Ai auzit vreodată că durează 21 de zile pentru a-ți forma un obicei nou? Ei bine, acest mit a apărut din observațiile Dr. Maxwell Maltz în anii ’60, dar cercetările recente arată că realitatea este mult mai complexă.
📄 Studiile relevante:
💡 Ce trebuie să știi:
Formarea unui obicei poate dura între 18 și 254 de zile, în funcție de complexitatea obiceiului și de motivația personală. Nu există o regulă universală!
Dr. Mihail: Salut, sunt Dr. Mihail, iar astăzi o să vorbim despre obiceiuri. Ce sunt obiceiurile, cum se formează ele și, în sfârșit, mitul celor 21 de zile pentru a ne deprinde cu un nou obicei. Acest mit se naște în anii 50, când Dr. Maltz, un plastician din Statele Unite, observă un pattern la toți pacienții lui. Acesta își dă seama că, de regulă, pacienților le ia 21 de zile pentru a se obișnui cu noua lor înfățișare după operație estetică. Tot el observă că de regulă pacienților le ia 21 de zile pentru a scăpa de senzația de membru fantomă. Senzația de membru fantomă este o senzație tactilă sau de durere pe care un pacient o resimte după ce un picior sau o mână i-au fost amputate. Adică simți că ai o mână, simți durerea în mâna care nu mai există. În aceeași idee, Dr. Maltz își dă seama că și lui ia 21 de zile de regulă ca să scape de o imagine mentală veche și să o înlocuiască cu una nouă.
El publică această observație pe lângă multe alte observații clinice într-o carte care se vinde în peste 30 de milioane de exemplare. Această observație este preluată într-un mod eronat, iar acesta este un exemplu clar că dacă suficient de mulți oameni spun suficient de mult timp un lucru greșit, acesta devine un pseudo-adevăr științific. Foarte mulți oameni preiau remarca că minim 21 de zile sunt necesare pentru a ne deprinde cu nou obicei și șterg cuvântul minim, iar de aici apare formula că 21 de zile sunt necesare pentru un obicei. În anul 2009 apare un studiu publicat în Jurnalul European de Psihologie Socială. În urma acestui studiu rezultă că timpul mediu necesar pentru a deprinde un nou obicei este de fapt de două luni, mai exact 66 de zile, iar asta este doar o medie. Pentru că unii au deprins obiceiuri simple, de exemplu obiceiul de a bea un pahar de apă dimineața în 18 zile, în timp ce alții au deprins obiceiuri grele, cum ar fi să facă sport în fiecare seară în mai mult de 250 de zile.
Pentru a înțelege asta, trebuie să înțelegem ce înseamnă un obicei, pentru că obiceiul, de fapt, este un automatism. Iar automatismul se creează în timp. Cum? Exersând aceeași activitate în același context. Practic, obiceiul pe care vrem să-l deprindem trebuie să-l punem mereu în același context pentru ca creierul, prin învățare asociativă, să transforme dorința noastră într-un automatism. Închizi ușa când ieși afară sau îți pui centura când te urci la volan, te speli pe dinți dimineața când te scoli sau te speli pe mâini când ieși de la toaletă. Sper! Toate acestea sunt automatisme pe care creierul le face automat și creierul tău iubește automatismele pentru că îi lasă spațiu ca să te gândești la lucrurile care contează. Și aici hai să vorbim despre automatisme sănătoase și nesănătoase. Îți propui să mănânci mai multe fructe, îți propui să ai un stil de viață mai sănătos, vrei să faci mai mult sport.
Dacă faci aceste lucruri haotic, fără să schimbi automatismele nesănătoase pe care deja le ai și fără să transformi aceste dorințe în automatisme, cel mai probabil nu o să mai ai în timp motivația pentru a le face. Tot ce trebuie să faci este să pui acțiunea în context și aici noi doctoriești oameni de foarte multe ori. Îți intră în cabinet un pacient și îl vezi că este obez, îi vezi analizele, vezi că nu mănâncă sănătos și ce îi spui? Doamnă, trebuie să slăbiți! Doamnă, nu trebuie să mai mâncați prăjeli! Doamnă, trebuie să faceți mai mult sport! Pacientul deseori iese frustrat din cabinet pentru că tu nu-i dai resursele să facă acest lucru. Să nu mai mănânci nesănătos nu este un automatism. Un obicei nou este să mănânci sănătos. Așa că în loc să-i recomanzi unui pacient să nu mai mănânce prăjit, mai bine îi recomanzi să mănânce mai multe fructe.
Dar acest obicei trebuie pus în context. Dacă vrei să mănânci mai multe fructe, trebuie să setezi un context clar. Fiecare pauză de masă de la prânz. Iar fructul trebuie să fie același. Trebuie să fie, spre exemplu, o banană. Încearcă să mănânci în fiecare pauză de prânz câte o banană. Și o să vezi că în ceva timp o să înveți contextual să mănânci banană și nu o să te mai simți bine dacă ieși la pauza de masă de la prânz fără să mănânci o banană. Așa că iată câteva sfaturi pentru noile tale rezoluții de acest an. Încearcă să le transformi în automatisme. Trebuie să înțelegi că la început o să fie greu. Va trebui să faci aceste lucruri cu un efort conștient constant, dar în timp acest efort se va transforma în automatism. Spre exemplu, să nu mai fumezi nu este un obicei. Fumatul este deja un obicei nociv.
Atunci, pentru a-l combate, trebuie să îl înlocuiești cu un alt obicei sănătos. Sau să înlocuiești contextul în care fumezi. Încearcă pentru o perioadă în fiecare dimineață în loc să te duci cu țigara la geam, să te duci cu un morcov tăiat în bețișoare și să-l mănânci pe acela. Mulțumesc că m-ați urmărit! Dați subscribe la canal pentru câte un material în fiecare săptămână, comentați în jos subiectele pe care vreți să le abordez. Iar data viitoare o să vorbim despre cum putem să ne schimbăm stilul de viață într-unul mai sănătos. Spre exemplu, cum putem să slăbim prin adoptarea 10 automatisme simple și eficiente. Lucru esențial de care am uitat să spun. Trebuie să abordați eșecul exact cum îl abordează oamenii de știință. Pentru oamenii de știință care fac experimente în laboratoare, eșecul este un lucru esențial din care înveți. Dacă ai făcut un experiment care nu ți-a ieșit așa cum trebuie, asta înseamnă că pe parcursul experimentului tu ai făcut ceva greșit.
Deci să repeți același experiment de 1000 de ori va rezulta într-un eșec de 1000 de ori. Asta înseamnă că ceva trebuie schimbat. Procedura, felul în care lucrezi, felul în care abordezi problema, ceva trebuie schimbat. Dacă ai încercat de la începutul anului până acum să te lași de fumat și n-ai reușit, să nu mai bei alcool și n-ai reușit, să mergi la sală și n-ai reușit, să slăbești și n-ai reușit, înseamnă că ceva în experimentul tău nu merge, ceva în experimentul tău nu funcționează. Asta înseamnă că pur și simplu trebuie să schimbi ceva, să cauți ajutor, să plasezi acțiunea ta într-un context, în același context, să aduci o schimbare. Și dacă n-ai reușit, n-ai decât de învățat din asta. Faptul că nu ai reușit nu este un eșec, este doar o lecție, iar tu ai ocazia să o iei din nou de la capăt.