O intrebare cat se poate de simpla. Fiecare dintre noi, in principiu, stie cati bani are. Un cont intr-o banca, un salariu care trebuie sa intre, o datorie la cineva. Avem grija sa contorizam acest bun imaginar si sa stim in permanenta cam in ce situatie ne aflam.
Finalitatea acestor bani insa este de a ne aduce, printre altele, momente de bucurie si fericire, si in mod ciudat pe acestea nu le numaram si nu le contorizam deloc.
Astazi am fost provocat la un exercitiu in care mi s-a cerut sa imi amintesc de momentele de intensa bucurie din viata mea. Si la prima vedere mi s-a parut ca n-am avut niciunul. O senzatie constanta ca viata mea nu a fost foarte “happy”, ca am avut mai multe momente de seriozitate si ca bucuria va veni cu timpul. Insa cu cat am avansat mai mult in memorie cu atat am reusit sa-mi aduc aminte de momente uitate de mult. Iata o parte dintre ele:
Mi am adus aminte cum pe la 4 ani, cand inca locuiam la Chisinau, ne-a venit in vizita un prieten care tocmai calatorise prin Romania si ne-a adus cadou niste dulciuri, printre care si un baton de Snickers. Cum parintii l-au impartit in 4 bucati egale, pentru fiecare, ei doi, eu si frate-miu.
M-am ascuns in joaca sub masa din sufragerie si ma uitam cu bucurie la bucatica mea de ciocolata. Nu stiam exact ce sa fac, sa o mestec acum, sau sa o las in gura sa se topeasca, sau sa o impart pt mai multe ore. Dar bucuria roia in mine.
Mi-am adus aminte cum intre 5 si 7 ani ma jucam cu cel mai bun prieten de-al meu, Vania. Intr-o zi am construit impreuna un lift de jucarie, cu o baza si un acoperis patrat, cu colturile formate din barele unui vechi pat de copil, cu un lift improvizat din carton, tras de un fir de ata care se aduna pe o bobina rotita de un mic motoras electric actionat de un intrerupator. Apasai butonul iar liftul urca, sau cobora. Eram atat de bucurosi ca la varsta aceea reusisem sa creem ceva, amandoi, gandind fiecare piesa in detaliu si bucurandu-ne de produsul final.
Bucuria de a confesa pentru prima data atractia pentru o fata. Prima intalnire in parc.
Bucuria cu care pedalam prima bicileta in parcarea mare de la Metro Otopeni, pe la 9 ani, si taica-miu care tot tipa dupa mine sa ma opresc, trecuse prea mult timp in parcarea aia.
Bucuria cu care ne uitam la casetele de Nintendo in fata scarii imediat ce le cumparam, si bucuria continua de a ma juca pe consola. Bucuria de a castiga meciuri in Warcraft II.
Bucuria ca a venit vacanta. Bucuria ca am intrat la liceul pe care mi l-am dorit, Gh. Lazar. Bucuria ca incepe prima ora de disectie de cadavru la facultate. Bucuria ca termin prima mea operatie in care am pasit cu atata frica ascunsa si neincredere mascata dar din care ies atat de sigur pe mine.
Bucuria de a o tine pe Anastasia in brate si de a ii asculta toate aberatiile si felul in care nu ma pot opri din ras cand incearca sa isi exprime o idee si tot demareaza dar nu porneste motorul si se enerveaza ca nu e inteleasa.
Bucuria de a simti aerul proaspat dimineata cand nu te trezesti in oras.
Acele 2 secunde de luciditate cand simti ca totul este asa cum trebuie sa fie.
Dupa o astfel de lista de exemple care mi-au trecut prin cap, senzatia de la inceput, de “nimic”, se transforma intr-o senzatie de bogatie de momente.
Incearca si tu sa-ti faci in gand, timp de 5-10 minute, un sir, o lista de momente simple de bucurie. Indiferent daca sunt momente intense si puternice sau momente de bucurie interioara linistita.
Apoi uneste aceste momente ca pe niste puncte luminoase, unul de celalat, pana vei ajunge in ziua de astazi cand citesti acest rand.
Deodata viata ta este un sir de evenimente de bucurie. O viata plina.
Asa mi-am dat seama cat de important este sa colectionam aceste momente, care ne fac intradevar bogati.
Poti face acelasi lucru si gandindu-te la anul care se termina. Ce momente te-au facut sa te bucuri, in fiecare luna. Doar asa putem da sens anului care vine. Viitorul nu are sens decat atunci cand intelegem trecutul.
Dar altcineva a spus-o mai bine:
” Again, you can’t connect the dots looking forward; you can only connect them looking backwards. So you have to trust that the dots will somehow connect in your future. You have to trust in something?—?your gut, destiny, life, karma, whatever. This approach has never let me down, and it has made all the difference in my life.”?—?Steve Jobs.
Leave a Reply