Ieri v-am pus o intrebare pe Instagram Story: ce rezolutii aveti pentru anul 2020? Si au venit multe rezolutii. Va las mai jos cateva screenshoturi. Multi vreti sa intrati la medicina, si asta ma bucura + faptul ca viitorii medici ma urmaresc (proud! / thx!).
Iata o parte din rezolutiile voastre anonimizate:
Multi va doriti sa slabiti, sa invatati o limba noua, sau sa fiti “versiuni mai bune”. Problema insa ar trebui pusa altfel. Mereu ne dorim sa fim versiuni mai bune, si de anul nou, si prin iunie, septembrie si oricand. Obiceiurile proaste insa sunt cele care ne impiedica, nu faptul ca nu ne-am dori altceva in alte zile.
Vreau sa ma las de fumat, dar am obiceiul de a fuma zilnic. Vreau sa nu mai beau Cola dar creierul meu fix gustul ala il cauta. Daca stau pe loc si nu ii dau nimic in schimb, el tot Cola o sa bea.
Vreau sa slabesc! Foarte frumos, bravo! Cum? Daca nu ai un plan prin care sa o faci, este foarte probabil sa esuezi.
Oamenii abordează rezoluțiile lor de Anul Nou mai degrabă ca idealuri înalte si nu ca pe obiective pe care să le stabilească și să le îndeplinească. Dar idealurile înalte nu modifica comportamente in mod eficient. Și modificarea comportamentului, mai mult decât orice, este ceea ce te va ajuta să iti valorifici ambiția și să ajungi efectiv la destinația dorită în acest an … sa zicem, sa slabesti.
Pentru asta exista o tehnica, cu un acronim: S.M.A.R.T. Goals! Adica obiective: Specifice, Masurabile, Accesibile, Realiste si in Timp util
Va dau un exemplu. Vreau sa slabesc. Sa-l traducem intr-un obiectiv SMART:
Specific: de ce vreau sa fac asta; cum o sa arat cand voi slabi, ce voi avea in plus; ce voi face concret pentru asta: un abonament la sala, un program fix de exercitii, un program de nutritie, un psiholog specializat pe slabit, un grup de suport, un plan de recompense pentru fiecare sesiune de sport reusita, etc
Masurabil: Cat vreau sa slabesc, concret. 30 de kilograme! Scriem pe hartie: am 110 kg, vreau sa ajung la 80 kg. Deja stim ce vom face pentru a slabi si cat exact vrem sa slabim. Sa ne setam aceste valori ne ajuta si ne motiveaza mai mult sa ne atingem scopul.
Accesibil: sa slabesti 30 de kile poate fi un ideal maret; dar el poate fi spart in mai multe obiective mai mici. Propune-ti sa slabesti cate 5 kg pe luna;
Realist: obiectivul tau trebuie sa fie realist. sa spunem ca poti slabi 5 kg pe saptamana, dar poate ca nu vrei sa depui tot efortul de a merge de 3 ori pe saptamana la sala. Atunci e mai bine sa lasi acest obiectiv pe mai tarziu. Altfel iti vei dori sa slabesti dar nu vei munci in aceasta directie si doar te vei demoraliza.
in Timp util: stabileste pana cand vrei sa obtii acest obiectiv. Obiectivele care au “dead-line” sunt statistic finalizate mai des. Stabileste o zi de referinta: pana de ziua ta, pana de 1 mai, pana la jumatatea anului.
Acum revino la lista ta de obiective si rezolutii si seteaza-ti-le dupa schema de mai sus. Si, te rog, scrie-mi dupa ce le vei indeplini :D!
Succes.

PS: iata lista mea de obiective pentru 2020:
- O postare pe acest blog pe saptamana! Trimite-mi propuneri de subiecte pe DM pe Instagram: @doctor.mihail
- Sa o dau pe Anastasia la lectii de pian: in ianuarie caut scoala si profesor, setez o zi pe saptamana in care o duc, stabilim o recompensa pentru fiecare lectie terminata.
- Avem CANAL DE YOUTUBE! (click to subscribe) – 1 video de youtube pe saptamana! Da, incepem! (PS: verbalizarea intentiilor, impartirea lor cu ceilalti ne ambitioneaza sa ne tinem de cuvant).
- Sa citesc 2 carti pe luna. Pentru asta ma voi trezi cu 30 de minute mai devreme, zilnic. Sau ma voi culca cu 30 de minute mai tarziu, tot zilnic.
- 4 aparitii TV / luna. Ma bucura ca pot duce mesaje medicale rezonabile si consistente, la care tin, la atat de multi oameni!
- 3 sedinte de sport / saptamana PS: Ai mai mari sanse sa te tii de ele daca faci acest obiectiv la comun cu un prieten.
- 2 zile pe saptamana fara carne – incerc si va zic cum e!
- Sa dezvolt pe acest site o platforma prin care sa poti cere un sfat medical platit si sa-l primesti in maxim 24de ore de la un specialist. PS: caut web developer cu care sa lucrez la acest proiect.
- Sa plec in februarie la un curs intensiv de laparoscopie, o luna, in India ( old goal, now happening! )
- secret! 😀
Sunt curios ce liste aveti voi!
Ai grija de tine, si ne vedem la anu’, maine!
Leave a Reply