Mersul pe jos și alergatul sunt două dintre cele mai accesibile și sănătoase forme de mișcare pe care le putem face. În natură, pe stradă sau în sala de fitness, pe banda de alergat, atât mersul pe jos, cât și alergarea sunt forme excelente de mișcare. Nu există un câștigător absolut, ci alegerea depinde întotdeauna de obiectivele tale, de starea de sănătate și de ce îți place mai mult.
Beneficiile mișcării cardio
Atât mersul pe jos, cât și alergarea, sunt exerciții cardiovasculare, adică pun inima și plămânii la treabă. Acest lucru vine cu o serie de beneficii clare:
- menținerea unei greutăți sănătoase
- reducerea riscului de boli cronice
- întărirea imunității
- îmbunătățirea dispoziției și reducerea anxietății
- prelungirea duratei de viață
Nu trebuie să alergi maratoane pentru a simți efectele. Chiar și 10 minute de alergare moderată pe zi sau o plimbare rapidă îți pot da o stare mai bună și îți pot crește energia.
Care arde mai multe calorii?
Dacă scopul tău este să pierzi câteva kilograme într-un timp mai rapid, alergarea consumă de aproape două ori mai multe calorii decât mersul obișnuit. Ca regulă generală, trebuie să arzi 3500 de calorii pentru a pierde 0,5 kg din masa corporală, iar și alergarea te ajută să obții rezultate mai repede.
Dar nici mersul pe jos nu trebuie subestimat. Este accesibil tuturor, nu necesită echipament special, are risc minim de accidentări și, practicat constant, te ajută să îți îmbunătățești condiția fizică și să îți menții greutatea.
Poți varia pentru a crește eficiența mersului:
- Mers alert (3–5 km/h sau mai mult) – crește pulsul și consumul caloric.
- Mers în pantă – la deal sau pe bandă înclinată, arde similar cu alergarea.
- Mers cu greutăți (vestă echivalentă cu 5–10% din greutatea corporală) – intensifică efortul.
- Intervale de viteză – alternează câteva minute de mers mai rapid cu ritm normal.
Riscuri și siguranță
Alergarea este eficientă, dar mai solicitantă pentru articulații. Până la jumătate dintre alergători se accidentează anual, mai ales prin suprasolicitare (fracturi de stres, dureri de genunchi, fasceită plantară). Mersul, în schimb, are riscuri minime și poate fi practicat zilnic, indiferent de vârstă sau nivelul de pregătire.
Dacă alegi alergarea, crește treptat distanța și intensitatea, fă antrenamente variate (nu doar alergare) și ascultă-ți nevoile corpului.
Concluzie
Atât mersul pe jos, cât și alergarea, au beneficii excelente pentru sănătate, dar fiecare vine cu avantajele lui:
- Mersul este ideal dacă vrei să îți îmbunătățești sănătatea, să reduci stresul și să faci mișcare fără risc mare de accidentări.
- Alergarea e mai potrivită dacă vrei să arzi calorii rapid și să îți îmbunătățești ritmul cardiac.
Cel mai important lucru este să găsești varianta care îți place și pe care o poți practica pe termen lung. Fie că alergi mersul sau alergarea, consecvența e cheia.
Întreabă-l pe dr. Mihail
Pune o întrebare legată de conținutul articolului și află ce recomandări are Dr. Mihail pentru problema ta.