Când ți-ai privit ultima dată unghiile cu atenție?
Dacă vrei să îți faci o idee despre trecutul, prezentul și viitorul tău, nu citirea în palmă este soluția. Trebuie să te uiți pe partea cealaltă a mâinii, puțin mai sus – la unghii. Aspectul unghiilor și sănătatea ta sunt strâns legate.
Cei mai mulți dintre noi au văzut, măcar o dată, mici puncte albe pe o unghie și s-au întrebat ce înseamnă. Sau poate ai unghiile îngălbenite sau ai observat niște striații ciudate, ai căutat rapid pe net despre ce e vorba, rezultatele căutărilor te-au îngrozit, așa că ai ales să ignori cu totul subiectul și să presupui că o să treacă de la sine, orice ar fi.
De cele mai multe ori, nu trebuie să te alarmezi prea tare. Unghiile modificate ca nuanță, textură sau formă pot semnala mici traumatisme rezultate în urma loviturilor, infecții ce pot fi tratate sau carențe de vitamine și minerale ce pot fi ajustate.
Totodată, o schimbare evidentă a aspectului unghiilor poate arăta și afecțiuni mai serioase ale inimii, ale ficatului sau ale altor organe.
De ce e relevant aspectul unghiilor pentru sănătate?
Felul în care arată unghiile noastre ne poate spune, cu o precizie destul de ridicată, lucruri interesante despre starea de sănătate din trecut și prezent, dar și informații relevante pentru viitor. De ce?
Ei, bine, unghiile noastre sunt formate din aceleași celule ca firele de păr, care iau naștere din keratină – un tip de proteină (1). Constant, din interiorul fiecărui deget, din zona numită matrice sau rădăcina unghiei, se produc celule noi, iar cele moarte sunt împinse în exterior (2).
Practic, ceea ce numim „unghie” reprezintă un cumul de celule moarte, al căror aspect ne vorbește despre ce se întâmplă în organism.
Cum arată o unghie sănătoasă?
Pentru a-ți putea da seama dacă ceva este în neregulă cu unghiile tale, trebuie mai întâi să știi cum ar trebui să arate o unghie „normală”, sănătoasă. Aceasta e caracterizată de patru elemente:
- Are o culoare uniformă, de regulă o nuanță de roz pal;
- E netedă, fără linii/puncte în relief sau alte texturi;
- Este complet lipită de pielea de dedesubt;
- Poți observa o „semilună” albă, pală, chiar la baza cuticulei.
Dacă toate unghiile tale arată astfel, felicitări – ai unghii sănătoase! Dacă nu, găsește mai jos caracteristicile care ți se aplică și află potențiale lucruri noi despre sănătatea ta.
Ce îți arată aceste particularități ale unghiilor despre sănătatea ta?
Modificări de culoare
Unghiile albe
La început, am menționat acele mici puncte albe de pe unghii, care sunt asociate de obicei cu un deficit de calciu. Cu toate acestea, nu este întotdeauna cazul. De fapt, cel mai des întâlnit motiv pentru punctele albe sunt micile traumatisme locale, cauzate de lovituri de care nici măcar nu-ți amintești (3).
În cazul în care întreaga unghie are o nuanță apropiată de alb, pornind de la cuticulă, iar doar extremitatea liberă a unghiei rămâne ușor roz, aspectul poartă numele de „Terry’s nails” – un fenomen asociat adesea cu ciroza sau insuficiența cardiacă. (4)

Iar dacă jumătatea superioară a unghiei este albă, iar jumătatea inferioară este roz, ai de a face cu fenomenul „Lindsay’s nails”, care uneori poate fi genetic și inofensiv, dar uneori poate indica o afecțiune renală cronică (5).
Unghiile albăstrui
Unghiile care au o ușoară tentă albăstruie arată că organismul nu se oxigenează corespunzător. Poate fi un semn că plămânii nu funcționează optim (6), ai o pneumonie (7) sau poate fi chiar un semn de COVID-19, caz în care saturația de oxigen în sânge a scăzut (8).
Totodată, tenta albăstruie poate fi și un semn al expunerii la temperaturi scăzute pentru o perioadă mai lungă de timp. Dar dacă nu este cazul tău, folosește un pulsoximetru, dacă îl ai la îndemână, și contactează-ți cât mai repede medicul. Dacă ai și alte simptome, precum dureri în piept sau dificultăți la respirație, mergi de urgență la spital.

Unghiile îngălbenite
De multe ori, unghiile se pot îngălbeni de la diverse produse aplicate pe suprafața lor, precum lacul de unghii, oja sau substanțele acrilice folosite în saloanele de manichiură și pedichiură. Dacă folosești astfel de produse, încearcă să faci o pauză de minimum două sau trei luni și să observi schimbările.
De asemenea, unghiile se pot îngălbeni și din cauza fumatului – țigările pot păta atât dinții, cât și unghiile.
O a treia cauză comună poate fi o infecție fungică locală. Acestea din urmă sunt mai frecvente la unghiile degetelor de la picioare, însă pot apărea uneori și la mâini. Ele dispar de la sine pe măsură ce unghia crește sănătoasă, însă pe parcurs pot schimba textura unghiei. Poți folosi vitamina E sau ulei de arbore de ceai pentru a grăbi procesul de vindecare (9), iar dacă nu observi îmbunătățiri, este indicat să mergi la medic.
În cazuri rare, unghiile galbene pot indica afecțiuni mai grave ale tiroidei și plămânilor sau chiar psoriazis (10), atunci când prezintă și puncte sau zone roșii (11).
Unghiile cu linii verticale sau pete de culoare închisă
O unghie care prezintă zone închise la culoare poate fi o unghie care a suferit o lovitură puternică. Micile puncte, ca niște așchii de culoare maro, roșu închis sau negre, pot indica un traumatism, care ar trebui să dispară odată cu creșterea unghiei (12).

Dacă ai linii verticale de culoare închisă care nu par să se miște odată cu creștera unghiei sau să dispară, este recomandată să consulți un medic, căci în unele cazuri poate fi vorba despre un melanom subunghial.

Modificări de formă și de textură
Unghiile care se exfoliază sau crapă
Unghiile tale au tendința să se rupă, să se crape sau să se exfolieze? Cel mai probabil, le-ai expus prea mult la umiditate sau la substanțe chimice (produse de curățenie, de exemplu). De asemenea, cauza poate fi legată și de obiceiuri precum ruperea sau rosul unghiilor (13), asociate cu o anxietate neținută sub control. Iar atunci când unghiile crăpate și exfoliate sunt și îngălbenite, sunt șanse mari să te confrunți cu o infecție fungică sau bacteriană.
Liniile orizontale, ca niște adâncituri
Dacă observi de-a lungul unghiilor tale linii orizontale, adâncite, este posibil să fie vorba despre așa-numitele „linii ale lui Beau”. Acestea semnalează că organismul tău a trecut printr-un moment dificil, care a făcut unghiile să înceteze din creșterea normală pentru un timp (14). Poate fi vorba despre o boală virală, care a suprasolicitat corpul în procesul de refacere, sau chiar despre un traumatism local – lovirea puternică a unghiei.
Liniile orizontale pot apărea și ca efect secundar al tratamentelor medicamentoase puternice, precum cele folosite în chimioterapie.
Unghiile concave, cu aspect de „linguriță”
Deși acest aspect nu este atât de comun, unghiile se pot deforma, uneori, devenind ușor concave și moi. Acest lucru poartă denumirea de coilonichie, iar cauza principală este deficitul de fier, accentuat pe o perioadă lungă. Poate arăta existența unei anemii sau a unei alte afecțiuni declanșate de metabolizarea incorectă a fierului în organism (15).
Dacă observi că unghiile tale capătă acest aspect de „linguriță”, consultă un medic și verifică-ți nivelurile de fier.
„Clubbing” sau unghiile curbate
Probabil că ai observat, la unele persoane, un aspect modificat al degetelor de la mâini. Buricele degetelor par mai mari, iar unghiile se curbează vizibil peste vârfurile degetelor.
Acest aspect al unghiilor poate semnala o lipsă a oxigenului în sânge și adesea probleme pulmonare sau cardiovasculare (16), chiar cancer pulmonar (17).

Adânciturile punctiforme
Dacă observi mici adâncituri, ca niște puncte texturate pe suprafața unghiei, este posibil ca acestea să arate un dezechilibru în straturile unghiei. Studiile (18) arată că 68% dintre persoanele care suferă de psoriazis prezintă aceste adâncituri pe unghii.
Aspectul unghiilor și sănătatea – Concluzii
În vreme ce unele modificări de aspect pot fi minore și inofensive, altele îți pot oferi indicii despre cele mai diverse afecțiuni. Te pot ajuta să descoperi din timp o problemă minoră sau îți pot arăta ce probleme de sănătate ai avut în ultimii ani.
De aceea, când observi că o unghie sau mai multe arată diferit, este recomandat să urmărești atent evoluția și, dacă nu observi ameliorări, să consulți un medic. Iar informațiile de mai sus te vor ajuta să identifici mai ușor orice potențială modificare.