Mihăiță, hai cu mine să tăiem un picior!

Posted by
Timp de citire: 4 min

“Mihaita, vrei să tai un picior?” m-a întreabat într-o zi Dr-ul B. … “Da!? Normal!” am raspuns eu, fără sa înțeleg. “Ok, hai să mergem, avem un picior diabetic de tăiat… să-i dăm bice!..”

Aceasta a fost ziua în care am simțit ca mă trezesc dintr-un somn lung și oarecum anevoios, în primul an de rezidențiat în chirurgie.

Evoluția mea in medicină, pe parcursul anilor, a fost mai degraba un drum deja bătătorit pe care mi-a fost dat să merg și nu neapărat o alegere activa.

Am avut și zile în care mi se părea totul fără sens și în care trebuia să aleg să rămân pe același drum și să merg mai departe; dar am facut-o mai degrabă pentru ca nu vedeam nicium alt drum pe care să pot sări, așa că l-am continuat pe același.

Există o diferenta între anatomia piciorului pe care o înveți la facultate, diseția minutioasă pe cadavre care arată ca niște mumii împăiate și realitatea brută în care tu, cu un fierăstrău în mână, după ce ai disecat și ai secționat toate tesuturile moi de jur împrejurul femurului (osul coapsei, cel mai mare os din corpul omenesc) începi să faci mișcările dus-întors și să simți cum osul se sfărâmă sub dinții fierăstrăului. Simți fiori la fiecare vibrație transmisă de fierăstrău, la fiecare dus si întors tremurat al dinților metalici peste os. Sudoarea rece îmi curgea pe frunte iar eu nici nu observam. “Hai frânacule, așa, așeea, taie! Mai repede hai” tot țipa doctorul B, rezidentul mai mare care-mi dăduse prima operație. 

În momentele acelea totul se evaporase. Anii de studiu, cursurile de fiziologie, biochimie. Cele 6 luni continue în BCU (Biblioteca Central Universitara) in care mă pregatisem pentru examenul de rezidențiat. Finețurile medicale. Nu aveam nevoie de nimic din toate acestea. Și pe de alta parte, nimeni nu mă pregatise pentru asta. Nimeni nu mi-a explicat vreodată că voi fi nevoit, cu mâna mea, să tai un os atât de mare cu un fierăstrău atât de tocit, asemenea unui călău. Nimeni nu mi-a spus ca un os se taie atât de greu, ca incepe sa curgă sânge atunci când ajungi la măduvă și că acest sânge împreună cu praful măcinat de os se transformă într-o spumă vișinie care abundă peste fierastrău si te face sa nu mai vezi nimic. Tai in gol îndemnat de strigatele colegului tău, în timp ce, culmea, pacientul rahianesteziat ( anestezie locală care se face in măduva spinarii cu un ac care trece printre vertebre și îți amortește jumătate de corp de la vârfurile picioarelor până la buric) se uita vesel la tavanul metalic în care vedea reflectat tot ce faci tu, și te îndemna si el: “Haidetzz domnule doctor! Haidetz! Curaj! Si va mulțumesc dle doctor, că vă vede Dumnezeu si Maica Domnului ca sunteți trimisu’ lui Dumnezeu! Vă multumesc enorm ca mă ajutați!”

Cum să îi multumești cuiva care îți taie piciorul cu un fierăstrău?? Cum?

In acea amețeală plină de adrenalină, cu miros de sânge si praf de os în sala operatorie, cu gamba piciorului in mâna stângă și fierăstrăul în mâna dreapt alergând dus întors pe femurul bolnavului, în momentul în care am secționat ultima lamela de os, m-am trezit. Momentul in care tot piciorul taiat îți rămâne în mână și te dezechilibrezi sub greutatea lui; ești tu,… și piciorul… foarte greu … piciorul cuiva, liber în brațele tale; momentul în care arunci acel picior în sacul galben de material biologic septic, ca pe un buștean. 

De momentele astea nu mi-a povestit nimeni la facultate. Nu m-a avertizat nimeni când am ales chirurgia. Le-au ținut sub tăcere.

Atunci am realizat pe ce drum merg; si am ales, de data asta activ, să merg mai departe.

2 comments

  1. M-au trecut fiorii cand citit. Chiar m-am intrebat de multe ori cum rezista Doctorii la operatii, dar asta cu taierea piciorului chiar e dura. Ce impact a avut si pe ce perioada asupra d-voastra Dl. Doctor?

  2. O doame!!! Ce poveste!!! Cata putere interipara iti trebuoe sa faci asta? Felicitari pentru curajul de a povesti lucrurile asa cum le-ati simtit.

Leave a Reply