Epilepsia la copii: semne, cauze, tratament | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Oana Tarța-Arsene

11.3.2026

Epilepsia la copii sperie, mai ales prima criză. Dar frica scade atunci când înțelegi ce se întâmplă și ce ai de făcut.

În acest episod discutăm cu Dr. Oana Tarța-Arsene, medic primar în Neurologie pediatrică, despre cum se manifestă o criză epileptică, diferența dintre crizele focale și cele generalizate și care sunt cauzele posibile. Vorbim despre ce trebuie să facă părinții în momentul unei crize, cum se pune diagnosticul, ce investigații sunt necesare și care sunt opțiunile reale de tratament astăzi.

Discutăm și despre integrarea în mediul școlar și cum arată viața unui copil cu epilepsie bine controlată.

Un dialog esențial pentru părinți, educatori și profesori, despre informație corectă, intervenție rapidă și șanse reale la o viață normală.

Material susținut de UniCredit Bank 
#UnicreditBank #OurCommunities

Project manager: Claudiu Enescu
Social media manager: Vlad Ionescu
Video editor: Ion Vanica

Dr. Oana Tarța-Arsene: Brusc scade, se pierde complet tonusul muscular și cade. Contracție foarte scurtă a corpului, ca un fior. Părinții se sperie și au… E normal să-ți vezi copilul că se întâmplă ceva cu el, care nu știi de unde apare, ce s-a întâmplat, ce…

Dr. Mihail: Ce este de fapt epilepsia?

Dr. Oana Tarța-Arsene: O criză epileptică nu înseamnă neapărat epilepsie, nu e o cauză, e o listă de cauze foarte variate. Cel mai frecvent este febra înaltă. La un copil mic, până în vârsta de cinci ani, poate, se poate manifesta în felul ăsta la febră și acelea sunt convulsii febrile. Nu este epilepsie.

Dr. Mihail: Cum poate stimul luminos să provoace o criză epileptică?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Ăsta e specific mai ales adolescenților. Lipsa de somn este unul dintre factorii provocatori pentru aceste crize. Copilul, după o criză de acest tip, el va intra într-un somn adânc, va dormi adânc. Nu înseamnă că e încă în criză.

Dr. Mihail: Pare probabil pentru părinte un șoc.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Nu trebuie trezit, nu trebuie stropit, nu trebuie stigmatizat, că nu-i o boală contagioasă. Important să ajutăm copilul să se dezvolte normal, normal, din la maximul capacității lui cognitive.

Dr. Mihail: Omule, te salut. Doctor Mihail aici, un nou podcast Boabe de cunoaștere, un podcast, atenție, despre epilepsie și vreau să te gândești la ce-ți vine în minte când auzi diagnosticul de epilepsie. Dacă cineva spune că are epilepsie sau că are un copil cu epilepsie, la ce te gândești? E posibil să te gândești la convulții, la ambulanță, la panică, să simți o stare de milă și deja ai început să stigmatizezi. Pentru că, atenție, e foarte posibil să nu înțelegi despre ce vorbim atunci când vorbim despre epilepsie, pentru că epilepsia este un termen umbrelă. E o denumire umbrelă care îmbracă foarte multe forme, foarte multe cauze, foarte multe tipuri diferite de tratament. Unele tratamente sunt curative, adică te poți vindeca complet de epilepsie și, atenție, majoritatea oamenilor trăiesc absolut normal cu un diagnostic de epilepsie și singura problemă pe care acești oameni o au este stigmatizarea și rușinea, frica cu care vine acest diagnostic la pachet.

Pentru că de multe ori nu înțelegem despre ce e vorba și în podcastul de astăzi vorbim fix despre asta, despre epilepsie la copii și discutăm despre cum recunoști primele semne, când vorbim despre urgență și când vorbim de fapt despre un simplu, despre o simplă programare la un consult neurologic, cum se pune corect un diagnostic, ce înseamnă tratament modern și cum îți poți ajuta copilul să meargă la școală, la sport, în tabere și să trăiască fără frică, fără rușine o viață absolut normală. Înainte de a prezenta invitatul, vreau să spun că podcastul de astăzi este sprijinit de UniCredit Bank, care sprijină podcastul Boabe de cunoaștere și prin asta sprijină aceste inițiative educative. Iar alături de mine este doamna doctor Oana Tarță-Arsene. Tarța, pardon, medic primar, neurologie pediatrică și epileptolog, un om care vede zi de zi copii cu epilepsie. Familiile lor discută cu ei și mă bucur enorm că a venit astăzi la podcast Oana Tarța. Tocmai am vorbit despre asta, că toată lumea zice Tarță. Dar Oana, bine ai venit. Am auzit de la cineva că ești cel mai bun epileptolog pediatric din țară.

Dr. Oana Tarța-Arsene: E cam…

Dr. Mihail: Așa mi-a zis cineva. Mi-a zis mai mulți colegi, știu.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Cred că e o exagerare, că sunt un neurolog pediatru cu, cumva, cu specializare în epilepsie. Asta pot spune.

Dr. Mihail: Și vezi copii cu epilepsie, le pui diagnostic, le dai tratament, îi urmărești. Ăă, unde lucrezi acum?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Lucrez la… Sunt mândră de lucrul ăsta. Să lucrez la spitalul Marie Curie,

Dr. Mihail: în spitalul nou, făcut de Dăruiește Viață.

Dr. Oana Tarța-Arsene: În cadrul secției de neurochirurgie există un compartiment de neurologie pediatrică și eu sunt parte din acest compartiment.

Dr. Mihail: Ăsta-i spitalul ăsta nou, nu? Făcut de Dăruiește Viață.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, da. E mișto, foarte.

Dr. Mihail: Ce-i așa mișto acolo?

Dr. Oana Tarța-Arsene: E, camerele sunt foarte prietenoase pentru copii, locul, locuri de joacă pentru ei, cu spații mari, cu topogane la fiecare etaj, cu sală de cinematograf, cu, ce să zic? Frumos. Foarte frumos.

Dr. Mihail: Cât de tare. Dacă n-ar fi o ironie proastă, aș zice, aproape că aș zice: „Mamă, m-aș interna acolo, atât de bine l-ai prezentat”. Dar de fapt un spital pentru copii exact așa ar trebui să arate. Exact așa ar trebui să fie și e foarte, mă bucur foarte tare să aud asta pentru că am auzit de acest spital. Am, l-am văzut la știri, am auzit de donațiile care s-au făcut, am auzit de Dăruiește Viață, dar n-am auzit o mărturie a unui medic care să lucreze acolo și mă bucur că confirmi acest lucru.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Așa este. Foarte frumos. Și sălile de operație. Deci pe lângă partea de copii și pentru doctori lucrurile sunt făcute la un nivel înalt. E o sală de operație mare, frumoasă, la ultimul etaj, de vezi Bucureștiul, că jumate din…

Dr. Mihail: Da, e foarte frumos. E important de menționat sala de operații pentru că o să vorbim inclusiv despre ce înseamnă tratament pentru epilepsie, tratament curativ care se poate face chirurgical în anumite cazuri. Dar ca să revenim totuși la subiect, cum îi poți explica unui părinte, pentru că tu ești epileptolog, epileptolog pediatru, da? Tu vezi copii, și podcastul ăsta e, știi, ca paranteză, mi-ar plăcea ca podcastul ăsta să-l vadă într-adevăr părinții care au nevoie de acest podcast, părinții care primesc acest diagnostic, care trec prin toată furtuna de griji, prin spaimă, până ajung la înțelegere. Mi-ar plăcea să-l vadă și alți oameni care nu au neapărat de-a face cu acest diagnostic pentru a înțelege această afecțiune și pentru a opri stigmatizarea. Și cred că podcastul ăsta, în general, publicului abonat la Boabe de cunoaștere o să-i facă bine pentru că o să înțelegem multe lucruri despre cum lucrează creierul nostru. Dar revenind la părinți, cum îi explici unui părinte speriat de acest diagnostic? Ce este de fapt epilepsia?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci, până se ajunge la diagnosticul de epilepsie, trebuie să trecem în primul rând de partea de criză epileptică, că nu, o singură criză epileptică nu înseamnă neapărat epilepsie.

Dr. Mihail: Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: O criză epileptică înseamnă o manifestare a creierului. Vorbesc de copii, deci a unui creier, a unui copil în dezvoltare și, în funcție de zona implicată, are semne diferite clinic. Acuma este o activitate exagerată a acelor neuroni, acelor celule cerebrale care, în loc să funcționeze controlat, funcționează aberant și atunci provoacă tot felul. De exemplu, dacă este în aria motorie, în aria care ține de mișcarea copilului, provoacă mișcări necontrolate. Durează puțin, se oprește și asta a fost.

Dr. Mihail: Deci asta este criza epileptică.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Aceasta este criza epileptică.

Dr. Mihail: E o criză convulsivă sau nu e neapărat… Nu trebuie să fie neapărat convulsivă, nu? Care e diferența între criză epileptică și criză convulsivă?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci folosim termenul de convulsiv atunci când apar modificări motorii, când face convulsie. Dar criza, așa cum am spus, dacă cuprinde anumite zone cerebrale care nu au implicat aria motorie, poate provoca alte simptome fără semne motorii, respectiv poate doar să piardă contactul cu părinții, să aibă privirea aia fixă, să nu reacționeze și atâta doar. Și aceea nu este o criză convulsivă, este o criză epileptică cu afectarea conștienței, de exemplu.

Dr. Mihail: Ok, dar tot e o criză epileptică. Ce alte forme de, să zic, de crize epileptice există? Adică cum ar putea părinții să recunoască o criză epileptică? Pentru că cea convulsivă e ușor de recunoscut, pentru că o vezi, e zgomotoasă, este, să zic, spectaculoasă ca și înfățișare. Dar ce ai spus de această criză epileptică cu pierderea conștienței? Atunci când copilul rămâne, pierde contactul cu părinții, ai zis, și rămâne blocat. Cât timp rămâne blocat și cum îți dai seama că e blocat și nu doar se gândește la ceva?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci părinții de obicei realizează, simt că se întâmplă ceva cu copilul lor. Ce-i învățăm noi, ca și pe neurologi pediatri, este să filmeze cu telefonul. Orice li se pare mai particular, orice manifestare care pare că nu ține de comportamentul normal al copilului, să o filmeze și să vină la un control.

Dr. Mihail: Hî.

Dr. Oana Tarța-Arsene: În general, tot ce înseamnă stereotip, adică toate episoadele sunt similare în timp și sunt fără niciun fel de factor provocator, cumva ne punem problema că ar putea fi criză de natură epileptică. Se mai poate manifesta în orice fel, doar cu afectarea conștienței, cu semne vegetative, să se înroșească, să sunt crize cu, în care au piloerecție, se…

Dr. Mihail: Deci sunt niște semne, se scoală părul cumva.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact.

Dr. Mihail: Deci există crize în care…

Dr. Oana Tarța-Arsene: sunt semne foarte subtile.

Dr. Mihail: Ce, dă-ne alte exemple de semne. Ce altceva să vadă părinții?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Ăă, cu devierea capului într-o parte, globii oculari într-o anumită parte, cu o contracție, sau că nu-și mișcă deloc o mânuță sau un picioruș. Toate astea pot fi tot semne de criză epileptică, iar aceea mare, tonico-clonică generalizată, sunt sigură că o s-o recunoască, că n-au cum să treacă pe lângă așa.

Dr. Mihail: Deci, concret, ca să, ca să înțeleg, creierul nostru are tot felul de neuroni care lucrează armonios unii cu alții și fac ca noi să putem face lucrurile pe care le facem sau să nu facem lucrurile pe care le facem. De exemplu, eu stau calm acuma și nu mă mișc pentru că neuronii mei nu dau comandă de mișcare. Dacă eu vreau să ridic mâna asta, eu dau comandă, sau creierul dă comandă, și ridică, fix, acționează fix mușchii care ridică această mână. Ă, la fel, sunt conștient pentru că neuronii mei primesc informații de aici și reacționează la lucrurile care se întâmplă în mediu.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact.

Dr. Mihail: Criza epileptică înseamnă că, din varii motive, și o să ajungem imediat la aceste motive, o anumită parte a creierului, neuronii, cum să zic, abandonează comanda creierului și încep să se comporte anarhic, nu?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact. Exact.

Dr. Mihail: Adică dacă este într-o zonă motorie, atunci neuronii ăia pușcă acolo și prin pușcarea asta toți mușchii mei se contractă haotic.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact. Exact. Exact.

Dr. Mihail: sau dacă e în zona de atenție, atunci eu pierd atenția aia pentru că eu m-am decuplat de lact și practic orice zonă poate fi afectată, de exemplu poate să fie afectată și zona vizuală și atunci omul cu o criză epileptică să aibă halucinații.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, exact. Da. Toate lucrurile astea sunt foarte importante pentru noi, ca și neurologi pediatri, pentru că noi, știind cumva localizarea ariilor, încercăm, întrebăm copilașul dacă este suficient de mare sau ne poate spune, și încercăm să localizăm în creier unde anume este activitatea epileptogenă.

Dr. Mihail: Și cum îți dai seama, pentru că aici vorbim de crize focale, crize generalizate, care-i diferența între ele? Deci și, ca să, ca să mergem, să avem totuși un traseu al părintelui, ai observat aceste stereotipii. Orice ți se pare ciudat și se repetă.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact.

Dr. Mihail: Fie că e absență, fie că sunt, se înroșește, fie că sunt lucruri care ți se pare că se abat de la normal, le filmezi.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact. Exact.

Dr. Mihail: Și te duci la consult, poate medicul de familie, poate la neurolog.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact.

Dr. Mihail: Ăă, bun. Să zicem că a ajuns copilul la tine cu aceste semne. De ce, de ce te interesează dacă criza e focală și, sau e generalizată și care e diferența între ele?

Dr. Oana Tarța-Arsene: O criză focală înseamnă că activitatea anormală epileptogenă apare doar într-un anumit loc în creier. Generalizat înseamnă că creierul este cuprins complet. Acum această generalizare se poate face după o criză focală. Deci o criză focală să se generalizeze ulterior, să se propage această activitate aberantă și să cuprindă tot creierul sau să fie generalizată de la început. E important să știm ce tip de criză e, pentru că este, etiologia este diferită, cauza este diferită și tratamentul este diferit.

Dr. Mihail: Ca iar să-mi dăm un pas în spate. De ce apare? Adică ce este de fapt această epilepsie? De ce apare ea? Care-i cauza ei? De ce unii oameni ajung să facă aceste, să zic, epilepsii?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Nu e o cauză. Sunt o, e o listă de cauze,

Dr. Mihail: Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Foarte variate, de la o cauză genetică la o cauză structurală, poate să fie metabolică. Și așa cum am zis inițial, o criză epileptică nu înseamnă neapărat epilepsie.

Dr. Mihail: Hî.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci la copii există aceste crize ocazionale, așa le numim noi, care apar legate de niște stimuli externi pentru că ei nu sunt dezvoltați bine din punct de vedere cerebral. Se pot reacționa în felul ăsta la tot felul de anomalii. De exemplu, cel mai frecvent este febra înaltă. La un copil mic până în vârsta de cinci ani se poate manifesta în felul ăsta la febră și acelea sunt convulsii febrile. Nu este epilepsie. Noi spunem că este epilepsie atunci când aceste crize apar fără niciun fel de stimul extern.

Dr. Mihail: Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Și cauzele sunt diferite în funcție de sindromul epileptic. Deci sunt anumite etape până ajungem să, cumva, să încadrăm această boală. Deci nu e doar o criză epileptică, înseamnă neapărat epilepsie, e un medicament și asta e. Nu e un proces, de-aia e nevoie de specialiști în acest domeniu și cred că e nevoie de specialiști pediatri și adulți, pentru că patologiile sunt diferite. E un proces, deci cumva ajungem la diagnosticul de epilepsie. Asta înseamnă că sunt mai multe crize, nu o singură criză sau e o criză epileptică neprovocată, dar există riscuri mari ca acel copil să mai repete încă o criză.

Dr. Mihail: Ai zis că nu orice criză epileptică înseamnă din start epilepsie.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da.

Dr. Mihail: Deci să zicem părinți care au un copil care face o primă criză convulsivă pe care au filmat-o. Cum decid dacă este doar, trebuie să aștepte sau trebuie să meargă la consult și cum decizi tu dacă continui investigarea ca să faci diferența între o criză poate provocată, pentru că copilul e mic, și o criză neprovocată?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Păi, eu sfătuiesc părinții să meargă la neurologul pediatru, și eu, ca și neurolog pediatru, o să încerc, și asta fac de fapt la fiecare consult, cer detalii legate de aspectul crizei respective și o să caut niște factori precipitanți sau provocatori. Dacă nu găsesc acești factori, atunci, adică de exemplu dacă copilul nu are febră și are o convulsie clară tonico-clonică, fără niciun fel de cauză, copilul era perfect sănătos, atunci chiar dacă a făcut o singură criză trec la următoarea etapă de investigație pentru această criză epileptică.

Dr. Mihail: Tonico-clonică, ce înseamnă? Că tot…

Dr. Oana Tarța-Arsene: înseamnă că este o contracție tonică în care corpul este foarte contractat, urmat de niște contracții clonice repetitive și asta înseamnă…

Dr. Mihail: adică e întărit și se mișcă. Ce alte, ce alt tip de crize pot să fie, aceste mari?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Există criza atonă. Asta înseamnă că brusc scade, se pierde complet tonusul muscular și cade.

Dr. Mihail: A, devine așa, ok. Cade.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Astea sunt niște crize păcătoase, așa cum le zicem noi, pentru că copilul se poate lovi, are, poate să aibă traumatism cranio-cerebral din cauza acestor căderi. Mai sunt crizele mioclonice, în contracție foarte scurtă a corpului, ca un fior. Cam așa le descriem. Da. Care și astea pot fi crize.

Dr. Mihail: Și copilul rămâne conștient sau…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Rămâne conștient de astea, dar el se contractă așa.

Dr. Mihail: Ok. Deci sunt tipuri diferite de crize. E, până să ajungem la diagnostic, rămânând în criza asta epileptică, e ceva ce pacientul poate să simtă înainte, adică și, sau câți dintre pacienți simt că vine o criză și câți sunt luați prin surprindere?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, eu, adică sunt… Depinde de tipul crizei. Deci dacă este o criză focală care nu implică pierderea conștienței, ei simt…

Dr. Mihail: Focal înseamnă că e un singur punct în creier care începe să pușce.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact.

Dr. Mihail: Și atunci, aha. Pacientul poate să înceapă, începe să simtă asta.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Și el ne poate descrie ce simte, că îi amorțește o mână, că vede niște luminițe.

Dr. Mihail: Asta înainte de generalizare, că ea după aia se poate generaliza.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact. Exact. Da, e foarte important interviul și cu copilul, nu doar cu părinții. Părinții se sperie și au… E normal să-ți vezi copilul că se întâmplă ceva cu el, care nu știi de unde apare, ce s-a întâmplat, ce și cum va evolua acea manifestare. Și ei povestesc de obicei la consulturile cu noi ce au făcut ei, nu ce a făcut copilul. De-aia e important să vorbim și cu copilul dacă e. Și copiii sunt cumva obiectivi, chiar descriu ce li s-a întâmplat.

Dr. Mihail: Mhm. Ok. Deci poți să ai, dacă ai criza asta focală, poți să ai niște semne. Dacă e din start generalizat, atunci începe cu pierderea conștienței.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Și nu avem date decât obiective, decât de la cei din jur care au văzut.

Dr. Mihail: Bun. Cum se pune diagnosticul? Ce faci tu cu un copil? Care este, să zic, traseul clasic până la ajungerea unui diagnostic?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci prima etapă este electroencefalograma. Electroencefalograma este o investigație care vede activitatea cerebrală.

Dr. Mihail: Hm.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Se pun niște, o cască sau electrozi la nivelul scalpului și înregistrăm activitatea cerebrală

Dr. Mihail: și înregistrezi, practic, ce, cum vezi activitatea cerebrală.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci văd, eu văd niște unde și acele unde trebuie să aibă o anumită morfologie, adică o anumită… să fie desenate într-un anumit fel, să aibă o anumită amplitudine, să fie suficient de ample cumva. Totul se schimbă în funcție de vârsta copilului. De-aia e bine să fie specialiști de… pentru neurologie pediatrică.

Dr. Mihail: Deci e…

Dr. Oana Tarța-Arsene: și de starea copilului, că dacă e somnolent arată într-un fel, dacă e foame arată într-un fel. Deci toate sunt importante.

Dr. Mihail: Și ce vezi? Ce, adică ce poți să vezi concret pe o encefalogramă? Și mă interesează acest aspect în privința cât de multe informații poți tu să iei practic din activitatea electrică a creierului, care, atenție, e măsurată prin scalp. Da? Adică noi avem fie cască, fire, electrozi care sunt lipiți de scalp, dar acești electrozi să simtă activitatea electrică prin craniu, prin scalp, prin toate aceste țesuturi care sunt mari. Adică până nu vezi o operație pe un creier, nu-ți dai seama că de la piele până la creier e atâta spațiu. E, adică e un spațiu gros prin care trec undele astea electrice ale creierului și acești electrozi le captează și îți dau o foaie care arată ca un EKG. Toată lumea a făcut un EKG și pe EKG vezi acel traseu cardiac. Aici vezi un traseu, dar sunt foarte multe, sunt foarte multe, nu știu, linii din acestea sau zone pe care le vezi, nu? Adică sunt câte…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Sistemul clasic este 10-20, adică sunt 20 de electrozi care se pun, contacte care se pun la nivelul scalpului. La copilul mic, pentru că e mic, mic, mai ales la prematuri, se pun și mai puțin, pentru că nu e spațiu să pui atâția electrozi.

Dr. Mihail: Da. Și ce poți să vezi, adică ce vezi din acea activitate?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Într-adevăr, ai dreptate, pentru că noi înregistrăm o activitate care este departe de debutul activității cerebrale. Adică noi vedem la suprafață, dar totul se poate întâmpla foarte profund. Ăă, vedem o reactivitate, știm că la occipital, respectiv posterior, avem o anumită activitate, că trebuie să reacționeze într-un fel la închiderea, deschiderea ochilor. Ă, și noi facem niște EEG-ul standard, înseamnă un EEG de veghe, activitatea cerebrală în timpul stării de veghe, în care copilul este treaz și la copilul mare care este cooperant, că e important și asta, că sunt copii care uneori se supără și n-avem cum să ne, să-i facem să coopereze cu noi, dar încercăm prin toate posibilitățile, prin jocuri, respectiv.

Dr. Mihail: Da.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Să vedem cum reacționează la închiderea, la deschiderea ochilor. Lasă niște stimuli luminoși, că e important, că uneori acei stimuli luminoși pot provoca modificări epileptiforme pe care le vedem pe EEG sau la hiperventilație, așa numim noi, atunci când copilul respiră adânc.

Dr. Mihail: Și ăsta este EEG-ul standard.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Ok? Și după aia, în funcție de ce se găsește pe EEG-ul standard și ce s-a întâmplat cu copilul respectiv, putem să tragem o concluzie, să zicem că este normal, că nu mai e nevoie de niciun fel de altă investigație sau cerem egelit și respectiv EEG-ul de somn.

Dr. Mihail: Hm. Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Unde vedem cumva ritmurile mai sunt deosebite, că e somnul care modifică, arată altă activitate cerebrală.

Dr. Mihail: Cumva în somn se face liniște în creier și poți să vezi mai bine niște finețuri, nu?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact. Exact. Exact. Și mai puține artefacte musculare, mai puține lucruri legate de starea de veghe, cum spunem noi.

Dr. Mihail: Ok. Și primul EEG, de acela standard, se face în starea de veghe, când copilul e treaz. Cât durează acel EEG?

Dr. Oana Tarța-Arsene: 20 de minute.

Dr. Mihail: Ok. În care face, îi aplici semnale luminoase. Da. Stimul luminos și să vezi și, practic, ce se întâmplă este că tu, se aprinde lumina, da? Ochiul vede lumina și creierul reacționează prin niște unde și tu asta vezi. Și tu compari, practic, reacția cu alte reacții normale, pentru că știi cum ar trebui să reacționeze

Dr. Oana Tarța-Arsene: și vezi dacă lumina poate să provoace altceva.

Dr. Mihail: Da. Sunt aceste atenționări când mergi la film, când te uiți la tot felul de producții video în care apar semnale luminoase sau concerte, că trebuie să fim atenți dacă avem epilepsie să evităm zona respectivă. E valabil pentru orice diagnostic de epilepsie sau pentru cine e valabil acest avertisment?

Dr. Oana Tarța-Arsene: E valabil pentru copii care au epilepsii fotosensibile, adică la cei stimuli luminoși pe EEG apar modificări epileptiforme. Asta ne arată că, cumva, pot reacționa în felul ăsta la stimul luminos și, adică, să aibă o criză de natură epileptică.

Dr. Mihail: De ce se întâmplă? Adică poți să-mi descrii cumva foarte, nu știu, plastic, mecanic și totuși pe înțelesul nostru ce se întâmplă când, adică, cum poate stimul luminos să provoace o criză epileptică?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Sunt anumite forme care, deci, de epilepsie, de sindroame epileptice. Deci asta e un alt… Deci noi încercăm crizele epileptice și ulterior epilepsia să le clasificăm în anumite categorii și sunt anumite sindroame epileptice care pot reacționa în felul ăsta la stimulii luminoși. Ăsta e specific mai ales adolescenților. Culmea e că ei atunci simt nevoia să meargă mai mult, să facă, să meargă la discotecă, să stea mult pe telefon, pe la dispozitivele de ziua de astăzi, care toate implică stimuli luminoși și e important să știm, da, e important să se facă EEG-ul cu această stimulare luminoasă, intermitentă, așa se numesc, pentru că noi învățăm să se ferească de acei stimuli. Ce înseamnă? Că e greu să nu te uiți deloc la televizor, la telefon, la calculator. Adică cumva oamenii depind de aceste dispozitive, ci să aprindă lumina în cameră când se uită la telefon, adică să nu stea în pat noaptea cu lumina stinsă și cu telefonul dat drumul. Să încerce să evite pe cât posibil filmul 3D, într-adevăr, și alte stimuli de acest gen, discotecile sau să poarte ochelari de soare când merg afară, pentru că se întâmplă inclusiv când mergi cu mașina și mergi cu mașina pe e însorită,

Dr. Mihail: și treci printr-un, pe sub un pod sau așa, e un stimul luminos. Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact. Da. Da. Și-ți face exact stimularea aia intermitentă și atunci să porți ochelari. Sau cum povestea doamna profesor Craiu, că a avut un pacient care era fotosensibil și avea cumva petrecerea lui, era la discotecă și cum putea să lipsească de la petrecerea lui și atunci l-a învățat să facă un bal mascat și să poarte un, să acopere un ochi, pentru că atunci se scade stimularea luminoasă.

Dr. Mihail: Un anume ochi, în funcție de diagnostic,

Dr. Oana Tarța-Arsene: Nu. Același ochi, adică am oricare dintre ochi.

Dr. Mihail: Ce tare!

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, sunt anumite ăă metode și noi știm care, cumva, pot să ajute copilul să aibă o viață normală.

Dr. Mihail: Bun. Bine. De știut. Deci asta e interesant. Deci dacă acoperi, dacă ai o epilepsie fotosensibilă, dacă acoperi un ochi, nu mai… ca la un bal mascat, nu, riscul nu mai e atât de mare.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Cumva creierul nu mai percepe la fel de mult acei stimuli luminoși și nu pot provoca așa ceva.

Dr. Mihail: Bun. Ai făcut EEG. Ce alte investigații se mai fac?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Dacă bănuim că este epilepsie focală, adică cumva este doar o anumită zonă anormală, cerem RMN cerebral. RMN înseamnă o investigație imagistică, deci este o poză a creierului în care vedem structura cerebrală. EEG-ul vede funcția, RMN-ul vede structura și amândouă ne aduc informații legate de această boală.

Dr. Mihail: Și ce poți să vezi pe RMN și cât de, adică cât de des poți să vezi cauza epilepsiei pe un RMN?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Păi, depinde de tipul de sindrom epileptic. Pentru epilepsii focale noi căutăm cauza, adică căutăm cu RMN de bună calitate, că nu orice RMN poate să vadă leziuni epileptogene, care sunt de obicei niște malformații mici, mici, mici, cu care copilul s-a născut și care nu dă niciun fel de semne în clinic, clinice, doar la un anumit moment pot provoca aceste crize epileptice și ca să se vadă trebuie făcut un RMN de bună calitate cu un protocol de epilepsie. Asta înseamnă ca acele imagini să fie foarte apropiate, deci nu să fie distanțate, că RMN-ul înseamnă de fapt niște poze ale creierului în diferite unghiuri. Și acele poze pot fi făcute unul la jumate de cm la 1 cm sau pot fi făcute la 1 mm

Dr. Mihail: ca distanță, distanță între, distanță între po…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da.

Dr. Mihail: Și dacă e o leziune foarte mică și distanța între slide-uri e mare, cumva…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact.

Dr. Mihail: Ok. E un RMN care face poze din aproape în aproape, în încercarea de a găsi o leziune. Asta deja ne, cumva, ne deschide un pic imaginea asupra epilepsiei și înțelegem că pot fi cauze care nu se văd structural, adică ele sunt ascunse în activitatea neuronală, fie din cauză genetică, fie metabolică, cum ai zis, dar pot să fie modificări structurale pe care le vezi, adică niște mici, ce? Niște mici formațiuni care împiedică.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Nu sunt, uneori sunt și formațiuni, dar de cele mai multe ori, și asta e ceea ce căutăm noi, sunt, se numesc displazii. Sunt niște zone în care neuronii, în loc să fie aranjați așa frumos pe straturi, sunt dezorganizați, dar e o zonă mică, foarte mică, nu știu, de jumate de centimetru și are un anumit aspect pe RMN.

Dr. Mihail: De ce te interesează să vezi zona respectivă? Adică cu ce-ți schimbă, să zic, tratamentul dacă vezi sau nu această displazie pe un RMN?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci tratamentul epilepsiei este în funcție de tipul de sindrom epileptic. Deci atunci când ajungem la diagnosticul de epilepsie focală, adică toate crizele sunt identice și pleacă doar dintr-o anumită zonă și noi pe EEG vedem că e o activitate anormală în acea zonă și clinic, cumva, copilul face legat de acea zonă și găsim pe RMN acea zonă anormală, o îndrumăm către chirurgia epilepsiei. Asta înseamnă că pacientul, copilașul respectiv ar beneficia de o rezecție chirurgicală a zonei structurale care provoacă crizele epileptice.

Dr. Mihail: Asta mi se pare foarte interesant și aș vrea să rămânem aici în zona de tratament chirurgical. Deci există cazuri în care tu poți să vindeci epilepsia printr-o operație pe creier.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Nu eu. Neurochirurg. Corect.

Dr. Mihail: De fapt e o echipă, dar el o vindecă. Dar cum se întâmplă asta? Adică de ce, care sunt acele situații? Și cumva, din nou, e, și o să ne dăm seama pe parcursul podcastului, pare probabil pentru părinte un șoc că ar urma sau există posibilitatea unei operații pe creier, dar de fapt o operație reușită e cel mai bun lucru pe care ți-l ai putea dori, pentru că scapi de epilepsie.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Eu mă bucur foarte mult atunci când îmi găsesc cauza epilepsiei. Adică când sunt la început, nu știu ce tip de criză e, EEG-ul nu e specific, nu reușesc să-l încadrez într-un anumit sindrom și părinții de fapt asta ne întreabă, dar cum o să fie? Dar ce o al? Eu nu, eu n-am datele astea suficient de clare care să mă ajute să fac o idee legat de prognostic cu copilul. Cum găsesc o cauză clară care este tratabilă, chiar dacă este chirurgical, mă bucură, că un procent de 80%, dacă zona se poate rezeca, adică nu e în zonă motorie sau în zona limbajului, că atunci problemele sunt mai complicate. Există șansa de 80% ca după operație copilul să fie vindecat. Asta înseamnă că pot să-i scot și tratamentul și să aibă o viață normală din toate punctele de vedere. Scapă și de vizitele la neurologul pediatru.

Dr. Mihail: Unde se fac aceste operații?

Dr. Oana Tarța-Arsene: În prezent se fac în privat și la stat. În privat, la spitalul Monza, în echipa condusă de doctorul Stoica, și la stat, la spitalul Marie Curie, în echipa condusă de doctorul Târnovean.

Dr. Mihail: Hm.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Iar ei lucrează împreună.

Dr. Mihail: Da. Am mai povestit înainte pe doctorul Stoica. Îl, mi-ar plăcea să vorbeam despre asta. Mi-ar plăcea foarte mult să-l avem la podcast. O să-i trimitem o invitație și personală. Îi trimitem și o invitație publică pe această cale. Ă, am auzit numai lucruri extraordinare despre doctorul Stoica. Doctorul Stoica lucrează și cu doctorul Mocanu, nu? Adică doctorul Mocanu mi se pare că îl ajută în abordul transnazal cumva, nu?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Pentru anumite formațiuni care sunt exact în spatele nasului.

Dr. Mihail: E, face o echipă cu doctor Mocanu, care este orelist.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, exact.

Dr. Mihail: Și pentru Mocanu sper să-l avem la podcast în curând.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, sunt niște oameni deosebiți,

Dr. Mihail: dar legat de doctorul Stoica, ai, mi-ai povestit înainte de podcast. Asta voiam să zic, că există un schimb de experiență și că Spitalul Marie Curie, acesta nou fiind o secție nouă de neurochirurgie, că doctorul Stoica vine și mai asistă și îi ajută la curba asta de învățare pe chirurgii din Marie Curie pentru ca aceste operații să poată fi realizate și acolo.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, așa e. Secția de neurochirurgie din spitalul Marie Curie a fost făcută de doctorul Stoica.

Dr. Mihail: Aha.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Și ulterior dânsul s-a mutat la privat și, dar, a rămas prieten cu colegii din Marie Curie.

Dr. Mihail: Da, asta e atât de important. Mi se, îmi place atât de mult când văd doctori, chirurgi, maeștri în practica lor care se duc și, cum să zic, e, mulți, mă rog, îi ghidează cumva pe ceilalți colegi din alte părți și le arată: „Uite, asta am învățat, asta știu, hai, uite, astea-s lucrurile pe care eu le-am desprins, hai să le facem așa”, și aici mi se pare extraordinar, da? Deci, revenind la subiect, avem posibilitatea de a opera neurochirurgical anumite forme de epilepsie. Cât de complicate sunt aceste operații? Pentru că de regulă, știu că, și cum ziceam, oamenii se sperie și zic: „Nu, nu vreau să mă operez, pentru că o să rămân paralizat, o să-mi taie jumătate din craniu și o să rămân cu cicatrice.” Cum sunt aceste operații în ziua de astăzi?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci operațiile se numesc minim invazive, dar cumva ca să ajungă în zona respectivă, că părinții mă întreabă: „Și se taie osul?” Da, se taie osul pentru că n-au cum să ajungă neurochirurgii la nivelul țesutului cerebral, la nivelul creierului decât tăiind osul, dar printr-o incizie foarte mică. Deci se folosesc RMN-ul de bună calitate și se intră țintit în zona respectivă, în zona anormală și se rezecă în zona anormală.

Dr. Mihail: Cum e recuperarea un astfel de pacient? Știu că nu ești neurochirurg, dar totuși lucrezi.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Sunt lângă ei. Da, cumva eu îi văd pe copii înainte și după. E foarte ușoară recuperarea. Două zile, trei zile sunt acasă fără niciun fel de problemă. Și cu o cicatrice mică în păr, nici nu se vede, nu se rade, nu.

Dr. Mihail: Da. Mi se pare extraordinar acest lucru.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Și mie mi se pare, mai ales că am văzut și intervențiile de altă generație. Deci e…

Dr. Mihail: Da, corect. E o diferență ca de la cer la pământ. Dar da, trebuie, ne mai trebuie timp ca să ne dăm seama și să asimilăm aceste noi tipuri de, de…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Așa este. Eu, e greu de acceptat. Adică am părinți care au zis că ar face orice doar să nu se fie, să nu fie operat copilul. Chiar dacă copilul face 20 de crize pe zi, ajung în terapie, nu vor să accepte operația. Deci e păcat că nu. Lucrurile s-au schimbat. Deci în ziua de astăzi există aceste intervenții minim invazive care cu riscuri mici. Acuma, riscuri există la orice intervenție chirurgicală, dar riscurile sunt foarte mici și cu șanse mari de vindecare. Iar de obicei aceste epilepsii focale în care cumva celulele nu sunt normal organizate ele nu răspund nici la tratamentul medicamentos pe care îl dăm noi. Adică, în ciuda tratamentelor care a… la long și pentru aceste forme, pentru că sunt rezistent, ajungem de avem combinații de trei, patru medicamente, copiii au și efecte adverse de la aceste medicamente. Adică nu, pe lângă că fac crize, mai au și efecte adverse și totul se poate rezolva printr-o intervenție minimă neurochirurgicală, într-adevăr, dar e minim. Mai e o parte legat de chirurgie care cumva o fac colegii de la Monza, hemisferotomiile. Deci se poate deconecta complet, deci trecem în cealaltă parte a de…

Dr. Mihail: Înseamnă că o emisferă cerebrală poate să fie deconectată complet

Dr. Oana Tarța-Arsene: de cealaltă. De cealaltă și copilul. Deci în urmă, dacă o, e o zonă epileptogenă foarte mare care cuprinde un emisfer cerebral complet, atunci el nu se poate rezeca pentru că dacă se scoate apar tot felul de complicații hemodinamice, hemoragii și se deconectează de emisfera sănătoasă și de se taie și fibrele descendente către care controlează corpul. În urma acestei intervenții, care este tot minim invazivă, printr-o incizie foarte mică, copilul are o hemipareză, asta înseamnă că are un deficit contralateral, dar de obicei acești copii au deja înainte de aceste intervenții, au un deficit de câmp vizual și în rest nimic și scapă de epilepsie.

Dr. Mihail: Ok. Și vorbim de cazuri grave în care ai crize zilnice. Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Zilnice. 20 pe oră așa ceva.

Dr. Mihail: Ok. Adică e aproape imposibil de trăit în felul ăsta și poți să scapi de asta. Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da.

Dr. Mihail: Ă, ai… Bun. Deci în general traseul este un EEG. Adică consult, dacă este nevoie și ai suspiciune, faci un EEG. În urma EEG-ului, dacă ai, să zic, premisele unei crize sau unei epilepsii focale, se face RMN pentru a descoperi acea leziune. O descoperi, dacă e rezecabilă, să rezecă. Dacă nu se, dacă nu se descoperă sau nu e rezecabilă, urmează tratament. Ce alte, ce alte investigații se mai fac?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci, mai facem o evaluare psihologică. E foarte important pentru că uneori la anumite cazuri, la anumite sindroame, pentru că noi vedem copiii puțin timp, adică vedem la un consult 20 de minute, jumate de oră, dar e altceva. Iar copilul nu este în mediul lui și nu facem o testare cognitivă. Nici nu e meseria noastră să facem așa ceva când e oricum, știu, și neurologii pediatri din generația mea cumva, eu am început neurologia pediatrică împreună cu doamna profesor, sub îndrumarea doamnului profesor Măgureanu, și dânsa ne punea să evaluăm copilul sub șase ani în acel consult neurologic, să facem și evaluarea grosieră cognitivă a unui copil până în șase ani, să ne dăm seama dacă este normal sau nu, dacă sunt anumite mici deficiențe și atunci trimite către psiholog, care are, care va face o evaluare psihologică complexă și completă care ne arată dacă, cumva, există anumite disfuncții minore doar în anumite zone cerebrale.

Dr. Mihail: Disfuncțiile astea pot fi cauzate de focarul epileptogen, de epilepsie sau de ce se… De ce se sunt legate cele două? De ce se…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Pot fi cauzate de orice, pot fi cauzate de cauza epilepsiei, pot fi cauzate de focarul, dacă e o anumită zonă, pot fi cauzate de EEG, dacă modificările, nu de EEG propriu-zis, ci de modificările electroencefalografice, dacă sunt foarte frecvente pe EEG, pot duce la așa ceva.

Dr. Mihail: Ok? Doar că sunt asociate, deci fie există o cauză comună și din cauza aia ai și epilepsie, ai și un deficit cognitiv.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da.

Dr. Mihail: sau dacă ai o, să zic, o epilepsie cu acea cauză cunoscută, descărcările alea pot întârzia în dezvoltare copilul.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Și medicamentele pot duce, pot da așa ceva. Fiecare medicament pe care îl dăm noi poate avea reacții adverse și din această categorie. E important să știm pentru că noi tratăm copilul din toate punctele de vedere, nu doar a crizelor epileptice. Important să ajutăm copilul să se dezvolte normal, normal, din la maximul capacității lui cognitive.

Dr. Mihail: Și ajungem cumva la tratament și în tratament bănuiesc că se dă, ok, se face și tratamentul epilepsiei, dar se fac și recomandări pentru, să zic, dezvoltarea corectă a copilului respectiv. Ce alte investigații se fac? Știu că se fac și diagnostice genetice. Când ai nevoie de un test genetic, pe cine poate ajuta un test genetic?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Atunci când bănuim o epilepsie de cauză primar genetică, adică cumva creierul, creierașul respectiv nu are un singur focar epileptogen. E cumva arată că sunt niște zone și în emisfera stângă și în emisfera dreaptă care funcționează aberant și mai sunt anumite particularități ale examenului clinic al copilului. Nu știu, un facies mai particular, un comportament mai particular, un traseu EEG care să aibă anumite caracteristici. Atunci cerem din de la început teste genetice. Din păcate, testele genetice în România nu sunt cumva de, decât prin anumite proiecte de cercetare, se pot face gratis. În rest, se face doar contra cost, fie la laboratoarele din România, sau în, din străinătate, dar părinții trebuie să plătească pentru asta. Nu mai sunt așa scumpe cum erau pe vremuri. Inițial, când am… Nu, inițial nu știu, acum vreo 15 ani pot să zic așa, un test genetic, un Holic Sequencing, așa se numește, costa în jur de 4000 €, acuma costă în jur de 800 de € în străinătate.

Dr. Mihail: Tot, tot e un preț destul de mare pentru un părinte. Dar cum ar, cum s-ar putea deconta, pentru că știu că de regulă pe tine un test genetic te ajută să pui un diagnostic, nu? Și să găsești un tratament corect.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Mă ajută să găsesc un diagnostic și uneori să-i dau și un tratament corect, pentru că pentru anumite forme există tratamente specifice.

Dr. Mihail: Ok? Și atunci cum ar, ce demersuri ar trebui făcute? Fie de asociații, fie de grupuri de părinți, fie de, nu știu, medici, de societatea civilă în general, pentru ca aceste teste să fie decontate? Pentru că din câte știu, dacă ai, nu știu, o afecțiune pe care n-o poți trata în România, există un dosar pe care îl poți face și asta fac multe asociații. Sunt multe date disponibile pe internet în care tu te duci la trei medici de aceeași specialitate care spun: „Domnule, nu pot să-ți fac acest tratament și poți să depui un dosar la Ministerul Sănătății și să primești tratament decontat într-o țară europeană unde ești primit.” Da. Există acest sistem și în aceste teste sau cum se pot ele deconta dacă ai nevoie de acest test genetic și pe tine, ca părinte, te desparte, să zic, de diagnosticul corect și de tratamentul corect al copilului o sumă de 800 € pe care tu n-o ai?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Sunt asociații care îi ajută să plătească ei aceste teste. Din păcate, asta e. Sau mai sunt niște proiecte de cercetare care pot face aceste teste.

Dr. Mihail: Da. Nu e așa de facil așa cum ar trebui să facă. Adică noi, doctorii, neurologii, pediatrii din străinătate doar bifează, vor test genetic, vor PET, vor… O să vorbim și despre PET, vor anumite investigații și astea sunt…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Nu, nu, noi, ca și medici care lucrăm în România, trebuie să găsim o cale cum să fac să trimit. Bun, nu sunt bani, se întâmplă, e normal. Întrebăm noi sau trimitem noi, îndrumăm către anumite asociații, pentru că părinții au nevoie de o recomandare scrisă că au nevoie de acest test. Deci nu e așa de simplu precum am fi vrut, dar e util pentru că de exemplu pentru un anumit sindrom, Dravet se numește, ministerul a aprobat recent, cred că sunt câteva zile, un tratament specific pentru acest sindrom. Deci ajută diagnosticul, inclusiv diagnosticul genetic, ajută ca noi, ca și medicii, să dăm tratament țintit.

Dr. Mihail: În orice caz, în prim baz este conștientizarea că există, ă, boli care au, sau afecțiuni care au, metode de investigare care fac parte din ghiduri. Adică ai nevoie de această metodă de investigare pe care încă n-o ai în România și ea nu e decontată. Sper ca acest lucru să fie auzit de cine trebuie și să se ia măsuri corecte pentru că e nevoie de aceste investigații. Ele se găsesc în străinătate și ar putea fi decontate, dar încă nu sunt decontate. Poate pentru că nu sunt suficient de multe voci care să ceară asta, poate pentru că e mai ușor de ignorat această problemă, dar e important să auzim despre asta. Ai zis de PET. Ce înseamnă PET?

Dr. Oana Tarța-Arsene: FDG-PET este o investigație imagistică care vede activitatea metabolică a creierului. Asta se face prin cadrul programului național, deci asta se poate face în România gratuit. Noi ca și neurologi pediatri atunci când recomandăm căutăm o cauză structurală și RMN-ul nu ne aduce nicio informație suficientă pentru o anumită zonă, cerem această investigație. Se face un formular prin spital și

Dr. Mihail: și ce vezi?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Vezi activitatea creierului și într-o anumită zonă se vede că e o activitate anormală, hipometabolică. Asta e colorată altfel, anumită zonă.

Dr. Mihail: Și asta te ajută, poate să te ajute și la intervenție chirurgicală?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da.

Dr. Mihail: Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, pentru că cumva ne uităm în spatele acelei zone care are un metabolism anormal, dacă este o anomalie a structurii cerebrale. Dacă nu vedem nimic, nimic nici pe RMN, nici în urma acestei investigații, dar se vede clar că e activitate anormală, atunci trecem la următoarea etapă de investigare pentru epilepsiile focale, și anume implantarea de electrozi de profunzime.

Dr. Mihail: Ce înseamnă?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Înseamnă că avem nevoie de neurochirurgi să ne pună niște neurologii în zonele, niște electrozi în… Ar fi bine să pună neurologii direct acolo. Chiar mi-ar plăcea. Ne-am jucat, am fost la un curs acum de curând și ne-am, m-am uitat cu niște ochelari VR în creier. A fost fascinant așa. Da, niște electrozi, niște… sunt niște fire foarte subțiri, care sunt de unică folosință, bineînțeles, și foarte scumpe și se pun intracerebral în anumite zone și noi conectăm aceste fire la un aparat EEG performant și vedem activitatea cerebrală din…

Dr. Mihail: Direct din creier.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Direct din creier.

Dr. Mihail: Și te ajută mai mult asta, adică vezi mai bine?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Da, ca să stabilesc de unde până unde este zona normală.

Dr. Mihail: Ca să terminăm cu, să zic, capitolul de diagnostic, ai spus și de sindroame epileptice. Ce sunt aceste sindroame epileptice?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Sindroamele epileptice este nivelul cel mai de sus de încadrare a epilepsiei. Adică pentru un anumit sindrom trebuie să încadrăm copilul cu o anumită vârstă, un anumit tip de crize, o anumită dezvoltare cognitivă. Deci e copilul cu totul, cu toate problemele lui, cu anumite modificări EEG și se încadrează într-un anumit sindrom și acel sindrom are un tratament, un prognostic, e specific a acelei forme.

Dr. Mihail: Bun. Deci asta cumva e, te e o încadrare care te ajută și la prognostic și la tratament și la managementul copilului.

Dr. Oana Tarța-Arsene: La tot.

Dr. Mihail: Cum faci managementul părinților? Cât de greu îți dai un diagnostic? Cum te-ai obișnuit cu aceste diagnostice și cum te-ai obișnuit cu cazurile mai grave? Pentru că înțelegem de acum că epilepsia poate să fie, să aibă o formă ușoară, poate să fie o formă tratabilă, poate să fie forme destul de avansate. Cum te-ai obișnuit tu, ca om din spatele medicului, să faci managementul acestor cazuri?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Sincer, am zile în care primesc doar filme urâte, deci cu crize, cu copii care fac… Nu-mi place deloc. Deci nu, chiar nu-mi place, dar caut o soluție pentru ei, pentru toate aceste probleme. Da, e important de povestit că pe vremuri această boală se numea boala copilului pentru că o mare parte din formele de epilepsie apar la vârsta copilului și odată cu maturizarea cerebrală se liniștesc și că nu înseamnă neapărat sfârșitul lumii această boală, că este o boală care are tratament și de obicei copilul evoluează bine din toate punctele de vedere și că noi, eu respectiv și restul colegilor, suntem alături de părinți și ajutăm cu toate problemele pe care copilul le poate avea, atât, nu știu, legat de acomodare la școală, la grădiniță, la efecte adverse ale medicamentelor, la urmărire și că de un procent de 80% de fapt se tratează această boală.

Dr. Mihail: Adică un procent de 80% se tratează, se ține sub control sau se vindecă?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Ă, m, termenul de vindecare îl folosim mai târziu.

Dr. Mihail: Ok. Mai târziu.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Mai târziu. Da. Că răspund la tratament. Asta putem spune. Și după minimum doi ani de la ultima criză tratamentul începe să se scadă treptat, în ideea de a se scoate. Adică nu este un tratament de obicei.

Dr. Mihail: De obicei. Ok. Și e, cred că e o speranță cu care orice părinte care are un copil cu acest diagnostic poate trăi. Adică e o speranță pe care e bine s-o ai. O să ajungem acolo, la prognostic și la care sunt epilepsiile sau formele de epilepsie care dispar se când reduci tratamentul. Dar aș vrea să ne oprim la această etapă. Deci am, avem un diagnostic. Am înțeles, sunt foarte multe sau sunt multe tipuri de epilepsii. Am înțeles că sunt epilepsii, să zic, focale, unde ai un artefact, un, o displazie cerebrală. Sunt forme de epilepsii genetice care pot să aibă, adică ai mai multe zone de activitate, așa, să zic, activitate dezechilibrată a creierului. Ai sindroame epileptice în care tu încadrezi exact copilul cu tot tabloului clinic, care e tratamentul, și bineînțeles, tratamentul o să difere în funcție de forma sau de cauza epilepsiei. Dar care e tratamentul clasic? Care e drumul clasic în tratarea epilepsiei la copii?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Păi, clasic, nu-i nimica clasic. E totul, depinde de forma, de sindromul epileptic și sunt tratamente țintite pentru acele sindroame și cumva trebuie luate, cumva, văzut copilul din toate punctele de vedere. Dacă, de exemplu, e un copil care are tendința să se îngrașe, nu dăm un medicament care crește pofta de mâncare. Da, că are un… dacă vedem un copil care are probleme cognitive, că nu e din punct de vedere intelectual optim, atunci nu dăm un tratament care știm că ar putea avea probleme din, în această direcție. Deci trebuie văzut copilul, ă, în totalitate, cu toate problemele lui, având în spate sindromul epileptic și se dau medicamente pentru copii, să existe siropuri și în fiecare, și medicamentele trebuie adaptate, deci asta e la copil, spre deosebire de adulți, pe kilogramele copilului. Deci doza se va crește odată cu creșterea copilului. Nu înseamnă că el nu evoluează bine, că s-a întâmplat ceva rău. O să le spun părinților de la început că doza va fi adaptată pe kilogramele copilului, că sunt ca și antibioticele. Dacă nu sunt date în doza corespunzătoare, nu își fac treaba până la capăt.

Dr. Mihail: Cum acționează aceste medicamente? Adică ce, la ce ajută ele de fapt? Ce fac ele în creier? Deci calmează crizele?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci epilepsia, în spatele cauzei epilepsie, este un dezechilibru între excitație și inhibiție. Adică excitația este exagerată, inhibiția este mai jos decât ar trebui să fie și atunci medicamentele normaliz… la nivelul neuronului și atunci aceste medicamente normalizează acest dezechilibru între excitație și inhibiție.

Dr. Mihail: Hm. Și ele ce fac? Ele sedează copilul sau cum? Care e?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Sedează, dar nu sedează copilul. Adică scad un pic excitația, cresc un pic inhibiția, dar puțin.

Dr. Mihail: Da.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Acuma există medicamente de generație mai veche în care inhibiția într-adevăr este mai crescută decât excitația, atunci apar tot felul de reacții adverse de tipul ăsta, dar noi găsim un echilibru între doze și tipul de medicație ca să nu sedăm copilul. Adică cumva idealul este ca el să evolueze normal din punct de vedere cognitiv normal. Adică nu ne interesează ca el să aibă o viață fără crize, dar să fie, să doarmă toată ziua, să nu poată să meargă la școală, să nu poată să aibă activități normale ale unui copil de vârsta lui.

Dr. Mihail: E o ajustare constantă, da? Adică sau poate să fie o ajustare constantă și astfel părintele trebuie să fie urmărit sau părintele trebuie să aibă…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Poate fi…

Dr. Mihail: …să asigure urmărirea medicală de a copilului.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, poate fi. De aceea inițial, după ce introducem tratamentul, sunt vizite mai dese la neurolog, după care nu-l mai chemăm așa des.

Dr. Mihail: Există și tratamente cumva foarte specifice, cum de exemplu, uite, am avut un podcast despre migrenă și am aflat despre anticorpi monoclonali care se cuplează selectiv fix de receptorii care simt durerea aia în migrenă și nu se cuplează nicăieri în altă parte. Există astfel de medicamente în epilepsie?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Există. Da, există niște medicamente specifice pentru anumite sindroame epileptice și anume de anumite cauze. Așa cum am zis cu sindromul Dravet, care este un sindrom genetic care are în spate o anumită mutație, există medicamente specifice pentru acel sindrom sau mai există, sunt niște sindroame care au în spate o, tot o anomalie genetică care duce la un dezechilibru metabolic. E un deficit de transport a glucozei în lichidul cefalorahidian și atunci pentru această formă se dă dietă cetogenică.

Dr. Mihail: Hm. Dietă cetogenică. Am auzit de asta și am auzit că funcționează la anumite forme care sunt rezistente la farmacoterapie.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Se încearcă în general să se dea la acea formă la care ți-am spus, cu mutația respectivă care duce la anomalia de transport a glucozei. Deci nu, nu e la orice, adică chetogenic nu funcționează la orice epilepsie și se dă, se recomandă și la epilepsiile rezistente la tratamentul clasic medicamentos. Nu e foarte ușor de ținut, e greu de ținut, mai ales la copii. Deci cumva e manageriat de neurologii pediatri cu specializare în această domeniu, plus dieticieni, plus pediatri, pentru că copilul are anumite nevoi metabolice legat de creșterea lui, dezvoltare și trebuie să mănânce doar anumite lucruri cântărite. Deci nu e. Deci este un medic… o terapie care se poate recomanda și la epilepsiile rezistente la tratamentul clasic, dar urmărit de specialiști sau la acea, la acele anomalii genetice specifice la care răspunde dieta cetogenică.

Dr. Mihail: Asta e interesant. Deci există o formă de epilepsie în care o anumită mutație practic îți perturbă metabolizarea glucozei. Copilul dacă mănâncă dulce sau pâine, orice amidon, care, cartofi, practic glucoza din creier poate să ducă la acest dezechilibru, care…

Dr. Oana Tarța-Arsene: De fapt n-ajunge în creier glucoza. Nu. Da.

Dr. Mihail: Ajunge și se acumulează sau ce se întâmplă cu el?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Nu, se acumulează în… cumva creierul n-are resursele ca să funcționeze normal.

Dr. Mihail: A, ok. Acum înțeleg. Deci creierul în acel, acea formă de epilepsie nu are, nu are resursele să folosească glucoza și rămâne fără resurse și asta duce la criză și atunci tu, prin dieta cetogenică sau chetogenică, tu forțezi, nedându-i glucoză deloc corpului, îl forțezi să transforme grăsimea în cetone și s-o folosească pe post de energie și atunci creierul are energie, funcționează aproape normal. Ce tare! Ok, asta e foarte interesant. Da, totuși e o formă de terapie. Dar de când ajungi la farmacorezistență, ce înseamnă epilepsie farmacorezistentă? Când, de cât de des o vezi și de ce e farmacorezistentă?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Eu o văd destul de des. Eu o văd destul de des pentru că la mine vin pacienți care nu răspund la primul tratament. De fapt aia e.

Dr. Mihail: Da.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Că fiind specializată în epilepsia copilului și mai ales pe chirurgia epilepsiei, văd epilepsii rezistente la tratament. Dar ca și definiție înseamnă atunci când crizele persistă în ciuda, al doilea, în ciuda a două tratamente antiepileptice specifice, date în doze corespunzătoare și corespunzătoare pentru sindromul respectiv.

Dr. Mihail: Ă, ce soluție există pentru astfel de epilepsii? Am înțeles că există această dietă chetogenică. Funcționează mereu sau e posibil?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Nu, nu are. Depinde de…

Dr. Mihail: Ok. Uneori da, alteori nu.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Ăă, există stimulatoarele de nerv vag, ăă, care se… sunt niște dispozitive care se pun, ă, legate de nervul vag.

Dr. Mihail: Hm.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Și mai există acele niște intervenții chirurgicale paliative, deci cumva neurochirurgicale. Deci în care, în urma acestor intervenții, ne așteptăm ca să mai persiste crizele epileptice, dar să nu mai fie tonico-clonice generalizate, să nu mai fie atone. Deci sunt niște intervenții care ajută legate de aspectul crizelor.

Dr. Mihail: Ăă, ai zis de stimulatoarele de nerv vag, cum funcționează ele? Ce avantaj…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Controlează? Este ca un pacemaker care se pune pentru cardiac. E un fir care se pune în jurul nervului vag stâng și se montează un dispozitiv aici, la nivelul toracelui, și acest dispozitiv poate fi accesat cu ajutorul unei telecomenzi și el dă un impuls nervului vag care modulează substanța reticulată ascendentă.

Dr. Mihail: Ce înseamnă asta?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Este o substanță care există la o anumită zonă, de fapt, din trunchiul cerebral, care modulează informațiile de la nivelul subcortical și respectiv cortical cerebral.

Dr. Mihail: Deci la propriu ceva, un fel de calmant cu telecomandă. Dai drumul la telecomandă, nu?

Dr. Oana Tarța-Arsene: El funcționează într-un anumit program. Are un anumit perioade în care funcționează, anumite perioade în care nu funcționează și tot așa. Deci are o perioadă de on în care funcționează și perioade de off în care nu funcționează. Și noi cu acea telecomandă creștem durata, creștem intensitatea impulsului. Încercăm să modulăm lucrurile astea.

Dr. Mihail: Cât de eficiente sunt?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Uneori scade, deci este, intră tot în categoria paliației, nu intră în categoria crizelor, tratamentului curativ, a crizelor epileptice.

Dr. Mihail: Are efect pozitiv și pe, legat de depresie și de tulburări de somn?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Asta da, poate avea și… părinții au o, ca o brățară așa, care pot să activeze acel dispozitiv. De exemplu, dacă e o criză tonică, o clonică generalizată lungă, pot activa dispozitivul cu brățara și să dea un impuls suplimentar.

Dr. Mihail: Am auzit de aceste stimulatoare de nerv vag, sunt vândute și comercial și se montează pe piele, sau sunt un fel de coliere care se montează pe corp și promit tot așa relaxare, somn profund. N-am auzit că se fac, poate sunt non-medicale. Mai există… Da, cele medicale, mai sunt unele care se pun la nivelul… Nu, de fapt stimulează trigemenul la nivelul urechii.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Merită încercat. Din păcate, în prezent nu se mai pot pune la gratuit la copii în România, doar la adulți, pentru că nu mai există niciun spital de pediatrie care să fie inclus în programul național de chirurgie a epilepsiei.

Dr. Mihail: Maricuri, de ce nu?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Pentru că n-a fost acceptat. Acuma am refăcut toate actele și toate ca să putem să intrăm, din… să intrăm totuși în programul național. Sunt tot felul de criterii și greu de… Dar le-am luat fiecare în parte și am încercat să le, să le acoperim ca să fim cu toate în regulă pentru acest program național ca să putem ajuta copiii să aibă șansa să fie tratați inclusiv cu stimulatoare de nerv vag și cu acei electrozi de profunzime gratuit.

Dr. Mihail: Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Nu fie nevoie să plătească părinții pentru aceste dispozitive.

Dr. Mihail: De acord. Da. Succes în demers.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Mulțumim.

Dr. Mihail: Există tot felul de alte device-uri pe care le poți purta, tot felul de wearables care pot detecta crizele epileptice dinainte ca părintele să poată să ia măsuri. Ce știi de ele și ce crezi că ne rezervă viitorul în, să zic, managementul unei astfel de afecțiuni?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Eu cred cumva lucrurile vor evolua. Sigur asta. Deci sunt foarte multe firme de inginerie medicală care studiază aceste device-uri, că e nevoie de ele. Eu cred că sunt utile. Ce să zic, pentru părinți aduc oarecare beneficiu, oarecare liniște să știe ce se întâmplă cu copilul lor.

Dr. Mihail: Sunt unele folosite deja, adică sunt și cum arată, la ce te ajută?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Deci ideea e așa. Sunt patru categorii mari, de fapt trei. Unele sunt sub formă de cameră care se activează odată cu mișcarea copilului. Ajută într-adevăr și cumva să sesizeze părinții dacă se întâmplă mai ales în timpul nopții, că de fapt aici e problema, una dintre problemele mari și o problemă importantă pentru că riscul de moarte subită apare tot noaptea și atunci e important să încercăm pe cât posibil să diminuăm cumva șansa de a apărea crize tonico-clonice nediagnosticate în timpul nopții și ca părinții să poată să doarmă și dânșii liniștiți în camera lor, nu cu copilul toată noaptea, fiind cu ochii pe copil de frică că li se întâmplă ceva. Deci există aceste camere, există niște dispozitive care se pun tot pentru copiii mici în pat, sub cearceaf.

Dr. Mihail: Aha. Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Și mai există niște brățări, fie niște brățări, fie niște ceasuri. Ceas… Brățările pentru copii sunt recomandate doar după vârsta de ani, ceasurile după vârsta de 4 ani, camerele și dispozitivele alea care se pun sub cearceaf de la vârstă, de la orice vârstă, dar ele detectează mai ales crize tonico-clonice generalizate. Asta e important de știut.

Dr. Mihail: Ok. Adică acele crize convulsive, de fapt. Da. Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Acele convulsive mari. E important să le detectăm și pe astea pentru că astea de fapt au risc mare pentru moarte subită. Dar dacă copilul face crize mai mici sau doar cu afectarea conștienței, ele nu sunt detectate de aceste dispozitive. Asta e una dintre probleme. Și altă problemă mai este, dacă, că sunt tot felul de alarme fals pozitive. Adică copilul poate că doarme sau e agitat și se mută de pe o parte pe alta și alea. Da. Da. Și atunci părinții se sperie la fiecare mișcare a copilului.

Dr. Mihail: Ă, ai spus că ne e frică de aceste crize din timpul nopții pentru că au un risc de moarte subită. De ce?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Pentru că riscul de moarte în această boală există și acest risc, din păcate, foarte mic, dar există și este asociat cu crizele motorii nocturne.

Dr. Mihail: De ce? Adică ce se, ce se poate întâmpla?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Se poate întâmpla pentru criza să implice și să ducă la o apnee prelungită.

Dr. Mihail: Asta înseamnă copilul să nu respire în perioada respectivă, să ducă la stop cardiac, cardiorespirator și să apară și moarte. Dar de ce în timpul nopții? Adică ce e diferit în timpul nopții?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Cred că este legat, adică e legat de mecanismele, legat de ciclul respirator și că sunt toate mai inhibate în timpul nopții față de starea de veghe. Creierul este mai alert în stare de veghe, stare de somn.

Dr. Mihail: Da. Și e ceva ce poți să faci în timpul nopții? Adică dacă se întâmplă o criză în timpul somnului și știi de ea față de nu știi de ea, ce poți face diferit?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Există medicamente de urgență care se pot da în timpul crizei. Ok. Astea sunt, în România sunt fie, ăă, midazolamul care se introduce intrabucal la nivelul obrazului copilului, sau sunt niște supozitoare, diazepam Desitin, care se introduce intrarectal.

Dr. Mihail: Ce faci? Asta e o întrebare foarte importantă, în special în acest context. Ce faci ca părinte dacă copilul tău are o criză? Care este comportamentul corect? Ce trebuie să faci și ce trebuie să nu faci, să zicem așa.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Deci, dacă este o criză, o luăm de la scenariul cel mai negativ posibil, dacă pot să zic așa, o criză generalizată, tonico-clonică. Copilul trebuie pus într-o poziție de siguranță pe o parte, pentru că în acea poziție riscul de pneumonie, de aspirație este cel mai mic.

Dr. Mihail: Pe o parte. Deci nu pe spate, ci pe, să zic, pe lateral.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Pe lateral, nu contează dacă e pe stânga sau pe dreapta. Și dacă are ceva în gură, trebuie scos din gură. Dacă are mâncare sau altceva, pentru că se poate îneca din cauza acestei… dacă are ceva în gură. Și se monitorizează. Ce învăț eu părinții, e greu să stai să te uiți la copii, să aștepți să se termine criza, cumva, dar să monitorizeze, se uite la ceas momentul în care a apărut acea criză. Dacă mai e cineva cu părintele respectiv, deci nu e un singur părinte, e important să-și filmeze asta pentru noi, ca să vedem exact ce se întâmplă în timpul respectiv și să-și pregătească medicația de urgență, acel midazolam sau acel diazepam, deci, fiecare, fie soluția care se pune la nivelul gurii, noi învățăm cum se administrează, fie acel supozitor. Și dacă criza, deci până pregătesc dânșii toate aceste medicamente de urgență, criza tot nu s-a terminat, adică copilul tot are acele contracții neregulate, să-l administreze

Dr. Mihail: Că după cât timp, adică cât timp așteaptă până să administreze?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Două minute. În jur de două, trei minute.

Dr. Mihail: De ce nu administrează imediat? De ce trebuie să aștepte?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Pentru că de cele mai multe ori criza se oprește singură în aceste două, trei minute și n-are rost să mai pună. Dacă îl pun, se sperie și-l pun, nu e niciun fel de problemă. Nu se întâmplă nimic. Nu e un lucru rău. Da, e ce e de știut. Copilul, după o criză de acest tip, el va intra într-un somn adânc, va dormi adânc. Nu înseamnă că e încă în criză. Deci e probabil că nu va putea fi trezit în perioada respectivă, dar să lasă să doarmă. Nu trebuie trezit, nu trebuie stropit cu…

Dr. Mihail: De ce doarme? De ce intră în somn profund?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Cumva creierul obosește, ca să zic așa, în urma celei… și se formează o perioadă scurtă de edem cerebral și de o mare inhibiție, de fapt, în urma acelei descărcări hiperexcitabile și urmează o perioadă mare de inhibiție și până se echilibrează raportul între excitație și inhibiție.

Dr. Mihail: Deci doarme o perioadă.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Doarme o perioadă.

Dr. Mihail: Și când, după ce se trezește, e de regulă normal? E, își dă seama că a avut o criză, e mai obosit? Cum este?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Dacă este o criză primar generalizată, asta înseamnă că de la început a fost debutul CR. El nu-și aduce aminte nimic de ce s-a întâmplat. Poate să aibă dureri de cap care cedează la Nurofen, la anti… cumva medicamentele uzuale și trebuie lăsat să se odihnească, adică nu pus să facă, să plece la școală, să, eventual în ziua respectivă, să aibă un efort și fizic și mental mai redus.

Dr. Mihail: Hm. Cum arată o zi normală pentru un copil cu epilepsie care e bine controlată? Adică poate să facă sport, poate să meargă în tabere, poate să meargă la petrecere. Cum arată viața unui copil cu o epilepsie bine controlată?

Dr. Oana Tarța-Arsene: O viață normală din toate punctele de vedere. Asta înseamnă că poate să meargă la școală ca și orice alt copil. În funcție de dezvoltarea lui cognitivă, poate să meargă și la facultate, poate să fie primul în clasă. Nu înseamnă neapărat că trebuie să aibă lecții adaptate pentru boala lui. Poate să meargă să facă sport. Acum, legat de sport, dacă epilepsia este controlată medicamentos sau din toate punctele de vedere, poate să facă orice sport. Dacă nu cumva, sau până ajungem la, să fim siguri că este controlată, le învățăm să se ferească de sporturile cu riscuri. Adică, de exemplu, să nu, să meargă cu bicicleta cu casca, asta oricum e recomandat oricărui copil, să facă înot cu un, fie cu un părinte alături, fie cu un profesor personal, pentru că dacă, Doamne ferește, se întâmplă vreo criză în timpul orei în bazin, să nu se nece. Da. Deci, dar anumite lucruri de bun simț. În rest, o viață absolut normală. Poate să mănânce ciocolată. Știu că mai e și acest mit.

Dr. Mihail: Cum, când au voie cu ciocolată?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Au voie să mănânce ciocolată în limite normale, cum le spun eu, să nu mănânce tot tortul. Poate să mănânce o singură felie. În general este să nu mănânce prea multă ciocolată, mai ales în a doua parte a zilei, pentru că după aia somnul este perturbat. Lipsa de somn este unul dintre factorii provocatori pentru aceste crize și trebuie să-și ia medicația așa cum o recomandăm noi ca și doctori, la orele recomandate, să nu uite să-și ia medicație. Legat de petreceri. Poate să meargă la petreceri, să nu piardă toată noaptea. Zic eu că Cenușăreasa e o poveste bună.

Dr. Mihail: Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da.

Dr. Mihail: Deci lipsa somnului e un factor de risc pentru o criză.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Da.

Dr. Mihail: Pentru că creierul nu e, nu. Adică mi se pare logic acuma, înțelegând ce se întâmplă. Creierul având un mic dezechilibru între excitare, inhibiție, dacă tu nu dormi, practic accelerezi, stimulezi și mai mult, dar stimularea și inhibiția scade și mai mult.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Exact. Exact. Exact. Da.

Dr. Mihail: Ai zis de mituri. Care-s cele mai dese mituri pe care le auzi sau care-s cele mai absurde pe care le-ai auzit în toată practica ta?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Cele mai absurde, nu știu, cele mai dese e că copilul o să fie, n-o să fie bine din niciun punct de vedere. El n-o să poate să aibă o viață normală, n-o să poate să meargă la școală, n-o să poate să conducă, n-o să… gata, deci după diagnosticul ăsta el va rămâne în casă undeva izolat din toate punctele de vedere. Nu-i așa? Da, ăsta e cel mai frecvent mit și mă bucur că nu-i așa. Deci e, ăă, cel mai absurd. Nu știu, că n-are voie să facă nimic, absolut nimic. Deci nu e…

Dr. Mihail: Cumva miturile astea duc și înspre stigmatizarea asta pe care…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, da, că e posedat. Cred că era asta cu…

Dr. Mihail: A, ok. Asta da, e o chestie probabil… Adică da, că este… e, cred, că e o chestie așa din popor, nu? De…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da.

Dr. Mihail: De, OK. E posedat pentru că e, adică, criza tonico-clonică e spectaculoasă și dacă nu știi despre ce e vorba,

Dr. Oana Tarța-Arsene: zici că-i controlat de altceva, de alte forțe paranatural. Știu, am avut pacienți care au încercat niște tratament cu argintul viu. Argintul era…

Dr. Mihail: Serios. Vorbești serios?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, da, vorbesc serios.

Dr. Mihail: Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Acuma eu nu… cumva ei… îmi ține de credință. Deci eu n-am, nu le spun, e o prostie. Ce? Eu nu știu ce înseamnă argintul viu, ce eu nu mă pun împotriva credinței.

Dr. Mihail: Ai zis că copilul, deci copilul cu epilepsie poate să aibă o viață și de cele mai multe ori are o viață normală, își ține boala sub control, ia tratament. Ă, la școală ai spus că poate să exceleze, în funcție de cum îl afectează, mă rog, și cauza principală a epilepsiei. Ce ar trebui să știe dirigintele, învățătoarea, profesorii de la școală? Și cum pui în balanță informarea acestora pentru siguranța copilului, și așa e corect, da, să știe profesorii și îngrijitorii copilului că se poate întâmpla o criză sau să știe că are o afecțiune, că are o epilepsie care e ținută sub control, și cum pui în balanță, să zic, diseminarea informației în toată școala și, să zic, prevenția stigmatizării și a bullyingului, pentru că momentan încă, din păcate, nu suntem pregătiți să spui într-o școală sau un liceu: „A, ok, eu am epilepsie.” Lumea e posibil să te stigmatizeze și să fii, să ți se întâmple acest bullying. Cum sfătuiești părinții să facă?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Sincer, cred că e cea mai dificilă parte din cumva interviu cu părinții, pentru că totul depinde de școala respectivă. Deci ideal ar fi ca să se anunțe la școală, că nu înseamnă nimic, dar pentru că există riscul ca el să aibă o criză și la școală, că are medicația de urgență la el, că trebuie făcute acele manevre dacă e de făcut și atât. Dar că el are o viață absolut normală, adică nu trebuie stigmatizat, că nu-i o boală contagioasă, că nu înseamnă că o să aibă o afectare cognitivă, că o să se comporte altfel, că o să fie agresiv față de restul copilului.

Dr. Mihail: Deci, efectiv nu trebuie. Poate să fie într-o clasă normală cu programă normală

Dr. Oana Tarța-Arsene: ca pentru orice alt copil. Doar că într-adevăr în România e o problemă legată de această boală. Deci pacienții au fost, copiii au fost stigmatizați de profesori, de colegi, dar de fapt nu cred că de la copii au pornit aceste… că copiii de fapt informația vine de la părinți, de la părinți, că să-l marginalizeze, să… că el va fi un copil care va avea tulburări de comportament și că o să-și influențeze copiii lor.

Dr. Mihail: Deci de aceea n-are nicio legătură, adică înțeleg,

Dr. Oana Tarța-Arsene: n-are nicio legătură una cu alta.

Dr. Mihail: Știi ce? Am zis că acest podcast e mișto să fie văzut de oricine, dar cred că ar trebui văzut în primul rând de, ă, profesori care, a căror, care au un an nou, dar au un început de an școlar și au un părinte, au un copil care are epilepsie.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da.

Dr. Mihail: Și uite, ia-ți timp și uită-te la acest podcast. Are doar o oră și un pic. Uită-te ca să înțelegi despre ce e vorba pentru că de aici, de la tine, poate să înceapă educația copiilor din clasă. Ă, vezi o diferență în țările, să zic, ă, vestice? Pentru că te duci pe la congres, vorbești cu, ții legătura cu doctorii de afară. Ă, vezi o diferență în stigmatizare acolo.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da, acolo nu există legat de acest, pentru că există educația,

Dr. Mihail: adică acolo poți să zici că ai epilepsie și să nu fie niciun fel de…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da. Nu înseamnă nimic. Ai o boală pentru care trebuie să iei un tratament și asta e. E ca și cum ai avea diabet de tip 1, nu? Adică ai o boală pentru care te nu ți-a insul e și mai bună decât diabetul de tip pentru că nu trebuie s-o iei toată viața.

Dr. Mihail: Ok? Adică poți să scapi de ea. Legat de asta, care e perspectiva? Că știu că există un procentaj de 70% aproximativ, nu? De copii care, a căror epilepsie se rezolvă de la sine și n-o mai au în viața adultă.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Da.

Dr. Mihail: Cum se întâmplă asta? Cum…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Există anumite forme care chiar sunt autolimitante în timp, pentru care nici nu trebuie să le dăm tratament. Urmărim doar, îi chemăm și vedem și mai întrebăm dacă au mai făcut EEG-ul, vedem că se liniștește. Atunci le spunem că au trecut de vârsta la care pot face aceste crize. Acești copii au în spate o anomalie, tot e o formă genetică. Asta înseamnă că ei sunt mai predispuși decât populația generală să aibă și alte tipuri de crize și la vârstă mai mare, dar nu e obligatoriu și lucrurile trebuie luate treptat, că acuma nu știm ce boli o să facem noi ca adulți peste un an, doi ani.

Dr. Mihail: Da, corect. Și, dar ai spus că un copil cu epilepsie care începe să ia tratament, și tratamentul funcționează, după doi ani de tratament fără nicio criză e în calcul, sub supraveghere medicală, reducerea tratamentului până la abord, și cum se face? Se face pur și simplu, se face cu alte investigații?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Ă, se face treptat, nu se face brusc, cu electroencefalogram. Deci cumva ne ajută EEG-ul să ne spună care este riscul să mai apară încă vreo criză epileptică, că sunt doi ani de fără crize cu EEG normal și cu tratament.

Dr. Mihail: Bun. Încă doi ani de…

Dr. Oana Tarța-Arsene: Nu, deci doi ani în total.

Dr. Mihail: Doi ani în total. Ok.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Cu toate astea trei.

Dr. Mihail: Păi, Oana, să știi că ai lămurit foarte multe aspecte și cred că după acest podcast putem, adică cel puțin ce înțeleg eu, ce mi s-a deschis mai mult față de ce știam este că într-adevăr există atât de multe forme. Nu este o afecțiune simplă care are un tratament clasic, că aveam o întrebare despre tratament clasic. Nu e un tratament clasic. Gre. Există multe forme și toate formele astea se întâlnesc într-un punct comun, manifestarea aceasta epileptică. Da. Și rolul tău ca medic este să vezi care este cauza, să vezi care e cel mai bun tratament pentru ca viața pacientului să fie normală. Ce-mi place mie să aud este că majoritatea pacienților au o viață normală. Uite, am fost la un moment dat la mare, într-un, în vacanță, și culmea, eram în Bulgaria și sună telefonul la 11 seara, 11:30. Sună telefonul. Eram într-un resort și sună telefonul de la recepție și zice, îmi răspunde o fată care vorbea în română.

Zice: „Bună ziua, domnul doctor. Am văzut că sunteți cazați la noi. Vă rog, veniți în recepție. Un copil a avut o criză epileptică.” Și am ajuns acolo. Copilul dormea deja și mi-am dat seama că a avut o criză epileptică, a deschis o părintele, recepția a chemat salvarea și până să vină salvarea erau foarte speriați de faptul că copilul doarme și că nu se trezește și fix asta am explicat că e normal, creierul este obosit, e normal să doarmă, trebuie să lăsăm să doarmă, o să vină personalul medical și o să-l investigheze. Adică o să decidă ce e de făcut. Și mai era încă un domn și mi-a plăcut atât de mult că a abordat atât de sincer situația și a zis: „Da, domnule, stați liniștiți că și eu am epilepsie. Fac o criză o dată la trei, patru ani. N-am probleme, stați liniștiți că se rezolvă.

O să poate n-a fost criză epileptică, dar stați liniștit.” Adică era un om absolut normal în vacanță care vorbea super deschis și super liber despre asta și ne-a zis: „Am și eu o epilepsie. O dată la trei, patru ani fac câte o criză.” Era și iubita lui cu el. Da, zice, da, face câte o criză, dar el își dă seama dinainte. Se pune într-o parte, trece într-un minut și gata. Asta a fost tot. Și partea bună e că da, că multe epilepsii sunt autolimitante. Deci dacă ai acest diagnostic e perfect normal să-ți fie frică, să simți ca părinte că cazi într-un gol, dar golul ăla e posibil să nu fie atât de, atât de gol pe cât pare. E posibil să te poți înapoi foarte repede și copilul tău să recupereze. Tu, ca medic, care atât de des acești copii și pe acești părinți, ce ai, ce i-ai putea transmite acum unui părinte care se uită la acest podcast, care de abia acum sau recent a ieșit din cabinetul medical și a primit o foaie pe care scrie „diagnostic epilepsie” de orice formă ar fi. Ce mesaj ai vrea să-i transmiți?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Că nu-i sfârșitul lumii, că avem tratament și că o să fie bine. Există mari șanse asta.

Dr. Mihail: Și dacă ar fi să ne asculte un adolescent acum care n-a avut norocul să fie o criză autolimitantă sau epilepsie autolimitantă și încă are simptome, ce i-ai putea transmite lui?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Că trebuie să-și ia tratamentul și să aibă grijă de, doar de niște reguli generale, cumva de bun simț, adică să nu meargă în fiecare noapte la petreceri și să nu consume alcool. Pentru că acești tineri de regulă au, și pe bună dreptate, simt o revoltă și am vorbit cu un astfel de tânăr recent și îmi povestea că nu, că simțea că e diferit de ceilalți copii și simțea o revoltă și a zis: „Nu, eu nu sunt diferit.” Și a renunțat la tratament.

Dr. Mihail: Care-i pericolul când faci asta?

Dr. Oana Tarța-Arsene: Să facă o criză. Clar. Deci, mai ales dacă se oprește brusc, eu îi învăț pe ei cumva, pe adolescenți, să aibă grijă de ei, adică să încerce să doarmă la prânz înainte de a pleca la o petrecere, să nu stea chiar până la sfârșitul petrecerii și să încerce să bea băuturi fără alcool, să-și pună bere fără alcool în pahar. Arată la fel ca și berea cealaltă.

Dr. Mihail: Deci e periculos alcoolul pentru un…

Dr. Oana Tarța-Arsene: E, scade tot la fel riscul convulsivat.

Dr. Mihail: Da. Înțeleg cum a donit o de a bea alcool în adolescență, dar

Dr. Oana Tarța-Arsene: pentru că toată lumea face asta în jurul lor și

Dr. Mihail: nu e mare șmecherie. Adică bine, e ușor de zis când poți să bei alcool, înțeleg. Adică înțeleg perfect,

Dr. Oana Tarța-Arsene: dar în realitate nu e o mare șmecherie. Adică și foarte mulți oameni, special acum și în adolescenții, devin foarte responsabili și dau seama cât de mult rău le face alcoolul și pe mine mă bucură să văd adolescenți care nu beau alcool pur și simplu pentru că nu beau alcool, pentru că așa aleg ei.

Dr. Mihail: Da. Mă sperie când mă gândesc la cât de mult alcool am băut noi în tinerețe. Adică în tinerețe tu nu? Adică eu când eram tânăr era o chestie absolut normală să te duci să te îmbeți într-un club și… Da, dar e, mă sperie când îmi aduc aminte de acele timpuri și am și eu un mesaj de data acelor tineri pe, adică tinerii care și cumva mă gândesc la acel pacient cu care am vorbit acum ceva timp care zicea: „Domnule, mă deranjează faptul că sunt diferit de ceilalți oameni. De ce eu am asta, alții nu am? Nu am chef să fiu diferit de ceilalți oameni.” Dar hei,

Dr. Oana Tarța-Arsene: dar nu era diferit. Trebuia doar să iau un tratament.

Dr. Mihail: As tre corect. Dar chiar dacă se simte diferit, ce vreau să zic este că tu nu știi cât de diferit sunt eu, de exemplu, de tine. Da, pentru că noi vedem ceea ce alții vor să ne arate. Tu nu știi dacă eu, de exemplu, pe care mă vezi, poate pe mine mă vezi diferit, dar nu știi cât de diferit sunt eu de fapt. Poate și eu am o afecțiune pe care o țin, o țin privată, o țin pentru mine pentru că fiecare om cumva are în final dreptul acesta la, să zic, cum să, cum să zic, privacy medical. Da, ai drept de a ține private afecțiunile și foarte mulți oameni, asta vreau să zic, foarte mulți oameni din jurul tău au afecțiuni despre care nu știm și nu trebuie să știm și cu toții suntem diferiți unii de alții. Deci dacă cred că e normal să te simți diferit și cred că asta te poate ajuta să accepți faptul că ai un diagnostic și mult mai bine să ai grijă de tine, să eviți câteva lucruri decât să încerci să forțezi pentru a demonstra că nu ești diferit și să ajungi la alte probleme pe care le poți avea.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Așa e.

Dr. Mihail: Oana, îți mulțumesc super mult pentru faptul că ai venit. Cred sincer că, ăă, medicii și specialiștii care se ocupă și sunt în topul anumitor, să zic, afecțiuni și stăpânesc foarte bine subiectul lor, e atât de… E admirabil să vină și să povestească lucruri pe înțelesul oamenilor, astfel încât, cum să zic, să dea acces oamenilor care altfel n-ar avea acces la cunoștințele lor. Pentru că tu n-ai cum să-i vezi pe toți părinții sau pe toți copiii care au epilepsie în România. Nici n-ar fi normal asta, dar ai foarte multe informații de care oamenii se pot bucura. Așa că mulțumesc că ți-ai făcut timp și că ai împărtășit toate aceste lucruri azi.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Eu mulțumesc de invitație,

Dr. Mihail: mulțumesc din suflet. Mulțumesc și UniCredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de cunoaștere și sprijină inclusiv astfel de inițiative educative care sunt destul de nișate, știu, dar care pot face diferența și pot ajuta foarte mult fix acolo unde e nevoie de aceste informații. Mulțumesc ție că ai rămas până la sfârșit. Sper că ai învățat ceva din acest podcast. Dacă ai întrebări în plus, lasă-le jos în comentarii și data viitoare când vom ajunge din nou la acest subiect, poate într-un an, noi ne întoarcem la subiectul pe care l-am mai abordat înainte. Epilepsia n-am mai abordat-o până acum. E prima dată când facem asta, dar în viitor când vom mai avea vreun material despre epilepsie, ne întoarcem la acest material, ne uităm la întrebări, facem un sumar al acestor întrebări și răspundem la ele. Bun, cam atât pentru azi, Oana. Mersi mult de tot din nou.

Dr. Oana Tarța-Arsene: Mersi.

Dr. Mihail: Ciao! Pe curând!

De interes pentru tine

O zi din viața unui chirurg de inimi | cu Dr. Cătălin Trifan

O zi din viața unui chirurg de inimi | cu Dr. Cătălin Trifan

În profunzime
O zi din viața unui chirurg de inimi | cu Dr. Cătălin Trifan
Adevărul despre IMUNITATE: cum să o întărești, cum să o menții

Adevărul despre IMUNITATE: cum să o întărești, cum să o menții

În profunzime
Adevărul despre IMUNITATE: cum să o întărești, cum să o menții
De ce e important SOMNUL și cum să dormi corect?

De ce e important SOMNUL și cum să dormi corect?

În profunzime
De ce e important SOMNUL și cum să dormi corect?