Cancerul de colon poate fi prevenit. Tot ce trebuie să știi.

11.1.2026

Cancerul colorectal este al doilea cel mai mortal cancer din România, dar poate fi prevenit, dacă învățăm să recunoaștem semnele din timp.
În acest episod vorbim despre cele mai frecvente 4 semne care pot indica prezența cancerului colorectal, dar și despre alte simptome mai puțin cunoscute. Vorbim și despre colonocopie și de ce e atât de important să mergi la timp la doctor.

Un episod esențial pentru oricine vrea să se informeze corect și să prevină cancerul colorectal.

Video editor: Cătălin Constantin
Social media manager: Vlad Ionescu

Omule, te salut. Doctor Mihail. Aici avem un subiect interesant. Astăzi vorbim despre cancer colorectal și o să învățăm să-i supraviețuim astăzi. OK? O să învățăm să descifrăm anumite semne care te anunță că trebuie să mergi la medic. Unele semne sunt mai ascunse. Poate că unii dintre noi nu cunoaștem aceste semne. Alte semne sunt efectiv absurde, dar se pare că oamenii, inclusiv când au aceste semne, nu se duc la doctor pentru că nu asociază faptul că un semn poate să fie chiar semn de cancer. Nu este doar așa o sângerare din fund. Mi-a curs un pic de sânge din fund. Hm, poate merg la anul la doctor. Nu, dude, ți-a curs sânge din fund, nu e de la hemoroizi. E bine dacă e de la hemoroizi. Ok, dar medicul trebuie să confirme că e de la hemoroizi. Dude, de la început, dacă n-ai timp să te uiți la acest material până la capăt și rămâi doar acest minut, key point de final din acest material este ți-a curs sânge din fund, fuga la doctor. Ok, mai mult decât atât, ți-a curs sânge din fund, fă-i poză. Da? Te uiți în toaletă, faci poză. E apa colorată cu roșu, e scaunul colorat cu roșu, e sânge difuz pe acolo. Discutăm despre toate aceste semne și e foarte important să discutăm despre ele.

Știi de ce? Pentru că uite, rata cu care crește incidența cancerului colorectal în lume crește cu 1-2% în fiecare an. Deci din ce în ce mai mulți oameni se îmbolnăvesc de cancer colorectal. Ce este cancerul colorectal? Ca să definim de la început acest cancer. Ăsta este colonul tău. Ok? Așa e colonul tău. Tot ăsta este cadrul colic. Da. Ai colon drept, ai aice colon stâng și aici ai rect. Cancerul colorectal este un cancer care se formează oriunde pe acest colon. Ăsta e cancer de colon transvers, colon drept, pardon. Ăsta este cancer de colon transvers. Ăsta e cancer de colon stâng. Ăsta e cancer de sigmoid. Ăsta e cancer direct de rect. De ce crește incidența acestui cancer? O să vorbim într-un material. Dacă vrei material despre așa în general despre cancerul colorectal, scrie-mi în comentarii, omule, bagă un material despre cancerul colorectal și o să-l facem. Astăzi vorbim despre semnele pe care le recunoaștem, dar pe scurt, pentru că mâncăm mâncare ultraprocesată, pentru că nu facem activitate fizică, pentru că stilul nostru de viață s-a schimbat, există tot felul de procese la nivelul mucoasei acestui colon care încep să facă adenoame. Adenoamele alea vor și ele să supraviețuiască, da? Că ele nu știu că ne fac rău, vor și ele să supraviețuiască. Celulele alea se multiplică din ce în ce mai mult în acele adenoame și uite așa din varii motive și din varii modificări genetice mai rar pot să răsară aceste cancere care dau semne.

Acuma, un alt lucru important este că în prezent se înregistrează cea mai mare creștere la persoane cu vârstă între 20 și 50 de ani. Eu cât am lucrat în Fundeni pe secția de chirurgie generală am văzut destul de mulți tineri cu cancere colorectale și asta devine tragic. Adică când vezi o persoană de 25 de ani, 30 de ani care se internează pentru un cancer colorectal, asta este foarte trist și important la acest cancer colorectal. E de înțeles faptul că dacă îl prinzi la început când doar s-a dezvoltat aice, da, doar a crescut aice un pic și îți dă niște semne și tu ai ginit semnele alea, le-ai prins, scoți jumate de colon, da, scoți partea asta de colon sau scoți partea asta de colon sau scoți pe asta, partea asta direct și te-ai vindecat de cancer. Dacă cancerul a trimis pui la ficat, cancerul colorectal trimite pui la ficat, poți să scoți și puii ăia în unele situații. Dacă i-a trimis și la plămâni și în creier și în altă parte, începe un tratament, un tratament oncologic care e menit să te țină în viață pentru o mai lungă perioadă de timp, dar din păcate acei pacienți ajung să moară de cancer și 1 milion de pacienți în lume mor de cancer.

În România în 2020, avem date din 2020, 13.000 de cazuri noi, 6.000 de decese, iar rata de mortalitate intraspitalicească este de două ori mai mare decât media europeană pentru că spitalele sunt cum sunt pe de o parte, tratamentele nu sunt atât de avansate, n-avem peste tot în țară acces la tehnologie avansată și dar astea sunt unele dintre cauzele, dar există și cauza pacientului care vine foarte târziu și eu am văzut acești pacienți care vin extrem de târziu. Bun. Și ca să nu fim acei pacienți, învățăm aceste semne care ne ajută să nu să ne punem diagnostic, atenție, ci să mergem la medic pentru a cere niște explicații. Unele semne sunt surde, unele semne te poți obișnui cu ele. Poți să zici: „A, ce mare lucru! Mă doare burtica. Mă doare burtica constant. Cam de 11 luni.” Și cam atâta durează, durează 11 luni pentru un pacient care are cancer colorectal să se prezinte la medic. Asta ne spune acest studiu care se cheamă Red Flag Science and Symptoms, adică semnele de alarmă și simptomele care apar la începutul unui cancer colorectal. Da, este un studiu publicat în Journal of National Cancer Institute 2023 care descrie acest steag roșu.

Da, sunt aceste patru semne la care trebuie să fim extrem de atenți. Primul fiind durerea abdominală. Da, ce mare lucru. Am un pic de mă doare burtica mai des. Am disconfort persistent, da, am crampe, o durere așa în zona abdominală care nu dispare și nu are o cauză evidentă. Treaba asta poate fi ușor ignorată. Și uite o medie de 12 luni aproape de la începutul durerii până când pacientul se prezintă la cancer. Deci la medic, pardon, 12 luni. E păcat, da? E păcat dacă n-ai niciun semn, da, și n-ai nicio indicație să te duci să-ți faci coloscopie, atunci ai putea zice că ai avut ghinion. Stai să-mi iau niște apă. Da, dacă n-ai avut niciun semn, să zicem că ai avut ghinion, domnule. Dar dacă te doare burtica și atenție, nu înseamnă că trebuie să ne speriem la orice durere de burtă. Ok, te doare burtica după ce ai mâncat și sau asociezi, ai o cauză evidentă. Uite, scrie aice care nu dispare și nu are o cauză evidentă. Deci dacă ai mâncat la KFC și te doare burta, nu te gândești că ai cancer. Te gândești că ai mâncat la KFC și te doare burta. Sau dacă n-ai mâncat nimic sau te-ai stresat sau ai o enteroviroză, dacă îi găsești cauza durerii de burtă, atunci e ok. Dacă te doare burta așa deodată și nu-i găsești o cauză și atunci e ok. Dar dacă durerea asta persistă o săptămână, două, trei, patru, o lună, două, te duci la medic să investighezi. Pentru că dacă ție îți crește o tumoră aici, aici există tot felul de hai să-i facem de o altă culoare. Aici există tot felul de nervi. De fapt, intestinul este foarte bine inervat și nervii ăștia o să transmită către creier faptul că aici e ceva în neregulă. Da, doar că nervii ăștia nu sunt foarte precis localizați sau nu te ajută s-o localizezi durerea precis. Nu este ca la mână unde mă ciupesc aice de mână și știu că m-am ciupit aici. Colonul nu știe să precizeze exact locația durerii, așa că durerea este surdă și atunci nu te doare într-un singur loc. Ai așa o durere surdă care se împrăștie, iradiază în spate, dar simți că e un disconfort.

Ok, primul semn, da, îl reținem, primul semn este faptul că ai această durere abdominală. Nu aștepta 12 luni, pentru că 12 luni o să crească cancer în acea persoană care are cancer și durere de burtă când el putea să se prezinte, nu pentru cancer, ci pentru durerea de burtă la doctori care ar descoperi cancerul la timp și l-ar putea scoate la timp. Al doilea semn de alarmă și ajungem la ce am vorbit la început, sângerare rectală. Deci prezența de sânge, atenție, roșu aprins, pe hârtie igienică, adică ai făcut treaba mare, nu vezi nimic în scaun, te-ai șters, nu arunci hârtia, te uiți la ea. Da. Uite, îți poate salva viața. Te uiți la hârtie după ce te-ai șters. Dacă este sânge roșu aprins pe hârtie igienică sau dacă este sânge în vasul de toaletă. Și putem să ne imaginăm că sângele în vasul de toaletă se va dilua și o să facă apa așa un pic mai roșiatică, nu roșu întins sau scaun amestecat cu sânge. Da. Este, atenție, studiul, același studiu spune, este cel mai puternic predictor individual de cancer de colon cu debut precoce. Chiar și cu un semn atât de alarmant, pacienții se confruntă cu o întârziere medie de șapte luni până la diagnostic. Eu asta nu înțeleg. Eu nu asta pur și simplu nu înțeleg și am auzit-o de la oameni. Am auzit-o de la oameni, adică de la cunoștințe, de la oameni ca mine. Nu e admisibil. Ok, nu e admisibil. E ca și cum ți-ar curge sânge din ochi. Cum ar fi? Imaginează-ți că îți curge sânge din ochi. Pur și simplu stai la masă, mănânci ceva și începe să-ți curgă sânge din ochi și tu te duci la doctor în șapte luni. Domnule, nu este posibil. Dacă ție acum ar începe să-ți curgă sânge din ochi, tu ai pune mâna pe telefon și ți-ai suna medicul de familie și ai zice: „Doamna doctor, domnul doctor, îmi curge sânge din ochi și sper că n-o să-i zici ce să iau, ce pot să iau. Nu o să zici vreau să vin la un control să vedem care este cauza acestei sângerări din ochi.” La fel, dacă ți se întâmplă să tușești și să expectorezi sânge, te-ai speriat pentru că am văzut filme în care de cele mai multe ori o tuse care prin cu care sau în urma căreia expectorezi sânge poate să fie semnul unui cancer pulmonar. Deci și mori de acolo, adică mori repede acolo și te duci la doctor, dar te sperie treaba asta. Mi-ar plăcea să ne sperie la fel de mult orice sângerare rectală.

Deci, rezumat, îți curge sânge din fund, te duci la doctor imediat, nu în șapte luni. Iar sângele ăsta, atenție, o să ajungem și la sângerări oculte, dar de regulă când ai un cancer pe colonul stâng, el nu apucă să se amestece cu fecalele. Asta se întâmplă când ai cancer pe colonul drept. Dacă ai un cancer aici, el sângerează, sângerează, dar sângele apucă să se amestece cu fecalele și asta se manifestă printr-o sângerare ocultă. Scaunul ajunge să aibă aceeași culoare. Poate e un pic mai negru, dar tu nu-ți dai seama de modificarea culorii. Și asta te duce la o anemie feriprivă în timp. Discutăm și despre semnul ăsta care înseamnă oboseală, înseamnă multe alte lucruri, dar dacă cancerul e situat în partea asta a colonului stâng, el n-apucă să se amestece și atunci se exteriorizează sub formă de sânge. Acuma, sângerarea asta poate să fie dată de hemoroizi, dar e atât de important să ajungi la medic, la un medic chirurg, la un proctolog care să se uite, să-ți facă un tușeu, poate să-ți facă o coloscopie și să zică: „Da, domnule, nu te îngrijora. Sângerarea asta e dată de hemoroizi, așa că vezi de viața ta și tratează-ți hemoroizii.”

Semnele de alarmă 3 și 4, diareea persistentă. Da, semnul trei este diareea persistentă. O modificare a frecvenței sau consistenței scaunului care durează săptămâni sau mai mult fără o cauză infecțioasă evidentă. Deci n-ai o infecție, mănânci normal și deodată începi să ai diaree. De ce se întâmplă asta? Pentru că colonul tău se adaptează, corpul tău de fapt se adaptează. Dacă ai un cancer aici, de exemplu, ai un cancer pe colonul transvers, da, ăsta este colonul transvers. Ai un cancer care începe să crească, mucoasei nu-i place. Există un obstacol aici. Având un obstacol, colonul începe să se adapteze și începe să nu mai absoarbă lichide din scaun, tocmai pentru ca tranzitul să nu fie perturbat, să nu rămână materie fecală aici în amonte. Așa că el practic lichefiază scaunul, nu mai absoarbe lichidele din el și îți dă această diaree care poate să alterneze constipație, diaree, constipație, diaree. Care, din nou sunt un semn că trebuie să ajungi la medic. Ai câteva săptămâni de diaree, nu contează, nu te gândi la cancer, du-te la medic, du-te la un gastroenterolog, du-te la medic de familie, fă-ți investigații.

Și semnul patru este anemia prin deficit de fier. De ce deficit de fier? Pentru că sângele nostru în centrul, în hem, are o moleculă de fier. Sângele nostru, hemoglobina noastră are nevoie de fier ca să existe. Hemoglobina noastră însă se reînnoiește și o dată la 90 de zile apare o altă hemoglobină. Cea veche merge la dezmembrări, nu-i aruncată. Și la dezmembrări se ia molecula aia de fier și se dă la o altă hemoglobină. De aceea noi nu avem neapărat nevoie de atâta aport de fier cât folosim, pentru că noi ne refolosim fierul pentru a face hemoglobină. Însă în momentul în care noi pierdem fier prin pierderea de sânge, adică atunci când avem o hemoragie ocultă, da, am arătat-o aici, ai un cancer aici pe colonul drept, curge un pic, țârâie, țârâie, se amestecă cu fecalele și nu-ți dai seama, dar tu ai o pierdere constantă de fier. E ca și cum în contul tău pe care tu îl gestionezi la fel ca până acum. Ai un salariu care îți intră. Știi că din salariul ăla păstrezi un pic pentru economii, un pic se duce la chirie, un pic se duce pentru distracție, un pic se duce la vacanță. Îți rămân acolo niște bani pe care îi strângi în fiecare lună și tu nu te mai uiți la contul tău, dar în fiecare lună cineva, nu în fiecare zi ți-ar lua cineva câte 5 euro. În fiecare zi cineva intră în contul tău și-ți ia 5 euro. Și tu nu observi în primele zile, nu observi în prima săptămână, primele săptămâni, dar după câteva luni, acolo unde trebuia să fie salvată deja, economisită, nu știu, câteva sute de euro, tu ai zero.

Da, asta este hemoragia ocultă. Fură câte puțin, câte puțin, dar în final această scădere a fierului propriu disponibil din corpul tău o să ducă la o anemie, deci o scădere a celulelor roșii din sânge cauzate de o pierdere cronică, lentă și adesea invizibilă, ocultă de sânge de la o tumoră. Simptomele asociate includ oboseală extremă, slăbiciune, paloarea pielii, dificultăți de respirație la efort. Deci, dacă ai aceste semne, simți că deodată ești mai palid, îți este mai mult timp somn, ești obosit, ai o slăbiciune așa în tot corpul, te duci la sport și începi să gâfâi, posibil să fie o anemie. Te duci și-ți faci la recomandarea medicului de familie niște analize simple, o hemoleucogramă. Iar pe hemoleucogramă o să se vadă că celulele tale, hemoglobina ta este mai mică decât normală și o să vadă medicul în funcție de distribuția acestor hematii, în funcție de dimensiunea lor, o să vadă semnele clare ale unei anemii prin deficit de fier. Anemie feriprivă, pierdere de fier. Da. Printr-o hemoragie ocultă care nu se vede, care se manifestă prin această anemie care dă aceste semne. Da? Deci, din nou, oboseală extremă, slăbiciune, paloarea pielii, dificultăți de respirație la efort, fuga la medic.

Bun. Și pentru că am vorbit și despre această diaree, mergem la următoarele semne care țin și ele la rândul lor despre modificări persistente ale tranzitului. Da, deci nu vorbim doar despre o constipație nou instalată și atât. E o constipație cu o dificultate nouă și continuă de evacuare a scaunului care ține, care persistă. Da, este posibil să fie o tumoră care crește aici în colonul sigmoid sau în rect care pur și simplu blochează colonul și nu lasă scaunul să treacă. Dacă scaunul rămâne pe colon și nu trece, el o să fie și mai deshidratat. Deci, iată că semnele pot fi atât de contradictorii, da, atât de diferite între ele. Pe de o parte, poți să ai o diaree persistentă pentru că ai o tumoră aici și scaunul e greu să treacă, el se acomodează cumva la noua situație și începe să accelereze tranzitul, dar poți să ai o tumoră aici și atunci scaunul nu poate să treacă prin zona asta și poate că nu-ți mai dă diaree. Da. Și stând și stagnând aice, lichidele se absorb și mai mult din scaun și ți-e și mai greu să-l evacuezi pentru că scaunul este și mai uscat, este și mai deshidratat și are un obstacol aici la evacuare. Deci constipație nou instalată care persistă.

Apoi scaune subțiri. Noi le numim scaune sub formă de creion sau pacientul de multe ori vine și zice: „Domnul doctor, am un scaun sub formă de creion.” Efectiv așa arată scaunul. Deci scaunul arată ca un creion. Și te gândești cum poate să arate ca un creion? Și o să arătăm aici cum poate să arate scaunul ca un creion. Ăsta este rectul. Da? Deci, practic, partea asta finală de colon este aici. Avem sigmoid și rect. Dacă tu ai o tumoră care îți crește aice pe rect, în momentul în care tu ai scaun aici la evacuat, da, care are forma unui cârnat, ai un scaun sub forma unui cârnat care este sus în sigmoid, sigmoidul împinge aici rectul și el trebuie să se contracte ca să împingă scaunul în jos. În momentul în care scaunul ăsta pătrunde aici, acest cârnat este pur și simplu strivit. El este strivit și subțiat. Și în final scaunul tău arată fix ca un creion. Da. Scaun sub formă de creion. Fugă la medic. Și aici cancerul poate fi diagnosticat destul de rapid pentru că de regulă un astfel de cancer colorectal este diagnosticabil printr-un tușeu rectal. Adică medicul poate să-ți facă această procedură medicală care se face cu mănuși, cu un lubrefiant special în condiții care trebuie să ofere confort maxim pacientului. Se face un tușeu rectal și medicul poate să intre cu degetul și să simtă cu degetul această tumoră.

Senzație de golire incompletă. Astea se cheamă tenezme. Din nou, ne întoarcem la acest desen. Avem această tumoră care este situată aici în rect. Ok, ai această tumoră. Tu ai evacuat scaunul, dar rectul tău, în momentul în care se contractă, el simte acest obiect. Da. Și el nu face diferența între tumoră și scaun, fecale. El crede că această tumoră este un rest de fecale care trebuie evacuat și atunci pacientul ajunge să meargă la toaletă constant și mergând la toaletă constant, după ce a terminat treaba mare complet și n-ar mai avea ce să evacueze, el încă simte că e ceva acolo care trebuie evacuat. Se cheamă tenezme, senzație de golire incompletă. Și acesta este un semn de care trebuie să ținem cont și sânge închis la culoare în scaun. Melenă indică o sângerare dintr-o porțiune superioară a colonului. Aici asta e o greșeală. Melena este o sângerare, e o hemoragie digestivă superioară. Deci dacă scaunul este negru e un semn pe care de care trebuie să ținem cont. Scaunul poate să aibă culoare și aspect de păcură. Este negru. E ca un zaț de cafea. Și asta presupune că sângerarea a avut loc sus, undeva în stomac și a avut timp să fie digerată. Toată hemoglobina aia a fost digerată, a fost descompusă și rezultatul este această melenă. Deci sânge închis la culoare în scaun sau sub formă de melenă înseamnă o sângerare superioară. N-are legătură cu colonul, dar e un alt semn de care trebuie să fim conștienți.

Acum, ce se întâmplă în corp când ai cancer colorectal? Pentru că până acuma am vorbit despre semnele locale, da, și inclusiv acea hemoragie care e un semn local și care are răsunet în starea noastră generală. Dar iată alte lucruri, alte semne de care trebuie să ținem cont și atenție, putem să ținem cont de aceste semne la noi, dar putem să ținem cont de aceste semne și la rudele noastre. Da? Oamenii în vârstă, bunicii noștri, mulți dintre ei zic: „Lasă, n-am fost la spital în viața mea, n-o să mă duc nici acum. Lasă că așa e cu bătrânețile.” Dar dacă descoperim aceste semne, da, la bunicii noștri, e bine să-i convingem, să-i luăm de mână și să-i ducem la spital. Pentru că dacă descoperim la timp un cancer colorectal și îl operăm la timp, asta poate să salveze bunicul care poate să mai trăiască încă 10-20 de ani liniștit, în loc să trăiască două-trei, doi, trei ani cu această convingere că lasă că n-are rost să mergem la medic. Unu, pierdere în greutate neintenționată. Da. Bunicul, bunica sau chiar și noi începem să slăbim, să scădem în greutate fără să avem această intenție. Da, de multe ori oamenii simt că nu li se mai potrivesc, pantalonii cad de pe ei, pun o curea, dau o gaură în plus la curea, simți că hainele îți devin mari, simți că devii mai ușor, dar tu mănânci la fel, faci aceeași activitate, este un semn important. Mergem la medic. Medicul o să ne facă analize, o să ne facă investigații și în funcție de cum arată analizele și cum arată alte semne o să ne propună alte investigații.

Doi, oboseală și slăbiciune pronunțată, o epuizare care nu se ameliorează cu odihna. Am vorbit despre asta la anemie. Da, dar din nou e un semn pe care trebuie să-l ținem minte. După aia, pierderea poftei de mâncare. Da. O lipsă persistentă de interes pentru mâncare. Cineva care era pofticios până acum, dar deodată nu-i mai este foame. Și greața sau vărsături, simptome mai puțin comune, dar pot apărea în special dacă există un blocaj parțial. Atenție, întrucând de la pierderea poftei de mâncare, existând o tumoră colorectală, ea începe să perturbe tranzitul nostru. Da? Adică semnele pe care colonul le trimite creierului, cum că acolo a ajuns mâncare, cum că în curând începe evacuarea, se face loc. Da. Deci poți să vii din nou cu mâncare, poți să dai drumul la pofte ca să omul să meargă din nou să mănânce. Semnele astea încep să fie într-un fel perturbate. Apare o perturbare de tranzit gastrointestinal, fie că vorbim de diaree, fie că vorbim de un blocaj, de o constipație, colonul are în permanență prezentă acea masă tumorală acolo, semnele încep să fie confuze și asta poate să perturbe, da, acest feedback loop pozitiv prin care creierul înțelege, printre altele, că-i este foame.

Bun, astea sunt lucrurile care se pot întâmpla în corp și mi-ar plăcea să vorbim acuma despre diferențierea în aceste semne doar la nivel de curiozitate. N-am pretenția ca cineva și nici n-ar fi corect ca cineva să bănuiască ce tip de cancer este sau cum este, dar uite cam asta se observă din punct de vedere medical ca și tablou clinic. Da. Ca și diferență între cancerul de colon drept, se cheamă și ascendent și cancerul de colon stâng care se cheamă descendent. Din nou, pentru cine vrea să înțeleagă această schemă cu colonul, aice practic este omul. Da? Deci ăsta este abdomenul. Aice este undeva, aice e buricul. Da. Aice pe aice vine rebordul costal. Pe aice sunt coastele și aice e gâtul și capul. Hai să vedem. Deci cam așa arată colonul în corp. Ok. Și ăsta e colonul drept, adică ascendent, pentru că materiile fecale o iau în sus pe aici. Da, destul de logic. Și aice avem intestinele. Ok, aici avem intestinele și pe aice în spatele colonului undeva este stomacul. Ok. Și asta e colonul drept, colonul ascendent care are anumite particularități. Este mai mare, este cumva mai drept, mai voluminos, încap mai multe să zic e mai încăpător. Deci o tumoră la nivelul colonului drept, de exemplu, n-o să dea modificări clare ale scaunului. E departe, da, de unde iese scaunul. Și e mai voluminos.

Deci dacă apare aici o tumoră la nivelul colonului drept, simptomele sunt tăcute. Da. Adesea asimptomatic pentru perioade lungi. Dar poate să apară durerea, poate să apară anemia severă. Uite, e descris aici. Da, pentru că are o hemoragie ocultă pe care n-o vezi, dar care ajunge la acea hemoragie cu deficit de fier și cu anemie feriprivă de care am discutat mai devreme. Poate să apară durerea abdominală vagă despre care am discutat. Deci te doare, dar nu poți să zici că mă doare colonul. Nu există să te doară colonul. Te doare difuz. Te doare difuz burta peste tot și poate să dea balonare fără o cauză clară. Da, ai o balonare aici la nivelul, ai o tumoră, scaunul e perturbat pe acolo, ai perturbarea florei microbiene și ai această balonare. Pe de altă parte, colonul stâng sau descendent care vine, de fapt de aici vine colonul stâng, de fapt în realitate până aici vine colonul drept, da? Ăsta este colonul drept, ăsta este colonul stâng, acesta este colonul sigmoid, ăsta este rectul și ăsta e colon transvers. Colonul stâng, pe de altă parte, dacă ar fi să-l includem pe cel descendent, îl includem pe sigmoid, dă sângerări vizibile pentru că dacă ai o tumoră la acest nivel, scaunul pleacă de aici, se colorează cu sânge și la evacuat, să zicem, în maximă o oră. Asta înseamnă că sângele o să fie prezent, vizibil și roșu aprins. Și ai modificări clare ale scaunului, da? Constipație, scaune subțiri, da, sub formă de creion sau obstrucție. Când scaunul nu mai iese și cumva obstrucția de multe ori e destul de zgomotoasă, de dureroasă încât să te ducă la medic.

Semne ale bolii avansate și din păcate foarte mulți români care suferă de cancer colorectal ajung la medic doar la aceste semne. Mulți dintre ei sau unii dintre ei au ghinionul să nu aibă niciunul din semnele pe care le-am discutat puțin mai devreme, dar foarte mulți probabil că trăiesc cu aceste semne, cum spune și acest studiu, unde oamenii au dureri, au sângerări, dar întârzie prin prezentarea la medic și se prezintă atunci când au o masă abdominală palpabilă. Adică pur și simplu pui mâna pe burtă și poți să simți cancerul de colon poate să crească în colon, poate să crească în exteriorul colonului sau să împingă colonul în exterior. El crește lent. Asta este partea bună la acest cancer. Nu este un cancer fulminant. Este un cancer care crește lent. Ai timp, ani de zile să-l prinzi și să-l operezi. Ăsta este și scopul colonoscopiilor care se fac o dată la cinci ani. Dacă tu îți faci, apropo, cel mai bun mod este să nu aștepți aceste semne și să-ți faci coloscopia începând de la vârsta de 45 de ani, unele ghiduri se duc într-atât încât să recomande colonoscopia chiar de la 40 de ani. Și asta poate să fie și alegerea ta și am o vagă bănuială că o să fie și alegerea mea. Eu am 39 de ani în curând. Cred că la 40 de ani o să-mi fac prima coloscopie. Nu că m-aș grăbi să-mi bag ceva în fund sau să-mi bage un medic șarpele în fund pentru că asta se întâmplă în mod real. Dar o faci cu anestezie, nu doare pentru că dormi și dude poți să știi pentru următorii cinci ani că nu ai risc de a face cancer colorectal. Ce poate să fi mai bun decât atât?

Da, în contextul acestei discuții, nu trebuie să te mai concentrezi la aceste semne, pentru că dacă ție ți-ai făcut coloscopie acuma și ești curat, în cinci ani de zile n-ai cum să dezvolți cancer. Aproape n-ai cum să dezvolți cancerul pentru că ia timp să crească un adenom, ia timp să el să se dezvolte, ia timp să fie bombardat de tot felul de toxine ca el să se cancerizeze și ia timp ca acel cancer să crească. Deci ideal este să îți faci o colonoscopie o dată la cinci ani după ghiduri. Dacă începând de la 45 de ani, dar eu cred că poți doar dacă vrei tu trebuie să fie alegerea ta informată și bine susținută. Cred că poți să încerci să-ți faci colonoscopii începând cu vârsta de 40 de ani, una la patru ani. Și lucrurile încep să varieze în funcție de riscul personal. Dacă ai rude care au avut cancer colorectal, dacă ai rude care au avut cancer colorectal înainte de vârsta de 65 de ani, dacă ai niște gene care te predispun, aici lucrurile încep să difere și e bine să vorbești cu medicul tău. Dar există, cum ziceam, aceste semne ale bolii avansate și sunt oameni care vin cu o masă abdominală palpabilă. Da, cancerul, cum ziceam, crește mulți ani, el acolo nu se adaptează. Și iată că ai ditai bilă, da, ditamai mingea care-ți crește în colon, pe lângă colon și care începe să împingă afară. Și oricât de tragic sau tragico-comic ar suna, sunt oameni care vin la doctor și zic: „Domnule, mi-a apărut aici o gâlmă pe burtă. E o gâlmă care tot crește de vreo doi, trei ani și mă deranjează pentru că se vede urât.” Asta se întâmplă. Și ăsta este unul dintre motivele pentru care în România mortalitatea intraspitalicească este de două ori mai mare, pentru că și oamenii vin foarte târziu la medic.

Și există această, acest semn al obstrucției, al bolii avansate, obstrucția intestinală, Ileus, incapacitate completă de a evacua scaunul sau gaze, însoțită de dureri severe, balonare extremă și vărsături reprezintă urgență medicală. De regulă, pacientul nu mai poate de durere, vine la doctor și el constată că al lui colon este complet obstruat de acest cancer. Deci hai să facem o recapitulare a acestor semne. Sunt 20 de semne, dar ele se repetă între ele. Nu contează. Sună bine, nu 20 de semne, dar cumva sunt intercalate. Deci, steaguri roșii, durerea abdominală, nu trece, persistă, te duci la medic. Sânge care curge din fund, ai fugit la medic. Diaree care persistă fără nicio explicație, te cauți și anemie feriprivă, da, care poate să fie asociată cu oboseală extremă. Poate pierderea poftei de mâncare, poate pierdere în greutate, somnolență, dificultate de a respira în timpul efortului fizic. Te-ai dus la medic. Există modificări de tranzit, constipație, scaune subțiri, golirea incompletă, tenezme, ai senzația că mai ai ceva acolo. Chiar dacă te-ai golit complet sau sânge închis la culoare în scaun ai fugit la medic.

După aia aceste diferențe, colon drept, colon stâng. Colon drept avem simptome tăcute. Da, avem o anemie, avem durere vagă, avem balonare. În colonul stâng, avem sângerare vizibilă și modificări de scaun. Semne avansate care deja adică semnele astea dacă ai ajuns la ele deja te duci la medic. E de la sine înțeles. Da. Dacă ai o masă palpabilă sau obstrucție aici nu mai e alegerea ta. Aici de regulă chemi salvarea la obstrucție și salvarea te duce la medic. Sursele pentru materialul de astăzi sunt aici. Atenție mare. Da, acest material are scop pur informativ și educativ. Ce-mi doresc eu este nu să își pună oamenii diagnostic sau să cum să zic? Să excludă un diagnostic doar pentru că nu au aceste semne. Da? Deci dacă n-ai aceste semne, asta nu înseamnă că ești scutit de un cancer colorectal. Dar atenție, este păcat să ai unul din aceste semne sau poate un câteva semne asociate, iar tu să aștepți, să te gândești că n-ai timp să mergi la medic și să-ți programezi consultul într-un an. E posibil să nu mai ajungi în acest an dacă ignori aceste semne. Da? Deci, nu ignora semnele, nu te diagnostica și oricare din aceste semne ai, vorbește cu medicul tău.

Ăsta a fost materialul de azi. Dacă ai întrebări, lasă-le jos în comentarii. Dacă ai sugestii, lasă-le jos în comentarii. Apropo, avem secțiunea de membri pe YouTube la care te invit. În secțiunea de membri o să postăm live-urile pe care am început să le facem de acest an, live-uri pe teme asemănătoare în care eu prezint un subiect sau răspund la întrebările tale. Tu poți să intri în live direct și să pui întrebări sau să vezi live ulterior în secțiunea de membri. Mai avem în secțiunea de membri podcast-urile pe care le postăm înainte pentru membri. Avem material despre somn. Cinci lucruri surprinzătoare pe care nu le știai despre somn. De ce nu slăbești? Cinci cauzele posibile conform studiilor, alimente, carențe și obiceiuri care duc la anxietate, recomandări pentru un microbiom sănătos și așa mai departe. Și avem și materiale în varianta extinsă, cum ar fi materialul despre testosteron, dacă este terapie sau dopaj și multe alte lucruri care vin în zona de membri. Așa că da, te aștept în zona de membri să vezi aceste materiale și să vezi ce mai urmează și te aștept și la o cafea bine făcută de la Zori. Intră pe Zori, pe niște sortimente avem și scrie-mi în comentarii aici ce ți-a plăcut. A, și apropo, dacă te uiți la acest tip de content și nu ne-ai dat încă, ne-ar ajuta să dai click pe acest subscribe și în aceeași măsură, ne ajută să ne lași un comentariu, orice vrei tu. Dacă ți-a plăcut acest material, scrie-mi șmecher material, omule. Îți mulțumesc. Apreciez acest lucru. Thank you. Ciao, pe curând.

De interes pentru tine

Cum poți preveni cancerul colorectal | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Lucian Negreanu

Cum poți preveni cancerul colorectal | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Lucian Negreanu

Boabe de cunoaștere
Cum poți preveni cancerul colorectal | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Lucian Negreanu
5 alimentele care cresc riscul de cancer. Ce spune știința.

5 alimentele care cresc riscul de cancer. Ce spune știința.

În profunzime
5 alimentele care cresc riscul de cancer. Ce spune știința.
Autopalparea testiculelor salvează vieți | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Mihai Adrian Dobra

Autopalparea testiculelor salvează vieți | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Mihai Adrian Dobra

Boabe de cunoaștere
Autopalparea testiculelor salvează vieți | BOABE DE CUNOAȘTERE | cu Dr. Mihai Adrian Dobra