăm să ardem niște calorii în mod când mai fiziologic, nu neapărat perfect fiziologic, cât mai fiziologic, într-o unitate de timp când mai scurtă, ca să compensăm tot ce avem acasă.

Dr. Mihail: Da, corect, așa e. Mă gândesc că evoluția asta e, pare de foarte de mult timp, că zici, ok, dar este și acum. Deci eu, de exemplu, iubesc să dau cu aspiratorul. Măi, îmi place. Și sunt aspiratoare noi acum de, mă rog, nu le dau numele, cu care am avut o colaborare cu ei, sunt, de exemplu, aspiratoarele de la Dyson, au, când, nu e o reclamă, din nou, dar mi se pare, efectiv, Dyson a transformat aspiratorul într-un joc, pentru că au niște, are ca un fel de laser, ca un fel de LED jos unde aspiri și vezi fiecare firicel de praf. Adică în casă, efectiv, nu e murdar, dar tu vezi fiecare fir de praf.

Alin Popescu: Ca să continui, când vorbim așa, și Miele face ceva similar.

Dr. Mihail: Exact, exact, pe principiul ăsta, adică ei s-au bătut ăștia mari, s-au bătut în a crește confortul și au, au, au, cum să spun? Stai că ăsta, totuși, mi se pare, deci, Dyson-ul, de exemplu, mă pune la treabă, pentru că îmi pare că acasă nu e murdar, dar când dai drumul la LED-ul ăla, logic, el luminează fix pe suprafața de, nu știu, de parchet, de exemplu, și atunci, tu vezi bucăți de praf mult mărite, că le crește umbra, fiind foarte de jos și, cumva, tu și vezi dâra pe care ai aspirat-o, vezi unde nu e aspirat și, cumva, faci mișcare în casă. Ce voiam să zic, ca și confort, este că au apărut de curând roboții care fac, care aspiră și care mi-au luat bucuria de a aspira, adică dau drumul, apăs pe un, nici măcar nu apăs pe buton, l-am programat în casă și el, la ora 8 seara, pornește și îmi aspiră toată casă, robotul care circulă prin casă și, din nou, e o mișcare pe care o făceam înainte, pe care acum o fac mai…

Alin Popescu: Dar gândește-te la spălat vase, că ai mașină de spălat vase, gândește-te la spălat rufe, gândește-te la uscătorul de rufe, adică sunt atât de multe device-uri că eu nu mă mai pot compara cu, eu nu pot compara o fiică de azi cu o bunică de acum cu 60 de ani, e total altă lume și sala, practic, a venit exact pe zona asta. Tu nu mai ai ce face acasă, acasă s-a aspirat, s-a spălat, s-a uscat, hai să ardem niște calorii în mod organizat. Am să-ți povestesc cu o chestie, e prima dată când o spun public, am spus-o în nenumărate conferințe medicale, dar doar către auditor medic, e o chestie pe care nu o înfloresc nici măcar cu 1%, este dovedibilă complet cu acte medicale. În toamna lui 2019, o zi de marți, țin minte că acum, ploioasă, noiembrie, început de noiembrie, intră în clinica în care consultam, în Sectorul 6 al Capitalei, o doamnă, 38 de ani, care acuză dureri generalizate. Dureri generalizate, îi fac o mică anamneză, avea un, avea o singură sarcină, avea un băiat de 3 ani…

Dr. Mihail: Fibromialgie?

Alin Popescu: Rabdomioliză de-a dreptul, cu CK nedozabil. Creatinkinaza peste 128.000 Deci, a venit, i-am dat ceva pain killer i-am spus să-și facă neapărat analizele, era a, că le-am făcut acum două luni, că nu știu ce, eu am un stil, nu știu dacă e neapărat, dar la mine merge grozav, când am garanții și văd pacienți cârcotași și faceți asta, ies bine, vi le decontez eu pe RMN, pe sânge, că niciodată nu ieși bine. Când știi că e și și-a făcut, avea insuficiență hepatică, avea TGP 6400, insuficiență renală, și CK nedozabilă.

Dr. Mihail: CK este…

Alin Popescu: Creatinkinaza.

Dr. Mihail: Sunt niște enzime care se eliberează în sânge când fibrele musculare se rup, deci când mușchii încep să moară, se eliberează în sânge. Tipic e de inimă, de infarct.

Alin Popescu: Corect, dacă ai o durere în piept, e, practic, ischemia miocardică duce la eliberarea acestor enzime, dar aici spui că e nedozabilă, adică era dincolo de ce putea aparatul să dozeze. Peste 128.000. Rabdomioliză, din ce cauză?

Dr. Mihail: Mulțumesc de întrebare.

Alin Popescu: Doamna, ca să se repună în formă, citise și o chestie de asta, motivațională, că limita e cerul, o carte de asta de așa, făcea trei clase de spinning legate. Se schimbau instructorii, ea rămânea acolo. Deci, din activitate fizică excesivă la sală, după trei luni, a fost internată la nefrologie, normal, la Carol Davila, au spălat-o, glucoză și așa mai departe, tot ce se putea, a stat câteva zile și nopți pe perfuzii după aia e ieșit și sâmbăta cealaltă se întoarce la mine. Mulțumesc, frumos, ce inspirat ați fost, nu știu. I-am dozat și CK, avea încă 11.000 și limita normală e 200, la sportivi hai 500, Institutul Național de Medicină Sportivă dă viză până la 1.000, la rugby, după un meci, ai 2.000, maxim 3.000, 2.500-3.000 și ea avea 11.000 la două săptămâni după. Adică și sala făcută haotic are niște riscuri, ok, nu faci rabdomioliză, e singura care am văzut-o în 20 de ani de profesie, 22 de ani, dar pentru mine a fost un semnal de alarmă, pentru că există o foame de asta de a ne pune în formă, fac orice, nu contează cum, nu contează să fac, să fac, să fac, care la un moment dat poate să aibă efecte greu de estimat. Cumva sala ar trebui, din punctul meu de vedere și nu fac reclamă nimănui, dar ar trebui cel puțin în primele ședințe…

Dr. Mihail: Cu antrenor.

Alin Popescu: Da, mulți zic domnule, n-am niciun interes, mă întreabă mulți prieteni dar la început, antrenorul este cum ai învățătoarea, tu poți să-ți iei abecedaru’ acasă, îți cumpără tata abecedarul și tu te uiți singur, mama are mere, dar nu scrii…. Cam așa și cu antrenorul. Antrenorul personal e învățătoarea din clasa 1, că după aia, într-a 5-a, poți să fii și autodidact, dar la început e foarte greu să fii autodidact într-o zonă pe care tu nu o stăpânești deloc și atunci antrenorul personal e exact ca doamna învățătoare din clasa 1.

Dr. Mihail: Să știi că asta predic și eu și îmi dau seama care este cel mai mare impediment, impedimentul este prețul pe care, costul, cât costă un antrenor personal, dar dacă te gândești pe de altă parte, că prețul ăla pe care îl plătești este pentru un om care stă o oră cu tine, care are educație în spate, care are experiență, iar investiția acelor bani nu este în antrenorul ăla, este în corpul tău, el știe, care e limita unde faci prea puțin și stagnezi, unde nu trebuie să depășești, cam ce trebuie să mănânci.

Alin Popescu: Din punctul meu de vedere, important e startul. Acum o să spun ceva, ceea ce e un poate un compromis, e un compromis, dar dacă nu sunt bani, sau dacă avem o problemă financiară, sau dacă nu vrem să investim în zona asta, nu trebuie privit neapărat antrenorul personal pe termen foarte, foarte lung. Pe mine mă interesează să-mi securizeze startul.

Dr. Mihail: 3 luni?

Alin Popescu: Da, exact. Primele 90 de zile, 3 luni, cum ai spus tu. Dacă eu mi-am securizat, după aia riscul e sunt mai mici eu, știu despre ce e vorba până la urmă pot adresa o întrebare acolo, dar startul e foarte important să fie corect. După aia mă lămuresc și eu, mai citesc, mai văd, dar la început, partea asta de start, e foarte, foarte important să fie cumva securizat. Și acolo e investiția, din punctul meu de vedere, necesar. Evident, în funcție de sală, în funcție de numele antrenorului, diferențele sunt enorme de cost. Adică una e o sală, nu dăm nume în centrul Bucureștiului, în sectorul 1 și nu dăm numele antrenorului, și alta e o sală în sectorul 5, unde chiar știu, de exemplu, niște băieți simpatici, 4 sau 5, care au niște costuri de câteva ori mai mici.

Dr. Mihail: Cât e un cost mediu?

Alin Popescu: Mediu, cred că în momentul de față e undeva la 200 de lei.

Dr. Mihail: Pe ședință?

Alin Popescu: Da, pe ședință 1 la 1 de… Undeva pe aici, cred că e, dar sunt fluctuații destul de mari. Oricum, repet, mi se pare important în prima parte, acolo, acolo e important să ai startul bun. Ne gândim exact imaginea de abecedar, învăț niște lucruri, după aia le pot combina. Acum, depinde foarte mult și ce obiective avem, pentru că unii merg la sală pentru tonifiere, unii să piardă în greutate, unii să facă cardio, pentru că și obiectivele, cumva, ar trebui discutate cu antrenorul personal și ăsta e un alt mare beneficiu, că le poți valida sau invalida, că tu poate crezi aiureli, lucruri care n-au cum să se întâmple.