Dr. Mihail:
Omule, te salut, doctor Mihail aici. Vorbim astăzi despre iluzia de control. O să vedem de ce și dacă ne ajută să credem în zei, în conspirații și în tot felul de energii. Vreau să citesc așa, un mic rezumat științific sau o introducere științifică, și după aia o să-ți dau contextul.
E curios, pentru că mi s-a întâmplat să-mi ajungă la ureche o discuție pe care n-am cerut-o, dar eram la masă și, fără să vreau, la masa de lângă mine două doamne mâncau pizza și vorbeau cu o foarte mare siguranță despre energii și despre cum ele controlează lumea, în esență. Și de acolo mi s-au născut o serie de întrebări.
Cumva, firul emoțional narativ pe care l-am urmat era întâi de indignare: cum e posibil ca doi adulți maturi să creadă faptul că lumea este, practic, la buricele degetelor lor și că ele, printr-o energie, pot să întoarcă iubiți, să curețe energii și așa mai departe? Ajungem acolo imediat.
După care, am început să mă întreb cum ar fi să le… Nu că mi-aș dori asta, dar am început să mă întreb cum ar fi dacă cineva le-ar explica că lucrurile astea nu există. Și conform principiului medicinei, care se bazează pe primum non nocere, așa cum a zis Hipocrate „în primul rând să nu faci rău”, întrebarea mea logică, care a urmat în urma acestei indignări, este: totuși, dacă cineva le-ar explica că lucrurile despre care ele vorbesc nu există, nu cumva am risca să facem rău acestor oameni? Și întrebarea este dacă iluzia asta a controlului pe care o ai când crezi în acest lucru te ajută la ceva, îți dă o anumită stabilitate, sau mai degrabă te încurcă? Și cum adevărul este la mijloc, o să fie nevoie să vezi acest vlog ca să afli răspunsul la această întrebare.
Deci, intuiția de pornire este aceasta: omul e tentat să creadă în supranatural exact așa cum se întâmpla acum 10.000 de ani, când omul a inventat zeități ca să explice ce nu poate explica științific. Acum, o să tot fac paranteze. Acum 10.000 de ani, omul nu putea să explice științific de ce dă grindină și atunci credea în zei. Oamenii de la masă, fie ele doamne sau domni, nu contează – chiar dacă le denumim doamne, să nu credeți că am vreun bias din ăsta sexist, pentru că și bărbații în aceeași măsură vorbesc aceleași tâmpenii. Dar mă refer concret la cazul la care am asistat. E posibil ca și doamnele de la masă, chiar dacă știința a explicat multe lucruri, ele să nu-și poată explica științific foarte multe lucruri. Da? Și atunci, la fel ca țăranul de acum 10.000 de ani care crede în zei, la fel și ele sunt nevoite să creadă în zei ca să aibă această iluzie a controlului.
Ipoteza este că, chiar dacă credința, oricare ar fi ea (da, nu vorbim neapărat despre credința în Dumnezeu, poate fi și aceea, ci de orice credință), chiar dacă e falsă, credința ne face mai funcționali. Asta e ipoteza. Da, iluzia de control cumva te ajută în senzația că nu ai control. Imaginea clasică pe care am zis-o, aceea a țăranului antic, e calmă pentru că furtuna vine sau nu după voia zeilor, nu la întâmplarea oarbă a naturii. Adică țăranul nu mai stă necăjit că, băi, orice se poate întâmpla. El are senzația că lumea are o ordine pentru că zeii sunt cei care controlează cum vine ploaia sau nu.
Întrebarea vlogului de astăzi este: Când omul modern crede în energii, Reiki cu îngeri sau în conspirații medicale, oare iluzia asta îl ajută să trăiască mai sănătos sau mai nesănătos? Și atunci, este sau nu etic să îi iei această iluzie? Sau poate e mai bine i-o lași. Pentru că, din nou, întorcându-ne la aceste doamne care mâncau pizza și vorbeau – nu bârfeau neapărat, dar vorbeau despre lucruri din acestea cotidiene care ni se întâmplă oricui, la fiecare problemă venea o rezolvare rostită cu atâta siguranță încât te făcea să te întrebi dacă nu cumva ție ți-a scăpat ceva.
Și este și asta o ipoteză. Poate că nouă ne scapă aceste lucruri. Poate că noi suntem prinși într-o conspirație a scepticismului științific și nu avem mintea deschisă către energii pe care le poți controla. Și da, poate sunt un pic sarcastic, dar îmi dau seama că și asta e o posibilitate. Poate suntem într-un Matrix, suntem într-o realitate din asta în care am fost făcuți să credem că știința este singurul răspuns. Dar poate este singurul răspuns, și hai să ne întoarcem la această lume în care știința este singurul răspuns și analizăm științific cele întâmplate.
Deci, la fiecare lucru care se întâmpla, flow-ul era de genul că una din fete povestea că cineva n-a mai sunat-o de trei zile, și cealaltă i-a zis: „Păi da, măi frate, dar ți-am zis că ai fost și ți s-a dat în cărți. Ți s-a spus că trei zile să nu-l suni. Nu, pentru că nu are sens, pentru că în a cincea zi îți va răspunde”. Cealaltă zicea: „Da, dar uite, trebuia să fac curățarea asta de energii și ceva cred că n-o mai am în mine. Mă duc mâine să mă curăț de energiile astea, că m-am săturat. Nu mai am chef de ele”. Și cealaltă spunea din nou cum ar trebui să manifeste și ce ar trebui să manifeste. Iar cealaltă spunea: „Da, fată, știu, dacă voiam până acum, mă duceam la nu știu cine și făceam noi acea incantație ca să-l aduc înapoi și gata. Dar m-am săturat și eu, nu mai vreau”.
Adică rezolvarea la orice problemă din asta umană, în care trebuie să te gândești la lucruri din toate perspectivele, să vezi care e poate dorința celuilalt om (că poate celălalt om nu vrea să se vadă cu tine și that’s it), cum ai provocat tu această reacție sau este ea provocată de tine sau nu, toată această logică era pur și simplu aruncată la gunoi și călcată în picioare de posibilitatea acestor doamne de a manevra lumea în lung și în larg cu aceste energii. Și da, cum ziceam, m-a străpuns indignarea și uimirea că cineva poate să discute atât de liber, sigur pe el și… Adică tonul era de control absolut și de siguranță absolută. O siguranță pe care nici eu nu o am când citesc acest vlog. O siguranță pe care, efectiv, o invidiam cumva.
Și cumva, plecând de la această prezumție, am zis: „Ok, stai un pic. Poate că doamnele acestea nu din vina lor, pur și simplu din întâmplare n-au avut noroc pentru o educație avansată academică, n-au avut noroc de părinți care să le învețe gândire critică. Au fost poate comode și nu au fost autodidacte, nu au învățat și nu și-au lărgit singure orizonturile. Și s-au trezit din nou, nu din vina lor, ci din împrejurări, într-o lume foarte complexă, o lume care e dominată de știri despre război, despre pandemii, despre inflație, despre toate lucrurile astea pe care nici măcar nu le înțeleg.
Mai mult decât atât, într-o lume atât de mare în care ele (sau ei, ca oameni) se simt mici, apar tot felul de probleme personale. Și din această anxietate pe care o poți avea neînțelegând nimic, fiind mic, lipsit de control și cu probleme din astea personale cotidiene, tu rezolvi această anxietate și pierdere printr-o credință în energii Reiki. Deci s-a vorbit despre îngeri păzitori, spiriduși, tot felul de incantații, tot felul de ritualuri de îngropat tot felul de obiecte vii sau amorfe sub pământ, pe clar de lună, sub nu știu ce floare. S-a vorbit despre terapii cu îngeri, tot. Deci doar OZN-uri nu am auzit acolo. Poate că toate aceste lucruri îți dau siguranță și așa, un calm cu care îți poți trăi viața și, până la urmă, nu faci rău nimănui dacă tu crezi că controlezi energiile cuiva sau faci asta. Asta era întrebarea, și răspunsul este destul de științific, nuanțat științific. S-a studiat în psihologie și în medicină acest lucru, și o să-l descoperim acum.
Acum, cum se cheamă acest mecanism când oamenii, din lipsă de control sau din pierderea controlului personal, ajung la tot felul de credințe? Teoria se cheamă control compensatoriu și a fost descrisă de un cercetător pe care îl cheamă Kay, și o să punem studiul în descriere. Studiul se cheamă Compensatory Control: Achieving Order Through the Mind, Our Institutions, and the Heavens. Așa se cheamă studiul.
Kay explică următorul mecanism: Când omul simte că pierde controlul personal, îl apucă anxietatea că lumea e aleatorie și haotică. Ca să-și refacă senzația de ordine, el se agață de o sursă externă de control. Iar externul are trei rafturi pe care se poate sprijini. Atenție, aceste rafturi se pun unul peste altul și concurează în același om. Deci, nu sunt toate activate în același timp. Ele concurează pe poziția de controller. Ok? Deci omul își pierde controlul. Da? Ne imaginăm un om care trăiește într-o lume în care el se duce la muncă, iese cu prietenii, are control asupra propriului său program, asupra venitului său, ce face cu venitul său, totul este ok în lumea lui. Dar deodată el își pierde controlul. Fiindcă se întâmplă un accident grav, fiindcă cineva din familie se îmbolnăvește (are o boală incurabilă), fiindcă deodată pierde totul, fiindcă deodată se întâmplă ceva care efectiv îl trezește la realitatea în care nu prea avem atât de mult control. Fiindcă deodată vine o pandemie care amenință jobul, tot venitul și toată viața. Da. Și prin amenințarea medicală, și prin amenințarea distanțării sociale și închiderii business-ului și mai departe. Revenim la pandemie pentru că e un subiect interesant.
Omul acesta începe să se bazeze pe o sursă externă. Cele trei surse externe descrise de Kay în controlul compensatoriu sunt următoarele:
- Un Dumnezeu care intervine. Deci, nu doar un Dumnezeu la care te rogi și care ne-a făcut, ci un Dumnezeu care intervine. Universul e condus de un agent competent care are un plan. Da? Deci deodată, acest gând te ajută logic. Da. Pentru că nu a apărut boala pentru că ai avut ghinion și așa este viața. A apărut boala pentru că Dumnezeu are un plan, pentru că ceva o să învățăm de acolo, pentru că ceva trebuie să plătească cineva, pentru că există un plan poate pe care nu-l înțelegem, dar Dumnezeu are căile sale de a acționa. Deci nu e haos, nu e întâmplare, nu e ghinion, nu este „de ce eu?”. Dispare acel „de ce eu?”, pentru că Dumnezeu are un plan.
- Al doilea raft al controlului externalizat este în instituții și guvern. Dacă nu Dumnezeu, atunci măcar societatea e ținută sub control de sisteme competente (stat, lege, este system justification) și omul începe să se bazeze pe instituții, pe guvern. Toate astea au un control extern. Vine un război și mi-e frică de el, dar stai un pic, statul o să mă apere și o să servesc statul. Vine inflația, vine o criză, are statul rezerve pentru a ne apăra și statul cumva poate să devină dator să mă ajute. Și de multe ori, noi suntem foarte răzvrătiți și țipăm spre stat crezând că statul e dator să ne facă fericiți. Statul nu e acolo să ne facă fericiți. E acolo să împiedice nefericirea. Despre asta am vorbit cu Oana Șerban, filosof, într-un podcast superb, o să-l publicăm în curând.
- Al treilea raft al controlului extern este atunci când omul găsește tipare în zgomot. Am povestit despre asta cu profesorul Lavinia Bârlogeanu în ultimul podcast pe care l-am avut cu dânsa. Ideea este așa: dacă nici Dumnezeu și nici statul nu te ajută, atunci omul impune singur o ordine peste ceva aleatoriu. Vede intenție și pattern acolo unde e doar întâmplare și zgomot. Da, ajunge la superstiții, gândire magică, conspirații.
Revenim la doamnele de la pizza, care, în lipsa unui control, a plecat omul, nu i-a răspuns la telefon, s-a întâmplat ceva într-o lume haotică pe care nu o înțelegi, doamnele încep să vadă… Ok, hai să ne îndepărtăm de cele două doamne care vorbeau. Ele sunt oameni. Deci oamenii, în toată neliniștea asta și lipsa de control, încep să vadă pattern-uri, tipare. „A, au trecut trei zile, mi-a dat aia în cărți trei cărți, trei zile, punem acolo lună plină…” tot felul de tipare care îți dau senzația că tu controlezi lucrurile.
Da, cheia e următoarea: cele trei sunt interschimbabile. Slăbește una (de exemplu, guvern instabil, haos politic), și atunci oamenii compensează crescând o altă credință, de exemplu credința în Dumnezeu, și invers. Și vedem acest pattern în statele care au control. Ai sprijin social (vezi statele nordice), credința în Dumnezeu scade, pentru că oamenii au încredere că statul e cel care îi va ajuta când se vor îmbolnăvi, când vor face accident. Și asta se întâmplă acolo. Dacă tu în Danemarca lucrezi la un job normal și deodată ai un accident și nu mai poți lucra, ajutorul social se duce la 85% din salariul tău. Considerând că 15% cheltuiai ca să te duci la muncă și așa mai departe, nu mai ai nevoie de ei. Deci e ca și cum ai lua același salariu stând acasă, și atunci asta îți dă siguranță într-un viitor care este imprevizibil.
Toate fac același lucru psihologic. Da. Credința în Dumnezeu, în instituții și în guvern, sau în aceste zgomote, magii, tipare, energii, ele sting frica de a trăi într-o lume fără sens. Au o funcție psihologică. Toate reduc disconfortul provocat de ideea că lumea e aleatorie și haotică. Și există experimente (și o să le, cum ziceam, le punem în descrierea acestui material), există dovadă experimentală: când controlul personal e amenințat în laborator, crește aderența la superstiții și la conspirații, apărarea instituțiilor și la credința în Dumnezeu-controlor. Deci în laborator, dacă pui oameni și le arăți că nu mai au control, ei încep să creadă în cele trei.
Aici aș vrea să introduc un alt termen foarte interesant care se cheamă aversiune la incertitudine. Concret, noi trăim într-o lume incertă. Da, chiar dacă avem prognoza meteo de mâine, imaginează-ți că n-o ai; cert e că nu poți să controlezi ceea ce se va întâmpla mâine. Dacă mâine dă cu grindină sau dacă mâine e arșiță și secetă. Da, noi trăim într-o lume incertă. Adică nu e cert ce se va întâmpla mâine și nu avem controlul asupra a ceea ce se va întâmpla mâine. Și imaginează-ți că ți-e frică de vreme. Și nu, hai să n-o gândim la nivel de vacanță. Da, e incert, te duci mâine la festival, e incert dacă va ploua, pentru tine, ca să zic, participant la festival. Dar dacă ești organizator de festival sau eveniment în aer liber, incertitudinea vremii de mâine te va seca de puteri. O să stai toată ziua cu grijă și cu frică că mâine va ploua în timpul evenimentului tău.
Dar hai să mergem mai departe și să ne imaginăm că uite, ne imaginăm amândoi că suntem țărani, că noi cultivăm pământul și că pământul este singura noastră sursă de venit, și am pus niște plantații care acum cresc și trăim într-o incertitudine că mâine va fi grindină sau nu. Și aici cei doi țărani vor avea psihologic nivele diferite de aversiune la incertitudine. Da, unul din țărani o să zică: „Bă, știi ceva? Nu știu, domnule, cum o să fie vremea mâine. Dacă dă cu grindină, pierdem. Dacă nu, nu. N-avem control. Why worry? Can you control this? No, then why worry?”. Da, de ce să ne facem griji asupra a ceva ce nu putem controla? Pentru că o să fie ce o să fie; ce-i dat să fie, o să fie. La revedere.
Celălalt țăran, însă, are o aversiune față de incertitudine și stă în frică și în anxietate continuă cu acea incertitudine. Însă dacă el nu suportă această aversiune la incertitudine și se duce în acest control compensatoriu, externalizează controlul spre un Dumnezeu care intervine, el o poate pune pe seama lui Dumnezeu. Și atunci nu mai este incertitudine, este decizia lui Dumnezeu care intervine. Ce poate să facă el? Îi dă și o posibilitate de a te ruga. O să vedem și ce rol are rugăciunea și dacă ajută sau nu. Spoiler (nu vreau să-l dau că am nevoie de context ca să-l dau): dar el va sta să se roage la Dumnezeu să nu dea cu grindină. Și atunci, dacă a doua zi nu a dat cu grindină, înseamnă că s-a rugat cu spor, a făcut ce trebuia, deci și-a exercitat controlul asupra vremii. Dacă însă dă cu grindină, înseamnă că Dumnezeu a avut un alt plan. Poate l-a pedepsit, poate s-a gândit diferit. Da.
E posibil ca acest lucru să fie benefic, da, pentru țăran să se roage la Dumnezeu și să pună totul în seama lui Dumnezeu. E benefic pentru că îi scade nivelul de anxietate, îi scade aversiunea la incertitudine sau măcar n-o trigăruiește, îl face să doarmă mai bine noaptea. Dar oare îi face bine pe termen lung? Pentru că poate că această externalizare a răspunderii spre Dumnezeu nu-l face pe țăran să ia alte măsuri. Nu, nu vorbim despre Dumnezeu acum. Vorbim pur și simplu despre externalizarea acestui control asupra altcuiva. Poate că asta îl face să nu ia măsuri. Pentru că dacă el ar rămâne în acea frică dată de aversiunea lui la incertitudine și s-ar gândi mai constructiv și și-ar da seama că o posibilă grindină îi distruge toată recolta și distrugerea recoltei o să-l ducă la pierderi financiare, poate pierde un credit, poate își pierde casa în felul ăsta, poate o gândire de acest tip anxios s-ar putea transforma într-un plan de precauție. Și atunci țăranul s-ar decide ca următorul profit pe care îl face din agricultură să-l investească în ceva ce nu este expus la grindină, să facă niște solare care sunt protejate de grindină, sau să facă ceva care e protejat de secetă, sau să investească banii în altceva care să îl susțină măcar puțin, dar suficient, în cazul unei grindine. Da, iată cum răspunsul mereu depinde. Îl ajută această externalizare a răspunderii spre Dumnezeu sau nu-l ajută? Depinde pentru ce. Îl ajută la anxietate, poate că-l încurcă la un plan viitor.
Acum, această iluzie a controlului uneori te poate face mai funcțional, dar și aici există un contrapunct. Există această teză clasică care se cheamă iluziile pozitive, descrisă de Taylor și Brown în 1988, și sunt trei iluzii pozitive interconectate, asociate cu o sănătate mentală mai bună:
- Prima iluzie de control este autoevaluarea nerealist de pozitivă. Adică tu pe tine te evaluezi nerealist de pozitiv. Și asta o facem cam cu toții. Unii un pic exagerează. Pe scurt (și vreau să nu vă simțiți jigniți, dar o să vorbesc la persoana întâi ca să nu se atace nimeni): e ca și cum eu aș fi prost, dar mă trezesc dimineața cu o senzație că sunt foarte deștept. Da, această autoevaluare nerealist de pozitivă mă ferește de realitatea care spune că sunt prost. Eu sunt prost, dar mă trezesc dimineața crezând că sunt foarte deștept și plec fericit în lume, cu forțe proaspete. Sunt gata să schimb lumea asta. Da, depinde cât de departe vreau să mă duc și cât de mulți oameni o să încurc cu această autoevaluare nerealist de pozitivă, dar în esență asta mă face să fiu un pic mai fericit, un pic mai satisfăcut pe parcursul acelei zile. Ca idee, noi toți ne credem puțin mai deștepți, puțin mai în control, puțin mai frumoși decât suntem. Da. Ați văzut oameni care se uită la poze și zic: „Doamne, ce urât am ieșit în poza asta!”. Nu, nu, nu e ok. Ai ieșit ok în poza asta. Ai ieșit cum ești. Da, dar noi ne credem mai frumoși decât suntem și asta ne dă, așa, mai multă încredere. Ăsta e un lucru bun. Deci astea sunt iluzii pozitive. Să crezi că ești mai deștept, să crezi că ești mai frumos te face să fii mai deschis, să fii mai curajos cu oamenii, să intri în discuție cu oameni noi, să ai încredere în tine. Da, astea chiar îți dau așa, un fel de fake it till you make it. Îți dau cumva un pic de carismă, un pic de control.
- O altă iluzie pozitivă este percepția exagerată a controlului personal. Avem impresia (și eu am asta) că dacă intervenim noi, putem să schimbăm tot. Avem impresia că dacă vrem să facem schimbarea aia, bă, o facem! Și de multe ori ne lovim cu fruntea de tocul ușii, zici: „Bă, stai mă, că mă duc eu și intervin, vorbesc cu administratorii și facem, nu știu ce”. Te duci, vorbești și s-a închis. Chiar dacă el e prietenul tău cel mai bun, dar uite că nu se poate. Deci trăim cu percepția exagerată a controlului personal. Din nou, asta ne dă oarecare încredere în sine și un calm de a trăi viața, când știi că poți să schimbi lucrurile. Da.
- Și o altă iluzie pozitivă este optimismul nerealist. Ăsta e bine, nu? Să fii optimist nerealist. Să zici: „Domnule, hai că o să fie totul bine, o să meargă bine, o să fie toată lumea fericită, sănătoasă”. Astea te ajută.
Funcțiile acestor iluzii este că ajută omul să treacă peste evenimente stresante sau traume, boli amenințătoare de viață, accidente grave. Datele bune arată că e un program de cercetare pe bărbați infectați cu HIV, care sugerează că sensul, controlul și optimismul nu doar protejează sănătatea mentală, ci pot fi protectoare și pentru sănătatea fizică, încetinind progresia bolii. Da? Deci, să ai sens, să ai control, să ai optimism te ajută să pleci mai repede din spital și să trăiești mai mult.
Există însă un contrapunct, dat de Colvin și Block, care au concluzionat că rămâne nedovedit că iluziile pozitive favorizează sănătatea mentală. Concret, sunt studii care au arătat că autosupraevaluarea s-a asociat cu abilități sociale slabe și inadaptare psihologică atât cinci ani înainte, cât și cinci ani după măsurare. Concret, ceea ce spune acest studiu este că iluziile pozitive corelează cu starea de bine subiectivă, dar negativ cu creșterea personală.
Ce înseamnă asta? Am zis, cu toții ne credem un pic mai deștepți, un pic mai frumoși, un pic mai în control decât suntem. Și aici contează nuanța. Dacă te crezi cu 5-10% mai frumos, mai deștept și mai în control, probabil că asta îți dă puterea să mergi înainte cu o viteză mai mare decât viteza ta reală. Dar atenție, dacă te crezi de două ori mai deștept, de cinci ori mai frumos și de zece ori mai în control, se pare că asta îți va afecta abilitățile sociale. Da. E asociat cu abilități sociale mai slabe.
Clar, dacă tu te crezi atât de bun și atât de deștept, tu n-o să mai cauți, tu n-o să mai cercetezi, tu n-o să mai încerci să te educi, tu n-o să mai citești. Asta e o abilitate extraordinară a oamenilor de știință de top. Apropo de asta, am avut podcast cu Florin Amzica, da, care este unul dintre cei mai mari cercetători de somn în lume. Este neurocercetător care studiază creierul, somnul, coma, anestezia generală. A inventat niște unde din creier… el le-a descoperit, de fapt, nu le-a inventat, erau acolo, el le-a descoperit. Și avem un superb podcast biografic cu acest incredibil cercetător, și sunt oameni care s-au uitat la acest podcast și fie ne-au comentat, fie… Oameni cu care m-am întâlnit astăzi. M-am întâlnit în sală, în vestiar, cu un domn care îmi zice: „Băi, dar m-am uitat la podcast, credeam că-mi dă secrete, cum să dorm, ce să mănânc, ca să dorm mai bine. Am derulat peste tot, nu ne-a zis nimic!”. Și i-am explicat, și a înțeles într-un final, că topul academic e ocupat de oameni care știu cel mai mult despre materia respectivă și sunt conștienți de cât de multe lucruri nu știu. Așa că nu se aruncă în „cinci alimente pe care să le mănânci”, „cinci lucruri pe care să le faci ca să dormi bine”, pentru că știu că lucrurile astea sunt în cercetare, contrazise, se contrazic între ele, și nu există un adevăr universal pe care să ți-l dea.
La fel în podcastul cu Tim Spector, unul dintre cei mai mari experți în nutriție, care mi-a zis câteva lucruri de basic knowledge: mănâncă divers, legume și mâncare fermentată. Da. Când noi ne așteptam să ne dea niște superfoods. Pentru că oamenii care știu cel mai mult despre un domeniu știu cât de multe lucruri nu știu!
Și în contrapartidă, oamenii care știu foarte puține, dar au aceste compensări și aceste iluzii exagerate în care se cred mult mai deștepți, mai frumoși și mai în control, sunt oameni care n-o să progreseze. Asta e concluzia. Sunt oameni care nu vor merge mai departe să citească și să răspundă la întrebări pe care nu le știu. Păi, de ce să studieze acea doamnă sau acel om? De ce să studieze ea comportamentul uman sau de ce să meargă la psihoterapeut să vadă de ce, uite, în ultimele cinci relații oamenii pleacă? Ce poate face ea ceva greșit? De ce să facă asta când are energiile la buricele degetelor și o să facă uite așa în a treia zi cu lună plină, și spiridușul și îngerul ei păzitor o să meargă și o să-l aducă pe ăla așa, o să-l ia de ceafă și o să-l aducă acolo? De ce să cauți alte explicații când le ai pe astea, nu? Bun. Deci asta e explicația cu iluziile pozitive. Depinde cine le are și în ce măsură le ai. Dacă sunt prea pozitive, e posibil să-ți facă rău.
Și acum hai să mergem la discuția despre religie. Și aici datele sunt solide. Frecventarea regulată a serviciilor religioase se asociază cu o mortalitate mai mică. Lăsăm studiile în descriere. Metaanaliza McCullough din 2000 ne arată că frecventarea regulată a serviciilor religioase scade mortalitatea cu 22% la cei care frecventează săptămânal biserica. O altă metaanaliză, Chida și Steptoe 2009, ne arată un efect protector independent de fumat, alcool, exercițiu fizic, statut socioeconomic, mai puternic pentru activitatea organizată, adică mersul la slujbă. O altă metaanaliză din 2002 ne arată 27% reducerea mortalității de orice cauză și 33% reducerea riscului de depresie ulterioară la cei care frecventează regulat. Deci, risc mai mic de deces și de depresie la cei care merg la biserică.
Atenție, însă, s-au făcut multe alte studii care au comparat oamenii care merg la biserică cu oamenii care se roagă în tăcere acasă. Și se pare că motorul nu este credința în sine, deci nu faptul că tu crezi în Dumnezeu te ajută din interior, să zicem ci partea comunitară și comportamentală, adică apartenența la un grup, rutina pe care o ai. Te duci afară, te duci în biserică, te vezi cu oamenii. Și comportamente mai sănătoase, pentru că așa solicită religia ta sau Dumnezeu. Dumnezeu te vrea nefumător, te vrea să nu bei alcool, te vrea să faci sport, te vrea să vii și să bați câteva cuie într-o casă nouă pe care o face biserica. Dumnezeu vrea, sau biserica sau religia ta vrea, să faci parte din comunitate, să te duci să-i ajuți pe cei nevoiași. Toate aceste lucruri sunt adevăratul motor al sănătății, iar unele studii găsesc religiozitatea intrinsecă privată asociată cu markeri de sănătate mai proști.
Atenție, însă, e posibil, foarte probabil să fie o corelație inversă. Da, atenție la interpretare, pentru că cel mai probabil e cauzalitate inversă: oamenii bolnavi și în suferință se roagă mai mult, nu rugăciunea îmbolnăvește. Credința mea este că dacă te rogi singur acasă, ai un bine. Dacă te rogi în comunitate, în biserică, îți este mult mai bine. Da, dar nu cred că îți face rău să te rogi singur acasă. În principiu, e o cauzalitate inversă. Cert e că avem un studiu publicat de Helm în 2000 care arată că activitatea religioasă privată nu a prelungit supraviețuirea, iar la vârstnici, inclusiv cu dizabilități, s-a asociat chiar cu o mortalitate mai mare. Este fix patternul cauzalității inverse. Da? Adică cu cât ești mai bolnav, cu atât ești mai lipsit de control, cu atât ești mai împins psihologic să crezi într-un Dumnezeu și să te rogi acasă. Și luându-i pe toți la grămadă și măsurând mortalitatea lor, poți să constați că ăia care se roagă mai mult, mor. Dar de fapt nu mor mai repede pentru că se roagă mai mult. Mor mai repede pentru că au o boală care omoară mai repede și, din cauza bolii, ei se roagă mai mult. Da? Deci nu invers. Concluzia este că nu calmul de a crede este clar ingredientul activ. Comunitatea și structura sunt. Lăsăm studiile astea pe ecran.
Acum, unde se rupe teza? Și anume, în conspirații. Da, am vorbit despre iluziile pozitive și am înțeles, cu cât ele sunt mai avansate, cu atât îți fac un deserviciu din punct de vedere social, al abilităților sociale. Am înțeles că ne refugiem în Dumnezeu, în conspirații și în încrederea în guvern, dar totuși există un lucru care este cert și e un studiu care se cheamă Can Conspiracy Beliefs Be Beneficial?, este scris de Liekefett. Lăsăm studiul ăsta în descriere, e foarte interesant. Și în studiul ăsta apare această idee de aversiune la incertitudine. Pentru că ideea este în felul următor: o conspirație promite exact ce spune ipoteza aceasta a pierderii controlului și a recăpătării iluziei controlului. Îți reduce anxietatea, îți dă senzația că înțelegi și că tu controlezi haosul. Da. Ce spune studiul? Că oamenii mai anxioși, mai averși la incertitudine și mai amenințați existențial au credințe conspiraționiste mai puternice. Deci frica precede conspirația. Ok? Ți-e frică? Ești mai tentat să crezi în conspirație. Dar creșterile în conspiraționism fie nu schimbau anxietatea, fie în studiul ăsta unde au fost urmăriți peste 1.500 de oameni în pandemie, fie nu schimbau anxietatea, fie o creșteau. Și conspiraționismul te duce într-un cerc vicios care îți face mai rău.
Și hai să dăm un exemplu concret pe care l-am avut în pandemie. Da, vine pandemia și tu ai doi oameni. Unul e rezistent la incertitudine. Zice: „Domnule, asta e. E incert ce se va întâmpla, se va întâmpla cu toți. Ne descurcăm noi cumva. Hai să vedem ce zice știința. Știința nu știe și știința mai greșește. Hai să iau deciziile bazate pe raționamentul meu”. Da. Și există un alt om care are o aversiune la incertitudine. Vine pandemia, mi-e amenințată și sănătatea, mi-e amenințat jobul, mi-e amenințat venitul, mi-e amenințat tot ce am construit la jobul ăsta pentru că pierd oamenii, se duc oamenii, se relochează în alte părți, îmi pierd clienții. Și incertitudinea asta devine de nesuportat pentru tine și atunci tu îți găsești liniștea într-o conspirație. În loc să fie totul incert și nu știm nimic (de unde vine virusul, cum vine virusul și așa mai departe), tu aderi la o conspirație. Din frică, inițial ai frică, și aderi la o conspirație care spune: „Nu, domnule, virusul a fost fabricat de către Fauci în Wuhan, totul a fost planificat și ăștia cam ne vor răul”. Și deodată, asta te calmează treptat, îți reduce senzația de incertitudine. Dată fiind situația, nu știi ce se va întâmpla, nici acum nu știi ce se va întâmpla, dar știi că nu este un haos, este ceva programat de cineva. Parcă ai o explicație și asta te calmează treptat.
Ceea ce dovedește pe scurt acest studiu este că această anxietate nu moare în fașă. Ideea asta conspirațională, ea nu moare în fașă. Da. În momentul în care problema se rezolvă apare un vaccin, apare imunizarea în turmă (fie pentru că ne-am infectat cu toții, fie pentru că ne-am vaccinat, whatever), am trecut peste pandemie, rămânem cu niște întrebări, rămânem cu niște răspunsuri, rămânem cu o precauție mai mare pentru viitor, omul care a crezut în acea conspirație este prins în capcana propriei conspirații, pentru că el știe că autoritățile au făcut asta. Ele i-au vrut răul. Deci, deodată, există cineva care îți vrea răul, există cineva care o să vină după tine, există autorități, puteri mari, malefice, care vor să-ți facă rău.
Imaginează-ți că Nicușor Dan face autostradă. Face autostrada București-Craiova. O face el din banii lui, ia de la Cotroceni și face autostrada București-Craiova, și vine la deschiderea autostrăzii, îi taie panglica, totul e ok. Și în doi ani, pe această autostradă se întâmplă un accident tragic. Și vine Nicușor Dan și pune flori acolo. Și da, ai putea să zici: „Stai așa, e autostrada finanțată de Nicușor Dan. Deci Nicușor Dan face autostrăzi ca să ne omoare”. Da, e ilogic. Adică noi ne dăm seama cât de ilogic e asta, pentru că în același timp au trecut pe autostrada aia milioane de persoane, dar s-a întâmplat acel accident tragic. Dar dacă ai fi o furnică și n-ai vedea lucrurile ca un om, ai putea să faci această asociere: Nicușor Dan finanțează autostrada, vine și se bucură. În doi ani se întâmplă un accident, vine și pune flori. El a dus la acel accident. Da. Așa sună în mintea mea o teorie conspirațională în care niște cercetători care finanțează cercetarea pe anumite virusuri, de fapt, fac acele finanțări ca să creeze o pandemie. Și odată ce ai fost prins în ghearele acelei conspirații, tu rămâi acolo.
Mai mult decât atât, conspirațiile îți pot afecta nu doar mintea, ci și corpul. Da, vezi oameni care cred în aceste conspirații și zic: „Stai un pic, dacă au creat pandemia ca să ne vândă vaccin, păi înseamnă că toate vaccinurile sunt o conspirație și niciun vaccin nu este bun”. Și atunci ei nu se duc și nu se vaccinează deloc. Nu-și vaccinează copilul, iar numărul de decese crește. Și iată cum o teorie conspirațională devine periculoasă pentru acei oameni și pentru public. Și aici nu mai apare nicio îndoială de primum non nocere. În mod cert, e rău să crezi în aceste conspirații. În mod cert, e bine să-i convingi pe oameni să iasă de acolo. În mod cert, e aproape imposibil.
Și astfel, ca sinteză, nu toate iluziile sunt egale. Iluziile care ajută și îți dau putere, îți dau sens și apartenență sunt iluziile în care tu zici: „Pot să fac față la ce urmează”. Te gândești și crezi că lumea are o ordine și poate că există un Dumnezeu care pune lucrurile în ordine. Comunitatea mea mă ține și mă susține. Da, să crezi că oamenii sunt buni. Asta am învățat-o de la profa mea de biologie din liceu, doamna profesor Macovei, care ne spunea cu zâmbetul pe buze, și totuși cu un realism sfâșietor, că ea are încredere în toți oamenii. Chiar dacă știe că unii n-o s-o ajute, unii o s-o înșele, unii o s-o păcălească, ea își trăiește viața cu încredere în toți oamenii. Pentru că pentru ea e mult mai sănătos să aibă încredere în toată lumea. Pentru ea nu e sănătos să stea la geam și să-i suspecteze pe ăia, pe ăia, pe ăia că vor să-i facă rău, că n-o s-o ajute, că i-a împrumutat și n-o să-i dea banii înapoi. Nu. Este mult mai bine să-ți trăiești viața având încredere în toți oamenii. Și asta așa este. Iluzia că comunitatea mea mă ține este un exemplu bun de iluzie care ajută și care nu trebuie corectat. Nu trebuie să mergi la această persoană să-i zici: „Nu-i așa, lumea e rea, lumea o să te înșele, lumea n-are nicio ordine, e un haos, ne ducem naiba, n-o să faci față la o nouă pandemie”. Nu e bine să faci asta. Da, e bine să ai această iluzie de control și să ai această credulitate naivă care îți face viața mai frumoasă.
Iluziile care însă strică și fac rău este să crezi că sunt puși pe tine, sunt împotriva ta, guvernul vrea să ne reducă la număr, whatever. Să crezi că ai control absolut prin energii și să crezi că vor să-ți facă rău. Da, să crezi în conspirații în care oamenii vor să-ți facă rău e un mod urât de a-ți trăi viața. Și diferența dintre cele două e mecanică. Prima categorie reduce frica, a doua o produce. Da. În timp ce se preface că o alină (ai oarecare senzație de control când crezi că controlezi prin energii, sau știi că ăia sunt puși pe tine, te aleargă, știi că vor să-ți facă rău), de fapt îți realimentează în subconștient frica care va crea noi teorii conspiraționale.
Iar întrebarea etică: e crud să îl aduci pe pământ pe omul care crede în energii? Cu alte cuvinte, era greșit să mă duc la acele doamne de la masă, după ce terminau pizza, și să le expun că lucrurile nu stau chiar așa? Iar răspunsul se desparte în două. Dacă iei cuiva un cadru benign de sens (credința care dă coping, care dă comunitate, optimism, nu știu dacă asta era credința lor), atunci îi poți lua o schemă reală de supraviețuire emoțională. Dar dacă o conspirație nu e o schemă benignă, atunci să îi iei acea credință e un generator de sens. Da, dacă o conspirație nu e o schemă benignă, e o schemă de anxietate cu mască de control.
Imaginea de final pentru acest vlog aș vrea să fie următoarea: credinciosul în conspirația vaccinului nu este țăranul antic, senin, care acceptă voia zeilor. Credinciosul în conspirația vaccinului e cel care își va realimenta frica, e cel care va acționa nesăbuit, este cel care își va pune copiii în pericol. Nu pentru că este el rău, că vrea să facă copiii poliomielită. El, din frica lui ascunsă sub această conspirație, va crede că își protejează copiii, făcându-le rău. Ăla cred că e cel mai oribil lucru, să faci rău crezând că faci bine. Da. Deci este o diferență între țăranul antic și senin, care zice „Hai, domnule, că țăranul antic nici nu avea în ce să-și mai investească banii”, da, ca în ziua de astăzi, să zică: „Hai că fac o seră și pun acolo pepeni sau mure, că alea se vând oricum”. Nu, el n-avea decât să cultive ce avea el de cultivat acolo și, decât să stea anxios și supărat, zicea: „Lasă, domnule, e voia zeilor. Ce-or vrea zeii, aia se va întâmpla”. Și chiar așa se întâmpla, că n-avea niciun control asupra lucrurilor care se întâmplă.
E o mare diferență între acest țăran și omul neadaptat social, care crede că îi controlează pe alții cu energii și cu spiriduși. Sau credulul care crede în teoriile conspiraționiste și nu își vaccinează copiii. Da, două lucruri diferite. Ăsta care crede în conspirație e mai degrabă omul convins că furtuna e trimisă intenționat de dușmani care controlează cerul. Da, dacă îl convingi că nu-i așa, nu-i iei calmul, îi poți rupe bucla de frică. Deci avem doi țărani: unul crede că furtuna… na, ce-o vrea Dumnezeu, aia se întâmplă. Iar celălalt, când vine furtuna, crede că dușmanii au trimis furtuna peste el. El va suferi mai mult.
Și acum, o mică paranteză la acest material despre cum poți să domolești totuși această aversiune de incertitudine. Dacă ești printre acești oameni care au o mare aversiune față de incertitudine. Da. Dacă ți-este frică de ce va urma mâine, ți-e frică de ce va aduce războiul, ți-e frică de ce va aduce o posibilă altă pandemie sau ți-e frică de inflație, că o să vină o criză nouă și așa mai departe, iată un mic ghid. Da, partea constructivă.
Dacă motorul care te împinge spre conspirații și certitudini false e aversiunea de incertitudine, adică frica de a nu ști, atunci soluția nu e o certitudine mai bună, ci o toleranță mai mare la a nu ști. Soluția nu este să știi. Dacă ți-e frică să nu știi, soluția nu e să inventezi ceva ca să pară că știi, când multe lucruri nu le știm. Trebuie să ai mai degrabă o toleranță mai mare la a nu ști. Cine caută certitudini absolute ajunge la conspirații sau gândire magică, iar cine tolerează incertitudinea rămâne aici lucid.
Cheia e următoarea: incertitudinea e inconfortabilă, dar nu e periculoasă. Disconfortul e o senzație, nu o dovadă că ceva e în neregulă. Da, să fii incert asupra viitorului nu e un pericol. Și disconfortul pe care îl simți că ești incert nu este dovada că lucrurile sunt rele. Da, e pur și simplu această incertitudine.
Acum, cum îți antrenezi toleranța la incertitudine? Pași cu suport în psihologia clasică:
- Numește-o: În primul rând, când te apucă gândirea asta… recunoaște următorul lucru: „Asta e intoleranța mea la incertitudine, nu un pericol real”. Doar etichetarea scade intensitatea reacției. Da? Te gândești că mâine o să rămâi sărac sau te gândești că o să rămâi fără job și n-o să mai ai din ce trăi și mânca într-un an, pentru că vine AI-ul și îți fură jobul. Da, numește-o: „Asta e doar intoleranța mea la incertitudine. Nu e un pericol real. Nu știu ce se va întâmpla pe un an. O să mă reprofilez. O să se schimbe lumea”. Da, e intoleranță, nu este un pericol real.
- Taie comportamentele de liniștire: Verificatul compulsiv, Google pe simptome, cerutul de reasigurări, refresh la știri, toate îți dau o liniște de cinci minute și îți cresc frica pe termen lung. Sunt combustibil, nu soluție. Da? Deci taie comportamentele de liniștire. Dacă ai comportamente din astea de liniștire, verifici în fiecare zi știrile despre AI, nu mai faci asta. Da, asta te ajută să fii mai tolerant la incertitudine.
- Expune-te intenționat la incertitudine în doze mici: Adică, trimite mail-ul fără să-l recitești de zece ori. Ia o decizie cu informație incompletă uneori (nu știu, poate când comanzi la restaurant). Lasă o întrebare fără răspuns o zi. Creierul învață prin repetare că incertitudinea trece fără catastrofă. Deci, dacă te expui ușor la lucruri incerte, o să vezi că nu e chiar atât de rău. Da? Du-te la film fără să întrebi la ce film te duci. Lasă-l pe el să ia bilete. E o incertitudine și o să vezi că te duci la un film — chiar dacă e prost, nu se întâmplă nimic, nu moare nimeni.
- Gândește în probabilități, nu în certitudini: Posibil nu înseamnă probabil. Da, întreabă-te cât de probabil este realist ceea ce se va întâmpla. Și e smart să zici: „Ok, nu știu sigur, but e posibil să se întâmple X”. Ăsta e semnul unei minți mature.
- Acționează pe valori, nu pe garanții: Da. Nu aștepta să dispară incertitudinea ca să faci un pas. Mai degrabă acceptă incertitudinea și încearcă să trăiești cu acest disconfort în corp și să cauți metode de a-l da afară altfel. Da, să respiri, să lași incertitudinea să circule prin corp, să urce, să coboare. Fuga de ea este exact ceea ce va hrăni conspirația.
Și dacă ne gândim bine, conspirația este fix certitudinea falsă care îți vinde scăparea de incertitudine, dar te lasă mai anxios pentru că și ea este, la rândul ei, ceva fals. Da, toleranța reală la incertitudine e opusul: mai puțin confort instant, mult mai multă pace pe termen lung.
Ca esență, astea sunt doar niște mici direcții de gândire, nu sunt tratament. Dacă incertitudinea îți domină viața, dacă simți că ai o frică constantă, anxietate generalizată, gânduri obsesive, verifici compulsiv lucrurile, atunci e bine să mergi la un psihoterapeut. Pentru că această intoleranță la incertitudine e miezul multor tulburări de anxietate și chiar se tratează, dar de către specialist.
Deci, întorcându-ne la cei doi oameni care mâncau pizza și vorbeau despre spiriduși, supoziția mea, după o scurtă cugetare, era că le este bine acelor oameni unde sunt, pentru că au această iluzie a controlului și se simt în siguranță vorbind despre cum pot controla această viață cu energii. Știința ne spune însă că pe termen lung acest lucru poate să fie detrimental. Poate să fie greșit pentru dezvoltarea lor, cel puțin în dezvoltarea lor socială, în relațiile lor sociale, în dezvoltarea lor personală, în educația și dezvoltarea inteligenței acelor persoane sau în dezvoltarea cognitivă a acelor persoane. Acest lucru strică. Să fii foarte sigur pe magii care nu există te dă înapoi în evoluția ta, te predispune la a crede în conspirații care doar îți realimentează frica, și toate astea se întorc împotriva ta și din punct de vedere mental, și din punct de vedere fizic.
Acum, n-aș vrea ca acest episod să fie un îndemn la a merge la mătușa ta să-i explici că acele cristale de pe etajeră nu funcționează și că ar fi mai bine să facă 30 de minute de mișcare pe zi în loc să se roage pentru sănătate. Știi ce zic? Deci nu e un îndemn să faci asta. Trebuie să fii foarte precaut cu cine abordezi aceste discuții, pentru că la foarte mulți oameni acestea sunt mecanisme adânc îngropate de coping, de rezistență, mecanisme de apărare pe care n-o să le poți dezgropa, cum să zic, cu o simplă discuție. Pentru că nici nu ești psihoterapeut și nici nu te-a rugat mătușa ta să o convingi că acele cristale nu funcționează. Ok? Deci e foarte puțin probabil să o convingi de acest lucru. E foarte probabil să te cerți cu ea. Atunci, mai bine judeci lucrurile corect. Te bucuri de relația pe care o ai cu persoana respectivă. Prețuiești relația pe care o ai cu persoana respectivă și poate pe alocuri o înveți să facă, nu să renunțe la ce crede, ci o înveți să facă și lucruri care o ajută.
Iată cum am făcut o incursiune în această iluzie a controlului și care sunt iluziile pozitive și care sunt iluziile nocive. Dacă ai astfel de iluzii, zi-mi-le și mie, te rog. Dacă vrei să mă contrazici, dacă vrei să-mi spui în comentarii că încă n-am ajuns la nivelul la care să înțeleg lumea intrinsecă, energetică și neexplicată de știință, explică-mi tu în comentarii, te rog, explică-mi cum. Nu sunt pregătit să înțeleg lumea cum este ea, adevărat. Dacă ai alte povești să-mi povestești, lasă-mi-le jos în comentarii. Dacă ai completări aici sau dacă ai studiat mai în profunzime acest subiect și vrei să aduci corecturi, te rog, lasă-le jos în comentarii.
Aici în fundal avem această cafea de la Zori. Este cafeaua noastră. O să plecăm în curând într-o expediție, într-o țară în care se cultivă foarte multă cafea, pentru a căuta un nou sortiment de cafea pe care să-l lansăm la Zori. Asta se va întâmpla probabil la începutul anului viitor. Dar până atunci, Resolution este cea mai consumată cafea de către voi. Avem și Brazilia, aceea galbenă, și avem și Etiopia, mai pretențioasă așa, aceea mov. Dar dacă vrei să încerci cu prima cafea, încearc-o pe asta de la Zori.
Dacă ai întrebări în plus și ai vrea să-mi cunoști părerea, poți să intri pe doctormihail.ro și acolo avem un chat AI care inspectează tot site-ul, tot ce am vorbit noi vreodată, toate transcripturile pe care le-am vorbit vreodată. Totul este scris pe site și AI-ul caută în tot ce am vorbit și generează răspunsul pe care eu l-am dat. Nu-l generează de fapt, îl înțelege și îl rescrie concret ca răspuns la întrebarea ta. Îți dă și surse, îți sugerează să te abonezi la newsletter. Și acesta este un AI powered by UniCredit. Vreau să le mulțumesc celor de la UniCredit pentru faptul că susțin acest proiect care e folosit de o medie de 100 de persoane pe zi. Avem o medie de 100 de persoane care pun multe întrebări, care se consultă cu acest AI și de multe ori îi mulțumesc. Vă mulțumesc că îi mulțumiți. E un agent acolo care răspunde la întrebări. Să-l tratăm cu respect.
Acestea fiind spuse, vă recomand și podcastul pe care l-am avut cu doamna profesor Lavinia Bârlogeanu. Apropo, dacă intri pe doctormihail.ro și te duci sus la acel butonaș de search și scrii „Bârlogeanu”, o să-ți apară podcasturile pe care le-am avut cu doamna profesor Bârlogeanu. Și avem un podcast în care am vorbit despre vise. Ăsta a fost primul podcast cu doamna profesor. E un podcast excelent, dar pe o temă un pic diferită. Avem unul foarte bun la care a fost doamna profesor, în care am vorbit despre puterea visului, și avem un podcast despre manifestare. Deci dacă vrei să continui acest subiect și să te duci mai departe, și să vezi ce înseamnă manifestarea, ce înseamnă să manifești și cum manifestarea îți poate… n-aș zice că… ba da, îți poate strica viața. Deci manifestarea ca formă de practică, cum îți poate strica viața, uită-te la acest podcast. De fapt, o să-l punem într-un chenar. Uite aici. Aici. După ce terminăm acum, o să apară acest podcast: Manifestarea îți schimbă viața. Oare chiar ți-o schimbă sau cum ți-o schimbă? În bine sau în rău? Click aici. Mulțumesc. Ciao! Pe curând!
