Dr. Mihail Pautov: Omule, te salut! Doctor Mihail aici, la un nou episod Boabe de cunoaștere. După cum ai văzut deja, vorbim despre haosul care se întâmplă în toată lumea asta și vorbim despre apocalipsă. Și e absolut această frică, da? Deschizi știrile, deschizi social media și încontinuu vedem amenințări de război, amenințări cu racheta nucleară, cu bomba nucleară, amenințări cu războiul atomic, conflicte peste tot, și lumea parcă este aruncată într-un haos. Am văzut asta și la alegerile de anul trecut, din 2025. O vedem în toată polarizarea asta. Vedem oameni care urăsc alți oameni pe care nici măcar nu-i cunosc. Și întrebarea este: de ce se întâmplă acest lucru?
Despre lucrurile astea o să vorbim astăzi și o să vedem că această apocalipsă nu este prezentă doar acum. Ea este prezentă aproape în fiecare epocă ca o amenințare, ca o profeție pe care până acum am depășit-o. Așa că o să vorbim despre acest concept, o să vorbim despre această ideologie, o să vorbim despre nevoia lumii de a avea salvatori. Și atenție, un lucru foarte important: de ce, de multe ori, fix acești salvatori care vin să ne salveze de apocalipsă pare că, de fapt, o grăbesc?
Ideea asta mi-a venit – și ideea podcastului mi-a venit – atunci când am găsit această carte pe rafturile librăriei: Cine mai oprește… cine mai oprește…
Prof. Theodor Paleologu: Exact. Cine mai oprește apocalipsa?
Dr. Mihail Pautov: Exact, Cine mai oprește apocalipsa? Și acum o să-l prezint și pe autorul cărții. Theodor Paleologu este doctor în filozofie politică, cercetător, profesor, fondatorul Casei Paleologu și autorul cărții Cine mai oprește apocalipsa?. Exact. Și sunt onorat să vă am invitat la podcast.
Prof. Theodor Paleologu: Mulțumesc pentru invitație.
Dr. Mihail Pautov: Mulțumim și UniCredit Bank pentru faptul că sprijină podcastul Boabe de cunoaștere și iată, sprijină astfel de incursiuni educative din care de-abia aștept să învăț și să mă inspir.
O carte foarte mișto, am citit-o. Greoaie pe alocuri, trebuie să vă avertizez, ai mai avea nevoie de încă 10 volume explicative pentru multe pasaje de acolo, dar dacă le depășești pe alocuri, cartea îți trezește multe, multe idei. Și cumva, în final, pe mine m-a calmat cartea aceasta în legătură cu cine mai oprește apocalipsa.
Prof. Theodor Paleologu: Deci nu v-a panicat, n-ați încheiat lectura cu o stare de panică, „aoleu!”. Cu toate că n-ați răspuns la întrebare, așa cum și eu am spus în final că, da, nu am răspuns la întrebarea cine mai oprește apocalipsa. But…
Dr. Mihail Pautov: Dar a indicat câteva răspunsuri posibile.
Prof. Theodor Paleologu: Da, exact.
Dr. Mihail Pautov: Aș vrea totuși să începem cu asta: de ce avem această senzație că lumea o ia razna și de ce de câțiva ani încoace senzația asta se tot accentuează? Avem inclusiv această memă, avem impresia că: ok, am terminat pandemia, în sfârșit trebuia să vină ceva bun, vine războiul din Ucraina; în sfârșit poate se termină războiul din Ucraina, dar apare conflictul între Israel și Gaza, mă rog, care datează de mult; acum conflictul din Orientul Mijlociu; Rusia cu Statele Unite care se tot încordează unii la alții; China pândește; în fiecare an e mai rău decât anul precedent. De ce se întâmplă asta?
Prof. Theodor Paleologu: Vreau să fac o precizare legată de termenul „apocalipsă”, pentru că noi îl folosim greșit, de altminteri însuși titlul cărții e puțin ambiguu, pentru că apocalipsis în greacă înseamnă dezvăluire, revelație. Bun, Georgescu ne explica acum câteva zile că „apocalipsă” înseamnă apocalipsa. Da, bun, astea-s explicații de Gâgă pentru alți gâgă, sunt niște imbecilități monumentale. Așa cum v-am adus și cealaltă carte, pardon, Ce ne facem cu atâția proști?, evident că Georgescu e menționat, pentru că totuși a stabilit un standard stratosferic în materie de prostie și se raportează și alții la el.
Deci apocalipsis înseamnă dezvăluire, revelație, nu înseamnă neapărat catalog de dezastre. Adesea folosim termenul de apocalipsă ca echivalent pentru dezastru, catastrofă: „aoleu, vine apocalipsa!”, în sensul că vine un război mondial devastator, lucruri de genul ăsta. Apocalipsis înseamnă dezvăluire, revelație.
Trebuie știut ceva: această carte atribuită lui Ioan – care Ioan, iarăși e o întrebare – a fost greu acceptată în canon. Sunt autori importanți, părinți ai bisericii importanți din primele secole care erau rezervați față de acest text și aveau motivele lor. Apocalipsa este o carte formidabilă, dar în același timp periculoasă. E ca și cum ai pune o mitralieră în mâna unui copil sau în mâna unui adolescent.
Dr. Mihail Pautov: Periculoasă de ce?
Prof. Theodor Paleologu: Pentru că poate fi interpretată foarte aiurea și a fost interpretată, continuă să fie interpretată complet aiurea. Să nu uităm că la alegerile din 2025 un energumen precum părintele Theologos de la Muntele Athos spunea că vede fiara, adică fiara, Antihristul, în spatele lui Nicușor Dan. Bun, astea sunt niște deliruri absolut incredibile, da. Dar arată cum Apocalipsa poate fi folosită complet aiurea sau în legătură cu buletinele, cu actele de identitate care ar avea cifra 666 și alte asemenea bazaconii. Deci e o carte extraordinar de profundă și în același timp periculoasă atunci când e citită de tâmpiți.
Dr. Mihail Pautov: Vă referiți la Apocalipsă, la…
Prof. Theodor Paleologu: Da, e ultima carte din Biblie și, repet, ea a fost acceptată greu în canon. De ce a fost acceptată totuși în canon? Pentru că – și uităm adesea lucrul ăsta – de fapt e o carte în care catalogul de catastrofe nu este esențial. Ce contează în primul rând este teologia trinitară a Apocalipsei, afirmarea faptului că Dumnezeu se manifestă în trei persoane. Nu toate textele Noului Testament spun lucrul ăsta în mod atât de explicit. Sunt două texte care sunt foarte explicite în acest sens, și anume Evanghelia lui Ioan, pe de o parte, și Apocalipsa atribuită tot lui Ioan. În realitate nu este același autor, dar tradiția a identificat autorul Evangheliei cu autorul Apocalipsei. De ce? Tocmai pentru că teologia este foarte similară, de fapt identică în cele două texte, și anume o teologie trinitară, repet, afirmarea Trinității.
Dr. Mihail Pautov: Și atunci cum ar trebui interpretată sau ce am putea înțelege din Apocalipsă, din ultima carte?
Prof. Theodor Paleologu: Foarte multă lume se raportează doar la dezastrele pe care le anunță Apocalipsa, dar e o lectură grăbită și parțială, pentru că ce contează în primul rând este dimensiunea aceasta propriu-zis teologică, da? Trinitatea, modul în care Dumnezeu acționează în istorie.
Apoi avem o ecleziologie. Ecleziologia e acea parte a teologiei care vorbește despre ce este biserica. Biserica nu este o instituție birocratică, da, BOR-ul ca instituție finanțată de statul român. O să ajungem, fără îndoială, și la realitățile BOR-ului. Biserica înțeleasă în perspectiva textelor din… în perspectiva Apocalipsei sau în perspectiva mai cu seamă a textelor Sfântului Pavel și ale Sfântului Luca este receptacolul Sfântului Duh. Biserica nu e o clădire sau o administrație, ci este receptacolul Sfântului Duh.
Bun, deci avem o dimensiune propriu-zis teologică care se referă la Trinitate, la biserică – ce este biserica –, dar în același timp avem o reflecție foarte importantă asupra răului în istorie. Sunt mai multe figuri ale răului absolut care apar în Apocalipsă. Apare în capitolul 12 dragonul, balaurul, care persecută femeia însărcinată, care este Fecioara Maria sau Biserica. Apoi avem cele două fiare în capitolul 13: fiara dinspre mare și fiara dinspre uscat. Și în sfârșit, avem în capitolul 17 prostituata Babilonului. Astea sunt cele patru figuri ale răului. Și de fapt este o reflecție extraordinară despre rău, despre tiranie, despre, mă rog, prostituția morală. Adică e o carte de o foarte mare profunzime.
Acuma, totodată avem toate acele dezastre. Cartea este structurată în jurul cifrei șapte: șapte peceți, șapte trompete, șapte cupe ale mâniei și ale dreptății divine, care într-adevăr reprezintă un fel de escaladare a posibilelor dezastre dacă omenirea nu-și revine în fire. Apocalipsa de altfel e foarte mult legată de un text din Vechiul Testament, și anume Cartea lui Daniel, care seamănă foarte mult cu Apocalipsa zisa a lui Ioan.
Dr. Mihail Pautov: Totuși, Apocalipsa ați spus că înseamnă revelație, nu? Dezvăluire. Și ce e dezvăluit în Apocalipsă? Adică dacă n-o vedem… pentru că dacă-i spui unui om „apocalipsă”, și eu dacă dau „apocalipsă”, înțeleg sfârșitul lumii prin dezastre.
Prof. Theodor Paleologu: Ce revelează acest text este natura trinitară a divinității, apoi natura sacrificială a divinității, pentru că e vorba în mod constant despre miel. Iisus este simbolizat prin miel. Mielul este, aș zice, una dintre temele centrale ale acestei cărți. Apoi este dezvăluită totodată natura răului, a tiraniei, a imposturii, a prostituției morale, cum spuneam mai devreme. Și apoi sensul istoriei este totodată revelat, adică trecerea prin tot felul de suferințe și catastrofe către un țel extraordinar, că finalul este Ierusalimul ceresc, adică totul se termină cu bine. De fapt, Revelația ne spune că totul se va termina cu bine. There is a happy end.
Dr. Mihail Pautov: Și de ce atunci asociem Apocalipsa cu un sfârșit dureros și dezastruos al…
Prof. Theodor Paleologu: Pentru că e vorba și despre tribulații.
Dr. Mihail Pautov: Doar că asta e partea care ne-a adus anxietate probabil și pe care o facem…
Prof. Theodor Paleologu: Da, în realitate textul acoperă mult mai multe teme.
Dr. Mihail Pautov: Am foarte multe întrebări și mi-e un pic frică să le pun, pentru că chiar dacă cu cât sunt mai simple, cu atât e mai bine…
Prof. Theodor Paleologu: Păi, aș vrea să fac o paranteză aici, până mergem mai departe și vorbim despre sfârșitul lumii.
Dr. Mihail Pautov: Una din întrebări o să fie de ce totuși am definit Apocalipsa în final și am interpretat-o așa. Probabil că cei care s-au gândit să accepte sau să nu accepte cartea aceasta în Biblie aveau rețineri bine justified. Dar pentru cineva care nu cunoaște cum a fost compusă de fapt și scrisă Biblia, cum s-a întâmplat asta? Adică cine a decis ce carte intră și ce carte nu intră în…
Prof. Theodor Paleologu: Da, o să vorbesc întâi despre Noul Testament, pentru că Biblia de fapt nu e o carte, cum spune foarte multă lume, „cartea cărților”. E greșit. Biblia în greacă este un plural. Carte în greacă se spune biblion.
Dr. Mihail Pautov: Aha.
Prof. Theodor Paleologu: Biblia e mai multe, de fapt e vorba de o bibliotecă, da? Biblia iudaică, pe care noi o numim Vechiul Testament, conține texte foarte diverse, extrem de diferite între ele: texte profetice, texte sapiențiale (cum sunt Proverbele sau Ecleziastul), avem texte istorice (Cartea Regilor sau Cronicile, care povestesc cam aceleași lucruri, dar din perspective ușor diferite), apoi avem un poem de dragoste (Cântarea Cântărilor), avem niște romane religioase, dacă vreți (Estera, de pildă). E foarte variat Vechiul Testament.
Dr. Mihail Pautov: Dar și el e format din mai multe cărți, nu? Sau…
Prof. Theodor Paleologu: Păi da, de mărime diferită.
Dr. Mihail Pautov: Adică cine a decis?
Prof. Theodor Paleologu: Asta-i tradiția evreiască, da, care a selectat în timp aceste texte, repet, foarte diferite între ele. Dar povestea Bibliei iudaice, a Vechiului Testament, e foarte complicată. O să vă spun pe scurt despre Noul Testament, că acolo se află Apocalipsa.
Canonul este stabilit abia în secolul IV în forma definitivă pe care o avem.
Dr. Mihail Pautov: Ce înseamnă canon?
Prof. Theodor Paleologu: Canonul… sunt acele texte care sunt recunoscute ca fiind oficiale, dacă vreți. Canonul este stabilit într-o scrisoare pastorală a patriarhului Alexandriei, Atanasie cel Mare, care era un foarte vânjos luptător pentru Ortodoxie în secolul IV. Deci e după Constantin cel Mare, dar asta nu înseamnă că nu exista deja o formă embrionară a canonului.
E foarte interesant că primul care a avut ideea unui canon este un eretic, considerat eretic, și anume Marcion, în secolul II, care era dualist. Adică avea o concepție dualistă, considera că Vechiul Testament trebuie repudiat și că există și un demiurg rău, și că de fapt mesajul lui Iisus este să ne elibereze de materie. Asta-i, pe foarte pe scurt, teza marcionistă, care presupune repudierea Vechiului Testament. Ceea ce în România avem unii antisemiți furibunzi, cum era A.C. Cuza… A.C. Cuza spunea și el că Vechiul Testament este „jidănesc”, citez între ghilimele, și trebuie repudiat. Însă, bun, Marcion nu era motivat de antisemitism, ci pur și simplu considera că mesajul lui Iisus este în totală contradicție cu religia din Vechiul Testament.
El însă a venit cu un canon care cuprindea doar o Evanghelie: doar Evanghelia lui Luca și, evident, Faptele Apostolilor, care de fapt sunt același lucru. Noi separăm Evanghelia lui Luca și Faptele Apostolilor, dar de fapt este o singură lucrare, este un ansamblu foarte coerent. Și epistolele lui Pavel le includea Marcion de asemenea în canonul lui, numai că nu erau toate pe care le atribuim acum lui Pavel și mai erau altele în plus. Era, de pildă, și o a treia epistolă către Corinteni, dacă nu mă înșel.
Dar mai e un lucru: dintre cele 14 epistole atribuite lui Pavel, doar șapte sunt sigur de Pavel. Altele sunt sigur scrise de altcineva, altele sunt cu semn de întrebare. Pasajul în care Pavel vorbește despre obstacolul împotriva fiului fărădelegii, acel katechon despre care evident că o să vorbim, este una dintre aceste epistole discutate, și anume A doua epistolă către Tesaloniceni.
Dr. Mihail Pautov: Despre care nu se știe dacă e scrisă de Pavel.
Prof. Theodor Paleologu: Da, numai că teza mea e următoarea: în fond nu contează foarte mult, trebuie văzută coerența teologică a acestei epistole și convingerea mea personală e că probabil e totuși scrisă de Pavel. Altele nu. De pildă, Scrisoarea către Evrei sigur nu e scrisă de Pavel, e cât se poate de evident. De asemenea, epistolele zise pastorale Timotei, nu sunt scrise de Pavel, sunt scrise de oameni care erau din anturajul lui sau care îl continuau pe Pavel.
Dr. Mihail Pautov: Și din nou, cine… adică ați spus că undeva în secolul al IV-lea s-a stabilit care sunt…
Prof. Theodor Paleologu: Canonul în varianta definitivă.
Dr. Mihail Pautov: Da. Și cine stabilește? Adică Biserica a stabilit care sunt cărțile?
Prof. Theodor Paleologu: Da. Acuma trebuie știut ceva: că în primele secole circulau și alte evanghelii. Stabilirea canonului la patru evanghelii s-a produs nu abia în secolul IV, există o tendință în acest sens încă din secolul II către constituirea unui canon. Eu v-am spus că e varianta definitivă în secolul IV, dar deja exista o tendință în acest sens, pentru că unele evanghelii erau mai citite decât altele. Astea patru pe care le avem și acum aveau un prestigiu mai mare decât alte evanghelii, cele zise apocrife.
Sunt multe alte evanghelii care n-au fost preluate în canon, unele dintre ele foarte interesante. De pildă, Evanghelia lui Toma este formidabilă, este extraordinar de interesantă, n-a fost inclusă în canon. Mai e, de pildă, Evanghelia zisă a lui Iacob, un text de pe la jumătatea secolului II care n-a fost inclus în canon, dar a fost extraordinar de influentă în tradiția catolică și ortodoxă, pentru că vorbește despre viața Fecioarei Maria, despre nașterea Fecioarei Maria, despre copilăria ei, despre moartea ei, despre înălțare. Deci sunt lucruri pe care nu le spun deloc textele canonice. Despre Fecioara Maria afli foarte puțin în Marcu, Matei și Ioan; afli ceva mai mult la Luca. Luca pare a fi avut o relație specială cel puțin cu amintirea Mariei.
Însă, revenind, realitatea este că creștinismul primelor secole este foarte divers, poate chiar mai divers decât este creștinismul acum. Asta e o afirmație care poate să surprindă, pentru că în zilele noastre avem atâtea confesiuni diferite: catolici, ortodocși, luterani, calviniști, metodiști, baptiști, penticostali și așa mai departe. Și avem impresia că, uite, este o diversitate extraordinară. Just, e o mare diversitate în sânul creștinismului în zilele noastre. Dar există totuși o serie de articole de credință comune. Cam toate aceste confesiuni, cu excepția unitarienilor de pildă, cam toate aderă la o teologie trinitară, ideea că Dumnezeu e trinitar, că sunt trei persoane, sau că Iisus a murit și a înviat, că se va întoarce la sfârșitul istoriei. Astea sunt articole de credință comune.
Ori în primele secole nu era cazul. În primele secole exista o încă mai mare diversitate teologică. Erau creștini care credeau, de pildă, că Iisus este o ființă divină care doar a avut o aparență umană.
Dr. Mihail Pautov: Aha.
Prof. Theodor Paleologu: De pildă. Așa ceva evident că este total respins de confesiunile creștine moderne.
Dr. Mihail Pautov: Oricum, ce rețin aici este că Biblia nu e o carte, nu e „cartea cărților”. Sunt multe cărți adunate de o Biserică, cu autori diferiți.
Prof. Theodor Paleologu: Și uneori perspectivele lor sunt ușor diferite. Cel mai interesant e cazul celor patru evanghelii. Nu știu dacă ați văzut filmul lui Kurosawa, Rashomon.
Dr. Mihail Pautov: Nu.
Prof. Theodor Paleologu: E o splendoare, e un film extraordinar, cred că de prin anii ’50, dacă nu mă înșel. E o crimă care este relatată diferit de toți cei care au participat la evenimentul respectiv și fiecare are o altă variantă, ușor diferită sau uneori mai mult diferită. Ei, nu chiar la fel se întâmplă cu cele patru evanghelii, dar perspectivele autorilor sunt ușor diferite.
De pildă, Marcu pune în primul rând accentul pe Iisus ca om de acțiune, ca medic, dacă vreți. Nu vorbește foarte mult la Marcu, și ce spune e prost înțeles chiar de discipolii lui apropiați. La Matei, ideea centrală este că Iisus e un rabin și tot un învățător, și un nou Moise. La Luca, accentul cade pe compasiune: Iisus este în primul rând mângâietorul în Evanghelia lui Luca, este, dacă vreți, un filozof universalist și plin de compasiune pentru condiția umană. Este prin excelență Evanghelia compasiunii. Și în sfârșit, Evanghelia lui Ioan este singura în care divinitatea lui Iisus este afirmată explicit. Ne spune de la început că Iisus este Logosul încarnat, este Dumnezeu încarnat.
Și așa cum există multe perspective atunci când vorbim despre o crimă, e de la sine înțeles că atunci când vorbim despre Apocalipsa din Biblie o să fie și mai multe perspective și mai multe interpretări, multe dintre ele greșite.
Totuși, ce este clar și cunoscut este că fiecare generație are această impresie că va trăi cumva sfârșitul lumii. S-a întâmplat, de exemplu, atunci când s-au făcut anii 2000: existau profeții sau erau tot felul de frici recurente care țin de această apocalipsă. Avem această frică – pe de o parte avem această frică care poate să fie complet nerațională, sau rațională cum se întâmplă în zilele noastre, că o să vină această apocalipsă, și există și acest katechon, această persoană sau instituție sau stat, oricum l-am vedea, care protejează lumea de apocalipsă.
Prof. Theodor Paleologu: Da, acuma iarăși trebuie făcute niște precizări, și anume: toată lumea asociază Apocalipsa cu Antihristul. Numai că termenul „Antihrist” nu apare în Apocalipsă, pur și simplu. Termenul „Antihrist” apare în epistolele lui Ioan și îi desemnează pe cei care neagă divinitatea lui Iisus. Atât. Nici Sfântul Pavel, nici Apocalipsa nu vorbesc despre Antihrist.
În Apocalipsă e vorba despre fiara care vine dinspre mare. Exegeza tradițională identifică această fiară care vine dinspre mare cu Antihristul, dar e o interpretare, nu scrie în text așa ceva. Repet, termenul de Antihrist nu apare în Apocalipsă. De asemenea, nu apare la Sfântul Pavel. Pavel vorbește în A doua epistolă către Tesaloniceni despre fiul pierzaniei și taina fărădelegii, nu vorbește despre Antihrist. Tot așa, exegeza ulterioară a pus semnul de egalitate între Antihrist, fiul pierzaniei și fiara dinspre mare. E vorba de o tradiție exegetică.
Sunt însă și teologi care spun că nu-i așa, că trebuie să rămânem la sensul foarte strict pe care îl găsim în epistolele lui Ioan: cei care neagă divinitatea lui Iisus.
Dr. Mihail Pautov: Bun, și ce părere… adică interpretarea, să zicem, personală este că Apocalipsa n-are legătură cu Antihristul?
Prof. Theodor Paleologu: Știți, eu n-am interpretări personale. Eu sunt un istoric al ideilor, al ideilor religioase, al ideilor politice. Pot uneori… mai am opinii. Cum v-am spus mai devreme, tind să cred că A doua epistolă către Tesaloniceni a fost totuși scrisă de Pavel sau în orice caz de cineva din anturajul lui imediat. În discuții de tipul ăsta, discuții savante, poți avea anumite ipoteze care se susțin, adică sunt opinii care se bazează totuși pe ceva. În rest, nu mă apuc să spun care e interpretarea corectă. De altfel asta e o mare ispită și un mare pericol: „Domnule, am înțeles Apocalipsa, iată ce înseamnă!”. E o carte foarte misterioasă, nimeni nu poate să spună că a înțeles tot de acolo și că deține cheia de interpretare. Deja e periculos dacă cineva vă spune că deține cheia Apocalipsei. Fiți reticent!
Însă vedeți că această identificare „Antihrist= fiul pierzaniei = fiara dinspre mare” ridică o problemă, și anume: fiul pierzaniei este un amăgitor, un seducător, pe când fiara dinspre mare este un tiran abominabil. Vedeți că sunt două lucruri diferite, sunt două tradiții exegetice diferite. Sau eventual am putea spune că este aceeași realitate văzută din unghiuri diferite. Revin la Rashomon: aceeași realitate văzută din unghiuri diferite. Pavel ar vedea fenomenul acesta sub unghiul amăgirii, al imposturii, iar Apocalipsa sub unghiul tiraniei, al despotismului. În ultima instanță, cele două pot fi reconciliate, dar dacă ne uităm la texte, spun lucruri diferite. Pavel vorbește despre un seducător, în timp ce Apocalipsa vorbește despre un tiran.
Dr. Mihail Pautov: E totuși nevoie de povestea asta a Apocalipsei? Sau ce nevoie satisface, dacă ea tot persistă în cultura noastră?
Prof. Theodor Paleologu: Cred că trebuie să ne gândim la ce nevoie satisfăcea atunci când a fost scrisă, cândva la sfârșitul secolului I, în anii ’90, în jurul anului 100. Satisfăcea o nevoie a Bisericii, și anume autorul atrage atenția asupra anumitor greșeli. Așa începe Apocalipsa, cu acele scrisori către cele șapte biserici. Unele sunt mesaje de atenționare: „Aveți grijă că faceți rău ce faceți, aveți grijă că urmați învățături greșite!”. Îi ceartă pe unii, pe alții dimpotrivă îi încurajează și le spune să dea dovadă de curaj și răbdare. Deci cred că nevoia pentru acest text așa trebuie înțeleasă, în contextul bisericii creștine de la sfârșitul secolului I, și anume: diverse rătăciri, diferite compromisuri posibile.
De asemenea, el îi atenționează pe autor asupra pericolelor pe care le reprezintă Imperiul Roman. Este un text antiroman. Spre deosebire de Pavel, care este foarte pro-roman: Pavel spune în Epistola către Romani că autoritatea este de la Dumnezeu și că creștinii trebuie să se supună autorității și să se roage pentru împărat. De asemenea, în Faptele Apostolilor vedem că autoritățile romane îl salvează pe Pavel, îi salvează viața, și apoi Pavel face apel la justiția imperială. Deci avem iarăși două puncte de vedere diferite: Pavel este pro-roman, în timp ce autorul Apocalipsei este foarte clar antiroman.
Dr. Mihail Pautov: Și Imperiul Roman este văzut – și asta descrieți în carte – e văzut ca un rău. Și aveți și o sintagmă care mi-a plăcut și am notat-o, unde scrieți că pe românește s-ar spune: „Rău cu rău, dar mai rău fără rău”.
Prof. Theodor Paleologu: Da, asta este teza anumitor exegeți ai pasajului din Epistola către Tesaloniceni. De pildă, faimosul Tertullian, marele apologet din secolele II-III, el consideră că Imperiul Roman e malefic, dar răul pe care îl reprezintă Imperiul Roman e mai mic decât ce ar însemna absența lui.
Dr. Mihail Pautov: Și astfel îl cataloghează ca fiind acest katechon. Și aici, dacă puteți să ne explicați pe înțeles, ce e acela katechon, de când a apărut și cine are aceste poziții de katechon?
Prof. Theodor Paleologu: Apare, cum vă spuneam, în capitolul 2 din A doua epistolă către Tesaloniceni și vine de la un termen grecesc, katecho, care înseamnă a opri, a întârzia.
Care-i contextul în care scrie Pavel comunității din Tesalonic pe care el o crease? E o comunitate creată de el. El a creat primele comunități creștine de pe teritoriul Europei: la Filipi, la Salonic, la Corint. El a creat aceste comunități și se îngrijea de soarta ucenicilor lui. Auzise că în comunitatea din Tesalonic unii credeau că Iisus venise deja, că se produsese deja a doua venire. Și atunci nu mai făceau nimic. Dacă tot a venit Iisus, ce rost are să mai muncești? Ce rost are să mai duci o viață normală? Și nu mai făceau nimic. Asta crea haos în comunitate.
Vedeți că există o legătură pe care Pavel a înțeles-o foarte bine între ideea că a venit deja sfârșitul și descompunerea societății. Că dacă crezi că a venit deja Iisus, ce rost are să mai faci ceva? Ori tocmai în acea epistolă, în capitolul 3, Pavel spune: „Cine nu muncește, să nu mănânce!”. De ce? Pentru că asta se întâmpla în comunitatea din Tesalonic, unii credeau că Iisus venise deja.
Și atunci, care este argumentul lui Pavel? El spune așa: Iisus va reveni. Știți, sunt și panourile alea cu „Iisus vine”. Asta spune și Pavel: vine! A promis, o să-și țină cuvântul, că e gentleman, își ține cuvântul. Vine, nu vă speriați că vine, dar nu vine imediat. N-a venit încă și nu va veni până nu se va manifesta fiul fărădelegii.
Dr. Mihail Pautov: Deci pune o condiție. Fiul fărădelegii fiind Antihristul, să zicem, sau…
Prof. Theodor Paleologu: Asta în interpretarea ulterioară, el nu folosește termenul ăsta. Deci vine Iisus, dar înainte de Iisus va veni fiul fărădelegii, care este un amăgitor, un seducător, un impostor. Dar nici fiul fărădelegii nu vine imediat, pentru că îl ține ceva pe loc. Ceva îi întârzie venirea.
Dr. Mihail Pautov: Katechonul.
Prof. Theodor Paleologu: Katechonul. În textul lui Pavel apare de două ori termenul, dar iarăși este extraordinar că apare în două forme diferite. Întâi apare ca to katechon, adică un neutru, și apoi ho katechon, care este un masculin. Vă dați seama imediat că dacă este to katechon, adică neutru, asta trimite către o forță impersonală…
Dr. Mihail Pautov: Adică un stat, o instituție.
Prof. Theodor Paleologu: O instituție: poate Imperiul Roman, poate Biserica însăși, sau rugăciunea credincioșilor. Poate să fie mai multe lucruri. Iar dacă este ho katechon, e vorba de o persoană care întârzie venirea Antihristului, a fiului fărădelegii (repet, ulterior a fost identificat cu Antihristul).
Deci asta-i logica scrisorii lui Pavel: va veni Iisus, dar înainte de asta va veni fiul fărădelegii. Și deocamdată este katechonul care ce face? Ține pe loc taina fărădelegii.
Dr. Mihail Pautov: Știți ce m-a străfulgerat când citeam, și de asta cartea asta din păcate rămâne actuală constant, este că…
Prof. Theodor Paleologu: Bine că rămâne actuală din punct de vedere al autorului. Vă pare bine, dar din punct de vedere al subiectului ne-ar plăcea să o depășim deja.
Dr. Mihail Pautov: Această situație în care se pare că istoric suntem constant… Dacă pe vremuri katechonul era Imperiul Roman sau descrieți în carte tot felul de situații în care în fiecare epocă, în fiecare secol, cineva este acel katechon care păzește lumea de venirea răului, acum acești katechoni par să fie oameni politici actuali și…
Prof. Theodor Paleologu: Pretinși katechoni.
Dr. Mihail Pautov: Ok, pretinși katechoni. Și vreau să-i numesc, pentru că aveți două capitole destinate lor (cartea are patru capitole și un final). Cele două capitole destinate pretinșilor katechoni sunt: Trump, pe de o parte, care iată, începe războaie în Orientul Mijlociu, și n-o să intrăm neapărat în politică acum, dar sunt realități actuale în care noi trăim și care ne influențează constant în fiecare zi, duce un război în Orientul Mijlociu pentru a opri un presupus program nuclear și pentru a face bine. Este acest… și aveți termenul în carte în care spuneți „războiul pentru a opri restul războaielor”.
Și avem această tensiune constantă între Occident care poate să fie reprezentat de Europa împreună cu Statele Unite și Rusia. Iar povestea este similară în ambele părți.
Prof. Theodor Paleologu: Da. Cred că cea mai înțeleaptă interpretare a acestui pasaj este la Sfântul Augustin, care spune în De civitate Dei (Despre cetatea lui Dumnezeu) că Pavel spune în scrisoarea lui: „Voi știți cine îl oprește pe fiul fărădelegii”. La care Augustin comentează: „Ei știau, noi nu știm, așa că n-are rost să ne dăm cu părerea”.
Dr. Mihail Pautov: Deci nici acum nu știm.
Prof. Theodor Paleologu: Păi nu. Sigur că în primele secole, în mare parte din istoria creștinismului, răspunsul părea evident: Imperiul Roman. Ăsta era consensul. Sigur că există și alte interpretări, dar autori importanți precum Ioan Gură de Aur, înainte de el Tertulian, Ipolit al Romei, o sumedenie de autori consideră că Imperiul Roman și, evident, un împărat roman (că imperiul este reprezentat de câte un împărat), și atunci asta împacă cele două variante, to katechon și ho katechon, adică varianta neutră și varianta masculină.
Bun, părea răspunsul evident: Imperiul Roman. Numai că Imperiul Roman a trecut prin tot felul de tulburări. În secolul V se prăbușește Roma din Italia și atunci apare ideea unei translatio imperii, adică imperiul s-a dus în altă parte. Evident, Constantinopol. În 325 Constantin cel Mare începe lucrările la Constantinopol. Câțiva ani mai târziu este inaugurat orașul și e Noua Romă. Și asta este viziunea bizantină până în secolul XV, și anume că Imperiul Roman este cel cu capitala la Constantinopol. Ați văzut că și eu am folosit termenul „bizantin”, dar termenul „bizantin” e o invenție din secolul XVI, ei se considerau romani.
Și apoi cade Imperiul Roman Bizantin în 1453 și apare întrebarea: bun, ce s-a întâmplat? S-a dus în altă parte imperiul? Și așa apare ideea de A Treia Romă în spațiul moscovit, să-i zicem. Sunt o serie de scrisori din secolul XVI ale unui călugăr, starețul mănăstirii Eleazar din Pskov, și anume Filotei. Numai că ce spunea Filotei n-are nicio legătură cu interpretările de mai târziu ale celei de-a Treia Rome.
Filotei de fapt era foarte preocupat ca marele cneaz de la Moscova să respecte drepturile Bisericii. De ce? Pentru că marele cneaz al Moscovei cucerise de puțină vreme regiunea Pskovului, iar Filotei, ca stareț al unei importante mănăstiri, era foarte îngrijorat de posibile abuzuri din partea noului stăpân. De aceea scrie aceste scrisori atenționându-l pe marele cneaz că trebuie să respecte drepturile Bisericii și să respecte Ortodoxia, pentru că motivul căderii celorlalte Rome este îndepărtarea de la Ortodoxie. Și Prima Romă, și A Doua Romă au căzut pentru că au apostaziat, pentru că s-au îndepărtat de Ortodoxie. Și atunci, atenție, nu te îndepărta cu o iotă de la învățătura Bisericii!
Ăsta este sensul acestor scrisori ale călugărului, ale starețului Filotei din Pskov. Nu este o ideologie imperialistă, cuceritoare. Motivul lui e cu totul altul. Însă mai târziu, începând cu secolul XIX, A Treia Romă a fost interpretată în sens imperialist expansionist. Vedem asta la Dostoievski, faimoasele lui texte ultranaționaliste din 1876, 1877, 1878, în timpul războiului cu turcii, cel care ne-a adus nouă independența. Vorbește despre misiunea Rusiei de a elibera Constantinopolul. Sunt niște texte foarte exaltate în care A Treia Romă este folosită într-un sens expansionist, panslavist, slavofil. Nimic de acest gen la Filotei.
Deci iată o altă noțiune al cărei sens s-a tot modificat în timp. Avem un anumit înțeles la Filotei în secolul XVI și la unii continuatori ai lui, și apoi o scoatere de la naftalină a acestei noțiuni într-un cu totul alt sens. Există un singur document din secolul XVI care menționează A Treia Romă, un singur document oficial: în 1589, la fondarea Patriarhatului de Moscova, e menționată această formulă, „A Treia Romă”. Atât și nimic mai mult, într-un context bisericesc.
Dr. Mihail Pautov: A Treia Romă fiind Moscova.
Prof. Theodor Paleologu: Moscova, A Treia Romă.
Dr. Mihail Pautov: Și din nou, era considerată un fel de katechon, nu?
Prof. Theodor Paleologu: Teza mea este că Filotei din Pskov aplică aceeași logică, logica Epistolei lui Pavel către Tesaloniceni: că ceva ține pe loc venirea sfârșitului.
Dr. Mihail Pautov: Și asta oare e aceeași ideologie care mână și acum poporul rus?
Prof. Theodor Paleologu: Da, numai că este un sens cu totul modificat. În zilele noastre auzim foarte mult în Rusia vorbindu-se de A Treia Romă. O să ajungem imediat la subiectul ăsta, că este înspăimântător. Numai că e cu totul altceva decât ce spunea Filotei. Este o fraudă intelectuală. Hai să spunem că Dostoievski nu-și dădea seama că nu se susține ce spunea el, dar cei de acum mint. E imposibil ca Dughin să nu fi citit ceva pe această temă. Nu știu, măcar teza mea o fi citit-o, și arăt cât se poate de clar că sunt două sensuri complet diferite. Și nu sunt singurul care spune lucrul ăsta. Te uiți la texte, este evident acest lucru.
Deci avem de-a face cu o recuperare imperialistă, ultra naționalistă a unei noțiuni care avea un sens propriu-zis teologic.
Dr. Mihail Pautov: Ce își propun ei de fapt?
Prof. Theodor Paleologu: Cine? Ei: Putin, Dughin, Karaganov și alții de genul ăsta. E vorba de reutilizarea noțiunii de A Treia Romă în marele lor război împotriva Occidentului, care e gândit ca un fel de jihad împotriva Antihristului, împotriva secularizării, împotriva modernității, a valorilor democratice și liberale. Adică e vorba cu adevărat de un fel de război sfânt, dacă vreți, la unii ideologi și propagandiști ai putinismului. Despre așa ceva este vorba.
De aia am și spus de mai multe ori că regimul Putin seamănă din ce în ce mai mult cu o sectă apocaliptică. Apocaliptică în sensul ăsta, de interpretări delirante ale Apocalipsei. Spuneați și dumneavoastră, în decursul istoriei au existat tot felul de interpretări delirante, nu doar greșite, ci delirante ale Apocalipsei, care au provocat dezastre. De aia spun: e o carte extraordinar de profundă, foarte importantă, dar în același timp, dacă e citită aiurea, duce la consecințe pe care le vedem.
Iar în America – să vorbim și de Statele Unite – există o veche tradiție în acest sens. Deja în secolul XVII avem faimosul discurs, faimoasa predică a guvernatorului John Winthrop, care vorbește despre Noua Anglie ca fiind a shining city on a hill. Cunoașteți această formulă atât de importantă, îi plăcea foarte mult lui Ronald Reagan, tot timpul vorbea de a shining city on a hill. Dar a shining city on a hill este o formulă biblică, se referă la Ierusalimul ceresc.
Avem deja la puritanii din secolul XVII ideea că Noua Anglie, această colonie de puritani, este un fel de bastion împotriva răului, că Dumnezeu în înțelepciunea Sa a rânduit lucrurile în acest fel încât puritanii să ajungă în Noua Anglie și să reprezinte un bastion împotriva Antihristului, dacă vreți, sau a tendințelor antihristice.
Există tot felul de episoade în istoria religioasă a Statelor Unite. De pildă, în secolul XIX, ideea că se va sfârși istoria, va veni sfârșitul în 1841, după aia 1842, după aia a fost recalculat. Aceasta este originea Bisericii Adventiste. Bun, după aia sigur că adventiștii au reformulat lucrurile și au evitat capcanele de la început.
Dar în carte vorbesc mult de ce se întâmplă acum, și anume un curent foarte important care se numește reconstrucționismul creștin. Marele gânditor al acestui curent e un pastor și teolog pe care îl cheamă Rushdoony. Rushdoony era de origine armeană, dintr-o veche familie de preoți armeni, numai că tatăl lui, ajuns în America după genocidul din Imperiul Otoman, a devenit pastor calvinist. Iar Rushdoony a aderat la varianta cea mai fundamentalistă a tradiției calviniste. Rushdoony își propunea recreștinarea lumii, întâi a societății americane și apoi a lumii întregi. Este o construcție teologică foarte elaborată, însă care are ca proiect un proiect fundamentalist, de revenire la legislația biblică (pentru adulter să fii pedepsit cu lapidarea, de pildă, spune chestii de genul ăsta Rushdoony). Bun, sigur, nu poate fi redus la asemenea extremități, spune și lucruri interesante. Atunci când interpretează textele biblice e foarte ingenios, e chiar foarte interesant.
Dar proiectul lui este unul fundamentalist, iar Rushdoony a avut o influență considerabilă asupra mediilor fundamentaliste evanghelice din Statele Unite, care în ultimii 10 ani au îmbrățișat cauza trumpismului. De ce? Pentru că mulți dintre ei văd în Trump un Mesia. Mai exact, e vorba de interpretarea unui pasaj din cartea profetului Isaia, capitolul 45…
Dr. Mihail Pautov: Și el fiind al 45-lea președinte.
Prof. Theodor Paleologu: Exact.
Dr. Mihail Pautov: Ei văd în această coincidență o profeție?
Prof. Theodor Paleologu: Da, e o tâmpenie. Cine a venit cu această interpretare? E un tip care e foarte activ și acum, în continuare foarte trumpit, și anume Lance Wallnau. Era una dintre figurile importante ale unui curent creștin în plină expansiune numit The New Apostolic Reformation (Noua Reformă Apostolică). Apostolul prin excelență al acestui curent e un tip pe care îl cheamă Peter Wagner. C. Peter Wagner și teologia dominației, dominion theology sau dominionismul. Adică avem reconstrucționismul lui Rushdoony și apoi dominionismul lui Peter Wagner.
Peter Wagner însuși a scris despre Trump că e noul Mesia. În capitolul 45 din cartea profetului Isaia e vorba de Cirus cel Mare. Cirus cel Mare i-a eliberat pe evrei din captivitatea babilonică și de aceea este prezentat de Isaia ca Mesia. Mesia înseamnă „cel uns”. Interpretarea lui Wallnau și Wagner este că Trump, deși nu este un om foarte pios, deși nu prea știe Biblia mai deloc, nu merge la biserică, spune numai porcării, are o viață personală, mă rog, știm cum e… încă nu știau de prietenia lui cu Epstein, dar ideea lor este că Trump, cu toate defectele lui, joacă rolul lui Cirus cel Mare, că eliberează creștinii din captivitatea babilonică a secularismului și laicismului american.
Dr. Mihail Pautov: Cum a fost Cyrus. Este foarte interesant pasajul din carte în care ați arătat inclusiv postarea de pe Facebook, în care chiar asta argumentează. E interesant cum a câștigat practic încrederea sau girul credincioșilor și le-a explicat în acea postare că cel care ne va conduce nu trebuie să fie un om al Bisericii, trebuie să fie un om care are succes în social media. Este teza celor șapte munți, că trebuie cucerite vârfurile celor șapte munți: economie, politică, media, cultură, educație, și apoi reîncreștinată societatea de sus în jos. E un proiect politic.
Prof. Theodor Paleologu: Bun. Și mai e o noțiune foarte periculoasă la Peter Wagner & Company, și anume războiul spiritual, pentru că asta duce de fapt la demonizarea adversarilor, care devin satane, antihriști sau cel puțin servitori ai Satanei. Vedem și în România. Bun, sigur, într-o variantă mult mai primitivă, troglodită, acest tip de discurs în care adversarii sunt satane și antihriști. Nu vedeți că un fost prim-ministru al României…
Dr. Mihail Pautov: Cine?
Prof. Theodor Paleologu: Victor Ponta, vorbește de satane și antihriști? E incredibil. Și omul ăsta a fost social-democrat!
Dr. Mihail Pautov: El crede asta sau profită de oamenii care ascultă?
Prof. Theodor Paleologu: Sigur că Ponta este o șulfă totală. Omul ăsta poate să spună absolut orice. Era stângist acum 20 de ani, acum a devenit aproape fascist în discurs. Și genul ăsta de fascism pretins creștin, în care apără valorile creștine și toți ăilalți sunt satane și antihriști… vedeți cât de periculos este acest tip de discurs.
Acuma, sigur că Peter Wagner nu era… credea ce spunea și avea o întreagă teologie în spate pentru asta, dar e un curent teologic foarte important și care ne arată cât de periculoasă e această cale.
Dr. Mihail Pautov: Dar pe cine salvează Trump, dacă Cyrus i-a scos pe evrei?
Prof. Theodor Paleologu: Pe creștini îi salvează.
Dr. Mihail Pautov: De ce?
Prof. Theodor Paleologu: Din captivitatea babilonică a secularismului. Asta-i teoria, care este o totală aberație. Dar știți că și istoria aberațiilor e interesantă. Eu mă ocup, printre altele, și cu așa ceva: istoria absurdităților. Am scris o carte despre proști și prostie, cred că nu trebuie să evacuăm această cercetare: prostologia și aberațiologia. Sunt idei teologice, idei religioase complet aberante. Am văzut deja câteva până acum.
Și ăsta e rolul asumat al lui Trump, pentru că într-adevăr îl vedem pomenindu-l pe Hristos, făcând tot felul de activități religioase, cu toate că el nu pare un om religios. E un rol pe care el și l-a asumat pentru a preveni acest secularism. Secularismul fiind separarea religiei de puterile din stat, de lege și așa mai departe.
Prof. Theodor Paleologu: El joacă această carte, a jucat această carte. Trebuie spus un lucru: la început, în 2015, establishment-ul evanghelic din Statele Unite era reticent față de Trump. Aveau mai degrabă simpatie pentru Jeb Bush, pentru alți candidați. Însă succesul lui Trump i-a convins că e o carte bună de jucat. Iar cel care a avut primul ideea asta e Lance Wallnau. În 2015 deja are un fel de revelație – Dumnezeu le vorbește celor de genul ăsta – și a zis: gata, Trump este noul Cirus cel Mare, este noul Mesia!
Dr. Mihail Pautov: Și ceilalți credincioși l-au ascultat.
Prof. Theodor Paleologu: Da, e interesant că cei care l-au susținut la început de tot pe Trump sunt ăștia din New Apostolic Reformation, după care s-au raliat și alții. Și e foarte grav ce se întâmplă, faptul că un procentaj semnificativ dintre creștinii evanghelici din Statele Unite susțin această formulă dezastruoasă.
Dr. Mihail Pautov: Și pentru ei Trump este un fel de katechon, nu?
Prof. Theodor Paleologu: Unii o spun explicit, alții nu neapărat. La Rushdoony noțiunea de katechon nu e importantă. Rushdoony nu vorbește despre katechon, nici Peter Wagner nu vorbește despre katechon. În schimb, Peter Thiel este obsedat de katechon.
Dr. Mihail Pautov: Și cine e Antihristul, dacă Trump este katechon?
Prof. Theodor Paleologu: La Thiel, lucrarea Antihristului în viziunea lui Peter Thiel este aceea de a introduce un guvern mondial, unificarea lumii. Se bazează pe un alt pasaj din Pavel în care vorbește de pax et securitas, pace și siguranță. Și spune Thiel: asta e o iluzie de care se folosește Antihristul. Deci lucrarea Antihristului este această unificare mondială în numele unei păci care este de fapt iluzorie.
Acuma, Peter Thiel, fără îndoială, este un antreprenor de mare succes, foarte încrezător în capacitățile lui intelectuale. E un autodidact, nu e un om care… mă rog, a studiat la un moment dat cu un mare filozof francez, René Girard, deci se inspiră și din René Girard. E un om care are lecturi, dar e un bricolior, un tip care bricolează o teorie. E un fel de Brico Dépôt, dacă vreți. Pentru el filozofia politică, teologia e un fel de Brico Dépôt din care își ia ce vrea și își construiește teoria lui.
Ori referințele lui Thiel sunt evident cele biblice – se referă la Pavel, la Apocalipsă –, dar dintre autorii moderni sunt trei foarte importanți: Vladimir Solovyov (marele filozof rus), Benson (un preot catolic care a scris un roman despre Antihrist) și, foarte important, Carl Schmitt. De fapt, aș zice mai cu seamă Soloviov și Carl Schmitt sunt referințele lui Peter Thiel.
Întâmplarea face că eu cu asta m-am ocupat: mi-am scris memoriul de Diplôme d’Études Approfondies despre Soloviov și exact despre problema katechonului și a povestirii despre Antihrist, iar teza de doctorat mi-am făcut-o în parte despre Carl Schmitt. Deci cunosc foarte bine subiectul ăsta și văd unde Peter Thiel bricolează.
Peter Thiel e cofondatorul PayPal, Palantir, și e unul dintre primii miliardari care l-au susținut pe Trump în 2015-2016. Cred că e chiar primul mare miliardar care îl susține pe Trump în contextul de atunci. E un tip mult mai inteligent decât Elon Musk. Elon Musk e un bufon, un bufon ketaminat. În schimb, Peter Thiel are niște reale preocupări intelectuale, spune lucruri interesante, dar repet: e un bricolaj și uneori nu-și pune suficient problema locului pe care îl are un text în opera de ansamblu a unui autor.
Concret, despre ce e vorba? Vladimir Solovyov, puțin înainte de a muri, în 1900, a scris un text faimos, și anume Scurtă povestire despre Antihrist. Cristi Puiu a făcut și el un film pe tema asta, Malmkrog, cu dialogul acela. Nu știu dacă ați văzut filmul respectiv, care este pur și simplu o punere în scenă a dialogurilor lui Soloviov în care apare această Scurtă povestire despre Antihrist.
Ce se întâmplă pe scurt în povestirea despre Antihrist? Europa este ocupată de mongoli, de Asia, și după o vreme europenii se eliberează de sub jugul mongol ca urmare a unei conspirații masonice. Ce urmează după eliberarea Europei de sub jugul mongol este crearea Statelor Unite ale Europei. Este ales președinte al Uniunii Europene sau președinte al Statelor Unite ale Europei Antihristul, care îi păcălește pe oameni promițând pace și siguranță (pax et securitas). Le promite rezolvarea tuturor problemelor economice, promite unificarea bisericilor, promite pacea pentru toată lumea și instaurează un guvern global, cum s-ar spune acum (că există și această obsesie cu globalismul în zilele noastre). Reușește să ajungă în această postură: din președinte al Statelor Unite ale Europei devine împărat al Imperiului European. Vrea să impună o unificare forțată a diferitelor confesiuni creștine, numai că în fiecare dintre cele trei mari tradiții creștine unii se opun lui: și în protestantism, și în catolicism, și în Ortodoxie e câte o figură profetică care se opune lucrării Antihristului. Se termină totul prin victoria creștinismului, revenirea lui Iisus.
Bun, asta e povestea pe scurt. Acuma, ce nu vede Peter Thiel sau nu ia în considerare suficient e că această poveste nu e spusă de Soloviov în nume propriu. Este un personaj al dialogurilor, profesorul Z, care povestește ce i-a spus un călugăr. Călugărul Pansofie i-a povestit această povestire profesorului Z, iar profesorul Z o povestește la rândul lui. Deci e la mâna a doua sau chiar a treia. De aceea vă spun că e important să ne punem întrebarea cine vorbește. Exact așa cum, de pildă, în Frații Karamazov, când citim „Legenda Marelui Închizitor”, trebuie să ne întrebăm: bine, cine vorbește? Ivan Karamazov vorbește! Asta ne ajută să înțelegem sensul respectivei povești. La fel e și în dialogurile lui Soloviov.
Gândirea lui Soloviov e foarte diferită, n-avem timp acum să intrăm în prea multe detalii, dar există într-adevăr o tensiune între Scurta povestire despre Antihrist și ansamblul filozofiei lui Soloviov. Apare întrebarea: cumva Soloviov a renunțat la tot restul operei lui? Nu, evident că nu. Numai că cineva ca Peter Thiel nu și-a bătut capul să citească tot Soloviov, el a citit doar Scurta povestire. Eu m-am ocupat cu Soloviov ani de zile și am citit 90% din opera lui. Ori nu e atât de simplu, e vorba de un episod care trebuie plasat într-un context mai larg. Asta e foarte important.
De aceea vă spun că Peter Thiel, personaj extrem de influent, e un foarte ingenios bricoler.
Dr. Mihail Pautov: El îl influențează pe Trump?
Prof. Theodor Paleologu: Nu știu dacă îl influențează neapărat pe Trump, l-a susținut pe Trump, a ajutat la alegerea lui Trump. Dacă e să mulțumim pentru apariția lui Trump și victoria lui Trump în 2016 și apoi în 2024, sigur că Peter Thiel e unul dintre cei care merită mulțumiri sau înjurături, după gustul fiecăruia. Eu cred că faptul că l-a susținut pe Trump arată cât de problematice sunt asemenea speculații apocaliptice.
Dr. Mihail Pautov: El, din nou, în viziunea unora este acest katechon, ca să ne întoarcem la Apocalipsă. Este acest katechon care se luptă împotriva secularizării…
Prof. Theodor Paleologu: Un moment. Trebuie să facem o distincție între ce spun Peter Wagner, Lance Wallnau & Company și ce spune Peter Thiel. Peter Thiel nu merge în direcția aia, aia este o direcție carismatică. Peter Thiel e mult mai tradiționalist în interpretarea textelor, e mai degrabă de inspirație catolică. Adică e în principal inspirat de autori catolici, deci nu o ia pe arătura New Apostolic Reformation, o ia pe altă arătură.
Teza lui e următoarea: nici Robert Hugh Benson, nici Soloviov nu știau ce știm noi acum, și anume că bombele atomice pot distruge omenirea. De aceea relatările lor, scenariile lor despre Antihrist sunt desigur foarte valoroase, dar nu își imaginau că frica de Armaghedon, adică frica de distrugerea totală, poate de fapt ajuta Antihristul. Pentru că asta spune Peter Thiel: Antihristul se va servi de frica distrugerii totale pentru a instaura un guvern global.
Dr. Mihail Pautov: Asta este pericolul în viziunea lui Peter Thiel: că apare un nou Roosevelt care, în numele păcii și al siguranței, va instaura un guvern mondial. Ca acea poveste povestită de călugăr.
Prof. Theodor Paleologu: Exact. Și vedeți că el folosește realitatea cu care ne confruntăm, și anume perspectiva unui conflict nuclear. El spune: „Păi Antihristul tocmai de asta se va servi, de faptul că omenirea este înfricoșată de o asemenea perspectivă”.
Dr. Mihail Pautov: Ajungând aici și ajungând în prezent, omul simplu care n-are nici resursele, nici timpul să citească toate aceste opere și să le înțeleagă în detaliu… Sunt locuri limitate, nu poate să vină toată lumea la cursurile dumneavoastră. Omul simplu deschide social media, vede știri alarmante, intră în anxietate, începe să creadă în conspirații și să le propage. Care ar fi un mesaj pentru omul simplu? Poate pentru a-l calma sau, din contră, pentru a-l preveni.
Prof. Theodor Paleologu: E foarte interesant că ați invocat teoriile conspiraționiste. Într-adevăr, există un text foarte important, un fel de arhetip al conspiraționismului, și anume Protocoalele înțelepților Sionului. Este un text foarte important despre conspirația evreiască, a apărut în 1903. Apoi, după revoluția din 1905, a început să se răspândească în Rusia. Iar după Primul Război Mondial a ajuns celebru peste tot: în Germania, în Anglia, în Statele Unite. În America Henry Ford a contribuit mult la difuzarea acestui fals. În Germania Hitler și Alfred Rosenberg s-au servit de Protocoalele înțelepților Sionului, care descriu o conspirație evreiască pentru distrugerea societăților creștine și instaurarea unei tiranii universale iudaice.
Bun, e un fals, lucru documentat foarte bine încă din anii ’20, un fals grosolan. Însă e interesant că cel care în Rusia a difuzat la început acest text e un personaj pe nume Serghei Nilus, care folosea Protocoalele înțelepților Sionului pentru propriile lui speculații despre sfârșitul istoriei, despre apocalipsă. Pentru el Protocoalele înțelepților Sionului erau un text care clarifica Apocalipsa. Deci vedeți cât de periculoasă e această cale.
La Hitler nu mai e vorba de speculații escatologice despre interpretarea Apocalipsei, era complet străin de așa ceva. Însă la Serghei Nilus lucrurile mergeau împreună: Protocoalele înțelepților Sionului și interpretarea Apocalipsei. Și să știți că în zilele noastre există medii ortodoxe și la noi în țară care merg pe această linie, care combină Protocoalele cu interpretarea Apocalipsei. Și fandaxia e gata, vorba lui Caragiale. Este un mod de a gândi complet delirant.
Acuma, mă întrebați de omul care n-are timp să studieze foarte mult. Cred că oricine poate și chiar are datoria să învețe să gândească, pentru că mentalitatea conspiraționistă este matricea a tot felul de deliruri. Gândirea conspiraționistă sau „dedesubtologică”, cum îi spun eu, se bazează pe câteva credințe total greșite: că nimic nu e întâmplător, că nimic nu e ce pare, că întotdeauna există forțe oculte, că întotdeauna există o intenție malefică, un complot unic. Asta e foarte important să ne înțelegem: în istorie au existat nenumărate comploturi, toată lumea complotează, dar conspiraționistul crede în complotul unic: Înțelepții Sionului, Forumul de la Davos, masonii, iezuiții sau mai știu eu cine. Pentru unii Înțelepții Sionului sunt același lucru cu soroșiștii sau cu Forumul de la Davos. De altfel, tot delirul ăsta cu Soroș nu este decât o metamorfoză a conspiraționismului antisemit.
Dr. Mihail Pautov: De unde vine? E un refuz sau o incapacitate de a gândi și atunci faci un salt spre o catalogare foarte strictă?
Prof. Theodor Paleologu: Despre asta vorbesc mai mult în cartea despre proști, Ce ne facem cu atâția proști?. Am un pasaj tocmai despre mentalitatea conspiraționistă și dedesubtologie. E vorba de greșeli de gândire, niște postulate false: că nimic nu e întâmplător, nimic nu e ce pare, întotdeauna există o intenție în spatele a tot ce se întâmplă, această intenție are o sursă unică și așa mai departe. Astea-s erori de gândire.
Dr. Mihail Pautov: Asta s-a întâmplat și în alegeri.
Prof. Theodor Paleologu: Categoric. La asta însă se adaugă și un factor psihologic, pentru că, așa cum explic în cartea mea, prostia nu ține de IQ în principal sau nu ține doar de IQ, prostia nu este doar o chestiune care ține de intelect. Există o sursă propriu-zis intelectuală a prostiei, și anume erorile de gândire sau ignoranța asumată ca atare. Dar pe lângă asta există o sursă etică: lichelismul tâmpește, după părerea mea, ticăloșia prostește. Sunt nenumărați oameni care devin proști pentru că au ales să-și sacrifice intelectul de dragul carierei. Gândiți-vă la oameni ca Neamțu, de pildă. Sunt oameni care pur și simplu se prostituează total, dar această prostituție de fapt tâmpește: ajung să spună numai tâmpenii, numai lucruri penibile, ridicole, degradante, adică nu mai au niciun respect pentru intelectul lor.
Dr. Mihail Pautov: Cum e posibil, dacă omul acela este intelectual și are gândire critică, are capacitatea de a procesa?
Prof. Theodor Paleologu: În primul rând, vorbim de cineva care este foarte urechist în chestiuni care țin de cultură. Impresionează oamenii care nu știu mare lucru. Însă este și ce vă spuneam: anumite alegeri duc la sacrificarea constantă a intelectului. Dacă îl venerezi pe un tip ca Georgescu, n-ai cum să nu te tâmpești, e imposibil lucrul ăsta. Sigur că o fac din interes.
Gândiți-vă la interviul recent al lui Turcescu cu Georgescu. Georgescu spunea niște aberații absolut incredibile, niște tâmpenii. Este uluitor cum ăsta ne surprinde în fiecare săptămână cu noi și noi tâmpenii. Ai crezut că s-a terminat sacul cu prostii? Ei bine, nu! Și Turcescu se uita la el cu ochii mari așa și tâmpi, ca un fel de vițel la poarta nouă, iar ăsta îl punea la punct, îi spunea: „Vă grăbiți, n-ați înțeles!”. Îi și fluierește pe toți ăștia care încearcă să se urce în spinarea lui. Deci vedeți cum lichelismul tâmpește.
Dar mai e un factor foarte important, de natură psihologică: există o psihologie a prostiei. Oameni cu capacități intelectuale remarcabile se pot comporta prostește pe termen lung, și asta vine din mecanisme psihologice, e vorba de probleme psihologice care n-au fost rezolvate: anxietate, nesiguranță, invidie, furie, tot felul de frustrări, de resentimente care ne întunecă mintea.
Dr. Mihail Pautov: Și pot fi un izvor al prostiei.
Prof. Theodor Paleologu: Cum să nu. Deci prostia provine uneori dintr-o sursă unică, cel mai adesea însă din interacțiunea celor trei: sursa psihologică, etică și intelectuală. Toate sunt importante. Să nu uităm: prostia vine cel mai adesea la pachet, aproape întotdeauna la pachet cu răutatea, cu agresivitatea fără rost. De aia insist foarte mult pe dimensiunea etică.
Povestea lui Ion Creangă, Prostia omenească, e o poveste. De ce este o poveste? Pentru că proștii lui Creangă sunt extraordinar de cumsecade. În realitate nu este deloc așa.
Dr. Mihail Pautov: Totuși, aș zice că răutatea nu e neapărat definitorie prostiei, și vă dau un exemplu…
Prof. Theodor Paleologu: Sunt de acord. Există o legătură între conspiraționism și gândirea antiștiințifică. Asta are legătură și cu medicina: vedem tot felul de soluții-miracol care se răspândesc, credințe aberante în legătură cu sănătatea. De fapt, există o legătură între pseudoștiința aplicată sănătății și pseudoștiința legată de religie sau de istorie, lucruri total absurde. De pildă: limba română este originea tuturor limbilor, latina vine din română. Asta vine la pachet cu gândirea antiștiințifică în domeniul medical, sunt foarte legate între ele.
Dr. Mihail Pautov: Sunt podcasturi și facem materiale prin care le criticăm și atragem atenția: podcasturi în care oameni care nici măcar n-au Facultatea de Psihologie terminată vin la podcast și vorbesc despre neuroștiințe, de exemplu, și despre cum să-ți modelezi legăturile din creier cu anumite căști pe care le importă din Coreea și tratează depresia, autismul, schizofrenia… Numiți-le, puneți o listă de 10 afecțiuni incurabile și o să vedeți că se pot trata.
Prof. Theodor Paleologu: E plină lumea de șarlatani.
Dr. Mihail Pautov: Corect. Și într-adevăr se cam polarizează lucrurile în direcția asta. Ce vreau să întreb însă e următorul lucru, curiozitatea mea este așa – și vă dau două exemple, mi-ar plăcea să le vedem de sus poate, adică să încercăm: într-adevăr, noi suntem din lumea occidentală, îi vedem pe ceilalți ca fiind inamici, sau cei care nu înțeleg… Noi suntem din lumea, să zic, poate educată sau europeană și-i vedem pe ceilalți ca fiind cei care nu înțeleg. Dar dacă totuși ne ridicăm și ne uităm de sus, nu cumva e o foaie… Adică e o foaie pe care dacă ne uităm așa la ea acum, aici este o foaie pe care scriu foarte multe lucruri, dumneavoastră o vedeți din altă perspectivă. Cum ați povestit povestea acelei crime, vedeți că pe foaie nu scrie nimic și noi începem să ne contrazicem și să ne urâm, pentru că eu tot vă spun că pe foaia asta sunt scrise multe lucruri și dumneavoastră îmi jurați că pe foaie nu sunt scrise acele lucruri.
Asta am văzut la alegeri, când lumea s-a polarizat și în fiecare tabără fiecare om era absolut convins că celălalt din cealaltă tabără fie nu înțelege, fie e rău intenționat. Ceilalți la fel credeau că ceilalți fie nu înțeleg, fie sunt rău intenționați. Și ca să nu vorbim în metafore: oamenii, să zic, din tabăra pro-occidentală sunt convinși că cei suveraniști și cei georgiști sunt fie needucați, fie neînțeleși, fie nu înțeleg, fie sunt foarte ușor de păcălit, fie rău intenționați cu un scop anume. Ei credeau despre pro-occidentali același lucru: fie că nu înțelegem că am fost păcăliți de o propagandă pro-europeană, că avem creierul spălat, că suntem LGBT și așa mai departe, fie că suntem șoroșiști și atunci avem un interes anume de a merge mai departe pe acest drum.
Același lucru se întâmplă în România în alegerile din 2025, când toată lumea s-a polarizat, fiecare crezând că are dreptate. Același lucru se întâmplă și în acest conflict între Statele Unite și Occident, care văd în Rusia un inamic suprem care trebuie oprit…
Prof. Theodor Paleologu: Mă rog, Trump nu vede în Rusia…
Dr. Mihail Pautov: Trump nu. Dar Occidentul, să zicem, dacă rămânem în Europa, vorbim de un conflict între Europa și Rusia. Și rușii văd același lucru în Occident, că este ceva care vine să pervertească. Cum este posibil? Întrebarea asta e.
Prof. Theodor Paleologu: Problema e că nu e totul pe același plan și putem să luăm pe rând exemplele pe care le-ați dat. Realitatea este că țările europene au fost foarte naive în privința Rusiei până târziu, până în 2022. Adică nu au văzut cât de mare este pericolul reprezentat de regimul Putin. Lucrurile stau fix pe dos: ceea ce putem reproșa liderilor europeni e această orbire față de pericolul rus. De altminteri vorbeam despre asta în Cine mai oprește apocalipsa?, și anume iluzia paradisului post politic. E una dintre erorile fundamentale ale Uniunii Europene, că zeci de ani Uniunea Europeană a trăit în această iluzie a unui paradis post politic în care suntem protejați de Statele Unite și toată lumea ne iubește. Mă rog, sigur că sunt nuanțe, diferențe de la o țară la alta. România a intrat târziu în Uniunea Europeană, dar există această iluzie din care cumva a trăit Uniunea Europeană. Ori ce se întâmplă acum reprezintă o trezire la realitate.
Acuma, revenind la alte exemple pe care le-ați dat… mă rog, nu știu care-i cazul dumneavoastră, dar eu primesc în fiecare zi zeci de insulte de o violență și de o trivialitate inimaginabile, nici nu le pot repeta: de la „o să-ți tai gâtul”, „o să te torturez”, „o să-ți distrugem familia”, până la sex anal, oral, urinare, defecare. E vorba pur și simplu de o patologie sufletească extraordinar de gravă. Oameni care vorbesc așa în acest mod sunt în mod evident bolnavi: bolnavi de ură, bolnavi de invidie. Mintea lor e complet întunecată. Nu le poți scoate din cap faptul că ești plătit.
Îmi scria soțul sau fostul soț al tancului sovietic Diana Șoșoacă, Dumitru Șoșoacă – e celebru doar ca soț, îmi scria că ești un pomanagiu. Evident că oamenii ăștia nu folosesc vreodată „dumneavoastră”, tutuiesc pe toată lumea într-un mod foarte nepoliticos și grobian. „Ești un… nu mai aveai bani, că nu-ți mai dă Soroș bani.” În capul lor un om nu poate trăi decât dacă e plătit de altcineva. Îmi spun: „Du-te la muncă!”. Păi eu muncesc non-stop, sunt un om extraordinar de muncitor, nu iau niciodată vacanțe, sunt în permanentă activitate. Dar pentru ei muncă nu înseamnă decât muncă manuală. În mintea lor, să fiu eu trimis la muncă înseamnă să fiu trimis exact ca tatăl meu în anii ’60, la muncă silnică. Ei m-ar vedea într-un lagăr, într-un lagăr de muncă. Asta este gândirea lor, este o gândire fundamental totalitară. Munca nu există pentru un intelectual decât dacă e trimis la colonia de muncă silnică, la Luciu-Giurgeni sau la Salcea, acolo unde tatăl meu a fost schingiuit.
Asta este în mintea lui și asta și-ar dori ei, asta ar vrea să ne facă nouă dacă ar putea: să ne trimită la muncă silnică, să ne schingiuiască, să facă acele lucruri scârboase pe care le au în mintea lor bolnavă. Asta vor și asta văd în fiecare zi. Nu există zi de la Dumnezeu în care să nu mă confrunt cu această realitate absolut abominabilă. Dacă vezi, este o apocalipsă a răului, a tainei fărădelegii. Este o dezvăluire a ceea ce este mai odios în natura umană: această dorință de a face rău, de a ucide, de a umili, de a porcăi. Este absolut efectiv o permanentă apocalipsă a ticăloșiei omenești. La asta servește Facebook-ul. Nu aș fi în contact cu atât de mulți imbecili dacă n-aș avea Facebook. Adică aș ști teoretic că sunt foarte mulți proști pe lumea asta, dar nu i-aș vedea în acțiune dacă n-aș avea Facebook.
Toată retorica asta a trădătorilor a fost introdusă de George Simion & Company și este exact retorica fascistă a anilor ’20-’30. Ce spunea imnul legionar? „N-avem decât gloanțe pentru trădători”. Singura diferență este că cei de acum n-au pistoale, pentru că dacă ar avea pistoale, ar aplica exact formula din Sfântă tinerețe legionară: „N-avem decât gloanțe pentru trădători”.
Dr. Mihail Pautov: Am o întrebare și o presupunere, și-mi pare foarte rău pentru toate mesajele pe care le primiți.
Prof. Theodor Paleologu: Să ne înțelegem: suntem sute de oameni, cel puțin, dacă nu mii de oameni în țara asta care primim același lucru în fiecare zi.
Dr. Mihail Pautov: Există însă o posibilitate ca… ok, vârfurile, ați zis de George Simion și de alții care practic iau și reînvie ideologia fascistă și o aplică în ziua de astăzi, să fie vârful și să fie câteva… Cei care scriu să fie din nou cazuri patologice pe care eu, ca medic… Adică eu când aud așa ceva, mă gândesc la tratament. Nu mă gândesc neapărat la tratament ca pedeapsă, ci mă gândesc real la care ar fi nevoia unui tratament, exact ca un bolnav care are hipertensiune sau ca un bolnav care are cancer și are nevoie de tratament decontat de stat. Adică aș deconta de la stat tratamentul prostiei, ca să zicem așa, dacă presupunem că de acolo vin toate aceste mesaje urâte.
Dar poate acestea două să fie niște extreme și să nu fie bazinul principal de oameni care, atenție, nu sunt fasciști și nu v-ar da aceste mesaje, dar totuși sunt atrași în această ideologie fără să fie fasciști, și sunt cumva acolo crezând că ei dețin adevărul? De ce, din nou, dacă tăiem cele două extreme… Da, avem un castravete care este stricat la un capăt și la altul, tăiem capetele stricate și avem un ditamai castravetele sănătos din care vrem să facem o salată. Cum se explică că el există acolo?
Prof. Theodor Paleologu: Să știți că nici în Germania, în ’33, partidul nazist nu avea majoritatea. În alegerile din ’32 a avut maximum 37%. Iar alegerile din martie ’33, organizate într-un climat de violență, de frică după incendierea Reichstag-ului, au adus 44% partidului nazist. Deci nici măcar atunci n-au avut majoritatea de voturi.
Evident că în societatea germană din cel de-al Treilea Reich majoritatea erau oameni cumsecade. Și cu toate astea s-a întâmplat ce s-a întâmplat, cu oameni de ăștia cumsecade care își făceau treaba și erau revoltați, pe bună dreptate, de anumite nedreptăți, și au urmat această oroare.
De aia e important să învățăm din ce s-a întâmplat în istorie. Dar istoria se tot repetă, mă rog, cu variațiuni, evident, pentru că oamenii nu învață din istorie. Și să știți că eu cred că în momentul de față situația e mai proastă decât în anii ’30. E mai rău decât în anii ’30. Mă rog, ce e mai bine e că n-au pistoale, că dacă ar avea pistoale ar fi prăpăd.
Însă în anii ’30 Biserica avea o poziție ambiguă față de mișcarea legionară. Adică mulți preoți erau într-adevăr legionari, dar nu vârfurile. În Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anii ’30 existau doar trei episcopi care aveau simpatii legionare, doar trei. Acum sunt mult mai mulți din 59 de episcopi. Mie îmi iese la socoteală că o treime sunt, între ghilimele, „suveraniști”, adică legionari, georgiști, vadimiști.
Dr. Mihail Pautov: De ce? De ce se duc în direcția asta?
Prof. Theodor Paleologu: În realitate cred că-s mai mulți. Mie îmi iese la socoteală o treime, dar trei prieteni de-ai mei care cunosc încă și mai bine Biserica Ortodoxă decât o cunosc eu spun că e o majoritate.
Dr. Mihail Pautov: Și de ce se duc în direcția asta?
Prof. Theodor Paleologu: Varii motive. La unii e pur și simplu țăcăneală, cum este la Teodosie. Mai sunt câțiva episcopi care chiar sunt duși cu pluta și aderă la o viziune ultra radicală a Ortodoxiei, și chiar sunt pe față putiniști sau în secret. Unii chiar au o mare admirație pentru Rusia ca model de conlucrare între Biserică și stat. Mie mi se pare o oroare așa ceva, pentru că este de fapt distrugerea din interior a Bisericii.
Ce face Chiril, acest caghebist nerușinat, este de fapt o distrugere din interior a Bisericii. De fapt, taina fărădelegii practic a cuprins Biserica Rusă, e ca un cancer care a dat în metastaze. Biserica Rusă este în momentul de față în fază terminală în privința tainei fărădelegii care s-a răspândit în interiorul Bisericii.
De altfel, fac o paranteză: Ratzinger, viitorul Papă Benedict al XVI-lea, a scris în tinerețea lui un studiu foarte interesant despre un teolog din antichitatea târzie, Tyconius. Tyconius vorbește despre taina fărădelegii în interiorul Bisericii. E foarte interesant acest lucru, că și în interiorul Bisericii există un rău care macină mădularele Bisericii și o distruge din interior. Este exact ce se întâmplă în Rusia, este o pervertire totală a creștinismului, o desfigurare satanică a ceea ce ar trebui să fie Ortodoxia și creștinismul.
Dar revin la ce vă spuneam: bun, în unele cazuri este fanatism de acest tip; în alte cazuri e o frică de secularizare, o frică de Occident; în alte cazuri e pur și simplu arghirofilie, e o afacere pentru unii să rostogolească tot felul de aberații. De altfel, impostura este o industrie extraordinară. Există industrii care profită de prostia omenească, începând cu jocurile de noroc și terminând cu tot felul de medicine alternative, soluții de slăbit rapid. E plin de șarlatani în lumea de azi. Și asta e de fapt extraordinar: suntem în secolul XXI și proporțional șarlatanii n-au pierdut teren. E plin de șarlatani care promit tot felul de lucruri, inclusiv avem șarlatanismul pretins ortodox. Există tot felul de motivații diferite. Unii sunt și sinceri, fără îndoială.
Dr. Mihail Pautov: Ați început prin a spune că astăzi trăim vremuri mai periculoase decât în 1930.
Prof. Theodor Paleologu: Încă o dată repet: nu este contextul internațional de atunci la fel de periculos ca atunci când România era prinsă între Uniunea Sovietică și Germania nazistă, plus Ungaria horthystă și tot curentul de extremă dreaptă din anii ’30. Deci din acest punct de vedere e mai bine.
Ce este mai rău este faptul că o parte mai importantă din Biserică susține așa ceva dintre episcopi. Vă spun iarăși: peștele de la cap se împute. Și încă ceva: legionarii din anii ’20-’30 aveau totuși un anumit cod al onoarei. Tatăl meu, care a fost dintotdeauna antilegionar, avea prieteni care erau sau fuseseră legionari și povestea despre unii lucruri frumoase.
De pildă, povestea cum l-a întâlnit la o serată pe Alexandru Cantacuzino legionarul (că erau doi Alexandru Cantacuzino prin ’36, ’37, ’38: unul comunist și celălalt legionar). L-a întâlnit pe Alexandru Cantacuzino legionarul la o serată, și Alexandru Cantacuzino povestea despre ororile pe care le văzuse în războiul civil din Spania, orori pe care le făceau franchiștii. Cantacuzino spunea: „Eu vă spun ce orori fac ai noștri. Ce pot să facă este absolut îngrozitor!”. Era oripilat de ce văzuse acolo și de ce făceau ai lui, franchiștii, naționalistii. Pentru tata asta era o mare probă de onestitate, așa cum și este: omul ăsta era onest pentru că recunoștea ce orori făceau ai lui.
Deci exista totuși la unii legionari, poate chiar destul de mulți, acest simț al onestității. Unii erau complet tâmpiți, golani, agresivi, asasini și așa mai departe. Dar acum mie mi se pare că e mult mai grav ca nivel de trogloditism, lipsă totală de orice fel de onoare. Liderii așa-zisului curent suveranist sunt oameni care pur și simplu n-au niciun fel de scrupul, niciun fel de jenă, vorbesc într-un mod absolut oribil, golănie absolut uluitoare. Codreanu nu era așa. Codreanu a fost un asasin, a fost un criminal, dar nu era un golan de cea mai joasă speță, nu era un om căruia să-i lipsească orice fel de simț al onoarei.
Cred că așa cum prostia se poate cuibări și în mintea unui intelectual, probabil că și ororile se pot adăposti în mintea unui om care este educat. Ce vreau să spun e că a fost teribil atunci, însă ce vedem acum s-ar putea să fie și mai rău decât în perioada anilor ’30, pentru că nivelul de violență verbală depășește de nu știu câte ori ce se scria în cele mai violente articole legionare din anii ’30, în reviste precum Sfarmă-Piatră sau alte fițuici legionare. Erau groaznice, pur și simplu oribile. Trebuie să te uiți la ce spuneau oamenii de atunci, ce spunea Nicolae Paulescu, de pildă. A, uite, un important cercetător în domeniul medical, însă totodată Paulescu este un antisemit delirant. Lumea ar trebui să citească Spitalul, de pildă, sau broșura lui oribilă din anii ’30 – cred că e puțin mai devreme, spre sfârșitul vieții lui –, și anume Degenerarea rasei jidănești. Asta a scris Nicolae Paulescu. Iar neolegionarii din zilele noastre defilează cu poza lui Paulescu pe străzile capitalei și știu foarte bine despre cine e vorba: și Claudiu Târziu, și alții. Au defilat cu poza lui Paulescu, au defilat cu poza lui Octavian Goga, autorul legislației antisemite din 1938.
Dr. Mihail Pautov: Astea cumva sunt semne de alarmă foarte, foarte importante pentru toți cei care ascultă, pentru noi ca generație. Asta pe mine mă face mult mai curios în privința istoriei și în privința lucrurilor care s-au întâmplat, în privința faptului că istoria se repetă și ar trebui să facem tot posibilul ca, chiar dacă ea se va repeta, să fie în alți termeni și poate să învățăm ceva din lucrurile care s-au petrecut în trecut.
Dar pentru că am ajuns la acest moment final și pentru că am vorbit despre România – și am putea să reducem apocalipsa sau Armaghedonul la ce ați povestit în ultimele 15 minute și să o denumim un fel de apocalipsă mioritică sau o apocalipsă românească, care e o previziune sumbră pe care ați făcut-o sau o posibila previziune sumbră –, care credeți că ar fi katechonul în povestea asta mioritică?
Prof. Theodor Paleologu: Dați-mi voie să improvizez o legătură între cele două cărți, Cine mai oprește apocalipsa? și Ce ne facem cu atâția proști?. Cred că asistăm la un fel de apocalipsă a prostiei, în sensul de dezvăluire totală a prostiei.
Dr. Mihail Pautov: În sensul corect al Apocalipsei, care e dezvăluirea.
Prof. Theodor Paleologu: Dezvăluire, da. Dintr-odată apare în toată profunzimea ei, și în profunzimea ei malefică, pentru că prostia nu este inocentă. Se poate face o teologie a prostiei omenești: este instrumentul prin care, teologic vorbind, dacă aderăm la o viziune teologică, ar fi instrumentul predilect prin care acționează diavolul împotriva oamenilor.
Dr. Mihail Pautov: Bun, dacă ne situăm într-o logică teologică – încă o dată, nu vreau să o bag pe gâtul nimănui…
Prof. Theodor Paleologu: Nici eu.
Dr. Mihail Pautov: Dar acum îmi vine o idee: dacă apocalipsa prostiei, dezvăluirea prostiei este lucrul la care asistăm acum, atunci katechonul, care n-ar fi o persoană, ci ar fi ceva, ar putea fi cunoașterea, nu? Educația și cunoașterea.
Prof. Theodor Paleologu: Da, sigur, putem spune și asta: exercitarea spiritului critic, căutarea înțelepciunii. Dar deja vedeți că este o interpretare foarte largă a noțiunii. În Epistola lui Pavel e mult mai precis: este o forță sau o persoană care întârzie venirea fiului fărădelegii.
Ce spuneam acum despre apocalipsa prostiei, un fel de dezvăluire a prostiei în toată oroarea ei… Și atunci sigur că avem apelul lui Voltaire: Écrasez l’infâme! („Să strivim infamul!”). Infamul fiind la Voltaire, de fapt, prostul agresiv, pentru că, așa cum vă spuneam, cel mai adesea prostia vine la pachet cu răutatea. Sigur că există proști cumsecade, dar sunt foarte rari, rari de tot, și ăia trebuie respectați. Și dacă sunt cumsecade, de fapt nici nu sunt proști.
Se întâmplă însă altceva la oameni minunați, la oameni cumsecade: n-au încredere în ei. Consideră că sunt prea proști ca să înțeleagă anumite lucruri.
Dr. Mihail Pautov: Așa e rău.
Prof. Theodor Paleologu: E ceva care e înduioșător, respect așa ceva, evident că da. Dar pe de altă parte trebuie să-i explici omului: nu vă interziceți asta, puteți înțelege!
Dr. Mihail Pautov: Pentru că sunt concurați de ceilalți oameni care nu sunt cumsecade și care au curajul, în ciuda lipsei de cunoștințe, să facă tot felul de tâmpenii.
Prof. Theodor Paleologu: Da. Mă gândesc, de pildă, la destul de mulți care nu-mi spun mie, ci îi spun Ioanei Prândurea sau Ilenei Negruțiu că ar vrea să vină la un curs de-al nostru, dar nu îndrăznesc. „Și de ce nu îndrăznești?”, „Că nu știu destule”, sau „nu mă simt suficient de inteligent”, sau „dacă cumva mă ia domnul Paleologu la întrebări?”. Dar domnul Paleologu nu ia pe nimeni la întrebări, nu e un bau-bau. Însă există această teamă de a nu părea prost și e o teamă irațională, de fapt, care ne face mult rău. E bine să îndrăznim să punem întrebări aparent prostești.
Ăsta e un lucru extraordinar: întrebările naive sunt extraordinar de utile. Oamenii trebuie să îndrăznească, să nu se mai sperie că nu știu ceva. Dar sigur că au rămas cu traumele astea din școală, că dacă nu știu ceva sunt făcuți de rușine. E foarte păgubos. De fapt, eu întotdeauna spun că nu există întrebare proastă, că o întrebare naivă este de fapt foarte utilă. Nu știi ceva, întrebi! Nu-i nicio problemă dacă nu știi. Ignoranța nu e prostie, iar ignoranța recunoscută este de fapt o probă de inteligență, pentru că vrei să înțelegi.
Dr. Mihail Pautov: Corect. Și se pot naște atât de multe revelații și legături din lucruri simple pe care le ignori, le… sunt acolo, nici nu pui întrebări, ignori faptul că nu le cunoști, și doar prin curiozitate și recunoașterea: „ok, nu știu lucrul ăsta, îl întreb”, poate să iasă o grămadă de întâmplări.
Eu am experimentat lucrul ăsta din punct de vedere al medicinei recent, când m-am întors într-un mediu pe care înainte îl luam drept de-a gata, și acum cumva m-am întors cu o curiozitate în care am întrebat cele mai banale lucruri și am învățat într-o zi mai mult decât învățam în alte perioade în luni de zile, doar pentru că ziceam: „ok, lucrurile funcționează așa, deci aș putea cumva să confirm că într-adevăr e atât de valoros”. Nu-mi dau seama, știam asta, dar nu puneam asta neapărat în aplicare mai demult. Vine un moment în care începi să pui asta în aplicare.
Am ajuns la final și aș vrea să profit de această ocazie și să vă întreb: ce faceți la Casa Paleologu, ce se întâmplă acolo, cum pot apela oamenii la cursuri?
Prof. Theodor Paleologu: Cursuri! Asta fac eu, vocația mea este să predau. Asta îmi place să fac, pentru asta am fost format. De altfel taică-meu îmi spunea: „Dragul meu, lasă politica! Politica e o mare tâmpenie, mai cu seamă în România. Tu trebuie să predai!”. Și nu l-am ascultat, adică am simțit ca un fel de datorie de familie să mă implic în viața politică și de aia am făcut acest lucru. Dar vocația mea profundă este să predau. Predau practic din 1999, când am fost la Boston College lector de franceză, deci deja sunt 27 de ani în care asta fac.
Rostul meu pe lume este să ridic media națională la citit. Știți că e foarte scăzută, e cea mai joasă din Europa. Eu mi-am dat ca misiune herculeană să ridic media. Așa cum Heracle a luat pe umeri… eu mi-am luat pe umeri această sarcină, să ridic cât de cât media la citit.
Și ce este Casa Paleologu? Este instrumentul prin care încerc să convertesc și pe alții, să asociez și pe alții la această sarcină herculeană: împreună să ridicăm pe cât posibil media națională, să spălăm rușinea de a fi pe ultimul loc în Europa.
Acuma, lăsând gluma la o parte, facem tot felul de cursuri cu prezență fizică în salonul casei sau în deplasare. Mergem în diferite locuri, stăm peste weekend și aprofundăm anumite teme, anumite texte, filme. De asemenea, avem călătorii de studiu.
Dr. Mihail Pautov: Ce înseamnă călătorie de studiu?
Prof. Theodor Paleologu: Călătoria de studiu nu este o vizită ghidată, eu nu sunt ghid turistic și nu asta fac. Sunt cursuri. Vă dau un exemplu: eram la Uffizi, la Florența, și era un tablou de Ghirlandaio cu Sfântul Dionisie Areopagitul și Toma de Aquino. Ori în fața acelui tablou am stat mult și am vorbit despre tradiția platonică, despre neoplatonism, despre aristotelism, despre felul în care Toma de Aquino a preluat filozofia aristotelică. Deci a fost un mini-curs de istoria filozofiei și totodată de istoria teologiei în fața unui tablou. Niciun ghid nu face așa ceva. Deci folosesc ce vedem ca punct de pornire pentru a vorbi despre o sumedenie de lucruri. Același lucru îl facem în Grecia, în diferite locuri din Italia, în Germania (la Berlin, la München; anul ăsta o să mergem la Nürnberg, Bamberg și Würzburg), am fost la Ierusalim, a fost extraordinar.
Dr. Mihail Pautov: Un fel de retreat istoric, dacă vreți.
Prof. Theodor Paleologu: Atâta doar că umblăm foarte mult, și eu sunt stahanovist, adică mie îmi place să lucrez cât mai mult.
Dr. Mihail Pautov: Putem găsi oricum toate detaliile astea pe paleologu.com, o să lăsăm link în descrierea acestui podcast. Vreau să vă mulțumesc pentru prezența la podcast și cumva nici nu-mi vine în mod natural să-i fac o încheiere, pentru că mi-ar plăcea să continuăm discuția.
Prof. Theodor Paleologu: Și mie mi-a plăcut tare mult să stăm de vorbă și poate ne mai vedem. Acuma ar trebui să încep o altă carte despre metamorfozele fascismului, temă importantă și actuală.
Dr. Mihail Pautov: E o temă actuală, interesantă, și mi-ar plăcea să vorbim.
Prof. Theodor Paleologu: Dar s-ar putea să-mi ia ceva mai mult timp să o scriu, că e o temă foarte amplă, e o temă enormă. Povestea începe în secolul XIX deja, cu forme de protofascism, și apoi metamorfoza este, spun eu, de fapt cheia fenomenului. E un curent politic care e în perpetuă schimbare și transformare.
Dr. Mihail Pautov: Dar în mod cert ar fi foarte, foarte benefic să facem un alt podcast, o altă discuție despre această carte, Ce ne facem cu atâția proști?.
Prof. Theodor Paleologu: Cu cea mai mare plăcere! Asta ar fi interesant. Dacă facem asta, v-aș provoca în primul rând să-mi spuneți, dintre soluțiile din carte, care e cea care vă convine cel mai mult, pentru că vorbim despre diferite soluții: soluția socratică, cinică, creștină, epicuriană, stoică. Sunt curios să-mi spuneți care e cea la care rezonați cel mai mult.
Dr. Mihail Pautov: Și asta ar putea fi o provocare și pentru oamenii care ne urmăresc: în așteptarea următorului episod cu profesorul Theodor Paleologu, să vă luați această carte, să o citiți, să vedeți care e soluția care vă place cel mai mult.
Prof. Theodor Paleologu: Ambele! Și Cine mai oprește apocalipsa?, și Ce ne facem cu atâția proști?, și după aia ce facem cu apocalipsa prostiei.
Dr. Mihail Pautov: Exact. Bun, vă mulțumesc foarte mult din nou pentru prezență, a fost o reală plăcere.
