Dr. Mihail: Cum putem să adăugăm viață anilor noștri indiferent de etapa în care suntem? Viața nu se reduce la o viață sănătoasă. Unul dintre cei mai importanți oameni de Cultură din România, Horia-Roman Patapievici.
Horia-Roman Patapievici: Atât de grozav la tinerețe pui bidineaua în culoarea tinereții, aia puternică și vrei cu culoarea asta să mergi până la 90 de ani. Nu e greșit pentru că faptul de a îmbătrâni e o valoare. Adică, ok, botox, te vezi ridici, tragi, întinzi. Da, e minunat că avem lucrurile astea la dispoziție, dar nu le poți obține la nesfârșit pentru că substratul biologic îmbătrânește și atunci se obțin măști ridicole. Asta e toată înțelepciunea.
Dr. Mihail: Care este moderația? M-ați luat înainte pentru că asta era următoarea întrebare. De fapt, astăzi e mult mai simplu, ți se dau pastile. Orice problemă psihologică, orice problemă suflet…
Horia-Roman Patapievici: Nu am greșit ca un modern nenorocit. Omul modern nu vorbește de moarte. E limpede că între bătrânețe și tinerețe cea care-i valorificată este tinerețea. Pentru noi a fi sănătos înseamnă a fi tânăr. Ce afli cu îmbătrânirea? Vă spun, e frumusețea vieții, este plinătatea extraordinară și splendoarea faptului de a fi viu.
[Râsete]
Horia-Roman Patapievici: Pentru a face contrariului. E un timp pentru toate, e un timp pentru înflorire, un timp pentru coacere și un timp pentru descompunere. Trăim o epocă care ne permite să îmbătrânim și e cu atât mai frumos. Vă spun, cine nu îmbătrânește are un mare ghinion. Faptul de a îmbătrâni, ăsta-i mesajul meu pentru dumneavoastră în seara asta, este în sine o valoare pentru că nimeni nu-ți poate spune ce gândești.
Dr. Mihail: Îmbătrânim. Am vorbit în prima conferință cu Roxana despre cum putem să dăm ani vieții noastre. Dar cum putem să dăm viață anilor noștri? Cum putem să trăim cu sens? Cum putem să trăim în așa fel încât să nu regretăm sau să invidiem tinerețea și să ne bucurăm de anii care vin? Ce înseamnă fiecare etapă a vieții noastre? Și vă zic cu emoție în glas că sunt atât de bucuros că avem ocazia să discutăm în următoarea oră despre asta cu unul dintre cei mai importanți oameni de Cultură din România. Și vreau să vă zic, înainte să vă chem, vreau să vă zic o foarte scurtă poveste pentru că acum câteva zile m-am întâlnit pentru prima dată cu domnul Horia-Roman Patapievici. M-a invitat la el la Artmark, unde El este președinte, în micuțul și discretul său, modestul său cabinet plin de cărți. Și întâi m-a luat de mână la propriu și am vizitat Artmark și mi-a prezentat fiecare expoziție și ne-am uitat la picturi, la opere de artă și după aceea ne-am întors în acest mic și modest birou plin de cărți și m-a primit cu așa o senzație de… mi-a dat o senzație de prietenie și de familiar și am simțit pur și simplu cum foarte rar simți. Am simțit că revizitez un vechi și bun prieten cu toate că ne vedeam pentru prima dată. Așa că, oameni buni, cu riscul de a mă repeta, avem acum ocazia să-l ascultăm în următoarea oră pe unul dintre cei mai importanți oameni de Cultură din România, domnul Horia-Roman Patapievici.
Horia-Roman Patapievici: Să trăiți! Mulțumesc foarte mult.
Dr. Mihail: Vorbim despre cum prietenia pe care am… v-am arătat-o e adevărată, că sunt unul dintre cei mai importanți oameni de Cultură din România. Nu e adevărat?
Horia-Roman Patapievici: Da, vă vă mulțumesc foarte mult și vă mulțumesc că sunteți prezent astăzi aici cu noi.
Dr. Mihail: Și cu asta aș vrea să încep. Cum putem să adăugăm viață anilor noștri indiferent de etapa în care suntem? Că suntem în tinerețe, că suntem în bătrânețe, pentru că știința, în momentul de față, cum a fost una din întrebări la prima conferință, dacă există știință sau tehnologie care să ne prelungească viața, adică ne dorim asta cu toții și asta o să fie o altă întrebare. De ce suntem în această vânătoare de a rămâne tineri în permanență? Momentan nu există însă această știință, nu există această tehnologie. E inevitabil să îmbătrânim, e inevitabil că la un moment dat o să murim și etapele vieții noastre curg. Și de multe ori tinerețea trece peste noi și ajungem să o regretăm și cumva ne temem de bătrânețe și ea vine inevitabil. Cum putem să le integrăm în viața noastră într-un mod corect?
Horia-Roman Patapievici: Complexă prezentare. Primul lucru pe care vreau să vi-l spun este că încă o dată să spun că conferința care m-a precedat este a fost extraordinară pentru mine, a fost informativă, elegantă, frumoasă, dialogul a fost extraordinar. Al doilea lucru este că ați formulat, când ați fost în picioare, ca un mare retorician problema. Cum putem… am aflat în prima parte cum putem adăuga ani vieții noastre și acum să încercăm să vedem cum putem adăuga viață anilor noștri. Asta e o figură de mare retorician.
Dr. Mihail: Mulțumesc.
Horia-Roman Patapievici: Și a treia observație, cu asta încep răspunsul la întrebarea pe care mi-ați spus-o, este aceea că de fiecare dată în… Scuze, de de fiecare dată când s-a vorbit cuvântul moarte a fost evitat. L-ați auzit rostit vreodată? Niciodată. Omul modern nu vorbește de moarte. Pe vremuri cimitirele se făceau în curtea bisericii, iar biserica era în centru. Cu timpul cimitirele au fost expulzate și în general optăm pentru variante care elimină complet din viețile noastre problema morții. Am am evacuat-o și în discuția de astăzi s-a vorbit de ani, de longevitate, de viață, iar felul în care ați ați construit foarte frumoasa figură retorică, insist asta pentru că nu se mai face retorică la școală și e păcat. Ăă, și pentru că lumea nu mai e atentă la formele frumoase de exprimare, iar simetriile ăăă de tipul ăsta în care se inversează ceva sunt superbe. Cum ați văzut, imediat ați simțit că e o frumusețe aici. [Muzică] Ăă, o mică paranteză, o să vă dați seama imediat ăă de un cetățean european dacă provine din Franța sau nu pentru că numai în Franța se mai face retorică. Adică sunt învățați copiii cum să se exprime și cum să scrie elegant. Și asta se vede încă dacă nu dați peste unul din generația nouă care vorbește numai așa că atunce nu mai aveți nimic. Deci, viață, longevitate, dar nu moarte. Și acum intru în răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Ați formulat problema sensului vieții sub forma să dai viață anilor. Remarcați că mereu este prezent elementul de vitalitate. Noi exprimăm prezența sensului prin constatarea vieții. Dacă vitalitate este, atunci spunem toate au sens. Dacă vitalitate nu mai este, atunci spunem nimic nu… sau constatăm că nimic nu mai are sens. Asta este o observație de tipul ce gândește, nu ce gândesc despre tema enunțată. Cuvintele pe care le folosim pentru că sunt două niveluri de gândire. Este nivelul în care articulării conceptele pe care le folosim, ele, limba și conceptele ne vorbesc pe noi și ele au un discurs pe care-l putem numi un discurs murmurat față de discursul care este clar articulat și care vehiculează conținuturile pe care vrem să le exprimăm. Discursul murmurat a ceea ce spuneți dumneavoastră are două componente. Unul este că sensul înseamnă vitalitate, adică viață încă o dată, și al doilea că moarte nu există. Ori problema longevității este de fapt o… este o luptă împotriva morții care se duce în două feluri. Se duce în felul pun moartea în șah și o amân. Amânarea morții este un element fundamental și dacă-mi permiteți vreau să evoc ăă un un pasaj dintr-o ă epistolă din Evanghelii ă a doua epistolă către ă ă Timotei care e atribuită apostolului Pavel ă în care apare un cuvânt grecesc pe care am să-l spun ca atare, nu din pedanterie, ci pentru că frumusețea culturii, dacă tot a spus că sunt eu ăla cu cultura, nu știu ce, frumusețea culturii este să aibă nume diverse pentru lucruri pe care le știm. Cuvântul grecesc este caton. Caton înseamnă e folosit o dată sub forma ceea ce întârzie. Asta înseamnă sau ceea cel care întârzie. În două versete aparent obscure, un mare filozof de drept constituțional european din secolul al XX-lea, Carl Schmitt, a făcut din acest cuvânt, din caton, o figură a filozofiei istoriei și o evoc aici pentru că chestiunea log vității este o chestiune cateh ontică, este o chestiune de caton, e o chestiune de întârziere. Acolo la Pavel contextul este fărădelegea, este sigur că lucrează. În cazul nostru este moartea. Ați spus că începem să îmbătrânim de îndată ce ne-am născut și chiar din burta mamei începem să îmbătrânim. Prin urmare, în termeni teologici, fără Delea morții începe să lucreze încă de când viața nici n-a apucat încă să se manifeste la lumina zilei și ai acolo deci datul ca în epistola apostolului Pavel e este fărădelegea. E la lucru în cazul de față fărădelegea este contrariul vieții, moartea și ceva i se opune mereu. Este sub forma ceea ce se opune la ceva care e o esențializare sau actul de a te opune, ăsta este caton. Și spunea Carl Schmitt, nu aș putea să cred într-un sens al lumii, al istoriei, dacă nu ar… nu aș identifica în fiecare epocă istorică ce se opune lucrării fără de legii, adică ce afirmă viața împotriva lucrării permanente a ceea ce o descompune, a morții. Deci problema longevității teologic e o problemă de tip identificarea catoni. Trebuie să identific și aici vine știința, cultura medicală care spune lucrurile pe care le-am auzit de la doamna doctor mai devreme. Mi-am notat totul foarte conștiincios: nutriția, mișcarea, somnul și activitatea emoțională și 30 de plante. Stați puțin, aia e la nutriție. Și acum comentariul meu este așa: cu nutriția sunt cel mai analfabet cu putință. 30 de plante, țesuturi, nu știu ce, nimic. Bacteriile mele urlă înfometate, ele nu sunt alimentate cu nimic. Deci dacă este, eu sunt fărădelegea bacteriilor mele pentru că nu le dau nimic. Ba mai mult, cum a spus doamna doctor pe care am evocat-o cu mare afecțiune pentru că e un un mare diagnostician, ăă dau și whisky, trece ziua, nu știu ce și cred că sunt îndreptățiți. Hai să trag un whisky și aparent îmi merge bine. Dar de fapt ce am aflat este că mi se distrug celulele nervoase și de fapt când cred eu că sunt creativ și mai bine, de fapt sunt ciuca bătăii pentru toate lucrurile care mă omoară. Mișcarea, aici două lucruri vreau să evoc. Una pe prietenul meu Andrei Pleșu care nu se mișcă deloc. O anecdotă cu el este așa: a ținut o conferință la Academia civică care-i pe Calderon și după aceea am mers să mâncăm ceva la Villaggio care este în parcul Icoanei pe strada Xenopol și am ieșit după el. El stătea pe trotuar și i-am spus: „Hai să mergem, Andrei, să…” și-mi zice: „Păi aștept mașina”. Și zic: „Păi dar traversăm parcul”. Era o întreprindere mare legată de asta. Andrei care nu se mișcă evocă întotdeauna longevitatea scăzută a celor care au inventat sporturile extreme numite jogging, mișcare, nu știu ce. Ăla de care a inventat joggingul a murit de inimă, nu știu ce, făcând de asta. Deci leacurile astea agitate, cinetice și dinamice care cică promovează longevitatea de fapt dăunează grav sănătății. Asta în analiza prietenului dumneavoastră. Nu, acum adaug principiul filozofic: sportul dăunează grav sănătății. Așa că dacă dumneavoastră, domnule doctor, îmi spuneți că trebuie să fac minimum 150 de minute de sport vigos pe săptămână… viguros, viguros, da? Și 300 moderat, calme… Nu, nu, nu, moderat, moderat, calm e când mergem repede, moderat este când alergăm ușor. Doamnelor și domnilor, sunt o căzătură la capitolul mișcare, adică activitate cinetică, sunt pe moarte. Somnul, o să vă dezamăgesc, dorm foarte bine. Adorm imediat, dorm cont și mă trezesc odihnit. Asta-i foarte bine, cu excepția situațiilor în care nu mă trezesc odihnit, dar de obicei mă trezesc odihnit. Activitatea emoțională. E aici închid puțin răspunsul la la întrebarea dumneavoastră cu… De fapt am deschid o pistă cu… mi-am creat un cadru al felul al zonei cum inserez eu discuția mea referitoare la la longevitate vorbind de vitalitate pe care ați echivalat-o sub repti cu sensul și evacuarea discursului asupra morții din discursul nostru asupra longevității cu acest comentariu catastrofic la cele patru condiții ale vieții îndelungate în ce mă privește. Și vreau să punctez câteva lucruri. Unul este acela referitor la tinerețea pe care ați invocat-o. Tinerețea într-adevăr este foarte valorificată în stadiul nostru al civilizației noastre. Când spun civilizația noastră, în mod evident mă refer la civilizația modernității, adică e ceva care s-a născut începând cu secolele 16, 17 și a împlântat solul în creștinismul latin și mai apoi după după reformă în secolul x și în creștinismul reformat, să-i zicem calvin sau luteran, ăă și a dat nașterea acestui acestui aranjament social, cultural și religios și civilizațional. Religios nu mai e creștinismul deși modernitate atea îi datorează aproape totul. Acest deci nou aranjament civilizațional pe care-l numim modernitate. Noi suntem moderni, iar cuvântul modern știți ce înseamnă? Înseamnă a fi de acum. E un cuvânt care a fost construit în primul mileniu creștin, în a doua jumătate a primului mileniu creștin de la un adverb modo care înseamnă ăă acum. Modern, construit pe modelul lui de azi, hod ern, hodie azi, hnos de azi. Modern este omul care e de azi, iar pentru noi funcționează o axiomă și anume pentru orice… Cum cunoști un modern? Îl cunoști așa: dacă pentru el faptul de a fi modern este în sine o valoare, e modern. Noi suntem moderni pentru că pentru noi faptul de a fi modern este în sine o valoare și asta s-a văzut în felul în care a decurs discuția noastră. Nu a existat aproape nicio referire la trecut pentru că ceea ce află modernii prin știința modernă natrii, prin tipul de interogare a faptelor pe care le adresează, ca să vorbesc ca anglo-saxonii, ăă așa ăă își sunt astea sieși suficiente. Deci, noi suntem moderni. Ori în etapa actuală a civilizației noastre e limpede că între bătrânețe și tinerețe cea care-i valorificată este tinerețea. Noi când vorbim și dumneavoastră ați făcut asta, domnule doctor, noi când vorbim de o stare bună a sănătății, noi de fapt echivalăm mental cu o stare bună ca de tinerețe a sănătății. Pentru noi a fi sănătos înseamnă a fi tânăr. De ce? Pentru că în miezul definiției umane cu care noi ăă cu care noi pe care noi o folosim în discursul murmurat de care am vorbit, noi echivalăm starea de bine cu faptul de a fi tânăr. Ce înseamnă asta? Înseamnă că bătrânețea este devalorizată. E devalorizată. De ce? Și ăsta e al doilea punct pe care-l fac. Gândiți-vă cum arăta în trecut în j GB barea socială, morală și politică elementară. Păi orice comunitate avea un sfat al bătrânilor. E clar. Atena cetatea avea un sfat al bătrânilor, o adunare a bătrânilor. Ăă în satele în care bunicii sau poate părinții, eu în orice caz care am copilărit la țară știu pertinente că în mod informal bătrânii formau o instanță, era o instanță non juridică în mod cert morală și sigur civilizațională pentru că la acest nivel al bătrânilor se decidea zona asta fină a lui se cade nu se cade. Nu se aplica legea juridică, se aplica legea lui se cade nu se cade să facă un lucru și oamenii erau fiecare puși în funcție de faptele lor potrivit acestei judecăți informale care era puternică. De ce era puternică? Pentru că ăștia erau bătrâni, nu pentru că bătrâneții i se asocia înțelepciunea. Ori asta înseamnă că vârsta senectuții în tradiție, în epoca premodernă să zicem ăă era valorizată nu prin prisma cum am face noi strict medicală a stării de sănătate, ci prin prisma unei facultăți care n-avea legătură cu sănătatea și care era legată de vârstă și care era înțelepciunea. Noi când ne gândim azi la un bătrân nu ne mai gândim ca la un înțelept decât dacă sunteți un reacționar ca mine, dar altfel vă gândiți sub raportul să-i zic pardon să-i zicem medical al stării de sănătate și de fapt discursul murmurat îmi spune asta, domnule doctor. Se încadrează bătrânețea pe care o identific la un individ uman cu starea de tinerețe perpetuă prin care definesc starea de bine? Dacă da, e din gașca noastră deși e bătrân, e ca un tânăr. Altfel încep pentru că suntem o civilizație umanistă, încep precauțiile ăă de asistență. Ce vreau să spun este că bătrânețea e un handicap, e gândită ca un handicap pentru că a încetat să mai fie judecată prin prin prisma unor valori care nu sunt legate de sănătate sau de starea fizică de bine cum era înțelepciunea. Pentru că atunci când vorbim de tinerețe vă rog să remarcați că nu punem în joc nicio virtute morală, punem în joc numai vitalitatea, starea de sănătate perfectă. Și am citat aici o lucrare a unui filozof francez Lucien Sfez, S F E S Z, Lucien Sfez din 2011 cred care se cheamă La Sante Parf, sănătatea perfectă și ăsta este un mit central pentru civilizația noastră. Așa că vă răspund la întrebare, la întrebarea de ce tinerețea nu știu ce, în două feluri. Unul este că tinerețea este valorizată ca starea de sănătate perfectă și este de fapt etalonul după care este judecată starea de bine în termeni de longevitate prezumtivă a omului. Dar asta s-a petrecut în epoca noastră pe seama devalorizării masive a bătrâneții care este văzută dacă nu e tinerețe ca un handicap. De ce era valorizată și ăsta este al treilea punct al răspunsului meu pentru că în trecut, adică înainte de etapa actuală a modernității noastre, valorile morale făceau parte din starea de bine. Dacă vă duceți la Aristotel și-l întrebați care e viața bună, o să vedeți că n-o să vă vorbească deloc de sănătate, va vorbi despre arte, despre virtute, adică despre împlinirea potențialului cum am zice noi în limbajul corporațiilor, să-ți atingi potențialul înseamnă să fii virtuos. Asta este ar starea de bine antici. Asta însemna oare că ei desconsiderau sănătatea? Ne dădeau lecții mie cel puțin la capitolul activitate cine etică. Păi cine erau mereu în gimnaziu în pielea goală bărbați și femei și se dădeau cu uleiuri și cu nisipuri și nu știu ce și făceau exerciții și așa mai departe? Cine decât Socrate când îl întâlnea pe carmes spunea în primul rând: „Doamne, cât de frumos este!” și în frumusețea lui, nu în el în carm se vedea un zeu pentru că frumusețea pentru greci manifesta prezența divinului. Ei grecii sunt erau perfecți, su și se văd cum arată statuile. Noi dacă am face statui neîmbrăcate ar fi numai rahitici pentru că așa suntem noi. Mă rog, eu ăă dar cu toate astea ca ceva pe care-l aveau de la sine această sănătate pe care însă nu o problematizau sănătății perfecte. Ăsta-i punctul pe care vreau să-l fac. Din cauza asta sau datorită acestui lucru ei vedeau în special valorile morale și atunci despre ele vorbeau și atunci bătrânii nu erau priviți ca ăă niște handicapați dacă nu cumva erau de sănătate perfectă și atunci erau ca tinerii, ci ca niște oameni în care virtuțile s-au maturizat, s-au copt, în care echilibrul, simțul dreptății, simțul moral s-au maturizat cu vârsta și au dobândit Sofia, adică înțelepciunea. Pe de altă parte nici nu aveau mâncare ultra procesată, n-aveau social media, telefoane mobile.
Dr. Mihail: Și adică ce spuneți, discursul că în medie erau mai inteligenți decât noi?
Horia-Roman Patapievici: Aveau șansă la mai multă cumpătare, poate. În orice caz încercau să fie cumpătați pentru că pentru ei lucrul care a fost evocat aici sub numele de moderație corespunde unui principiu fundamental al înțelepciunii antice care pe grecește se spune meden agan și care înseamnă nimic prea mult. La Platon se găsește următorul fragment de dialog în care cineva îl întreabă pe Socrate: „Ce-i spui unui tânăr că este cel mai important dintre toate lucrurile?” și Socrate răspunde prin aceste două cuvinte: „Nimic prea mult”. În greacă două. Aici sunt trei, deci nimic prea mult. Asta… asta e toată înțelepciunea. Care este moderația? Problema e cum o înțelegi. O înțelegi pe palierul strict fizic sau o înțelegi și pe palierul moral? Și răspunsul este: trebuie să le înțelegem global. Pentru că atunci atunci adâncim puțin ce înseamnă și noțiunea de tinerețe. Dacă-mi permiteți să fac o mică digresiune sau mă rog să spun ceva despre tinerețe. Ce-i atât de grozav la tinerețe? Grozav la tinerețe este exuberanța vitalității, este aparenta lipsă de limită în ceea ce poți cheltui. Când spunem despre un tânăr ăă nu dacă analizăm acuma e e un discurs eu sunt pentru un antic un babalâc pentru că am 67 de ani vă dați seama sunt pe ducă complet pentru epoca noastră se mai poate deși la capitolele alea v-am spus nu n n-am o perspectivă. Doamna doctor îmi va spune ce notă primesc ca… Cum sunt cu copiii când se nasc, pac, îi dai o așa și-i dai o notă. La mine nota e 4 + 5 ăă și nu în sistemul sovietic de la 1 la C, ci în sistemul ăsta de la 1 la 10. Deci la la un tânăr ce ăă ce ce-i valorizat în el este aparenta lipsă de limită în ca să vorbesc iarăși în limbajul corporatist sau al economiștilor de resurse care-i stau la dispoziție. Există un principiu al ilimitat fabulosul tinereții pentru că în tinerețe, cum spunea foarte frumos Andre Malraux, tinerii nu știu, dar până la 5 de ani ei sunt ca în fața unei burse de valori în care li se spune puteți lua oricât. Cei mai mulți nu știu că pot lua oricât, dar într-adevăr pot să iei oricât până la anumită vârstă și asta-i vârsta tinereții. Cât durează? Noi o prelungim, dar o prelungim fizic și așa vreau să închei caracterizarea tinereții. Deci este o aparentă lipsă de limitare în resursele care ne stau la dispoziție și asta se manifestă printr-o exuberanță a vitalității și al doilea lucru care cred că e foarte important este o vârstă riguros dincolo de bine și rău. Ea este cum ar fi spus Nietzsche marcată de unuld des verdens, adică nevinovăția devenirii. Tinerețea este în nevinovăția devenirii. Cu adevărat nu poți să spui că-i amoral sau că este imoral, este cumva tot cu această expresie a unei cărți a lui Nietzsche, e dincolo de bine și rău și asta-i o valoare pozitivă pentru tinerețe, e o îndrăzneală a vitalității pentru care morala este… nu-i acolo, este o nevinovăție a devenirii. Asta-i foarte impresionant și impune la un tânăr. Dacă aș fi grec și aș vedea un tânăr care are aceste două trăsături, aș vedea divinul pentru că în orice excelență grecul vedea o manifestare a divinului. Și vezi asta la tineri. Se spune că toți tinerii sunt frumoși. Da, dar știți ce-i frumos în ei? Nu este el sau ea cu fizicul, deși fizicul are prospețimea aceea, ci este această manifest stare a exuberanței vitalității, a aparentei aparentei lipse de de de limitare a resurselor și doi este ceea ce numea un schult des verdens, adică nevinovăția devenirii. Iar asta are ceva divin. Întrebarea este: noi care prin procedee medicale ori material ne prelungim tinerețea, prelungim aceste două lucruri? Răspunsul este nu. Nu pentru că ceea ce vă propun este să primim bătrânețea ăă și nu e o chestie prodomo e limbă că sunt în zona asta spre deosebire de dumneavoastră sau de toți cei de aici, dar bătrânețea trebuie reprimită în brațele noastre și există o înțelepciune a bătrâneții. Ca să vorbesc despre mine, eu nu revendic înțelepciunea clasică, dar a îmbătrâni e în sine un lucru extraordinar. Cu asta închei ce voiam să spun despre tinerețe printr-un elogiu al faptului de a ăă bătrânii. Eu nu sunt propriu zis încă bătrân, dar asta grație epocii senzaționale în care trăiesc, o epocă cu o medicină atât de dezvoltată, cu o protecție a sănătății atât de remarcabilă în ciuda ultra procesării hranei și așa mai departe. Ăă trăim o epocă care ne permite să îmbătrânim și anume să îmbătrânim potrivit distincției pe care am auzit-o făcută mai devreme între lif span și Health span, adică între lungimea vieții și lungimea calității vieții ăă care tinde să suprapună lungimea calității vieții lungimii vieții înseși. Ori asta ăsta-i marele dar al epocii noastre căreia trebuie să-i fim recunoscători. Dar ce propun este ca bătrânețea, faptul de a îmbătrâni, să fie primit în această schemă a calității vieții și calitatea vieții să nu mai fie judecată din perspectiva întinderii așa ca o ca o ca cum dai cu bidineaua pe zid. Îi pui bidineaua în culoarea tinereții, aia puternică și vrei cu culoarea asta să mergi până la 90 de ani. Nu e greșit. E greșit pentru că faptul de a îmbătrâni e o valoare și e cu atât mai frumos faptul… mă gândesc acum că acest acest lif span, da, și Health span poate în definitiv să redefinească bătrânețea și să-i dea fix valența cea mai importantă, adică să nu mai privim în bătrânețea ca pe ceva de care ne ferim, ci s-o privim în virtutea esențială și anume înțelepciunea și nu numai nu numai dar ceea ce trebuie să facem este să distrugem ecuația sănătate egal sănătate perfectă egal tinerețe. Eu sunt cri la echivalarea sănătății cu tinerețea, starea de sănătate sau de bine cu tinerețea, sunt împotriva acestei echivalări și sunt categoric împotriva noțiunii de sănătate perfectă. Dacă pentru noi sănătatea este doar sănătatea perfectă, atunci ne-am făcut sclavii unei imposibilități, unei utopii căreia îi jertfim ca idolilor totul din viața noastră, bani, resurse, liniște sufletească pentru că n-ai cum să ai o sănătate perfectă în tine ticăie lucrurile ticăie pentru că nu sunt… Unde e? Nu sunt un iPhone, nu sunt. iPhone-ul este ceva extraordinar, dar o ființă umană nu este un iPhone, nu poate avea perfecțiunea tehnicii și nu trebuie s-o aibă că dacă o are e… iertați-mă… nasol. Cum ar fi să te culci cu un iPhone? Gândiți-vă, n-ați face lucrul ăsta. Nu suntem departe de asta să știți ca ca ca să-l citesc pe cronicarul nostru să sparie gândul pentru că-mi imaginez treaba. Îmi place că practic ați definit acum sau ați redefinit sănătatea de bun simț și ma mai vă vă mai sunt dator cu distincția între bătrânețe și îmbătrânire. Da, pentru că bătrânețe am evocat lucrul ăsta era valorizată de antici pentru că reprezenta înțelepciune. Da, nu e sigur că atingi înțelepciunea îmbătrânind, dar se constată acest lucru uneori. Dar faptul de a îmbătrâni, asta susțin, faptul de a îmbătrâni este în sine o valoare pentru că îmbătrânind calitatea vieții se îmbunătățește extraordinar și vă spun pentru că am aflat acest lucru. Eu am fost un tânăr care am trăit cele două valori pe care le-am evocat, exuberanța vitalității și nevinovăția devenirii. Nu poți trăi la nesfârșit cu asta chiar dacă ai la dispoziție tehnologia medicală modernă. Adică, ok, botox, te vezi, ridici, tragi, întinzi, folosești, cum ne-ați evocat mai devreme, faci aici o chestie și atunci stimulezi creșterea. Da, e minunat că avem lucrurile astea la dispoziție, dar nu le poți obține la nesfârșit pentru că sub substratul biologic ăă îmbătrânește pur și simplu și atunci se obțin măști ridicole. În loc s-o vedeți pe Catherine Deneuve îmbătrânind ca o mare frumusețe de o doamnă, de o inteligență și de o extraordinară… vezi rigiditatea plăcuței de aur pe care și-a pus-o sub pomete ca să-i țină fața. Ok, dar ți se strânge inima. Eu aș fi preferat s-o văd pe Catherine Deneuve, o mare inteligență și o mare frumusețe îmbătrânind potrivit frumuseții și inteligenței extraordinare acestei mari mari actrițe. Dar n-a fost să fie pentru că a avut asta la dispo și atunci se vede o rigiditate. Ea n-a exagerat cum exagerează alte persoane despre care știm că fac acest lucru. E un soi de automutilare pornind de la ideea falsă că ce trebuie să păstrezi este ecuația sănătate egal tinerețe și atunci vrei să duci tinerețea în definiția ei fizică inițială până în pânzele albe. E greșit, e hubris, este o eroare, e dovadă de lipsă de înțelepciune. Ce afli cu îmbătrânirea vă spun e e e frumusețea vieții. Este plinătate extraordinară și splendoare a faptului de a fi viu când ești tânăr nu le cunoști pentru că atunci le exploatezi. Ești stăpân, ești ca un uliu tânăr și te ridici în înalt cu fora uliului și sfidezi totul pentru că totul îți stă la dispoziție. Ce descoperi îmbătrânind e fragilitatea, vulnerabilitatea, adică ființa din fața ta pe care n-ai văzut-o că până atunci era instrumentală. Uliul vede lumea sub raportul prăzii, dar îmbătrânind lumea nu mai e pentru tine o pradă, este… vezi oamenii cu adevărat abia îmbătrânind și-mi vine să spun dacă e să te îndrăgostești numai ca bătrân poți să te îndrăgostești cu adevărat pentru că vezi cu adevărat lucrurile. Până atunci te izbești de sexualitate, de… mi-a plăcut cum ați spus, ați zis ceva grozav. Stați că mi-am notat totul. A zis: „Am multă energie, puține pofte”. Foarte tare formulare. Deci te izbești de de pofte ca să zic așa când ești un uliu tânăr. Dar când îmbătrânești descoperi ființele și odată cu ele splendoarea faptului de a fi viu. Vă spun, cine nu îmbătrânește are un mare ghinion pentru că există vârste și vârste. Țineți minte textul din Vechiul Testament, Eclesiastul: „E un timp pentru a face ceva și un timp pentru a face contrariului. E un timp pentru toate, e un timp pentru înflorire, un timp pentru coacere și un timp pentru descompunere”. Așa este, iar noi suntem supuși acestui ciclu. E un timp pentru tinerețe, pentru exuberanța vitalității și nevinovăția devenirii și este un timp pentru maturitate când te coci, când devii stăpân și conștient de posibilitățile tale și este vârsta activă, vita activa, cum îi spuneau latinii și după aceea este un timp pentru ce altceva? De unde vine succesiunea? Din faptul că norocul extraordinar este că timpul ca și pe fruct te coace și atunci e un timp al îmbătrânirii când descoperi lumea sub cu totul alt raport în care raportul instrumental care e un tip de raport comandă de execuție devine secundar în timp ce percepția vulnerabilității, a unicității, a individualității câștigă teren și poate că asta e înțelepciunea pe care bătrânii o aveau și-i făcea pe acești bătrâni în antichitate să ia decizii politice care erau măsurate, moderate și nu excesive cum ar fi cele pe care le-ar lua un uliu tânăr care domină lumea de sus. Faptul de a îmbătrâni, ăsta-i mesajul meu pentru dumneavoastră în seara asta, este în sine o valoare. E un mare noroc să îmbătrânești și e un teribil ghinion dacă un cancer sau o altă boală incurabilă severă și pentru care medicina astăzi nu are nici măcar n-are mijloacele nici măcar cele de temporizare, adică să aibă un caton la îndemână. Deci dacă ai ghinionul așa e. E un mare ghinion pentru că nimeni nu-ți poate spune ce dobândești îmbătrânind. Trebuie să fii un mare scriitor ca să exprimi asta, dar și atunci o faci pieziș, o faci oblic. Cum poți să exp explici unui orb culoarea roșie? N-ai cum, trebuie s-o vezi. La fel e și cu îmbătrânirea. Deci propun onoratei adunări, veneraților savanți, impecabililor medici care se află aici acest lucru: să nu mai echivalăm sănătatea cu sănătatea perfectă pentru că e utopie, iar utopia e sângeroasă. Să nu echivalăm starea de sănătate cu prelungirea tinereții, adică să nu definim sănătatea în termenii sănătății tinereții și al treilea lucru pe care-l propun este acceptarea faptului că a îmbătrâni este în sine o valoare și că deci bătrânețea este o vârstă ca și tinerețea, ca și maturitatea care trebuie în sine prețuită și nu subsumată unor alte vârste pentru că așa nu faci dreptate vieții, deci sensului pe care-l poți obține din ea. Cred că este unul dintre cele mai ăă cele mai profunde discursuri despre bătrânețe pe care eu le-am auzit vreodată și-mi asum riscul să spun că…
[Râsete]
Horia-Roman Patapievici: poți să obții când te duci în locul în acela în care ți-e frică să să să mergi și acuma pot să zic Slavă Domnului cu toții mergem în direcția aceea.
Dr. Mihail: Și legat de asta, din discursul pe care l-ați avut în mine s-au născut două întrebări și o să încep cu prima. Ați vorbit despre caton. Ok. Deci este un lucru căruia te opui, e faptul de a te opune acestui lucru și și-l întârzii și-l întârzii și asta facem concret cu moartea din momentul în care încă suntem în burta mamei. Da, ne împotrivim vieții, ne pardon, ne ne împotrivim morții morții prin creșterea vieții. Da, prin creșterea vieții. Totuși, când te opui unui lucru e bine să-l conștientizezi corect, e bine să știi cui te opui și în contrast noi inclusiv în discuția de astăzi am evitat conceptul morții și atunci între Întrebarea este cum putem să reintegrării și dacă într-adevăr ne ajută să trăim o viață mai plină să nu ne mai ferim de ideea că există moarte și că vom ajunge acolo. Știți cum defineau anticii greci filozofia? Pregătire pentru moarte. Firește că nu e pregătire morbidă pentru moarte, dar este pregătire a tot ceea ce în tine este viață pentru acest lucru care este constitutiv naturii umane. Noi modernii evacuăm moartea. Este greșit? Știți de ce o facem? De ce? Pentru că am evacuat religia noastră de referință. Mai devreme am evocat foarte rapid de unde vine modernitatea. Noi tot vorbim despre ea și zicem suntem moderni, suntem moderni. Știi sau țara noastră trebuie să se modernizeze. De ce? Pentru că-i trebuie capitalism, îi trebuie prosperitate și așa mai departe, îi trebuie legi bun. Toate astea de unde vine această modernitate? Revin la ea pentru că obișnuindu-se acestei civilizații, această civilizație a modernității a apărut numai în Europa și anume nu în toată Europa, ci numai în Europa occidentală. De ea, de această civilizație sunt legate patru lucruri fundamentale care definesc orice numim progres în lumea de astăzi. Unul este știința modernă natrii din care ați avut un exemplu în cercetările pe care le-au evocat doamna doctor și domnul doctor în discuția de dinainte. Este această nouă concepție despre raportul dintre individ și stat care dă dreptate întotdeauna individului și nu colectivității și pe care o exprimăm sub forma separarea puterilor în stat, constituționalism, ăă domnia legii, ăă stat de drept, drepturile omului. Asta nu mai există în nicio altă cultură, în niciuna. A treia este această chestie bizară în care există o distincție netă între religie și politică. Există o interdicție pentru religiile politice. Comunismul și nazismul sunt religii politice ăă și se numește secularizare în care există un spațiu complet liber de ăă de dispute religioase și care este spațiul secular și ăsta-i doar un singur aspect. Și al patrulea lucru este acest lucru pe care n-am să-l spun sub numele care are o presă proastă astăzi, ci-l dau sub altă formă. Este tipul de ordine socială care-i bazat pe proprietatea privată individuală, nu colectivă, nu publică, individuală, pe libertatea schimburilor și pe garanții idice ale libertății schimburilor și a proprietății private. Ăsta se numește capitalism. Capitalismul este ceea ce ne-a adus toată prosperitatea. Nu există nicio altă formulă de prosperitate în afara capitalismului. Mijloacele medicale, mijloacele mijloacele implicate în cercetarea medicală pe scară largă care au fost aici evocate în mod copios pot să fie făcute numai în societăți capitaliste pentru că numai acolo există această rezervă de prosperitate. Deci aceste patru elemente care se numesc modernitate au creat prima civilizație cu adevărat universală, adică e o civilizație care funcționează și în Africa și în America de Sud și în Japonia. Gândiți-vă cum sunt totuși japonezii țicniți la maximum cum au trecut ei din 1868 în în epoca când au decis să se modernizeze așa cum noi în Principatele Române am decis să ne modernizăm la începutul secolului al XIX-lea, adică să imităm civilizația occidentală cu programul sincronismului l-am evocat pe el vinescu. Așa au făcut ei în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, ei care aveau o civilizație de un tip absolut incomat ibil, aia tradițională japoneză cu civilizația occidentală bazată pe individualism și nu știu și au făcut acest lucru și vedeți cât de bine le-a reușit pentru că Japonia până acum câțiva ani până în 2011 până în 2010 sau 2011 a fost a doua economie a lumii după Statele Unite. I-a luat-o înainte China atunci. Deci ce vreau să vă spun este că civilizația modernității este o civilizație universală și că a apărut numai în Europa. Iar acest lucru se leagă, asta-i digresiunea pe care o închid acuma, n-am uitat despre ce vorbeam. Iar asta se leagă de creștinism și anume de creștinismul latin, de ăsta occidental. Cel grec a dat naștere ortodoxiei și a avut un alt destin, dar ăla ăla latin a dat naștere acestei civilizații a modernității care acuma nu se mai recuno cunoște în el, aici am vrut să ajung. A pierdut religia de referință pentru că la noi secularizarea, cum a spus Liostr, a fost împinsă dincolo de limitele ei pentru că și aici funcționează principiul lui meden agan, adică nimic prea mult. E un principiu intrinsec al moderației și atunci noi am pierdut religia de referință. Noi nu mai suntem creștini, dar religia de referință pentru Europa este creștinismul. Cum funcționează asta? Vă amintesc distincția pe care am făcut-o la început între discursul conștient și discursul murmurat. Da, creștinismul este discursul murmurat al civilizației occidentale și am devenit afoni. Nu mai auzim acest sunet din varii motive, dar fapt este că ne-am pierdut religia de referință. Din acest motiv moartea a fost Ev co ată pentru că religia de referință avea putea să dea un sens morții. Neputând modernitatea singură să dea un sens morții a evacuat-o. În termenii discuției de mai devreme cu înțelepciunea, modernitatea nu știe să dea un sens nici înțelepciunii în în timp ce nevinovăției devenirii și exuberanței vitalității, adică valorilor tinereții știe să le dea sens.
Dr. Mihail: M-ați luat înainte pentru că asta era următoarea întrebare. De fapt, după ce terminam răspunsul la această întrebare era de cum… De ce am pierdut înțelepciunea aceasta sau respectul față de înțelepciunea pe care o au bătrânii și cum putem să să re integrăm acest respect și această nevoie înapoi în societate? Și atunci întreb întrebările astea două se leagă. Am înțeles de ce am pierdut această conștiință a morții și acum înțeleg de ce am pierdut acest respect față de înțelepciune. Dar cum putem să le recăpătăm? Pentru că mă gândesc că întoarcerea la acest creștinism de bază poate să fie singura soluție sau credeți că există o altă soluție în care putem să ne uităm din nou la bătrâni ca la înțelepți?
Horia-Roman Patapievici: Primul lucru care trebuie făcut este, e cam psihanaliză. Când refulezi ceva, dă refulatului masivă, represiunea împotriva conținuturilor nu nu nu nu e sănătate mentală și atunci te duci la psihanalist, la șin și ăla stă de vorbă cu tine până când dezgroapă din tine reziduurile de de conflict psihologic pe care le ai reprimat și le scoate la iveală, le înțelegi legile și așa zic ei, te vindeci. Astăzi e mult mai simplu, ți se dau pastile, orice problemă psihologică, orice problemă suflet…
Dr. Mihail: Nu am greșit ca un modern nenorocit.
Horia-Roman Patapievici: Am am substituit sufletului psihologia. Asta fac modernii, e greșit. Orice oricărei probleme sufletești ăă medicina modernă sau spiritul modern, că de fapt medicina nu face decât să slujească acest spirit, spiritul modern spune așa: nu-i o problemă de suflet pentru că sufletul nu mai există decât în compușii psihologie, psihiatrie, acolo este psihe, sufletul, cum spuneau grecii. Deci n-ai suflet, ai psihologie, ai psihologie. Deci ai psihanaliză, marș la șin! Și dacă nu se rezolvă cu chestia asta pentru că e costisitor și trebuie așa… Gelu Ionescu, de exemplu, un mare critic literar, îmi spunea, el crede în psihanaliză, eu nu cred. Și eu n-am vrut să mă culc cu mama niciodată, iar cu taică-mea am avut relații excelente, Deep castrare, plecați de-aici. Deci Gelu Ionescu care crede în psihanaliză s-a dus toată el a emigrat în Germania federală și a fost una dintre vocile Europei Libere până la închiderea ei. S-a dus la psihanalist și l-au întrebat: „Gelu, cum e?” și mi-au zis: „Dragă, eu lucrez”. Nu știu ce. Peste 10 ani l-am întrebat: „Gelu, cum e?” „Lucrez”. Peste 30 de ani l-am întrebat: „Gelu, cum e?” „Dragă, continuă”. Și zic: „Bă, dar ce analiză e asta care după 30 de ani e tot așa?” Deci e un discurs infinit și i-am zis: „Mă, dar nu-i mai ieftin să te duci la duhovnic că pe preot nu-l plătești, stai de vorbă cu el, nu te împrietenești cu el, până la urmă bei un whisky deși am aflat că e groaznic, dar faci chestiile astea care nu se fac cu un preot că-i mai ieftin?” Deci fiind scump îți dau pastile. Și atunci ce se obține de fapt prin asta e un fel de anesteziere a a zonei sufletești. Dacă stăteați de vorbă cu cu un grec ăă în primul rând că el era șocat de faptul că reduci problema sufletească la problema psihologică, asta greu ar fi înțeles. Dar ar fi înțeles că modernii au o țicală anume că tind să elimine sufletul din problematica omului. Dar anticul ți-ar fi spus: „Domnu’, ai exerciții spirituale la dispoziție. Sunt boli ale sufletului. Da. Și e asta se face într-un anumit fel”. Deci înțelepciunea a fost evacuată pentru că noi am evacuat sufletul, iar problema morții a fost evacuată pentru că nu știm să-i dăm sens și cu înțelepciunea e la fel dacă vă vine să credeți. Ăă cu toții ați auzit pentru că e un succes de librărie de când a fost redescoperit acest text, însemnările către sine ale marelui împărat Marcus Aurelius și în România este un succes de librărie. A fost tradus ăă din nou acuma de ăă de Cristian Bejan, iar la Humanitas s-a era o ediție bilingvă de lux, superbă. Acuma s-a tras una fără textul grec pentru că acest un împărat roman nu care era pe front în 170 după Hristos în Pannonia, Ungaria de astăzi, se lupta cu sarmații, cu cine se lupta? Ăă seara după ce se lupta și nu știu făcea pe generalul și rezolva problemele Imperiului că era Dita mai împăratul roman, se ducea în cortul lui și pe grecește care era limba filozofiei își făcea și asta vreau să vă spun își făcea rugăciunile cum ar fi f în creștinism își făcea exercițiile spirituale pentru că el ținea de școala stoică și în stoicism echivalentul rugăciunilor adică punerea în ordine a sufletului tău sunt exerciții spirituale. Ei bine numai după al doilea război mondial erudiții și-au dat seama că acest text al bunului împărat Marcus Aurelius nu este un jurnal privat de front adică un ceva în care cine un om își notează stările sufletești. Astăzi am văzut-o pe Maria era foarte frumoasă, am oftat, mă uit pe geam ce zi luminoasă. Astăzi a murit Quintus ucis de sarmați și nu știu ce. Nu nu sunt astea acolo. El spune încetează să mai crezi că gândește-te că nu tu ești inteligent ci profesorii tăi au fost inteligenți și face lista profesorilor. De ce făcea toate chestiile astea? Erau exerciții spirituale. Omul care și-a dat seama retrospectiva este Pierre Hadot și și-a dat seama pentru că el a îmbrățișat în tinerețe o carieră de călugăr și după aceea s-a îndrăgostit de o doamnă ăă a plecat din călugărie era catolic s-a căsătorit și a dus până la sfârșitul vieții o viață de erudit de specialist în Istoria antică și el a redescoperit caracterul de exercițiu spiritual al însemnărilor bunului Marcus Aurelius. Când am spus de Marcus Aurelius ați dat din cap Deci v-ați cumpărat cartea Așa trebuie citită ca niște ca niște rugăciuni exerciții spirituale și dacă le înțelegi așa brusc îți dai seama că poți să ți le aplici ție și că exact așa trebuie procedat și atunci nu mai e nevoie de Xanax în principiu Da.
Dr. Mihail: Sunt într-adevăr extrem de actuale aceste însemnări ale lui Marcus Aurelius. Ai impresia că sunt dacă a le-ai citit fără să știi cit despre tine e vorba. Asta e și cumva asta îți dă un pic de încredere pentru că îți dai seama cât de puțin ne-am schimbat în definitiv ca și suflet de acum 2000 de ani până în prezent dacă aceste texte sunt atât de actuale. Vreau să vă spun ceva că ascultându-vă așa despre și Med SP tot așa 10 ani 20 de ani 30 de ani e un banc despre medici care zice așa: „Domnule, merg măi mi-a răcit fetița. Unde să mă duc la doctor?” și îi răspunde cealaltă mică zice: „Măi, du-te la doctorița asta e atât de bună, mergem în fiecare săptămână”. Dar cumva psihoterapia poate să se transforme într-un fel de antrenament așa cred eu la fel cum mergem la sală în fiecare săptămână sau în fiecare zi și facem acele 200 300 de minute în direcția sau poate lua psihoterapia ceea ce e interesant însă și vreau să vă spun asta este că inclusiv psihoterapeutul meu în momentul în care ne dăm seama că am atins așa vârful la ce putem face din punct de vedere psihologic cu ăă aproape de fiecare dată îmi recomandă să caut spiritualitatea și s-o practic și am observat asta în cărțile de psihoterapie încep să recomande din ce în ce mai mult să practicăm această spiritualitate și atunci întrebarea mea finală pentru că urmează să luăm și întrebări din public este cum putem să redescoperim în noi această spiritualitate și vreau mai fac o paranteză se spune când că atunci când ți-e menit să faci ceva începi să vezi semnele peste tot unii oameni le-ar putea spune că sunt niște incidențe de fapt posibil să fie niște mesaje din exterior care te caută și eu în ultimii doi ani văd aceste semne peste tot spiritualitate caută spiritualitatea asta este direcția asta te poate ajuta Asta e ăsta este piciorul care lipsește de la masa ta și care face ca masa ta din când în când să se clatine dar nu știu de unde să încep nu știu cu ce să încep un psihanalist faimos din școala lui Freud care s-a despărțit de el Carl Gustav Jung are o carte care se numește sincronicitate adică sincronicitate în care studiază cu resursele savantului care a fost el și al cercetătorului de elită concomitent adică ceea ce noi ați numit mai devreme coincidențe semnele și e o carte foarte Inter s-a tradus în seria de opere complete care a apărut la editura 3 această lucrare sincroniz care părintele scrima oă traducea nu prin sincronicitate ceea ce e Evident prin concomitentă că sunt lucruri din serii cauzale diferite care apar simultan și astea sunt concomitente Întrebarea este au sens sau sunt întâmplări răspunsul este au sens și asta-i toată treaba cu ele Vreau să fac puțină dreptate psihoterapeuților și vă mulțumesc că îmi dați o ocazia am cunoscut psihoterapeuți când sunt inteligenți ă sunt foarte buni și te ajută foarte mult pentru că într-adevăr pun în mișcare sufletul prin întrebări inteligente și confruntarea cu tine însuți pe care o inițiază ei prin întrebări și prin ceea ce prin prezența lor prilejuiesc [Muzică] luminează și înțelegi lucruri pe care singur nu le-ai fi înțeles deci sunt buni Când sunt inteligenți da și cred că am noi e inteligent pentru că de aceea mă împinge spre spiritualitate și nu știu exact unde s-o caut Da noi să știți Noi moderni avem o mare problemă cu cu refulatului ismul Noi am repudiat religia noastră de referință Dacă eram împăcați cu ea adică OK Suntem într-o epocă de mare secularizare nu știu ce dar să fi păstrat respectul și cum să spunem bună vecinătate cu religia noastră de referință noi nu noi n-am făcut asta Noi am intrat într-un raport de refulare violentă care a atras atenția și unor oameni din afara religiei noastre și citez cazul unui mare constituțional european e vorba de Joseph Weiler jj j Weiler Care este evreu practicant ă și care a scris o carte a scris o în italiană și a publicat o ă în 2003 pornind de la un eveniment pe care am să-l evoc și care se cheamă un Europa Cristian o Europă creștină Ei bine au tradus o francezii știți cu laicitatea lor nu știu ce știți ce au făcut au pus semnul întrebării Weiler spunea o Europă creștină în Europa Cristian francezii au tradus un Europe creti semnul întrebării foarte tare Ei bine Weiler pleacă de la următorul lucru la începutul anilor 2000 funcționa o comisie care era condusă de Valéry Giscard d’Estaing care era ă dacă-l țineți minte a fost președinte francez ă o comisie pentru redactarea ă unui proiect de constituție Europeană orice constituție e formată din două părți esențialmente este un preambul care deși e scurt e partea esențială pentru că fixează Orizontul filozofic și religios care oferă cheia hermeneutică de interpretare pentru pentru ce urmează și partea a doua sunt textele sunt Cum se cheamă principiile constituționale la propunerea Poloniei țară catolică cum știți și a Portugaliei cred Nu știu și Spania era s-a propus cum e Și firesc ca în preambul să fie evocate rădăcinile creștine ale Europei Ei bine Franco belgienii s-au opus din răsputeri și punctul lor de vedere a prevalat Weiler Care e un om inteligent a văzut imediat problema și vreau s-o expun pentru că nu ne pică fisa imediat prin refuzul de a menționa creștinismul de a-l menționa care era treaba Adică Ce se întâmpla îl menționa domnule nici măcar asta nu au vrut asta se cheamă conflict adică refulare prin refuzul de a menționa creștinismul este nu punerea în discuție ci negarea unui Fapt pentru că faptul este că toată modernitatea s-a născut pe patul valoric cultural și civilizațional al creș creștinismul e latin știți adagiul latin contrafișe argumente împotriva faptelor dacă ești inteligent pornind de la fapte construiești o știință o teorie Care este științifică dar dacă ești cretin le negi dacă ești individ intri în categoria bolnavilor psihic și te duci la psihanalist să vezi bă ce am refulat eu în viața asta a mea dar dacă ești o colectivitate vastă valorică Constituțională Cum este Uniunea Europeană atunci întreaga comunitate de Cultură intră în negare de sine noi Aici suntem și ce a văzut Weiler cu perspicacitatea lui juridică este că Din clipa în care s-a refuzat creștinismului statutul de religie de referință pentru valorile europene de fapt a fi creștin devine incompatibil cu cetățenia Europeană și faptul a fost verificat Imediat În momentul în care Barroso l-a propus la justiție pe un care era catolic practicant Bulion se numea parcă își amintește cineva în 2001 sau 2002 a fost Ah și el în comisie a fost întrebat bun dar sunteți catolic practicant sunteți un apropiat al papei pe vremea a era Ioan Paul al II-lea într-o o situație de laicitate nu știu ce Cum funcționează valorile și el a spus potrivit legii și a fost respins din motivul că el nu a repudiat catolicismul în momentul în care a fost confruntat cu o situație el a răspuns juridic impecabil potrivit statului de Drept și acest lucru a fost considerat insuficient și Weiler cu perspicacitatea lui de constituțional a văzut că cazul juridic a spus Deci cineva care profesează creștinismul ca practicant este incompatibil cu ocuparea unei poziții în arhitectura Europeană asta-i consecința practică Deci suntem într-o situație de repudiere ă de tip psihanalitic îmi vine să spun și atunci moartea spiritualitatea nu știu ce când spunem spiritualitate noi aproape că nu ne gândim la creștinism deși aici e totul absolut cu totul ne ducem la yoga sau dacă suntem șmecheri și avem dare de mână când vine câte un escroc din America de Sud care zice că-i șaman îi dăm bani zdraveni ca să ne afume cu niște ciupercuțe și să zicem că intrăm în stări secunde ă foarte îndoielnic.
Dr. Mihail: Foarte. Mai am o întrebare totuși. L-ați pomenit mai devreme pe Jung care era un foarte mare critic al bisericii într-adevăr în timpul său și el ăă el promova legătura cu Dumnezeu care vine din interior din individ fără nevoia unei instituții. Credeți că asta ar putea să fie o soluție la căutarea ăă la căutarea sufletului și a spiritualității și la reintegrarea morții sau nu?
Horia-Roman Patapievici: Ați pus problema ca un protestant, adică legătură directă cu Dumnezeu, nu prin intermediul nu știu ce. Până să ajungem acolo e faptul simplu al credinței în Dumnezeu sau nu. În situația în care nu crezi în Dumnezeu încă admiți că religia este o o putere culturală, civilizațională și morală și nu intri în război cu cu ea ca să spun așa pentru că ești aici. Care este soluția? Am să vă răspund pieziș. N-am să vă dau răspunsul direct pentru că am fost puțin nepoliticos când v-am zis că ați procedat ca un protestant. Orice credință este o legătură directă cu Dumnezeu pentru că este credința în Dumnezeu. Chestiunea este dacă accepți sau nu intercunoaștere care e importantă pentru viața și practica credinței în timp ce protestanții spun că merge direct. În același timp ei protestanții au dezvoltat un spirit al comunității care-i faimos. Știți foarte bine corect. Din acest motiv nu dau răspunsul pe acest tărâm ci am să-l dau în felul următor. Gândiți-vă la la vorbire. Noi ne exprimăm prin intermediul propozițiilor și pentru că știți suntem nativi în limba română vă dați seama imediat când eu folosesc cuvintele cu sens. Acest cu sens rezultă din vorbirea gramaticală. Dacă nu aș folosi gramatical cuvintele atul nu ar fi doar că dumneavoastră cu urechea de nativi ați simți imediat… incongruent cad exact în locurile care formează sensul. Deci o propo are sens atunci când ea este formată corect din punct de vedere gramatical. Nu e suficient, trebuie să aibă și semnificație, adică să spună ceva. Ca să spună ceva trebuie ca acest sens care constă în vorbirea gramaticală să trimită spre ceva care-i dincolo de gramatică. Ăsta-i și răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Noi putem duce o vi viață cu sens, adică formăm propoziția vieții corect din punct de vedere gramatical aparent. Dacă a spune ceva cu o propoziție corect gramatical înseamnă a-ți menține viața, a vorbi corect gramatical cu viața ta înseamnă să duci o viață sănătoasă. Adică o viață care să te mențină în viață. Da. Întrebarea este dacă viața se reduce la a te menține în viață și răspunsul pe care orice om cu scaun la cap, adică cu o vorbă frumoasă românească cuminte îl dă este acela că nu viața nu se reduce la o viață sănătoasă. Am nevoie de mult mai mult, am nevoie de semenul meu lângă mine, iar de semenul meu mă leagă o lume care este a emoțiilor. Emoțiile nu există ca senzațiile legate numai de logaritmul excitației, adică de chestiile astea fiziologice, ci are nevoie de Cultură. Senzația pentru a deveni emoție pentru că noi în lumea Europeană noi iubim citind pe Racine, pe Corneille, pe Eloise, pe Abelard, pe Tolstoi și așa mai departe. Noi învățăm să avem emoții în mod cultural, iar acest cultural e legat de un cod moral care ne vine întotdeauna printr-o tradiție religioasă sau prin legătura pe care religia l-a avut cu ăă Deci credințele oamenilor în semnificația lumii l-a avut cu ăă conviețuirea ăă lor a oamenilor. Prin urmare, n-ajunge să fiu sănătos ca să fiu cu adevărat viu. Ca să ajung acum la modul în care la începutul discuției noastre ați problematizat problema vorbind de să dai viață anilor tăi. Ok. Ca să am ani am nevoie de sănătatea medicală cu amendamentele pe pe care le-am făcut mai devreme, dar ăă ca să am ani dar ca să le dau viața anilor am nevoie de mult mai mult, de ceva în care sunt mobilizați toți semenii mei prin intermediu la ceea ce ne leagă care sunt cultura, religia, civilizația. Dar astea toate nu există decât dacă în mine există un transformator pe care de-a lungul timpului culturile, oamenii, religiile l-au numit suflet și e ceva pe care nu pot să pun mâna medical vorbind, dar care știu că există și știu că există prin faptul că pentru a da viață anilor mei am nevoie de suflet că altfel nu se formează semnificația deși sensul prin gramatical medical al vieții mele e obținut. Iată, sunt în viață. Dar cum sunt în viață? Cât de frumos? Știți ăă pe lângă faptul că discursul dumneavoastră este o nouă sincronicitate pentru mine. Da ăă aș vrea să închei înainte de de a lua întrebări din public ăă prin a spune că dacă bun bine ar fi o carte mi-ar plăcea ca discursul dumneavoastră să fie capitolul de introducere pentru că pe de o parte a fost atât de frumos și pe de altă parte simt că timpul nu nu ne-a ajuns aproape deloc pentru a dezvolta tot tot acest concept Dar ar fi un un un capitol de introducere perfect. În românește poți să spui foarte ușor distincția dintre bunătatea și răutatea timpului putem spune pentru că suntem instalați în bunătatea timpului nu ne-a ajuns Timpul nu ne-a fost de ajuns da altfel am spune Timpul n-a mai avut răbdare cu noi atunci e răutatea lui Vă mulțumesc mult de tot și cu permisiunea dumneavoastră O să luăm câteva întrebări din public și Avem acolo Bună ziua Bună seara Nu știu l-ați menționat pe Nietzsche în discursul dumneavoastră iar el are ce mi-a rămas mie în minte de la Nietzsche a fost de la așa grăit Zarathustra că Dumnezeu este mort și toți l-am omorât pentru că mi se pare că religia creștină și-a pierdut din notorietate pentru că practicanții ei nu respectă valorile lui Hristos din câte am observat Nu toți marea majoritate și cred că de asta nu mai este atât de valabilă iar o chestie legată de bătrâni experiențele mele cu bătrâni din păcate nu au fost din cele mai înfloritoare la noi în generație este o expresie pentru bătrâni când ne contrazic și e ok boomer nu știu dacă o Știe cineva care înseamnă că nu suntem aliniați cu valorile și că este o discrepanță între generații foarte mare care nu se mai întâlnește nu avem unde să ne întâlnim în comun să facem schimb de idei adică bătrânii să ne dea din ideile lor iar noi tinerii să preluăm de la ei și să facem acest schimb de idei de asta cred că și ă cred că și internetul a contribuit la discrepanța asta și la devalorizarea bătrâneții ă peste noi a venit un val de informații peste cei tineri ă și nu știm cum să le gestionăm bătrânii nu au aderat cu toții la internet Și au rămas cu valorile lor nu știu cred asta Asta cred întrebarea era Nu nu știu n am o întrebare Asta am vrut să spun.
Horia-Roman Patapievici: Ați făcut două comentarii. Am de spus ceva referitor la evocarea pasajului din așa grăit Zarathustra cu moartea lui Dumnezeu. Pasajul sună în felul următor: Zarathustra se pregătește să e în introducerea cărții se pregătește să facă predicație lui și se duce la un Sihastru ă în pădure și Sihastru vorbește de Dumnezeu și Zarathustra întreabă: „Dar omul ăsta n-a aflat vestea? N-a aflat că Dumnezeu a murit?” Ei bine această întrebare ăă referitoare la această afirmație sub forma „el n-a aflat că Dumnezeu a murit” din Nietzsche trebuie interpretată și cheia de interpretare este începutul care ultimei lui cărți care-i postumă și care se cheamă Voința de putere și care se numește nihilismul european și acolo dă cheia de înț înțeles pentru afirmația „God is to”, Dumnezeu a murit și ea e următoarea cheia de interpretare: valorile ultime și-au pierdut puterea de a ne inspira încredere. Cele mai înalte valori s-au devalorizat, noi nu mai putem crede în scopurile ultime și cele mai înalte valori. Deci în afirmația Dumnezeu a murit e cuprinsă de fapt afirmația nihilismului pentru că asta se leagă de ceea ce în germană se numește welt beup tung, adică afirmarea vieții. Am definit tinerețea ca fiind exuberanța vitalității, ea-i bazată pe afirmarea vieții, pe afirmarea lumii, a pozitivității ei, ea într-un sens este incompatibilă tinerețea cu afirmația „goot”. Dacă Dumnezeu a murit înseamnă că valorile ultime nu mai prezintă valabilitate, nu mai pot fi luate în serios, atunci totul s-a năruit. Așa că eu n-aș lua în serios afirmația Dumnezeu a mărit deși războiul cu Nietzsche lui Nietzsche cu creștinismul este limpede și el e una dintre sursele atitudinii noastre actuale față de creștinism. La întrebarea a doua sau comentariul al doilea aș spune următorul lucru ăă conflictul dintre generații ăă există Ăă nu vreau în fața Eternității adică a internetului că așa intern eternitatea modernă postmodernă este internetul în fața Eternității internetului să spun ce am gândit despre părinții mei în adolescență în diferite momente așa Ei n-aveau vorba asta cu boomer cu nu știu ce Asta e deja dintr-o epocă a internetului Da bun E un fapt dar nu rămâneți la constatarea ne desparte uzul rețelelor sociale Ei nu le folosesc și Deci nu mai pot fi pentru noi un interlocutor noi le folosim și deci suntem mai buni Uitați-vă la ei și îngăduiți-i nu-i expediați sub eticheta sau sa sub motivul ne desparte uzul instrumentelor moderne de comunicare.
Public: Bună seara. V-aș întreba care credeți că sunt consecințele faptului că omul modern nu prea se mai gândește la propria lui mortalitate? Era mai bună societatea înainte când se gândeau mai mult? Poate ar fi necesar un mai mult memento mori pentru omul modern acuma să-i amintim mereu că o să moară?
Horia-Roman Patapievici: Nu știu dacă eț dar moartea nu trebuie evacuată asta e e e e plaria mea [Muzică] ă iar dacă era mai bine înainte ă am de făcut o o mică reflecție vă răspund tot așa puțin pieziș Da cred că e modul cel mai direct totuși de a răspunde ă ăsta i tot un rod al faptului că am avut norocul să îmbătrânesc până acuma că dacă stăteam de vorbă acum 15 ani nu vă puteam spune răspunde în felul ăsta ă da e e un fapt că suntem nemulțumiți de prezentul nostru ă avem multe motive de a-l critica și modul în care construim această critică întotdeauna se bazează pe invocarea sau pe prezența unui referent mut în trecut adică avem două posibilități atunci când criticăm prezentul în numele insatisfacții față de situații prezente avem fie un referent vertical Care este o valoare absolută în funcție de care judecăm fie o valoare relativă care vine din comp area chiar dacă o facem tacit și nemărturisit cu situații istorice pe care noi le cunoaștem în comunism nu știu câți ați apucat epoca aceea tristă ă eu mi-o amintesc bine era o vorbă Înainte era mai bine dar această vorbă juca pe geniul limbii române pentru că în limba română și simțiți imediat asta în înainte înseamnă înainte dar felul în care e folosit aici Înainte era mai bine înainte are valoare dublă de înainte și înainte de noi care înseamnă în trecut Ăă Cam așa joacă modul în care noi judecăm ă prezentul și Întrebarea pe care mi-o pun este următoarea era mai bine înainte adică Uitați-vă la secolul XX dacă vă ocupați de fizică vă îndrăgostiți de secolul XX pentru că este un secol genial sub raportul fizicii și matematicii deci pur și simplu genial isim poți să-ți petreci toată viața savurând inteligența pe care oamenii au dezvoltat-o construind teoriile din fizica matematică maturitatea la care a ajuns geniul matematic în secolul 20 e fără egal în niciun secol dacă vă uitați la evenimentele politice aveți exterminarea industrială a unei rase cel puțin în proiect în holocaust aveți exterminarea programatică din rațiuni ideologice cu argumente de clasă din comunism ceea ce generic numim gulagul [Muzică] Deci este un secol sinistru e un secol în care Europa a încercat să se sinucidă de două ori Primul Război Mondial este un război de o inutilitate monumentală nu există niciun motiv pentru care primul război mondial să existe dar niciunul și cu toate astea a existat și a fost prima oroare Deci Europa s-a sinucis în Primul Război Mondial și după aceea Că nu s-a sinucis complet a intrat și în al doilea dar a intrat în al doilea într-un mod foarte diferit de primul în războiul al doilea a intrat pentru că au apărut imediat după Primul Război soluția la nemulțumirea față de lipsa de sens totală a primului război iar astea au fost religiile politice am spus mai devreme că în modernitate mariajul dintre politică și Religie este interzis adică religiile politice sunt interzise asta vine dintr-un vechi principiu creștin enunțat în Evanghelii dați cezarului Ce este al cezarului și lui și lui Dumnezeu Ce este al lui Dumnezeu e o separare a puterilor în cosmos Care este exact contrariul sharie care Identifică legea civilă cu legea religioasă în Islam soluția la lipsa de sens totală a fost negarea modernității și nu e întâmplător că ambele religii politice și cea fascistă nazistă și cea comunistă au plecat din negarea capitalismului care este un pilon de bază al modernității rezultatul a fost Catastrofa încă mai mare a primului război mondial Deci Înainte era mai bine din punctul meu de vedere și aici Vreau să rezum pentru români cel puțin o vorbă a lui Ken jt un mare cum se numeau pe vremuri filozofii politici care se specializase în spațiul sovietic cremlingen jt știa toate limbile estului Europei citea în românește n-o vorbea bine și o dată la Washington la sfârșitul anilor prin 2006 2007 eram la Wilson Woodrow Wilson Center cu mai mulți prieteni și cu un eveniment pe care icr ul de atunci Institutul cultural român îl organizase și era Ken jawi invitat și noi ne plângeam de situația din România și el ne asculta și ne plângeam groaznic Tismăneanu spunea asta Mihăiești spunea asta Eu spuneam asta toată lumea era nemulțumită și el a zis opriți-vă puțin dragii mei Gândiți-vă ca români sunteți în cea mai bună situație istorică de 500 de ani încoace Bucurați-vă eu mă bucur unul de Epoca în care trăiesc clipă de clipă primul rând că sunt în viață în al doilea rând că am îmbătrânit și văd Splendoarea vieții și în al treilea rând că țara mea e în această situație cea mai bună ă de 500 de ani încoace Deci înainte nu era mai bine acum e mai bine O ultimă întrebare cu un răspuns c mai vreau să vă spun ceva Pot să vă rog să adaug ceva fiecare epocă e cretină fiecare epocă are ceva smintit în ea ceva care îi nemulțumește profund pe oamenii ca care trăiesc dar asta pentru că oamenii care trăiesc sunt oameni Deci e ceva obiectiv smintit pentru că să trăiești în anii ‘ era sminteală oribilă Să trăiești în anii 30 vedeai Cum se apropie Catastrofa și nu poți face nimic nimic ă deci există o parte obiectivă de sminteală ceea ce conferă un caracter de iad epocilor istorice dar există și ceva ce ține de felul în care oamenii se Raportează din faptul că fiind oameni vor mai mult sunt nemulțumiți cu gradul în care epoca în care trăiesc ca să folosesc metafora asta Formează propoziții corecte cu sens Nu nu sunt formate corect și atunci Ești nemulțumit dar sunt Două chestii partea de iad Care este obiectivă și partea de nemulțumire care vine din faptul că fiind oameni vrem mai mult și normal să fie așa e înțelepciunea este să înțelegi distincția dintre ele și să înțelegi că nu poți să tragi concluzii din nemulțumirea care decurge din faptul că vrei mai mult s-o convertești în nemulțumire față de partea de iad că atunci obții sau te îndrepți spre soluția pe care au găsit-o între ghilimele după Primul Război Mondial Ăă predecesorii noștri religia politică a fascismului sau a comunismului și s-au angajat aproape că la centru nu mai era nimeni se duseseră care spre comunism care spre fascism fiind convinși că așa rezolvă problema și de fapt așa o făceau catastrofală adică sporeau partea de iad de care secolul XX a avut parte din plin.
Dr. Mihail: În final vreau să să vă spun că cel puțin pentru mine a fost cel mai blând ă și frumos brunch pe care ați putut să să ni-l dați Da Ăsta-i un coan știți Deci discipolul vine la maestru Zen și zice Ce este Nu știu iluminarea și ă ăla îi spune Nu știu ce Și discipolul zice cum să fie asta se cară nu pricepe vine iarăși ce estea iluminarea Și până la urmă Ăsta îi dă o palmă sau îi dă Cum se zice la gioale îi dă peste picioare așa un brânci și atunci înțelege Deci e frumos e cum să formula pe care ați folosit-o e Zen Da Vă mulțumesc sincer că ați acceptat invitația mea la bun bine și că ne-ați dat ocazia să închidem sezonul pentru că e ultimul ultimul eveniment din acest sezon să închidem sezonul cu atât de mult sens și că ne-ați luminat asupra acestor concepte atât de complexe Dar ați făcut o atât de simplu am vorbit despre moarte despre Tinerețe despre bătrânețe și despre sens Vă mulțumesc foarte mult că și eu câștigat am fost eu pentru că v-am ascultat și pentru că am fost împreună cu dumneavoastră Mulțumesc Mă bucur atât de mult.
