Ziua când am descoperit ceva la sân a fost ziua în care am sperat că nu pot fi eu cea care trece prin cei mai rău. Și a fost și ziua în care am înțeles că ce a urmat după aceea, care au fost următorii pași și a fost și ziua în care am înțeles că trebuie să merg acolo unde mi e frică să merg. Astăzi am avut ocazia să văd toate aceste lucruri din punct de vedere uman. Ce ce m a impresionat foarte mult, cel mai mult este această frază a Danei în care a spus că de fapt cancerul i a oferit mai multe decât i a luat. Astăzi vedem un material în care reconstruim complet povestea unei paciente din momentul în care descoperă ceva la sân, este în duș și descoperă ceva la sân până în momentul în care medicul îi spune: „Felicitări! Te ai vindecat de cancer”. Cum te simți acum după tot ce a fost în urmă?
Dana: Specială. Așa mă simt. Mă simt foarte specială. Da, pentru că am găsit oamenii care să mă ajute să îmi fie ușor și să ajung să mă simt special. S a întâmplat prin septembrie 2023, nu mai știu exact, la duș, la palparea mea individuală pe care ar trebuit toate s o facem acasă. Am simțit un nodul care m a trimis repede la prima ecografie.
Moderator: Un nodul la sân.
Dana: Da. La semul drept.
Moderator: Câți ani aveai atunci?
Dana: 31. Cred că.
Moderator: 31. Ok. Făceai duș și ai simțit că la sân ai un odut.
Dana: Da. Exact.
Moderator: Ce ți a venit în minte atunci când l ai?
Dana: Mi a fost frică. Evident. M am dus repede la ecografie. Mi a fost frică. M am gândit la ce e mai rău, dar am sperat la ce e mai bun. Și mergând la ecografie, ecografia nu a ridicat suspiciuni în momentul ăla. suspiciuni importante care să mă trimită mai departe la alte analize imagistice sau mai știu eu biopsie și am mers acasă cu recomandarea ferma a doctorului să mă întorc peste trei luni și normal că nu m am întors după trei luni, din păcate m am întors după vreo șapte luni și aveam deja un focar în sân, nu mai erau doar un nodul.
Moderator: Ai zis că te ai întors după șapte luni. De ce nu te ai întors după trei luni? cum a recomandat.
Dana: pentru că nu mă durea și pur și simplu nu știu m am relaxat, ecografia nu a ridicat suspiciuni și am spus că e ok.
Moderator: Poți să poți să mi povestești viața ta dinainte de acest moment? Cum e? Cum arăta viața ta? Copii, muncă, cu ce te ocupai?
Dana: Sunt jurist. Mergeam la birou dimineața, duceam copilul la grădiniță, mă întorceam acasă. Aveam o viață fericită și împlinită cu soțul meu. Am o relație de mult timp. și făceam lucruri frumoase împreună. Eram pasionată de mers pe munte foarte mult. Îmi plăcea să fac asta și mă dedicam copilului meu foarte mult și ne bucuram cum puteam, cum știam noi de viață. Aveam o viață activă noi, eu, familia mea, noi toți trei aveam o viață activă și nu m am gândit nicio clipă că o să mi se întâmple tocmai mie. Practic, asta este capcana în care am căzut atunci, că nu are cum să mi se întâmple tocmai mie. Uite că m am dus la ecografie și mi a zis că nu e ok, e normal, poate să fie doar hormonal, o să treacă. Am intrat în rutina zilnică, în ce aveam de făcut cu copilul, în vacanțele plănuite și bineînțeles că au trecut șapte luni pe nesimțite. De asta au trecut șapte luni. Și după șapte luni m am trezit cu o ecografie care ridica mari suspiciuni. Aveam un focar în sân. Medicul s a schimbat la față. Mi am dat seama, s a schimbat vizibil la față. medicul s a s a încruntat, a devenit foarte serios în fața ecografului și mi a explicat la final, mi a spus că ecograful nu poate să mi pună un diagnostic evident, dar că ecografic tumora mea ridică mari probleme și mi a spus să merg mai departe la un chirurg și asta am făcut. L am găsit pe domnul doctor Titirez și pe echipa lui și cred că exact în ziua în care am mers la dumnealui am făcut și biopsia. Imediat am intrat în în circuitul ăsta oncologic.
Moderator: Hm. Ce ți-a zis doctorul Titirez când ai ajuns la el cu rezultatul?
Dana: Că sunt responsabilă să fac biopsia aia imediat, atunci pe loc, pentru că eu nu voiam s-o fac. Era cumplit, la… îmi făcusem deja 32 de ani. Era cumplit la 32 de ani să-ți propună cineva o biopsie.
Moderator: [Adresându-se Dr. Titirez] A zis că și-ar dori să vină poate cu soțul și așa mai departe și i-ai spus că nu, că o să… că dacă e nevoie o să asiste tu ca să-i dai curaj, dar să facă biopsia în ziua respectivă. Ce te-a determinat să faci asta?
Dr. Titirez: Să spun așa, două motive. În primul rând, cu cât acționăm mai repede, cu cât am un diagnostic mai rapid, pot să încep un tratament mai repede și asta este evident în avantajul nostru. Și în al doilea rând, cred că de fapt ea atunci încerca cumva să scape. Era în faza de negare. Nu voia să recunoască că se întâmplă ceva, ci voia s-o lungească, s-o lase pe mai târziu, dar până la urmă tot acolo ar fi ajuns. După câteva săptămâni, ori în câteva săptămâni lucrurile se pot schimba și nu în favoarea noastră.
Dana: E în capul meu. Rulează automat tot ce am văzut în filme, tot toți oamenii care au murit de cancer în jurul meu și în familia mea. Și când eram acolo la biopsie, știu că trăiam cu senzația că vreau să fug. Voiam să fug, nu voiam să fiu acolo. Cred și cred că toți trăim asta. Toți oamenii care trebuie să facă biopsia în fața sălii de așteptare vor să fugă. Și am spus asta doctorului, am simțit că pot să i spun și mi-a… m-a rugat să nu plec în niciun caz, să nu prelungesc agonia până a doua zi când voiam eu să mă întorc cu soțul meu, când credeam eu că o să-mi fie mai ușor. Și l-am ascultat și am rămas acolo și am făcut biopsia și a fost mai ușor decât aș fi crezut. Adică pentru mine ca pacient a fost foarte, foarte puțin dureros. Sunt proceduri estetice pe care fetele le fac și doare mai tare. Că și e foarte țintită pentru că se face ghidată de ecograf. Doctorul, doctorița care mi-a făcut biopsia a fost foarte blândă și foarte prezentă și mă auzea pur și simplu. A fost foarte important pentru mine ca pacient să să aud că doctorul mă aude.
Moderator: Cât de mult durează o biopsie ca și procedură?
Doctor Biopsie: Depinde. De obicei, maxim jumătate de oră, dar în cursul unei biopsii pot fi mai multe ținte și atunci se prelungește. Poate fi biopsie de axilă din ganglion axilar și atunci iarăși crește timpul intervenției.
Moderator: Dana spunea că o durea puțin. Vă spunea că doare. Dumneavoastră spuneați că vă opriți. Totuși nu vă opreați și asta spune ea că îi vedea totuși curaj și sentimentul că e auzită, e înțeleasă, dar continuarea era fermă pentru procedura respectivă.
Doctor Biopsie: Așa obișnuiesc. Deci le fac anestezie, țin foarte mult la confortul pacientelor. De cele mai multe ori în… se întâmplă și să nu iasă pentru că ține și de structura sânului, de cât de inflamat este, dar repet, țin foarte mult la confortul pacientei, le pun și muzică.
Moderator: Hm.
Doctor Biopsie: Da. Și să nu rămână traumatizate, că oricum urmează un drum lung după aia care nu vor fi foarte bine psihic. Vorbesc. Da.
Moderator: Le e frică de paciente de biopsie?
Doctor Biopsie: Ă, n-am văzut pe nimeni relaxată, nicio femeie relaxată să vină la biopsie, dar cumva vorbim, le explicăm ce facem, ne spun că fac anestezie, le fac o ac foarte subțire, un ulterior mai gros, strat în strat, în așa fel încât să simtă cât mai puțin.
Moderator: Care-i cea mai mare frică a lor când vin la biopsie?
Doctor Biopsie: Ă, prima că le doare pe majoritatea, iar altele evident de rezultat.
Moderator: Cât de des întâlniți acest mit… spune că nu face biopsie pentru că se va împrăștia cancerul în corp dacă îl înțepi?
Doctor Biopsie: Să știți că nu prea des. Ăă sunt destul de multe paciente educate. Nu este adevărată chestia cu împrăștierea. S-au găsit celulele tumorale în jurul tumorii. Au fost au fost găsite câteodată, dar acestea dispar la radioterapie, la procedurile ulterioare și este foarte important, foarte important să pui diagnosticul. Știi că are cancer, vezi la ecografie, la mamografie, îți dai seama că are cancer. Numai prin biopsie trebuie să poți afli ce tip de cancer este și se tratează diferit, evident, în funcție de aceste date. Deci biopsia este esențială.
Dana: A fost doamna doctor o o minunată ca toată echipa cu care am lucrat.
Moderator: Atunci a fost prima zi în care te-ai cunoscut cu doctorul Titirez când ai venit și pentru biopsie?
Dana: Da.
Moderator: Ok. Atunci te-ai cunoscut cu doct…
Dana: Atunci? Da. La prima consultație.
Dr. Titirez: Practic nu avea diagnosticul complet, nu aveam toate datele problemei, avea numai imagistica și imagistica nu era foarte favorabilă, sugera că se întâmplă ceva neplăcut acolo. Dar doar pe imagistică eu nu pot să spun că este ceva sau nu este și în primul rând nu știu ce să fac în continuare, care este tratamentul următor și de asta i-am recomandat să facă biopsia. Asta ne clarifica, asta ne spunea ce tratăm.
Moderator: Ce-ai simțit dincolo de un protocol medical?
Dana: Ăsta e, cred că e cel mai greu pas, prim pas pe care trebuie să-l facă un pacient oncologic, să-și facă biopsia, pentru că sunt tot felul de istorii în în jurul acestei biopsii și se tot spune că împrăștie cancerul în tot corpul și în două săptămâni ești plin de metastaze. Asta se vorbește printre oamenii normali care nu au studii medicale, cum sunt și eu și e o frică indusă de biopsia asta și am înțeles repede atunci pe loc în fața cabinetului de la domnul doctor pentru că un om când îți vorbește sincer și te privește în ochi, înțelegi ce trebuie să înțelegi? Și nu mai… nu am mai simțit nevoia să pun întrebări, n-am mai simțit nevoia să să caut alte păreri, să mă duc și la alți doctori pentru că în capul meu, deși deși era gândul, rula gândul, rula frica că pot face metastaze, că se împrăștie cancerul din cauza biopsiei, doctorul ăsta m-a făcut să-mi dau seama că nu e deloc așa și că ba dimpotrivă aș ar… aș face un împotriva mea nemergând la biopsie. mi-a vorbit sincer, mi-a vorbit din suflet, mi-a vorbit cu grijă pentru un pacient, pentru un… pentru omul din mine, nu pentru pacientul din mine, mai bine spus. Eram omul pe care trebuia să-l salveze doctorul, care în momentul ăla nu era doctorul meu. A, și vreau să mai mai punctez o treabă, că eu m-am dus la domnul doctor cu „asta e ecografia, eu vreau să mă operez și să scot ce am acolo.”
Moderator: Da.
Dana: Atâta s-a chinuit și atâta efort și timp a investit să-mi explice că e esențial să nu mă operez.
Moderator: Victor, zi-mi de ce în anumite cazuri trebuie să te abții de la a opera imediat pacienta și e important să urmezi niște pași preliminari?
Dr. Titirez: Este foarte important să… Noi chirurgii avem tendința să operăm din prima, dar este foarte important să respectăm anumiți pași. Este foarte important în primul și în primul rând natura tumorii, tipul histopatologic al tumorii, pentru că în funcție de acest tip uneori este bine să începem cu un tratament țintit, un tratament sistemic care să țină practic boala pe loc și chiar să progreseze înspre bine.
Moderator: Hm.
Dr. Titirez: …și să începem deja o vindecare a cancerului. Iar pentru un tratament complet și corect, sigur că este nevoie și de intervenția chirurgicală, dar uneori în anumite tipuri de cancere și în funcție și de stadiul în care se află cancerul respectiv, este bine să începem cu o terapie sistemică care chiar dacă pare ciudat pentru pacientă trebuie să le facem să le înțeleagă că acest tratament îi face bine, ține boala pe loc și chiar începe să o vindece.
Dana: Și oricum el a refuzat din prima operație pentru că eu trebuia să încep cu chimioterapia, dar a încercat să mă convingă să n-o fac… să nu fac asta nici la el, dar nici în altă parte ca om pur și simplu.
Moderator: Să nu te operezi ca prim pas, ci să urmezi protocolul…
Dana: Da. …propus de medici. În cazul meu a fost chimioterapie, operație și apoi radioterapie și tratament țintit, dar a trebuit să înțeleg că nu atunci.
Moderator: [Adresându-se Dr. Titirez] Cum reușești să faci asta și cum ai făcut să valorifici și de ce crezi că este importantă și starea asta psihică prin care pacientul tău trece?
Dr. Titirez: Starea aia psihică este esențială. Dacă ai un pacient care înțelege ce i se întâmplă și în primul rând trebuie să accepte diagnosticul, să înțeleagă tratamentul, atunci totul decurge mult mai bine. Șansele noastre de vindecare cresc. Ideea este să… nu este ideal să suni pacientul să-i spui prin telefon, ups, e cancer. Da, nu este deloc ideală. Adevărul este că o pregătisem. Cumva i-am zis că pe imagistică lucrurile arată în felul următor, dar urmează să vedem ce ne spune biopsia. Și când am avut rezultatul, am contactat-o și i-am spus în mare, da, se confirmă ce suspectam, dar trebuie să facem un tratament. O să discut și cu colegii în comisia oncologică și atunci o să știm exact ce este de făcut. Diagnosticul sugera o agresivitate a celulelor tumorale. Erau niște caracteristici care ne indicau acest lucru și tocmai de asta am preferat să acționez cât mai repede. Ideea asta de timp, de de a nu pierde timpul este foarte importantă,
Dana: foarte important pentru un pacient oncologic să găsească un medic care cu răbdare să explice de ce e important pentru el să urmeze pașii aceștia corecți, să respecte protocolul medical. Pentru că eu cel puțin am simțit când am aflat… când a… când a venit rezultatul biopsiei, de fapt de la ecografie încă nici nu venise rezultatul biopsiei. Simțeam că e ceva acolo. Medicii îmi ziceau că e ceva grav. Eu voiam să scot inamicul de acolo pentru mine. Era un inamic. creștea în corpul meu, îl alimentam zi de zi. E o nevoie, nu știu cum să spun, prin fiecare celulă de a scăpa de nebunia aia de acolo. Și sunt… eu cunosc oameni care, deși au fost refuzați de un chirurg la intervenție, au mers și au căutat chirurg să îl operezi până a găsit și a găsit că se găsește mereu se găsește un chirurg să te opereze și faptul că eu am înțeles că nu trebuie să fac asta a fost esențial pentru că eram disperată, efectiv ăsta-i cuvântul, să mă operez și să scot inamicul de acolo.
Moderator: La cât timp după biopsie a venit și diagnosticul?
Dana: Cam la 21… între 21 și 25 de zile. Nu mai știu exact. Trei patru săptămâni a durat până am aflat rezultatul biopsiei. Mult.
Moderator: Cum a fost… Cum a fost această perioadă pentru tine de așteptare?
Dana: foarte grea pentru că aveam riscul ăsta foarte mare și vrei să ai o certitudine ca să începi să faci ceva pentru tine. Dar pe de altă parte, pentru că era liniște acasă și am avut susținerea familiei, a trecut ok. Am intrat iarăși cu copilul, în rutina mea zilnică, cu activitățile care îmi plac. Soțul meu a fost foarte mult lângă mine și nu m-a lăsat să stau să mă gândesc și să-mi fac rău, că perioada asta face foarte mult rău de așteptare, dar nu a trecut… Aici cred că depinde de fiecare…
Moderator: hm
Dana: …cum se îmbărbătează. Eu mi-am luat repede responsabilitatea stării mele de bine în mâinile mele. Adică eu am cerut doctorilor soluții pentru dificultățile din perioada tratamentului. Am întrebat ce voiam să știu. Adică nu am stat pur și simplu să aștept să vină doctorul și să… să mă facă să mă simt eu bine în perioada asta pentru că sunt tot felul de neplăceri.
Moderator: Cum… cum ai primit diagnosticul?
Dana: A fost cel mai greu moment din viața mea. Diagnosticul l-am primit de la pământ și la fizic și la… și și la propriu și la figurat. Efectiv de la pământ de jos l-am primit. Am plâns foarte mult cu soțul meu eram și în două minute cred că mă suna domnul doctor Titirez la două minute după ce am citit. nu știu cum iarăși echipa medicală și-a făcut treaba extraordinar. m-a sunat atunci și mi-a explicat în așa cât… cu datele pe care le avea pentru că nu știa dacă am metastaze, dacă… nu știa toate detaliile diagnosticului meu, dar mi-a spus că sunt soluții pentru mine și că a doua zi dimineață își face timp și mă primește în cabinet și a doua zi dimineață la 8:00 cred că eram în cabinetul domnului doctor. Iar asta a contat enorm de mult pentru că practic aici a început vindecarea mea în dimineața aia în cabinetul doctorului.
Moderator: De unde găsești puterea să întâlnești în fiecare dimineață, în fiecare zi, câte o pacientă care vine la tine și plânge și tu îi oferi aceeași empatie?
Dr. Titirez: Da. Ăă, evident, ăsta este jobul meu, cu asta mă ocup, cu asta trebuie să fac, dar probabil că sunt lucruri dincolo de obligațiile profesionale. În Anglia spuneam „to go an extra mile for your patient” și până la urmă asta este să te dedici complet pacientului. Evident că sunt pacienți mult mai simpli. Sunt doamne care intră pe ușă și spun: „Nu mă interesează ce vreți dumneavoastră să faceți, să-mi salvați sânul. Nu, nu există așa ceva. Îmi scoateți sânul și am terminat problema.” Evident, respectăm dorințele lor, dar sunt doamne mai delicate, mai fragile, care vor să cunoască perspectivele, vor să știe ce se poate face, astfel încât la sfârșitul tratamentului să iasă cât mai puțin șifonate din toată această istorie. Și până la urmă ăsta este rolul echipei noastre, să găsim tratamentul optim cu impactul minim asupra pacientului. Optim din punct de vedere al vindecării, minim din punct de vedere al efectelor adverse.
Dana: M-a primit cu foarte multă empatie și îmi dau seama, cred că este foarte greu în fiecare zi să vină o femeie care plânge în cabinetul tău și tu trebuia s-o încurajezi. și m-a încurajat și pe mine, cum le-a încurajat pe toate celelalte. Și de acolo a pornit pentru mine vindecarea. Ă câtă disponibilitate a avut, câtă blândețe, câtă răbdare să mă asculte, că eu m-am… m-am început să-i spun și de… nu știu… să-i spun de situația mea financiară, că nu știu dacă sunt pregătită, niște aberații pe care n-ar fi trebuit să le discut cu doc. Nu e treaba lui dacă eu am bani sau nu să mă tratez acolo, dar m-a ascultat cu atâta răbdare și până și pentru asta a avut să-mi dea un sfat. Deci eu am fost într-o căutare de echipă medicală și am găsit-o. Am găsit-o.
Moderator: Când ai primit diagnosticul de… de ce ți-a fost cea mai frică? La ce… Adică la ce te gândeai atunci?
Dana: La copilul meu mă gândeam la… atât. La doar la asta mă gândeam. la copilul meu și la faptul că nu e corect ca el să rămână fără mine, că eu sunt importantă în viața lui, că eu sunt cea mai importantă în viața lui. Avea doar cinci ani când am primit diagnostic. Ă Nu, a, nu, eu n-am… eu n-am luat nicio clipă în calcul faptul că n-o să reușesc. Oricât de greu mi-a fost, chiar și când eram la pământ, eu știam că o să reușesc. Doar că eu nu voiam să fac chimioterapie, că eu văzusem în filme cum arată chimioterapia, dar eu nu eram la pământ pentru că ști… credeam că n-o să reușesc. Nu, eu sunt responsabilă să gândesc ce-i cel mai bine despre mine. Nu, eu nu-mi permit niciun gând rău la adresa mea și nu mi-am permis nici atunci. și faptul că am avut o echipă medicală care a venit în întâmpinarea mea și a continuat modul meu de gândire și modul cum m-am poziționat eu în fața diagnosticului meu m-a ajutat enorm, enorm de mult pentru că efectiv m-am lăsat în voia echipei medicale, nu am mai… nu am mai simțit nevoia să caut păreri, să caut alți doctori, iar eu mi-am făcut acasă ce no… treaba mea.
Moderator: Ce Ce a urmat după aceea? Ai ajuns în cabinetul doctorului, aveai rezultatul biopsiei, care au fost următorii pași?
Dana: În primul rând, doctorul s-a așezat lângă mine. Asta a fost un detaliu care m-a ajutat enorm. Detaliile astea pentru un pacient oncologic toate vorbesc, toate spun ceva pentru că ești foarte atentă atunci, ești foarte în alertă. Eu așa m-am simțit. Eu m-am simțit foarte în alertă și am luat fiecare gest, fiecare vorbă. că am… m-am gândit de multe ori la fiecare gest și la fiecare vorbă și doctorul în primul rând a plecat de acolo și s-a așezat lângă mine și asta a contat foarte mult și mi-a spus: „Doamna Hriscu: „Suntem o echipă și o să fiți bine.” Acest „O să fiți bine” m-a făcut să mă… să mă simt în confort. Și apoi, bineînțeles, am intrat pe parcursul oncologic, am mers la CT, am mers la mamografie, am avut prioritate în fața altor, eu ca și pacient oncologic am avut prioritate în fața altor pacienți la programarea CT-ului și a mamografiei. Am ajuns repede acolo, am primit destul de repede rezultatul și în două săptămâni începeam chimioterapia. Bineînțeles că dosarul meu a ajuns în tumorboard.
Dr. Titirez: Tocmai am avut MVP-ul. Este MDP-ul de sân dedicat pacientelor cu cancer de sân. Se întâmplă în fiecare săptămână miercurea dimineața. Tocmai am terminat acest MDT, am discutat cazurile și acum știm fiecare dintre noi ce avem de făcut pentru fiecare pacientă în parc.
Moderator: E o ședință multidisciplinară în care toată lumea își spune punctul de vedere medical pentru a lua o decizie.
Dr. Titirez: Toți medicii implicați în tratament și în diagnostic au participat la această ăă ședință și am spus fiecare dintre noi ce trebuie să facem pentru un anumit pacient. Acum pacientul o să meargă la chirurgie, la operații, o să meargă la investigații suplimentare sau la chimioterapie, la colegii de la radioterapie. Da, lucrurile sunt foarte clare pentru fiecare pacient în parte.
Dana: Iarăși o chestie care m-a ajutat foarte mult. Știam că acolo sunt specialiști care discută despre cea mai bună soluție de tratament pentru mine. Știam că… echipa medicală pe care mi-o doresc și știam că mi se răspunde la orice întrebare, că și asta e… a fost o chestie foarte importantă. Eu am putut să-i scriu mesaj domnului doctor Titirez atunci când am avut o nelămurire legată de vindecarea mea, bineînțeles, și de starea mea și mi s-a răspuns mereu cu aceeași răbdare și cu aceeași disponibilitate de fiecare dată, de nu știu de câte ori a fost nevoia. Domnul doctor Titirez a trebuit să-mi explice de mai multe ori același lucru pentru că nu intra. Nu, nu, nu intra. Efectiv veneam atât de setată, de exemplu, că vreau să mă operez, cât a trebuit să-mi spună mai mult deodată că nu se poate să mă operez și să-mi explice, să nu caut în altă parte să mă operez, pentru că voi găsi și-mi voi face rău dacă voi căuta. De la biopsie, de la rezultatul biopsiei până la începerea tratamentului au durat… au fost doar, nu știu, două săptămâni cred că. Ă… mi-a fost foarte frică de chimioterapie. Am plâns cu o seară înainte să… o seară înainte de a veni la tratament. Nu știam ce urmează. Știam doar ce vedeam, văzusem în filme. Asta era singura mea imagine. Era singurul lucru pe care îl știam despre chimioterapie și faptul că o să-mi cadă părul. Mă împăcasem cu faptul că o să-mi cadă părul. Asta a fost foarte greu. Căzutul părului este un moment foarte greu pentru o femeie într-un… cu un tratament de cancer. Dar am ajuns la chimioterapie și am fost preluată de o… iarăși de echipa medicală care m-a tratat foarte bine și m-a făcut să mă simt foarte confortabil. M-au dus în salon, mi-au adus apă, mi-au adus, nu știu, tot ce aveam nevoie acolo ca să mă simt bine, să încerce să mă fac să mă simt bine. Au glumit cu mine. Fetele de acolo au fost foarte joviale, așa, tinere, glumeau, vorbeam. Nu era o atmosferă de spital, de trebuie să stăm în liniște, să… era liniște, evident, dar așa… se permitea o glumă, puteam să râdem, eram în largul nostru, glumeam, erau multe fete acolo, era… Se râdea mult, era plăcut, nu era ca la spital.
Moderator: Cristian, zi-mi te rog cum putem să schimbăm percepția oamenilor despre chimioterapie? Pentru că majoritatea oamenilor văd chimioterapia în filme și au impresia că este ceva extrem de dur.
Dr. Cristian: Dar majoritatea pacienților care care vin la noi la tratament într-adevăr sunt foarte speriați la început de ceea ce înseamnă chimioterapie și într-adevăr influența din filme și nu doar din filme și ci din… din media și din social media de multe ori este negativă din punctul ăsta de vedere. Chimioterapia nu este un tratament ușor. Asta așa… ăsta este adevărul. Este un tratament destul de dur, conceput pe măsura acestei boli, dar chimioterapia nu înseamnă doar administrare de tratament citostatic, înseamnă de administrare a mai multor medicamente care previn efectele secundare ale tratamentului citostatic, care previn stările de rău date de tratamentul citostatic. Toate schemele de tratament sunt bine puse la punct din punctul ăsta de vedere și se fac obligatoriu înainte de fiecare ciclu de tratament și la nevoie în funcție de de schema de tratament și după astfel încât pacienții după ce revin la a doua a treia serie de tratament de obicei îmi spun „domnul doctor n-a fost chiar atât de rău”.
Moderator: Ți-o aduci aminte pe Dana la tratament?
Dr. Cristian: Foarte speriată. Da, foarte, foarte speriată. Da. Da, a fost o colaborare interesantă cu cu Dana Criscu și într-adevăr a fost… a a fost o evoluție bună sub tratament și o toleranță bună la tratament.
Moderator: Zi-mi te rog de ce a fost nevoie de chimioterapie înaintea operației?
Dr. Cristian: Indicațiile sunt de mai multe feluri de a face tratament înainte de… înainte de operație, în funcție și de tipul de boală, în funcție de localizarea boli. principiu, că scopul principal al tratamentului preoperator este de a restrânge boala, de a restrânge tumora, de a restrânge toată aria afectată de boală, astfel încât atunci pacientul când merge la chirurgie chirurgul să poată să facă o rejecție completă, fără riscul de a rămâne pe loc și cu cât mai puțin sacrificiu de țesut… de țesut sănătos. Ăsta este unul din din indicații și poate cea cea mai importantă indicație pentru chimioterapie. Mai mult decât atât, în anumite tipuri de boli, de exemplu, în cancerul de sân, acolo am vorbit despre despre doamna Hrișcu, prognosticul pe termen lung este mult mai bun la pacientele care fac tratament…
Moderator: Hm.
Dr. Cristian: …preoperator.
Moderator: Bun, deci vindecarea este mai mai bună, mai sigură dacă faci acest tratament…
Dr. Cristian: Exact. Da. Da. Și asta e dovedită pe studii climice.
Moderator: Ai spus că ți-a fost frică de chimioterapie. De ce… De ce ți-era frică mai exact?
Dana: pentru că știam cum arată chimioterapia doar din filme și filmele arată doar o parte horror pe care eu n-am experimentat-o, care în 2025 nu cred că… nu știu, cred că sunt soluții să nu mai arate cum știm că arată chimioterapia și cred că noi, pacienții, ar trebui să fim responsabili și noi și să le cerem doctorilor și să le spunem ce dificultăți avem și să le cerem soluții pentru că în 2025 ori… oricât Cât de ciudat ar părea e cel mai bun moment să te îmbolnăvești de o asemenea boală? Pentru că sunt soluții aproape pentru toate, inclusiv pentru căderea părului. Încep să apară soluții împotriva căderii părului.
Moderator: Ai spus că a fost un moment greu. De De ce anume dacă ar fi să despicăm așa firul în pat, de ce căderea părului e un moment atât de greu?
Dana: Eu am simțit că lovește foarte tare în feminitatea mea și tot diagnosticul ăsta de cancer de sân lovește foarte mult în feminitate. Pierzi părul, doctorii discută despre mastectomii bilaterale. Eu am și făcut mastectomie bilaterală.
Moderator: Mădălina, zi-mi te rog de ce în cazul Danei a fost nevoie de o mastectomie bilaterală? Adică ambi sâni au fost… roși.
Dr. Mădălina: Bun. În cazul doamnei în primul rând aveam o extensie a tumorii ceva mai generoasă la nivelul sânilor care deja fuseseră augmentați. Adică aveam niște implanturi puse în spatele mușchiului.
Dr. Mădălina: Cu toate acestea, glanda bilateral era mai mică. De obicei acesta este efectul. Leziunile ceva mai extinse, inclusiv după chimioterapia neuajuvantă, împreună cu terapia țintită. Mai aveam imagistic semne că ar mai fi ceva acolo la nivelul sânului. Asta ne-a făcut să ne gândim la mastectomie bilaterală pentru că doamna prezintă o mutație BRCA2 patogenă, ceea ce ne indică un factor crescut de a dezvolta un al doilea cancer sau un cancer bilateral.
Dana: Trebuie să scoți și ovarele. Îți se recomandă să nu-ți mai pui unghii? Cumva tot ce înseamnă feminin se prăbușește. Tenul nu mai arată cum îți dorești să arate. Feminitatea e complet afectată și nu… Da, e foarte greu și mai ales că trebuie să-l razi. Adică e chinuitor să aștepți să cadă. E mai bine să-l razi. Și rasul ăsta e foarte… e foarte complicat. Pe mine m-a ras soțul meu și din… în momentul în care a trebuit să ne întâlnim privirile, mie mi-a… nu știam cum o să mă privească soțul meu cheală. E foarte greu, dar în privirea… în privirea lui eram aceeași persoană. se uita la fel mine. A fost iarăși extraordinar și de asta nu m-am simțit singură, pentru că soțul meu m-a privit la fel, deși eu mă transformasem, nu mai eram femeia pe care și-a ales-o el și eu conștientizam asta, dar la el nu s-a schimbat nimic în privire. Scuze.
Moderator: Care a fost diferența între cum ai, cum îți imaginai chimioterapia din filme și cum cum a fost ea de fapt?
Dana: Am spus… i-am spus oncologului care îmi sunt temerile. Cu asta am început. Eu sunt un om, mie îmi place să comunic, mă simt bine să comunic și mie îmi place să spun ce simt. Nu știe omul cum, adică nici măcar omul, nici măcar soțul meu n-ar ști ce să facă să mă simt bine alături de el dacă eu nu-i spun da, păi doctorul care mă vede prima dată. Și i-am spus foarte clar doctorului care îmi sunt temerile. Mi-e frică de starea de greață. Am un copil mic. Nu vreau să mă vadă că mi-e rău. Mi-e frică de căderea părului. Mi-e frică de, nu știu, probleme digestive. Sunt un om activ. Sunt… stau mult pe munte. Îmi place să fiu pe munte. Îmi place să fiu prin parcuri, să alerg, să… nu vreau să stau legată de casă. Și i-am… i-am explicat doctorului despre cum îmi place să trăiesc și de ce anume mi-e frică și care cred că ar fi piedicile ca să mă simt bine în perioada asta. Și a găsit soluții aproape… aproape pentru fiecare problemă, mai puțin căderea părului. Și dacă ar fi avut o soluție, sunt sigură că mi-ar fi dat-o și pe aia. Dar în rest a găsit și au fost soluții pentru mine pentru fiecare problemă și dificultate pe care am avut-o și cred că sunt pentru oricine vrea și asumă responsabilitatea pentru starea lui de bine, că suntem… noi pacienți suntem responsabili de starea noastră de bine.
Moderator: În final, totuși ai găsit soluții… soluții de a te împăca de această pierdere a părului și cum… cum le-ai găsit?
Dana: Foarte simplu. și mi-am cumpărat o perucă pe care mi-a plăcut s-o port.
Moderator: Hm.
Dana: Am găsit o perucă care simțeam că îmi completează personalitatea și că mă simt liberă cu ea și efectiv o perucă pe care să-mi placă s-o port. Și atunci, într-adevăr, acasă stăteam fără perucă, dar puneam acea perucă și mă simțeam… mă simțeam bine cu mine când ieșeam pe stradă, pentru că acasă oricum eram în confort. Soțul meu mă privea la fel, deci nu aveam nevoie de perucă, iar copilul meu a… copiii noștri sunt niște, nu știu, niște forțe foarte incredibile. Nu, nu știu. Când m-a văzut prima dată fără păr, m-a spus: „Mami, dă-ți peruca jos să te văd.” Eram în mașină, mi-am dat peruca jos și nu știam la ce să mă aștept. Ea era un copil de cinci ani și m-a luat în brațe și mi-a zis: „Mama, o să te iubesc oricum ai fi și oricum ai arăta, ești cea mai frumoasă.” Nu pot să descriu. Nu, nu pot să descriu. Și cred că fiecare… fiecare copil i-ar spune asta mamei dacă mama se lasă să fie slabă în fața copilului, așa, să te simți… să-ți arăți slăbiciunile copilului. Copilul vine în întâmpinarea ta și pansează foarte frumos rana aia pe care o ai.
Moderator: Cum a fost operația?
Dr. Titirez: Operația de curs așa cum ne… cum ne… cum ne doream. Trebuie să ne amintim că ea venea după chimioterapie. Chimioterapie care s-a întins pe câteva luni. În timpul ăsta ne-am întâlnit de câteva ori și am discutat despre operație pentru că deja avea o augmentare mamară. Am folosit asta în avantajul nostru și am făcut o mastectomie. Practic mastectomia se impunea pentru că exista o mutație genetică. Am făcut această mastectomie păstrând implantul existent. Cealaltă variantă era să facem o reconstrucție imediată, dar ca să nu complicăm lucrurile și pentru… și în beneficiul ei, am păstrat implantul care exista. Ăă i-am explicat că dacă dorește mai târziu putem să-l înlocuim, dar este foarte mulțumită cu ce…
Moderator: Cum a fost ziua în care te-ai operat?
Dana: Foarte frumoasă. Am așteptat-o de ho… dinainte de chimioterapie, de când încercam să conving doctorul că trebuie să mă opereze. Eu pe el încercam să-l conving. Ă Am mers cu soțul meu dimineață, am glumit, m-a făcut să râd. A fost foarte frumos. Echipa medicală m-a primit așa cum știam că o să mă primească. N-aveam niciun dubiu. Mi-au făcut toate procedurile medicale de care am avut nevoie. I-am rugat să-mi facă… să-mi… trebuiau să fac un test să mă înțepe. Eu am o mare frică de a… și aici vreau să fac o paranteză. Această echipă medicală m-a ajutat cu multă blândețe să să scap de fobia de AC și să mă duc ca un om responsabil și relaxat să-mi fac analizele așa cum ar fi trebuit s-o fac și înainte. Și în dimineața operației simțeam că merit să fiu acolo. Asta am simțit. Merit să fiu aici și e încă un pas, încă un pas mai aproape de vindecarea mea.
Moderator: Ce Ce ți-aduci aminte? Care e prima amintire pe care o ai de când te-ai trezit de după operație?
Dana: Prima amintire? Prima amintire a fost chiar o întâmplare că mi-a venit să vomit și am vomitat acolo. Nu știu, cred că au durat 3 secunde. Eram curățată, schimbată deodată tot… toată lumea zâmbitoare în jurul meu. Asta mi s-a părut uau. Nimeni nu a fost deranjat de faptul că s-a întâmplat în momentul ăla lucrul ăla și trebuiau să mă no… să mă curețe, să mă… toată lumea a fost foarte ok cu asta. chiar bucuroși cumva că poate să mă ajute. Și următorul gând a fost că trebuie să sun acasă. Vreau să sun acasă. Vreau să sun acasă. Aș fi vrut să plec cu… s… mă simțeam atât de bine că voiam să plec atunci acasă, dar nu m-au lăsat normal. Am plecat abia a doua zi la ora 9:00. La 9:00 dimineața a doua zi eram ca o floricică pe pat. Așteptam la marginea patului aranjată perfect să mă vadă doctorul cât de bine sunt să plec acasă. Și am plecat acasă. Mi-au dat drumul acasă. Experiența operației a fost foarte plăcută în contextul meu pentru că știam că aici am vrut să ajung eu. Eu ca om fără studii medicale și fără prea mari experiențe cu doctorii până în momentul ăsta al diagnosticului, eu asta voiam să fac, să scot inamicul de acolo.
Moderator: Ce a urmat după operație? Deci operația aia văd că a trecut rapid, a fost simplă. Ce a urmat după operație?
Dana: La operație… în în legătură cu operația… purtatul drenelor deranjează aia… că se poartă niște drene la mine la… s-a umblat și la ganglioni și o drenă am purtat-o aproape cinci săptămâni. Asta a fost cel mai mare disconfort, dar a trecut repede. Iar după operație a urmat radioterapia.
Moderator: Hm.
Dana: …radioterapia care nu mi-a plăcut pentru că presupune o… trebuie să te dezbraci. Expunerea asta nu mi-a plăcut în aparat cu foarte mulți asistenți și… dar nu am făcut-o în cadrul rețelei. Drumul foarte chinuitor la radioterapie și statul în aparat și atât. N-am respectat instrucțiunile medicului, am dat cu crema care mi-a spus, când mi-a spus, cum mi-a spus. Eu am respectat pas cu pas absolut mi-a spus echipa medicală. Eu mi-am ales echipa medicală, iar ei au ales după aia pentru mine și eu am am respectat cu sfințenie ce m-au învățat oamenii ăștia aici. Nimic din ce am făcut eu acasă nu nu a contrazis în vreun fel ce făceau ei. De exemplu, în în timpul chimioterapiei n-am avut voie să mănânc grefe. Nu am mâncat grefe, deși eu iubesc grefele, nu am… nu m-am atins. Și tot ce mi-au spus e foarte important, că după aia se complică.
Moderator: Da. Și zi-mi te rog că a venit un moment în care te-ai văzut cu doctorul și doctorul ți-a spus bravo, am învins cancerul împreună.
Dana: Orice discuție am avut cu doctorii mei, ei îmi spuneau că noi asta facem, învingem cancerul. Bravo, noi acuma învingem cancerul. Mereu mi s-a spus bravo! Mereu am fost încurajată și finalul nu a venit decât ca ceva destul de firesc pentru echipa medicală și pentru mine ne-am bucurat împreună, dar ca… ca un lucru firesc. Ei ei nu au luat nicio clipă în calcul că n-o să reușească să mă vindece pentru că asta mi-au spus de la început. Facem tratamentul ăsta, urmezi pașii ăștia, oricât de greu ți se pare acum, iar la final vom obține asta. Și la final am obținut asta. Deci a venit ca ceva firesc cumva. Nu a fost la ghici, nu a fost plesneală, nu a fost hai să vedem ce o să iasă. Nu. S-a calculat. Medicii au știut exact ce să facă și s-a întâmplat exact cum se așteptau. Deci cumva ca pe ceva firesc am primit finalul.
Moderator: Cum te simți acum după toată această poveste?
Dana: Așa cum am spus și la început, mă simt specială, mă simt iubită. Ă nu știu, universul mă iubește. Mi-a scos echipa asta medicală în în calea mea când am avut cea mai mare nevoie. Mă simt mult mai puternică, mă simt mult mai stăpână pe mine. Nu cred că or să fie, nu cred că ar fi multe lucruri care m-ar doborî acum. Și înțeleg prin toți rărunchii mei că suntem responsabili de starea noastră și de fericirea noastră. Tot noi suntem responsabili ca pacienți pentru că putem alege în fiecare zi să fim fericiți pentru o grămadă de lucruri care sunt așa cum trebuie în viața noastră, oricât de dezordonată ar părea ea. E… e… mie cancerul mi-a… mi-a dat mai mult decât mi-a luat și eu sunt un om mai bun și un om mai complet și simt eu că trăiesc mai conștientă, sunt mai conștientă și mai prezentă în viața mea. O plimbare simplă prin parc nu mai arată ca acum un an jumate, doi ani de zile. arată altfel acum în ochii mei și mă bucur cu adevărat de ea și mă bucur de orice și e mult… mi-e mult mai la îndemână să zâmbesc și să fiu optimistă și în situații, nu, că în zi zi de zi apar tot fel de situații la birou, la job, la școală, la copil, la… Dar nu… nu-s chestii importante, nu sunt lucruri care să te doboare decât alea pe care hotărăști tu să le lași să te doboare.
Moderator: Știi, în urma acestui material, practic, eu simt că și sper că am reușit să punem lumină peste un traseu care în ochii pacientului e foarte umbrit. Este un traseu, după cum vedem, foarte foarte standardizat. Știm ce avem de făcut și pacienții nu sunt singuri. Întâlnesc oameni la fel ca ei, care îi ajută prin cunoștințele lor și prin abilitățile lor să învingă un cancer. Ce mesaj ai avea de transmis pentru o pacientă care poate se află la mijloc sau la început de drum în pe acest traseu și care de la a descoperi ceva la sân ajunge să aibă un diagnostic și simte că e că este singură în luptă cu cancerul.
Dr. Titirez: Exact asta e ideea, că de fapt nu este singur în lupta asta cu cancerul. Există echipe care se ocupă cu așa ceva. Ideal este să fie, cum este și cazul nostru, o echipă ultra specializată. Eu numai de cancerul ăsta mă ocup, de cancerul de sân și colegii mei același lucru fac. Imagiștii fac doar ecografii, mamografii de sân, RMN de sân, man anatomulopatologul la fel. Ideea este asta de supraspecializare. Asta ajută foarte mult. Iar în al doilea rând, cred că trebuie să schimbăm mentalitatea pacientului. Diagnosticul de cancer de sân nu este un diagnostic de sfârșit. Nu se prăbușește clăirea pe noi. Ok, nu este o plăcere, dar este ceva ce putem să rezolvăm. Uneori foarte simplu, dacă reușim să depistăm devreme, alteori mai complex, dar tot ieșim la suprafață.
Moderator: La Euroclinic există un loc dedicat complet patologiei sânului, Centrul de Excelență Acreditat Internațional de Srce. Aici fiecare pacientă e însoțită de un navigator medical, iar toate specialitățile sunt într-un singur loc, de la investigații la tratament. Iar în fruntea echipei este doctorul Victor Titirez, chirurg de excelență Master Surgeon SRC.
