Dr. Mihail: Ai impresia că ai aterizat undeva pe lună. Uite apusul ăla. Uite apusul de soare. Groenlanda este cea mai mare insulă din lume și printre cele mai pustii. 80% din ea este acoperită de gheață groasă, pe alocuri de 3 km grosime. E locuită de 56.000 de oameni care trăiesc pe marginea ei, efectiv agățați de coastă. Iar între orașe nu există niciun drum. Ca să ajungi acolo, faci un ocol prin jumătate de Europă. Cel puțin așa am făcut eu. Am ajuns până la Londra, după aia până la Copenhaga. De acolo, 4 ore și jumătate peste Atlanticul de Nord până la Nuuk, care este capitala, un oraș cât un cartier din București, cu 20.000 de oameni. Și din Nuuk, încă un avion mic cu elice, care se oprește o dată pe drum ca să facă plinul. În total, aproape 24 de ore până la Ilulissat, destinația noastră finală.
Așa arată tablița de pe… dintr-un aeroport mic, de plecări. Sunt două avioane, două destinații, Copenhaga și Keflavik, care este în Groenlanda, care, pardon, este în Islanda, și care este cancelled. Pentru un aeroport de oraș de 20.000 de persoane, destul de decent. Ce devine cu adevărat șocant este când începi să vezi aceste iceberguri la 3.000 de metri sub tine, îți dai seama că ai ajuns într-un loc cu adevărat special. Ok, aterizat în Ilulissat. E destul de plăcută vremea. Ger, așa, frumușel. Asta înseamnă că e posibil să ne tragă câinii cu sania mai târziu. E incredibil cum plutesc ghețarii ăștia și cum plutesc bărcile astea printre ghețari. De acolo am ajuns până aici. Și uite, aia este casa noastră. Cât de tare e frumos și liniște aici. Aici suntem în Ilulissat, care în groenlandeză înseamnă iceberguri și e lesne de înțeles de ce. Are 4.500 de locuitori.
Toate casele sunt vopsite în roșu, albastru și galben. Iar la marginea orașului se termină toate drumurile. Mai departe se merge doar cu barca, cu sania sau pur și simplu deloc. Iar ce vezi acum în imagine este un cimitir și, cum ne-a povestit un localnic, groenlandezii plasează cimitirul în cel mai frumos loc din sat, cel mai înalt și cel mai frumos, pentru ca tu, atunci când ajungi acolo, să-ți petreci veșnicia având cea mai bună priveliște. [neclar]
Interlocutor: Da, mă, dar nu trebuie să…
Dr. Mihail: Cea mai… mi se pare cea mai înaltă formă de libertate.
Interlocutor: Dar poți să faci asta aici, nu la… până aici.
Dr. Mihail: Aici să fii singur, te duci pe unde vrei, te izolezi, n-ai niciun problem.
Interlocutor: Aici, prin liber arbitru, aici. Adică…
Dr. Mihail: Ok. N-am să mint. E drăguț aici. Ia, uite, un pic cam magic, așa. Și priveliștea asta se schimbă în fiecare zi. În fiecare zi sunt alți ghețari care trec, îi împing pe ceilalți mai departe și tot așa. Câmpul ăsta este plin de câini. Deci, tot ce vezi cu ochii sunt câini legați cu lanțul și acesta cred că este mijlocul lor tradițional de transport. Ăsta este câinele groenlandez și el a ajuns aici acum aproape 1.000 de ani odată cu poporul Thule, strămoșii inuiților de astăzi. Este una dintre cele mai vechi rase din lume și aici, la nord de Cercul Polar, este singura rasă permisă prin lege pentru ca sângele să nu se amestece. Deci dacă ai un cățel cu care vrei să zbori în Groenlanda, iartă-mă, dar este ilegal. N-ai voie. Câinii aceștia nu sunt animale de companie și ăsta a fost șocul, pentru că noi așa percepem câinii.
Aceștia sunt animale de muncă. Stau afară tot anul în haite și trag sania pe gheață. E… ceea ce am experimentat aici și am văzut cu ochii mei este cu câtă dragoste își primesc stăpânii și cât de mult le place să tragă sania. Și apropo, saniile astea se pare că pot fi trase până sus în munte de tot, iar experiența asta, să fii tras pe zăpadă de această haită de câini, a fost uau. Deci noi practic suntem aici.
Interlocutor: Stai, mai fă o dată. Mai fă o dată.
Dr. Mihail: Lasă, e ok. Deci noi suntem aici. Stai aici. Ia, dă-i în zoom. Dă-i în zoom. Măi, nu zoom in. Zoom in. Zoom in, ăla e.
Interlocutor: Dar nu știu să-i vezi cum ies de aici, știi?
Dr. Mihail: Deci noi suntem, fii atent, noi suntem aici. Suntem noi.
Interlocutor: Da. Stai, și astea vedem noi. Stai. Noi vedem ghețarii ăștia și ei ies de acolo, de pe un culoar care este culoarul ăsta de aicea. Da. Ok. Vin de aici și [neclar].
Dr. Mihail: Deci, practic, vin din continent, mă rog, pe insulă. Pe insulă. Ăsta pe care îl vezi acum în față este efectiv un fluviu de gheață. E gheață care coboară din calota care acoperă toată insula și se rupe în fiord. Înaintează cu până la 40 de metri pe zi și este printre cei mai rapizi din lume și varsă în ocean peste 30 de km de gheață în fiecare an, cam 10% din toate icebergurile Groenlandei. Și din locul ăsta se pare că a plecat și icebergul care a scufundat Titanicul. Iar fiordul este în patrimoniul UNESCO din 2004. Aici ceea ce vezi este Ice Fiord. Practic, aici se varsă gheața care vine de acolo, de pe insulă, de pe din centrul insulei, unde avem cel mai mare, unde avem cel mai mare ghețar din lume. Deci de acolo, din centrul insulei, gheața vine pe un canal mare, lung, lat de 10 km și lung de 100 de km și se varsă încoace spre mare.
Ăsta e un ghețar mare. Este foarte mare, pentru că nu avem perspectivă, nu ne dăm seama cât e de mare, dar probabil că are vreo 50 de etaje sau 30 de etaje, atât de mare este. Și din ghețarul ăsta mare se rup bucăți care pleacă încolo și bucățile alea ajung până în Ilulissat, le vedem pe lângă casă și plutesc până în Islanda, unele și altele până în Canada. Dar acesta e canalul pe care voiam să ți-l arăt și pe acest canal o să zburăm cu elicopterul până în locul în care gheața se varsă, din centrul insulei până la mare. Hai cu elicopterul. Singurul loc din tot fiordul unde poți să aterizezi cu un elicopter este undeva la 25 de minute de zbor și este chiar la buza ghețarului, adică unde calota începe să se desprindă și este împinsă cu toată greutatea celor 3 km de grosime de gheață, e împinsă înspre ocean.
Am ajuns cu elicopterul până aici. Ce vreau să arăt este… sunt aceste crăpături. Deci, toate aceste crăpături sunt formate din ghețarul mare, care produce gheață și aduce gheață din centrul insulei. O aduce pe acest canal și, practic, pe aici gheața se varsă în mare și în felul ăsta se produc acei ghețari care pur și simplu plutesc în mare. Ei toți vin de aici, din zona asta. Încerc să nu cad pe aici. Iar asta de acolo este o stație. E o stație meteo, făcută de niște oameni de știință din New York. Și ce au făcut ei este să aibă stație aici și în înăuntrul insulei, pe ghețar, au tot felul de, tot felul de senzori. În momentul în care gheața se mișcă, ei pot să vadă cum se mișcă, ce temperatură are, cum se topește. Da. Și ăsta fiind un loc din patrimoniul UNESCO, acesta este singurul spot în care elicopterul are voie să aterizeze.
Practic, acum suntem fix în locul în care ghețarul se rupe din insulă și intră pe acest canal pe care o să îl arăt pe Google Maps și vreau să-l arăt și aici. Practic, baza canalului este fix asta de aici. Partea asta de aici, toată partea asta de aici e baza canalului. Acolo este insula. Da. Deci acolo în capăt este Groenlanda, toată insula. Și ce înțeleg este că acolo unde se termină ruperea ghețarului pământul este pur și simplu plat. Este alb, plat. De aici, ghețarul se rupe și începe să curgă pe acest canal până ajunge la mare. Da, acolo în Ilulissat. Și ce vedeți aici? Și e foarte interesant, pentru că nouă ne lipsește perspectiva. Deci practic ce vezi în față ai impresia că este un fluviu. Da, e de fapt un fluviu de ghețar. Deci ce vezi în față… Da. Stai să dau zoom. Ce vezi în față, partea asta așa cu creste, este pur și simplu un fluviu de ghețari.
Ghețarul acesta, vârful ăsta pe care îl vezi aici, are 40 de metri înălțime. Deci el pare un ghețar mic, dar până ajungi acolo, pentru că nu ai perspectivă, nu ai cu ce să-l compari, nu ai o casă lângă el sau o, nu știu, o mașină sau un copac lângă el. N-ai cu ce să-l compari, neavând perspectivă. El pare mic, dar el are 40 de metri înălțime și vârful icebergului este doar 10% din tot icebergul. Deci vârful icebergului este 10% din volumul lui. Deci el e imens. Probabil că are 400 de metri în jos și el plutește. Și ca să ajungi în satul următor trebuie să mergi pe acest câmp de gheață. Și nu există culoar, nu există hartă. Omul de la timonă pur și simplu caută cu ochii și cu inspirația divină probabil o linie printre blocurile de gheață și trece razant, uneori la câțiva centimetri de ele.
Bucățile, pe lângă care aluneci, sunt multe, mai mari decât barca. Sunt imense și sunt de 10 ori mai mari sub apă decât ce vezi la suprafață. Am avut și o mică întâmplare în care în fața noastră pur și simplu marea a înghețat, barca s-a încins, motorul a început să piuie, am rămas pe loc timp de 30 de minute, iar omul de la timonă cumva a reușit să repare acel motor. Era un moment în care mă întrebam ce caut aici și de ce, de ce mi-a trebuit asta. Însă lucrurile s-au rezolvat, iar noi am plecat mai departe. Efectiv, mergi cu barca pe un drum cu obstacole și le depășești la centimetri. Eu te filmez. Vizibil uimit de ce poți să vezi în fața ochilor, de locul acesta în care poți să ajungi și de toată imensitatea asta incredibilă din jurul nostru. So, ce ai văzut mai devreme este satul Rodebay.
Se cheamă Rodebay pentru că pe vremuri pescarii acestui sat vânau balene, le aduceau aici în acest… în această lagună și sacrificau balenele aici și toată această lagună se făcea roșie. Deci tot, toată marea de aici, toată apa de aici se făcea roșie. Cum ajungi aici? Ajungi cu această barcă, vii de la Ilulissat, mergi aproximativ o oră. Și singurul mod în care poți să ajungi aici este cu barca. Sunt 50 de persoane care locuiesc în acest sat, iar majoritatea acestor oameni lucrează aici, în această fabrică de pește. E foarte interesant cum… ghețarii ăștia, pur și simplu. Clădirea asta din spatele meu e restaurantul local de aici, se numește H8. Iar numerotarea aceasta sau denumirea aceasta a clădirilor vine de la americanii care, în al Doilea Război, al Doilea Război Mondial, trimiteau provizii aici. Groenlanda a rămas izolată de Danemarca și nu mai ajungeau proviziile până aici.
Nu mai aveau mâncare, nu mai aveau produse, medicamente, iar americanii aruncau, parașutau proviziile cu avionul, dar trebuia să localizeze satele și, neînțelegând numele acestor sate sau neștiind să… fiindu-le greu să le mapeze în felul ăsta după numele lor real, le-au denumit pur și simplu, începând din sud de tot, de unde începe Groenlanda, le-au denumit cu A1, A2, A3 până la A99, după care erau B1, B2, B3. Și uite în felul acesta clădirea asta a ajuns să fie H8 și este un restaurant renumit de aici din Groenlanda. Între 13 noiembrie și 13 ianuarie soarele nu răsare absolut deloc. Sunt două luni de amurg. Pe 13 ianuarie, când răsare pentru prima dată după două luni în care, imaginează-ți, nu vezi soarele, ești izolat, ești pe… în acest sat la o oră distanță de civilizație, oamenii se strâng în spatele școlii unde se vede orizontul și aduc fiecare câte ceva.
Fac o mică petrecere. I-am întrebat ce aduc. A zis: „Nu contează.” O salată, un chec, o sticlă de vin, orice au. Doar se strâng împreună și se uită la soare. Pur și simplu faptul că ești în viață, în această pustietate, pe această insulă imensă care e acoperită de gheață, unde este frig și pe unde plutesc ghețarii, pur și simplu să fii aici în viață, să calci pe acest pământ, să respiri, să vezi alți oameni în jur, te face să conștientizezi că trăiești. Efectiv în felul ăsta realizezi că trăiești, că ești aici și că ești în viață și că respiri. Și de fapt primii oameni au venit aici din Canada peste gheață acum 4.500 de ani. Vikingii lui Erik cel Roșu au întemeiat colonii în sud, în anul 982, și au dispărut după cinci secole. Ulterior, Danemarca a colonizat insula în 1721, iar în al Doilea Război Mondial, cu Danemarca ocupată, americanii au preluat apărarea Groenlandei și au construit aici baze militare.
Proviziile le parașutau, iar satele, ca să le poată găsi de sus, le-au numerotat pur și simplu A1, A2 până la H8. Apoi, în 1946, președintele Truman a oferit 100 de milioane de dolari ca să cumpere insula, iar Danemarca a refuzat. Același lucru se repetă în 2019 și din nou în 2025. Trump oferă mulți bani pentru a cumpăra Groenlanda, dar ei din nou refuză. Și asta te face să te întrebi de ce vrea toată lumea insula asta de gheață. Când gheața se retrage, în jurul insulei se deschid drumuri noi pe mare. Pasajul de Nord-Vest trece prin arhipelagul canadian chiar la vest de Ilulissat și scurtează drumul dintre Europa și Asia cu peste 30% față de canalul Panama. Ruta de Nord, pe lângă Rusia, e deja folosită vara. Deocamdată trec puține nave prin pasajul de Nord-Vest, câteva zeci pe an, pentru că gheața rămâne imprevizibilă, dar fiecare vară care vine aduce mai mult timp apă liberă, fără gheață.
Și pentru că, pe măsură ce gheața se retrage, se deschid rute de navigație care scurtează drumul dintre Asia și Europa cu mii de km. Iar cine deține Groenlanda se pare că o să aibă foarte mult de câștigat. Oamenii de aici, puțini cât sunt și cu o populație care scade constant de la an la an, sunt extrem de mândri să fie groenlandezi, au propria lor identitate și, fiind niște oameni care se mulțumesc cu acest puțin, care acest puțin, când te afli aici, îți dai seama cât de bogat este de fapt. Oamenii aceștia nu au nevoie de mai mult, nu au nevoie de clădiri mai mari, nu au nevoie de mai mulți bani, n-au nevoie de mașini pentru că n-au ce să facă cu toate aceste lucruri. Oamenii aceștia vor să rămână în acest loc care este al lor. Și vorbind cu ei, întrebându-i, mi-au tot confirmat.
Subiectul era unul incomod pentru ei, dar dacă îl deschideam, dacă simțeam că o persoană vrea să vorbească despre asta, pur și simplu îmi spuneau zâmbind că ei n-o să lase acest teritoriu niciodată. Este a lor și simpla propunere li se pare absurdă. Ieri ne-am dus să mâncăm la restaurant în Arctic Hotel, restaurant Ulo. Un restaurant drăguț, efectiv la capătul lumii, și intrăm în restaurant și domnul de la bar ne zice: „Hey, this is not the dinner time, but we can serve dinner in one hour.” Adică, putem să servim mâncarea cam într-o oră. Vă puteți așeza la masă acolo. Și după ce plecăm aud în spatele meu, în limba română, pe cineva spunând: „Scuze, cumva vă știu de la televizor?”, cu un accent englezesc, și mă întorc și domnul nostru care ne-a pus la masă, de fapt este un român plecat de mult timp în străinătate, stabilit aici de trei ani.
Mi-a spus că, de când s-a stabilit aici, și-a vindecat o boală cronică care era cauzată de stres. Exact așa se vedeau aceste explozii solare care ajung razant pe lângă poluri și interacționează cumva cu aerul din atmosferă și creează aceste fenomene luminoase. Și apropo, localnicul, ziua, ne-a spus că e important să nu fluieri când vezi aurorele boreale, pentru că legenda spune că dacă fluieri vine aurora asta și te fură. Noi am râs, dar nimeni n-a avut curaj să fluiere. În fine, ca să nu mai fac pe ghidu’, vreau să zic cum te simți aici. Te simți… E fenomenal. E… este efectiv fenomenal. E ceva atât de natural și atât de simplu. E atât de viu. Adică pe cât, pe cât de stâncos e și pare gri și este așa, cu gheață și frig, este extrem de viu. E un loc în care tocmai să fii în viață te face să te simți foarte viu.
Asta e, asta e explicația mea. Și astea au fost șapte zile la capătul pământului. Înainte să plec am crezut că merg să fac niște poze. Pentru mine însă călătoria asta a fost una care mi-a schimbat perspectivele. Am ajuns într-un loc fără drumuri, unde soarele lipsește două luni pe an, unde câinii dorm în zăpadă și unde priveliștea de la fereastră se schimbă în fiecare dimineață, pentru că ghețarii se mișcă în continuu, și exact cum spuneam pe pontonul din Rodebay, simplul fapt că ești acolo te face să te simți viu.
