Mih?i??, hai cu mine s? t?iem un picior!

“Mihaita, vrei s? tai un picior?” m-a întreabat într-o zi Dr-ul B. … “Da!? Normal!” am raspuns eu, f?r? sa în?eleg. “Ok, hai s? mergem, avem un picior diabetic de t?iat… s?-i d?m bice!..”

Aceasta a fost ziua în care am sim?it ca m? trezesc dintr-un somn lung ?i oarecum anevoios, în primul an de reziden?iat în chirurgie.

Evolu?ia mea in medicin?, pe parcursul anilor, a fost mai degraba un drum deja b?t?torit pe care mi-a fost dat s? merg ?i nu neap?rat o alegere activa.

Am avut ?i zile în care mi se p?rea totul f?r? sens ?i în care trebuia s? aleg s? r?mân pe acela?i drum ?i s? merg mai departe; dar am facut-o mai degrab? pentru ca nu vedeam nicium alt drum pe care s? pot s?ri, a?a c? l-am continuat pe acela?i.

Exist? o diferenta între anatomia piciorului pe care o înve?i la facultate, dise?ia minutioas? pe cadavre care arat? ca ni?te mumii împ?iate ?i realitatea brut? în care tu, cu un fier?str?u în mân?, dup? ce ai disecat ?i ai sec?ionat toate tesuturile moi de jur împrejurul femurului (osul coapsei, cel mai mare os din corpul omenesc) începi s? faci mi?c?rile dus-întors ?i s? sim?i cum osul se sf?râm? sub din?ii fier?str?ului. Sim?i fiori la fiecare vibra?ie transmis? de fier?str?u, la fiecare dus si întors tremurat al din?ilor metalici peste os. Sudoarea rece îmi curgea pe frunte iar eu nici nu observam. “Hai frânacule, a?a, a?eea, taie! Mai repede hai” tot ?ipa doctorul B, rezidentul mai mare care-mi d?duse prima opera?ie. 

În momentele acelea totul se evaporase. Anii de studiu, cursurile de fiziologie, biochimie. Cele 6 luni continue în BCU (Biblioteca Central Universitara) in care m? pregatisem pentru examenul de reziden?iat. Fine?urile medicale. Nu aveam nevoie de nimic din toate acestea. ?i pe de alta parte, nimeni nu m? pregatise pentru asta. Nimeni nu mi-a explicat vreodat? c? voi fi nevoit, cu mâna mea, s? tai un os atât de mare cu un fier?str?u atât de tocit, asemenea unui c?l?u. Nimeni nu mi-a spus ca un os se taie atât de greu, ca incepe sa curg? sânge atunci când ajungi la m?duv? ?i c? acest sânge împreun? cu praful m?cinat de os se transform? într-o spum? vi?inie care abund? peste fierastr?u si te face sa nu mai vezi nimic. Tai in gol îndemnat de strigatele colegului t?u, în timp ce, culmea, pacientul rahianesteziat ( anestezie local? care se face in m?duva spinarii cu un ac care trece printre vertebre ?i î?i amorte?te jum?tate de corp de la vârfurile picioarelor pân? la buric) se uita vesel la tavanul metalic în care vedea reflectat tot ce faci tu, ?i te îndemna si el: “Haidetzz domnule doctor! Haidetz! Curaj! Si va mul?umesc dle doctor, c? v? vede Dumnezeu si Maica Domnului ca sunte?i trimisu’ lui Dumnezeu! V? multumesc enorm ca m? ajuta?i!”

Cum s? îi multume?ti cuiva care î?i taie piciorul cu un fier?str?u?? Cum?

In acea ame?eal? plin? de adrenalin?, cu miros de sânge si praf de os în sala operatorie, cu gamba piciorului in mâna stâng? ?i fier?str?ul în mâna dreapt alergând dus întors pe femurul bolnavului, în momentul în care am sec?ionat ultima lamela de os, m-am trezit. Momentul in care tot piciorul taiat î?i r?mâne în mân? ?i te dezechilibrezi sub greutatea lui; e?ti tu,… ?i piciorul… foarte greu … piciorul cuiva, liber în bra?ele tale; momentul în care arunci acel picior în sacul galben de material biologic septic, ca pe un bu?tean. 

De momentele astea nu mi-a povestit nimeni la facultate. Nu m-a avertizat nimeni când am ales chirurgia. Le-au ?inut sub t?cere.

Atunci am realizat pe ce drum merg; si am ales, de data asta activ, s? merg mai departe.