Mă pregătesc să externez un cuplu donator-primitor. El, soțul, i-a donat, într-un gest admirabil și profund umanitar, jumătate din ficatul său soției care suferea de ciroză hepatică în stadiu terminal.

Iubesc cuplurile de donatori. Și, într-un fel, îi invidiez. Am impresia că, prin gestul lor extraordinar, efectiv ne pun în umbră toată activitatea medicală, de parcă am fi doar mecanicii care schimbă roțile pe traseul de F1 al lui Schumacher. Jos pălăria!

Externarea unui astfel de cuplu te pune pe linia de front a triumfului medical. Doi oameni se internează – unul aproape mort, iar celălalt perfect sănătos – și, după o procedură SF la care ai privilegiul să asisti de la început până la final, cei doi pleacă: primul, sănătos și cu zeci de ani în fața lui, iar al doilea aproape neschimbat, în ciuda unei operații majore.

Asta face ca externările unor astfel de cazuri să fie un deliciu emoțional pentru orice rezident. Le duc fișa de externare zâmbind, cu indicațiile scrise clar și coerent, pregătit cu arsenalul de explicații pe care le-am rostit deja de zeci de ori: ce au voie să mănânce, ce nu au voie să bea, când trebuie să vină la controale și cum să ia medicația imunosupresoare fără să rateze vreo doză.

Le reamintesc să mă sune la orice oră, indiferent de zi sau noapte, dacă apar febră, greață sau o stare generală deteriorată. Și pleacă. Ei, gata să înceapă o viață nouă. Eu, încărcat de emoție și respect pentru un astfel de gest.

Amândoi îmi zâmbesc, iar domnul, nonșalant, mă întreabă direct:

– Domnu’ doctor, spuneți-mi, Durexu’ îl mai iau?

Mă uit la doamna, care mă privește atent, așteptând răspunsul.

– Păi da, sigur, puteți să-l folosiți la fel ca și până acum, îi răspund eu.

– Păi până acum nu l-am mai luat, doar aici, în spital, am mai luat Durex.

Wow. Mi-e greu să cred că cei doi, amândoi împărțind un salon și un ficat, ar fi întreținut relații sexuale aici, cu tuburi atârnând din abdomen, din care a curs ceva ascită, cu pansamente pe ei și perfuzii agățate în suport. Dar, ce-i drept, e ceva de admirat cum reușesc să țină flacăra aprinsă chiar și în cele mai nefavorabile ipostaze.

– Păi de ce nu ați mai folosit Durex până acum? îl întreb eu, încercând să înțeleg mai bine povestea.

– Păi cum, la ce să-l folosesc? îmi zice el. Aici, rezidentul dumneavoastră mai mic ne-a zis să luăm Durex imediat după operație.

Sunt și mai contrariat. Mă întreb ce rezident l-ar fi sfătuit asta și deja îmi compun textul pentru respectivul obsedat sexual.

– Dumneavoastră l-ați întrebat despre contracepție? îl întreb eu.

– Nu, domnu’ doctor, cum… păi ce-s eu, nebun? Eu fac ce-mi zic doctorii. Dacă a zis doctoru’ să iau Durexu’, eu îl iau. Am făcut tot ce mi-ați zis.

Mă uit prin jur să văd dacă nu cumva sunt filmat cu o cameră ascunsă.

Deodată, doamna intervine brusc, încercând să-și stăpânească râsul:

– Fanee, se zice DI-U-REX, băă, nu DUREX, aoloo, numai la prostii îți stă capul ăla…

(Diurex este un diuretic care ajută pacienții transplantați și operați să elimine ascita – lichidul care se acumulează în abdomen din diverse motive după operație – și, în general, excesul de lichide din organism.)

Caz rezolvat! 😂 👍🏻