Imaginează-ți  o operație de IMPLANT DENTAR fără NICIO INCIZIE.
Aceasta se realizează cu ajutorul unei tehnologii noi, numită X-Guide, dezvoltata de Nobel Bio Care, care funcționează ca un radar ce poate vedea prin țesuturi (pe baza unor investigații â imagistice) și care permite inserarea implantului fără a face vreo incizie în gingie.

Rezultatul? O recuperare și o vindecare mult mai rapidă.

Aceasta tehnologie este disponibila în clinicile DentoCare.
Material sprijinit de https://dentocare.ro/

Ia stai așa, ce i aici? Ei! Nu ți fie frică, astăzi operăm fără bisturiu. E frică, mi e foarte frică! Păi atunci pentru tine este chestia asta. Aveți emoții? Puțin. Cea mai minim invazivă procedură posibilă vreodată pentru un implant. Imaginează ți o operație de implant dentar care se face cu zero incizii, adică nu se face absolut deloc. În cinste, este o tehnologie de ultimă generație, permite medicul să navigheze în mod direct, în timp real, în timpul intervenției și vedem exact unde suntem cu freza în os, în timp real. Pe lângă asta, ne permite să vedem dacă cumva avem vreo abatere de la planificarea inițială și asta având gingia practic intactă. N o să mai ai parte de incizie, adică n o să mai tai, n o să mai folosesc cuvântul „Dă mi și mie o lamă de bisturiu”, n o să sângerezi ca urmare a faptului că nu am făcut nicio incizie, n or să mai fie fire de sutură, n o să mai fie edem postoperator, adică n o să te mai umfli. Asta se face cu ajutorul unui aparat super modern care există doar aici la DENT ESTET, care practic vede prin țesut. Fix asta se întâmplă. Aparatul acesta e ca și cum ai vedea tu prin pereți. Imaginează ți că poți să vezi prin pereți. Aparatul ăsta poate să vadă prin țesuturi și atunci chirurgul nu trebuie să mai îndepărteze gingia ca să vadă osul, ci vede cu ajutorul acestui aparat.

[Muzică]

Doamna Alexandra, ce faceți? Bună dimineața! Foarte bine, pregătită. Ce faceți la DENT ESTET? Datorită faptului că mă pregătesc de o menopauză și că știu, am citit că osul se resoarbe, mă pregătesc de un implant. Ok. Și înainte să intrăm cu pacienta în cabinet, vreau să vă arăt acest aparat, X-Guide. Și aici este Lucian. Salutare, Lucian! Și Victor. Mă rog, Victor. Care e faza cu acest aparat? În primul rând, uitați vă la el! Este ca o navă spațială. Este un aparat asistat de inteligența artificială și cu el putem să punem implanturi fără să tăiem. Deci, asta, asta mă interesează cel mai mult, fără incizii. Știi, Cristi, că cu cât trăim mai mult și cu cât ne folosim mai greșit dinții, că suntem toți stresați, avem poate bruxism, scrâșnim ăla de stres, tindem în timp să ne pierdem dinții. Și știu că și pe asta, și pe mine mă așteaptă asta la un anumit moment dat. Și mă sperie. Într o singură direcție, corect. Dinții nu cresc și direcția asta este. Și sincer, mi e frică, adică ideea de implant pe mine mă sperie. Acuma am venit aici să mă și liniștesc, pentru că asta e, asta e toată ideea. Nu tai gingia, o tai foarte puțin, doar în locul de implant, nu o desfaci ca să vezi osul și să vezi unde bagi. Nici măcar nu o tai, nici măcar nu tăiem. Odată se realizează un computer tomograf la orice centru de radiologie, apoi se introduce în acest soft, DTX numit. Aici noi facem simularea exact cu poziția, înclinarea, tot ce ne interesează despre poziția implantului. Apoi, acest, această planificare o introducem în acel aparat X-Guide și de acolo începe distracția. Dar cine cu treburile astea? Astea s accesoriile de la X-Guide. Aparatul are două camere ultraperformante care scanează în permanență cu 2 milioane de operații pe secundă fiecare poziție a mâinii, fiecare punct al frezei, în așa fel încât să nu poți să greșești deloc. Ce știți despre X-Guide? Doar că este un aparat foarte performant, care recuperarea este foarte ușoară, că nu necesită o pregătire foarte elaborată, un proces de cusături, edem și alte lucruri de genul ăsta. Victor, Lucian, de abia aștept să o văd în acțiune, așa că haideți să vedem cum decurge operația.

[Muzică]

Ok, e ca și cum ai juca cu cheat-uri. E ca și cum ai avea niște ochelari cu ajutorul cărora vezi prin pereți. Și asta face doctorul din spate. Practic, vede pe ecran în ce direcție se duce freza, își poziționează freza perfect, fără să ai niciun fel de incizie pe gingie. Despre asta vorbim când vorbim despre medicina viitorului. Și, de fapt, medicina viitorului este acum, astăzi, la noi, disponibilă inclusiv la noi, în România. În timpul intervenției am văzut că i ați fixat de dinții pacientei X-Clip. Ce e ăla? E un material termoplastic. Ai văzut, se prinde de el o probă, un reper care folosește foarte mult la calibrarea aparatului. Cu ocazia asta ai posibilitatea să nu ai niciun fel de eroare. Acum o să te întrebi cum vede el prin aceste țesuturi. Și nu e vorba despre magie, e vorba despre foarte multă tehnologie. Practic, în loc să ți se facă ție incizia, se fac foarte multe pregătiri și planificări înainte de operație, astfel încât aparatul să știe exact cum arată osul tău dedesubt și practic să suprapună scanarea pe care tu o faci, scanarea oaselor feței, se suprapune cu realitatea. Și atunci aparatul vede în timp real, în funcție de unde ții tu freza, el vede cum e poziționată freza, practic, în raport cu oasele tale. Și asta se face cu aceste device-uri speciale. Deci, camerele astea văd exact cum sunt, cum sunt oasele poziționate, pentru că avem scanarea făcută și avem acel, acea rolă care ne arată, practic, vede în funcție de cum e poziționată rola, unde sunt oasele exact. Și vede mâna mea și vede mâna ta în permanență, pentru că avem acest reper. Partea asta de aici a piesei cu freza, că freza vine aici. Fiecare freză schimbată este calibrată din nou. Plăcuța aia de acolo. Astea sunt calibrate la fiecare operație, ca aparatul să știe în fiecare clipă unde suntem. Cât durează intervenția? 10-15 minute. Față de o intervenție clasică, cât durează una clasică, aia normală? Da. Jumătate de oră, 40 de minute. Diferența între timpii, să zic, medii de 30-40 de minute pentru o operație clasică, 15-10 minute cu acest robot, e colosală, pentru că stai pe scaun cu gura deschisă și ți se face o procedură chirurgicală. Adică fiecare minut care trece, probabil că se simte ca 10 minute. Trebuie să fim în acest cerc de siguranță. Deci facem stânga-dreapta, el ne atenționează. Că acuma, dacă te uiți sus în ecranele verticale, ăla este ceea ce vedem de obicei. Și ăsta e practic momentul în care în mod normal trebuia să faci incizia. Da, ca să ajungi la os și să faci. Exact. Și acuma tu faci asta prin gingie direct, fără să faci incizia, pentru că ești navigat de toată treaba asta. Exact. Vorbeam de ținta aia. Ținta aia este șmecheria programului, pentru că este exact ca un GPS care te duce exact la țintă. E fix ca și cum ai trage la țintă. Ai o țintă, iar scopul tău unic cu freza este să fii în punctul ăla. X marks the spot. Acuma înțeleg și de unde e numele, că numele este X-Guide. Guide și X e de la ținta aceea, că tu ai ținta aceea pe care o vezi pe monitor și Guide e pentru că aparatul te ghidează. Tu aceste structuri n ai cum să le vezi. Tu le vezi pe, le vezi pe o scanare, dar nu le vezi pe pacient. Atunci aparatul, practic, împreunează acea scanare cu pacientul și tu vezi prin gingie fără să trebuiască să mai dai. Nu este o țintă pur și simplu pe care o poate urmări oricine. Trebuie să știi ce faci acolo. Lucian, hai să arătăm cum arată o gingie și care e diferența între implantul clasic și implantul cu X-Guide. Sigur. În mod normal, pentru inserarea unui implant în condiții normale, fără X-Guide, e nevoie să facem o incizie. Deci e nevoie să folosim incizie cu bisturiu, lamă și să facem, să creăm o decolare a lamboului. Ceea ce înseamnă că vom tăia gingia undeva în zona asta. Deci aici vii cu lama, da? Exact, tai aici. Aici lama. Îndepărtăm partea aceasta, este un lambou. Da. Stai așa. Deci, practic, tu iei, tai gingia aici și lamboul ăsta îl duci încoace, da? Și atunci se ridică așa. Îndepărtăm gingia, aici rămâne osul descoperit, îl vedem. Și urmează intervenția de a crea alveola, iar după se înseară implantul aici. Și gingia asta rămâne practic, deci ea rămâne în sus în felul ăsta. Dacă ar fi să ne gândim că gingia asta e ca un munte așa, da, osul este în interior, tu faci flap-urile astea, adică dai gingia la o parte. Exact, ca să vezi osul. Exact. Decolăm gingia, creăm acces și vizibilitate la nivelul osului. Apoi urmează o serie de câteva freze și urmează să creăm alveola pentru a pune implantul. Exact. E țesut care a fost dat la o parte, care este pus înapoi, care este suturat. Da, deci ai o sutură. Și aici apare procesul de vindecare. Este ca o rană care trebuie să… De ce apare edem în jur? Edem, vânătaie, peste câteva zile. Nu tot timpul, nu la toți pacienții, dar în general, depinde și de cum sunt respectate indicațiile, dar în general riscul să apară edem postoperator e destul de important. Ok, asta este operația clasică. Hai să arătăm care e diferența între asta și ce faci la X-Guide. Sigur. Deci nu folosim lamă, nu folosim incizie, nu decolăm. Ceea ce înseamnă că accidentele și complicațiile sunt aproape inexistente, pentru că avem control și o precizie foarte importantă când realizăm o intervenție de genul ăsta. Și lasă mă să ghicesc. În comparație cu această gingie care a fost practic incizată și face aceste flap-uri, aici singurul loc pe care, singurul loc în care ai contact real cu pacientul este fix zona asta în care intră implantul deja. A, și nu? Da, da, da. Păi uite, fii atent, el cum frezează. Adică el, el se învârte. Ce freză. Da. Simțiți? Exact ce v am povestit. Simt doar niște vibrații și niște ser fiziologic. Bine, mai aveți două de astea, încă una de aia mică și după aia băgăm implantul, care se simte mai puțin decât ăsta. Ok. În timpul intervenției, pacienta simte vreo durere? Asta cred că trebuie s o întreb pe ea. Pentru mine, definitorie a fost reacția pacientei. Pacienta noastră Alexandra, care, după cum o să vedeți, la început este foarte emoționată. Puțin, da. De ce n ar fi? Și eu aș fi emoționat dacă aș ști că urmează să mi se implanteze în os un astfel de implant. Și reacția ei de după intervenție. Cum vă simțiți? Foarte relaxată și foarte ok. Vorbesc un pic mai dificil datorită faptului că anestezia încă nu a trecut. Ok. Dar totul este perfect. După cum se vede și pe aspirator, n are nicio durere, nu este umflată, n are niciun fel de disconfort și se vede pe fața ei că totul a trecut cu mult mai bine decât ea se aștepta. Am văzut că după intervenție ați pus implantul, după aia ați făcut din nou o scanare. Pentru ce se face acea scanare? Am făcut o scanare intraorală, într adevăr. Am făcut o pentru coroana aia provizorie de care îți povesteam. După fiecare, după fiecare intervenție, încercăm să protezăm provizoriu cât mai mulți dintre pacienți. Și ce vedeți acum pe scaner, apare între cei doi dinți molari, apare acel implant. Deci ăsta este deja implantul pacientului. După această scanare se face printarea dintelui. Dintele se poate printa 3D și într o oră pacienta are deja coroana pusă. E o coroană provizorie. Ați primit și un pașaport. Ce e ăla? Un pașaport al implantului. De ce e important să l aveți? Datorită faptului că, dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva cu medicii, care, apropo, au fost niște medici foarte extraordinari, care tot timpul au vorbit cu mine și mi au susținut moralul, să pot să merg în continuare la o altă clinică sau la alți medici care să știe exact eu ce am ca și implant. De ce ați ales clinica DENT ESTET? Datorită faptului că doar în această clinică există acest aparat și datorită faptului că este o clinică foarte ok, cu niște medici super extraordinari. Ok. Asta a fost operația de implant dentar fără bisturiu. Dacă aveți întrebări, puneți le jos în comentariile acestui video, iar cei de la DENT ESTET o să revină cu răspunsuri la întrebările voastre. Până atunci, aveți grijă de voi și faceți alegeri corecte. Pe curând!

De interes pentru tine

Totul despre IMPLANTUL DENTAR | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Mihaela Măgureanu

Totul despre IMPLANTUL DENTAR | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Mihaela Măgureanu

Boabe de cunoaștere
Totul despre IMPLANTUL DENTAR | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Mihaela Măgureanu
De ce avem dinții strâmbi? Despre aparat dentar, implanturi și fațete

De ce avem dinții strâmbi? Despre aparat dentar, implanturi și fațete

În profunzime
De ce avem dinții strâmbi? Despre aparat dentar, implanturi și fațete
Igiena dentară neglijată îmbolnăvește INIMA și CREIERUL | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Ionuț Leahu

Igiena dentară neglijată îmbolnăvește INIMA și CREIERUL | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Ionuț Leahu

Boabe de cunoaștere
Igiena dentară neglijată îmbolnăvește INIMA și CREIERUL | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Ionuț Leahu